Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)
1962-07-06 / nr. 27
Nr. 27 (821) U #J RA la Consfătuirea pe ţară a colectiviştilor... în ordinea celor la cuvînt al şaptelea, spre tribună urca un om subţirel, in jur de treizeci de ani, puţin adus de spate, cu părul castaniu deschis, aproape blond, cu buze împlinite. Se vedea, chipului său prelung şi senin, crivăţul, care în zilele acelea de vîrf al anotimpului rece tăia în cîmpia Dunării ca briciul, îi dase o patină roşubrună. Prea cu gust aranjat pentru a fi fost simplu ţăran, şi destul de stîngaci pe alocurea ca să-l iei drept unul căruia discursurile în public îi sînt lucru obişnuit. Cu gesturi domoale a desfăcut cîteva file scrise, după care a rostit: Gospodăria colectivă Drum Nou din comuna Plopu, raionul Făurei, unde muncesc eu, se află în gura Bărăganului. Avem soluri fertile, cernoziom cu potenţial de producţie foarte ridicat. Singurul factor deficitar e apa“. A citat apoi cifre care arătau salturi însemnate de recoltă de la un an la altul. După aceea a vorbit de arăturile adinei făcute în toamnă şi despre densitatea optimă a plantelor pe unitatea de sub Organizarea consiliilor Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă ■ CA o urmare a măsurilor stabilite cu privire la activitatea Comitetului de Stat pentru Cultură si Artă s-a trecut la organizarea Consiliilor sale. Pină in prezent au fost constituite Consiliul teatrelor, Consiliul muzicii si Consiliul artelor plastice. în şedinţele respective au fost constituite si birourile de conducere ale Consiliilor in felul următor: Consiliul artelor plastice : preşedinte Boris Caragea, vicepreşedinţi Jules Perahim, Mircea Popescu şi Eugen Popa, secretar Mircea Deac. Consiliul teatrelor: preşedinte Radu Beligan, vicepreşedinţi : Radu Penciuiescu şi Lazăr Vrabie, secretar Nicolae Munteanu. Consiliul muzicii: preşedinte George Georgescu, vicepreşedinţi Paul Constantinescu şi Gherase Dendrino, secretar Marin Constantin. în prima lor şedinţă, comisiile au avut, de asemeni, la ordinea de zi : dezbaterea planului de muncă pe 1862 şi a unor probleme şi sarcini actuale ale vieţii artistice din domeniile respective. Consiliul teatrelor şi Consiliul muzicii au dezbătut repertoriile teatrelor dramatice şi muzicale pentru stagiunea 1962/63, Consiliul artelor plastice — pregătirile pentru expoziţia de grafică şi expoziţia artelor plastice de la sfîrşitul acestui an, ca şi participarea noastră la expoziţia ţărilor socialiste, care va avea loc la Praga. Pentru a asigura o maximă eficacitate practică a activităţii lor, unele Consilii au hotărît crearea de comisii, care vor urmări şi rezolva o serie de sarcini concrete. Discuţiile rodnice şi ample, la care au participat un mare număr de oameni de artă şi cultură, au adus propuneri şi sugestii preţioase pentru completarea planurilor privind activitatea de viitor a Consiliilor, precum şi pentru rezolvarea unor sarcini importante ale vieţii noastre artistice, prafaţă, îngrăşămintelor naturale şi chimice, şi celorlalţi factori hotărâtori în obţinerea de rod bogat, le-a asociat principiul retribuţiei muncii şi după producţia obţinută. Vorbea cu o modulaţie a vocii caldă şi calmă, moldovenească. /IE CUM treci pragul gos■spodăriei din Plopu, te încearcă un simţămînt de nedumerire. Priveşti în jur şi totul ţi se pare ciclopic. Uliţele drepte şi curate ale satului, casele gospodăreşte aranjate au rămas la doi paşi. în faţă se deschide tabloul unei aşezări căreia cu greu îi poţi zice rurală. De o parte şi de alta a unei magistrale lungi de mai bine de un kilometru se înşiruie un număr impresionant de construcţii de proporţii neobişnuite. Cele două fronturi sunt deschise, în dreapta de clădirea administrativă, mare cu un cămin cultural, iar în stingă de locuinţa inginerilor — o casă nouă, cu două apartamente. Părculeţul din jur, amenajat după toate regulile arhitectonicii peisagiste, te îmbie la odihnă şi meditaţie. Apoi vin grajdurile, magaziile, maternităţile, casa păsărilor, atelierul de fierărie, brutăria, remizele, incubatorul... Cu neputinţă să le cuprinzi dintr-o privire. Pentru a le face ocolul îţi trebuie o jumătate de ceas. Brigada de zidari a gospodăriei apropie de acoperiş construcţia a încă unui grajd, masiv cu o arenă de fotbal. Un cîrd de viţei roşcaţi, cu boturile mirosind a lapte, se zbenguie în voie într-o parcelă de borceag. La crescătoria de păsări se dă, în jgheaburi, hrană unui furnicar de pui de găină: sînt primii zece mii din cei optsprezece mii planificaţi pentru vara aceasta. Nesfîrşit du-te-vino. Carele aduc de la cîmp nutreţuri. Se spală bidoanele pentru mulsoarea de dupăamiază. îngrijitorul de la reproducători se luptă cu un taur cu muntele. Fierarii încalţă din nou o căruţă, iar brutarii frămîntă al doilea cuptor de pline. De către cîmp N. Popescu-Bogdăneşti (Continuare în pag. 2-a) In gura Bărăganului Primul scop al gospodăriei agricole colective din comuna Buda, raionul Birlad, a fost cules de colectivista fruntașă Pacea Stoian (fotografie de Ion Miclea). PUNEA Ai mei s-au întors azi, cu lanul, acasă ; Parcă vin din soare Sau dintr-o luptă cu apei» . Fata are fruntea înaltă şi faţa arsă Şi parcă-i un zbor de lăstuni Cînd îşi scutură pleoapele... Pe pămînt, pluguri vechi spun basme Altor fiare uzate, Şi combinele îşi iau sisos în adlncuri de pîîne, Numai luna pe cer poartă seceră albă Şi-n pieptul cerului ruginită şi-o baie, — Pe pămînt combinele poartă sute de seceri... Recoltele, lingă oameni, dau nesfîrşite petreceri Şi plugurile piaptănă cîrapia departe. E ceasul cînd pîinea neobosit se împarte Spre oameni şi brazde. Spre bucuriile toate. ^ ^ N colaborator al Contemporanului a avut cel dîntîi bunăvoinţa şi meritul de a scrie un frumos articol despre Muzeul Institutului de istorie literară şi folclor, căci, aşa se numeşte, spre a se deosebi de alte instituţii care fac colecţii de documente literare. El există de mulţi ani, însă abia de curînd am fost în măsură să avem un număr oarecare de vitrine, într-un local încă neîncăpător. Documentele, toate în original, n-au fost achiziţionate ci donate fie de autorii care au terminat un studiu monografic, fie de către familiile şi urmaşii scriitorilor. Muzeul nu urmăreşte deci să pună la îndemîna istoricilor literari documente inedite, de vreme ce ele au fost folosite, ci de a instrui pe cercetătorii de istorie literară asupra metodelor de a culege informaţiile prin anchete, corespondenţă, călătorii. Sistematizarea pe autori a materialului, cu planul conjecturilor, arborii genealogi pină în momentul actual, inclusiv adresele urmaşilor ultimi este de făcut şi nutresc nădejdea că cercetătorii tineri vor savîrşi această lucrare şi pe deasupra vor spori muzeul cu materialele originale, culese şi folosite în lucrările lor, fie ele şi simple itinerarii şi privelişti ale locurilor ilustrate de scriitori prin viaţa şi opera lor. In orice caz, muzeul interesează pe orice iubitor al creatorilor literari şi îndeosebi profesorii, studenţii şi şcolarii îl pot vizita cu folos în orice zi până la orele 3 d.a., vestindu-se telefonic. Conlucrarea cu iubitorii de literatură este acum înlesnită prin culturalizarea maselor şi cercetătorul e ajutat spontan în munca lui. Ca unul ce am scris o „viaţă a lui M. Eminescu“, am adaos, în scopul de a o rectifica pe ici pe colo (cu toată teama de a nu strica, dregînd) cîteva amănunte. In nr. 3 din Contemporanul din 24. I. 1958 dădeam citeva ştiri asupra lui Matei, fratele poetului, mort in 1929. Cineva din Bistriţa, Alfons Melinte, mă informa atunci că Matei murise în casa cumnatului său Alexandru Pălăngeşiu la Bistriţa-Năsăud şi îmi cita un articol de Şt. Lupu. Cel din urmă vlăstar din Săptămîna, gazetă economică-culturală a oraşelor Bistriţa şi Năsăud (Anul III, nr. 1). Cine s-ar fi gîndit la o asemenea publicaţie ? Pe urmă am primit cu acelaşi spirit de îndatorire fotografia mormîntului care se şi află expusă în vitrină. Pe cînd reciteam operele lui D. Anghel şi ale lui Şt. O. Iosif am găsit în Traduceri din Paul Verlaine care li se datoresc, ştiri preţioase. Cei doi poeţi au început tălmăcirile în iunie 1902, aflîndu-se la Dumbrăveni pe moşia Ios- G. Calinescu 1Contírmrs in »ag, l-ai VALOAREA DOCUMENTULUI Proletari din toate țările, uniti-va! SÃPTĂMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • vineri 6 iulie 1962 • 8 pagini, 50 bani CAMPANIE Arăm şi secerăm în cîmpuri... Mult au arat întunecimile prin noi, Aceleaşi între patru anotimpuri Sorbind în oameni vlagă Şi pe ceruri ploi... Arăm şi secerăm in soare Cit poate fruntea largă să cuprindă, (Iii pot tractoarele sacre. Citi oameni poate să încapă o oglindă.. Şi fiecare bob călătorind spre noi E-o navă care-ascunde lanurile-n ea, Şi cînd se va întoarce înapoi Va fi mai aurită Şi mai grea. Pe zare trec recolte şi Idei Cum trec în Mai pe drumuri Milioane ; E primul marş vitreg al plinii, către cei Care-o visau frumos în case Şi coloane. ...Arăm şi secerăm imens sub cer Şi-odată cu pămintul respirăm; Vin navele cu aur şi ne cer, Şi fiecare om, prin lanuri, e un ţărm. Ion Crînguleanu LITERATURA CONDAMNĂ RĂZBOIUL FARA îndoială că cea mai impunătoare mişcare pentru pace, în care forţa maselor să se asocieze adeziunii unor remarcabile personalităţi, va fi Congresul Mondial pentru dezarmare generală şi pace, ce se va ţine la Moscova, ca o acţiune fermă a conştiinţei superioare omeneşti din vremurile noastre, cu un ideal purtat nu numai sub forma unei dorinţe, ci urmărit pină la înfăptuire. In pragul acestei luminoase acţiuni, fără precedent, poate nu e inutil a reaminti, desigur nu exhaustiv, titlurile de nobleţe umană ale trecutului din consemnările marii creaţii literare. De-a lungul veacurilor, literatura, indiferent de gen sau de formulă, a cunoscut protestul împotriva războiului şi afirmarea păcii, ca pe un bun suprem al omenirii. Formele de realizare au fost felurite, de la simplele intervenţii ale unor personaje minate de adinei porniri omeneşti cum ar fi la Homer unele figuri de femei din Iliada , Hecuba şi Andromaca — mama şi soţia — pină la complexa piesă a lui Giraudoux . Războiul Troiei nu va avea loc. Sínt descrieri ale războiului însuşi menite să înfricoşeze şi să scîrbească ; sínt satire pornite împotriva războiului, sínt binecuvîntări ale păcii după cum, apoi, sínt prezentările înseşi ale oamenilor care îşi fac o meserie din război. Sínt grupe umane privite cu bunăvoinţă şi nădejde în legătură cu pacea, cum sínt la Aristofan femeile şi ţăranii în piesele sale pentru pace. Fără îndoială că cea mai lovită de satiră este profesiunea de militar, de luptător-mercenar rău înţeleasă, îngîmfată, stupidă şi cupidă. Compromiţînd acest exemplar uman, literatura compromite şi înfierează însăşi ideea războiului în impostura şi hipertrofia personajelor sale. Tipul este vechi şi reapare în diferite literaturi cu trăsăturile lui esenţiale. Antichitatea ni l-a lăsat sub chipul militarului fanfaron şi lăudăros al lui Plaut (sugerat, desigur, de o piesă mai veche a lui Menandru). Commedia dell’Arte îl imortalizează, cu adaosuri de proteste populare din regiunea de sud a Italiei, care a stat sub ocupaţie spaniolă, în acel tip fix al Căpitanului Spavento della Vale Inferna, de sub mîna lui Andreini; clasicismul francez ni-l trimite războiezat Matamore de sub pana lui Pierre Corneille, iar barocul german încheie seria amintind de Andreas Gryphius, cu al său ridicol personaj milităros și îngîmfat, Horribili Kribifax. Și, trecînd prin diferite structuri, ideea se face mai cuprinzătoare, ajungînd să desemneze nu un singur individ ci o castă. Casta îngîmfată a militarilor dintr-un anumit regim trecut. Astfel o descrie Saltîkov-Șcedrin în Istoria unui oraș. Al doilea tip din preajma îndeletnicirii de războinic este profitorul războiului, cel care realizează, fără scrupule, beneficii de pe urma lui, de la furnizor, la marele întreprinzător. Literatura îl cunoaşte şi îl consemnează. Viaţa de astăzi luptă încă împotriva speculantului aţîţător la război. Speţa n-a dispărut şi împotriva uneltirilor ei are de luptat cel mai curat ideal al omenirii de astăzi, pentru care acţionează Congresul Mondial de la Moscova, încă din 1760 veneţianul Goldoni descria în piesa Războiul pe ticălosul intendent profitor al armatei , din Polidoro. Scriitorul îl face să rostească un monolog în care apare toată mişelia speţei sale. „Dacă n-ar fi războaie, spune Polidoro, n-ar fi nici intendenţi de război ; şi cine e omul care, puţind să pună deoparte o sută de mii de scuzi în patru sau cinci ani de război, ar vrea, din milă pentru aproapele, să fie pace?“ Oricît ar fi de ticălos şi acuzator discursul acesta, el e încă simplu, liniar, am scrie, pe lîngă împletitura de ironie şi violenţă, de originalitate şi fermă poziţie denunţătoare a lui G. B. Shaw, care în Maior Barbara ne înfăţişează pe monstruosul său profitor Undershaft, fabricant de tunuri şi ghiulele. El o afirmă fără sfială şi cînd, la o declaraţie a sa că va trece fiicei sale — din Armata Salutului — evanghelia sa, e întrebat de un personaj : — „Care evanghelie ? Bani şi praf de ţiuşcă ?, răspunde : — Da, bani şi praf de puşcă. Libertate şi putere. Putere asupra vieţii şi putere asupra morţii Şi ideea aceasta a descrierii speculantului de război e dusă pină în dramaturgia modernă de Bertholt Brecht în a sa Mouter Courage. Vivandieră, ceea ce se chema în trecut, Mouter Courage evocă întunecatul război de treizeci de ani, din care, în diferite stiluri, au cules material și Schiller și Grimmelshausen pentru Simplicissimus-ul său. Transformată însă într-un spectacol agitatoric împotriva războiului, prin tot ce i se adaugă — afiş, placat, program — Mouter Courage acuzînd, luptă pentru nobila cauză a înfierării războiului. Nu o dată literatura franceză modernă, prin descriere şi oameni torturaţi şi ucişi, arată ororile războiului. Zola, dar mai ales Maupassant, răsfrîng mizeriile războiului de la 1870 şi invazia Franţei de către germani. Cu arta sa neîntrecută, seacă dar vie şi frămîntată de viaţă, Maupassant în Doi amici sau Mademoiselle Fifi dezvăluie ororile şi demenţa războiului. Iar generaţia vlăguită a celor din preajma lui 1830 consemnează, prin pana lui Alfred de Musset, o idee încă nouă pentru vremea aceea: urmările dezastruoase ale războiului asupra rezistenţei şi sănătăţii oamenilor. „In timpul războaielor imperiului — scrie poetul în Confesiuni —,în vreme ce soţii şi fraţii erau în Germania, mamele aduceau la viaţă o generaţie înfrigurată, palidă, nervoasă“... Războiul îşi continua în acest fel opera distrugătoare şi după ultimul zăngănit al armelor. Cei foarte mari au înfierat cu literatura lor războiul, înfăţişîndu-1 sau comentîndu-1. Cu vocea lui puternică l-a denunţat de multe ori Shakespeare, de la răcnetul lui Richard al III-lea pină la monologul conştiinţei lui Falstaff, adine uman în haina lui de laşitate comică. Iar Goethe, nu o dată, din contrazicerile sale acuzat de indiferentism, a scris totuşi, după bătălia de la Jena din octombrie 1806, acel Prolog pentru redeschiderea teatrului de la Weimar 1807 în care, ca şi în Pandora şi Deşteptferea lui Epimenides, războiul e acuzat şi înfierat. Ideea fundamentală a lui Goethe pentru pansare rănilor lăsate de război este mui® ca păcii, creatoare şi constructivă“ „Puteţi, pioşi, să cereţi binecuvântarea de sus, dar mai ales veniţi-vă singuri în ajutor cu fapta ştergînd toate urmele războiului“... Stă scris în prologul de la 1807. Şi fireşte că din aceste spicuiri şi atestări nu poate lipsi ca o încununare contribuţia marelui Lev Nikolaevici Tolstoi. In Război şi Pace scena Austerlitz-ului, crudă şi absurdă omeneşte, este, totuşi, mai puţin denunţătoare decit părăsirea Moscovei şi exodul. Stricăciunea, pustiirea aduse de război irită, indignează, conving pentru pace şi îndurerează pentru nebunia lor. Iar paginile cu descrierea spitalelor, morţilor, suferinţelor aducînd acea uriaşă putere de realist cu inima caldă, fac, cu adaosul Luării Sevastopolului, documentul cel mai puternic literar împotriva războiului. Tradiţia acestei poziţii se continuă în literatura sovietică pină la Ehrenburg şi Konstantin Simonov. Spicuind numai cîteva documente din consemnarea literară a luptei împotriva războiului, aşteptăm cu încredere documentul cel mai hotărîtor adus de viaţa cea nouă de azi: abolirea lui. Ion Marin Sadoveanu TULCEA stă pe unul dintre cele mai vechi hotare ale frumuseţilor de la noi. Stă arcuită în amfiteatrul celor şapte coline care o alcătuiesc şi adueîndu-şi aminte de vîrstele milenare ale geţilor întemeietori — Aegyssus era numele ei pe atunci — de drumurile popoarelor migratoare, de toga lui Ovidiu, primul ei cîntăreţ, de mocanii romîni şi de întunecata stăpînire turcească, se înnoieşte odată cu toate oraşele noastre de azi. Văzut de pe Dunăre, e cel mai frumos dintre porturile noastre fluviale, mai cu seamă în ceasurile după-amiezii, cînd soarele rămas, cu toate caratele razelor lui, luminează ţărmul de miază-zi şi apele sunt la fel de intense ca şi albastrul chenarelor de la fereşti, cu care ţăranii din margine violenţează efectul de monotonie al stufului de pe acoperişuri. Peisajul e de caleidoscop cu delicate reliefuri şi forme, dar cu cit te apropii distingi tot mai clar confluenţa celor două oraşe din cuprinsurile lui: vechea aşezare cu amprentă meridională şi de pitoresc oriental, pierdută în vegetaţii contorsionate, şi noile zidiri ale tinereţii de pe cheiuri. Fost centru de moşieri ai întinderilor ondulate din preajmă şi de samsari piscicoli veniţi adesea cine ştie de unde la această răscruce de braţe danubiene ca să-şi împlinească pe ascuns o îndeletnicire obscură, Tulcea a vieţuit decenii de-a rîndul într-o înapoiere de periferic district colonial. Investiţii minime asigurau un venit însemnat, miza supremă fiind sărăcia mulţimii rurale şi viaţa pescarilor, ca nicăieri aproape, aici deopotrivă omul, pămintul şi apele se mulţumeau cu puţin, întreprinderile erau improvizate ca nişte şandramale de utilitate efemeră, primitive şi şubrede între două popasuri, iar pe Dunăre pină departe, dincolo de farurile ce-i luminau dispariţia în zările pontice, peştele era mai de preţ decit omul. Tîrnăcopul a demolat precaritatea înjghebării de jafuri precipitate : intru pe poarta înaltă a marelui Combinat de conserve şi în incinta lui cu clădiri, camioane şi flori desenate printre asfalt, mă regăsesc in plină realitate socialistă, sînt iarăşi acasă. Combinatul îşi are propriul său port, unde acostează vapoarele pescarilor din întregul ţinut al Deltei şi de pe coastele lagunare ale Razelmului, aducînd una dintre vesti- A. E. Baconsky TULGER