Contemporanul, iulie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 27-52)

1970-07-10 / nr. 28

• CEI, de-al 8-lea an de învăţămînt al Uni­versităţii Populare Bucureşti s-a încheiat. El a fost frecventat de circa 9 000 de cursanţi, printre care 1 466 mun­citori şi tehnicieni, 2 001 ingineri, 688 economişti, 900 cadre didactice, 761 elevi şi studenţi etc. 5 485 din totalul cursan­ţilor au vîrste care va­riază între 20 şi 40 de ani. Care au fost elemen­tele noi ale programei de învăţămint din acest an ? — este întrebarea care am adresat-o acad. prof. REMUS RADU­­LEŢ — rectorul Uni­versităţii Populare. — Am încercat ca o parte din cursurile de sinteză, introduse cu doi-trei ani în urmă, să le apropiem cît mai mult de problemele con­crete ale vieţii economi­ce şi social-politice a ţării. De pildă, cursul de estetică nu s-a limi­tat numai la aspectele generale ale acestei ştiinţe, ci a cuprins un capitol important de es­tetică industrială. S-au înmulţit cursurile de pregătire profesională şi cele pe teme economice, dintre care cităm pe cel despre organizarea şti­inţifică a producţiei şi a muncii. Am reuşit, mai mult decît pînă acum, să îm­bogăţim mijloacele a­­udio-vizuale, numărul de filme documentare, diapozitive, fotografii etc. crescînd considera­bil. Dar poate cel mai important lucru este că ne bucurăm, an de an, de colaborarea celor mai • DIN Iniţiativa Co­mitetului pentru Cultu­ră şi Artă al judeţului Vaslui s-a desfăşurat, în zilele de 3, 4 şi 5 iulie, prima ediţie a „Festi­valului umorului Con­stantin Tănase“. Mani­festările au fost prile­juite de împlinirea a 90 de ani de la naşterea marelui şi popularului artist al cărui nume este atit de mult legat de oraşul său natal. După cuvîntul de des­chidere al prof. Gh. Bă­­lăuţă, preşedintele Co­mitetului judeţean pen­tru cultură şi artă. Radu Beligan, Ioan Massoff, N. Stroe, N. Kainer, Sandu Naumescu, Au­rel Sorin, Radu Tănase, fiul artistului, au evo­cat, în cadrul unei mese rotunde, personalitatea şi creaţia artistică a fostului decan al revis­tei româneşti, întemeie­torul companiei „Cără­buş“. Au fost, totodată, pre­zentate ilustrări muzica­le cu interpretări ale lui Tănase din spectacolele de mare­ succes de la „Cărăbuş". De un frumos succes s-a bucurat concursul de interpretare a cu­pletului şi a altor mo­dalităţi de exprimare estradistică, la care au participat 33 de artişti de seamă intelectuali ai ţării, care apreciază că Universitatea Populară le oferă o excelentă tri­bună de exprimare a ideilor, de transmitere a experienţei lor. — Pe baza sondajelor de opinie pe care le-aţi efectuat, ce modificări se preconizează in pro­grama anului viitor ? — Toată lumea este de acord că astăzi cu­noştinţele în domeniul economiei sînt esenţiale, pentru o ţară in plină dezvoltare. De aceea, pe lingă temele pe care ii-am abordat pînă a­­cum, vom adăuga un curs de econometrie, pentru a-i familiariza pe oameni cu cercetarea matematică în luarea deciziilor şi hotărîrilor în domeniul economic. De asemenea, am propus un curs al marilor sis­teme şi al ciberneti­cii. încă nu ne-am fixat definitiv, dar ne gindim, dacă mijloacele ne vor permite, şi la un curs care să cuprindă proble­me de conducere şi ges­tiune, de managerat. Sîntem conştienţi că do­­bîndirea unor cunoştinţe cît de cît complete, în această privinţă, n-ar fi posibilă fără un curs de administraţie, şi secre­tariat. Încă nu ne putem permite abordarea aces­tor teme ; ele rămîn în obiectivul preocupărilor noastre. In sfîrşit, ţinînd seama de aspectele di­verse şi atit de impor­tante ale educaţiei tine­retului, vom organiza un curs de sociologia edu­caţiei destinat, îndeo­sebi, cadrelor didactice. Adriana Stoica amatori, reprezentanţi din 14 judeţe. Premiul I a fost acordat concu­rentului Ion Dobra din judeţul Bihor ; premiul II, lui Stelian Moise şi Aurel Ocneru din Bucu­reşti, şi lui Ştefan Croi­­toru şi Marinache Di­­mienescu din judeţul Braşov ; premiul III lui Petre Ştefanovici din judeţul Dolj şi Victori­­ţe T­nmescu­ţ din Munici­piul Bucureşti, şi Con­stantin Cîmici din ju­deţul Constanţa. Pre­miul special acordat de ziarul „Vremea nouă“ pentru cel mai bun text prezentat în concurs a fost atribuit lui Bogdan Căuş. De asemenea, au mai oferit premii spe­ciale Consiliul Popular al oraşului Vaslui, Tea­trul de Stat „Victor Ion Popa" din Bîrlad, Comi­tetul judeţean U.T.C.­­Vaslui. Vernisajul unei expo­ziţii de fotografii şi do­cumente închinate lui Constantin Tănase, pre­cum şi spectacole pre­zentate de Teatrul „Constantin Tănase“ şi de diferite formaţii de artişti amatori au com­pletat programul acestui festival al umorului. Cu ocazia acestor ma­nifestări, a fost editat un Buletin omagial al festivalului. * In orașul lui Tănase * In anul 8 2 Expoziţii • Brâncuşi — expoziţie retrospectivă (Muzeul de artă al Republicii Socialiste România. Rămîne deschisă pînă la 20 august). • Magdalena Rădulescu — pictură (Ateneul Ro­mân). • Expoziţia de artă plastică a filialei U.A.F. — Cluj (Sala Dalles). • Alexandru Ţipoia — pictură, sculptură şi grafică (Galeriile de artă „Orizont“, Bd. Bălcescu nr. 23). • Eugen Tăutu — pictură (Sala de expoziţii din Bd. 1 Mai nr. 3). • Constantin Popovici — desene (Galeria de artă „Amfora" str. Mihai Vodă nr. 2). • Mihaela Nica, Sanda Sărămăt — pictură (Ga­leriile de artă „Simeza", Bd. Magheru nr. 20). • Vladimir Victor Ciobanu — grafică (Galeria de artă „Galateea“, Cat Victoriei nr. 132). • I. Brânduş — pictură (Biblioteca, centrală univer­sitară).­­ • Expoziţie de artă plastică din R. D. Vietnam (Sala Dalles, vernisajul joi, 16 iulie). A ...îndrumătorul cultural“ Cnr. 6) • EXISTA o constantă în preocupările revis­tei, descifrabilă şi în acest ultim număr : a­daptarea conţinutului muncii culturale de ma­să la cerinţele moderne. Sumarul, bogat şi variat, cuprinde deopotrivă ar­ticole de orientare, de îndrumare a activităţii culturale de masă, de metodologie, de infor­mare şi apreciere criti­că asupra unor mani­festări mai importante din diverse domenii etc. Nu lipsesc nici interven­ţiile „de sezon", respec­tiv analiza vieţii cultu­rale în diverse staţiuni de odihnă. Reţinem, printre alte­le, articolul „Cultură şi economie“, care pledea­ză pentru înscrierea, cu prioritate, în tematica acţiunii culturale a pro­blemelor tehnice şi eco­nomice, de interes ge­neral ca şi de profil di­ferenţiat. Ce loc ocupă folclorul în dezvoltarea societăţii socialiste con­temporane, valorificarea creaţiei folclorice de către mişcarea artistică a amatorilor, aportul ca­selor de creaţie popu­lară — sunt citeva din întrebările la care răs­punde ancheta „Folclo­rul azi". Interesante in­dicaţii metodologice cu­prinde consultaţia „Ori­entarea principială şi modernă în explicarea evenimentelor interna­ţionale“, precum şi „Cu­mulare, perfecţionare, perspectiva operaţiona­lă“, al VII-lea din se­ria de articole care dez­bat probleme de educa­ţie a adulţilor. In ace­eaşi ordine de preocu­pări se înscrie şi inter­viul cu dr. Johannes Weinberg (R.F. a Ger­maniei) despre „Adultul şi dispoziţia pentru stu­dii“. Obişnuitul „Maga­zin“ cuprinde informaţii din domenii diverse. MINIATURI CU PĂSTOREL REFLECȚII.. • DUPĂ lungi mese pascale. Toată lumea ia apă minerală. Păstorel, nu grevă. Nu bea asemenea lichide. — Sînteţi fraieri închipuindu-vă că vinul se spală cu apă­­... Şi se iscă o conversaţie despre fra­ieri. Se emit variate păreri. Care sînt cei mai mari fraieri 7 încornoraţii 7 Clienţii escrocilor 7 Filantropii 7... — Nu, spune Păstorel, cu gu­lejul uscat. Cei mai mari fraieri sînt cei din rai. — De ce ăi din rai? — întreb. — Fiindcă se cred în paradis, în­cheie, serios, Păstorel. „PRELUCRARE" •­INDATA ce s-a însurat (la 60 de ani !), animat de grija gospodăriei, s-a angajat salariat la o întreprindere, ca să aibă un venit sigur şi fix. îndeplinea o funcţie de control pe un şantier. , II caută inginerul-şef adjunct.­­ Nu e. 1 Repetă. Nu e. In sfîrșit, Păstorel a­­pare. — Unde ai fost ? Întreabă tehnicia­nul. — Pe teren, răspunse (clasic) Păsto­rel. — Ce „teren*, unde 7 — La C.C.B. — C.C.B. 7 Ce-i asta 7 Nu cunosc. — Lipsă gravă, tovarășe inginer... C.C.B. este o întreprindere importan­tă. — Care, domnule 7 — Carul cu bere. REPLICI FULGER • UN PROST ministru liberal, ie­șean, deștept și mare băutor, ca să riposteze la tachinările pe care i le adresa Păstorel pe tem­a slăbiciunilor sale dionisiace. Intr-un discurs la un banchet, face pe distratul şi spune, aducînd elogii scriitorilor ieşeni: „...printre care şi dl. Păhărel Teodo­­reanu... pardon ! Păstorel...“ Politicianul intrase proaspăt in par­lament, fiind coleg de pupitru cu poetul Ion Pillat. Păstorel, îndată ce oratorul a ter­minat, ii și trimite din locul său de invitat, o carte de vizită cu acest ca­tren ! Motto I „rîde dracu de porumbe negre*, întrebat fiind cît e ceasul De colegul de pupitru, A răspuns dregîndu-şi glasul­­ „Patru făr-un sfert de litru’.“ COCOŞO­FOBIE... • ERAM , cu Păstorel şi alţi amici, invitaţi, la ţară, pe trei zile (ca la mă­năstire). In aerul blind al serii de vară, ne scăldam, pe un larg cerdac, în eufo­ria de după o masă fină. Animaţie intimă, plăcută. La un moment dat, doamna casei, gospodină grijulie, propune „poporu­lui* musafiresc, pentru a doua zi la dejun, un cocoș umplut. — Nu, nu ! Te rog, dudule, nici umplut, nici neumplut! îmi face rău... exclamă Păstorel. Toată lumea rîde cu poftă. — Cum, Păstorel, o mîncare de co­coș să-ți facă rău . — Nu mîncarea, cocoşul, amice ! Chiar şi ideea de cocoş... Nu sufăr cocoşii, nici vii, nici tăiaţi. — Ei lasă, da’ de ce, Păstorel ? În­treabă gazda. Atunci, Păstorel se ridică şi ţine această conferinţă în stil telegrafic ! — Pentru că acest mascul galina­­ceu, zis cocoş, se umflă un pene fără merite, calcă găinile fără să d­acso­­neze şi fără să le consulte voinţa, pentru că, de o indiscreţie stupidă, tulbură subt fereastră, îmbrăţişările amorezaţilor... Se opreşte, cată sever la noi, şi În­cheie : — Şi, mai ales, fiindcă le strigă chefliilor că e timpul să purceadă spre căsi !­ EROARE • VARA dulce. Ne întorceam în faptul serii, de la un dejun „prelungit“. Păşeam, un grup voios, pe caldarî­­mul cald. Păstorel, în frunte, ca un vagmistru, fredona vesel, in mersul moale al ce­lor care s-au sărutat cît se cuvine cu paharul. In fața noastră, estompată de um­bra serii, o siluetă de Ins firav îna­inta chinuit, mergînd pe două cărări, în largă legănare. Păstorel, oricînd bucuros de „com­panie d in asemenea momente, ii rîde în spate, se apropie, il ia de braţ şi îi spune, amical şi confidenţial: — Ei, prietene, greu chiar şi la şes cu vinul în genunchi, nu 7 La care, silueta se smuceşte cu o mişcare nervoasă, îl înfruntă : — Ce vrei cu mine, domnule ? ! Şi face doi paşi strîmbi, într-o par­te. Omul e şchiop ! Păstorel, sincer afectat, cu un fel de deferenţă, zice : — Oh ! Vă rog, domnule, să-mi scu­zaţi această eroare grosolană. Cre­deam că m-am intîlnit cu un coleg— CUMINȚENIE •„IN wunder schönen Monat Mai...“, cu Păstorel, Cezar Petrescu, I. Peltz și vreo doi ,,curteni", luasem „o gustare" de prînz la „Mircea* , cu o serie de sticle dintr-un faimos pe­lin „de Mai". Citeva ore se băuse vîrtos. Sticlele se goleau cu surprinzătoa­re facilitate. Euforia bachică dădea privirilor multă duioșie și buzelor necontenită mîncărime. Pe înserat. Cezar Petrescu, care a­­vea de luptat cu ficatul, propune : — Ne-o ajunge. Hai la Vanghele, să ne limpezim cu ceva iaurturi. Păstorel, pe care (se pare) orele de tratament cu pelin îl transportaseră în regiunile prudenţei, a răspuns ! — Nu, „coane", nu mărg la iaurt. — De ce, „stimabile­­", spune Ce­zar. Păstorel (grav) i j. — Fiindcă mă tem că mă încurc. CUGETĂRI • IN timpul unor agreabile liba­­ţiuni, între bărbaţi alegerea conversa­ţiilor poposise la întrebarea : care este cel mai greu lucru . Sunaseră felurite răspunsuri ! să te laşi de tutun, să te pui la cură de slăbit, să asişti la piesele lui Caton Teodorian, să călătoreşti cu burta pli­nă etc. Păstorel a ridicat un deget şi a zis : — Fleacuri ! Cel mai greu lucru este să ieși din circiumă ! • VINE la el un amic, zice : — Păstorel, a aranjat Popescu un chef pe mîine seară. Vin să te iau la opt. — Să nu vii, spune Păstorel. ■ — De ce 7 — Fiindcă nu vin. — Cum bre, tu nu vii la chef 7 — La chef, da, la chef aranjat, nu ! Cheful se naște, nu se aranjează, a­­mice ! Vintila Russu Şirianu Păstorel, în inspecţie oenologică io • Fluierul ciobanului are gău­rile arse de dor. • Fiindcă e mai înalt, măgarul se crede mai presus decît oile. • Normal nu este să ai talent. Şi tot ceea ce nu e normal, e maladie. Talentul, însă, e o maladie care nu se ia decît atunci cind se fură. • Cînd priveşti viaţa de la fe­reastră, reflectezi. Şi, cînd o priveşti din balcon, cleve­teşti. • Pe terasa mea s-au luat la ceartă o „craifä* cu o „cîr­­ciumäreasä’, pînă a inter­venit „gura-leului’ şi le-a re­dus pe amîndouâ la tăcerea propriului lor parfum. • Afară de pe cine ştiu eu, n-am mai iubit aşa decît flo­rile. • Crefurile de pe fruntea şi­n­­ditorului nu sînt decît idei în­cruntate. • Vasta linişte a mărilor calme nu e decît momeala perfidă a furtunilor care se pregă­tesc în adîncuri. Aceasta ar putea fi, eventual, o definiţie a dragostei. • Cucul nu-şi recunoaşte, pu­blic, puii, fiindcă nu-i cu­noaşte personal. • Mulțumeşte-te, tinere confra­te, mai întîi să mă ajungi şi, pe urmă, încearcă să mă de­păşeşti. Tudor Muşatescu Cartea didactică (Urmare din pag. 1) mism şi stabilitate, noţiuni care nu se exclud ci, dimpotrivă, se află in­­tr-o unitate dialectică, depinde în mare măsură de programă. Aceasta trebuie să se bazeze pe experienţa îndelungată a invăţămîntului nostru şi pe experienţa mondială, fără a se transforma însă intr-un canon­. Ea trebuie să valorifice şi practica elabo­rării manualelor, fiindcă sunt autori de manuale care în procesul de ela­borare aduc o îmbunătăţire progra­melor. Programa trebuie să fie elaborată la timp: este o anomalie ca, după ce autorul a elaborat manualul pe baza programei în vigoare, să-l obligi să refacă manuscrisul in faze tipografice după o nouă programă. Cu un ma­nual bun, stabil pe o perioadă de 2—5 ani, poate coexista și o progra­mă mai completă, care să-l ajute pe profesor să aducă elemente noi ce nu au putut fi cuprinse în manual. Ma­nualul şcolar nu este o revistă, nu este un cotidian ce-şi propune să pre­zinte ultimele noutăţi. El con­ţine o serie de cunoştinţe cla­sice şi moderne de bază. ..Repararea­ manualelor în fiecare an nu duce, de cele mai multe ori, la sporirea va­lorii lor ştiinţifice. EXISTA la unii au­tori tendinţa de a introduce mereu, de a îngrămădi în manuale, ca într-o magazie, tot ce a­­pare nou în ştiinţă şi tehnică­ ca o adăugire la cunoştinţele mai vechi. Autorii şi editura se află atunci în faţa unor întrebări dificile: ce să in­troduci ? Ce să elimini ? La ce să re­nunţi pentru a face loc noilor date 7 Introducerea cunoştinţelor noi să se facă pe seama celor clasice, tradiţio­nale 7 Dar în ce proporţie 7 Proporţionarea cunoştinţelor clasi­ce, tradiţionale, şi a celor moderne este o problemă care preocupă min­ţile pe plan mondial. Experienţa noas­tră editorială ne dă din prim răspuns: introducerea de cunoştinţe noi este o necesitate inexorabilă atit pentru ma­nualele de ştiinţe umaniste, cît şi pen­tru cele realiste. Descoperirile care au avut şi au loc în ştiinţă şi tehnică forţează, de pildă, restructurarea ma­nualelor de matematică, fizică, chimie, biologie. Manualele şcolare de mate­matică nu pot să facă abstracţie de teoria mulţimilor, disciplină relativ tînără în şcoală, ale cărei elemente sunt utilizate in ultimii ani tot mai mult in aritmetică, geometrie, algebră şi ,mai ales în analiza matematică, îşi fac loc cunoştinţele moderne referi­toare la structuri algebrice (corp, inel, grup). Trigonometria utilizează rezul­tatele calculului vectorial. Geometria analitică apelează la algebră şi la calculul vectorial, simplificînd mult prezentarea şi înţelegerea cunoştinţe­lor. La chimie se formulează teoria electronică a valenţei, se studiază le­gătura ionică şi cea covalentă. Desco­peririle recente din domeniul gene­ticii au permis explicarea procesului intim de transmitere a caracterelor ere­ditare de la părinţi la urmaşi. S-au in­trodus în manuale unele cunoştinţe din noua ramură — genetica mole­culară. Introducerea noilor descope­riri ale ştiinţei şi tehnicii mondiale este deci o necesitate imperioasă. Industria şi agricultura din ţara noastră se dezvoltă, au loc transfor­mări radicale in toate domeniile de activitate care trebuie să fie reflecta­te în mod corespunzător în manualele şcolare. Prezentarea disciplinelor de învăţămînt trebuie pusă în concordan­ţă cu noile puncte de vedere ale ştiin­ţei actuale cu limbajul ei actual. Dacă nu s-ar proceda astfel, pînă să ter­mine elevul şcoala, cunoştinţele acu­mulate ar fi insuficiente pentru a face faţă problemelor pe care le ridică via­ţa, practica. Astfel, manualele şcolare şi univer­sitare cunosc procesul neîntrerupt de modernizare. Al doilea răspuns pe ca­­re-l dă experienţa de elaborare a ma­nualelor didactice din ţara noastră este acela că paralel cu promovarea noului în disciplina respectivă trebuie manifestată în aceeaşi măsură grija pentru asigurarea cunoştinţelor clasi­ce, de bază. Cunoaşterea de către elevi a pro­blemelor clasice la matematică con­tribuie la formarea unor raţionamen­te, deprinderi de calcul care constituie o bază temeinică pentru abordarea mai departe la nivel superior, la un înalt grad de abstractizare, a unor cu­noştinţe, rezultat al cercetărilor ac­tuale. La fizică, pentru înţelegerea feno­menului „lumină“ se prezintă mai întîi teoria emisiunii formulată de Newton şi teoria ondulatorie formu­lată de Huygens, dezvoltată de Fres­nel. O dată cu prezentarea teoriilor noi se accentuează ceea ce este va­labil în continuare din cunoştinţele clasice, arătindu-se că teoria nouă a lui Maxwell nu schimbă în esenţă ideea ondulatorie a lui Huygens — Fresnel, ci numai pe cea cu privire la natura oscilaţiilor. In liceu, mecanica se studiază în forma sa clasică, pornind de la legi­le descoperite de Newton. Cunoaşte­rea legilor mecanicii clasice permite intuirea mai tîrziu, în clasa a Xll-a, a principiilor mecanicii cuantice. Cunoştinţele din manualele de bio­logie din genetica moleculară nu pot fi înţelese fără cunoaşterea aportului adus de Darwin, Mendel, Morgan etc. Raportul care trebuie stabilit între cunoştinţele clasice şi cele moderne şi poate fi acelaşi pentru toate disci­plinele şi în toate perioadele. El este dinamic. Analiza raportului clasic­ mo­­dern fără a duce la reţete şi tipare prestabilite, permite desprinderea u­­nor concluzii cu caracter practic pen­tru activitatea de elaborare a manua­lelor şcolare şi anume : renunţarea cu curaj la elemente de amănunt, la is­torism, care solicită peste măsură me­moria, introducerea cunoştinţelor noi fără să crească proporţional volumul, selectarea cunoştinţelor noi care tre­buie să fie prezentate împreună cu cunoştinţele de bază clasice. Criterii­le de delimitare a cunoştinţelor de bază de cele de amănunt, de selecta­re cu grijă a celor noi, trebuie să fie scopul invăţămîntului. Modernizarea cărţilor didactice de ştiinţe sociale în special, umaniste în general, nu este mai uşoară, nici mai puţin importantă. Deşi manualele noastre de ştiinţe sociale au cunoscut îmbunătăţiri sim­ţitoare in ultimii ani totuşi, în unele dintre ele predomină consideraţiile asupra teoriei sociale, problemele con­crete practice ale transformării socie­tăţii socialiste ocupînd deseori un rol secundar, de exemplificare. Or, firul călăuzitor trebuie să-l constituie pre­zentarea politicii creatoare internă şi externă a partidului nostru, de apli­care la condiţiile ţării noastre a ade­vărurilor generale ale marxism-le­­ninismului. CARTEA didactică are un conţinut ştiinţific. Acest caracter devine şi mai net în cazul cursurilor universitare, domeniu în care literatura noastră pe­dagogică are tradiţii strălucite: nu­meroase cărţi de ştiinţă, astăzi clasi­ce pentru disciplina lor, nu sînt alt­ceva decît cursuri universitare steno­grafiate şi tipărite. Trebuie exclusă cu desăvirşire ideea că manualul şcolar este o com­pilaţie la îndemina oricui, pînă la care nu trebuie să se aplece savantul sau scriitorul consacrat. Pretutindeni în lume, şi la noi, numele cele mai ilustre ale diverselor discipline ştiin­ţifice pot fi întîlnite pe coperţile ma­nualelor de curs mediu, şi nu o dată aceste cărţi, destinate elevilor, au de­venit lectura oamenilor maturi. Nico­­lae Iorga a scris a sa Istoria români­lor pentru poporul românesc mai in­­tîi ca manual şcolar, schimbîndu-i apoi numai titlul. Nu o dată manua­lele şcolare au fost şi sunt excelente cărţi de iniţiere pentru toate vîrstele, capacitatea de a fi deplin accesibile adolescentului şi omului matur repre­zentând o supremă reuşită. Celebra Istorie a literaturii italiene a lui De Sanctis a fost alcătuită iniţial ca ma­nual şcolar. Manualul pentru şcoala medie reprezintă, deci, o categorie aparte a cărţii de ştiinţă, care cumu­lează desăvîrşita stăpînire a materiei cu darul expunerii sistematice, lim­pezi şi atrăgătoare. Acest mod de a concepe cartea şco­lară, care este cel firesc, şi în acord cu tradiţiile culturii noastre, conferă o responsabilitate sporită aparatului editorial. De priceperea şi pasiunea celor care îngrijesc, în editură elabo­rarea şi finisarea manualelor, depin­de în mare măsură problema perfec­ţionării cărţii didactice. Selectarea au­torilor, documentarea permanentă a redactorilor, prezenţa lor în cîmpul creaţiei ştiinţifice,­in şcoală, în facul­tate, competenţa lor, sunt premise fără de care nu se poate atinge obiec­tivul propus : modernizarea cărţii di­dactice, punerea ei de acord cu ne­cesităţile dezvoltării societăţii noastre în actuala etapă a construirii societă­ţii socialiste multilateral dezvoltate. Un înaintaş al invăţămîntului ro­mânesc spunea că orice reformă şco­lară trebuie să înceapă cu perfecţio­narea profesorilor. Aceste vorbe în­ţelepte sînt actuale şi pentru activi­tatea editorilor. s­port ! (Observatii critice sub pretextul amintirilor... I­Mi amintesc că după fiecare partidă pe­­ care o susţinea echipa României ne adunam — ziarişti, antrenori, scriitori deveniţi vremelnic specialişti în fotbal — în plăcuta grădină a lui Grand­ Hotel şi analizam situaţia. In holul hotelului nu se putea discuta. Holul hotelului era plin de admiratoare — poliţistul se arăta foarte îngăduitor cu sentimentele umane. La aceste discuţii veneau Ştefan Covaci, cîteodată Nicuşor, niciodată Angelo Niculescu. Absenţa antrenorului principal, care poartă Întreaga răspundere — şi o răspundere concretă, nu stilistică — nu mă uimea, eu cred că un antrenor are dreptul să nu­ ţină seama de părerea ziariştilor... Desigur, nici atunci, la umbra echivocă a palmierului nu exista o unanimitate de vederi, şi nici nu văd cum ar fi putut exista aşa ceva. Unii dintre ziarişti se mi­rau cînd, după fiecare înfrîngere — fie ea chiar onorabilă, fie ea obţinută in faţa Braziliei sau Angliei — găseam la sediul echipei române o atmosferă de sărbătoare... O înfrîn­gere e totuşi o înfrîngere, nu trebuie sărbătorită cu prea mult fast. Şi-mi amintesc că jucătorii nefolosiţi erau de-o tristeţe greu de descris... Dobrin se consola izolîndu-se şi din­ autografe... Răducanu îşi ascundea tristeţea printr-o dezinvoltură exagerată... Coe Dan zăcea intr-un fotoliu şi medita... încruntat. Doar Deleanu părea mai resemnat cu soarta care i-a fost hărăzită... Greşeala, dacă se poate numi aşa ceva greşeală, şi dacă într-adevăr a fost aşa ceva, a pornit, cred eu, şi pot să mă îb^I, din confuzia care s-a făcut între o înfrîngere onoraiji^^si o victorie... Cînd o în­­fringere onorabilă e considerată o victorie, cînd plingi de fericire că în loc să primeşti­ ctîici goluri ai primit doar unul, sigur că e ceva care scîrţîie... Cine e de vină ? Nu e treaba mea să găsesc vinovaţi. Nici nu cred, perso­nal, că trebuie căutaţi. Şi apoi, aşa cum am mai spus, toate acestea nu sînt observaţii critice, ci doar nişte biete a­­mintiri... —Şi fiindcă suntem­ la capitolul amintiri, trebuie să spun că la Ciudad de Mexico, in Piaţa Constituţiei, din pricina unui poliţist care voia să-şi manifeste marea lui stimă faţă de echipa României, era să pierd autobuzul pentru Cuad­a... A trebuit să-i temperez entuziasmul ca să pot prinde — măcar in ultima clipă — autobuzul de Cuat­a. Teodor Mazilui Cronica edificiului (Urmare din pag. 1) Doicescu: Dar cîteodată am şi surprize inverse, cînd constat că o grupare ur­bană care însumează 40-50 mii locui­tori este întocmită, amenajată şi con­struită de cite un profesionist pentru care nici studiile lui din şcoală, nici prezenţa lui arhitecturală nu ar fi mărturisit vreodată că ar fi apt să în­tocmească o atit de mare sarcină“. Dar cine, stimate maestre, să pună in­tre ghilimele acest profesionist la care vă referiţi, dacă nu opinia publi­că, această opinie publică exigentă, care l-a şi pus între ghilimele, dar cu un păcat, acuzînd între­gul corp profesional al arhitecţilor. Şi ce păcat !!... Iată de ce suspin după această cro­nică a edificiului, care mi se pare o acută somaţiune socială şi culturală. Bietul Ioanide ar fi mîngîiat... Să vorbim despre... Onestitate I­n general, nu mă ajută tinerea de minte. Cu tot acest beteşug, uneori, fără să vreau, instantaneu, se pulveri­zează amnezia şi iată-mă revă­­zînd, de parcă s-ar afla in băta­ia reflectoarelor, amănunte şi fapte de mult date uitării. Este ceea ce mi s-a intimplat mai a­­cum cităva vreme, cu prilejul actului de cultură care este re­trospectiva Brâncuşi. Dect şi important, despre ar­ta ilustrului personaj vorbea un cultural ce poartă titulatura de critic plastic. Spunea domnia­­sa: Cu inventivitatea lui a cău­tat noi concepţii, noi procedee care să împrospăteze şi să lăr­gească limitele de exprimare ale sculpturii. A ajuns la puri­tăţi nebănuite, la limpezimi de concepţii ce ne fac să reconsi­derăm esenţele noastre pure. Sinteza lui in sculptură conţine armoniile cele mai de seamă ale formelor pornite totdeauna de la conceptul vital dus pînă la ultima sa consecinţă. Se exprima, nu glumă . Este o zonă a revelaţiei cele mai pu­ternice, a diversităţii brăncuşie­­ne in care apar chemările către toate funcţiile Cosmosului, con­tradicţiile de pe toate coordo­natele moderne şi rezolvările de spirit. Expresia predilectă a se­lecţiei e un simbol, fiindcă re­duce la ultima expresie diver­sitatea, atingînd limitele unită­ţii prin concentrarea extreme­lor. Este o surpriză fascinantă de dezvăluiri treptate, aproape misterioase, pe integrarea o­­biectului de artă în mediul dat, ceea ce ii dă valenţele magice ale aspiraţiei spre absolut. Ascultindu-l, vrînd-nevrind, mi-am amintit că în urmă cu ani, cînd se zvonise că s-ar a­­duce la Bucureşti atelierul lui Brâncuşi, atelier ce se află la loc de cinste în Muzeul de Artă Modernă din Paris, nu despre altceva ci despre Brâncuşi, nu altcineva ci acelaşi cultural vor­bea cam aşa. Este o grăitoare demonstraţie formalistă care se caracterizează prin ruperea ar­tei de viaţă, prin uitarea rolului ideologic şi social al creaţiei ar­tistice şi datorită înţelegerii pri­mitive, duce la sărăcire şi la în­gustare a formei. Nu este o artă autentică ci, dimpotrivă, o con­cepţie neprincipială, exprimată in practica ei care constă in a redimensiona de fapt totul, la ilustrarea unor teze generale, ceea ce a dus la meşteşugărie, la crearea unor lucrări şterse şi mărunte. Arta sa, estetic idea­listă, total abstractă, văduvită de funcţia ei creatoare, conce­pută pe bază de sinteză este pe de-a-ntrectul falsă şi complet iftMfâm mfitat­­ă frumos a societăţii noastre socialiste. De unde întrebarea: A cre­zut vreodată nu ceva ? Atunci cind înnegrea pătimaş, credea în ceea ce spune ? Sau acum cind albeşte dezinvolt, crede în ceea ce spune ? Sau nu credea nici atunci cum nu crede nici a­­cum şi spune ceea ce spune, după cum bate vîntul, ca să-şi păstreze culcuşul călduţ, ca să-i fie lui bine. Cit priveşte onestitatea, dacă este cazul să ne referim la un a­­semenea lucru de nimica, fiin­­du-i o noţiune necunoscută, cu ea, culturalul cu pricina n-are treabă. Mihai Popescu Mea culpa (Urmare din pag. I) De ani şi ani, schimbi preocuparea. Aşa-i şi cînd citeşti, aşa-i şi cînd gîn­­deşti. — Ţi s-a-ntîmplat 7 — Mi. Ştii că am lucrat mult în lo­­gîcile cu mai multe valori. Intr-o lo­gică cu trei valori, de pildă, o propo­ziţie nu e neapărat adevărată sau fal­să. Poate avea şi o a treia valoare. — De exemplu . — Aici e tocmai ce vreau să-ţi po­vestesc. Mi-am dat seama, acum vreo peste douăzeci şi cinci de ani, că n-a­veam nici un exemplu de propoziţie cu trei valori. Crezusem că-1 am. — Şi nu era. — A treia valoare părea să fie în­doielnicul a ceea ce poate şi să fie şi să nu fie. Numai că nu mergea. — Și atunci 7 — Am cam lăsat-o baltă. Acu vreo patrusprezece ani. Intre­­buinţînd logica matematică în studiul automatelor, am început să folosesc logicile cu trei valori pentru analiza unor defecte de funcționare. Totuși a­­bia peste zece ani mi-am dat seama că aveam exemple de propoziţii cu trei valori. Pronunţam zilnic aceste propoziţii, chiar cînd expuneam pro­blemele de care vorbesc, dar mi-a tre­buit timp pînă să-mi dau seama de ce făceam. — Să nu crezi că mă mir. întot­deauna am spus-o: nu poţi planifica pînă nu cunoşti şi tehnologia chestiei. Ca să ţie așa de mult, n-aş fi cre­zut-o. — Poate că pînă azi nu cunoşteai tehnologia.

Next