Contemporanul, iulie-decembrie 1964 (Anul 18, nr. 27-52)
1964-07-03 / nr. 27
IBM) rami' immiim miiimni im» minimiim Frumosul cotidian HIBj EXCURSIILE în care dcplasa■TM cea se face cu mijloace auto sau moto capătă o amplă dezvoltare. Celor cîteva excelente şosele (cum ar fi, spre exemplu, Bucureşti — Braşov — Sibiu — Alba Iulia — Cluj — Oradea sau Bucureşti — Focşani — Bacău — Suceava, sau Bucureşti — Constanţa) li se adaugă o altă categorie de şosele, de asemenea asfaltate, ce traversează zone de mare interes turistic, totuşi nefrecventate în măsura în care ar merita (cel ţuuţin unele din ele). Ne referim la rutele : Bucureşti — Piteşti — Curtea de Argeş — Corbeni (cu muzeul Goleşti, monumentele istorice de la Curtea de Argeş şi marele şantier din cheile Argeşului al hidrocentralei „16 Februarie“) ; Rm. Vâlcea — Sibiu (cu staţiunea Călimăneşti-Cuciulata, mănăstirea Cozia şi pitoreasca Vale a Oltului) ; Braşov — Bran (permiţând vizitarea cetăţii-muzeu de la Bran), Piatra Neamţ — Tg. Neamţ (cu Bălţăteşti, Văratecul Veronicăi Micle, Agapia pictată de Grigocescu şi casa amintirilor din copilărie a lui Creangă, de la Humuleşti) , Adjud — Oneşti — Tg. Săcuesc — Braşov (prin Valea Oituzului şi peste pasul Oituz, cu trecere pe la cetatea chimiei de la Borzeşti — Oneşti) ; Sibiu — Deva — Hunedoara (prin Sebeş — Orăşlie şi Simeria) ; Suceava — Vatra Dornei (care permite abateri pe la mănăstirile monumente istorice) ; sau Caransebeş — Haţeg — Simeria (cu traversarea Ţării Haţegului pe la ruinele fostei cetăţi romane de la Sarmisegetuza). Enumerarea aceasta, fără a avea caracter limitativ, este o foarte succintă trecere în revistă a multiplelor posibilităţi turistice pe care le oferă splendidul peisaj autohton. Indicăm ca drum deschis recent, de un pitoresc inedit, şoseaua parţial asfaltată în proporţie de două treimi, care porneşte de la barajul Bicaz, către Piatra Teiului (bifurcaţia Borsec, Vatra Dornei şi Tg. Neamţ) în jurul lacului de acumulare Bicaz. Lucrările de întreţinere şi amenajare a drumurilor sunt în plină desfăşurare , atragem totuşi atenţia asupra unor porţiuni mai dificile de străbătut cu turisme, dar care pentru drumeţie sunt de o importanţă evidentă. Spre exemplu : Miercurea Ciuc — Gheorghieni — Lacul Roşu — Bicaz, sau C. Lung — Bran, sau Vatra Dornei — pasul Prislop — Borşa — Vişeu , prima, deschizînd perspective mult mai mari zonei turistice Lacul Roşu — Cheile Bicazului, a doua permiţînd legătura dintre regiunea Argeş şi regiunea Braşov, pe cea mai veche rută dintre Ţara Romînească şi Transilvania (drum al legiunilor romane, al lui Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab şi Mihai Viteazul) şi din care se poate pătrunde uşor în Cheile Dîmbovicioarei , a treia şosea menţionată face legătura peste pasul Prislop, către comorile etnografice şi folclorice maramureşene. Este drept, aceste drumuri sunt parcurse şi azi de motociclete şi curse regulate I.R.T.A., dar fără îndoială că asfaltarea lor va contribui la o creştere a traficului turistic. SCRISOARE CĂTRE REDACŢIE ţr ^ îNT foarte mie. Aşa că, dacă nu scriu V Ca cei mari să nil vă Mire. Am învăţat ... LJ din Contemporanul — pe care uneori,• d urmăresc — ca să fiu scurt şi substanţial. Am 8 ani. .Veţi spune, de ce n-am trimis scrisoarea la „Lulmata“. Revista aia o citesc cei, mici şi şi nu pot să ia maluri. Vă tot ocupaţi de Eugen Barbu, de Nichita Stănescu. Intr-o librărie pentru copii aţi fost vreodată ? Dar, într-un magazin cu jucării ? Cine se ocupă de literatura pentru nici in redacţia dv. ? Poate n-ar fi rău să organizaţi o măsuţă rotundă. Eu, striu gata să păticip. E bine că apar cărţi în care suntem moralizaţi. Tot soiul de urşi, de motani şi căţei ne dau lecţii de purtare. Nu-i destul că-i vedem şi la televizor . Mai sunt şi filme cu animale din grădina zoologică şi, de ce să mint, uneori noi ar trebui să le înhăţămi cum trebuie să se poarte. Am impresia vagă că ne cam subapreciaţi. Eu merg cu tăticul la fotbal. (El zice că pentru mine se sacrifică. Aiurea / E mare rapidist), am dreptul să schimb bateriile la aparatul de radio cu, tranzistori şi uneori o ajut pe mămica, şi mirmiesc aparatul pentru curăţat praful. Urmăresc în Scînteia lansările în Cosmos, am citit despre hrana cosmonauţilor şi îl tot întreb pe tăticii cuni pleacă racheta cu viteza aceea fantastică, iar el zice că să-mi văd de jucării şi să nu fiu obraznic. Vă spun cinstit că jocurile cu cai şi cu zaruri mă plictisesc îngrozitor. Am tot timpul la pensie să mă ocup deele. Vreau să construiesc. Să mi se dea truse cu tot felul de piese, pe care eu să le combin, să-mi bat capul cu ele şi, cine ştie, poate îmi vine o idee... De pildă, mă ipasionează aeronautica. Nu găsesc nimic ca să mă iniţiez. Vreau o cutie cu fuselaje, cu aripi, cu piese detaşabile din care eu să-mi construiesc un turboreactor. Vreau jocuri mecanice, din care să-mi fac excavator, să-mi construiesc hale, mici strunguri etc. O hartă cu becuri, pe care eu să le aprind şi să mă joc de-a oraşele. Sunt jucării care mi se par de-a dreptul stupide. De exemplu, telefonul. Cum să mă joc cu el, cînd eu am unul veritabil şi vorbesc tot timpul cu prietenii ? Uite, accept să mă moralizaţi, sau, cum spune profesorul la şcoală, să-mi perfecţionez profilul etic. Dar să mă moralizaţi în Lună sau în Uranus. Mai aflu şi cîte ceva interesant. Sînt avid de călătorii fantastice, de cunoştinţe de geografie ; vreau să cunosc obiceiurile popoarelor. De cîte ori întreb la o librărie, mi se pun în faţă aceleaşi banalităţi cu borcanul de dulceaţă răsturnat pe raft, cu cunoscuta snoavă a greierului şi a furnicii. Drept să vă spun, nu mai bine, de cînd la autoservire se găsesc tot soiul de borcane, să umpli zece cămări pentru iarnă. Aş mai vrea, pînă să ajung să-l citesc pe Ov. S. Crohmălniceanu, cărţi cu poveşti despre scriitori, artişti.... Veţi spune, bine, dar dumneata, prea tinere domn, vrei să renunţi la copilărie . Aşa, deodată, te-au apucat veleităţile de intelectual versat . Vă răspund la această întrebare : trăiesc în anul 1964 şi uii mai e ca pe vremea lui Dickens. Nu spun că nu-mi plac păpuşile. Dar cu condiţia să fie frumoase. Altfel de ce să le mai spunem... păpuşi. Automobile pot sa fie, îmi plac. Dar mai interesant ar fi să le pot dirija... prin radar. Tot cu cheia, ca pe vremea humeii . Noi, copiii, care avem, din alte puncte de vedere, condiţii excelente (şcoli, vacanţe fericite, Palatul Pionierilor etc. etc.) suntem totuşi, din circumstanţele arătate mai sus, un sector rămas în termă. De ce sau organizăm lucrurile. Şi în această privinţă, la nivelul mondial , C. N. Constantinii! UMEROASE reviste, in din 8ferite ţări, discută amplu problemele legate de modernizarea vitrinei, iar atenţia pe care o acordă o revistă de prestigiu cum este Graphis (care consacră un număr special acestei chestiuni), arată cit de stringente sunt căutările în acest domeniu. Concepţia modernă despre vitrine, aşa cum reiese din practica mondială contemporană, aduce modificări structurale şi în special de concepţie compoziţională şi funcţională a vitrinei. Căutările continui pentru găsirea unei linii proprii sunt specifice fiecărei ţări. La noi expresia superlativă a acestor preocupări, cel puţin în momentul de faţă, (rezultat al unei colaborări fructuoase între arhitecţi şi vitrineri decoratori) apare cu claritate în ansamblurile comerciale din Ţiglina-Galaţi şi Mamaia. Aici se elimină total sistemul vechi de vitrină şi întregul spaţiu al magazinului participă la peisajul străzii. Vitrinele în acest caz sunt punctate cu unul-două elemente grafice sau de decor, ce constituie accente pe suprafaţa vitrată. Acelaşi punct de vedere a fost adoptat şi pentru magazinele de pe strada Mărăşeşti din Bacău. Partea de jos a vitrinei are o expunere cu dublă faţă (atît la stradă cit şi la interior) unitară, cu plante decorative, găsind totuşi un spaţiu multerat, prin care privirea scapă cu uşurinţă în interior. Ideea spaţiului total, a suprafeţelor de delimitare total vitrate, atribut al gîndirii arhitecturale contemporane, aduce în rezolvarea spaţiilor destinate magazinelor de la parterul blocurilor sau din ansamblurile comerciale nou create ample deschideri despărţite de subţiri sprosuri metalice. Interiorul magazinului devine vizibil, adevărată vitrină deschisă, care participă cu forţă şi pregnanţă în cadrul arhitectural construit. Spaţiul interior reţine şi incită cînd este bine distribuit şi decorat atrăgător. în acest caz, orice încercare de a obstrua vederea, de a diminua intenţia iniţială, apare condamnabilă. Acest lucru este evident în cazul magazinelor adăpostite la umbra porticelor din viaţa Băiatului R.P.R., unde vitrinele sunt spaţii închise, gen galantar, iar în spatele acestui „galantar“ al vitrinei se dezvoltă magazinul care este slab luminat. Tendinţele actuale în toată lumea sunt, evident, de partea noului mod de înţelegere funcţionalestetic al vitrinei, care devine un instrument eficace în mina unui vitrinier talentat, prin care poate atrage, reţine şi convinge trecătorul grăbit şi preocupat. Sintetizînd prezenţa vitrinei franceze în ultimii ani, revistele : Vitrines de France, Reflets de vitrines du monde, Graphis sau Manuel théorique et pratique d’etalagisme de Robert Veno, relevă cu pregnanţă importanţa etalajului. După aprecierile acestor reviste, etalajul e factorul principal în compoziţia vitrinei, care, făcut cu artă, are dublul rol: comercial — în primul rînd — şi de a puncta cu originalitate peisajul urban. Etalajul francez are o notă de degajare, cu mult respiro, şi este îmbinat — cu vervă — cu elemente de decor, manechine expresive de epocă sau de factură modernă. Vitrina franceză se remarcă prin aceea că ştie să pună în valoare, cu maximum de expresivitate, un anumit produs, căruia îi creează un cadru degajat, dar compus cu aceeaşi exigenţă artistică cu care se compune o piesă de artă. Aceasta este de fapt nota dominantă a vitrinelor ce s-au făcut celebre în toată lumea şi care, fie că folosesc elemente tradiţionale sau ultramoderne, rămîn în esenţă o şcoală a genului. Arhitectul Dan Bădic în Note de călătorie remarcă diferenţa între vitrina franceză şi cea italiană .Vitrina italiană atrage prin delicateţea iimaginii, pe cînd cea franceză împleteşte sensibilitatea expunerii cu elemente sugestive“, şi continuă caracterizînd vitrinele din Milano : „Vitrinele sînt compuse cu artă, culorile inteligent armonizate, nu lipsesc accentele. în vitrină, marfa nu se îngrămădeşte, textele de reclamă sunt pline de vervă“. Italiana Renata Matassi — criticile artă — subliniază faptul că această „carte de vizită“ a magazinului nui serveşte numai vînzării, ci contribuie şi la formarea gustului. în acest sens vitrina are un rol extrem de important, definind raporturile ce există cu necesitate între estetica industriei şi comerţ şi consumator pe de altă parte. „Iată de ce în Italia — spune d-sa — problema reţine atenţia arhitecţilor, graficienilor, pictorilor decoratori, ca oameni de cultură şi de bun gust. Arhitecţii aplică vitrinelor studii de compoziţie, stabilind relaţia ce trebuie să existe între volume şi spaţiile goale şi folosind în acest scop materiale diferenţiate ca textură şi culoare. Pictorul decorator reglează culorile, umbrele şi luminile, care îi permit să obţină efecte estetice de natură să dea expresivitate mărfurilor. Etalatorilor le revine prezentarea propriu-zisă a mărfii în centrul atenţiei vizuale a trecătorilor“. Acest mod de înţelegere a ansamblului mi se pare extrem de judicios şi poate că ar merita de meditat cu atenţie asupra rezultatelor la care se poate ajunge. Pentru că este limpede, în accepţiunea modernă vitrina este şi trebuie să devină (atunci cînd încă nu este) un cadru în care magazinul să se oglindească, un cadru prin care să se facă trecerea la strada vie, plină de viaţă, la spaţiul strict delimitat în care se desfăşoară vînzarea-cumpărarea , un cadru prin care strada pătrunde în magazin şi invers, magazinul îşi anunţă prezenţa în stradă. Astăzi noţiunea de galantar este pe cale de dispariţie şi e regretabil că în ţara noastră mai sunt unele unităţi comerciale care prezintă această formă învechită de etalare a mărfii. Rezolvările practice sunt de multe ori pline de elemente contrastante : galantare îndopate cu mărfuri, supraîncărcate şi decorate excesiv, caracteristice vechiului sistem de bazar — pe de o parte — şi vitrine mari, aerate, în care compoziţia, supleţea, accentul, contrastul, sobrietatea şi cromatica mariază perfect cu eleganţa şi bunul gust. Vitrinele maghiare reproduse în revistele Kirakat sau Kereskedelem Reclám Technika au un caracter modern, de autentic bun gust, dovedind fantezie, o anumită spontaneitate şi vervă care ţîşneşte uneori cu surprinzătoare accente de originalitate . Vitrinele oraşului Budapesta reprezintă, fără îndoială, expresia celor mai talentaţi decoratori ai genului şi constituie un model pentru întreaga Ungarie. Referindu-se la experienţa vitrinierilor germani, specialistul Heinz Hoffmann spune că: „o vitrină trebuie să respire realismul funcţional al epocii actuale“. Pentru realizarea unei valoroase vitrine, domnia-sa recomandă îmbinarea experienţei îndelungate cu suflul creator al spiritului modern. In acest sens, revistele Schaufensterkunst şi Neuwieder Hefte dau indicaţii preţioase pe care le ilustrează cu reproduceri de vitrine sobre, sugestive prin decorurile create — întotdeauna foarte aerate, compuse din elemente ce sugerează vag secvenţe de viaţă citadină. Este de remarcat că vitichierii germani sunt informaţi asupra fineţei şi bunului gust parizian, asupra modernismului variantelor italiene, asupra concepţiilor grafice elveţiene şi cunosc în acelaşi timp şi complexele sistematice de vinzare americane. Este un fapt ce mi s-a părut demn de reţinut , ca documentarea actuală şi „la zi“ să constituie un instrument de muncă pentru toţi factorii care concură la realizarea unei artamblii. Cerinţa ca fiecare să-şi dezvolte în mod original şi propriu stilul său ar fi dificil de îndeplinit fără o amplă informare. Se pare că în acest sens vitrina englezească a cunoscut o veritabilă renaştere în ultimii zece ani, ea dezvoltîndu-şi caracterul specific : farmec, umor şi eficienţă. Revistele The Architectural Desing, The Arhitectural Architects, Graphis, Detail Sheets prin vitrinele reproduse ilustrează calităţile acestora: sobrietate, eleganţă şi un anumit umor sec. Interesant este coloritul anumitor vitrine englezeşti care aminteşte de cromatica specific britanică, cum şi îmbinarea unor elemente tradiţionale de epocă, cu altele de factură modernă. Toate sunt, fireşte, subsumate exigenţelor comerciale. O componentă a vitrinei engleze, care marchează sobrietatea, o constituie grafica prezentă în fundale şi suporţi. în direcţia aceasta a rezolvării moderne dar în care apare pregnant un anumit specific al gustului autohton, sunt de remarcat unele magazine româneşti din Capitală, Iaşi, Bacău, Sibiu etc. Fireşte, vitrina românească, cu toate că are unele exprimări fericit rezolvate, nu poate considera că şi-a clarificat pe deplin o expresie proprie modernă. Fără îndoială însă că experienţa şi practica valoroasă din toată lumea pot constitui un îndemn la intensificarea căutărilor pe plan autohton, la nivelul cerinţelor contemporane. Poate că una din componentele vitrinei — grafica — ar merita încă studiată şi rezolvată cu mai mult succes decit se face în prezent. Este un element valoros care dă vibraţie şi personalitate, şi al cărui efect decorativ sporeşte eficienţa factorului comercial, implicîndu-l automat şi pe cel estetic. Grafica romînească, cunoscută pentru excelentele ei calităţi,, ar putea aduce un considerabil aflux de prospeţime, vervă şi autentic bun gust în sectorul de care ne ocupăm. Experienţa vitrinei elveţiene, concludentă, o demonstrează. Vitrinierii elveţieni obţin infinite efecte cu ajutorul graficii moderne. Trebuie recunoscut însă că dacă decoratorii elveţieni au devenit cunoscuţi în toată lumea, aceasta se datoreşte nu numai talentului acestora, ci şi interesului marelui public care se dovedeşte extrem de receptiv la inovaţiile, perfecţiunile sau sistemele originale cu care se compun vitrinele. Această confruntare continuă a dus la apariţia unor vitrine cu care intr-adevăr magazinele elveţiene se pot mîndri. Revistele poloneze Project şi Arhitektura Warsawoa reproducînd numeroase vitrine şi standuri de exponate releva prezenţa masivă a elemeritului de grafică ce caracterizează această vitrină dîndu-i un anumit specific. De altfel, caracteristic acestui gen de vitrine îi este şi faptul că foloseşte cu vioiciune o amplă gamă cromatică. Este poate una din cele mai colorate vitrine din lume. Se pare că şcoala grafică poloneză care s-a făcut cunoscută în afara graniţelor ţării a influenţat puternic şi în sens favorabil evoluţia şi modernizarea etalajului. • - ; Altă vitrină care foloseşte cu succes elementele de grafică este cea japoneză, deşi în acest caz se înfruntă două tendinţe, cea autohtonă şi cea occidentală. Experienţa seculară de decoratori a japonezilor confirmă şi valenţe artistice ce nu se dezmint şi care fac din vitrine adevărate piese de artă. Vitrina nord-americană se caracterizează printr-o prezentare succintă, cu o puternică notă de spontaneitate şi care se rezumă la prezentarea unei anumite categorii de mărfuri în diverse ipostaze tocmai cu scopul de a informa dintr-o data asupra calităţilor. Bineînţeles că şi aici un rol important îl are etalajul. Referindu-se la aceasta, Gene Moore dezbate o serie de căutări ale etalatorilor, cit şi ale arhitecţilor nord-americani. Modernizarea vitrinei, după cum se vede, este o preocupare actuală a multor arhitecţi, decoratori, etalatori, pictori decoratori. Vitrina cadru, o ramă ce delimitează anumite imagini interioare, conţinînd elemente de accent şi contrast, aerată, simplă, elegantă, care să învioreze strada şi oraşul; vitrina mobilă, mereu alta, mereu nouă, proaspătă, este un ţel către care se tinde. Problema etalării, a realizărilor prezentării de o ţinută şi linie contemporană la nivelul calitativ estetic al produselor romîneşti comportă studiu, căutări, pondere, discernământ şi talent. Arh. Nicolae Gabrielli H T n I« B| Vitrină franţuzească. Sîftt folosite, pentru ele- TM mentele de decor, ca şi pentru manechine, crengi şi paie de cereale — în unele detalii chiar cu spic. H Vitrină japoneză. Forme din metal alb şi frunze stilizate în albastru cobalt pe ** fond verde. Manechin din paie de grîu într-o vitrină pariziană. Confluente culturale ( IUrmare din pag. 1-a) în conducerea Societății Universale de Teatru (1928—1938) întemeiată de Finnin Gémier. La congretele și reuniunile, la care a luat parte pe cheltuială proprie sau ca trimisă a Sindicatului artiștilor dramatici și lirici, " (nu a Corului oficial de stat) la aceeaşi tribună cu Gaston Baty, Max Reinhardt, Luigi Pirandello, Tairov, la Hamburg, Paris, Roma, Zurich, Moscova, Salzburg, Stratford — actriţa noastră, reprezentând mişcarea teatrală romînească, a ţinut comunicări şi a susţinut teze şi propuneri care au fost primite cu interes, comentate, publicate, adoptate în statutul şi documentele de bază ale Uniunii internaţionale a marionetiştilor, organismcare funcţionează şi azi, se află şi idei ale profesoarei Lucia Calomeri,care a făcut parte mulţi ani din conducerea organizaţiei mondiale a pă- Ipuşarilor. I In acest vast şi continuu proces de cosmoză cu cultura universală, teatrul rromînesc a suferit şi înrâuriri defici- Itare,preluînd şi experienţe .sterile ori Iprea facile, a fost constrâns frecventde o oficialitatevitregă sau pur şi simplu indolenţă să-şi reducă zborul şi aria de investigaţie, după cum comercializarea unor scene a făcut ca asupra activităţii lor să apese preferinţele unui public de gust trivial, împingînd spre degenerescenţă artistică. Dar chiar şi în asemenea împrejurări, chiar şi atunci cîrid fascismul, agitînd sloganul diversionist alneaoşismului, încerca să rupă legăturile cu altepopoare, interferenţele normale cu marea cultură universală n-au putut fi stăvilite, ci au trecut doar în penumbră. După Eliberare, în procesul de impetuoasă revoluţionare a culturii, în noile condiţii asigurate activităţii artistice, teatrul a căpătat o extensie teritorială pe care n-a avut-o niciodată şi a fost aşezat pe acea treaptă de pe scara valorilor spirituale ale poporului la care era în drept să rîvnească datorită caracterului său de artă a maselor. Aria sa culturală s-a dezvoltat cuprinzător, el a început să-şi exercite amplu rolul în formarea conştiinţei, a trăsăturilor noii personalităţi a omului în socialism, orientîndu-se către responsabilitate directă faţă de cerinţele progresului social, înglobarea selectivă a tuturor valorilor universale a devenit un principiu şi al culturii teatrale, emanînd din ideologia marxist-leninistă, care consideră cultura oricărui popor ca o sinteză necesară între creaţia originală şi cele mai semnificative realizări ale celorlalte popoare. Dinamica afirmării ţării noastre pe plan mondial a făcut ca relativ repede, într-o perioadă istorică scurtă, teatrul, alături de alte activităţi culturale, să atragă atenţia masiv cercurilor ,internaţionale şi să se impună treptat ca o manifestare spirituală de prim ordin, originală în substanţă, de bogat potenţialartistic. Partidul a îndrumat mişcarea teatrală spre înlăturarea oricăror idiosincrasii în ce priveşte cuprinderea moştenirii culturale universale şi spre considerarea şi reconsiderarea marxistă a tot ce e valoare veritabilă în istoria teatrului propriu şi a altora. A fost nu numai proclamată, ci favorizată şi stimulată materialmente extinderea continuă a relaţiilor culturale.. cu străinătatea, schimbul viu de experienţă, confrun- 1 iirea teoretică şi practică la nivel internaţional. In aceşti ani au fost poftite şi ne-au vizitat cîteva din cele mai importante teatre naţionale europene. Majoritatea oaspeţilor au fost impresionaţi nu numai de primirea călduroasă care li se face aici, ci şi de interesul efectiv manifestat de opinia publică teatrală pentru experienţa lor, precum şi de faptul că au întîlnit în repertoriul romînesc opere din cele mai reprezentative ale propriei lor dramaturgii. Acest interes, real, se nutreşte din dorinţa de a cunoaşte cele mai înaintate cuceriri ale altora, pentru a le studia creator, într-un efort continuu spre contemporaneitate şi consolidare a originalităţii structurale. Timp de aproape un secol ,nici un guvern burghez ,n-atrimis vreun ansamblu teatral român peste graniţă, într-un singur deceniu de socialism, teatre din Bucureşti şi alte oraşe au întreprins turnee oficiale în Franţa, U.R.S.S., Italia, Bulgaria, Ungaria, recoltând aprecieri din cele mai călduroase. Zeci de ani a fost foarte greu, îndeobşte imposibil, să găseşti vreo menţiune despre creaţia teatrală din ţara noastră în marile enciclopedii şi istorii universale. De la război încoace, aproape că nu mai este publicaţie modernă de acest gen care să nu marcheze contribuţia şi personalităţile romîneşti. Asemenea menţiuni se găsesc în monumentala Histoire littéraire de l'Europe et de l’Amerique de la Rermaissance jusqu'a nos jours a profesorului olandez Paul van Tieghem, ca și în Enciclopedia teatrală sovietică, în impunătorul index german Drama zwischen Shaw und Brecht de Siegfried Melchinger sau în franceza Histoire des littératures editată in Encyclopédie de la Pleiade — și în multe altele. Pe lingă piesele lui Caragiale, traduse în treizeci de limbi, se mai joacă şi se editează azi în lume numeroase lucrări vechi şi noi ale autorilor noştri. Pentru prima oară, regizori româui aumontat acum spectacole pe scene străine, după cum tot pentru primă oară au căpătat burse destudii în străinătate, din partea statului. Reprezentanţi ai vieţii teatrale româneşti sunt prezenţi în chip activ la cele mai însemnate reuniuni internaţionale, fac parte din conducerile forurilor teatrale mondiale. Suntem gazde bune ale unor colocvii şi festivaluri artistice de anvergură şi peisajulnostru teatral e studiat cu atenţie de teatrologi cu mare reputaţie. Politica aceasta pozitivă, de intense raporturi, cu alte culturi, îmbracă numeroase forme şi se exprimă în variate aspecte. Eacunoaşte o dezvoltare continuă, căci decurge din grija pentru satisfacerea la nivel optim a cerinţelor de cunoaştere culturală ale maselor şi se integrează în sistemul de relaţii internaţionale ale României socialiste. Şi este deopotrivă o expresie a contribuţiei proprii a ţării noastre, necesară din punct de vedere istoric, la efortul general ce se observă azi în lume de apropiere între popoare cu structuri sociale diferite şi solidaritate umană prin cultură. E, deasemenea, un mod de a răspunde numeroaselor solicitări, căci în condiţiile prestigioasei afirmări a ţăriinoastre şi a Intensificării multilatearale a vieţii spirituale a poporului nostru, a început să se observe — cum dedata secretarul general al P.E.N.-clubului, Jean de Beet— că , „Romînia are de jucat un rol de prim plan in viaţa artistică europeană“ că mişcarea «noastră artistică e capabilă acum să adauge nu numai creaţii merituoase patrimoniului cultural universal, ci şi o concepţie şi principii originale, precum şi o experienţă interesantă de organizare instituţională, conformă cu exigenţele moderne ale unei armonioase dezvoltări culturale. Fiecare stagiune demonstrează o mereu mai largă încadrare în circuitul universal alculturii teatrale, nu prin efectul vreunor modificări in ideologia culturală, ci ca rezultat firesc al satisfacerii — pe bază de reciprocităţi — a interesului pentru tot ce e nou ,şi valid în creaţie. Anul teatral pe care, la noi ca şi aiurea, adieri fierbinţi îl grăbesc să-şi încheie bilanţul, oferă, şi de astădată, o posibilitate concludentă de verificare a afirmaţiilor de mai sus. Au fost reprezentate la noi piese de elveţianul Max Frisch, americanul William Sarroyan, cehul Pavel Kohout, polonezul Leon Kruczkowski, argentinianul Osvaldo Dragan, italianul Aldo Nicolaj, au avut loc premiere pe țară cu piese de Shakespeare — sărbătorit de toate teatrele — lucrăriale dramaturgiei antice, comedii de 'Shaw, pieseale unor scriitori modelini sovietici, francezi, greci, unguri etc. S-a reprezentat piesa cea mai semnificativă a lui Eugen Ionescu. Au avut loc în acelaşi timp noi premiere cu piese româneşti în Germania, U.R.S.S., Ungaria, Brazilia, Anglia, Cehoslovacia, Grecia. Am fost vizitaţi de o reputată companie engleză, teatrul elen de tragedie veche, o trupă genoveză şi cel mai vechi ansamblu dramatic francez , şi tot înacelaşi timp, Teatrul de comedie din Bucureşti a întreprins un lung turneu în Uniunea Sovietică, iar Teatrul de Operă şi Balet în Franţa şi Italia. Am fost ţara gazdă a colocviului Institutului Internaţional de Teatru ,pe tema formării profesionale a actorului şi am participat eficient, prin delegaţii, la alt colocviu al său, de la Tokio, la «constituirea Asociaţiei internaţionale a teatrelor pentrucopii la Londra, la un număr de manifestări teatrale îndiverse Capitale europene. Nu ie o enumeraţie exhaustivă, ci doar un şir de exemple care ilustrează o «stare de fapt. Bineînţeles ,că acest climat creează şi obligaţii sporite, pentru fiecare teatru al nostru în parte, a se feri de unilateralităţi — acolo unde ar încerca să se manifeste — în conceperea repertoriului, a-Şi asigura o orientare profund contemporană, creatorilor de spectacole, pentru continuarea curajoasă a modernizării artei spectacolului în spiritul celui mai înaintat realism, cu o sensibilă atenţie faţă de ce se realizează mai buni şi mai temeinic pretutindeni peste hotare , teatrologiei, sintetizarea la un nivel mai înalt de generalizare a experienţei acumulate şi studierea mai aplicată a contribuţiei originale a teatrului nostru la dezvoltarea teatrului contemporan universal, formularea unui punct de vedere original, de pe poziţiile esteticii marxiste, în legătură cu fenomenele noi, complexe ce apar în viaţa teatrală internaţională ; oficiului central de documentare teatrală recent înfiinţat, constituirea unui vast sistem de sedimentare bibliografică a fluxului de prezenţe şi contribuţii româneşti peste hotare. Asemenea obligaţii devin, pentru toţi cei în cauză, stringent actuale în măsura în care confluenţele culturale sunt înţelese ca un semn definitoriu al contemporaneităţii în care mişcarea noastră artistică ,se înscrie reprezentativ prin multiplele ei valori. SPORT DE:î. CI... SĂ RELUĂM pasionanta epopee a fotbalului. Deocamdată, în ceea ce priveşte situaţia în etajul superior, sîntem lămuriţi. Dinamo Bucureşti conduce cu autoritate în clasament şi a cîştigat pentru a treia oară, consecutiv, titlul de campioană, indiferent de rezultatul de duminică. N-am vrea să anticipăm cu consideraţiile finale asupra ultimei competiţii republicane, dar putem spune că echipa din Ştefan cel Mare merită, pe drept, titlul suprem, ca urmare a unei pregătiri serioase şi consecvente, ca să nu mai vorbim despre caratele jucătorilor săi, cu mult peste valoarea medie. Rapid, surpriza campionatului, o urmează la 5 puncte diferenţă, după un retur plin de satisfacţii, din care a lipsit acea finalitate atît de dorită de suporterii săi. După ce, la Galaţi, giuleştenii au oferit cea mai amarnică decepţie a anului, pierzînd în faţa ultimei clasate în mod inexplicabil (ah, dacă n-ar fi aceste lucruri inexplicabile ne-ar mai place oare atît fotbalul ?), după ce la Belgrad, sub numele de selecţionata categoriei A, a cîştigat în faţa teamului olimpic iugoslav, smulgîndu-ne aplauze binemeritate, la numai cîteva zile, la Bucureşti, a clacat în faţa lui Dinamo, pierzînd orice speranţă la titlu. O soartă mai complicată mi se pare că n-a avut nimeni în ultimele 365 de zile ! Steaua a decepţionat prin inconsecvenţă, prin jocuri inegale, înfrîngerea de la Arad, la un scor atît de categoric, pune o întrebare firească tuturor : cum e posibil să te laşi depăşit cu atîta uşurinţă de o înaintare cunoscută ca firavă şi fără forţă, cînd ai o linie de fund atît de solidă şi greu de străpuns ? Căderea generală a echipei se pare a fi explicabilă prin supraantrenament, dar stîngăcia antrenorilor ne-a lipsit pe toţi de un duel cu liderul, ce se anunţa pasionant la un moment dat. Păcat, mare păcat, pentru că militarii au jucători cu totul valoroşi. Aici se pune încă problema asamblării şi poate sezonul care vine ne va aduce surprize plăcute. Interesant este revirimentul Progresului, reinstalat pe locul 4 după o lungă şi penibilă eclipsă. N-aş zice ca alţi cronicari că situaţia prosperă a bancherilor s-ar datora creşterii valorii formaţiei din str. dr. Staicovici în ultimul timp. Succesul se explică prin mediocritatea generală. Faptul a adus dobînzi nesperate, şi iată-ne puşi în situaţia de a constata că diferenţa de puncte dintre prima clasată şi echipa de care vorbim, grăieşte de la sine. Peste mijlocul clasamentului o să trecem, deocamdată. E pasionant ce se întîmplă în subteranele lui. Pînă duminică nu cunoaştem pe cea de-a doua victimă a anului. Locul 13 (curat ghinion !) este disputat de către C.S.M S.Iaşi şi Ştiinţa Timişoara. Duelul e numai aparent pasionant, pentru că, în realitate, fotbaliştii din dealul Copoului stau ceva mai bine şi numai o întîmplare catastrofală îi poate împinge în categoria B. Echipa antrenată de cunoscutul Teaşcă are o reputaţie bună. N-am văzut-o la lucru decit o repriză, şi încă la televizor, dar simpatia de care se bucură mi se pare cu totul ciudată. Lotul este mediocru şi în afara unor idei tactice ce vor fi fost noi acum vreo doi ani, (atacul cu fundaşii), nu prea ne-am dat seamă de alte subtilităţi. De altfel, locul ocupat în ierarhia valorilor e concludent, în sfîrşit ! Cît îi priveşte pe timişoreni, ei culeg roadele unei vieţi dezordonate, după cîte sînt informat, a lipsei de dragoste dintre jucători, a unei boemii fatale Regretabil rămîne faptul că un oraş cum e Timişoara nu va mai avea din toamna asta reprezentant în prima categorie ! Despre Siderurgistul ce să mai spunem ? După focul bengal de acum două săptămîni, după calcule de un optimism cel puţin exagerat, iată-i pe gălăţeni în situaţia de a ne părăsi, după un început de campionat atît de senzaţional ! Cam asta e situaţia la ora de faţă. Evident, mai sînt posibile şi întîmplările neprevăzute, dar putem spune cu mîna pe inima încă de pe acum că ultimul campionat a fost cu totul neinteresant, tocmai prin diferenţele marcate de valori dintre jucători şi mai ales prin lipsa de regularitate a desfăşurarii competiţionale. Roadele se culeg şi e trist să constatăm şi anul acesta că, în afară de calificarea la Olimpiada de la Tokio, fotbalul nostr a bătut pasul pe foc. Eugen Barbu