Contemporanul, ianuarie-iunie 1965 (Anul 19, nr. 1-26)
1965-01-01 / nr. 1
Proletari din toate ţările, uniți-văl -rr . t»r * « LA UN AN NOU S -AU IMPLINIT un an de muncă productivă şi aproape patru ani de activitate legislativă. In curînd urmează a se face noi alegeri pentru Marea Adunare Naţională şi pentru sfaturile populare, instituţie democratică fundamentală a regimului nostru care pune în dezbatere de jos, de la simpla comună, executarea prevederilor planului, căutînd la cetăţeanul însuşi răspunsul rezistenţei materiei, educîndu-1, făcîndu-1 părtaş conştient la propria sa bunăstare. In 1962 colectivizarea a fost încheiată. Oricine s-ar aştepta ca o reîntinerire aşa de complexă a agriculturii, avînd în vedere că se întîmplă şi secetă şi ploaie şi vînt, să nu meargă pe roate chiar de la început. Şi totuşi producţia a sporit, avem pîine cum n-au alţii şi hrană strînsă deoparte care ne pune deasupra nevoii. Cînd te gîndeşti la ceea ce noi, cu mijloacele noastre încă modeste, am izbutit, înţelegi şi mai bine încrederea poporului muncitor în Partidul Muncitoresc Român. Am fost deputat de aproape 19 ani punînd la socoteală şi vechea Adunare, pe băncile căreia şedea şi „opoziţia“. Obtuză opoziţie, fără nici o intuiţie a timpurilor. Oameni, care sub regimul vechi erau tari şi mari, apăreau ca nişte uşuratici speculatori de nădejdi vane, iar eumii încercau ,chiar, -'ip-iiţi —Nestatornicie în rău, să se dea cu clasa muncitoare, nutrind încă iluzia că vor păstra toate bunurile agonisite înainte, plus o leafă bună in galbeni. Iar în ţară, precum toţi ţinem minte, starea era îngrozitoare : foamete, datorii de război, integritatea patriei pusă sub un chinuitor semn de întrebare. Atunci mi-am dat seama de înţelepciunea Partidului Muncitoresc Român şi a primului său secretar şi am conceput o mare stimă pentru regretatul dr. P. Groza. In fine, s-a instaurat Republica Populară Romînă şi ceea ce înainte a mers pe dibuite, a căpătat forma unui plan bine chibzuit. în vreme ce se dădea agriculturii colectiviste şi de stat toată atenţia, ţara se industrializa şi industria începînd cu cea grea lua avînt; fabricam lucruri negîndite înainte, exportam pînă în marginea de răsărit a Asiei şi, lucru vrednic de mirare, noi care exportam ţiţeiul pe nimic şi-l primeam rafinat plătindu-l cu bani grei iar societăţile străine ne înfigeau, cu mare pagubă pentru noi, sondele, am ajuns să ne facem singuri uneltele de forat şi să fim chemaţi unde n-ar fi gîndit să dăm sfaturi şi ajutor la extracţia ţiţeiului. Despre asistenţa medicală, eradicarea bolilor sociale, construcţii de şcoli, sporul extraordinar al învăţămîntului universitar şi profesional, mi se pare de prisos a mai vorbi. Toată lumea ştie că nu este o vorbă goală. Am străbătut ţara în lung şi-n lat, am călcat adesea inopinat sau pe furiş circumscripţia mea, care e la doi paşi de locul unde mă aflu, am văzut şi lucruri slabe dintr-o pricină ori alta, dar m-am bucurat că oamenii vor să înveţe, întreabă şi pun întrebări de mare bun simţ. Că s-au făcut lucruri impunătoare, că zi de zi, priveliştea ţării se schimbă, este în vederea tuturor. Nu voi pomeni de Bicaz, de Argeş, de Porţile de Fier, de Oneşti, de Mamaia şi celelalte. Astea sunt exemplele spectaculoase pentru fotografi. Opera de construcţie e mult mai vastă, toate ciocanele regimului nostru bat încă în uzine şi ateliere fără să ajungă la urechile noastre. Cine nu cunoaşte lupta noastră curajoasă alături de ţările socialiste, străduinţa activă în vederea coexistenţei paşnice, a reluării legăturilor normale cu orice ţară, fără deosebire de regimul său politic, atîta vreme cît detestă sincer războiul, prestigiul pe care l-am căpătat prin lărgirea schimburilor economice, culturale, tehnice, diplomatice. Aceste adevăruri de toţi ştiute şi care au strîns cu devotament în jurul partidului şi al primului său secretar pe toţi romînii, unii de altă concepţie şi care mai erau încă,şovăitori, nu pot fi spuse decît în acest fel simplu şi fără înflorituri. Aştept de la noul an şi de la noii aleşi ducerea mai departe şi cu mai mare rîvnă a marii noastre sarcini. Aceasta am vrut să spun fără metafore bombastice şi figuri de retorică. G. Călinescu I Desen de LIGIA MACOVEI LA MULŢI ANI Cititor de vreme bună Să-ţi urez pe nai şi strună Lăutar şi de condei Ce-i mai bine din ce vrei. Să-ţi trăiască toţi ai tăi De prin munţi şi de prin văi De prin tîrguri, de prin sate Risipite prin bucate Semănate, secerate Ţării tale-mbelşugate. Jigniţele ţie-ţi pline Cît şi zilele senine Dee-ţi anul bună ploaie Tîrle lungi de oi bălaie Şi frumoşi ca soarele Căutînd ogoarele Fie-ţi, dragule, copiii Struguri albi, ciorchini de vie Fetele ca piersica. Să-ţi trăiască vitele Cele cu copitele Cît şi potcovitele. Şi să aibi viţei cîţi vrei Născuţi mulţi, tot cîte trei Şi femeia ta din casă Fie-ţi zveltă şi frumoasă Ca vlăstarii pomului Bucuria omului. Şi copii Cu ochi căprii Şi frumoşi ca soarele Păzindu-ţi ogoarele Băieţii ca mugurii Fetele ca strugurii Piersicile să le cadă In cămaşe, din livadă. O urare pentru voi Cititori de slove noi Anul care iată-1 vine Să v-aducă numai bine. Tudor Arghezi 1964—1965 INTRAT în ultima cei, şi fiecare din noi aşteaptă ca la sfîrşit de an, în faţa Marii Adunări Naţionale, guvernul ţării să prezinte darea de seamă asupra înfăptuirii planului de stat pe anul încheiat, trasînd totodată concret perspectiva planului pe anul viitor. Este aceasta o caracteristică din cele mai importante a regimului nostru, a esenţei lui democratice. Darea de seamă însumează ea însăşi sinteza unui larg proces de participare activă, directă a maselor de făuritori ai bunurilor materiale şi spirituale, în chiar cursul producţiei, al creaţiei. De-a lungul întregului an, acest proces tipic socialist îmbracă o infinitate de aspecte, de la simpla şi curenta manipulare tehnică la elaborarea unui plan de măsuri pe ansamblul întreprinderii sau al instituţiei, de la ideea unei inovaţii de detaliu pînă la dimensiunea complexă a unei concepţii privind un întreg sector de activitate. Din ansamblul dării de seamă prezentată de tovarăşul Ion Gheorghe Maurer se desprinde o dată în plus constatarea că aplicarea consecventă a politicii de industrializare a ţării, promovată de partidul nostru, asigură lărgirea şi perfecţionarea bazei tehnice-materiale a socialismului, constituie fundamentul trainic pentru creşterea armonioasă, în ritm susţinut, a ramurilor economiei naţionale, pentru făurirea unui trai mai bun al tuturor celor ce muncesc. Fapt e că planul producţiei globale industriale pe acest an va fi depăşit cu peste 2 la sută, realizîndu-se o producţie cu 14 la sută mai mare faţă de 1963. Cu alte cuvinte, ţara noastră îşi menţine cu succes în ce priveşte creşterea industrială ritmul cu care s-a înscris în aceşti ani pe graficul internaţional. „România a cunoscut din nou ritmul cel mai ridicat al creşterii industriale“ — afirma cu privire la producţia industrială a ţărilor cu economie planificată din Europa studiul asupra economiei mondiale pe 1963 al Consiliului economic şi social al O.N.U. „Nicăieri în Europa răsăriteană — scria Christian Science Monitor, referindu-se la Romînia — nu vezi ridicîndu-se atît de multe fabrici, atît de multe locuinţe viu colorate şi cu grădini bine întreţinute. Dacă această situaţie se menţine, unii experţi economici prezic că ar fi posibil ca Romînia să devină în cîţiva ani cea mai puternică ţară industrială din Europa răsăriteană”. E ceea ce constata şi atît de sobrul Economist, săptămînalul britanic : „Economia ţării a înregistrat un adevărat avînt. Planul actual (1960—65) prevede un ritm anual de creştere a producţiei industriale de 13 la sută, pînă în prezent s-a realizat în medie 15 la sută. Accentul se pune pe, industria grea, dar nici , consumatorul nu este neglijat. Deşi mai rămîne încă foarte mult de făcut, şirurile noi de apartamente în oraşele de provincie şi în Bucureşti stau mărturie efortului de construcţie depus în ultimii ani“. Constatînd că „în multe privinţe ţara a fost modernizată radical“, The American Economic Review sublinia : „Capacitatea productivă a economiei a fost atît de mult sporită încît s-au creat — pentru consumul populaţiei — disponibilităţi cu mult mai mari decât ■ înainte de industrializare, care nu ai ■ , fi fost posibile cu o altă conducere, într-un alt sistem“. Precizarea finală e mai mult decit semnificativă. Ea este analogă ace- leia a săptămînalului Candide care doar nu prin simpatie faţă de regimurile de stingă se distinge în rîndurile presei franceze: „In Romînia — constata el — revoluţia a avut un rol pozitiv pentru întreaga ţară. In 20 de ani de muncă, conducătorii de la Bucureşti au reuşit să facă din ea o ţară,prosperă şi modernă.“ Se-nţelege că citate ca acestea ar mai putea continua. Ele sînt astăzi o constantă, nu o excepţie, a presei mondiale în ansamblul ei. Ceea ce ele semnifică depăşeşte, de asemenea, obişnuinţa , presa burgheză recunoaşte că pîrghia progresului intr-o ţară ca a noastră este orînduirea socialistă. Implicit, concepţia şi me-toda, ca atare prioritatea în continuare a dezvoltării industriei grele. Darea de seamă" o consemnează cifric : ca şi în anii precedenţi, ramurile industriei grele, hotărîtoare pentru progresul întregii economii, s-au dezvoltat într-un ritm superior ■ celuit pe ansamblul industriei. Comparativ cu anul 1963,producţia industriei energiei electrice şi‘ termice a sporit cu peste 23 la'sută, a indus,triei chimice‘ cu.' 23 la' sută, a industriei, construcţiilor de maşini şi prelucrării metalelor, cu aproape 18 la 'sută!'‘ Lărgirea bazei energetice a ţării»-, continuat a fi un obiectiv de primă pondere în ansamblul economiei. In cursul anului 1964 au intrat în funcţiune noi agregate şi centrale electrice însumînd o putere instalată de 600 megawaţi, adică mai mult decît întreaga putere existentă în Romînia antebelică. Lucrările de la hidrocentrala Argeş şi deschiderea uriaşului şantier al hidrocentralei de la Porţile de Fier dau o perspectivă încă mai sugestivă acestei dezvoltări. O cifră concretă, comparativă, este cel puţin tot atît de elocventă : în decurs de cinci ani s-a dublat consumul de energie electrică. In anul viitor, planul de stat prevede o creştere a producţiei industriale cu 13 la sută mai mare faţă de 1964, cu alte cuvinte, de 2,25 ori mai mare decît în 1959. Cu peste 29 la sută va spori în 1965 industria energiei electrice şi termice, cu 24 la sută cea a industriei chimice, cu 19 la sută cea a industriei metalurgice neferoase. In ce priveşte producţia bunurilor de consum, se prevede o creştere de 12,5 la sută în industria uşoară şi de peste 11 la sută în industria alimentară. Pe calea dezvoltării intensive şi multilaterale, agricultura a înregistrat şi ea rezultate mulţumitoare. Producţia agricolă medie din perioada 1960—1964 a fost cu 12 la sută mai mare decît media celor 5 ani anteriori. S-a întărit continuu baza cerealieră şi s-au marcat progrese în sectorul plantelor tehnice, în pomicultură și viticultură. Apare din ce în ce mai pregnantă perspectiva ca agricultura să devină o veritabilă „industrie“ a pămîntului, în care mijloacele mecanizate în mai mare măsură încă să multiplice, să accelereze ritmul lucrărilor agrare, să intensifice introducerea celor mai moderne cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a agriculturii, în cinci ani ai desenatului, investiţiile statului au însumat 23 miliarde lei, la care s-au adăugat circa 4 miliarde lei pentru dezvoltarea industriei de îngrăşăminte chimice şi pentru mărirea capacităţilor de producţie în industria de tractoare şi maşini agricole. Anul viitor, agricultura va dispune de 81.500 de tractoare fizice, peste George Ivaşcu (Continuare în pag. 2-a) PIRGHIA PROGRESULUI Vireri 1 ianuarie 1965 10 pagini, 1 leu COLUMNA LUI TRAIAN Vino la noi, columna lui Traian, Cu luptele şi slava ta pietrificată Din singele şi bărbăţia Străbunilor încinşi în focul morţii Pentru viaţă. Treci Apeninii, lasă vechiul Laţiu, Şi calcă lin talazul adriatic, S-ajungi mai drept la Dunărea bătrină. Stindardele de acere şi lupi N-or să mai dee bătălii îngrozitoare, Şi poate că Traian şi Decebal Ar asculta ce-şi spun nepoţii, In limba nouă, ramură-nflorită Pe trunchi romanic în pămîntul dac. Şi poate vor surîde bătrîneşte, Văzînd cum creşte Din viţa veche harul şi puterea. Nu, nu doresc să uiţi pe totdeauna Eterna Romă Nici să te muţi la noi, de-aici din Forum Traiani, lingă Sarmisegetuza. Ca oaspe vino doar şi stai cît vrei, Întocmai cum ai sta la tine-acasă. Drept chezăşie, Lăsăm pe sfîntul Petru din culmea ta La el în Vatican. Iar ţie-ţi dăm s-alegi sus pe Carpaţi O creastă, cea mai naltă dintre toate, Să poţi vedea jur-împrejur poporul Al cărui act de naştere eşti tu. Iar dacă ţi se pare Că soarele te arde cînd răsare Prea tare dintre schele de petrol şi brazi Ori poate cumva simţi c-ai vrea deasupra Un semn Ce dă cuvînt cinstirii noastre. Vom pune să-ţi ilumineze vîrful Luceafărul de purpur, Ce spune răspicat viitorimii S-aştepte că venim, în mină. In loc de acere şi lupi Cu-o cumpănă-ntr-un talger cu dreptatea, Cu munca-n celălalt, Şi-n altă mină cu trandafiri şi pine Şi cite c-o butelie de vin, pe coapsă, Ca să nuntim aşa câta se cuvine Unirea dintre om şi-şi această lume. TirvîTşi-atuili46u noi,Columna lui Traian Hai, vino, te-om ţinea De nevăzute subsuori Pin’ ce-om ajunge toţi pe ţărmul Vieţii fără lanţuri, fără singe, Şi cu iubire-i, locul vechii uri. Şi soarele va ride cu toţi dinţii lui de raze Către-ntunerec, Iar tu vei rîde-alăturea de el, Dovadă că prin noi, Urmașii tăi, Învinge Omul. Roma, 17 XII 1964 Mihai Beniuc Din prag POPAS de o clipă în urcuşul vieţii — momentul cînd clopotele bat ora zero a noului an e dat omului pentru a privi în urmă, şi în acelaşi timp înainte. Perspectiva implică întotdeauna retrospectă. "Trecempragul noului an cu speranţele revitalizate, cu fruntea planurilor îndrăzneţe înălţată, cu pieptul ambiţiilor bombat. Apoi, vine din nou un 31 decembrie şi, în toată exuberanţa înaintării în viitor, pătrunde involuntar o notă de nostalgie. Atît am reuşit, atît ne-a mai rămas încă de făcut. Îmbrăţişarea, oricît de viguroasă, vinul oricît de dulce, masa oricît de îmbelşugată, dar ultima filă de calendar se rupe cu mina tremurătoare. Uneori o lăsăm să întîrzie în cotorul celor 365 de zile, tăinuind în uitarea ei un sentiment de ezitare în faţa bătrîneţii. Ne privim chipul în oglindă şi, cu toate că n-au trecut decît clipele săltării de pe o treaptă fără întoarcere, spre alta cu contururile pierdute în depărtări, ne socotim mai bătrîni cu un an. Ne facem făgăduinţi mărturisite numai nouă, legăminte cunoscute doar de privirea din oglindă, căci bătaia maiestuoasă a clopotului are în ea ceva grav, ceva în care măreţia clipei ne răscoleşte cele mai intime gînduri. Ne reculegem brusc, regăsindu-ne în veselia generală ; paharul de vin înălţat spre prieteni poartă în sticla lui tremurul emoţiei şi licoarea smulsă din soare boabă cu boabă are în clipa vibrantei închinăciuni aromă de împărtăşanie. Clinchetul cristalului e parafa anului abia trecut şi zglobia anunţare a anului în care intrăm. A fost un an bun, izbîndirea urărilor din anul trecut s-a făcut cu prisosinţă. Cel în care intrăm se anunţă a fi şi mai bun. Pentru a identifica certitudini în necunoscutele lui trebuie să punem, alături de exuberanţa urărilor, preciziunea planurilor noastre. Căci anii aceştia, de vreo 20 încoace, ni-i făurim singuri. Nu e o figură de stil, şi lucrul nu mai trebuie demonstrat. Întrebarea „Ce ne mai aduce anul ?“ găseşte un răspuns cert în contururile pe care noi înşine le-am dat viitorului. Din aceste contururi respiră încrederea noastră şi, din fermitatea zilei de mîine a unei întregi societăţi desprindem siguranţa destinului familiei, a individului. Hazardul îşi reduce la proporţii infime terenul, certitudinea inspiratoare de încredere ne înseninează şi mai mult sărbătoarea, dîndu-i puritate şi candoare. Ţara trăieşte zile mari, şi din aceste zile se adună ani de neuitat. Vom topi întotdeauna în nostalgia cu care ne vom uita în urmă ceva din incandescenţa şi frenezia caracteristica acestei epoci de trainice construcţii şi înălţătoare sentimente. Din perspectiva timpului, anii aceştia ne vor apărea tot mai dragi, căci de ei e legată tinereţea noastră, invincibila forţă de a crede şi a crea. Copiilor noştri, anii aceştia le vor fi dragi pentru că de ei e legată tinereţea părinţilor lor şi înfiriparea propriilor visuri. Să înălţăm din pragul noului an paharul în sănătatea celor dragi, în sănătatea părinţilor şi a copiilor noştri, în sănătatea bărbaţilor şi a soţiilor noastre. Să înălţăm paharul închinînd pentru victoriile poporului şi pentru bunăstarea lui. Să trimitem un gînd curat celor de departe, celor de pe mare, celor ce lipsesc de la masa noastră, celor ce în clipa clopotelor îşi trimit de peste meridiane gîndurile spre patrie. Un pahar să înălţăm în sănătatea celor care, în noaptea revelionului, a veseliei generale, a viguroasei îmbrăţişări în care ţara întreagă e cuprinsă cu cele optsprezece milioane de perechi de braţe, sunt la posturile lor, lingă maşinile ce nu pot fi oprite, lingă betonul ce nu se poate răci, în preajma sondelor, a coloanelor de distilaţie, în uzinele de lumină ale ţării, la căpătîiul bolnavilor, la gura cuptoarelor de tot felul, cu pîine rumenă sau cu oţel topit. Să închinăm urare de sănătate şi de viaţă lungă celor ce au ridicat pe culmi prestigiul poporului nostru. Să înălţăm paharul pentru frumuseţea zilei de mîine. Ioan Grigorescu