Contemporanul, ianuarie-iunie 1959 (Anul 13, nr. 1-134)

1959-01-09 / nr. 1

— Parc ai gemut Sau parcă sudul, Bâh­b­e veac. Istoria.— O vijelie, — O iapă-n tropot — Te-a tăvălit, Te-a împroşcat cu udu-1, Ţi a pus in piept medalii Fără leac. Flori vinete, săpate In carne, Semilune, Urma copitelor nebune Care-au jucat In pieptul tău. — Adlta vezi, poete ? Un cal nălucă Și o zgură — Dintr-un hău In care cad puhoaie ; Din ropotul de patimi Ce mă taie. Şi arde-n pieptul meu? — Mi-e greu Sä te cuprind, bätrine. Nu pot Sä înţeleg Şi sä aud întreg Imensul ropot. Sunt şi eu Acolo-n mijloc. Printre eşaloane. Şl osii ţipâ-n noapte. Cal necheazâ. Ca fumul, vise urcă diafane. Din guri căscate-n somn. Fanare Se clatină Şi fete Ies din umbră, Scobite, albe ca de promoroacâ. Alături, unul moare, Clţiva joacă In zaruri, soldăţeşte. Se topeşte, In necuprins. Coloana. O, mä-mbatä, Mä potopeşte Ca un vin noptatec. Gigantul arc voltaic Ce cunună îndepărtaţii poli al vremii noastre. In ariertren Mal zdroncâne arhaic Furgoanele, Cu leşuri viriulte Şi cu zdrenţe. Pe cind Din fruntea epocii ţişneşte Spre galaxii Metalica săgeată. Priveşte către mine Veacul, Bâtrinul, ca un munte. Cu ploaie De scinteieri electrice-n pupile Şi-n firele de barbă argintii. Priveşte Cu forţa Iul Ironică, spre mine, Cum mă sucesc şl răsucesc amarnic, Cum încerc, Mlhnitul cerc De fier. Al minţii mele Să-l desfac. S-ajung Şl rädäcina Hunţei Iul Şl viciul. — Tu, läpturä, Făptura mea, Pläpindä şl aprinsă De setea de a şti; Scintele, Näscutä-n torja mea ; Grăunte De praf şi aur, Färä de astimpär; Imi placi — Imi place cum te zbaţi, Cum năzui. In oglinjoara ta de-un strop, Să-l prinzi pe laur. — Da, mă zbat... Şi zbor... Auzi cum viscoleşte ? Noapte. Stepă. Treci pe aici mai iute, Groază, treci. Şi corbii, sus, pe crăci, din­ morţi şi ţepeni. Şi pruncii se-nnegresc acum In Iaşi!. E anu de minte. Anul omienouasutedouazeci. Rusia clănţăne din dinţi. Nu­­ casă- Nu sunt cărbuni. E viscol Şi noapte pe întinderi. Cu hoardele de stele Îngheţate, Suflă şi tu, scinteie călătoare, Pe-ntinsul stepei moarte. Suflă, Izbeşte-te de geamul singuratec Ce licăre in frigul troienit. Lipeşte te de florile de ghiaţă, Topeşte-te, Sa nu mai fii scinteia Şi sufletul străin al vremii mele; Să 111 acela­­îngrămădiţi in încăperea scundă. Să fii ţăranii cu obraji ţepoşi Şi cu obiele putrede-n picioare. Şi ciocănarii gălbejiţi de foame, Matrozii-ncinşi cu benzi de mitralieră Şi copilandrii crunţi. Să fii Rusia Acelui an. Cu troiţele sparte, Şi Sfintul Duh Cu aripa-mpuşcată, Zburind Înnebunit peste cătune Şi slobozind un singe negru-n ţarini. Să fii acolo-n hardughia rece. In miros greu şi acru de sudoare. In ceaţa de mahorcă. Sä fii aproape-ngreţoşat de foame. Şi, deodată, Ca-ntr-un ecou de orgă Sä pătrunzi; Să simţi cum fericirea-i lingă tine. Uşoară, blindă. Poţi s-o frungi in braţe. S-o mingii. Sau s-o iei de beregată, Sä faci orice, l­a ta. Iţi dă trrcoale. Cu paşi de lum­e Ca un potop de aur Se despleteşte-n noapte, Fericirea.­­.Putere... Fericire... Puterea-i a Sovietelor, a noastră 1 Un soare explodează In artere : „A noastră ! Şl, cu el, Lozinca-forţă: „Electrificare 1* trupe-n mii de sori. Cuvlntul De-abia fu zămislit, Că-n valuri, f Au şi purces sa se reflecte Tremurătoare fascii de lumină Nu-s taine aici. Nici draci. Sunt numai oameni, Transformatori subtili de energie. Torentele de chinuri şi de cazne. De singe, lacrimi, drojdii, glod, leşie, — Haotică risipă-n gol, stihie — Centrala revoluţiei le stringe. Le-aruncă in turbine colosale. Şi un flux electric, pur, se naşte, curge. Pe firele de maximă tensiune, Se-ntinde, Se ramifică Şi prinde In pinza i orbitoare, tot destinul. Nu „Tatăl" spune : „Ziuă să se facă !" Nici „Fiul" : „Lazăre, din morţi te scoală !" E numai energia Potenţială A masei proletare. Captată, Devenită Armată In mişcare. Şi statul ei major— Voi, umbre. In vechile surtuce demodate ; Obraji de cărturari T­ransmuralii Poem de MARIA BANUŞ Ascetic supţi ; Ghete, ghetuţe Comic boante; Mustăţi grozave. Ochelari cu sirme, Muncitoreşte prinşi ; Şi şopci, şepcuţe. De vreme ponosite... Album duios De la-nceput de veac. Imagini vechi. Uşor Îngălbenite... Slăvite fiţi, sub haina pieritoare. Voi, flăcări, mistuite in furtună. Izvor de forţe, Forţe-nmânunchiate, Direcţionare unic­e Spre Comună 1 Flux pur, menit In alte vieţi să ardă. Voi, foc nestins. Voi, leninista gardă... Nu vrăjitori, Nici diavoli. Numai oameni, Transformatori subtili de energie. Din stepa moartă. Din pămintul beat De singe aprig, Răsări pelinul. Ameţitoare patimă solară, Amarnică-ncleştare, Cincinale, Păduri de schele, Schelărie, Din Arctica-n Pacific, Arcuri, arcade de metal, Beton, furnale. Geometrice cascade. Viziuni astrale, Peisaj miritic, Giganţi, Escavatoare, Macarale Huind pe cabluri Supraîncărcate, Guzgani striviţi Şi oameni — Toate, toate. Naştere şi moarte. Şi patimi, şi zidire, Vibrind, sub fluxul pur. Transfigurate. Apoi războiul, Arcul frânt. Ruptură, Năprasnică ruptură-n flux, Cind arderea cea pură, Zămislirea, E nevoită să se nege Pe sine însăşi Şi sa nască ură. Incandescentă lavă de oţele. Din craterul de chinuri peste fire, Pentru ca urc-n ură să se nece. Ca tulburea Ivire A zorilor, pe-ntinderile moarte. Fu dimineaţa păcii. Nici nu era deabinelea lumină, Cind, din ruine rumeginde. Viaţa A şi Ieşit la zi — Desfigurată, Topită pîn'la os — Şi a pornit, Tremurătoare-n zorii cruzi. Să lege, să innoade cabluri smulse. Să-ntindă arcul. Să inalţe stilpil De la un ţărm la altul. Ca, din nou. Să curgă fluxul pur al zămislirii Pe firele de-naltă tensiune. Cu pulberea de stele îngheţate, Suflă şi tu, scinteie călătoare. Cu vicorul deceniilor suflă. Intoarce-te prin timp in timpul nostru. Tot noapte e şi stepă. Tot un trig. Acelaşi trig Intre nămeţi, sub viscol. Nu te roti, steluţa, un vîrtej; Nu căuta, năucă, geamul vechi Ce nu mai e ; Lipeşte-te de-naltele vitralii s Topeşte-te, să nu mai 111 scinteia Şi sufletul apus al altor vremuri; Să 111 aceea De azi, ce urcă scara In lumină. Un gong şi încă unul. Desen de F LORICA CORDESCU Va sa-nceapä spectacolul Şl lumea se grăbeşte. La garderobă, unii. Colhoznici din vecini, Işl zvirl şuba, Işl scutură pîslarii de ninsoare Şi tropăie suflind, pe trepte-n sus. încă un rînd de lămpi s-a stins In sală. Intîrziaţii, cu biletu-n mină, De-abia mai văd tăbliţa de alamă Pe ramele fotoliilor de­­ pluş. încetul cu încetul se alină Şi foşnetul programelor, in rinduri, Şi-al rochiilor de raft multicolore. Pe scenă : lună plină, lac, un podium. Şi Nina recitind. Un pescăruş... o pasăre-mproşcată, o copilă.. In trista vînătoare... Un arcuş. Arcuşul cehovian Mai lin ca toate... Ecoul lui, prelung şi dureros... Cei ce-l aud. Din stal, de jos. Şi pină sus, la ultimul balcon, Subtila muzică de cameră o prind. Şi fac din plinsul ei ascuns Fiorul lor. O, cu ce jind, Gindesc la vechii meşteri din biseric , Eu, biet zugrav de slihuri. Le venea mai lesne lor, după canon, S-arate Umana, prea curata inălţare. Maria, o ţărancă, dulce floare. Ne nfăţişa copilul ei, speranţa. Iar ea plutea cu noi, deasupra noastră. In haine lungi. Şi, la picioare, Nori groşi se nvolburau Ca o zăpadă. Eu n-am canon. Nici nori, nici lungi veşminte, S aştern în jurul fetei de la ţară . Paleta mea arată un balcon, In teatrul unui tirg, pierdut în seară. E o copilă, doar in­ici şi-n bluză, La vîrsta Fescăruşului din Cshov. Ciorapi Ucpron ea poartă. Iar cosiţa de mult şi-a tuns-o. Zici că-i un băiat. Pe cinc, pierdută, urmăreşte scena. Copilăreşte unghiile îşi muşcă. Nici faldur­ azurii nu o imbraci. Nici snop de raze peste ea nu cada. In reflectoare prinşi Sunt cei ca joacă. Doar eu privesc la fata de la ţară Cum, uşor. Deasupra balustradei Se apleacă. Şi se transformă. Intră n alte vieţi... Acum­­-un Pescăruş. Rănit se zbate. Deasupra tulburelor valuri. Alteori E Zoia Drept ea merge. Sub vicor singerind. Doar în cămaşe. Spre ştreang. Pentru ca ţara să trăiască... Şi alteori, în Iflgenia-şi plinge Puţinii ani trăiţi. Apoi se-ndreaptă, de bunăvoie, slobod spre Şi pe buluc Îşi pune gitul fraged. Ca oştile aheilor să-nvingă. Sus, la balcon, studenta cea micuţă. Cu pumnii sub bărbie strînşi, privsş'­e, Iar fruntea-naltă, limpede, reflectă Şi jalea suferinţei iară noimă Şi strălucirea jertfelor lucide. Şi gindul dens şi verbul cizelat. Nici nouri la picioare nu se-aştern, Nici nimic in jurul capului nu are. Şi totuşi, in copilă eu discern Umana, presimţita Înălţare. Prin ea cint transmutaţiile , cint lanţul Exploziilor ce fură necesare Ca Pescăruşul slobod să se-nalţe ; Cint ciocănarii gălbejiţi de toam­e, Matrozii-ncinşi cu benzi de mitralieră Şi copilandrii crunţi căzuţi în luptă­­ Cînt muncile, noianul de sudoare, Prefacerea-n maşină , cint ţarina Sub valuri de tractoare frămîntată, Ce-şi zvîntâ-n soare sîngere sălbatec ; Cint lanţul de explozii din sămînţă Şi plinea ce se-ntoarce la crass, T.ar.su­guretrea ei in sens şi n forme ; Cint vuetul turbinelor şi-al apei, Cascadele simetrice de forţe, Şuvoaiele nucleelor in horă ; Cint plasma in neliniştea-i fecundă, Adincul zbuciumat, noianul mării. Din care săgetează Pescăruşul. Şi cind aud cum din imensul leagăn Se mai ridică vaere de ape. Mă uit cum săgetează Pescăruşul. Duh argintiu, nevătămat de gloanţe. Un fulg de fericire in azur. Vestind amurgul vînătorii crude Şl curora jerbelor in cosmos. Prin el cint energia comunistă. Gigantul arc voltaic ce uneşte Indepartajii poli ai vremei noastre. Cinit transmutaţia lucrului în cuget­ul-a duhului în lucru ; Maşina, de om gînditâ, modelîndu-i gindul ; Cînt pinza nesfîrşită de reîeuri. Semnalele ce cheamă şi şi răspund. Curenţii vii ce-aleargă prin văzduhuri. Şi cei rătăcitori de sub ţarină ; Văzutul cint şi nevăzutul singe Ce înrudeşte tainic antipozii ; Celuia radar şi pupila neagră — Oglindă chemătoarelor abise ; Pulsaţii electronice şi tîmpla Cu vina vicrie ce se zbate. Atîta pot, bătrine veac, să prind. Doar aşchii, tulguiri, o scăpărare... Cu degete smerite să-ţi ating Crestatul piept, cumplit crestată floare, Şi să mă-nebin adine in ţaţa ta. Dar rădăcini şi vîrf s ajung eu nu pot. Şi nici cuprinde nepătrunsul ropot. Un strop sînt; doar atît mă pot sălta Cu­ poate-un strop să-şi nege unda sc. Şi totuşi, prizărit între noiane, intimplător, firăr, cât un grăunte. Sînt os din tine, veacule, cărunte. Ceva, din ce eşti tu Trăieşte-n mine. Ceva, din ce se naşte mi dă ocol. încerc şi eu n­orul demiurgic In gestul cumpănit de discobol Ce-azvîrle-n crug metalice planete. Cunosc şi eu înfricoşata sete Ce-o simte ziditoru-n ziua nici Cind zilele de noapte se despart Dar el mai are hăul căpâtîi. Eu setei de zidire nu-i pun gard ; Neantu-ngenunchez şi i cer : „să fii !* Ci duhul meu se-nchiagă-n veşnicii, altar,

Next