Contemporanul, iulie-decembrie 1958 (Anul 12, nr. 26-52)
1958-07-04 / nr. 26
APART! conducător II care s-au scurs de la instaurarea regimului democratpopular sînt ani de luptă, şi totodată de hotărîtoare succese pe drumul făuririi unei vieţi noi, libere de orice exploatare. Succese grandioase cu care, pe drept cuvînt, ne mîndrim, am dobindit în toate domeniile construcţiei economice şi culturale, în industrie ca şi în transformarea socialistă a agriculturii, în literatură, artă şi ştiinţă. Inspiratorul, animatorul şi organizatorul tuturor victoriilor noastre este avangarda de luptă a clasei muncitoare, Partidul Muncitoresc Român. Partidul fiind întruchiparea vie şi purtătorul atotbiruitoarelor idei ale marxism-leninismului, ne-a arătat drumul pe care trebuie să păşim, ne-a stimulat elanurile şi ne-a organizat forţele creatoare. Dezvoltarea industriei şi agriculturii socialiste, uriaşa revoluţie culturală, creşterea neîncetată a nivelului de trai, toate acestea au generat dragostea neţărmurită, încrederea poporului muncitor faţă de partid. Aceste izbînzi, dobindite sub directa, înţeleaptă şi ferma lui conducere, au cimentat unitatea din ce în ce mai strînsă, indisolubilă, dintre partid şi popor. Directivele şi hotărîrile partidului sint considerate de oamenii muncii expresia cea mai înaltă a propriilor lor aspiraţii şi interese şi ei contribuie cu avînt la traducerea lor în viaţă. Ce dovadă mai grăitoare decit entuziasmul, hotărîrea şi perseverenţa cu care poporul nostru muncitor îndeplineşte directivele Congresului al ll-lea al Partidului Muncitoresc Român, directive care, cu fiecare zi ce trece, devin realităţi concrete ? Partidul fiind expresia cea mai înaltă a elanului revoluţionar al maselor muncitoare, a capacităţilor lor creatoare, este conştiinţa însăşi a clasei muncitoare, e puternic, în primul rînd, prin fidelitatea sa neabătută față de ideologia marxist-leninistă, prin unitatea de monolit a rindurilor sale, prin disciplina sa de fier, e puternic prin ponderea, din ce In ce mai mare, pe care o are în rîndurile sale elementul muncitoresc, prin legăturile sale trainica cu masele. Lucrările plenarei C.C. al P.M.R. din 9—13 iunie, ca și adunările de paritid care au dezbătut documentele, au demonstrat deplina coeziune și unitatea de monolit a rîndurilor partidului nostru marxist-leninist. Ce altceva decit forţă dovedeşte faptul că partidul a reuşit să cuprindă în rîndurile sale elementele cele mai înaintate, cele mai combative, devotate pînă la abnegaţie cauzei socialismului, din rîndurile eroicei noastre clase muncitoare; că el a izbutit să ridice la înălţimea lui pe cei mai vrednici oameni ai muncii de pe ogoare, căliţi în focul luptelor pentru transformarea socialistă a agriculturii, pe cei mai buni dintre intelectualii cu care ne mîndrim. în ultimii şase ani au intrat în rîndurile partidului aproape 200.000 de noi membri şi candidaţi de partid, şi aceasta constituie o nouă dovadă a creşterii conştiinţei revoluţionare a maselor muncitoare, a dragostei şi încrederii lor faţă de conducătorul încercat al poporului. Bogata experienţă acumulată de partid ln drumul de luptă pe care l-a parcurs dovedeşte, odată mai mult, însemnătatea hotărîtoare pe care o prezintă pentru întărirea unităţii rîndurilor sale, atitudinea intransigentă, de combatere a oricăror manifestări anarhice, dizolvante, a oricăror Încălcări a disciplinei de partid sau tendinţe fracţioniste. Lichidarea luptelor fracţioniste din anii 1929—30, refacerea unităţii rondurilor sale, au permis partidului, aflat în adâncă ilegalitate, să organizeze şi să conducă acţiuni revoluţionare de o asemenea amploare şi însemnătate cum au fost luptele muncitorilor ceferişti şi petrolişti din 1933. In preajma eliberării, demascarea agenturii duşmane care se strecurase în conducerea partidului a creat avangărzii clasei muncitoare posibilitatea de a-şi concentra toate eforturile în vederea organizării insurecţiei armate. Zdrobirea acţiunii deviaţioniste, oportuniste, a grupului fracţionist A. Pauker—V. Luca a avut ca rezultat aplicarea tot mai consecventă a normelor leniniste de partid şi a asigurat astfel condiţiile întăririi partidului, creşterii rolului său conducător, aplicarea unei politici ferme de construire a socialismului la oraşe şi sate. Punind capăt activităţii antipartinice, fracţioniste, a tov. I. Chişinevschi şi M. Constantinescu, Comitetul Central a împiedicat crearea unei situaţii de pe urma căreia nu puteau profita decit duşmanii socialismului. Ultima Plenară a C.C. a condamnat în unanimitate manifestările antipartinice la care s-au dedat elemente anarhice, carieriste, fracţioniste şi antipartinice ca C. Doncea, I. Coţoveanu, G. Răceanu şi alţii. Aceste măsuri demonstrează grija permanentă a conducerii partidului pentru păstrarea şi întărirea unităţii sale de monolit, a disciplinei de fier, a purităţii ideologice, a intransigenţei faţă de orice manifestare de împăciuitorism şi ideologie burgheză. Forţa partidului constă în devotamentul său faţă de ideologia marxistleninistă, in intransigenţa cu care DUL-încercat combate influenţele ideologiei burgheze, priceperea cu care conduce pe toate fronturile, ofensiva împotriva acestei ideologii. Partiiul nostru a luptat permanent şi ferm împotriva revizionismului, azi principalul pericol în mişcarea muncitorească, şi a tuturor teoriilor idealiste, în diversele lor variante, adesea travestite într-o frazeologie progresistă sau chiar marxistă. Partidul nostru a luat atitudine hotărită faţă ce programul Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia, expresia concentrată a tuturor tezelor revizioniste in circulaţie azi. Partidul nostru a combătut cu energie orice deviere de la principiile marxism-leninismului şi ne mobilizează, prin recentele hotârîri, la lupta împotriva împăciuitorismului faţă de ideologia burgheză. De aceea, sarcina principală e lupta necruţătoare Împotriva oricărei manifestări de liberalism sau Împăciuitorism, ascuţirea spiritului ofensiv împotriva oricăror infiltrări ale ideologiei burgheze. Căci lupta ideologică este expresia luptei de clasă, care caracterizează perioada de trecere de la capitalism la socialism. Grija pe care partidul o acordă apărării purităţii ideologice, preocuparea sa constantă pentru combaterea ideologiei străine, chezâşuiesc tăria sa, fiindcă numai învăţătura marxistleninistă, reflectînd legile obiective ale dezvoltării societăţii. Ii permite să aibă o justă perspectivă a fenomenelor sociale, să discearnă exact importanţa problemelor, să le ierarhizeze, să găsească soluţiile adecvate rezolvării lor — şi, în felul acesta, să conducă cu succes lupta poporului pentru realizarea sarcinilor construcţiei socialiste. Pentru intelectualii din toate domeniile de activitate şi care, in imensa lor majoritate, urmează cu încredere linia politică a partidului, pentru că partidul înarmîndu-i cu învatatura marxist-leninistă a deschis perspective nebănuite muncii lor creatoare, i-a îndrumat pe un drum bun și i-a ajutat să înregistreze succese atit de însemnate, indicindu-le sarcinile imediate și de perspectivă ale construirii socialismului, — conducerea ideologică de partid prezintă o însemnătate covîrşitoare. Conducerea de către partid este un puternic stimulent pentru artişti şi scriitori să făurească opere de valoare şi să slujească mai bine cauza poporului, pentru savanţi , să smulgă cu un ceas mai devreme secretele naturii şi să-şi dea aportul preţios la construirea socialismului, pentru educatori, lucrători din învăţămînt — să crească noua generaţie în spirit ştiinţific şi umanist, îu spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar. Educaţia marxist-leninistă ne întăreşte şi ne ridică la înălţimea con- / : ştiinţei militante socia- - ' 1 liste. In faţa tuturor J j. celor ce acţionează ln i . direcţia făuririi unei noi \ conştiinţe, socialiste, — (Continuare tn pag. 2-a) SAPTAMINAL POLITIC.SOCIAL-CULTURAL Nr. 26 (612) vineri 4 iulie 1958 Scrisoare din Moscova Realizări şi perspective STORICEŞTE vorbind, ştiinţa contemporană este rezultatul unor îndelungi şi întortochiate căutări. Veacuri şi milenii despart între ele descoperirile epocale care au deschis lumii noi orizonturi. Prima oară, omul a învăţat să aprindă ■ focul , dar au trebuit să treacă 60.000 de ani, pînă la începuturile agriculturii. Intre confecţionarea unei roţi simple şi a uneia cu mai mult de patru spiţe au trecut, pare-se, nu mai puţin de 2.500 de ani. Se spune că în jumătatea de veac care desparte moartea lui Mendeleev de cea a lui Einstein, omenirea a obţinut, în cunoaşterea naturii, succese mai mari decît în întregul mileniu precedent. In zilele noastre, socialismul a dat un impuls uriaş progresului ştiinţei. Am fost martorii unui eveniment extraordinar, realizat în Uniunea Sovietică : punerea în funcţiune a centralei atomo-electrice, Oare marchează începuturile unei noi ere în istoria omenirii. De atunci au trecut patru ani... Cercetările în domeniul folosirii paşnicea energiei atomice au cunoscut noi progrese. Este suficient să amintim de marile centrale atomo-electrice în curs de construcţie în Uralj, lingă Moscova, lingă Leningrad, de primul spărgător de gheaţă cu „combustibil" nuclear, de proporţiile pe care le ia aplicarea izotopilor radioactivi în tratarea cu succes a unor boli ce păreau incurabile, de folosirea lor în agricultură sau nu procesul de automatizare a industriei. Cercetătoriisovietici nu sînt departe de construirea avionului cu motor atomic, a locomotivei care va putea străbate sute de mii de kilometri folosind în locul tonelor de cărbune doar cîteva kilograme de uraniu. Şi totuşi, spunea cunoscutul fizician sovietic Blohinţev, „încă nu ştim ce comori ascunde natura în adîncimile tainice ale atomului, dar vom găsi şi „floarea de piatră“ a microuniversului şi cheile spre comorile sale“. Acestor scopuri le sunt destinate cercetările fizicienilor din laboratoarele-gigant construite în ultimii ani lîngă Marea Moscovei, pe malul drept al Volgai, Orăşelul Dubna atrage atenţia întregii lumi ştiinţifice: aci s-a făcut cel mai însemnat pas spre obţinerea pe cale artificială a unor energii de care dispun doar soarele şi ste- Al. Cîmpeanu (Continuare in pag. 7-a) . Proletari din toate țările, uniți-vă ! 8 pagini 50 bani I. LESSEN NE ! Ca aerul şi apa... Să-i fie dat oricărui om, de-i om, O casă cuograda şi cu pom. Să nu-i lipsească astma nici vinul, Ghenar să-i afle dogorit căminul ! Şi ceasul dimineţii nie clar, Strălimpede ca apa din pahar — Iar boltă dacă nu e iară pată, • Doar fabricile fum pe coş să scoată ! La anii tineri intre luna-n nori Şi că-i păcat n-am zice, uneori. De-o fi vrun felinar să nu mai ardă Şi-n parc îndrăgostiţii să se piardă. Va fi, va fi o vreme de lumină. De tihnă plină şi de cîntec plină... Dar prn-atuncea nu putem dormi Şi fără pace nu putem trăi. Ca apa ni-i, ca aerul, ca locul. Fiţi trezi, ai mei, oriunde şi-n tot locul. Victor Tulbure PROBLEMELE TEATRULUI IN DEZBATERE COLECTIVĂ Ca şi în celelalte sectoare de activitiate, şi în teatru etapa de muncă care se încheie z cele acestea a înregistrat un şir de succese. Stagiunea 1957/58 a fost marcată de cîteva evenimente deosebite, care au prilejuit teatrelor noastre concentrarea eforturilor lor creatoare. Pentru prima dată în istoria mişcării noastre artistice toate teatrele din ţară au deschis stagiunea — în mod festiv — cu piese originale romîneşti. E un rezultat pozitiv în ceea ce priveşte acordarea locului cuvenit dramaturgiei autohtone şi în acelaşi timp cultivarea unei tradiţii pozitive a teatrului românesc. La deschiderea stagiunii s-au prezentat 36 premiere româneşti, dintre care 17 cu piese noi ale autorilor noştri contemporani. Un al doilea eveniment important în desfăşurarea stagiunii l-a constituit prezentarea pieselor sovietice montate de teatrele noastre în cinstea celei de-a 40-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Succese importante au fost repurtate de colectivele teatrelor, care au montat 39 de prelipere (reprezentate prin 28 de titluri) cu piese din literatura dramatică sovietică. In cinstea aniversării a 10 ani de la proclamarea Republicii Populare Române, Ministerul Invăţămintului şi Culturii a organizat Luna Culturii. In cadrul Lunii Culturii un rol însemnat a fost rezervat teatrelor. Manifestările prilejuite de acest eveniment au contribuit la sporirea numărului de piese autohtone în repertoriul general. Această politică de programare a lucrărilor autohtone trebuie dezvoltată şi mai mult un viitor pentru a asigura în configuraţia repertoriului curent, prioritatea pieselor originale. Dar în afara aspectelor pozitive şi a rezultatelor obţinute interesează în mod deosebit scoaterea la iveală a lipsurilor principale care s-au manifestat în perioada de activitate amintită. Repertoriul stagiunii 1957/58, aşa cum a fost stabilit iniţial, lăsa să se întrevadă perspectiva îmbucurătoare a unor spectacole bine orientate din punct de vedere ideologic, răspunzînd in bună măsură cerinţelor actualităţii. După cum se ştie, un loc important în repertoriu îl ocupă dramaturgia originală. Din acest punct de vedere, parcurgînd repertoriul realizat putem constata că dramaturgia originală a ocupat cantitativ locul care i se cuvine în programarea teatrelor. Se pune însă întrebarea : ce fel de piese originare sunt promovate, care sunt ideile pe care aceste piese le vehiculează și care e munca colectivelor teatrale cu autorii dramatici pentru a se putea aduce la lumina rampei piesele fie care avem nevoie ? Ce au făcut conducerile teatrelor, secretariatele literare și consiliile artistice pentru ca pe scenele noastre să apară în această stagiune piese originale inspirate din viaţa şi lupta de azi a poporului nostru — piese cu un bogat conţinut de idei şi de o înaltă ţinută artistică, a căror eroi să fie oamenii zilelor noastre, făuritorii atîtor fapte măreţe ? La această întrebare, din păcate, puţini dintre cei vizaţi pot da — cu conştiinţa împăcată — un răspuns afirmativ ! In general teatrele şi dramaturgii nu au reuşit să prezinte pe scenele noastre acele piese pe care le aşteaptă şi le cere poporul nostru muncitor. Sunt încă puţine piese care să prezinte eroi ai clasei muncitoare, ai ţărănimii muncitoare şi ai intelectualităţii legate de popor. Sînt încă puţine piese despre lupta eroică a partidului în ilegalitate, despre tradiţiile revoluţionare ale poporului, despre marile evenimente din istoriaţării noastre. Sînt necesare de asemenea mai multe lucrări dramatice care să oglindească marile transformări petrecute în conştiinţa oamenilor. La consfătuirea de anul trecut cît şi în alte ocazii s-a subliniat obligaţia pe care directorii de teatre o au de a pune un accent deosebit pe promovarea unei dramaturgii originale cu o iernatică majoră inspirată din lupta clasei muncitoare, din marile transformări revoluţionare pe care le săvîrşeşte poporul nostru. Aceste Indicate n-au găsit încă ecoul cuvenit în toate teatrele. S-au manifestat serioase slăbiciuni faţă de conţinutul ideologic al unora din piesele originale jucate pe scenele noastre. Plecîndu-se de la o poziţie justă în fond, de sprijinire, stimulare şi promovare a dramaturgiei originale, au fost lăsate să pătrundă pe scenele teatrelor, atît în Bucureşti cît şi în regiuni, lucrări de un nivel artistic scăzut, unele din ele avînd greşeli ideologice serioase. Astfel, din lipsă de fermitate şi vigilenţă ideologică atit a teatrului cît şi a factorilor de îndrumare s-a putut juca pe scena Teatrului Municipal Ce fel de om eşti tu de Ana Novac, lucrare pătrunsă de spirit negativist. (Continuare in pag. i-a) IN zilele de 1 şi 2 iulie au avut loc lucrările consfătuirii anuale a oamenilor de teatru, organizată de Ministerul Invăţămintului şi Culturii. A fost prezentat un raport al Direcţiei teatrelor, după care au avut loc discuţii la care au luat cuvintul numeroşi directori de teatru, dramaturgi, regizori, critici de artă, vicepreşedinţi ai sfaturilor populare regionale. In încheierea consfătuirii, a vorbit tov. Constanţa Crăciun, adjunct al ministrului Invăţămintului şi Culturii. , A fost adresată o telegramă Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romin, in care participanţii îşi exprimă angajamentul să lupte pentru un repertoriu pătruns de spirit de partid, pus in slujba educării comuniste a oamenilor muncii din tara noastră. In numărul de fată publicăm extrase din referatul prezentat, iar relatarea discuţiilor o vom face in numărul viitor al revistei noastre. .V. KAZAK , Călătorie (Bienala de la Vcnelia) APOLOGEŢII colonialismului ARCURGIND colecţia revistei La Revue Socialiste pentru a ma infor na asupra poziţiei cercurilor socialiste franceze In problema colonială şi studiind mi-am amintit cum Caragiale povesteşte că odată a cumpărat de la anticariat, cu toptanul, pe cîţiva gologani, un vraf de cărţi vechi, desperecinate şi hărţănite, bănuind că între atîtea „mardale“ de tipar, aruncate de cîte şi mai cite Împrejurări, tot se mai găseşte poate ceva interesant ; asemenea — spune el — într-o ladă de gunoaie se întîrmplă să găsim un crimpei de sîrmă, un nasture, sau măcar cine ştie ce lucru de nimic, care să mai poată fi întrebuinţat la ocazie cu folos... Şi noi am sperat că — frunzărind această revistă „socialistă" — să mai găsim măcar ceva care să semene a socialism. Ne-am înşelat. De fapt aceasta e o boală veche. Reformiştii de astăzi fac trimiteri la cei dinainte , se continuă. Să luăm cîteva „mardale“ ca exemplu. În luna ianuarie 1958 La Revue Socialiste publică un articol al lui Armand Coquart intitulat Programul social-democraţiei ruse şi problema naţionalităţilor. La congresul de la Stuttgart al internaţionalei din august 1907, olandezul Van Kol şi germanul David au susţinut referatul despre problema colonială în care se spune ,printre acele : „Congresul nu condamnă în principiu politica colonială..." Reformistul Bernstein a susţinut pe raportori în argumentarea lor că fenomenul colonial, departe de a fi specific capitalismului, a fost constatat de cînd există umanitatea, observînd cu logica sa caracteristică că „ultima consecință a anticolonialismului absolut ar fi „să se redea Statele Unite indienilor“. Marxiştii din congres, în frunte cu Lenin, au respins categoric aceste teze oportuniste şi antimarxiste şi au votat o rezoluţie în care se spune că „misiunea civilizatoare cu care se împăunează societatea capitalistă nu-i serveşte decît ca pretext pentru a-şi ascunde setea de exploatare şi de cucerire". De atunci au trecut ani mulţi. Sistemul capitalist s-a îmbolnăvit grav. Boală grea şi incurabilă , cu cit fenomenele sînt mai acute, cu atît reformiştii ţipă mai tare că bolnavul este sănătos. Explicaţia nu e grea: reformismul este acţiunea imperialismului în mişcarea muncitorească şi este normal ca cei care trăiesc de pe urma imperialismului sâ-l susţină, trebuie recunoscut că treaba devine din ce în ce mai grea, mai dificilă, întrucît negarea evidenţei nu este uşoară. Şi totuşi... Să luăm un fapt cunoscut de toată lumea : destrămarea sistemului colonial al imperialismului după cel de-al doilea război mondial, care a făcut ca în ultimul deceniu 1.200.000.000 de oameni — aproape jumătate din populaţia globului pămîntesc — să se elibereze de dependenţa colonială şi semicolonială. La ordinea zilei se află problema lichidării totale a sistemului colonial. Pentru orice om de bună credinţă este evident că sistemul colonial se prăbuşeşte... Pentru orice om de bună credinţă, dar nu pentru reformişti. Nu este adevărat, ne spune Andlé Russinger în La Revue Socialiste, în articolul Colonialismul, destrămarea sistemului colonial imperialist este un mit. „Dar acest mit, ca orice mit, ascunde alte realităţi : guvernanţii devin proşti vrînd să facă pe îngerii, lăsind să se distrugă repede ceea ce s-a construit îndelung şi cu greutate“. Aceasta nu este numai o negare a unei realităţi, ci o invitaţie la represiune sîngeroasă, un îndemn la ucidere. Nu faceţi pe îngerii, domnilor imperialişti, noi vom justifica toate crimele dumneavoastră ! Şi merg atît de departe — pe linia slujirii fără mască a imperialismului. Incit se opun chiar reformelor celor mai elementare, și pe care le consideră necesare și anumite cercuri burgheze. Astfel Andre Kuss înger — afirmă că „diin punct de vedere economic, o reformă agrară tinzînd către o redistribuire generală a pămînturilor „celor o sută de latifundiari" din Algeria, în afară de faptul că ar aduce aproape tot atîta beneficiarilor săi cît şi împărţirea bunurilor celor „două sute de familii" din Franţa, nu poate decît cu cheltuieli considerabile şi ridicînd costul actual al producţiei, să ajungă la un eşec, în tot cazul la rezultate contrare interesului general“. In rîndul ziariştilor burghezi din Franţa sînt unii care realizează aspecte evidente ale contemporaneităţii. Astfel Maurice Duverger îşi rezumă tezele sale într-un silogism, care sună cam astfel: ; -Secolul XX e secolul decolonizării, Algeria trăieşte în secolul XX Algeria trebuie deci decolonizată. Maurice Duverger greşeşte, afirmă socialistul André Russinger. ‘Valoarea concluziei este în funcţie de premise. Or, premisele sunt false. Algeria nu trăieşte în secolul XX. Nu e nici o glumă. Chiar aşa cum am spus, Algeria nu trăieşte în secolul XX. Aşa pretinde Dl. A. Russinger. Şi netrăind în secolul XX nu are dreptul să se elibereze. Nu se poate abandona, aşa, cu una cu două, „ceea ce s-a construit îndelung şi cu greutate". Aceasta este fără dubiu, o teză „socialistă", care nu admite replică. Se întîmplă însă ca domnii socialişti să se certe între ei, şi ca laburiştii englezi să facă nu ştiu ce observaţii. Atunci A. Russinger se supără : „Am păstra tăcerea asupra tartinelor doctrinare răspîndite peste cele mai vizibile manifestări a crizei britanice în veacul XX, dacă laburiştii n-ar pretinde să dea lecţii socialiştilor francezi şi Franţei. Or, a fost un teritoriu Kenya, unde indigenii nemulţumiţi din cauza unor măsuri nefericite, s-au ridicat, parţial, dar efectiv, să-i gonească pe englezi. Miniştrii laburişti n-au considerat că trebuie să predea Kenya populaţiei Mau-Mau...“ E instructivă această critică reciprocă. Intîi,, şi unii şi ceilalţi vorbesc de criza sistemului colonial al partenerului, dar neagă criza sistemului colonial în general. Apoi, se acuză între ei cu privire la mijloacele utilizate („măsuri nefericite“) — care n-ar fi tocmai conforme cu „drepturile omului“. Drepturile omului ? Desigur, dar aceste drepturi nu sunt pentru toată lumea. Liberta, I. Crișan , (Continuare In pag. 2-a) Cronica optimistului Călătorie de studii (IV) BRIND din Valea Sucevei, sub Rădăuţi şi Arbore, strabalem de cîteva ori Solea, orăşel cu frumos sanatoriu de tuberculoşi, şi un parc-pădure de brazi, de o adincime şi obscuritate funerare. Traian Demetrescu (Traian-Rafail-Radu Chebrea ,n.5. XII. 1866) a fost aici. De la Probota, trecem Sielul. Leisajul devine ripos și colbos, iar drumul vină la hirlău e o intermihabr- Id spirală pe culme de dimburi. Ihr. râul cel mizeros, in care vedem ti.serica Sf. Gheorghe restaurata (14‘12), in stilul Stefan cel Mare (piatră de talie, arcaturi, ocaie, friza de discuri smălţuite, insă stridente), a devenit curat. Magherniţele cad jos, se pavează. De la Cotnari încolo, pitidos la Dunăre, dealurile sunt acoperite cu vii, linete, culturi. Tg. Frumos e ,ai adevăr frumos. Rodul ploaiei, odată un tirguleţ murdar, acum singuri. Răşuni in Iaşi ca alaiul domnesc, pe la Sf. Nicolae, după ce am trecut prin faţa imensei fabrici de penicilină. Domnul nou venit in scaun descăleca la această biserică, precum scrie Gheorgaki; din nefericire, Skerini-Agasi, reprezentantul Sultanului, sosit odată cu el, il aștepta in spol.tărie, spre a fi de fată la citirea hatiserifului. Falatul, construit de arh. Berirtdei in stil gotic, arbit de fam., bar, mi,era, mi s-a părut de o grandoare neînchipuită, adevărat Westminster. Prefăcut in chip fericit in palat cultural, el cuprinde gigptoteca adunată de V. Tajral, un frumos muzeu ethnografic cu piese mai ales din Moldova de sus, pinacoteca ieșeană, sistematizată in început de Gh. Panaiteanu Bardassare. Aşezată după toate regulile artei muzeale in sac somptuoase, pinacoteca ieșeană, rivalizează cu Bruckenthalul sibian. Fireşte, ca şi acolo, multe piese sint contestabile in privinta autenticităţii, nu mai pufin unele sint frumoase. Un tablou, intâlisind ipotetic prezentarea către Cezar a capului lui Pompei, se atribuie lui Caravaggio. Cerul tulbure ca înaintea unei furtuni e caracteristic școalei bassaneze. Dar cu toată infatuarea copilărească de care mă cuprind cind trec prin Muzee, admit că numai un specialist poate decide. Tabloul a fost cumpărat la Paris de protosinghel ul Sofronie Virnav. Multe pinze vinduse statului C. Negri, care credea a poseda o comoară. Tot Virnay cumpără admirabilul gobelin reprezentind pe mareşalul Louis.Rector de Villars, piesă capitală a muzeului, care insă nu poate concura portretul lui Ieretina Movilă de la Suceviţa. Tabloul de interior Regimul vechiu de Teodor Aman e o piesă rară, revelind in pictorul craiovean un precursor al lui G. Petrașcu. O pictură in ulei de G. Asachi (arhitectură clasică, personaje Empire, cu bicorn pe cap)e al unui veritabil artist. Alte tablouri sunt interesante pentru dezvoltarea picturii locale. Vederile din Iașii anului 1830 de Maxim Nichiforu. G. Călinescu (Continuare in pag. 2-a) .