Contemporanul, iulie-decembrie 1964 (Anul 18, nr. 27-52)

1964-07-03 / nr. 27

Nr. 27 (925) SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • vineri 3 iulie 1964 • 8 pagini, 50 bani EUGEN CIUCA : Ileana Cosînzeana (mozaic de majolică policromă — 4,20 m). ANDEMN I­N PRAGUL celei de a XX-a­­ aniversări a Eliberării, Romî­­nia socialistă se înfăţişează ca o ţară în continuu progres, cu o e­­conomie complexă şi o cultură în­floritoare, puse în slujba creşterii bunăstării poporului. Industria a cunoscut o puternică dezvoltare, ajungînd să producă astăzi, în cîte­­va săptămâni, atîta cît în regimul burghezo-moşieresc se producea într-un an. Au apărut centre in­dustriale noi pe harta ţării, s-au născut şi se dezvoltă ramuri de producţie inexistente în trecut, realizăm maşini şi utilaje care stau cu cinste alături de cele­­mai bune din lume. Agricul­tura a fost aşezată pe teme­lii noi, socialiste, şi, însuşindu-şi procedee şi tehnici de lucru îna­intate, a devenit o ramură de pro­ducţie de mare randament. A cres­cut în toate sectoarele economiei productivitatea muncii sociale (în industrie, în 1963, faţă de 1959, cu 37 la sută). Preţul de cost al pro­duselor a scăzut substanţial, pa­ralel cu îmbunătăţirea continuă a nivelului tehnic al produselor. S-a dezvoltat învăţămîntul, ştiinţa, cul­tura. Oamenii muncii din ţara noastră creează economiei acea structură complexă şi armonioasă bazată pe dezvoltarea cu prioritate a indus­triei grele, ce cu atîta limpezime a fost definită de directivele par­tidului. Creşterea puterii economi­ce a ţării, a venitului naţional, a făcut posibil un şir de măsuri pri­vind ridicarea nivelului de trai material şi cultural al maselor. S-au efectuat reduceri de preţuri succesive la diferite bunuri de consum şi la tarife, la unele ca­tegorii de salariaţi s-a defiinţat sau s-a redus impozitul pe salarii, au fost acordate alocaţii de stat pentru copii, au fost sporite sala­riile şi pensiile. A continuat vasta operă de construcţie a sute de mii de locuinţe, şcoli, spitale, cinema­tografe, s-a introdus gratuitatea manualelor şcolare pentru elevii claselor I-VIII. Majorările de sa­larii din anii 1960-1962 au făcut ca veniturile salariaţilor să sporească în 1963, cu aproape 5 miliarde lei, în afară de fondurile alocate pen­tru creşterea numărului de sala­riaţi. Hotărîrea recentă a partidului şi guvernului cu privire la majorarea salariilor la toate categoriile de lucrători, reducerea unor cote ale impozitului pe salarii şi creşterea plafoanelor de salarii în funcţie de care se acordă alocaţia de stat pentru copii, vine să împlinească şirul de acţiuni tinzînd către ma­terializarea scopului fundamental al construirii socialismului , asi­gurarea unui nivel de trai mate­rial şi cultural al maselor munci­toare tot mai ridicat. Vor beneficia de prevederile Hotărîrii toate ca­tegoriile de salariaţi, sporul de venituri la nivelul unui an întreg, pe toate ramurile şi activităţile e­­conomiei naţionale, va însuma 6,8 miliarde lei. Aplicarea majorării­­ ce se efectuează eşalonat, înce­­pînd cu data de 1 august 1964 şi încheindu-se în trimestrul IV 1965 — începe cu acele ramuri şi acti­vităţi în care nivelul salariului este mai redus în comparaţie cu alte ramuri. Pentru muncitori, creş­terile de salarii vor fi acordate diferenţiat, pe ramuri şi categorii de calificare, între 8 şi 12 la sută. Prevederi importante din Hotă­­rîre concretizează majorări de ve­nituri pentru intelectuali. Perso­nalul tehnic, ingineresc, economic, administrativ, de proiectare va be­neficia de o sporire a salariului tarifar în medie cu 10 la sută. Pentru cadrele didactice este pre­văzut un spor în medie de 10 la sută, pentru învăţători creşterea fiind în medie de 13 la sută, ma­jorarea urmînd să fie mai accen­tuată pentru cadrele care au o ve­chime mai mare în învăţămînt. Este, în aceasta, o dovadă în plus a grijii şi preţuirii pe care parti­dul şi guvernul le arată educato­rilor tinerei generaţii. Vor benefi­cia de creşteri de salariu cadrele medico-sanitare. Este ştiut că sumele alocate în bugetul statului nostru pentru sporirea veniturilor băneşti ale populaţiei, pentru creşterea fondu­lui de locuinţe, pentru acţiuni so­­cial-culturale, pentru ştiinţă şi artă, au ca izvor rezultatele obţi­nute în dezvoltarea economiei şi în creşterea venitului naţional, în ultimă instanţă în munca fiecărui lucrător, a fiecărui colectiv. Cu cît mai prodigioasă va fi activitatea de producţie pe scara întregii e­­conomii, cu atît mai mare va fi partea din venitul naţional desti­nată consumului individual şi social al populaţiei. Tocmai de aceea Ho­tărîrea recentă a partidului şi gu­vernului constituie un îndemn pu­ternic la realizări noi şi importan­te pe tărîmul muncii productive, în activitatea de creaţie ştiinţifică, în toate sectoarele de activitate. Creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost, ridi­carea continuă a indicilor calitativi ai produselor se înscriu ca proble­me de însemnătate majoră în ac­tivitatea colectivelor din întreprin­deri şi în a căror rezolvare pot veni cu aportul lor cercetătorii din institute, cadrele inginereşti şi teh­nice. Avem în sectoarele ştiinţei şi tehnicii un potenţial de creaţie valoros, se îmbogăţeşte necontenit baza materială a investigării, în­văţămîntul superior asigură, prin cadrele tinere pe care le pregăteş­te, împrospătarea continuă şi completarea efectivului de lucră­tori pe tărîmul ştiinţei. Aşadar, condiţii care favorizează interven­ţia tot mai activă şi mai eficientă în cîmpul­ muncii productive a creaţiei intelectuale legate nemij­locit de cerinţele industriei şi a­­griculturii, întîmpinăm cea de a XX-a ani­versare a Eliberării cu succese re­marcabile în toate domeniile de activitate. Oamenii muncii din în­treaga ţară, însufleţiţi de recenta Hotărîre, desfăşoară şi mai larg steagul întrecerii socialiste. Măsu­rile avînd ca scop ridicarea pe o treaptă tot mai înaltă a condiţiilor de viaţă şi cultură, arată în mo­dul cel mai grăitor că eforturile făcute de popor pentru industria­lizarea ţării, pentru dezvoltarea a­­griculturii şi a celorlalte ramuri de activitate sunt eforturi pentru sine. c. NOI SUCCESE Cronica optimistului • Expresia „cîinos la suflet" nu pare a fi îndreptăţită prin nimic. Cîinii pe care i-am cunoscut sînt ascultători, credincioşi, plini de ca­linerie, uitînd îndată agresiunea şi bucurîndu-se de reluarea rapor­turilor amicale. Ii baţi, apoi le faci un semn şi ei pun capul plini de afecţiune pe mina ta. Adevă­rul este că păzind casa, sunt im­placabili faţă de inamicii ei. De aceea cred că expresia „cîinos la suflet" a fost inventată de un Ri­­varol al hoţilor. 9 9 Apropo de Rivarol. Printre aşa-zisele bons mots ale acestuia, găsesc, subliniat pe vremuri de mine, următorul : „Un om obişnuit să scrie mult, scrie adesea fără idei, ca bătrînul medic muribund care pipăia pulsul fotoliului său“. Rivarol era un om de spirit care găsea împerecheri de cuvin­te delicioase, surprinzind pe alţi oameni de spirit. Asta implică o anume strălucită superficialitate. Omul trăit în lumea ideilor, râ­­mîne impregnat de ele, incit ide­ile ies sub condeiul lui, în chip reflex. Singurul lucru dezagreabil ce i se poate întîmpla, e să se re­pete sau să se exprime fără poan­tă. Cit despre doctorul agonic, ce situaţie adîncă! Braţul fotoliului pe care îl palpează familiar omul secolului XVIII are ondulări de mîini vii şi de altfel printr-un tic profesional e firesc ca un medic să facă subconştient gestul luării pulsului. Cît despre medicul muri­bund, el era în starea în care pier­­zînd senzaţia eului, o păstra pe cea a obiectului. Pe tema asta se pot face consideraţii psihologice abi­sale, toate confirmate clinic. Riva­rol credea că face numai un bon mot, şi fără să vrea producea idei. „ Tot în Rivarol găsesc acest, s-ar zice, pur joc de cuvinte ! „Cuvintul este gindirea exteri­oară, iar gindirea este cuvintul in­terior“. Dar bine, asta e toată substanţa din Estetica cea mare a lui Bene­detto Croce. Şi totuşi numai Croce e luat în considerare de „specia­lişti“. Lucrul este explicabil. Croce vorbeşte în stil profesional, pune aparat critic, face un op voluminos. Ideile sub forma de bons mots par multora neserioase, precum în ge­neral „specialistului“ îi repugnă tot ce străluceşte prin spirit. Fru­mosul i se pare în ştiinţă mistifi­cator, ca bucătăria chineză ori franceză care cu sosurile lor induc cu totul în eroare asupra naturii alimentelor. Vor friptură „în singe“.­­ Demult a dispărut de pe glob omul de idei, înlocuit cu univer­sitarul. Am înaintea mea un op voluminos al unui nordic, publicat într-o colecţie savantă. Autorul, cercetător conştiincios, a avut şi o bursă. El se ocupă de o mişcare li­terară ivită înainte şi după întîiul război mondial. Lucrurile îmi sînt familiare, tot ceea ce citează şi fo­loseşte a fost sub ochii mei şi-n biblioteca mea. Dar, evident, gene­raţiile mai noi pot să nu ştie. Bra­vul autor citează totul cu aparat critic şi, obiectiv, se fereşte a da judecăţi. Sensul intim al epocii îi scapă. Totul e prea doctoral şi lung, în cîteva pagini critice ches­tiunea devenea clară. Dar e un pro­dus universitar, lucrarea e dedica­tă părinţilor şi soţiei. Alţii au să-l citeze şi treptat-treptat fenomenul originar se va preface în aparate critice. Oameni cu aceeaşi formaţie de pe tot globul se vor întîlni pe­riodic la Buenos Aires, San Fran­cisco, Delhi, Melbourne, Tokio, vor citi „memorii“ adunate in publica­ţii ad-hoc, recenzate, citate la apa­ratul critic.­­ Credeam că am spus ceva nou despre Rivarol, şi iată-mă deza­măgit. Am tras din raft pe Jou­­bert și iată ce citesc: „Rivarol caresse les surfaces de la vérité, mais il ne pénétre pas plus avant“. „Rivarol mingile suprafeţele ade­vărului, dar nu pătrunde mai a­­dânc“. Vai! nu e de trăit, totul a fost spus. Geniul este un om care emite cu tunete şi clipiri de trăz­­nete locuri comune. 9 Oamenii excepţionali sínt plini de surprize şi au totdeauna o ne­cunoscută■ Ceilalţi sínt invariabili. Rid totdeauna în sinea, mea de a­­cela care face pregătiri meticuloa­se spre a mă capta, crezîndu-mă adormit. Sínt viclean en diable, aşa de viclean incit deşi foarte serios bolnav, spre a induce în eroare, săr sprinten ca peştele în apă. G. Călinescu CUGETĂRI „FĂRĂ IDEI" Proletari din toate tarile. uniti­ val O VOCE DE DINCOLO... J­IMINEAŢĂ cenuşie... Un presentiment de întristare, parcă, filtrează printr-al doilea cenuşiu, al perdelei, îmi intră Paraschiva în chilie şi-mi pune palma deschisă pe creştet, cum fac şi eu cu prietenii mei cîinii, cînd mă duc să-i împac cu aşteptările deopotrivă de mîhnire și pentru semenul lor cu cravată. Oftează și tace. — Simt că tu mi-ascunzi ceva... Paraschivei i se umezesc ochii... Intr-adevăr... Către prînz, în săptămînalul condus de confratele Ivașcu, citit că Tudor Vianu s-a prăpădit... O zvîcnire a inimii, vulca­nică, l-a prăbușit din verticală , o verticală, piatră cu piatră, relief după relief și mozaic pe mozaic, pînă la ultimul capitel în acantă. — Domnule Vianu ! Nici un răspuns... Au căzut florile pomilor, zilele și nopțile peste el... lată că poetul Bănulă, directorul Editurii pentru Literatură, îmi aduce o carte apărută prin osîrdiile sale : Tudor Vianu, „Arghezi poet al Omului" (vai mie !). M-am sculat de la lucru, șovăind şi eu pe oblica mea verticală, c­a să primesc, îndu­rerat și mut, mesajul de mărturisire de dincolo de lume. Mă uit uimit pe fereastră, cît de mult cer se întinde peste atît de puţina noastră viaţă. — Iubite Domnule Vianu !... Nimic. S-au isprăvit un om ales, o chemare, o melancolie, o ele­ganţă... Se aude dangătul înnecat în depărtări al unui clopot, pier­dut şi el... Tudor Arghezi 25 iunie 1964 „Sfinxul“ din Bucegi (fotografie de MIRCEA IOSIF). Cu­llit­lt tillinic L, jt IND a văzut-o jucând pen­­tru întîia oară pe Agatha Bîr­­sescu, Camil Petrescu a scris tulburat că vede în prezenţa ei scenică o punte de la sufletul romînesc la marea artă clasică universală. Era, fără îndoială, conştient că vizează astfel nu un caz, ci o aspiraţie îndelungată care se con­cretiza. Şi poate înţelegea tot atît de bine, pe atunci, în al treilea deceniu al veacului, că această năzuinţă are a-şi mai căuta încă, pentru realizarea-i plenară, contextul istoric favorabil. Căci cultura teatrală romînească a construit metreu această punte, elabo­­rîndu-se ca originală nu în izolare, ci căutîndu-şi conexiuni fireşti cu feno­menul universal al teatrului şi rîvnitia tot atît de firesc la augmentarea con­tinuă a contribuţiei proprii în teatrul universal. Costach­e Artistia, cel din­ţii pr­ofesor’ de artă dramatică, a stu­diat cîţiva ani la Paris cu Talma iar Teodor Teodorini, întemeietorul Tea­trului Naţional din Craiova, cu Rossi şi Salvini la Roma. Aristizza Roma­­nescu a luat lecţii mulţi ani la rînd de la francezii Delaunay, Got, Reg­nier, Sylvain, Mounet-Sully, Le Bargy, în Anglia a fost eleva Ellenei Teory şi a lui Irving, la Roma a studiat jo­cul Eleonorei Duse, la Viena al repu­tatei Walter. Oamenii care au pus temeliile tea­trului modern în ţara noastră, suflete mari, minţi cuprinzătoare, talente pu­ternice, cercetau cu sete avuţiile spi­rituale ale altora, veniţi înainte în a­­rena istoriei culturii, şi ridicau cu mîndr­ă fervoare patriotică, într-un climat de aspre vicisitudini, un edi­ficiu necunoscut pînă atunci la noi. Ei au început cu Euripide, Alfieri şi Voltaire pentru a pregăti spiritele în sensul unor fapte însemnate revendi­cate de atmosfera revoluţionară a timpului şi pentru a îndemna la crea­rea unei dramaturgii naţionale. S-au adresat teatrelor vechi de pe conti­nent pentru a dobîndi o ştiinţă înal­tă a transpunerii scenice. Şi au izbu­tit să întemeieze un teatru naţional care a făurit mai departe valori mari şi le-a răspîndit în lume. Pe marmu­­rele Comediei Franceze sînt săpate şi numele actorilor romîni Maria Ven­tura, Edouard de Max, Jean Yonnel, societari (ultimul decan) ai acestei străvechi instituţii. Printre busturile de bronz din incinta Burgtheater-ului e şi acela al Agathei Bîrsescu. In car­tea de aur a Operei de stat din Viena sunt înscrise numele actorilor cântăreţi Popovici-Bayreuth, Traian Grozăves­­cu, Maria Cebotari, istoria ope­rei italiene păstrează în cel mai de cinste loc numele Haricleei Darclée atît de stimată de Verdi şi Puccini şi al Elenei Teodorini pentru care Pon­­chielli a scris Gioconda. Piese de Ca­­ragiale au fost traduse în limbile fran­ceză şi germană după primul război mondial, lucrări de Victor Eftimiu, Mihail Sorbul, G. Ciprian şi alţii s-au jucat pe scene europene. Idei teatrale româneşti s-au adăugat unora din efor­turile de comuniune spirituală inter­­­­naţională în perioada dintre cele două războaie ; se ştie, de pildă, cît de pre­ţuită a fost activitatea Mariei Filot. Valentin Silvestru (Continuare In pag. 2-a)

Next