Contemporanul, ianuarie-iunie 1958 (Anul 12, nr. 1-25)

1958-01-10 / nr. 1

Nr. 1 (537) SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL,CULTURAL • vineri 10 ianuarie 1950 • 8 pagini 50 bani Dr. Petru Groza La 7 ianuarie 1958, ora 5 dimineaţa, în urma unei boli Îndelungate şi grele, a Încetat din viaţă eminentul om de stat, fiu devotat al po­­porului român, tovarăşul nostru iubit, doctorul Petru Groza, preşe­dintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române. Dr. Petru Groza şi-a închinat viaţa luptei pentru înflorirea şi pro­păşirea ţării, pentru progresul material şi cultural al poporului, pentru prietenie şi pace între popoare. Dragostea de patrie şi năzuinţa de dreptate socială l-au făcut să se alăture din toată inima, acum aproape 25 ani, luptei conduse de Par­tidul Comunist Român pentru eliberarea şi independenţa ţării, pentru construirea unei Românii noi, socialiste, fiind conştient că numai astfel poate sluji cu adevărat interesele poporului. Născut la 7 decembrie 1884, în comuna Băcia, regiunea Hunedoara. Petru Groza a urmat cursurile liceului din Orăştie, după care a con­tinuat studiile la Budapesta, Ber­lin, Leipzig, luîndu-şi doctoratul în ştiinţe juridice. încă din vremea studenţiei el s-a manifestat pe tărîm politic ca luptător împotriva asupririi naţionale, pentru egalitatea in drepturi între naţiuni, pentru eliberarea Ardealului de sub dominaţia imperiului austro-ungar. Petru Groza a fost deputat în Adunarea Constituantă din 1918. Intre 1920—1927 el a fost ales de cinci ori deputat in Parlamentul român, iar de două ori a ocupat funcţia de ministru. Dîndu-şi seama de caracterul reacţionar, antipopular şi făţarnic al partidelor burgheze, Petru Groza s-a ridicat Împotriva politicii acestor partide şi s-a con­sacrat cauzei poporului, întemeietor şi organizator al Frontului Pluga­rilor, el a înţeles că ridicarea nivelului de viaţă şi de cultură al ţărănimii şi al Întregului popor poate fi obţinută numai prin făurirea alianţei de luptă a clasei muncitoare şi ţărănimii sub conducerea clasei muncitoare. In fruntea Frontului Plugarilor, Petru Groza a răspuns chemării Partidului Comunist Român de unire a forţelor democratice şi a militat pentru înfăptuirea frontului popular împotriva fascismului şi infendării ţării Germaniei hitleriste, împotriva războiului antisovietic, pentru răsturnarea dictaturii militaro-fasciste şi trecerea României în coaliţia antihilleristă. Pentru această activitate el a fost persecutat şi, în 1943, arestat de organele represive ale statului burghezo-moşieresc. După 23 August 1944, dr. Petru Groza s-a aflat în primele rînduri ale forţelor democratice. Împotriva reacţiunii, pentru democratizarea ţării. In urma luptei duse de masele populare conduse de Partidul Comunist Român pentru instaurarea regimului democrat-popular, la 6 martie 1945 dr. Petru Groza a devenit preşedintele primului guvern democrat din istoria ţării. Timp de 7 ani în această calitate, a muncit pentru înfăp­tuirea politicii partidului, de transformări democratice revoluţionare, de refacere şi dezvoltare a economiei ţării, de construire a socia­lismului. La 2 iunie 1952, dr. Petru Groza a fost ales preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţie pe care a îndeplinit-o cu cinste şi cu spirit de înaltă răspundere pîn­ă la sfîrşitul vieţii sale. Dr. Petru Groza şi-a închinat întreaga sa energie cauzei construcţiei socialiste, ca singur drum care poate asigura poporului nostru viitorul luminos şi fericit. El a sprijinit politica Partidului Muncitoresc Român în problema na­ţională şi a militat pentru realizarea ei, pentru egalitatea în drepturi şi frăţia dintre poporul român şi minorităţile naţionale. Prieten sincer şi devotat al Uniunii Sovietice, Petru Groza a militat cu pasiune pentru strîngerea legăturilor frăţeşti între poporul român şi popoarele sovietice, văzînd în aceasta o chezăşie a dezvoltării eco­­nomice şi social-culturale a ţării, a ridicării bunei ştări a poporului, a consolidării independenţei şi suveranităţii noastre naţionale. Mîndru că ţara sa face parte din invincibilul lagăr socialist, cea mai puternică forţă în slujba păcii şi progresului social. Petru Groza a contribuit la întărirea unităţii şi coeziunii ţărilor socialiste, în frunte cu Uniunea Sovietică, la dezvoltarea relaţiilor de prietenie frăţească între aceste ţări. Adversar neîmpăcat al planurilor imperialiste de robire a popoarelor, de amestec în treburile interne ale altor ţări, de pregătire a unui nou război, Petru Groza şi-a clştigat merite de seamă în realizarea politicii Partidului Muncitoresc Romin şi a guvernului Republicii noastre de pace şi colaborare internaţională, de coexistenţă paşnică între toate statele, indiferent de regimul lor politic şi social. Prin munca sa neo­bosită pentru ridicarea prestigiului ţării noastre şi afirmarea Republicii Populare Române pe plan Internaţional ca forţă activă în lupta pentru pace, dr. Petru Groza a dobîndit stima omenirii iubitoare de pace. Petru Groza a desfăşurat o largă activitate publicistică în slujba ideii nobile a păcii şi prieteniei dintre popoare, a progresului social. Figură luminoasă de intelectual şi om politic înaintat, el a înţeles rolul istoric al clasei muncitoare, ca principala forţă socială a propă­şirii ţării şi i s-a alăturat, servind cu abnegaţie poporul român. Pătruns de sentimentul demnităţii naţionale, el avea încredere ne­clintită în forţa creatoare a poporului nostru liber şi stăpîn pe soarta sa. încetarea din viaţă a tovarăşului Petru Groza este o grea şi dure­­roasă pierdere pentru poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare din Republica Populară Romînă. Să cinstim memoria sa prin unirea tot mai strânsă a oamenilor muncii în jurul Partidului Muncitoresc Român şi guvernului ţării, prin mobilizarea tuturor forţelor în opera de construire a socialismului şi de apărare a păcii, de realizare a măreţelor idealuri pentru care a muncit şi luptat neuitatul nostru tovarăş Petru Groza. Amintirea lui Petru Groza va rămine veşnic vie In inima şi conştiinţa oamenilor muncii din patria noastră. PREZIDIUL MARII ADUNARI NATIONALE A REPU­BLICII POPULARE ROMINE COMITETUL CEN- CONSILIUL DE MI­­TRAL AL PARTIDU- NISTRI AL REPU­­LUI MUNCITORESC BUCII POPULARE ROMÍN ROMINE Patriot înflăcărat A­M ASISTAT în toamna anu­lui trecut la citirea mesaju­lui pe care acela care ne-a părăsit îl trimitea miilor de ţărani bănăţeni adunaţi la Chiză­­tău la o sărbătoare, care era a unui neam întreg. In liniştea desăvîrşită a ,,rugii“ ascultam, descoperiţi în soarele de septembrie cuvintele din mesajul doctorului Petru Groza. „Primăvara vieţii mele pe care am trăit-o în mijlocul bănăţenilor, în Coşteiul Mare, este plină de a­­mintirile care mă leagă de satul şi ţăranii de odinioară din aceste comune ale căror haine pitoreşti le îmbrăcam cu mîndrie şi eu..." Amintirile acestea — care-l le­gau de poporul căruia i-a închinat viaţa — îl purtau către plugarii care nu cunoşteau alfabetul, care nu ştiau citi şi scrie, dar care erau stăpîni pe notele muzicale, către doinele cu înflorituri melodice în­­cîntătoare, către dansurile cu rit­muri sincopate „de dor" pe picior. ..cu contra tact"... Şi nu departe de asfinţitul vieţii pe care atîta a iubit-o, îşi mărtu­risea părerea de rău că nu poate revedea pe mulţi dintre plugarii ardeleni „de vîrsta mea, la care gîndesc cu mîndrie“. Căci Petru Groza a fost un om care gindea mîndru. El gîndea mîndru despre Sarmisegetuza, des­pre Boerebista şi despre Decebal. Pe Traian îl socotea „puternicul cotropitor". In discuţia avută cu mai bine de douăzeci de ani în urmă cu profe­sorul Livingstone, rector al Univer­sităţii din Oxford, Dr Petru Groza ii spunea atunci: „Iată, Decebal trăia cu două mii de ani înainte pe aceste meleaguri şi cirinuia un popor cu o frumoasă organizaţie şi cu o puternică dra­goste de libertate, într-o ţară mare. Şi el a murit pentru această libertate, după luptele sîngeroase pe care Ie-a dus cu mult mai pu­ternicul cotropitor Traian şi cu alţi împăraţi dinaintea lui. Acum două mii de ani, spune, domnule pro­fesor, unde erau strămoşii d-tale şi ce erau ei pe insulă ? — Erau barbari îmbrăcaţi în piei de lup, prin pădurile lor din Scoţia şi din Anglia ; erau barbari recrutaţi pentru Legiunea Britani­că, adusă de Traian aici în Dacia" — a răspuns atunci englezul. La răspunsul acesta Petru Groza a adăugat: — „Deci eu pot, domnule profe­sor, să spun : Nu discut vechimea noastră pe aceste plaiuri cu ni­meni în Europa şi în afară de Eu­ropa, pentru că nimeni n-are nici un drept să discute faptul acesta cu mine..." Gîndurile Iul , mindre şi drepte, cinstea lui l-au adus cu mult îna­inte de eliberare, în anii grei ai regimului de asuprire, lingă mun­citori, lingă proletariat, alături de Partid. Era mare dragostea Iul faţă de popor, faţă de poporul în a cărui putere de a-şi făuri o nouă istorie a crezut încă din tinereţe. E atit de familiară şi proaspătă imagi­nea luminoasă a lui Petru Groza în mijlocul muncitorilor, al ţăra­nilor... Şi nu odată, pe drumuri de ţară, a poposit la vreo şeză­toare sau la vreo horă, nu odată artiştii căminelor culturale l-au avut în mijlocul­ lor, prieten şi sfătuitor, îndrăgostit de cîntecele şi jocurile celor deveniţi, întiia oară în istoria acestor pămînturi — stăpînii acestor pămînturi. Luptător pentru libertate, pentru dreptate socială şi naţională, pen­tru popor, patriot înflăcărat, el şi-a văzut, înainte de a ajunge în portul liniştit visurile realizate. Le-am mai privit odată ieri. Era senin. Constantin Prisnaa INSCRIPŢIE îndepărtează lacrima... Nu­ma oglindi-l poate fi, oricu­ a prinsul o poartă, pe sub ale cărei bol­i învie umbre; umbra nu e dinsul... Rămână-n noi aia precum a fost: Ne-nvăluit de lacrimi, drept, statornic ca munţii printre care a crescut, el însumi munte, ţi suris, ti­gornic. Spre temple-i, umbrele ce se întind neputincioase-s. Inima-i e roza fierbinte înflorind peste mormint, eterna lui prezentă . Petru Groza. Eugen Jebeleanu 7 ian. 1958 Proletari din toate tarile, uniţi-văl Preşedintele Groza­ v l-am văzut decît odată. Dar nu voi uita calda simplitate şi cor­dialitate cu care m-a primit.A înaintat spre mine, cu mîinile în­tinse, cu statura-i impozantă, plin de viaţă, zîmbindu-mi prie­tenos. Iţi inspira încredere de la prima vedere , tot ceea ce auzisem despre el mi se înfăţişa acum şi mai pregnant : nu mă aflam în pre­zenţa unui înalt funcţionar, ci in faţa unui om. Era pentru prima oară cind o întîlnire cu un om politic mă impresiona în acest fel. Am vorbit despre literatură, călătorii, schimburi, — şi foarte puţin despre politică, ce nu mă preocupă — mi-a dăruit cartea lui despre Traian Vuia, cu o frumoasă dedicaţie, şi i-am promis să fac tot ce-mi stă în putinţă ca Romînia să poată vedea, cel puţin odată, aeropla­nul construit de Vuia în 1903. înainte de a muri a avut bucuria să-şi vadă dorinţa împlinită ; şi poate că şi-a amintit — deşi cei care au dus negocierile ulterioare au uitat primele mele demersuri — că m-am ţinut totuşi de cuvînt. După reîntoarcerea mea în Franţa mi-a mai trimis cîteva din căr­ţile lui, iar eu i le-am trimis pe-ale mele. Ne-am scris de cîteva ori. Cînd am fost ultima oară la Bucureşti, mi s-a spus că starea sănătăţii lui nu-i îngăduia să primească vizite. Şi nu l-am mai revăzut. Sper totuşi să fi aflat că mi-am îndeplinit a doua făgăduială ca şi pe cea dintîi, şi că a putut auzi ultimele convorbiri ale lui George Enescu cu Bernard Gavoty. Ţinea mult la aceasta , mi-a arătat scrisorile primite de la Enescu. Cer iertare că evoc numai amintiri duioase, intime, că vorbesc despre o emoţie adîncă şi personală. Moartea doctorului Groza mă doare ca moartea unui prieten. Mă bucura gîndul să-l ştiu printre noi. Nu mi-a vorbit niciodată franţuzeşte , totuşi, uneori, în timp ce inter­pretul traducea cuvintele lui sau ale mele, o lucire maliţioasă i se citea în priviri, ca şi cum ar fi înţeles mult mai bine decît lăsa să se vadă. Rămas bun, domnule Preşedinte ! Eraţi bolnav cînd am venit ultima oară în Romînia, dar cred că viaţa v-a fost aşa cum aţi dorit-o. Data viitoare nu veţi mai fi acolo şi nu voi mai avea altă ocazie pentru a exprima gratitudinea şi sentimentul de tristeţe care mă încearcă. Jean de Beer [ Paris, 8 ianuarie 1958 ] A murit un suflet tînăr „CEEA ce surprinde de la In­­ceput la d. Petru Groza este zim­­betul, cel mai larg, cel mai franc zimbet pe care l-am văzut vreoda­tă, o adevărată explozie de raze...“ Aşa începeam un articol în Naţiunea din 25 noiembrie 1946. Însoţisem pe primul minis­tru de atunci într-o călătorie la Turnu Severin şi veneam cu o im­presie puternică a personalităţii sale. „Rezistenta sa fizică este scandaloasă — mai spuneam. O­­boseşti fiind de fată, în vreme ce d. Groza e din ce în ce mai învio­rat, un granit lustruit". In repeta­te rînduri, pe culoarele Marii A­­dunări Naţionale, odată chiar în­­ cerc academic, la sărbătorirea lui M. Sadoveanu, d-rul P. Groza m-a denunțat în chip amical pen­tru aceste cuvinte, nu fără mul­ţumirea secretă a omului căruia i se remarcă o însuşire la care vine mult: vigoarea. Avea o ţi­nută dreaptă, un piept magistral de atlet, pe care haina cădea im­pecabil, un rîs fermecător, o vo­lubilitate cuceritoare. Parcă-1 văd pregătindu-se a coborî din tren în mijlocul oficialităților, luîn­du-și în mină bastonul, ridicin­­du-și umerii și sporindu-și iradia­­fia fetei. Era plin de stăpînire de sine și de tact, aparent refugiindu-se în anecdotic, gusta pufin din vin, o­­prind cu o mină discretă umplerea din nou a paharului, sau înlocu­­indu-1 abil prin unul cu apă mi­nerală, era, Intr-un cuvînt, un om stăpîn pe reflexele safe, rămînînd impenetrabil în plină confesiune, li plăcea să se plimbe în tovără­şia cuiva sau să se afle între con­­vivi. Astă vară l-am văzut la o cofetărie, în capul unei mese, con­vorbind foarte voios cu un mare număr de persoane, bărbaţi şi fe­mei. Ieşea dintr-o boală grea care ar fi culcat la pămint pe oricare altul şi pe care a învins-o cu o voinţă de fier, reluîndu-şi treptat ţinuta dreaptă, pieptul scos îna­inte şi vechiul rîs optimist. Acum cîteva zile însă, în Marea Aduna­re Naţională, era neînchipuit de istovit. Şi totuşi, privirea sa era vie şi voluntară şi pe buzele sale a trecut odată zimbetul incintă­­tor. Dr. P. Groza părea sortit a trăi încă multe decenii; s-a pră­buşit totuşi, ca un brad înalt lo­vit la rădăcină. El n-a cunoscut sau măcar n-a sugerat melancolia, a murit inspirînd sănătate şi în­credere în destinele ţării. Ivit în mijlocul burgheziei, cum nu se sfia să mărturisească, dr. P. Groza, a înţeles, mai de­vreme şi mai adine decît alţii din ace­eaşi clasă, ceea ce era ascuns în viitor, şi avind de ales între cla­sa lui şi poporul lui, a ales pe acesta din urmă, călăuzindu-se după paşii istoriei, care se aud in timp şi spaţiu şi strivesc pe cei stînd de-a curmezişul. A fost un pragmatic, un mediator îndemina­­tic între era veche şi era nouă, un om al realităţilor şi, spre a spune cuvîntul adevărat, un pa­triot, acoperind cu un zimbet să­nătos şi simplu o adîncă înţelep­ciune. Moartea lui este un eve­niment nespus de trist. A dispă­rut un valoros om al generaţiilor trecute, care ne-a insolit cu pri­cepere şi intuiţie pină în prezent, murind cu suflet tinăr, urîndu-ne o navigaţie fericită spre timpurile noi. G. Calinescu MESAJE îndurerate N. A. MIHAILOV A Mi­nistrul Culturii al V.R S.S I N NUMELE Ministerului Cul­turii al Uniunii Sovietice adresez prietenilor romîni cele mai sincere condoleanţe şi păreri de rău. în legătură cu pierderea suferită prin moartea remarcabilului om de stat, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, Petru Groza. Acti­viştii culturali sovietici vor păstra pentru totdeauna în amintire imaginea luminoasă a tovarăşului Petru Groza, luptător neobosit pentru înflorirea prieteniei romîno-sovietice, pentru întărirea, consolidarea şi colaborarea culturală dintre Uniunea Sovietică și Republica Populară Romînă, Moscova, 8 ianuarie 1958 Acad. M. B. MITIN M­OARTEA tovarăşului Petru Groza, proeminent activist al statului român, prieten devotat al poporului sovietic, luptător consecvent pentru pace în întreaga lume, e o pierdere grea pentru noi. Nu-ţi vine să crezi că a încetat să mai bată inima acestui om atit de vioi şi plin de bucuria de a trăi, cu sclipiri inteligente în privire, care-şi amintea întotdeauna cu entuziasm de călătoriile sale în Uniunea Sovietică sau în China. El a făcut enorm de mult pen­tru înflorirea Republicii Populare Române, pentru întărirea prieteniei dintre poporul român şi sovietic. Cauza pentru care a luptat Petru Groza, din­du-şi toată energia, înţelepciunea şi talentul său, trăieşte însă şi se întăreşte necontenit. Slavă acestui mare fiu al poporului român­­ . Moscova, 9 ianuarie 1958 * MARIO PALERMO Senator Italian L -AM întîlnit de trei ori pe Petru Groza la Bucureşti. Ultima oară a fost în septembrie 1957, la bicentenarul naşterii lui Ovidiu, unde au participat şi numeroşi reprezentanţi ai lumii culturale şi politice italiene. Am fost impresionat de simplitatea omului de alea­să cultură, adine cunoscător al problemelor internaţionale, relevat in personalitatea preşedintelui Groza. A­ fost primit la el ultima oară împreună cu senatorul democrat creştin G. M. Sibille şi-mi amintesc bine cuvintele lui : „Ştiu că aveţi o ideologie diferită de a mea, ceea ce nu ne împiedică însă de a deveni buni prieteni, şi cred că lucrul acesta este posibil şi între popoare". E o frază care rezumă întreg spiritul lui Petru proza. A simţit nevoia de a trece alături de muncitori, alături de cei sim­pli şi asupriţi, pentru a construi socialismul în România. A rămas în­totdeauna un om de o simplitate exemplară. Putea fi întîlnit adeseori pa străzile Bucureştiului, discutînd cu cetăţenii, luind parte cu entu­ziasm la competiţii sportive. Sînt mulţi la număr tinerii care l-au întîl­­nit şi i-au vorbit în timpul Festivalului Mondial al Tineretului de la Bucureşti în 1953. Cultura lui era surprinzătoare, putea cita în origi­nal pe Ovidiu şi Homer şi discuta cu competenţă despre istoria Romei şi despre influenţa civilizaţiei romane asupra ţării sale. Adine cunoscător al Italiei, era un admirator al frumuseţilor natu­rale şi artistice ale ţării noastre. Moartea lui m-a întristat nu numai pentru că poporul român a pierdut un mare conducător, ci şi pentru că Italia pierde un mare prieten. Roma, 9 ianuarie 1958 DAVID OISTPAH N­ĂPRAZNICĂ şi dureroasă a fost vestea încetării din viaţă a emi­nentului om de stat român, preşedintele Prezidiului Marii Adu­nări Naţionale, dr. Petru Groza. Ea a avut un puternic ecou în ini­mile oamenilor sovietici, care au apreciat întotdeauna strădaniile pe care Petru Groza le-a depus pentru o cît m­ai mare apropiere a popoarelor noas­tre. Ei sînt, de aceea, alături de prietenii români în marea pierdere pe care o suferă astăzi. Personal, am mo­tive în plus de îndurerare, deoarece am cunoscut inima nobilă a acestui om încă din 1945, cînd am venit pen­tru prima oară în Romînia, anul trecut, cînd l-am revăzut din nou — și pentru ultima dată nu puteam mă­car să bănuiesc că un om iradiind atîta optimism şi energie va dispare a­tît de curînd din raidurile noastre. Amintirea sa rămîne însă vie şi luminoasă. v Moscova, 8 ianuarie 1958

Next