Contemporanul, ianuarie-iunie 1965 (Anul 19, nr. 1-26)

1965-01-01 / nr. 1

­ Proletari din toate ţările, uniți-văl -rr . t­»r * « L­A UN AN N­OU S -AU IMPLI­­­NIT un an de muncă productivă şi aproape pa­tru ani de activitate legislativă. In curînd urmează a se face noi alegeri pentru Marea Adunare Naţională şi pentru sfaturile popu­lare, instituţie democratică funda­mentală a regimului nostru care pune în dezbatere de jos, de la simpla comună, executarea preve­derilor planului, căutînd la cetă­ţeanul însuşi răspunsul rezistenţei materiei, educîndu-1, făcîndu-1 părtaş conştient la propria sa bu­năstare. In 1962 colectivizarea a fost încheiată. Oricine s-ar aştep­ta ca o reîntinerire aşa de com­plexă a agriculturii, avînd în ve­dere că se întîmplă şi secetă şi ploaie şi vînt, să nu meargă pe roate chiar de la început. Şi totuşi producţia a sporit, avem pîine cum n-au alţii şi hrană strînsă deoparte care ne pune deasupra nevoii. Cînd te gîndeşti la ceea ce noi, cu mijloacele noastre încă modeste, am izbutit, înţelegi şi mai bine încrederea poporului muncitor în Partidul Muncitoresc Român. Am fost deputat de aproape 19 ani punînd la socoteală şi vechea Adunare, pe băncile căreia şedea şi „opoziţia“. Obtuză opoziţie, fără nici o intuiţie a timpurilor. Oa­meni, care sub regimul vechi erau tari şi mari, apăreau ca nişte uşu­ratici speculatori de nădejdi vane, iar e­umii încercau ,chiar, -'ip-iiţi —Ne­statornicie în rău, să se dea cu clasa muncitoare, nutrind încă ilu­zia că vor păstra toate bunurile agonisite înainte, plus o leafă bună in galbeni. Iar în ţară, precum toţi ţinem minte, starea era îngro­zitoare : foamete, datorii de război, integritatea patriei pusă sub un chinuitor semn de întrebare. A­­tunci mi-am dat seama de înţelep­ciunea Partidului Muncitoresc Ro­mân şi a primului său secretar şi am conceput o mare stimă pen­tru regretatul dr. P. Groza. In fine, s-a instaurat Republica Populară Romînă şi ceea ce înain­te a mers pe dibuite, a căpătat forma unui plan bine chibzuit. în vreme ce se dădea agriculturii co­lectiviste şi de stat toată atenţia, ţara se industrializa şi industria începînd cu cea grea lua avînt; fabricam lucruri negîndite înainte, exportam pînă în marginea de ră­sărit a Asiei şi, lucru vrednic de mirare, noi care exportam ţiţeiul pe nimic şi-l primeam rafinat plă­­tindu-l cu bani grei iar societăţile străine ne înfigeau, cu mare pa­gubă pentru noi, sondele, am ajuns să ne facem singuri uneltele de forat şi să fim chemaţi unde n-ar fi gîndit să dăm sfaturi şi ajutor la extracţia ţiţeiului. Despre asistenţa medicală, era­dicarea bolilor sociale, construc­ţii de şcoli, sporul extraordinar al învăţămîntului universitar şi pro­fesional, mi se pare de prisos a mai vorbi. Toată lumea ştie că nu este o vorbă goală. Am străbătut ţara în lung şi-n lat, am călcat adesea inopinat sau pe furiş circumscripţia mea, care e la doi paşi de locul unde mă a­­flu, am văzut şi lucruri slabe din­­tr-o pricină ori alta, dar m-am bucurat că oamenii vor să înveţe, întreabă şi pun întrebări de mare bun simţ. Că s-au făcut lucruri impună­toare, că zi de zi, priveliştea ţării se schimbă, este în vederea tutu­ror. Nu voi pomeni de Bicaz, de Argeş, de Porţile de Fier, de O­­neşti, de Mamaia şi celelalte. As­tea sunt exemplele spectaculoase pentru fotografi. Opera de con­strucţie e mult mai vastă, toate ciocanele regimului nostru bat încă în uzine şi ateliere fără să ajungă la urechile noastre. Cine nu cunoaşte lupta noastră curajoasă alături de ţările socia­liste, străduinţa activă în vederea coexistenţei paşnice, a reluării le­găturilor normale cu orice ţară, fără deosebire de regimul său poli­tic, atîta vreme cît detestă sincer războiul, prestigiul pe care l-am căpătat prin lărgirea schimburilor economice, culturale, tehnice, di­plomatice. Aceste adevăruri de toţi ştiute şi care au strîns cu devotament în jurul parti­dului şi­­ al primului său secre­tar pe toţi romînii, unii de altă concepţie şi care mai erau încă,şo­văitori, nu pot fi spuse decît în­ a­­cest fel simplu şi fără înflorituri. Aştept­ de la noul an şi de la noii aleşi ducerea mai departe şi cu mai mare rîvnă a marii noastre sarcini. Aceasta am vrut să spun fără metafore bombastice şi figuri de retorică. G. Călinescu I Desen de LIGIA MACOVEI LA MULŢI ANI Cititor de vreme bună Să-ţi urez pe nai şi strună Lăutar şi de condei Ce-i mai bine din ce vrei. Să-ţi trăiască toţi ai tăi De prin munţi şi de prin văi De prin tîrguri, de prin sate Risipite prin bucate Semănate, secerate Ţării tale-mbelşugate. Jigniţele ţie-ţi pline Cît şi zilele senine Dee-ţi anul bună ploaie Tîrle lungi de oi bălaie Şi frumoşi ca soarele Căutînd ogoarele Fie-ţi, dragule, copiii Struguri albi, ciorchini de vie Fetele ca piersica. Să-ţi trăiască vitele Cele cu copitele Cît şi potcovitele. Şi să aibi viţei cîţi vrei Născuţi mulţi, tot cîte trei Şi femeia ta din casă Fie-ţi zveltă şi frumoasă Ca vlăstarii pomului Bucuria omului. Şi copii Cu ochi căprii Şi frumoşi ca soarele Păzindu-ţi ogoarele Băieţii ca mugurii Fetele ca strugurii Piersicile să le cadă In cămaşe, din livadă. O urare pentru voi Cititori de slove noi Anul care iată-1 vine Să v-aducă numai bine. Tudor Arghezi 1964—1965 INTRAT în ulti­­m­a cei, şi fiecare din noi aşteaptă ca la sfîrşit de an, în faţa Marii Adunări Naţionale, guver­nul ţării să prezinte darea de seamă asupra înfăptuirii planului de stat pe anul încheiat, trasînd totodată concret perspectiva planului pe anul viitor. Este aceasta o caracteristică din cele mai importante a regimu­lui nostru, a esenţei lui democratice. Darea de seamă însumează ea însăşi sinteza unui larg proces de partici­pare activă, directă a maselor de făuritori ai bunurilor materiale şi spirituale, în chiar cursul producţiei, al creaţiei. De-a lungul întregului an, acest proces tipic socialist îm­bracă o infinitate de aspecte, de la simpla şi curenta manipulare teh­nică la elaborarea unui plan de mă­suri pe ansamblul întreprinderii sau al instituţiei, de la ideea unei inova­ţii de detaliu pînă la dimensiunea complexă a unei concepţii privind un întreg sector de activitate. Din ansamblul dării de seamă pre­zentată de tovarăşul Ion Gheorghe Maurer se desprinde o dată în plus constatarea că aplicarea consecventă a politicii de industrializare a ţării, promovată de partidul nostru, asi­gură lărgirea şi perfecţionarea bazei tehnice-materiale a socialismului, constituie fundamentul trainic pen­tru creşterea armonioasă, în ritm susţinut, a ramurilor economiei na­ţionale, pentru făurirea unui trai mai bun al tuturor celor ce muncesc. Fapt e că planul producţiei globale industriale pe acest an va fi depăşit cu peste 2 la sută, realizîndu-se o producţie cu 14 la sută mai mare faţă de 1963. Cu alte cuvinte, ţara noastră îşi menţine cu succes în ce priveşte creşterea industrială ritmul cu care s-a înscris în aceşti ani pe graficul internaţional. „România a cunoscut din nou ritmul cel mai ridicat al creşterii industriale“ — afirma cu privire la producţia industrială a ţă­rilor cu economie planificată din Europa studiul asupra economiei mondiale pe 1963 al Consiliului eco­nomic şi social al O.N.U. „Nicăieri în Europa răsăriteană — scria Chris­tian Science Monitor, referindu-se la Romînia — nu vezi ridicîndu-se atît de multe fabrici, atît de multe locu­inţe viu colorate şi cu grădini bine întreţinute. Dacă această situaţie se menţine, unii experţi economici pre­zic că ar fi posibil ca Romînia să devină în cîţiva ani cea mai puter­nică ţară industrială din Europa ră­săriteană”. E ceea ce constata şi atît de sobrul Economist, săptămînalul britanic : „Economia ţării a înregis­trat un adevărat avînt. Planul ac­tual (1960—65) prevede un ritm anual de creştere a producţiei industriale de 13 la sută, pînă în prezent s-a rea­lizat în medie 15 la sută. Accentul se pune pe, industria­­ grea, dar nici , consumatorul nu este neglijat. Deşi mai rămîne încă foarte mult de fă­cut, şirurile noi de apartamente în oraşele de provincie şi în Bucureşti stau mărturie efortului de construc­ţie depus în ultimii ani“. Constatînd că „în multe privinţe ţara a fost mo­dernizată radical“, The American Economic Review sublinia : „Capaci­tatea productivă a economiei a fost atît de mult sporită încît s-au creat — pentru consumul populaţiei — dis­ponibilităţi cu mult mai mari decât ■ înainte de industrializare, care­ nu ai ■ , fi fost posibile cu o altă­ conducere, într-un alt sistem“. Precizarea finală e mai mult decit semnificativă. Ea este analogă ace-­­ leia a săptămînalului Candide care doar nu prin­ simpatie­ faţă de regi­murile de stingă se distinge în rîn­­durile presei franceze: „In Romî­nia — constata el — revoluţia a avut un rol pozitiv pentru întreaga ţară. In 20 de ani­ de­ muncă, conducătorii de la Bucureşti au reuşit să facă din ea o ţară,prosperă şi modernă.“ Se-nţelege că citate ca acestea ar mai putea continua. Ele sînt astăzi o constantă, nu o excepţie, a presei mondiale în ansamblul ei. Ceea ce ele semnifică depăşeşte, de aseme­nea, obişnuinţa , presa burgheză­ re­cunoaşte­­ că pîrghia progresului in­tr-o ţară ca a noastră este orînduirea socialistă. Implicit, concepţia şi me-­­­toda, ca atare prioritatea în­­ conti­nuare a dezvoltării industriei grele. Darea de seamă" o consemnează ci­fric : ca şi în anii precedenţi, ramu­rile industriei grele, hotărîtoare pentru progresul întregii economii, s-au dezvoltat într-un ritm superior ■ celuit pe ansamblul industriei. Com­parativ cu anul 1963,­­producţia in­dustriei energiei­ electrice şi‘ termice a sporit cu peste 23 la'sută, a indus­­,triei­ chimice‘ cu.' 23 la' sută, a­ indus­­­­triei, construcţiilor de maşini şi pre­lucrării metalelor, cu aproape 18 la 'sută!'­­‘ Lărgirea­ bazei energetice a ţării­»-, continuat a fi un obiectiv de primă pondere în ansamblul economiei. In cursul anului 1964 au intrat în func­ţiune noi agregate şi centrale elec­trice însumînd o putere instalată de 600 megawaţi, adică mai mult decît întreaga putere existentă în Romînia antebelică. Lucrările de la hidrocen­trala Argeş şi deschiderea uriaşului şantier al hidrocentralei de la Porţile de Fier dau o perspectivă încă mai sugestivă acestei dezvoltări. O ci­fră concretă, comparativă, este cel puţin tot atît de elocventă : în decurs de cinci ani s-a dublat consumul de energie electrică. In anul viitor, planul de stat pre­vede o creştere a producţiei indus­triale cu 13 la sută mai mare faţă de 1964, cu alte cuvinte, de 2,25 ori mai mare decît în 1959. Cu peste 29 la sută va spori în 1965 industria ener­giei electrice şi termice, cu 24 la sută cea a industriei chimice, cu 19 la sută cea a industriei metalur­gice neferoase. In ce priveşte pro­ducţia bunurilor de consum, se pre­vede o creştere de 12,5 la sută în in­dustria uşoară şi de peste 11 la sută în industria alimentară. Pe calea dezvoltării intensive şi multilaterale, agricultura a înregis­trat şi ea rezultate mulţumitoare. Producţia agricolă medie din peri­oada 1960—1964 a fost cu 12 la sută mai mare decît media celor 5 ani anteriori. S-a întărit continuu baza cerealieră şi s-au marcat progrese în sectorul plantelor tehnice, în pomi­cultură și viticultură. Apare din ce în ce mai pregnantă perspectiva ca agricultura să devină o veritabilă „industrie“ a pămîntu­­lui, în care mijloacele mecanizate în mai mare măsură încă să multiplice, să accelereze ritmul lucrărilor agra­re, să intensifice introducerea celor mai moderne cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a agriculturii, în cinci ani ai desenatului, investiţiile statului au însumat 23 miliarde lei, la care s-au adăugat circa 4 miliarde lei pentru dezvoltarea industriei de îngrăşăminte chimice şi pentru mă­rirea capacităţilor de producţie în industria de tractoare şi maşini agri­cole. Anul viitor, agricultura va dispune de 81.500 de tractoare fizice, peste George Ivaşcu (Continuare în pag. 2-a) PIRGHIA PROGRESULUI Vir­er­i 1 ianuarie 1965 10 pagini, 1 leu COLUMNA LUI TRAIAN Vino la noi, columna lui Traian, Cu luptele şi slava ta pietrificată Din singele şi bărbăţia Străbunilor încinşi în focul morţii Pentru viaţă. Treci Apeninii, lasă vechiul Laţiu, Şi calcă lin talazul adriatic, S-ajungi mai drept la Dunărea bătrină. Stindardele de acere şi lupi N-or să mai dee bătălii îngrozitoare, Şi poate că Traian şi Decebal Ar asculta ce-şi spun nepoţii, In limba nouă, ramură-nflorită Pe trunchi romanic în pămîntul dac. Şi poate vor surîde bătrîneşte, Văzînd cum creşte Din viţa veche harul şi puterea. Nu, nu doresc să uiţi pe totdeauna Eterna Romă Nici să te muţi la noi, de-aici din Forum Traiani, lingă Sarmisegetuza. Ca oaspe vino doar şi stai cît vrei, Întocmai cum ai sta la tine-acasă. Drept chezăşie, Lăsăm pe sfîntul Petru din culmea ta La el în Vatican. Iar ţie-ţi dăm s-alegi sus pe Carpaţi O creastă, cea mai naltă dintre toate, Să poţi vedea jur-împrejur poporul Al cărui act de naştere eşti tu. Iar dacă ţi se pare Că soarele te arde cînd răsare Prea tare dintre schele de petrol şi brazi Ori poate cumva simţi c-ai vrea deasupra Un semn Ce dă cuvînt cinstirii noastre. Vom pune să-ţi ilumineze vîrful Luceafărul de purpur, Ce spune răspicat viitorimii S-aştepte că venim, în mină. In loc de acere şi lupi Cu-o cumpănă-ntr-un talger cu dreptatea, Cu munca-n celălalt,­­ Şi-n altă mină cu trandafiri şi pine Şi cite c-o butelie de vin, pe coapsă, Ca să nuntim aşa câta se cuvine Unirea dintre om şi-şi această lume. TirvîTşi-atuil­i46u noi,­Columna lui Traian Hai, vino, te-om ţinea De nevăzute subsuori Pin’ ce-om ajunge toţi pe ţărmul Vieţii fără lanţuri, fără singe, Şi cu iubire-i, locul vechii uri. Şi soarele va ride cu toţi dinţii lui de raze Către-ntunerec, Iar tu vei rîde-alăturea de el, Dovadă că prin noi, Urmașii tăi, Învinge Omul. Roma, 17 XII 1964 Mihai Beniuc Din prag POPAS de o clipă în urcu­şul vieţii — momentul cînd clopo­tele bat ora zero a noului an e dat omului pentru a privi în urmă, şi în acelaşi timp înainte. Perspecti­va implică întotdeauna retrospec­­tă. "Trecem­­pragul noului an cu speranţele revitalizate, cu fruntea planurilor îndrăzneţe înălţată, cu pieptul ambiţiilor bombat. Apoi, vine din nou un 31 decembrie şi, în toată exuberanţa înaintării în viitor, pătrunde involuntar o notă de nostalgie. Atît am reuşit, atît ne-a mai rămas încă de făcut. Îm­brăţişarea, oricît de viguroasă, vi­nul oricît de dulce, masa oricît de îmbelşugată, dar ultima filă de ca­lendar se rupe cu mina tremură­toare. Uneori o lăsăm să întîrzie în cotorul celor 365 de zile, tăi­­nuind în uitarea ei un sentiment de ezitare în faţa bătrîneţii. Ne privim chipul în oglindă şi, cu toate că n-au trecut decît clipele săltării de pe o treaptă fără în­toarcere, spre alta cu contururile pierdute în depărtări, ne socotim mai bătrîni cu un an. Ne facem făgăduinţi mărturisite numai nouă, legăminte cunoscute doar de pri­virea din oglindă, căci bătaia ma­iestuoasă a clopotului are în ea ceva grav, ceva în care măreţia clipei ne răscoleşte cele mai in­time gînduri. Ne reculegem brusc, regăsindu-ne în veselia generală ; paharul de vin înălţat spre prieteni poartă în sticla lui tremurul emo­ţiei şi licoarea smulsă din soare boabă cu boabă are în clipa vi­brantei închinăciuni aromă de îm­părtăşanie. Clinchetul cristalului e parafa anului abia trecut şi zglobia anunţare a anului în care intrăm. A fost un an bun, izbîndirea ură­rilor din anul trecut s-a făcut cu prisosinţă. Cel în care intrăm se a­­nunţă a fi şi mai bun. Pentru a identifica certitudini în necunoscu­tele lui trebuie să punem, alături de exuberanţa urărilor, preciziunea planurilor noastre. Căci anii aceş­tia, de vreo 20 încoace, ni-i fău­rim singuri. Nu e o figură de stil, şi lucrul nu mai trebuie demon­strat. Întrebarea „Ce ne mai aduce anul ?“ găseşte un răspuns cert în contururile pe care noi înşine le-am dat viitorului. Din aceste contururi respiră încrederea noastră şi, din fermitatea zilei de mîine a unei întregi societăţi desprindem sigu­ranţa destinului familiei, a indivi­dului. Hazardul îşi reduce la pro­porţii infime terenul, certitudinea inspiratoare de încredere ne înse­ninează şi mai mult sărbătoarea, dîndu-i puritate şi candoare. Ţara trăieşte zile mari, şi din aceste zile se adună ani de neuitat. Vom topi întotdeauna în nostalgia cu care ne vom uita în urmă ceva din incan­descenţa şi frenezia caracteristica acestei epoci de trainice construc­ţii şi înălţătoare sentimente. Din perspectiva timpului, anii aceştia ne vor apărea tot mai dragi, căci de ei e legată tinereţea noastră, in­vincibila forţă de a crede şi a crea. Copiilor noştri, anii aceştia le vor fi dragi pentru că de ei e legată tinereţea părinţilor lor şi înfiripa­rea propriilor visuri. Să înălţăm din pragul noului an paharul în sănătatea celor dragi, în sănătatea părinţilor şi a copiilor noştri, în sănătatea bărbaţilor şi a soţiilor noastre. Să înălţăm paharul închinînd pentru victoriile poporu­lui şi pentru bunăstarea lui. Să tri­mitem un gînd curat celor de de­parte, celor de pe mare, celor ce lipsesc de la masa noastră, celor ce în clipa clopotelor îşi trimit de peste meridiane gîndurile spre pa­trie. Un pahar să înălţăm în sănă­tatea celor care, în noaptea reve­lionului, a veseliei generale, a vi­guroasei îmbrăţişări în care ţara întreagă e cuprinsă cu cele optspre­zece milioane de perechi de braţe, sunt la posturile lor, lingă maşinile ce nu pot fi oprite, lingă betonul ce nu se poate răci, în preajma sondelor, a coloanelor de distila­­ţie, în uzinele de lumină ale ţării, la căpătîiul bolnavilor, la gura cup­toarelor de tot felul, cu pîine ru­menă sau cu oţel topit. Să închinăm urare de sănătate şi de viaţă lungă celor ce au ridicat pe culmi prestigiul poporului nos­tru. Să înălţăm paharul pentru fru­museţea zilei de mîine. Ioan Grigorescu

Next