Contemporanul, iulie-decembrie 1959 (Anul 13, nr. 26-51)

1959-07-03 / nr. 26

Nr. 26 (664) C­ e gînduri, ce urări, ce în­demnuri ţi se pot aduce la această sărbătoare ? Te-ai bucurat cînd, în­cheind bilanţul muncii de un an, ai constatat că nu ai nici un re­petent în catalog, şi că, adăpîn­­du-se din izvorul cunoştinţelor şi sufletului tău, copiii de astăzi, oamenii de mîine, au făcut încă un pas pe drumul cunoaşterii şi al formării. Te-ai bucurat întaî­­nînd­­ celor mai buni semnificati­va răsplată a celor aleşi, simbo­licul premiu, şi că cei mai buni dintre cei buni nu sunt odrasle, ca odinioară, nici ale fabrican­tului, nici ale moşierului, nici ale negustorului, ci copii ai munci­torului din fabrică sau ai ţăranu­lui colectivist. Te-ai bucurat cînd ai avut mai mulţi cititori la biblioteca să­tească, sau cînd echipa de cîn­­tece, de transuri, brigada de agi­taţie pe care le conduci s-au clasat printre primele la con­cursul pe raion sau regiune. Ţi-ai simţit sufletul plin de bucurie atunci cînd, rod al tru­­dei tale cu cei vîrstnici, l-ai avut pe muncitorul din cartier alături de şcoală, cînd ţăranul din satul tău a venit cu plugul să are lotul de experienţe al tinerilor naturalişti, sau a mun­cit cu braţele la înălţarea cămi­nului cultural. Şi, negreşit, bucu­ria ţi-a fost mare văzînd cum se înalţă în oraşul tău fabrici, tea­tre, creşe, spitale. In satul tau, văzîndu-i pe ţărani muncind în­frăţiţi în gospodăria colectivă. Te-ai bucurat de toate acestea, pentru că în toate este trudă şi pasiune din care nu lipseşte am­prenta trudei şi pasiunii tale de­­ educator. Munca îţi e cinstită şi preţuită de întregul popor, de re­gimul democrat popular care te-a ridicat, din categoria surtucarilor şi trepăduşilor politicienilor, la o viaţă demnă. Ce gânduri, ce urări, ce în­demnuri ţi se pot adresa la săr­bătoarea care se cheamă a în­văţătorului, la Ziua ta, ca lup­tător in frontul larg al culturii, ca cetăţean-militant în primele rînduri pentru transformarea so­cialistă a târii ? Să-ţi fie, în anul ce-l vei în­cepe la toamnă, munca mai plina de roade ! Copiii să înveţe carte, să iubească munca şi pe cei ce muncesc făurindu-le o viaţă liniş­tită, la adăpost de griji, de ne­voi. Să fii mereu în mijlocul oa­menilor, să-i înţelegi, să le arăţi adevărul, să le călăuzeşti paşii şi aspiraţiile către înfăptuirea înal­telor idealuri ale zilelor noastre — idealurile socialismului ! Ai tot ce ţi trebuie, şi condi­ţiile de muncă şi viaţă îţi vor fi, pe an ce trece, tot mai bune. Ai săli de clasă luminoase şi încăpătoare- Ai cărţi. Ai cămine culturale. Ai o concepţie des­pre lume, ştiinţifică, marxism­­leninismul, care-ţi luminează ca­lea. Ai un îndrumător înţelept care dă avînt şi finalitate muncii tale — Partidul. FU mereu la înăl­ţimea misiunii tale ! Răspunde cu însufleţire com­an­­dementelor majo* f re ale epocii. Nu* mai aşa vei fi mul- . tumit de tine şi ‘Ţi vei răspunde cerin- * 0 * ţelor poporului. In pas cu dezvoltarea economiei nationale De ziua ta, InvăţătoruleComerţul exterior al R.P. Române S­CHIMBURILE economice cu străinătatea poartă pecetea orînduirii social­­economice a unei ţări şi o deservesc, reflectă ni­­velul ei de dezvoltare şi-i arată poziţia in an­samblul relaţiilor Internaţionale. Nu întîmplător Romînia burghezo­ moşie­rească era în circuitul economic mon­dial o ţară producătoare şi furnizoa­re de produse agricole şi unele ma­terii prime, piaţă de desfacere şi sfe­ră de investiţii de capital a momopol u­lurilor din statele capitaliste dezvol­tate. Afaceri venale şi înrobitoare, o di­­namică nestabilă cu restrîngeri se­rioase ale volumului de schimburi co­merciale, o structură a importului şi exportului extrem de nefavorabilă, o repartiţie pe ţări neraţională, potriv­nică intereselor reale ale economiei româneşti, o neechivalenţă vădită — toate acestea caracterizau evoluţia comerţului exterior vechi şi aveau ■ drept urmare înrăutăţirea situaţiei, şi aşa grele, a populaţiei muncitoare. Diametral opusă este înfăţişarea comerţului exterior al R. P Romíne. Dezvoltîndu-se în pas cu economia noastră socialistă şi înfăptuindu-se pe baza monopolului de stat al comer­ţului exterior (de la introducerea că­ruia se împlinesc 10 ani), această im­­portantă ramură economică serveşte nevoilor ţării noastre, contribuie în ultimă instanţă la ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Opera de construire a bazei tehni­­co-materiale de producţie a socia­lismului în desfăşurare a transformat România într-o ţară industrial-agrară în plină dezvoltare, ceea ce a determi­nat m­ari şi importante schimbări ca­litative şi în relaţiile noastre comer­ciale cu străinătatea Un factor de cea mai mare însem­nătate pe­ntru caracterul nou al co­merţului exterior este apartenenţa ţării noastre la sistemul economic so­­cialist mondial, la piaţa mondială so­cialistă. Colaborarea economică mul­tilaterală şi diviziunea internaţională socialistă planificată a muncii, la care ia parte şi R. P Rom­înă, se concre­tizează şi se reflectă mai ales nu şi prin comerţul exterior al acestor ţări, a cărui evoluţie o favorizează. Rezultatele dobîndite în anii orîn­­duirii democrat-populare se exprimă, în primul rînd, prin creşterea impor­tantă a volumului comerţului exterior, care in 1958, conform unor date pre­liminare, a fost de circa 3,5 ori mai mare decît in anul 1948. Cît de mult se deosebeşte dinamica actuală a co­merţului nostru exterior de cea din trecut, ne arată comparaţia cu dece­niul 1928—1938, cînd volumul comer­ţului exterior în expresie valorică s-a redus aproape cu o treime. Marile schimbări petrecute in struc­tura economiei naţionale in procesul construirii socialismului au avut drept urmare îmbunătăţirea treptată şi con­tinua a structurii importului si expor­tului, care se deosebeşte azi in mod radical de structura antebelică. Ast­fel, importurile de materii prime, se­mifabricate si materiale au reprezen­tat in ultimii ani aproximativ 1/2-2/3 din volumul total al importului. Spo­­rirea considerabilă a acestor impor­turi, paralel cu creşterea simţitoare a producţiei interne, a fost determi­nată de dezvoltarea puternică şi rapidă a industriei socialiste, nu deo­sebi a ramurilor prelucrătoare. Au sporit mult importurile de cocs, mi­­nereuri de fier, metale feroase şi ne­feroase, laminate şi ţevi, cauciuc na­tural şi sintetic, materii prime şi se­mifabricate pentru industria textilă etc. Un loc important in structura im­portului nostru ii ocupă maşinile şi utilajele necesare pentru înzestrarea tehnică a economiei noastre naţionale, mai cu seamă a unor ramuri indus­­triale importante ca de exemplu, in­dustria energetică, industria siderur­gică, industrie construcţiilor de ma­şini şi a prelucrării metalelor, indus­tria petroliferă extractivă şi de pre­­lucrare, in­du­stria chimică, cît şi pen­tru transporturi, mecanizarea agri­culturii, industria uşoară şi alimen­tară, pentru cercetări în domeniul fi­zicii nucleare şi folosirii energiei a­­tomice în scopuri paşnice etc Tot­odată, trebuie relevat că propo­rţia de acoperire a investiţiilor de utilaj şi instrumente din producţia internă a crescut sistematic de la 50,7% în anul 1950 până la 82,5% în 1958, ceea ce constituie o victorie a industriei noastre socialiste. Importurile de produse agro-ali­­mentare și bunuri industriale de con­sum, precum și a unor materii prime și materiale pentru sporirea produc­­ției interne, au contribuit la aprovi­­zionarea mai variată şi mai comple­tă a populaţiei. Dezvoltarea continuă a exportului nostru industrial­ ilustrează în mod pregnant saltul economiei naţionale, progresul industrializării noastre so­cialiste. Principale schimbare constă în lărgirea exporturilor de maşini, utilaje şi mijloace de transport, al căror volum a fost in 1958 de 6,2 mai mare decît in 1950. Numai in anul 1958 exporturile de maşini şi utilaje româneşti au crescut cu 42% faţă de anul 1957. Ponderea lor in exportul total al R.P.R. s-a majorat de la 0,8% in anul 1948 ptnă l­a circa 13% în 1958, urmînd ca in 1959 să atingă 15%. Remarcabil este faptul că, la o serie de produse — de exemplu, In­­stalaţii petrolifere de foraj la adinei­mea de 3500 m., vagoane basculante pentru transportul minereurilor, va­goane cisterne, transformatoare, mo­toare electrice, unele tipuri de nave strunguri paralele ş.a. — cantităţile destinate exportului au o pondere însemnată în volumul total al pro­ducţiei. Mărfuri tradiţionale In exportul nostru, produsele petrolifere şi fo­restiere deţin şi azi un loc important, dar elementul nou caracteristic pen­tru acest sector este gradul tot mai m­alt de valorificare industrială, creşterea sortimentului şi a calităţii produselor. De exemplu, sortimentul exporturilor de benzine a crescut de la 2 tipuri in 1950 ptnă la 6 în 1957. Exporturile de petroluri cuprind azi şi petrolul pentru turboreactoare. În decurs de un deceniu, sortimentul exportului de material lemnos aproa­pe s-a dublat. Exporturile de semi­fabricate şi produse din lemn (placaj, panel, furnir, parchete, garnituri de lăzi şi butoaie, mobilă simplă şi curbată etc.) cresc mai repede decit exportul forestier in ansamblu In ca­­drul exportului de cherestea, a cres­cut mult exportul de cherestea de e­­senţe foioase. R. P. Română exportă produse petrolifere in 25 de ţări, iar produse forestiere in 49 de ţări si­tuate pe toate continentele lumii. Rezultate ale unor ramuri indus­triale create sau dezvoltate­ mai ales de regimul democrat popular, pro­dusele chimice şi farmaceutice şi materialele pentru construcţie deţin un loc tot mai important în ex­portul nostru industrial. Sortimen­tul produselor chimice de export cuprinde azi 83 de poziţii, care se exportă în peste 30 de ţări, inclusiv in ţări care dispun de o ve­che şi dezvoltată industrie chimică. Cimentul romînesc, al cărui export e fost in 1958 de 2,2 ori mai mare faţă de anul 1950, este considerat pe pie­­ţele străine ca unul din cele mai bune in lume A crescut însemnătatea exportului de produse ale industriei miniere, care cuprinde azi minereuri de man­gan şi crom, sare, bauxită, pirită etc. Un produs nou al industriei extrac­tive şi al exportului nostru este mi­nereul de uraniu Schimbări radicale s-au produs, şi în repartiţia pe ţări a comerţului nos­tru exterior Ţările lagărului socia­list reprezintă peste 3/4 din volumul total al comerţului nostru exterior, din care U R.S S. - peste 1/2 In 1958, volumul schimburilor comer­ciale cu ţările socialiste a fost de 3,7 ori mai mare decît în 1948 şi de circa 2 ori mai mare faţă de anul 1950. Legăturile comerciale între ţările Conf. univ. Gogu Râdulescu (Continuare In pag 2­ a) Expoziţia Tineretului VICTOR SILVESTRI Constructori Proletari din toate ţările, uniti-văl SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL,CULTURAL • Vineri 3 iulie 1959 • 8 pagini 50 bani Consfătuirea ştiinţifică romîno-sovietică PROBLEMELE FILOZOFICE ALE ŞTIINŢELOR NATURII „Pentru svm­tul activităţii ştiinţi­fice nu toate domeniile este neapă­rată nevoie de dezbateri asupra pro­blemelor celor mai actuale ale ştiin­ţei, dezbateri care să îmbogăţească gîndirea ştiinţifică, să dea un fun­dament teoretic rezultatelor acumu­late de cercetători şi să ducă la dezvăluirea şi combaterea concepţii­lor idealiste, neştiinţifice. Activa participare la astfel de dezbateri şi luarea de atitudini împotriva con­cepţiilor retrograde este o îndatorire de onoare a fiecărui om de cultură Înaintat“ (Din Raportul prezentat de tova­răşul Gh. Gheorghiu-Dej la Congre­sul al II-lea al P.M.R.). A scurtă vreme după simpozionul „Evoluţia în biologie“, Academia R. L P. Română — prin Insti­tutul de studii româno­­sovietic — a organizat o altă manifestare ştiin­ţifică similară, de astădată însă cu o amploare mai mare : Consfătuirea romîno sovietică , privind problemele filozofice ale ştiinţelor naturii. Carac­terul larg al Consfătuirii a permis cuprinderea problemelor filozofice celor mai importante ale diverselor ştiinţe particulare ca : matematica, cosmologia, fizica, biologia. Partici­parea activă la lucrările consfătuirii a oamenilor de ştiinţă sovietici a contribuit la realizarea unui foarte valoros schimb de păreri şi a unui strâns contact între savanţii romîni şi cei sovietici. Problemele filozofice ale ştiinţelor naturii ocupă astăzi un loc de cea mai mare însemnătate tn preocupă­rile oamenilor de ştiinţă, attt filozofi , ott şi specialişti in ştiinţele particu­lare, deoarece evoluţia ştiinţelor a ajuns la un asemenea grad incît fără generalizări filozofice, fără concluzii teoretice ele nu mai pot înainta. în­­tr-adevăr, progresul considerabil al ştiinţelor naturii, începînd cu primul deceniu al secolului XX, precum şi ritmul tot mai accelerat al dezvoltă­rii cunoaşterii omeneşti în ansamblul ei, a ridicat şi continuă să ridice com­­plicate probleme filozofice. Ultimele descoperiri din domeniul fizicii nu­cleare, primii paşi în cercetarea „concretă“ a cosmosului, marile rea­lizări ale ciberneticii, studiile asupra materiei vii prezintă, pe lîngă imensa lor însemnătate practică, şi adinei implicaţii filozofice. Ele confirmă întru totul principiile şi legile mate­rialismului dialectic şi constituie o ilustrare strălucită a tezei leniniste despre inepuizabilitatea materiei. Ele reprezintă noi dovezi despre unitatea materială a lumii şi caracterul obiec­tiv al legilor ei, despre legătura in­separabilă dintre materie şi mişcare, spaţiu şi timp, particulă şi câmp etc. Pe de altă parte, tezele materialis­mului dialectic despre cantitate şi calitate, finit şi infinit, continuu şi discontinuu etc., pătrunzând îtr tot mai mare măsură în analiza ştiinţi­fică a fenomenelor din fizică şi bio­logie, devin preţioase indicaţii meto­dologice, pentru orientarea cercetări­lor ştiinţifice. έNTREAGA concepţie a fizicii moderne despre spaţiu şi timp poate fi considerată ca fiind re­flectată în teoria relati­vităţii elaborată de A. Einstein cu o jumătate de secol în urmă. Această teo­rie a dus la răsturnarea concep­ţiei fizicii clasice cu privire la spaţiu şi timp ; într-adevăr, fizica modernă a prezentat argumente ho­tărîtoare care demonstrează legătura indisolubilă a spaţiului şi timpului cu materia, dovedind netemeinicia concepţiilor care consideră timpul ca o „durată pură“, iar spaţiul ca o „întindere pură“, nelegate de mate­rie. Contrar concepţiilor idealiste care neagă existenţa obiectivă a spaţiului şi timpului, materialismul presupune spaţiul şi timpul ca rea­lităţi obiective, ca forme de existenţă ale materiei. Importanţa teoriei relativităţii constă anume in stabilirea faptului că attt spaţiul, cît şi timpul sunt in­disolubil legate de materie, precum şi in dovedirea, cu date concrete, ştiinţifice, că spaţiul şi timpul sunt forme obiective ale existenţei mate­riei în mişcare. Numeroasele probleme filozofice pe care le ridică teoria relativităţii pre­zintă o însemnătate hotărttoare pen­tru Interpretarea celor mai recente cuceriri in domeniul cunoaşterii fe­nomenelor din lumea microcosmică şi macrocosmică De aci şi importanţa acordată problemelor legate de teo­ria relativităţii în cadrul recentei consfătuiri închinate problemelor fi­­lozofice ale ştiinţelor naturii Refe­ratul Despre unele probleme ale teo­riei relativităţii, de acad. G. Vrăn­­ceanu şi prof. univ A. Popovici, a făcut o analiză a conţinutului filo­zofic al teoriei relativităţii şi a constituit o luare de poziţie împotri­va interpretărilor ei idealiste La ca­pitolul Teoria restrînsă a relativităţii, referatul a abordat problemele spa­­ţiul şi timpul. Impuls şi energie, sar­cină şi curent, variaţia relativistă a mărimilor fizice, iar la capitolul Teoria gravitaţiei : materie, spaţiu şi timp, problemele sistemelor de refe­rinţă, mişcarea particulei în cîmn Implicaţii hotărttoare de ordin ştiinţific şi filozofic prezintă teoria relativităţii generalizate şi nu proble­mele privind structura Universului încă al III-lea deceniu al secolului XX a fost marcat prin două deseo­ M. Mazanet (Continuare in pag. 2-a) . INSCRIPŢIE -A­­NTR-AL 125-lea an de la naşterea lui, îmi aduc 18 aminte, din copilărie, de Alexandru Odobescu la cei M­ 79 ai mei. — Am uitat in schimb, unde şi cînd şi în îi ce formă a mai apărut, nu prea de mult, ceva din­­ amintirea de faţă. — Capriciile paradoxalei memorii, aş fi citit, mi se pare, pe undeva, că păstrează mai tinere împrejurările îmbătrînite și pe cele recente le învechesc. — La 7 ani în clasa noastră, întîia, a școalei primare Petrache Poenaru, am văzut intrind un domn frumos, în redenflotă. Nu mai văzusem o frunte înaltă și luminoasă ca a lui — După ocaua mare, după cotul de­­ rupi şi greu­, se introducea şi la noi aşa numitul sistem metric decimal. — Un cîntar nou licărea aşezat pe catedră lîngă o mare pungă cu zahăr „cubic". în­soţitorii cîntăreau iar Domnul cel frumos, cu surîsul de floare, te lua de mină cu prietenie, te m­îgîia pe cap, pe breton, şi-ţi da o bucată dulce. Era Odobescu în persoană,­­ director al Şcoalei Normale de Institutori. Crescusem şi începeam să fiu un fel de om şi să mă spurc la pană şi cerneală. Trecînd pe dinaintea casei lui din Calea Victoriei, vecină cu a Generalului Manu, prieten cu Caragiale, m-a tulburat zăbranicul negru atîrnat în balcon... Odobescu murise... O aventură amoroasă lichida pe bărbatul cel mai fru­­mos, şi mai înzestrat din Bucureşti. — Fiinţa sensuală, oacheşe şi neastîmpărată, care pusese capăt unei vieţi în plin elan, era nevasta unui profesor de geografie resemnat, amorurile repetate ala persoanei fiind de preferinţă didactice şi culturale. Mi-aduc aminte de mîinile fine, cu degetele de puf­ şi Pe­tale, pe care le trecea uşor ca un mir pe obrajii noştri mîngiaţi, din clasă, Odobescu, de făptura lui meticulos şi curat îngrijită, de glasul lui muzical, de gulerul cămăşii proaspăt, de cravata, de colţul batistei imaculate, aparent în reversul hain­m negre, de mustaţa lui puţin roşcovană, de politeţea lui. N-a zis nici­­unuia tu şi mă, chemat la catedră. Toţi eram dragă, dumneata, te rog şi dacă vrei, rostiţi cu zîmbetul florilor­le­lsandru,^ lată, nu pot încondeia numele lui Odobescu fără să ma scol din scaun. L-am iubit cînd era şi-l iubesc cînd nu mai este. E tot ce ne rămine după pierderea unui ales dintre aleşi. Acest puţin să fie prea puţin ? Un fulg.Tudor Arghezi București, 1.VII.959. Cuvîntul acad. G. Călinescu la Academia R. P Romii A fi tinăr­ i fără tulburare In­­tîmpin acest eveni­ment pe care nu l-am aşteptat şi de posibili­tatea căruia n-aveam pină deunăzi nici o bănuială. Căci nu so­coteam elfi ani an şi cîţi voi îm­plini în cutare zi Mergeam şi mai curind alergam cu părul in vînt prin viaţă şi fiindcă plecasem la drum tînăr mă credeam şi de fapt mă simţeam tinăr. Auzeam incă In urma mea strigătele generaţiilor mai vîrstnice care imi urau drum bun în existenţă şi calea mi se a­­răta infinită Şi deodată văd că nu mai sint încurajat cu părinteasca familiaritate, ci, dimpotrivă, tinerii pe care eu în chip obişnuit îi soco­team de virsta mea se dau respec­tuoşi la o parte şi mă contemplă cu o inexplicabilă veneraţie şi cîţi­va îmi oferă o turtă, nu una din acele mici turţe cu cîteva luminărele co­lorate prin care se aniversează co­piii, ci o turtă fantastică în care sînt înfipte şaizeci de făclii Iar o făclioară, împlintată şi ea alături de ele, creşte vertiginos Făcind nu­mărătoarea lor nu pot să nu fiu stă­­pînit de o emoţie solemnă. Fireşte, m-am privit în oglindă, într-o oglindă cu ramă de argint care­­eu sînt în ceasurile mele de recreaţie şi istoric literar) a aparţi­nut lui V Alecsandri sau, mi se pare soţiei sale Paulina Vă mărtu­risesc, fără nici o umbră de vani­tate, că replica figurii mele nu mi-a displăcut Este un adevăr de psiho­logie şi un semn de mare înţelep­ciune a naturii că noi, obişnuiţi zi de zi cu schimbările infinitezimale, nu înregistrăm salturi e biologice şi răminem mereu mulţumiţi de pro­pria noastră înfăţişare Altfel ne am speria şi ne-am opri din drumul i­nexorabil fără a înlătura căderi Am intra Intr-un fel de eroziune loc, lipsindu-ne de nobila flexibi­tate continuă a spiritului nostr care aceea este de fapt definiţia nereţii. Senectutea sau mai bine zis st­rul de ani nu-i fără delicii. Unii o­meni bogaţi in ani capătă o linii leonină, teribilă şi dulce totdeoda' care face să palpite inimile tinerii. Ca stejarul cel gros, arzînd.­ui vîrstnici răspindesc dogoare, inc­­zesc frunţile juvenile şi le exal spre ideile şi faptele generoase , flacăra le dă lor Inşile pe faţă joc de umbre rembrandtiene car face expresivi­ii plini de sensu Restituirea liniilor premature ni in favoarea lor. odată ajunşi la ci­ritate e mai bine să nu regrete ce ce cred c-au pierdut Nu semănă decît odată cu noi înşine: unii capătă expresia totală cind soare ajunge pe cer deasupra lor, incepu­ îndată să decline Dar acum, lăsind la o parte­­ ziologia, o ştiinţă aşa de nesigu­rată de solida ideologie, ce inseam­nă a fi tinăr? înseamnă, du­ mine, a vedea neted esenţa vieţii, urma mereu cu spontaneitate sinu­zitatea prezentului viu, nu a acela superficial ci a prezentului legi dedus ştiinţificeşte din trecut, şi tr deodată a vedea viitorul care desprinde din prezent, a lupta pen­tru el , bătrin cine e prea încov­iat de amintiri Adesea unii oame de ispravă nu înţeleg din aceas’ pricină mesaju­l splendid a! sociali­mului exaperînd totdeodată ceea c­e accidental şi nu i aparţine. Pe uliţă, mizerabilă pină mai ieri,­­ ridică peste noapte cîteva faini« palate, hărăzite oamenilor din a­mara celor ce muncesc, ca noi tot O tristete mare copleşeşte pe omi trăind retrospectiv Palatul i s pare o catastrofă, mizerabila lui co­cioabă o căsuţă din basme Astfi de reacţiuni se intilnesc in toate do­meniile vieţii, nu numai In materi arhitecturală Tot ce a fost măreţ stîrnit obtuzilor oroare, fie revoluţi de la 1789, cea de la 1848 sau ce mare din octombrie 1917 Ind­iei­i­devăruri fundamentale asupra natur au indignat Cu privire la gradul d­embătrînire prin intoxicarea cu col­bul gros al trecutului, oamenii s deosebesc prin distanţa retrogradă , la care resping prezentul Unii sin vetuşti, alţii mai mult sau mai puţi alteraţi Vetustul e un suflet carbo­nizat, rezistind ca prin miracol doa in vidul unei cutii de sticlă Dar in­dată ce sticla se sparge ,­ aeru proaspăt năvăleşte înăuntru carbo­nizatul se năruie intr.o pulbere mă­runtă. A aspira această cenuşă e pri­mejdins Ce înseamnă, întreb din nou, a f tînăr ? Sînt unele fiinţe care fac ochi de-abia după cîtva timp de­­ naştere Observaţia se poate aplica în sens superior şi vieţii noastre spirituale Ne naştem, dar vedeţi cu adevărat mai tîrziu, şi uneori (Continuare in pag 3 a) . dinci­o­a­să soarelui-răsare Credincioasă soarelui-răsare Floarea soarelui privea-n pâmint, Apârindu-şi fruntea glnditoare Toam­na-n zloată, primăvara-n vint... Auriul rod tucredinţindu-şi Verii care vine Insfiruit, Floare­a soarelui — pămîntul Însuşi Se întoarce către răsărit. & Legie La moartea prietenului meu Andrei Tudor Increment ia­ amurgul peste cupolă, straniu — O gură ca de şarpe ce-ar înghiţi un craniu. Era o glumă crudă, n avea nici un temei: Suav şi cald ştiusem surisul lui Andrei ! Pe crematoriu,-n ziua ce veşnic voi umbri-o, Se legăna o mind de turn scriind : adio... Spuneam zadarnic bolţii că a murit Andrei. O lacrimă adincâ erau şi ochii ei. Sfintela caldă-o zmulge-napoi lumina rece ! Mi-i aduceam aminte, ii mai vedeam cum trece. Cu noi intotdeauna-n răscruce şi la drum Şi deodată singur, int­ia parte-acum. Luptlnd, nerisipită pe ceruri, sa mai ţie. Scria încet o mină de fum : prietenie -Ce-nvâlula şi boită şi muguri de scintei Ferindu-le. o mină de fum stelar: Andrei... Cicerone Theodorescu *

Next