Contemporanul, iulie-decembrie 1958 (Anul 12, nr. 26-52)

1958-07-04 / nr. 26

A­PART! conducător­ ­II care s-au scurs de la ins­taurarea regimului democrat­­popular sînt ani de luptă, şi tot­­odată de hotărîtoare succese pe drumul făuririi unei vieţi noi, libere de orice exploatare. Succese grandioase cu care, pe drept cuvînt, ne mîndrim, am dobindit în toate domeniile con­strucţiei economice şi culturale, în industrie ca şi în transformarea socia­listă a agriculturii, în literatură, artă şi ştiinţă. Inspiratorul, animatorul şi organizatorul tuturor victoriilor noas­tre este avangarda de luptă a clasei muncitoare, Partidul Muncitoresc Ro­mân. Partidul fiind întruchiparea vie şi purtătorul atotbiruitoarelor idei ale marxism-leninismului, ne-a arătat drumul pe care trebuie să păşim, ne-a stimulat elanurile şi ne-a organizat forţele creatoare. Dezvoltarea industriei şi agricul­turii socialiste, uriaşa revoluţie cultu­rală, creşterea neîncetată a nivelului de trai, toate acestea au generat dra­gostea neţărmurită, încrederea po­porului muncitor faţă de partid. Aceste izbînzi, dobindite sub directa, înţeleaptă şi ferma lui conducere, au cimentat unitatea din ce în ce mai strîn­­să, indisolubilă, dintre partid şi po­por. Directivele şi hotărîrile parti­dului sint considerate de oamenii muncii expresia cea mai înaltă a pro­priilor lor aspiraţii şi interese şi ei contribuie cu avînt la traducerea lor în viaţă. Ce dovadă mai grăitoare de­cit entuziasmul, hotărîrea şi perseve­renţa cu care poporul nostru muncitor îndeplineşte directivele Congresului al ll-lea al Partidului Muncitoresc Ro­mân, directive care, cu fiecare zi ce trece, devin realităţi concrete ? Partidul fiind expresia cea mai înaltă a elanului revoluţionar al maselor mun­citoare, a capacităţilor lor creatoare, este conştiinţa însăşi a clasei munci­toare, e puternic, în primul rînd, prin fidelitatea sa neabătută față de ideo­logia marxist-leninistă, prin unitatea de monolit a rindurilor sale, prin dis­ciplina sa de fier, e puternic prin pon­derea, din ce In ce mai mare, pe care o are în rîndurile sale elementul mun­citoresc, prin legăturile sale trainica cu masele. Lucrările plenarei C.C. al P.M.R. din 9—13 iu­nie, ca și adunările de par­i­tid care au dezbătut documentele, au demonstrat deplina coeziune și unitatea de monolit a rîndurilor par­tidului nostru marxist-leninist. Ce alt­ceva decit forţă dovedeşte faptul că partidul a reuşit să cuprindă în rîndurile sale elementele cele mai înaintate, cele mai combative, de­votate pînă la abnegaţie cau­zei socialismului, din rîndurile eroicei noastre clase muncitoare; că el a iz­butit să ridice la înălţimea lui pe cei mai vrednici oameni ai muncii de pe ogoare, căliţi în focul luptelor pentru transformarea socialistă a agriculturii, pe cei mai buni dintre intelectualii cu­ care ne mîndrim. în ultimii şase ani au intrat în rîndurile partidului a­­proape 200.000 de noi membri şi can­didaţi de partid, şi aceasta constituie o nouă dovadă a creşterii conştiinţei revoluţionare a maselor muncitoare, a dragostei şi încrederii lor faţă de con­ducătorul încercat al poporului. Bogata experienţă acumulată de partid ln drumul de luptă pe care l-a parcurs dovedeşte, odată mai mult, însemnătatea hotărîtoare pe care o prezintă pentru întărirea unităţii rîn­­durilor sale, atitudinea intransigentă, de combatere a oricăror manifestări anarhice, dizolvante, a oricăror Încăl­cări a disciplinei de partid sau ten­­dinţe fracţioniste. Lichidarea luptelor fracţioniste din anii 1929—30, refacerea unităţii rondu­­rilor sale, au permis partidului, aflat în adâncă ilegalitate, să organizeze şi să conducă acţiuni revoluţionare de o asemenea amploare şi însemnătate cum au fost luptele muncitorilor cefe­rişti şi petrolişti din 1933. In preajma eliberării, demascarea agenturii duşmane care se strecurase în conducerea partidului a creat avan­gărzii clasei muncitoare posibilitatea de a-şi concentra toate eforturile în vederea organizării insurecţiei armate. Zdrobirea acţiunii deviaţion­iste, oportuniste, a grupului fracţionist A. Pauker—V. Luca a avut ca rezultat aplicarea tot mai consecventă a nor­melor leniniste de partid şi a asigurat astfel condiţiile întăririi partidului, creşterii rolului său conducător, apli­carea unei politici ferme de construire a socialismului la oraşe şi sate. Punind capăt activităţii antiparti­nice, fracţioniste, a tov. I. Chişi­­nevschi şi M. Constantinescu, Comite­tul Central a împiedicat crearea unei situaţii de pe urma căreia nu puteau profita decit duşmanii socialismului. Ultima Plenară a C.C. a condamnat în unanimitate manifestările antiparti­nice la care s-au dedat elemente anar­hice, carieriste, fracţioniste şi antipar­tinice ca C. Doncea, I. Coţoveanu, G. Răceanu şi alţii. Aceste măsuri demonstrează grija permanentă a con­ducerii partidului pentru păstrarea şi întărirea unităţii sale de monolit, a disciplinei de fier, a purităţii ideolo­gice, a intransigenţei faţă de orice manifestare de împăciuitorism şi ideologie burgheză. Forţa partidului constă în devota­mentul său faţă de ideologia marxist­­leninistă, in intransigenţa cu care­­ DUL-încercat combate influenţele ideologiei bur­gheze, priceperea cu care conduce pe toate fronturile, ofensiva îm­potriva acestei ideologii. Partiiul nostru a luptat permanent şi ferm împotriva revizionismului, azi princi­palul pericol în mişcarea muncitoreas­că, şi a tuturor teoriilor idealiste, în diversele lor variante, adesea traves­tite într-o frazeologie progresistă sau chiar marxistă. Partidul nostru a luat atitudine hotărită faţă ce pro­gramul Uniunii Comuniştilor din Iugo­slavia, expresia concentrată a tuturor tezelor revizioniste in circulaţie azi. Partidul nostru a combătut cu energie orice deviere de la principiile mar­­xism-leninismului şi ne mobilizează, prin recentele hotârîri, la lupta îm­­potriva împăciuitorismului faţă de ideologia burgheză. De aceea, sarcina principală e lupta necruţătoare Împo­triva oricărei manifestări de liberalism sau Împăciuitorism, ascuţirea spiritu­lui ofensiv împotriva oricăror in­­filtrări ale ideologiei burgheze. Căci lupta ideologică este expresia luptei de clasă, care caracterizează perioada d­e trecere de la capitalism la socialism. Grija pe care partidul o acordă a­­părării purităţii ideologice, preocupa­­rea sa constantă pentru combaterea ideologiei străine, chezâşuiesc tăria sa, fiindcă numai învăţătura marxist­­leninistă, reflectînd legile obiective ale dezvoltării societăţii. Ii permite să aibă o justă perspectivă a feno­menelor sociale, să discearnă exact importanţa problemelor, să le ierar­­hizeze, să găsească soluţiile adecva­­te rezolvării lor — şi, în felul aces­ta, să conducă cu succes lupta po­porului pentru realizarea sarcinilor construcţiei socialiste. Pentru intelectualii din toate dome­niile de activitate şi care, in imensa lor majoritate, urmează cu încredere linia politică a partidului, pentru că partidul înarmîndu-i cu învatatura marxist-leninistă a deschis perspec­tive nebănuite muncii lor creatoare, i-a îndrumat pe un drum bun și i-a ajutat să înregistreze succese atit de însemnate, indicindu-le sarcinile ime­diate și de perspectivă ale construirii socialismului, — conducerea ideolo­gică de partid prezintă o însemnătate covîrşitoare. Conducerea de către partid este un puternic stimulent pen­tru artişti şi scriitori să făurească opere de valoare şi să slujească mai bine cauza poporului, pentru savanţi , să smulgă cu un ceas mai devreme secretele naturii şi să-şi dea aportul preţios la construirea socialismului, pentru educatori, lucrători din învăţă­­mînt — să crească noua generaţie în spirit ştiinţific şi umanist, îu spiritul patriotismului socialist şi al interna­ţionalismului proletar. Educaţia marxist-leni­­nistă ne întăreşte şi ne­­­­ ridică la înălţimea con- / : ştiinţei militante socia- - ' 1 liste. In faţa tuturor J j. celor ce acţionează ln i . direcţia făuririi unei noi \­ conştiinţe, socialiste, — (Continuare tn pag. 2-a) SAPTAMINAL POLITIC.SOCIAL-CULTURAL Nr. 26 (612) vineri 4 iulie 1958 Scrisoare din Moscova Realizări şi perspective STORICEŞTE vorbind, ştiinţa contemporană este rezultatul unor în­delungi şi întortochiate căutări. Veacuri şi­ milenii despart între ele descoperirile epocale care au deschis lumii noi orizonturi. Prima oară, omul a învăţat să aprindă ■ focul , dar au trebuit să trea­că 60.000 de ani, pînă la în­ceputurile agriculturii. Intre confecţionarea unei roţi sim­ple şi a uneia cu mai mult de patru spiţe au trecut, pa­­re-se, nu mai puţin de 2.500 de ani. Se spune că în jumă­tatea de veac care desparte moartea lui Mendeleev de cea a lui Einstein, omenirea a obţinut, în cunoaşterea natu­rii, succese mai mari decît în întregul mileniu precedent. In zilele noastre, socialismul a dat un impuls uriaş pro­gresului ştiinţei. Am fost martorii unui eveniment ex­traordinar, realizat în Uniu­nea Sovietică : punerea în funcţiune a centralei atomo-­electrice, Oare marchează în­ceputurile unei noi ere în is­toria omenirii. De atunci au trecut patru ani... Cercetările în domeniul fo­losirii paşnice­­a energiei ato­mice au cunoscut noi progre­se. Este suficient să amintim de marile centrale atomo-e­­lectrice în curs de construc­ţie în Uralj, lingă Moscova, lingă Leningrad, de primul spărgător de gheaţă cu „com­­­bustibil" nuclear, de propor­ţiile pe care le ia aplicarea izotopilor radioactivi în tra­tarea cu succes a unor boli ce păreau incurabile, de folo­sirea lor în agricultură sau nu procesul de automatizare a industriei. Cercetătorii­­so­vietici nu sînt departe de construirea avionului cu mo­tor atomic, a locomotivei care va putea străbate sute de mii de kilometri folosind în locul tonelor de cărbune doar cî­teva kilograme de uraniu. Şi totuşi, spunea cunoscu­­tul fizician sovietic Blohin­­ţev, „încă nu ştim ce comori ascunde natura în adîncimile tainice ale atomului, dar vom găsi şi „floarea de pia­tră“ a microuniversului şi cheile spre comorile sale“. Acestor scopuri le sunt des­tinate cercetările fizicienilor din laboratoarele-gigant con­­struite în ultimii ani lîngă Marea Moscovei, pe malul drept al Volgai, Orăşelul Dubna atrage atenţia întregii lumi ştiinţifice: aci s-a fă­cut cel mai însemnat pas spre obţinerea pe cale arti­ficială a unor energii de care dispun doar soarele şi ste- Al. Cîmpeanu (Continuare in pag. 7-a) . Proletari din toate țările, uniți-vă ! 8 pagini 50 bani I. LESSEN NE ! Ca aerul şi apa... Să-i fie dat oricărui om, de-i om, O casă cu­­ograda şi cu pom. Să nu-i lipsească astma nici vinul, Ghenar să-i afle dogorit căminul ! Şi ceasul dimineţii nie clar, Strălimpede ca apa din pahar — Iar boltă dacă nu e iară pată, • Doar fabricile fum pe coş să scoată ! La anii tineri intre luna-n nori Şi că-i păcat n-am zice, uneori. De-o fi vr­un felinar să nu mai ardă Şi-n parc îndrăgostiţii să se piardă. Va fi, va fi o vreme de lumină. De tihnă plină şi de cîntec plină... Dar prn-atuncea nu putem dormi Şi fără pace nu putem trăi. Ca apa ni-i, ca aerul, ca locul. Fiţi trezi, ai mei, oriunde şi-n tot locul. Victor Tulbure PROBLEMELE TEATRULUI IN DEZBATERE COLECTIVĂ C­a şi în celelalte sectoare de acti­­vitiate, şi în teatru etapa de muncă care se încheie z­ cele a­­cestea a înregistrat un şir de succese. Stagiunea 1957/58 a fost mar­cată de cîteva evenimente deosebite, care au prilejuit teatrelor noastre con­­centrarea eforturilor lor creatoare. Pentru prima dată în istoria mişcării noastre artistice toate teatrele din ţară au deschis stagiunea — în mod festiv — cu piese originale romîneşti. E un rezultat pozitiv în ceea ce priveşte acordarea locului cuvenit dramatur­giei autohtone şi în acelaşi timp culti­varea unei tradiţii pozitive a teatrului românesc. La deschiderea stagiunii s-­au prezentat 36 premiere româneşti, dintre care 17 cu piese noi ale autori­lor noştri contemporani. Un al doilea eveniment important în desfăşurarea stagiunii l-a consti­tuit prezentarea pieselor sovietice montate de teatrele noastre în cinstea celei de-a 40-a aniversări a Marii Re­voluţii Socialiste din Octombrie. Suc­cese importante au fost repurtate de colectivele teatrelor, care au montat 39 de prelipere (reprezentate prin 28 de titluri) cu piese din literatura dra­matică sovietică. In cinstea aniversării a 10 ani de la proclamarea Republicii Populare Române, Ministerul Invăţămintului şi Culturii a organizat Luna Culturii. In cadrul Lunii Culturii un rol însem­nat a fost rezervat teatrelor. Manifes­tările prilejuite de acest eveniment au contribuit la sporirea numărului de piese autohtone în repertoriul ge­­neral. Această politică de programare a lucrărilor autohtone trebuie dezvol­­tată şi mai mult un viitor pentru a asigura în configuraţia repertoriului curent, prioritatea pieselor originale. Dar în afara aspectelor pozitive şi a rezultatelor obţinute interesează în mod deosebit scoaterea la iveală a lipsurilor principale care s-au mani­festat în perioada de activitate amin­tită. Repertoriul stagiunii 1957/58, aşa cum a fost stabilit iniţial, lăsa să se întrevadă perspectiva îmbucurătoare a unor spectacole bine orientate din punct de vedere ideologic, răspunzînd in bună măsură cerinţelor actualităţii. După cum se ştie, un loc important în repertoriu îl ocupă dramaturgia o­­riginală. Din acest punct de ved­ere, parcurgînd repertoriul realizat putem constata că dramaturgia originală a ocupat cantitativ locul care i se cuvi­ne în programarea teatrelor. Se pune însă întrebarea : ce fel de piese origi­nare sunt promovate, care sunt ideile pe care aceste piese le vehiculează și care e munca colectivelor teatrale cu autorii dramatici pentru a se putea aduce la lumina rampei piesele fie care avem nevoie ? Ce au făcut conducerile teatrelor, secretariatele literare și consiliile ar­tistice pentru ca pe scenele noastre să apară în această stagiune piese originale inspirate din viaţa şi lupta de azi a poporului nostru — piese cu un bogat conţinut de idei şi de o înaltă ţinută artistică, a căror eroi să fie oamenii zilelor noastre, făuritorii atîtor fapte măreţe ? La această în­trebare, din păcate, puţini dintre cei vizaţi pot da — cu conştiinţa împă­­cată — un răspuns afirmativ ! In ge­neral teatrele şi dramaturgii nu au reuşit să prezinte pe scenele noastre acele piese pe care le aşteaptă şi le cere poporul nostru muncitor. Sun­t încă puţine piese care să pre­zinte eroi ai clasei muncitoare, ai ţă­rănimii muncitoare şi ai intelectuali­tăţii legate de popor. Sînt încă puţine piese despre lupta eroică a partidu­lui în ilegalitate, despre tradiţiile re­voluţionare ale poporului, despre ma­rile evenimente din istoria­­ţării noas­­tre. Sînt necesare de asemenea mai multe lucrări dramatice care să o­­glindească marile transformări pe­trecute în conştiinţa oamenilor. La consfătuirea de anul trecut cît şi în alte ocazii s-a subliniat obliga­ţia pe care directorii de teatre o au de a pune un accent deosebit pe pro­movarea unei dramaturgii originale cu o iernatică majoră inspirată din lupta clasei muncitoare, din marile transformări revoluţionare pe care le săvîrşeşte poporul nostru. Aceste In­­dicate n-au găsit încă ecoul cuvenit în toate teatrele. S-au manifestat serioase slăbiciuni faţă de conţinutul ideologic al unora din piesele originale jucate pe scenele noastre. Plecîndu-se de la o poziţie justă în fond, de sprijinire, stimulare şi promovare a dramaturgiei origina­le, au fost lăsate să pătrundă pe scenele teatrelor, atît în Bucureşti cît şi în regiuni, lucrări de un nivel ar­tistic scăzut, unele din ele avînd gre­­şeli ideologice serioase. Astfel, din lipsă de fermitate şi vi­gilenţă ideologică atit a teatrului cît şi a factorilor de îndrumare s-a putut juca pe scena Teatrului Municipal Ce fel de om eşti tu de Ana Novac, lucrare pătrunsă de spirit negativist. (Continuare in pag. i-a) IN zilele de 1 şi 2 iulie au avut loc lucrările consfătuirii anuale a oamenilor de teatru, organizată de Ministerul Invăţămintului şi Culturii. A fost prezentat un raport al Direcţiei teatrelor, după care au avut loc discuţii la care au luat cuvintul numeroşi directori de teatru, dramaturgi, regizori, critici de artă, vicepreşedinţi ai sfa­turilor populare regionale. In încheierea consfătuirii, a vorbit tov. Constanţa Crăciun, ad­junct al­ ministrului Invăţămintului şi Culturii. , A fost adresată o telegramă Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romin, in care participanţii îşi exprimă angajamentul să lupte pentru un repertoriu pătruns de spirit de partid, pus in slujba educării comuniste a oamenilor muncii din tara noastră. In numărul de fată publicăm extrase din referatul prezentat, iar relatarea discuţiilor o vom face in numărul viitor al revistei noastre. .V. KAZAK , Călătorie (Bienala de la Vcnelia) APOLOGEŢII colonialismului ARCURGIND colecţia revistei La Revue Socialiste pentru a m­a in­for n­­a asupra poziţiei cercurilor socialiste franceze In problema colonială şi studiind mi-am­ amintit cum Caragiale povesteşte că odată a cumpărat de la antica­riat, cu toptanul, pe cîţiva gologani, un vraf de cărţi vechi, desperecinate şi hărţănite, bănuind că între atîtea „mardale“ de tipar, aruncate de cîte şi mai cite Împrejurări, tot se mai găseşte poate ceva­ interesant ; ase­­menea — spune el — într-o ladă de gunoaie se întîrmplă să găsim un crimpei de sîrmă, un nasture, sau măcar cine ştie ce lucru de nimic, care să mai poată fi întrebuinţat la ocazie cu folos... Şi noi am sperat că — frunzărind această revistă „socialistă" — să mai găsim măcar ceva care să semene a socialism. Ne-am înşelat. De fapt aceasta e o boală veche. Reformiştii de astăzi fac trimiteri la cei dinainte , se continuă. Să luăm cîteva „mardale“ ca exemplu. În luna ianuarie 1958 La Revue Socialiste publică un articol al lui Armand Coquart intitulat Programul social-democraţiei ruse şi problema naţionalităţilor. La congresul de la Stuttgart al internaţionalei din au­gust 1907, olandezul Van Kol şi ger­­manul David au susţinut referatul despre problema colonială în care se spune ,printre acele : „Congresul nu condamnă în principiu politica colo­­­nială..." Reformistul Bernstein a susţinut pe raportori în argumenta­­rea lor că fenomenul colonial, de­parte de a fi specific capitalismului, a fost constatat de cînd există um­a­­nitatea, observînd cu logica sa ca­racteristică că „ultima consecință a anticolonialismului absolut ar fi „să se redea Statele Unite indienilor“. Marxiştii din congres, în frunte cu Lenin, au respins categoric aceste teze oportuniste şi antimarxiste şi au votat o rezoluţie în care se spune că „misiunea civilizatoare cu care se împăunează societatea capitalistă nu-i serveşte decît ca pretext pentru a-şi ascunde setea de exploatare şi de cucerire". De atunci au trecut ani mulţi. Sistemul capitalist s-a îmbolnăvit grav. Boală grea şi incurabilă , cu cit fenomenele sînt mai acute, cu atît reformiştii ţipă mai tare că bolnavul este sănătos. Explicaţia nu e grea: reformismul este acţiunea imperialis­mului în mişcarea muncitorească şi este normal ca cei care trăiesc de pe urma imperialismului sâ-l susţină, trebuie recunoscut că treaba devine din ce în ce mai grea, mai dificilă, întrucît negarea evidenţei nu este uşoară. Şi totuşi... Să luăm un fapt cunoscut de toată lumea : destrăma­rea sistemului colonial al imperialis­mului după cel­ de-al doilea război mondial, care a făcut ca în ultimul deceniu 1.200.000.000 de oameni — a­­proape jumătate din populaţia globu­lui pămîntesc — să se elibereze de dependenţa colonială şi semicolonială. La ordinea zilei se află problema li­chidării totale a sistemului colonial. Pentru orice om de bună credinţă este evident că sistemul colonial se prăbuşeşte... Pentru orice om de bună credinţă, dar nu pentru refor­­mişti. Nu este adevărat, ne spune And­­l­é Russinger în La Revue Socialiste, în articolul Colonialismul, destrăma­rea sistemului colonial imperialist este un mit. „Dar acest mit, ca orice mit, ascunde alte realităţi : guvernanţii devin proşti vrînd să facă pe îngerii, lăsind să se distrugă repede ceea ce s-a construit îndelung şi cu greu­­tate“. Aceasta nu este numai o ne­gare a unei realităţi, ci o invitaţie la represiune sîngeroasă, un îndemn la ucidere. Nu faceţi pe îngerii, dom­­nilor imperialişti, noi vom justifica toate crimele dumneavoastră ! Şi merg atît de departe — pe linia slu­jirii fără mască a imperialismului. Incit se opun chiar reformelor celor mai elementare, și pe care le consi­deră necesare și anumite cercuri bur­­gheze. Astfel Andre Kuss înger — a­­firmă că „diin punct de vedere eco­nomic, o reformă agrară tinzînd că­tre o redistribuire generală a pămîn­­turilor „celor o sută de latifundiari" din Algeria, în afară de faptul că ar aduce aproape tot atîta beneficia­rilor săi cît şi împărţirea bunurilor celor „două sute de familii" din Fran­ţa, nu poate decît cu cheltuieli con­siderabile şi ridicînd costul actual al producţiei, să ajungă la un eş­ec, în tot cazul la rezultate contrare inte­resului general“. In rîndul ziariştilor burghezi din Franţa sînt unii care realizează as­­pecte evidente ale contemporaneităţii. Astfel Maurice Duverger îşi rezumă tezele sale într-un silogism, care sună cam astfel: ; -Secolul XX e secolul decolonizării, Algeria trăieşte în secolul XX Algeria trebuie deci decolonizată. Maurice Duverger greşeşte, afirmă socialistul André Russinger. ‘Valoa­rea concluziei este în funcţie de pre­mise. Or, premisele sunt false. Alge­­ria nu trăieşte în secolul XX. Nu e nici o glumă. Chiar aşa cum am spus, Algeria nu trăieşte în secolul XX. Aşa pretinde Dl. A. Russinger. Şi netrăind în secolul XX nu are­­ dreptul să se elibereze. Nu se poate abandona, aşa, cu una cu două, „ceea ce s-a construit îndelung şi cu greutate". Aceasta este fără dubiu, o teză „socialistă", care nu admite re­plică. Se întîmplă însă ca domnii so­­cialişti să se certe între ei, şi ca la­buriştii englezi să facă nu ştiu ce observaţii. Atunci A. Russinger se supără : „Am păstra tăcerea asupra tartinelor doctrinare răspîndite peste cele mai vizibile manifestări a cri­zei britanice în veacul XX, dacă laburiştii n-ar pretinde să dea lecţii socialiştilor francezi şi Franţei. Or, a fost un teritoriu Kenya, unde indi­genii nemulţumiţi din cauza unor măsuri nefericite, s-au ridicat, par­ţial, dar efectiv, să-i gonească pe englezi. Miniştrii laburişti n-au con­­siderat că trebuie să predea Kenya populaţiei Mau-Mau...“ E instructivă această critică reci­­procă. Intîi,, şi unii şi ceilalţi vor­­besc de criza sistemului colonial al partenerului, dar neagă criza siste­mului colonial în general. Apoi, se acuză între ei cu privire la mijloa­­cele utilizate („măsuri nefericite“) — care n-ar fi tocmai conforme cu „drepturile omului“. Drepturile omu­lui ? Desigur, dar aceste drepturi nu sunt pentru toată lumea. Liberta, I. Crișan , (Continuare In pag. 2-a) Cronica optimistului Că­lătorie de studii (IV) BRIND din Valea Sucevei, sub Rădăuţi şi Arbore, s­trab­alem de cîteva ori Solea, orăşel cu frumos sanatoriu de tuberculoşi, şi un parc-pădure de brazi, de o a­­dincime şi obscuritate funerare. Tra­­ian Demetrescu (Traian-Rafail-Radu Chebrea ,n.5. XII. 1866) a fost aici. De la Probota, trecem Si­elul. Lei­­sajul devine ripos și colbos, iar dru­­mul vină la hirlău e o intermihabr- Id spirală pe culme de dimburi. Ihr. râul cel mizeros, in care vedem ti.­serica Sf. Gheorghe restaurata (14‘12), in stilul Stefan cel Mare (piatră de talie, arcaturi, ocai­e, friza de discuri smălţuite, insă stridente), a devenit curat. Magherniţele cad jos, se pa­­vează. De la Cotnari încolo, pitid­­os la Dunăre, dealurile sunt acoperite cu vii, linete, culturi. Tg. Frumos e ,ai adevăr frumos. Rodul ploaiei, odată un tirguleţ murdar, acum s­ingur­i. Răşuni in Iaşi ca alaiul domnesc, pe la Sf. Nicolae, după ce am trecut prin faţa imensei fabrici de penicili­nă. Domnul nou venit in scaun des­­căleca la această biserică, precum scrie Gheorgaki; din nefericire, Skeri­­ni-Agasi, reprezentantul Sultanului, sosit odată cu el, il aștepta in spol.­tărie, spre a fi de fată la citirea hati­serifului. Falatul, construit de arh. Berirtdei in stil gotic, arb­it de fam., b­ar, mi,era, mi s-a părut de o gran­doare neînchipuită, adevărat West­­minster. Prefăcut in chip fericit in pa­­lat cultural, el cuprinde gigptoteca a­­dunată de V. Tajral­, un frumos mu­zeu ethnografic cu piese mai ales din Moldova de sus, pinacoteca ieșeană, sistematizată in început de Gh. Pa­­naiteanu Bardassare. Aşezată după toate regulile artei muzeale in sac somptuoase, pinacoteca ieșeană, ri­valizează cu Bruckenthalul sibian. Fireşte, ca şi acolo, multe piese sint contestabile in privinta autenticităţii, nu mai pufin unele sint frumoase. Un tablou, intâlisind ipotetic prezentarea către Cezar a capului lui Pompei, se atribuie lui Caravaggio. Cerul tulbu­re ca înaintea unei furtuni e carac­­teristic școalei bassaneze. Dar cu toată infatuarea copilărească de care mă cuprind cind trec prin Mu­zee, admit că numai un specialist poate decide. Tabloul a fost cumpă­­rat la Paris de protosinghel­ ul So­­fronie Virnav. Multe pinze vinduse statului C. Negri, care credea a pose­da o comoară. Tot­ Virnay cumpără admirabilul gobelin reprezentind pe mareşalul Louis.Rector de Villars, piesă capitală a muzeului, care insă nu poate concura portretul lui Iere­­tina Movilă de la Suceviţa. Tabloul de interior Regimul vechiu de Teodor Aman e o piesă rară, revelind in pictorul craiovean un precursor al lui G. Petrașcu. O pictură in ulei de G. Asachi (arhitectură clasică, personaje Empire, cu bicorn pe cap)­e al unui veritabil artist. Alte ta­blouri sunt interesante pentru dez­­voltarea picturii locale. Vederile din Iașii anului 1830 de Maxim Nichiforu. G. Călinescu (Continuare in pag. 2-a) .

Next