Contemporanul, iulie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 27-52)
1970-07-10 / nr. 28
• CEI, de-al 8-lea an de învăţămînt al Universităţii Populare Bucureşti s-a încheiat. El a fost frecventat de circa 9 000 de cursanţi, printre care 1 466 muncitori şi tehnicieni, 2 001 ingineri, 688 economişti, 900 cadre didactice, 761 elevi şi studenţi etc. 5 485 din totalul cursanţilor au vîrste care variază între 20 şi 40 de ani. Care au fost elementele noi ale programei de învăţămint din acest an ? — este întrebarea care am adresat-o acad. prof. REMUS RADULEŢ — rectorul Universităţii Populare. — Am încercat ca o parte din cursurile de sinteză, introduse cu doi-trei ani în urmă, să le apropiem cît mai mult de problemele concrete ale vieţii economice şi social-politice a ţării. De pildă, cursul de estetică nu s-a limitat numai la aspectele generale ale acestei ştiinţe, ci a cuprins un capitol important de estetică industrială. S-au înmulţit cursurile de pregătire profesională şi cele pe teme economice, dintre care cităm pe cel despre organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii. Am reuşit, mai mult decît pînă acum, să îmbogăţim mijloacele audio-vizuale, numărul de filme documentare, diapozitive, fotografii etc. crescînd considerabil. Dar poate cel mai important lucru este că ne bucurăm, an de an, de colaborarea celor mai • DIN Iniţiativa Comitetului pentru Cultură şi Artă al judeţului Vaslui s-a desfăşurat, în zilele de 3, 4 şi 5 iulie, prima ediţie a „Festivalului umorului Constantin Tănase“. Manifestările au fost prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la naşterea marelui şi popularului artist al cărui nume este atit de mult legat de oraşul său natal. După cuvîntul de deschidere al prof. Gh. Bălăuţă, preşedintele Comitetului judeţean pentru cultură şi artă. Radu Beligan, Ioan Massoff, N. Stroe, N. Kainer, Sandu Naumescu, Aurel Sorin, Radu Tănase, fiul artistului, au evocat, în cadrul unei mese rotunde, personalitatea şi creaţia artistică a fostului decan al revistei româneşti, întemeietorul companiei „Cărăbuş“. Au fost, totodată, prezentate ilustrări muzicale cu interpretări ale lui Tănase din spectacolele de mare succes de la „Cărăbuş". De un frumos succes s-a bucurat concursul de interpretare a cupletului şi a altor modalităţi de exprimare estradistică, la care au participat 33 de artişti de seamă intelectuali ai ţării, care apreciază că Universitatea Populară le oferă o excelentă tribună de exprimare a ideilor, de transmitere a experienţei lor. — Pe baza sondajelor de opinie pe care le-aţi efectuat, ce modificări se preconizează in programa anului viitor ? — Toată lumea este de acord că astăzi cunoştinţele în domeniul economiei sînt esenţiale, pentru o ţară in plină dezvoltare. De aceea, pe lingă temele pe care ii-am abordat pînă acum, vom adăuga un curs de econometrie, pentru a-i familiariza pe oameni cu cercetarea matematică în luarea deciziilor şi hotărîrilor în domeniul economic. De asemenea, am propus un curs al marilor sisteme şi al ciberneticii. încă nu ne-am fixat definitiv, dar ne gindim, dacă mijloacele ne vor permite, şi la un curs care să cuprindă probleme de conducere şi gestiune, de managerat. Sîntem conştienţi că dobîndirea unor cunoştinţe cît de cît complete, în această privinţă, n-ar fi posibilă fără un curs de administraţie, şi secretariat. Încă nu ne putem permite abordarea acestor teme ; ele rămîn în obiectivul preocupărilor noastre. In sfîrşit, ţinînd seama de aspectele diverse şi atit de importante ale educaţiei tineretului, vom organiza un curs de sociologia educaţiei destinat, îndeosebi, cadrelor didactice. Adriana Stoica amatori, reprezentanţi din 14 judeţe. Premiul I a fost acordat concurentului Ion Dobra din judeţul Bihor ; premiul II, lui Stelian Moise şi Aurel Ocneru din Bucureşti, şi lui Ştefan Croitoru şi Marinache Dimienescu din judeţul Braşov ; premiul III lui Petre Ştefanovici din judeţul Dolj şi Victoriţe Tnmescuţ din Municipiul Bucureşti, şi Constantin Cîmici din judeţul Constanţa. Premiul special acordat de ziarul „Vremea nouă“ pentru cel mai bun text prezentat în concurs a fost atribuit lui Bogdan Căuş. De asemenea, au mai oferit premii speciale Consiliul Popular al oraşului Vaslui, Teatrul de Stat „Victor Ion Popa" din Bîrlad, Comitetul judeţean U.T.C.Vaslui. Vernisajul unei expoziţii de fotografii şi documente închinate lui Constantin Tănase, precum şi spectacole prezentate de Teatrul „Constantin Tănase“ şi de diferite formaţii de artişti amatori au completat programul acestui festival al umorului. Cu ocazia acestor manifestări, a fost editat un Buletin omagial al festivalului. * In orașul lui Tănase * In anul 8 2 Expoziţii • Brâncuşi — expoziţie retrospectivă (Muzeul de artă al Republicii Socialiste România. Rămîne deschisă pînă la 20 august). • Magdalena Rădulescu — pictură (Ateneul Român). • Expoziţia de artă plastică a filialei U.A.F. — Cluj (Sala Dalles). • Alexandru Ţipoia — pictură, sculptură şi grafică (Galeriile de artă „Orizont“, Bd. Bălcescu nr. 23). • Eugen Tăutu — pictură (Sala de expoziţii din Bd. 1 Mai nr. 3). • Constantin Popovici — desene (Galeria de artă „Amfora" str. Mihai Vodă nr. 2). • Mihaela Nica, Sanda Sărămăt — pictură (Galeriile de artă „Simeza", Bd. Magheru nr. 20). • Vladimir Victor Ciobanu — grafică (Galeria de artă „Galateea“, Cat Victoriei nr. 132). • I. Brânduş — pictură (Biblioteca, centrală universitară). • Expoziţie de artă plastică din R. D. Vietnam (Sala Dalles, vernisajul joi, 16 iulie). A ...îndrumătorul cultural“ Cnr. 6) • EXISTA o constantă în preocupările revistei, descifrabilă şi în acest ultim număr : adaptarea conţinutului muncii culturale de masă la cerinţele moderne. Sumarul, bogat şi variat, cuprinde deopotrivă articole de orientare, de îndrumare a activităţii culturale de masă, de metodologie, de informare şi apreciere critică asupra unor manifestări mai importante din diverse domenii etc. Nu lipsesc nici intervenţiile „de sezon", respectiv analiza vieţii culturale în diverse staţiuni de odihnă. Reţinem, printre altele, articolul „Cultură şi economie“, care pledează pentru înscrierea, cu prioritate, în tematica acţiunii culturale a problemelor tehnice şi economice, de interes general ca şi de profil diferenţiat. Ce loc ocupă folclorul în dezvoltarea societăţii socialiste contemporane, valorificarea creaţiei folclorice de către mişcarea artistică a amatorilor, aportul caselor de creaţie populară — sunt citeva din întrebările la care răspunde ancheta „Folclorul azi". Interesante indicaţii metodologice cuprinde consultaţia „Orientarea principială şi modernă în explicarea evenimentelor internaţionale“, precum şi „Cumulare, perfecţionare, perspectiva operaţională“, al VII-lea din seria de articole care dezbat probleme de educaţie a adulţilor. In aceeaşi ordine de preocupări se înscrie şi interviul cu dr. Johannes Weinberg (R.F. a Germaniei) despre „Adultul şi dispoziţia pentru studii“. Obişnuitul „Magazin“ cuprinde informaţii din domenii diverse. MINIATURI CU PĂSTOREL REFLECȚII.. • DUPĂ lungi mese pascale. Toată lumea ia apă minerală. Păstorel, nu grevă. Nu bea asemenea lichide. — Sînteţi fraieri închipuindu-vă că vinul se spală cu apă... Şi se iscă o conversaţie despre fraieri. Se emit variate păreri. Care sînt cei mai mari fraieri 7 încornoraţii 7 Clienţii escrocilor 7 Filantropii 7... — Nu, spune Păstorel, cu gulejul uscat. Cei mai mari fraieri sînt cei din rai. — De ce ăi din rai? — întreb. — Fiindcă se cred în paradis, încheie, serios, Păstorel. „PRELUCRARE" •INDATA ce s-a însurat (la 60 de ani !), animat de grija gospodăriei, s-a angajat salariat la o întreprindere, ca să aibă un venit sigur şi fix. îndeplinea o funcţie de control pe un şantier. , II caută inginerul-şef adjunct. Nu e. 1 Repetă. Nu e. In sfîrșit, Păstorel apare. — Unde ai fost ? Întreabă tehnicianul. — Pe teren, răspunse (clasic) Păstorel. — Ce „teren*, unde 7 — La C.C.B. — C.C.B. 7 Ce-i asta 7 Nu cunosc. — Lipsă gravă, tovarășe inginer... C.C.B. este o întreprindere importantă. — Care, domnule 7 — Carul cu bere. REPLICI FULGER • UN PROST ministru liberal, ieșean, deștept și mare băutor, ca să riposteze la tachinările pe care i le adresa Păstorel pe tema slăbiciunilor sale dionisiace. Intr-un discurs la un banchet, face pe distratul şi spune, aducînd elogii scriitorilor ieşeni: „...printre care şi dl. Păhărel Teodoreanu... pardon ! Păstorel...“ Politicianul intrase proaspăt in parlament, fiind coleg de pupitru cu poetul Ion Pillat. Păstorel, îndată ce oratorul a terminat, ii și trimite din locul său de invitat, o carte de vizită cu acest catren ! Motto I „rîde dracu de porumbe negre*, întrebat fiind cît e ceasul De colegul de pupitru, A răspuns dregîndu-şi glasul „Patru făr-un sfert de litru’.“ COCOŞOFOBIE... • ERAM , cu Păstorel şi alţi amici, invitaţi, la ţară, pe trei zile (ca la mănăstire). In aerul blind al serii de vară, ne scăldam, pe un larg cerdac, în euforia de după o masă fină. Animaţie intimă, plăcută. La un moment dat, doamna casei, gospodină grijulie, propune „poporului* musafiresc, pentru a doua zi la dejun, un cocoș umplut. — Nu, nu ! Te rog, dudule, nici umplut, nici neumplut! îmi face rău... exclamă Păstorel. Toată lumea rîde cu poftă. — Cum, Păstorel, o mîncare de cocoș să-ți facă rău . — Nu mîncarea, cocoşul, amice ! Chiar şi ideea de cocoş... Nu sufăr cocoşii, nici vii, nici tăiaţi. — Ei lasă, da’ de ce, Păstorel ? Întreabă gazda. Atunci, Păstorel se ridică şi ţine această conferinţă în stil telegrafic ! — Pentru că acest mascul galinaceu, zis cocoş, se umflă un pene fără merite, calcă găinile fără să dacsoneze şi fără să le consulte voinţa, pentru că, de o indiscreţie stupidă, tulbură subt fereastră, îmbrăţişările amorezaţilor... Se opreşte, cată sever la noi, şi Încheie : — Şi, mai ales, fiindcă le strigă chefliilor că e timpul să purceadă spre căsi ! EROARE • VARA dulce. Ne întorceam în faptul serii, de la un dejun „prelungit“. Păşeam, un grup voios, pe caldarîmul cald. Păstorel, în frunte, ca un vagmistru, fredona vesel, in mersul moale al celor care s-au sărutat cît se cuvine cu paharul. In fața noastră, estompată de umbra serii, o siluetă de Ins firav înainta chinuit, mergînd pe două cărări, în largă legănare. Păstorel, oricînd bucuros de „companie d in asemenea momente, ii rîde în spate, se apropie, il ia de braţ şi îi spune, amical şi confidenţial: — Ei, prietene, greu chiar şi la şes cu vinul în genunchi, nu 7 La care, silueta se smuceşte cu o mişcare nervoasă, îl înfruntă : — Ce vrei cu mine, domnule ? ! Şi face doi paşi strîmbi, într-o parte. Omul e şchiop ! Păstorel, sincer afectat, cu un fel de deferenţă, zice : — Oh ! Vă rog, domnule, să-mi scuzaţi această eroare grosolană. Credeam că m-am intîlnit cu un coleg— CUMINȚENIE •„IN wunder schönen Monat Mai...“, cu Păstorel, Cezar Petrescu, I. Peltz și vreo doi ,,curteni", luasem „o gustare" de prînz la „Mircea* , cu o serie de sticle dintr-un faimos pelin „de Mai". Citeva ore se băuse vîrtos. Sticlele se goleau cu surprinzătoare facilitate. Euforia bachică dădea privirilor multă duioșie și buzelor necontenită mîncărime. Pe înserat. Cezar Petrescu, care avea de luptat cu ficatul, propune : — Ne-o ajunge. Hai la Vanghele, să ne limpezim cu ceva iaurturi. Păstorel, pe care (se pare) orele de tratament cu pelin îl transportaseră în regiunile prudenţei, a răspuns ! — Nu, „coane", nu mărg la iaurt. — De ce, „stimabile", spune Cezar. Păstorel (grav) i j. — Fiindcă mă tem că mă încurc. CUGETĂRI • IN timpul unor agreabile libaţiuni, între bărbaţi alegerea conversaţiilor poposise la întrebarea : care este cel mai greu lucru . Sunaseră felurite răspunsuri ! să te laşi de tutun, să te pui la cură de slăbit, să asişti la piesele lui Caton Teodorian, să călătoreşti cu burta plină etc. Păstorel a ridicat un deget şi a zis : — Fleacuri ! Cel mai greu lucru este să ieși din circiumă ! • VINE la el un amic, zice : — Păstorel, a aranjat Popescu un chef pe mîine seară. Vin să te iau la opt. — Să nu vii, spune Păstorel. ■ — De ce 7 — Fiindcă nu vin. — Cum bre, tu nu vii la chef 7 — La chef, da, la chef aranjat, nu ! Cheful se naște, nu se aranjează, amice ! Vintila Russu Şirianu Păstorel, în inspecţie oenologică io • Fluierul ciobanului are găurile arse de dor. • Fiindcă e mai înalt, măgarul se crede mai presus decît oile. • Normal nu este să ai talent. Şi tot ceea ce nu e normal, e maladie. Talentul, însă, e o maladie care nu se ia decît atunci cind se fură. • Cînd priveşti viaţa de la fereastră, reflectezi. Şi, cînd o priveşti din balcon, cleveteşti. • Pe terasa mea s-au luat la ceartă o „craifä* cu o „cîrciumäreasä’, pînă a intervenit „gura-leului’ şi le-a redus pe amîndouâ la tăcerea propriului lor parfum. • Afară de pe cine ştiu eu, n-am mai iubit aşa decît florile. • Crefurile de pe fruntea şinditorului nu sînt decît idei încruntate. • Vasta linişte a mărilor calme nu e decît momeala perfidă a furtunilor care se pregătesc în adîncuri. Aceasta ar putea fi, eventual, o definiţie a dragostei. • Cucul nu-şi recunoaşte, public, puii, fiindcă nu-i cunoaşte personal. • Mulțumeşte-te, tinere confrate, mai întîi să mă ajungi şi, pe urmă, încearcă să mă depăşeşti. Tudor Muşatescu Cartea didactică (Urmare din pag. 1) mism şi stabilitate, noţiuni care nu se exclud ci, dimpotrivă, se află intr-o unitate dialectică, depinde în mare măsură de programă. Aceasta trebuie să se bazeze pe experienţa îndelungată a invăţămîntului nostru şi pe experienţa mondială, fără a se transforma însă intr-un canon. Ea trebuie să valorifice şi practica elaborării manualelor, fiindcă sunt autori de manuale care în procesul de elaborare aduc o îmbunătăţire programelor. Programa trebuie să fie elaborată la timp: este o anomalie ca, după ce autorul a elaborat manualul pe baza programei în vigoare, să-l obligi să refacă manuscrisul in faze tipografice după o nouă programă. Cu un manual bun, stabil pe o perioadă de 2—5 ani, poate coexista și o programă mai completă, care să-l ajute pe profesor să aducă elemente noi ce nu au putut fi cuprinse în manual. Manualul şcolar nu este o revistă, nu este un cotidian ce-şi propune să prezinte ultimele noutăţi. El conţine o serie de cunoştinţe clasice şi moderne de bază. ..Repararea manualelor în fiecare an nu duce, de cele mai multe ori, la sporirea valorii lor ştiinţifice. EXISTA la unii autori tendinţa de a introduce mereu, de a îngrămădi în manuale, ca într-o magazie, tot ce apare nou în ştiinţă şi tehnică ca o adăugire la cunoştinţele mai vechi. Autorii şi editura se află atunci în faţa unor întrebări dificile: ce să introduci ? Ce să elimini ? La ce să renunţi pentru a face loc noilor date 7 Introducerea cunoştinţelor noi să se facă pe seama celor clasice, tradiţionale 7 Dar în ce proporţie 7 Proporţionarea cunoştinţelor clasice, tradiţionale, şi a celor moderne este o problemă care preocupă minţile pe plan mondial. Experienţa noastră editorială ne dă din prim răspuns: introducerea de cunoştinţe noi este o necesitate inexorabilă atit pentru manualele de ştiinţe umaniste, cît şi pentru cele realiste. Descoperirile care au avut şi au loc în ştiinţă şi tehnică forţează, de pildă, restructurarea manualelor de matematică, fizică, chimie, biologie. Manualele şcolare de matematică nu pot să facă abstracţie de teoria mulţimilor, disciplină relativ tînără în şcoală, ale cărei elemente sunt utilizate in ultimii ani tot mai mult in aritmetică, geometrie, algebră şi ,mai ales în analiza matematică, îşi fac loc cunoştinţele moderne referitoare la structuri algebrice (corp, inel, grup). Trigonometria utilizează rezultatele calculului vectorial. Geometria analitică apelează la algebră şi la calculul vectorial, simplificînd mult prezentarea şi înţelegerea cunoştinţelor. La chimie se formulează teoria electronică a valenţei, se studiază legătura ionică şi cea covalentă. Descoperirile recente din domeniul geneticii au permis explicarea procesului intim de transmitere a caracterelor ereditare de la părinţi la urmaşi. S-au introdus în manuale unele cunoştinţe din noua ramură — genetica moleculară. Introducerea noilor descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii mondiale este deci o necesitate imperioasă. Industria şi agricultura din ţara noastră se dezvoltă, au loc transformări radicale in toate domeniile de activitate care trebuie să fie reflectate în mod corespunzător în manualele şcolare. Prezentarea disciplinelor de învăţămînt trebuie pusă în concordanţă cu noile puncte de vedere ale ştiinţei actuale cu limbajul ei actual. Dacă nu s-ar proceda astfel, pînă să termine elevul şcoala, cunoştinţele acumulate ar fi insuficiente pentru a face faţă problemelor pe care le ridică viaţa, practica. Astfel, manualele şcolare şi universitare cunosc procesul neîntrerupt de modernizare. Al doilea răspuns pe care-l dă experienţa de elaborare a manualelor didactice din ţara noastră este acela că paralel cu promovarea noului în disciplina respectivă trebuie manifestată în aceeaşi măsură grija pentru asigurarea cunoştinţelor clasice, de bază. Cunoaşterea de către elevi a problemelor clasice la matematică contribuie la formarea unor raţionamente, deprinderi de calcul care constituie o bază temeinică pentru abordarea mai departe la nivel superior, la un înalt grad de abstractizare, a unor cunoştinţe, rezultat al cercetărilor actuale. La fizică, pentru înţelegerea fenomenului „lumină“ se prezintă mai întîi teoria emisiunii formulată de Newton şi teoria ondulatorie formulată de Huygens, dezvoltată de Fresnel. O dată cu prezentarea teoriilor noi se accentuează ceea ce este valabil în continuare din cunoştinţele clasice, arătindu-se că teoria nouă a lui Maxwell nu schimbă în esenţă ideea ondulatorie a lui Huygens — Fresnel, ci numai pe cea cu privire la natura oscilaţiilor. In liceu, mecanica se studiază în forma sa clasică, pornind de la legile descoperite de Newton. Cunoaşterea legilor mecanicii clasice permite intuirea mai tîrziu, în clasa a Xll-a, a principiilor mecanicii cuantice. Cunoştinţele din manualele de biologie din genetica moleculară nu pot fi înţelese fără cunoaşterea aportului adus de Darwin, Mendel, Morgan etc. Raportul care trebuie stabilit între cunoştinţele clasice şi cele moderne şi poate fi acelaşi pentru toate disciplinele şi în toate perioadele. El este dinamic. Analiza raportului clasic modern fără a duce la reţete şi tipare prestabilite, permite desprinderea unor concluzii cu caracter practic pentru activitatea de elaborare a manualelor şcolare şi anume : renunţarea cu curaj la elemente de amănunt, la istorism, care solicită peste măsură memoria, introducerea cunoştinţelor noi fără să crească proporţional volumul, selectarea cunoştinţelor noi care trebuie să fie prezentate împreună cu cunoştinţele de bază clasice. Criteriile de delimitare a cunoştinţelor de bază de cele de amănunt, de selectare cu grijă a celor noi, trebuie să fie scopul invăţămîntului. Modernizarea cărţilor didactice de ştiinţe sociale în special, umaniste în general, nu este mai uşoară, nici mai puţin importantă. Deşi manualele noastre de ştiinţe sociale au cunoscut îmbunătăţiri simţitoare in ultimii ani totuşi, în unele dintre ele predomină consideraţiile asupra teoriei sociale, problemele concrete practice ale transformării societăţii socialiste ocupînd deseori un rol secundar, de exemplificare. Or, firul călăuzitor trebuie să-l constituie prezentarea politicii creatoare internă şi externă a partidului nostru, de aplicare la condiţiile ţării noastre a adevărurilor generale ale marxism-leninismului. CARTEA didactică are un conţinut ştiinţific. Acest caracter devine şi mai net în cazul cursurilor universitare, domeniu în care literatura noastră pedagogică are tradiţii strălucite: numeroase cărţi de ştiinţă, astăzi clasice pentru disciplina lor, nu sînt altceva decît cursuri universitare stenografiate şi tipărite. Trebuie exclusă cu desăvirşire ideea că manualul şcolar este o compilaţie la îndemina oricui, pînă la care nu trebuie să se aplece savantul sau scriitorul consacrat. Pretutindeni în lume, şi la noi, numele cele mai ilustre ale diverselor discipline ştiinţifice pot fi întîlnite pe coperţile manualelor de curs mediu, şi nu o dată aceste cărţi, destinate elevilor, au devenit lectura oamenilor maturi. Nicolae Iorga a scris a sa Istoria românilor pentru poporul românesc mai intîi ca manual şcolar, schimbîndu-i apoi numai titlul. Nu o dată manualele şcolare au fost şi sunt excelente cărţi de iniţiere pentru toate vîrstele, capacitatea de a fi deplin accesibile adolescentului şi omului matur reprezentând o supremă reuşită. Celebra Istorie a literaturii italiene a lui De Sanctis a fost alcătuită iniţial ca manual şcolar. Manualul pentru şcoala medie reprezintă, deci, o categorie aparte a cărţii de ştiinţă, care cumulează desăvîrşita stăpînire a materiei cu darul expunerii sistematice, limpezi şi atrăgătoare. Acest mod de a concepe cartea şcolară, care este cel firesc, şi în acord cu tradiţiile culturii noastre, conferă o responsabilitate sporită aparatului editorial. De priceperea şi pasiunea celor care îngrijesc, în editură elaborarea şi finisarea manualelor, depinde în mare măsură problema perfecţionării cărţii didactice. Selectarea autorilor, documentarea permanentă a redactorilor, prezenţa lor în cîmpul creaţiei ştiinţifice,in şcoală, în facultate, competenţa lor, sunt premise fără de care nu se poate atinge obiectivul propus : modernizarea cărţii didactice, punerea ei de acord cu necesităţile dezvoltării societăţii noastre în actuala etapă a construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Un înaintaş al invăţămîntului românesc spunea că orice reformă şcolară trebuie să înceapă cu perfecţionarea profesorilor. Aceste vorbe înţelepte sînt actuale şi pentru activitatea editorilor. sport ! (Observatii critice sub pretextul amintirilor... IMi amintesc că după fiecare partidă pe care o susţinea echipa României ne adunam — ziarişti, antrenori, scriitori deveniţi vremelnic specialişti în fotbal — în plăcuta grădină a lui Grand Hotel şi analizam situaţia. In holul hotelului nu se putea discuta. Holul hotelului era plin de admiratoare — poliţistul se arăta foarte îngăduitor cu sentimentele umane. La aceste discuţii veneau Ştefan Covaci, cîteodată Nicuşor, niciodată Angelo Niculescu. Absenţa antrenorului principal, care poartă Întreaga răspundere — şi o răspundere concretă, nu stilistică — nu mă uimea, eu cred că un antrenor are dreptul să nu ţină seama de părerea ziariştilor... Desigur, nici atunci, la umbra echivocă a palmierului nu exista o unanimitate de vederi, şi nici nu văd cum ar fi putut exista aşa ceva. Unii dintre ziarişti se mirau cînd, după fiecare înfrîngere — fie ea chiar onorabilă, fie ea obţinută in faţa Braziliei sau Angliei — găseam la sediul echipei române o atmosferă de sărbătoare... O înfrîngere e totuşi o înfrîngere, nu trebuie sărbătorită cu prea mult fast. Şi-mi amintesc că jucătorii nefolosiţi erau de-o tristeţe greu de descris... Dobrin se consola izolîndu-se şi din autografe... Răducanu îşi ascundea tristeţea printr-o dezinvoltură exagerată... Coe Dan zăcea intr-un fotoliu şi medita... încruntat. Doar Deleanu părea mai resemnat cu soarta care i-a fost hărăzită... Greşeala, dacă se poate numi aşa ceva greşeală, şi dacă într-adevăr a fost aşa ceva, a pornit, cred eu, şi pot să mă îb^I, din confuzia care s-a făcut între o înfrîngere onoraiji^^si o victorie... Cînd o înfringere onorabilă e considerată o victorie, cînd plingi de fericire că în loc să primeşti ctîici goluri ai primit doar unul, sigur că e ceva care scîrţîie... Cine e de vină ? Nu e treaba mea să găsesc vinovaţi. Nici nu cred, personal, că trebuie căutaţi. Şi apoi, aşa cum am mai spus, toate acestea nu sînt observaţii critice, ci doar nişte biete amintiri... —Şi fiindcă suntem la capitolul amintiri, trebuie să spun că la Ciudad de Mexico, in Piaţa Constituţiei, din pricina unui poliţist care voia să-şi manifeste marea lui stimă faţă de echipa României, era să pierd autobuzul pentru Cuada... A trebuit să-i temperez entuziasmul ca să pot prinde — măcar in ultima clipă — autobuzul de Cuata. Teodor Mazilui Cronica edificiului (Urmare din pag. 1) Doicescu: Dar cîteodată am şi surprize inverse, cînd constat că o grupare urbană care însumează 40-50 mii locuitori este întocmită, amenajată şi construită de cite un profesionist pentru care nici studiile lui din şcoală, nici prezenţa lui arhitecturală nu ar fi mărturisit vreodată că ar fi apt să întocmească o atit de mare sarcină“. Dar cine, stimate maestre, să pună intre ghilimele acest profesionist la care vă referiţi, dacă nu opinia publică, această opinie publică exigentă, care l-a şi pus între ghilimele, dar cu un păcat, acuzînd întregul corp profesional al arhitecţilor. Şi ce păcat !!... Iată de ce suspin după această cronică a edificiului, care mi se pare o acută somaţiune socială şi culturală. Bietul Ioanide ar fi mîngîiat... Să vorbim despre... Onestitate In general, nu mă ajută tinerea de minte. Cu tot acest beteşug, uneori, fără să vreau, instantaneu, se pulverizează amnezia şi iată-mă revăzînd, de parcă s-ar afla in bătaia reflectoarelor, amănunte şi fapte de mult date uitării. Este ceea ce mi s-a intimplat mai acum cităva vreme, cu prilejul actului de cultură care este retrospectiva Brâncuşi. Dect şi important, despre arta ilustrului personaj vorbea un cultural ce poartă titulatura de critic plastic. Spunea domniasa: Cu inventivitatea lui a căutat noi concepţii, noi procedee care să împrospăteze şi să lărgească limitele de exprimare ale sculpturii. A ajuns la purităţi nebănuite, la limpezimi de concepţii ce ne fac să reconsiderăm esenţele noastre pure. Sinteza lui in sculptură conţine armoniile cele mai de seamă ale formelor pornite totdeauna de la conceptul vital dus pînă la ultima sa consecinţă. Se exprima, nu glumă . Este o zonă a revelaţiei cele mai puternice, a diversităţii brăncuşiene in care apar chemările către toate funcţiile Cosmosului, contradicţiile de pe toate coordonatele moderne şi rezolvările de spirit. Expresia predilectă a selecţiei e un simbol, fiindcă reduce la ultima expresie diversitatea, atingînd limitele unităţii prin concentrarea extremelor. Este o surpriză fascinantă de dezvăluiri treptate, aproape misterioase, pe integrarea obiectului de artă în mediul dat, ceea ce ii dă valenţele magice ale aspiraţiei spre absolut. Ascultindu-l, vrînd-nevrind, mi-am amintit că în urmă cu ani, cînd se zvonise că s-ar aduce la Bucureşti atelierul lui Brâncuşi, atelier ce se află la loc de cinste în Muzeul de Artă Modernă din Paris, nu despre altceva ci despre Brâncuşi, nu altcineva ci acelaşi cultural vorbea cam aşa. Este o grăitoare demonstraţie formalistă care se caracterizează prin ruperea artei de viaţă, prin uitarea rolului ideologic şi social al creaţiei artistice şi datorită înţelegerii primitive, duce la sărăcire şi la îngustare a formei. Nu este o artă autentică ci, dimpotrivă, o concepţie neprincipială, exprimată in practica ei care constă in a redimensiona de fapt totul, la ilustrarea unor teze generale, ceea ce a dus la meşteşugărie, la crearea unor lucrări şterse şi mărunte. Arta sa, estetic idealistă, total abstractă, văduvită de funcţia ei creatoare, concepută pe bază de sinteză este pe de-a-ntrectul falsă şi complet iftMfâm mfitată frumos a societăţii noastre socialiste. De unde întrebarea: A crezut vreodată nu ceva ? Atunci cind înnegrea pătimaş, credea în ceea ce spune ? Sau acum cind albeşte dezinvolt, crede în ceea ce spune ? Sau nu credea nici atunci cum nu crede nici acum şi spune ceea ce spune, după cum bate vîntul, ca să-şi păstreze culcuşul călduţ, ca să-i fie lui bine. Cit priveşte onestitatea, dacă este cazul să ne referim la un asemenea lucru de nimica, fiindu-i o noţiune necunoscută, cu ea, culturalul cu pricina n-are treabă. Mihai Popescu Mea culpa (Urmare din pag. I) De ani şi ani, schimbi preocuparea. Aşa-i şi cînd citeşti, aşa-i şi cînd gîndeşti. — Ţi s-a-ntîmplat 7 — Mi. Ştii că am lucrat mult în logîcile cu mai multe valori. Intr-o logică cu trei valori, de pildă, o propoziţie nu e neapărat adevărată sau falsă. Poate avea şi o a treia valoare. — De exemplu . — Aici e tocmai ce vreau să-ţi povestesc. Mi-am dat seama, acum vreo peste douăzeci şi cinci de ani, că n-aveam nici un exemplu de propoziţie cu trei valori. Crezusem că-1 am. — Şi nu era. — A treia valoare părea să fie îndoielnicul a ceea ce poate şi să fie şi să nu fie. Numai că nu mergea. — Și atunci 7 — Am cam lăsat-o baltă. Acu vreo patrusprezece ani. Intrebuinţînd logica matematică în studiul automatelor, am început să folosesc logicile cu trei valori pentru analiza unor defecte de funcționare. Totuși abia peste zece ani mi-am dat seama că aveam exemple de propoziţii cu trei valori. Pronunţam zilnic aceste propoziţii, chiar cînd expuneam problemele de care vorbesc, dar mi-a trebuit timp pînă să-mi dau seama de ce făceam. — Să nu crezi că mă mir. întotdeauna am spus-o: nu poţi planifica pînă nu cunoşti şi tehnologia chestiei. Ca să ţie așa de mult, n-aş fi crezut-o. — Poate că pînă azi nu cunoşteai tehnologia.