Contemporanul, iulie-október 1972 (Anul 26, nr. 28-52)
1972-09-15 / nr. 38
Proletari din toate ţările, unîţi-văl Vineri 15 septembrie 1972 Nr. 18 (1349), 10 pag. 1 leu Sâptâmînal POLITIC — SOCIAL — CULTURAL editat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şcolar e Zi, cind in întreaga ţară şcolile îşi redeschid porţile, ne regăsim cu toţii sub semnul aceleiaşi tradiţionale stări de spirit: emoţia optimistă şi tonifiantă pe care o prilejuiesc marile solemnităţi sociale, dovadă mărturisită a respectului faţă de educaţie şi cultură într-o societate în care acestea se bucură de o atît de înaltă preţuire. A devenit o obişnuinţă în ultima vreme să întîmpinăm fiecare nou an şcolar sub semnul unor noi responsabilităţi şi exigenţe care sînt, de fapt, tot atîtea motive de încredere şi mincirie. Intr-adevăr, in actuala etapă de construcţie multilaterală a societăţii socialiste educaţia, ştiinţa, cultura au devenit cuvinte de ordine, linii directoare ale programului de înălţare necontenită a patriei pe cele mai înalte trepte ale civilizaţiei şi prosperităţii materiale şi spirituale. Deschiderea noului an de învăţămînt are loc nu mult timp după ce forul comunist al ţării — Conferinţa Naţională din iulie — a precizat şi actualizat sarcinile multiple şi de cea mai mare importanţă socială care revin şcolii, în asigurarea şi pregătirea forţei de muncă, in educarea morală, ştiinţifică şi politică a tinerelor generaţii, in cultivarea la acestea a respectului faţă de cele mai alese valori create de umanitate. înnoirile pe care Invăţămlntul de toate gradele le-a cunoscut in ultimii ani dau înţelesuri noi, substanţial Îmbogăţite şi nuanţate vechilor noţiuni de instrucţie şi educaţie, ataşind mai strîns domeniul acestor majore activităţi de nevoile reale şi actuale ale societăţii, de progresul tehnico-ştiinţific contemporan, de cerinţele formării personalităţii comuniste armonioase, integrale şi multilaterale. Activitatea şcolii este privită şi consfinţită, în noua viziune, ca o corelare intimă, naturală a transmiterii cunoştinţelor teoretice cu formarea şi perfecţionarea deprinderilor practice in aşa fel Incit, după terminarea unui ciclu şcolar complet, absolvenţii să se poată încadra imediat şi nemijlocit intr-o activitate socială utilă, corespunzătoare aptitudinilor şi pregătirii lor şi nevoilor prioritare ale colectivităţii sociale. In această direcţie, înfiinţarea atelierelor-şcoală, patronarea instituţiilor şcolare de către Întreprinderile economice, alternarea activităţilor teoretice cu cele productive deschid cele mai promiţătoare perspective atît creşterii eficienţei sociale a învăţămîntului, cit şi realizării de sine, cit mai plenare a indivizilor. Grija atentă, ocrotitoare a Partidului nostru faţă de calităţile umane şi cetăţeneşti ale celor ce ies de pe băncile şcolii, faţă de destinul tineretului nostru este limpede şi expresiv formulată în cuvintele secretarului general care, în Raportul prezentat la ultima Conferinţă Naţională menţiona, printre altele, că realizarea unei pregătiri multilaterale constituie o cerinţă importantă a economiei moderne, o condiţie primordială a creşterii rolului creator al omului în desfăşurarea producţiei şi, pînă la urmă, un principiu fundamental al însuşi comunismului, care presupune manifestarea polivalentă In cîmpul muncii a fiecărui membru al societăţii. Desigur, scopul ultim al şcolii este de a da societăţii cit mai buni, mai compleţi cetăţeni, capabili de inovaţie şi responsabilitate în viaţa socială, devotaţi total poporului şi ţelurilor pe (Continuare In pag. 9) H. CATARGI Natură statică (Muzeul „Simu“) Blestemată călimară Ciţi in tine se-nnecara I Şi ciţi cred că nu se'nneacă Şi in călimara seacă I I Tudor flighezi — Inedit | IMîngîiere ! Dacă din Intimplare Găseşti asemănare Şi vre-un stih te doare ! Mingiie-te cu gindul că vorba nu-i de tine. Şi-o să te simţi mai bine. Hora I de poeţi f CENTRUL EUROPEAN AL UNESCO PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR PESTE citeva zile. Bucureştii vor găzdui o nouă instituţie de cooperare internaţională . CENTRUL EUROPEAN AL U.N.E.S.C.O. PENTRU ÎNVÂŢAMÎNTUL SUPERIOR, care-şi va deschide porţile în Palatul Kretzulescu de pe strada Ştirbei-Vodă Ne-am adresat cu acest prilej ambasadorului Valentin Lipatti, Directorul relaţiilor culturale din Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a ne răspunde la următoarele întrebări: — Cum a luat fiinţă acest proiect ? — Ideea Centrului european al U.N.E.S.C.O. pentru problemele învăţămîntului superior s-a născut cu prilejul Reuniunii Rectorilor Universităţilor europene, care a avut loc la Bucureşti, în aprilie 1970. Marea majoritate a participanţilor, pornind de la necesitatea intensificării şi diversificării relaţiilor de colaborare interuniversitare la nivelul întregului continent, au recomandat atunci ca U.N.E.S.C.O. să studieze posibilitatea înfiinţării unui mecanism de colaborare în domeniul învăţămîntului post-secundar. Ulterior, Directorul general al U.N.E.S.C.O., René Maheu, a propus Conferinţei generale a Organizaţiei, la cea de a lu a sesiune, în toamna anului 1970, crearea Centrului. Pe baza hotărîrii Conferinţei generale au fost apoi elaborate de către Secretariatul Organizaţiei date de necesari ,realizarii acestui proiect După numeroase consultări cu ţările europene şi cercurile de specialişti, proiectul este in prezent definitivat şi se va materializa peste puţin timp, prin inaugurarea Centrului — In ce va consta activitatea Centrului 7 — Centrul european al U.N.E.S.C O. îşi propune să culeagă informaţiile necesare studierii problematicii invăţămîntului superior şi să favorizeze coordonarea între centrele naţionale şi internaţionale de documentare in acest domeniu ; să studieze în profunzime aspectele esenţiale ale evoluţiei sistemelor şi instituţiilor de învăţămînt superior din Europa şi să difuzeze rezultatele acestor cercetări ; în sfîrşit, să promoveze, în limitele competenţei sale, schimburile interuniversitare la nivelul cadrelor didactice, ale cercetătorilor şi studenţilor din ţările europene. Pentru atingerea unor atari obiective, Centrul european va avea, ca unitate regională a U.N.E.S.C.O., un program de activitate care prevede organizarea la Bucureşti şi în alte capitale europene, de reuniuni internaţionale de experţi, publicarea de studii de specialitate, constituirea unei „bănci de date“, informarea periodică a celorlalte centre de documentare şi instituţii de învăţămînt superior din Europa etc. Centrul va trebui să devină un adevărat laborator, unde vor fi confruntate diferite experienţe şi unde se vor elabora analize şi sinteze cu privire la principalele probleme care stau în prezent în faţa sistemelor de învăţămînt şi a educatorilor : probleme de structură ale Învăţămîntului, de gestiune, de cercetare de orientare ş.a.m . Activitatea Centrului va constitui una din experienţele cele mai interesante din ultimele două decenii de vreme ce va permite desfăşurarea unui program de cercetare la nivelul întregului continent într-un domeniu de o vitală însemnătate care este invăţămintul superior, pentru toate tarile europene. — Care este deci, după dv« semnificaţia acestui proiect ? — Centrul pe care U.N.E.S.C.O 11 va deschide în capitala ţării noastre ni se pare a avea o însemnătate deosebită, căci el este primul centru la acest profil cu o dimensiune pan-europeană. Ca atare, un astfel de organism este menit să promoveze, în chip nemijlocit, colaborarea între toate universităţile şi centrele de documentare din Europa. Semnificaţia proiectului depăşeşte latura lui strict profesională, în măsura în care acest mecanism permanent va permite o mai bună, o mai largă şi mai susţinută colaborare general-europeană in domeniul sus-amintit. Astfel, viitorul Centru constituie un aspect major al pro- R* *du Mavrodin (Continuare in pag. I) RIUL Riul curge Io picioarele mele, Riul curge peste picioarele mele. Peşti de argin tcot capul din apă şi-mi spun i „Arunce undiţe io ne prindem in ea, Aruncă repede undiţa". Peşti de pui scot capul din apă şi-mi spun I „Aruncă undiţe să ne prindem in ea. Aruncă repede undiţa*. Mă uit Io ei, cimbesc şi grăiesc : „Nu vreau si vă prind in undiţa mea, N-ai ce face cu noi n-am ce face. Aştept să cadă tare aştept Să răsară luna să cadă in riu, Să cadă b rit şi-n undiţa mea". Peştii de argint se uită Io mine şi rid, Peştii de aur se uită Io mine şi rid. „Luna iscată şi aspră, imi spun. Uscată și aspră..." Zaharia Stancu MANOLE MANOLE este un om de virstă mijlocie, conştiincios din profesiunea lui, bun tată de familie... Am impresia că încep să scriu o schiţă în felul lui Urmuz, că după afirmaţiile de mai sus ar trebui să urmeze, la ora la care se află literatura, una cu o forţă de şoc violentă. Dar eu nu vreau cîtuşi de puţin să scriu o povestire in felul lui Urmuz, el mai degrabă dacă aş putea suna in felul lui Andersen, fiindcă episodul din viata lui Manole, la care am să mă refer, are ceva, are chiar mult, din „Răţoiul cel unit". Aşadar, Manole este un om de virstă mijlocie, şofer de meserie, al cărui fiu, terminind şcoala generală in primăvară, s-a hotărit să dea examen la o şcoală profesională de instrumente optice foarte fine. Băiatul s-a pregătit cu seriozitate, dar fiindcă erau mulţi candidaţi, ce păreau foarte descurcăreţi, iar fiul său se arăta cam molatec, o teamă a încolţit in inima lui Manole. In ziua cînd s-au dat rezultatele, a alergat nerăbdător la şcoală, suind treptele cu respiraţia tăiată. Lista era foarte lungă. Manole a inceput să o citească de pe la mijloc spre coadă. Numele fiului său lipsea. Neliniştit, a luat-o cam de pe la trei sferturi în jos, cu acelaşi rezultat. Nevenindu-i să creadă, nemaisperind nimic, s-a apucat să o citească cu moartea in suflet de la început. Numele fiului său era primul pe listă. — Atunci, a povestit Manole colegilor săi, şoferi la „Studioul Al. Sahia", lacrimile mi-au ţişnit din ochi, de mi-a fost teamă c-am să stropesc afişierul. Atita tot. In povestirea lui Andersen, râţoiul cel unit trece prin tot felul de suferinţe, pînă in ziua în care află că, de fapt, era un pui de lebădă. Geo Bogza PICU PĂTIMI DIN SAUSTE S -AU Împlinit, în acest septembrie, o sută de ani de la stingerea lui Picu Pătruţ din Sălişte, sătean autodidact, autor al unei vaste opere pictate, scrise, notate muzical, care doarme şi azi in conştiinţa ciobanilor şi ţăranilor de pe cele două versante ale Carpaţilor de miazăzi. Picu Pătruţ a fost o enciclopedie a culturii arhaice săteşti. Dar nu numai a culturii săteşti, ci şi a culturii scrise. Începînd cu primele biblii în româneşte şi isprăvind cu operele lui Dimitrie Cantemir, ale iluminiştilor transilvani, ale istoricilor şi poeţilor veacului XIX în care a trăit. O minune de ştiinţă pentru un sătean, care s-a născut, a vieţuit şi a murit la Sălişte. Ce ne-a lăsat el ? O mare operă, din păcate şi azi necunoscută. A caligrafiat cu mina lui citeva zeci de cărţi, pe care le-a ornat cu frontispicii şi vignete, împodobindule cu miniaturi. Miniatura este marea biruinţă a geniului lui Picu Pătruţ, artist desăvîrşit, care tmbină tradiţia cultă a miniaturii medievale româneşti din centrele de faimă (Neamţ, Putna, Dragomirna etc), cu tradiţia xilogravurii populare şi a icoanelor pe sticlă. Picu ne-a dat citeva mii de miniaturi, un panoramic de imagini care ar putea rivaliza în număr cu frescele de la Suceviţa, dar pe care — din păcate — nu le cunosc decit prea puţini iniţiaţi, un număr infim. Paradoxal, nu le-au cunoscut nici ţăranii de la Sălişte, fiindcă miniaturile au împodobit cărţile sacre din strana satului, pe care degetele neştiutorilor de carte nu le-au atins. Ce destin ciudat ! Romanul descoperirii manuscriselor lui Picu Pătruţ reprezintă o sublimă aventură, despre care am scris în citeva rînduri, dar care, iată, se complică din nou. Primul descoperitor este profesorul sibian şi marele cărturar Onisifor Ghibu care, în această vară, a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. În urmă cu aproape 70 de ani, domnia sa a recuperat cel mai important manuscris, Stihos adecă viers (1400 pagini), care conţine şi cele mai frumoase miniaturi. Manuscrisul a intrat in circuitul cercetării academice, a trecut prin miinile lui Cartojan, Nerva Hodoş şi Ion Bianu. Paralel s-au descoperit şi alte manuscrise. Paul Anghel (Continuare in pag. 9) „DUNĂRE, DUNĂRE, DRUM FĂRĂ PULBERE...“ AŞA începe un emotec bătrînesc, pe care pentru prima dată l-am auzit spus de un pribeag din satul meu, om cu tinereţe trăită furtunos pe malurile marelui fluviu. Cîndva, am stat şi eu pe aceleaşi maluri şi am privit apele gălbui cum se duceau la vale. Mi le închipuisem albastre. Aşa le ştiam din valsul lui Strauss, dar înşelarea nu m-a supărat şi am continuat să mi le imaginez albastre, deşi prin faţa mea treceau culorile pămîntului.Am văzut Dunărea adunată în albia ei, croită în erele apuse şi am văzut-o năvălind peste sălcii, peste stufuri, peste cîmpuri. Venea liniştită fără agitaţia mării şi, cu o forţă înspăimîntătoare tocmai prin liniştea ei, se revărsa pretutindeni, nerezistîndu-i nimic. Aducea cu ea dezastru şi moarte, făcea să plîngă malurile şi apoi, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, intra tn matca ei şi curgea mai departe. Am văzut-o fierbînd tn Cazane. Strînsă în zidurile Carpaţilor şi ale Balcanilor barieră pe care cîndva a rupt-o şi şi-a croit drum spre răsărit, Dunărea se războia cu fundurile, cu stîncile rămase In apele ei cu colţii ieşiţi la suprafaţă mugea, gemea, se zvîrcolea, dar nu se oprea şi se ducea mereu spre soarta ei. Din cînd în cînd. Izbea în stînci ambarcaţiunile ca treceau prin Cazane, le spărgea şi le băga la fund. Mureau oameni şi piereau averi. In satele şi porturile din acea parte a Dunării am auzit multe cmtece, multe poveşti, multe legende despre apele fluviului, despre vrăjmăşia lui, despre inecaţi, despre pieriţi. Unele semănau cu legenda Lorelei. Motivul era acelaşi. Spunea un marinar de pe un şlep cu care am trecut odată prin George Macovescu (Continuare in pag. 1) Combustiune a RAIM. „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată...". Trăim. Diminuaţi, înceţoşaţi de ani. Dăm lumină cît un bec de 25 waţi. Şi eram Sori Nu ştiam Se petreceau cu noi. nn noi, reacţii termonucleare explozii, microcataclisme străfulgerări revelaţii, prăbuşiri, apoteoze Ne purtam crucea tinereţii, a poeziei, calvarul maximei combustiuni, eram chiar astrul negru al melancoliei şi nu ştiam Nu ştiam că se va sfîrşi miraculosul nostru calvar Că e o stare de electre pe care o curmă moartea timpurie sau, la cel mai multi durata dîra de cenuşă a vremii Trebuie să te inttlneşti in unele cârti cu unei* destine pentru ca o .•oardă adormită ti vibreze la marginea nefiinţei şi • minunii amintindu-ţi . «Am fos* şi eu acolo tn ţara care nu e“», a «apezi’ Incandescente. Destinul de consompţiune şi de electie al poetei auedeze Edith Sildergran geamăn sub arcuirea a două decenii cu destinul moldovencei Magda Isanos dă acel sunet pur Incoruptibil de Stradivarius pe care 11 pierdem 11 uităm in goana cotidianului Cînd au fost, cînd s-au sfîrşit aceste vieţi ? Atît de repede au trecut, numai trei decenii consumate de ftizie şi de o ardere fără nume. pe ru-Maric Bănuț (Continuare la pag. 11