Contemporanul, iulie-október 1972 (Anul 26, nr. 28-52)
1972-11-03 / nr. 45
frumoase UBQQDomm Prestigioase creaţii corale • Cu prilejul sărbătoririi lui Ioan Chirescu, am putut asculta madrigalul „Cintecul amintirii“ pe versuri de Valeriu Bora şi Vlaicu Barna, madrigal scris de clasicul muzicii noastre contemporane, în memoria soţiei sale. Este impresionantă r Nu numai lucrarea, ci şi concepţia Înaltă a artistului, care caută drumuri noi, considerînd că adevărata compoziţie obligă la inovaţie. Este o muzică sobră, profundă, de o maximă simplitate, în care mijloacele de expresie ale madrigalului Renaşterii se Îmbină cu procedee neoclasice actuale. Sugestivă este şi tratarea pianului, avind ceva din sonoritatea evocatoare de clopot, ducindu-ne cu gindurile la vremuri de demult. • NU mai puţin atrăgător apare Imnul lui Liviu Rusu, scris cu prilejul sărbătoririi centenarului Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi, versuri Dragoş Vlcol. Muzica este simplă, cantabilă, in maniera vechiului coral din epoca barocă, nelipsindu-i unele intonaţii folclorice româneşti. Scriitura corală este deosebit de expresivă, iar discursul sonor în totalitate ne introduce intr-o lume meditativă, avînd ceva din tonul de legendă. Chiar dacă nu este conceput polifonic, precum „Madrigalele" pe versuri de Eminescu şi „Cintecele în stil popular“, Imnul coral al lui Liviu Rusu continuă creator tendinţele similare ale unui Porumbescu, Mandicevechi sau Vorelkievici. • PENTRU cor de copii Doru Popovici a scris două madrigale închinate sărbătoririi Republicii : Cîntec de leagăn şi Ţie, patria mea. Se remarcă aceeaşi tendinţă a compozitorului spre a valorifica un melos modal, o polifonie arhaică care de cele mai multe ori se identifică cu eterofonia populară. Dacă primul madrigal este liric, desfăşurat într-un ton de confesiune, al doilea are un caracter de imn luminos, cu o secţiune finală plină de vitalităţi. Versurile poetei Domnica Filimon sunt pline de sensibilitate, în special in. emoţionantul Cîntec de leagăn : „Să nu-ţi fie teamă / De bărboşi pitici / De spinoşi arici / Mama e aici / Ea a ferecat / A pus sub lacăt / Ursitoarea rea / Iar acum/ Ursitoarea-i ea/ Ea şi numai ea / Iţi urzeşte drum / Iţi veghează drum / Somnul fie-ţi bun“. Melodii populare româneşti de Tiberiu Brediceanu • A APARUT una dintre cele mai remarcabile lucrări folcloristice. Sub titlul Melodii populare româneşti din Banat, Editura Muzicală a difuzat o importantă suită de cîntece din celebra colecţie „810 melodii populare româneşti din Banat“ de Tiberiu Brediceanu. „Prin publicarea acestor melodii — scrie Constantin Zamfir în amplul său studiu introductiv — folcloristica muzicală se îmbogăţeşte nu numai cu o serie de ipoteze şi constatări teoretice privind cântecul popular ca material documentar, ci şi cu o serie de piese valoroase sub raport artistic muzical, menite a fi cunoscute şi interpretate de profesionişti şi amatori, a inspira pe compozitori în drumul lor creator şi a contribui la ridicarea şi afirmarea culturii muzicale româneşti“. 6 Din viaţa muzicală internaţională • DIN octombrie 1972 până în mai 1973, la Berlin vor avea loc, sub denumirea „Tineretul şi teatrul liric“, diferite simpozioane, discuţii cu publicul spectator, schimburi de experienţă între diferite teatre, conferinţe. Toate aceste manifestări urmăresc revitalizarea spectacolului de operă şi atragerea în special a tineretului în sălile teatrelor lirice. • CONCURSUL vocal organizat anual de televiziunea italiană pentru cea mai bună voce şi cea mai bună interpretare a unui rol din operele lui Verdi a fost cîştigat de soprana Katia Ricciarelli. • ORCHESTRA „Gewandhaus“, in fruntea căreia se află Kurt Masur, şi-a început seria de concerte pe care le întreprinde în fiecare toamnă prin Europa, concertînd în cîteva oraşe din R. F. G. • ORCHESTRA Simfonică vieneză îşi anunţă de pe acum participarea la festivalul Brahms care va avea loc în primăvara anului viitor la Hamburg. Erich Leinsdorf va acompania de la pupitrul dirijoral pe Andre Watts (Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 de Brahms). în program vor mai figura şi Simfonia I-a de Brahms şi a 3-a (Eroica) de Beethoven. • RENUMITULUI pianist Wladimir Horowitz i s-a înmînat de curind medalia de aur oferită de Royal Philarmonic Society celor mai de seamă interpreţi, dirijori sau compozitori. Dintre muzicienii care au fost medaliaţi de Societatea filarmonică regală din Anglia amintim pe I. Brahms, J. Sibelius, I. Strawinsky și A. Toscanini. • MARELE pianist italian Arturo Benedetti Michelangeli, care, în întreaga sa carieră, a înregistrat doar două lucrări (concerte de Ravel și Rahmaninov), a încheiat zilele trecute un contract cu casa E.M.I. pentru a înregistra o serie de lucrări valoroase din literatura pianului. Cenaclu muzicologic • ZILELE trecute, la sediul Uniunii Compozitorilor a avut loc primul cenaclu al secţiei de muzicologie din noul „an muzical“. Cu acest prilej, muzicologii Octavian Cosma, Viorel Cosma, Tiberiu Alexandru şi Gheorghe Firea au vorbit despre participarea lor la importante manifestări pe teme muzicale care au avut loc în Danemarca, Polonia, Jamaica și Cehoslovacia. Primul concert — dezbatere • Vă prezentam în numărul trecut al revistei noastre, lăudabila iniţiativă a Direcţiei Muzicale a Radioteleviziunii pentru noua stagiune : organizarea unei suite de concerte-dezbatere, manifestări care vor prilejui un larg schimb de opinii între creatori, interpreţi şi public. Vă oferim astăzi detalii despre primul concert care va avea loc în seara zilei de 20 noiembrie. Prezentat de compozitorul Nicolae Brinduş, concertul va cuprinde : Melopeea pentru flaut şi bandă de magnetofon de Liviu Glodeanu (solist, Voicu Vasilea), piesa Pithagoreis — muzică pentru bandă de magnetofon de Lucian Meţianu, lieduri pe versuri de Mariana Dumitrescu, Ion Brad, Carl Sandburg de Nicolae Coman (solişti: Steliana Calos-Cazaban şi Dan Muşetescu) şi lucrarea ligi Anatol Vieru Clepsidra II (la interpretarea căreia îşi vor da concursul Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii dirijată de Iosif Conta, corul „Madrigal“ dirijat de Marin Constantin, Gh. Zamfir la nai şi Toni Iordache la ţambal). Desen de HENRI CATARGI (Sala Apollo) STAGIUNEA DE BALET (Obişnuim să judecăm stagiunea teatrală după numărul şi calitatea premierelor de teatru, stagiunea muzicală — după primele audiţii. Dar dacă premierele teatrale şi primele audiţii muzicale dintr-o stagiune constituie firesc cartea de vizată a acelei stagiuni, fie ea teatrală sau muzicală, premierele de balet nu reflectă configuraţia şi structura unei stagiuni anuale de balet. Mai întîi, din cauza numărului lor foarte restrîns în raport cu celelalte spectacole de balet (mai vechi) care se joacă pe aceeaşi scenă, un ansamblu de balet al unei opere din ţara noastră prezintă de regulă una-două premiere pe an, în timp ce, paralel, ţin afişul alte zece-cincisprezece titluri. Apoi, extrem de rar izbuteşte vreo premieră de balet să aducă un suflu nou, să impună un coregraf, sau să-l dezică, să declanşeze schimburi şi lupte de opinii, in sfîrşit, să contribuie la iniţierea unui climat de emulaţie coregrafică, în trei cazuri din patru premiera aparţine „marelui repertoriu“ clasic. Uneori coregraful cu „idei“ ţese o poveste dansantă şablon pe o piesă muzicală de mare popularitate, mai adaugă două la fel şi afişele vor anunţa un nou triptic de balet la Opera din localitate. Foarte rar e abordat repertoriul naţional şi, din ce în ce mai rar, cel contemporan. Tot mai singulare sunt cazurile cînd coregraful se încumetă să pună în scenă o creaţie strict personală. De aceea analiza premierelor de balet nu se va dovedi revelatoare pentru un anume profil al stagiunii, care e, în linii mari, cea de acum un an, sau doi, sau... Se joacă pe scena unei Opere baletele lui Ceaikovski : Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci ? Se joacă creaţia romantică a lui Adam, Giselle ? Se mai joacă şi un balet al unuia dintre compozitorii : Asafiev, Glier, Minkus sau Pugni ? Repertoriul e făcut pentru totdeauna. Din cînd în cînd se abandonează unul dintre aceste titluri şi se montează în „premieră“ altul, aparţinînd listei.Lipsesc cel mai adesea creaţiile şcolii naţionale de dans cult, lipsesc lucrările coregrafice care să redea preocupările şi realităţile atît de complexe ale epocii pe care o trăim, creaţii care să-l înnobileze pe om, să-l însufleţească la fapte măreţe, eroice. Căci baletul poate şi trebuie să devină un instrument eficace de perfecţionare continuă a societăţii, a omului. La situaţia actuală a baletului românesc concură oarecum actuala organizare — învechită — a trupelor de balet, afiliate şi subordonate Operelor şi Teatrelor muzicale, dar, mai ales, lipsa coregrafilor şi a unui spirit de emulaţie ce ar trebui să se bazeze pe o viaţă de spectacol intensă, pe o critică vie (astăzi doar timidă), pe un învăţămînt de calitate, schimburi de experienţă etc. In toată ţara dacă mai sînt patrucinci coregrafi activi corespunzînd pe de-a întregul accepţiei de artist creator, care compune coregrafia şi montează scenic un balet personal, cu idei personale, un coreautor, cum îl definea Serge Lifar. Opera Română din Bucureşti are angajaţi doar doi coregrafi din vechea (şi ultima) promoţie de coregrafi formaţi după principiile unei şcoli autentice : Tilde Urseanu şi Vasile Marcu, însăşi prima scenă de balet a ţării dovedindu-se astfel deficitară la capitolul regizorilor coregrafi... ...Şi totuşi, semne bune sunt. La Timişoara, un grup entuziast de tineri dansatori, cu sprijinul directorului Operei, Nicolae Boboc (ce nu se poate face cînd există entuziasm şi sprijin ?) s-au constituit în ulterior faimosul Chore-Studio, pe care l-am aplaudat şi noi la Bucureşti, studio de creaţie ce-şi propune promovarea unei arte coregrafice bogate în paleta mijloacelor de expresie, călăuzită de caldul fior umanist care a însufleţit dintotdeauna creaţia artistică-literară românească. Un tînăr coregraf nu mai puţin entuziast, ce stă un teatru de dimineaţă pină seara, scrie librete, pictează afişe, ascultă muzică, „presează“ cu repetiţiile dansatorii, conduce cu autoritate Studioul, conferindu-i o parte din neastîmpărul căutărilor sale. Iată deci calea spre arta adevărată, vie, spre inima şi mintea spectatorului modern, calea pe care merge, încet dar sigur, Chore- Studioul timişorean condus de coreautorul său, Alexandru Schneider. La Iaşi, un alt tînăr, de fapt o tînără coregrafă, Mihaela Atanasiu, a forţat de cîteva ori porţile înţepenite ale repertoriului clasic, ale manierelor învechite de montare coregrafică, abundînd în pantomimă şi grandilocvenţă. „Brecht“ -ul ei (Cele şapte păcate de moarte...) şi mai înainte Esmeralda au anunţat noua sa orientare, ţintind spre evidenţierea unui mesaj contemporan, cu mijloace adecvate de expresie, Romeo şi Julieta a confirmat-o. „Dacă arta coregrafică se arăta în referatul recentei Consfătuiri organizată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, cu privire la Operă, Operetă şi Balet — se dovedeşte pretutindeni în lume impulsionată de un suflu înnoitor, revoluţionar, cu atît mai firesc este ca ea să-şi găsească în societatea noastră socialistă expresii artistice şi ideologice convingătoare, adecvate“. Acum, Mihaela Atanasiu pregăteşte un spectacol-colaj pe tema masacrului atomic de la Hiroşima. Alte semne le avem mai de demult ! Miriam Răducanu şi, mai apoi, Gheorghe Căciuleanu promovează cu asiduitate dansul de cameră, vioară unică cu sonorităţi de orgă, una dintre direcţiile posibile de afirmare a noului dans bazat pe expresie şi pe idee. Petre Bodeuţ, un ultim mohican al dansului de caracter românesc (cult), pentru care puţini compozitori au mai scris (şi, printre ei, Ion Dumitrescu, Zeno Vancea, Tudor Jarda — continuîndu-i pe Jora şi Paul Constantinescu), ne-a oferit excelente recitaluri de dans cult, şi, în sfîrşit, semnul cel mai sigur pentru profesionalismul coregrafiei româneşti, Oleg Danovschi, a compus acel Studio '67 — cap de pod al baletului contemporan, apoi Mandarinul... şi alte cîteva mostre de adecvare a capacităţii sale creatoare la rigorile noului dans. Mai nou, la Opera Română, cu sprijinul Direcţiei Muzicii din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste s-a montat, în sfîrşit, baletul aşteptat pe o temă revoluţionară. Primăvara (muzica : C. Trăilescu ; coregraf : V. Marcu ; libretul: Al. Popovici) primit cu entuziasm de marele public care şi-a regăsit aici, în oglindirea luptei din ilegalitate a U.T.C.-iştilor sub conducerea Partidului, pentru edificarea unei noi vieţi, împlinirea celor mai nobile aspiraţii ale sale. Magdalena Popa şi Petre Ciortea, întregul colectiv al Operei, au dansat cu un entuziasm înflăcărat de ideea creaţiei militante Şi semne mai noi ! O tînără profesoară de la Liceul de coregrafie, Adina Cezar, interesată de posibilităţile creatoare ale improvizaţiei, a semnat cîteva recitaluri în care conferă dansului românesc dimensiunile expresionismului într-o manieră cu totul nouă. Alexa Mezincescu îşi sintetizează, în cîteva coregrafii televizate, ideile sale despre noul dans. Amatta Checiulescu şi Marius Zirra au preocupări asemănătoare. Şi totuşi... Schneider, deşi invitat la Bucureşti să monteze, nu ştie încă ce titlu i se oferă, iar Chore-Studioul rămîne doar studio şi nu se poate lăuda cu multe titluri noi, Mihaela Atanasiu, după ce i-a cunoscut la ei acasă pe inventivii coregrafi americani, doreşte — cum e normal — să-şi valorifice noile cunoştinţe, dar se plânge de inactivitate. Mariam Răducanu şi Gh. Căciuleanu sunt prezenţi în sălile mai puţin importante, riscînd să nu-ţi poată aduce o contribuţie notabilă la edificarea noului dans pe scară naţională, Petre Bodeuţ îşi tot pregăteşte un nou recital, iar Oleg Danovschi se mulţumeşte cucolaborări externe. Primăvara riscă să rămînă doar o floare, şi astfel semnele rămîn, în cea mai mare parte a lor, doar semne. Să vedem, totuşi, ce se joacă în stagiunea '72—'73 ? Am arătat că, pînă acum, premierele erau puţine şi nesemnificative iar repertoriul aproape exclusiv clasico-romantic. Nici anul acesta nu ne putem lăuda cu mai mult. Doar Opera bucureşteană a iniţiat un adevărat program de asalt asupra noului dans. La început mai timid, apoi... Baletul oferit lui Schneider, cel propus lui Michel Descombey (cunoscut publicului român prin al său Basquet), lucrarea lui R. Strauss, Till Eulenspiegel, semnată de Tilde Urseanu, ce pare că doreşte a reveni la marea creaţie, reluarea Studioului 67 şi promisa tragere de cortină la noul Studio experimental (care, totuşi, întîrzie cam mult), prefigurează o posibilă emancipare a îmbătrînitului balet al Operei. Timişoara, care ar putea să se bazeze mai mult pe Chore-Studioul ce şi-a demonstrat strălucit capacitatea, reia Lacul şi il cheamă pe Vasile Marcu pentru a remonta, aici, Primăvara- Opera Română din Cluj prezintă o singură premieră, Iancu Jianu („balete nu se reiau“—am aflat la Studiile muzicale) iar Opera maghiară — nici una. Se reiau, în schimb, La piaţă, Mandarinul şi Prinţul... lucrări bartokiene ce ar fi trebuit, după părerea noastră, să existe permanent în repertoriu. La Iaşi, în afara celor două microbalete, A fost odată şi Intilnire in beznă, a spectacolului Mihaelei Atanasiu. Hiroşima şi Simfonia neterminată (amînat sine die, am aflat la trimiterea acestor rinduri spre tipar) se montează Lacul şi se reia Giselle. Intr-o asemenea structură a repertoriului, revirimentul aşteptat nu se poate produce atît de repede. Pentru a reveni la faima sa, pentru a-şi reconsolida prestigiul, baletul românesc trebuie în primul rînd să se desprindă cu hotărîre din chingile imobile ale repertoriului limitat, îmbrăţişînd un repertoriu larg, variat, care să cuprindă în centrul său creaţii noi, militante, redînd preocupările şi realităţile atît de complexe ale epocii pe care o trăim, inspirîndu-se din istoria naţională, din îndelungata luptă a poporului nostru pentru libertate, independenţă naţională şi socialism. Aceste deziderate îndeplinite şi coroborate cu o formă politică de repertoriu, reevaluînd creaţiile noului dans, ale şcolii naţionale culte şi ale tematicii revoluţionare — tot atîtea direcţii posibile de reînnoire şi re-, vitalizare — vor conduce cu siguranţă Terpsichora românească pe locul ce i se cuvine în cortegiul modern al muzelor. Nicolae Spirescu concerte___________V • expoziţii o Octavian Rădoi ■ Wolfgang Guttler n Crăiasa zînelor iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiifgmiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiHiMiiiiiiiH HOTARIT lucru, ciclul de recitaluri Debuturi-Afirmări-Confirmări programat la Studioul Ateneului rămîne printre cele mai interesante înlănțuiri de seri muzicale, oferindu-ne singura posibilitate (în lipsa unor sistematice audieri comparative, care se face resimţită de a ne crea o imagine asupra forţelor existente in noua generaţie de interpreţi. Ştacheta calităţii începe să se ridice şi aici tot mai sus, mediocritatea şi platitudinea vizitindu-ne din ce în ce mai rar. Zilele trecute, am avut dovada că niciodată nu trebuie să asculăm un concertist mai puţin cunoscut cu idei nreconcepute. După ce urmărem cu civa timp in urmă cele patru Balade de Chopin la Studioul Conservatorului, interpretate de Octavian Rădoi, entuziasmul pentru asistarea la un nou recital al aceluiaşi manist era — mărturisim — foarte scăzut. De altfel şi de astă dată reluarea Baladelor nr. 3 şi 4 — cu toate că superioară faţă de trecutul apropiat, ne-a întărit convingerea că Chopin ar trebui lăsat puţin să se odihnească. In adevăr, motivarea lirică lipseşte, tensiunea interioară se destramă adeseori — dimpreună cu tempo-ul, ca in Balada nr. 4 — și atunci sunetele ajung pină la noi fără legătură aparentă între ele, ca o înșiruire formală, dictată de cine știe ce comandamente scolastice. Nu merită marele romantic asemenea tratament ! Din fericire, nu există numai Chopin pe lume. Cvitîndu-ne Sonata nr. 3 de Tudor Ciortea, Octavian Rădoi este dintr-odată altul : dobindeşte limpezimea ţelului şi adecvare inteligentă a mijloacelor, transparentă — adaptată savurosului neoclasicism al compozitorului — şi ne revelează in cîteva clipe domenii vaste în care resursele sale se pot manifesta in chip optim : muzica contemporană, In adevăr, Rădoi este un pianist cu calităţi deloc neglijabile. Are o masivitate a atacului şi o stăpinire naturală a claviaturii, este capabil să producă un volum amplu de sunet fără sforţare, desfăşoară o luciditate clarvăzătoare care îl poate sluji in nenumărate împrejurări. Redarea unui caiet din Variaţiunile de Brahms pe o temă de Paganini a fost aproape impunătoare prin calmul şi temeritatea cu care au fost înfruntate şi depăşite dificultăţile redutabile ale textului. Cui se pot lăuda cu o asemenea performanţă ? Pînă la urmă, deci, Rădoi a răsturnat previziunile şi ne-a rezervat o surpriză plăcută. AICI am venit cu sacul plin şi am plecat cu el încărcat pină în virf ; în adevăr, despre talentul lui Guttler aflasem încă de la un Nocturn de pe scena Teatrului „Ţăndărică“, unde, între apariţiile dansatorilor un tînăr înalt, cu faţă dolofană şi copilăroasă, silea contrabasul să-şi uite de reumatisme şi anchiloze şi să-şi redobindească surîsul juvenil şi vioiciunea expresivă. Regretatul Josef Prunner, bunicul, tatăl, modelul şi ocrotitorul contrabasiştilor noştri din multe generaţii, ar putea fi mindru de un asemenea continuator. In adevăr, Güttler întruneşte toate calităţile pentru a deveni un mare instrumentist. Are indemînarea tehnică şi darul de a trece uşor peste distanţele parcurse pe corzi, pentru a păstra nealterată continuitatea liniei muzicale ; ştie să înlăture „paraziţii“ sonori atît de periculoşi la asemenea uriaş mormăitor cum este contrabasul şi reuşeşte aproape tară greş (aproape !) să păstreze neîntinată acurateţea intonaţiei , are, în fine, simţul stilului, care-l fereşte de a cădea în simpla performanţă de spectaculozitate virtuozistică şi-l determină să urmărească permanent grăirea muzicală. Prima — şi cea mai concludentă — demonstraţie a fost Sonatain la minor de Händel, care a evidenţiat o admirabilă puritate a desenului, plasticitate a ritmului şi nobleţe a cantilenei, întotdeauna muzicianul se dezvăluie cel mai deplin în lucrările simple... A urmat Cadenţa II de Mihai Moldovan, colaborare fructuoasă intre compozitor şi interpret pe linia fantasticelor şi uneori plinelor de umor investigaţii în lumea noilor sonorităţi smulse sfătosului unchiaş al instrumentelor de coarde, In Sonata în Fa major, op. 5 nr. 1 de Beethoven, transcrisă de Prunner (unde participarea, la pian, a muzicalităţii lui Eduardo Ricci a fost notabilă), mai este joc pentru un plus de supleţe şi înaripare, dincolo de reuşita de a face să evite contrabasul precum violoncelul. Iar după Variaţiunile de Paganini pe o temă de Rossini, să-l lăsăm pe Gottler să-şi culeagă liniştit aplauzele. Le merită şi pentru că, după figură, pare un „tip cumsecade“. MUZICA UȘOARĂ Pe scurt • NU din vina autorului acestor rinduri, dintr-o enumerare a unor compozitori merituoși, într-o rubrică de acum cîteva săptămîni, au lipsit două nume : Aurel Giroveanu și Ion Cristinoiu. îmi fac o datorie de onoare din a le publica acum... • Dacă A R.I.A. nu ne aduce vedete ale muzicii uşoare (în turnee), o face, neintenţionat, micul ecran , un Neil Diamond de prin ’68-’69 cântând într-un bar (în „Mannix“) şi formaţia The Hollies interpretînd tema filmului „After The Fox“ („După vulpe“ — muzica de Burt Bacharach). • „Promenada duminicală" face parte dintre puţinele emisiuni T.V. care transmit, din cind în cînd, şi puţin jazz. Duminica trecută, însă, lipsă de respect faţă de telespectatori : ghitaristul Octav Zembika mima la... contrabas, bateristul Eugen Gondi — filmat cu spatele, iar la vibrafon — cine cînta oare ? (se vedeau doar mîinile). Toate acestea în cele cîteva melodii cu formaţia Ştefan Berindei... • Programele de muzică uşoară, bune sau rele, aşa cum sînt, ocupă un loc important între emisiunile T.V. Cronicarii T.V. „en titre“, însă, le ignoră aproape cu regularitate. Ce trebuie să înţelegem din aceasta ? • Nu numai din această cauză mă opresc aici asupra cîtorva emisiuni T.V.... Intr-una din ele, observ în orchestra lui Paul Ghentzer, ce concerta la restaurantul „Parc“ (se dansează în timp ce cîntă soliştii !), doi foşti „pop-men" : Liviu Tudan şi Ştefan Mihăescu, ce cîntă acompaniind, vai, pe Paula Stănciulescu şi Victor Predescu. O, frumoasele zile... • De ce oare lipsesc din genericele emisiunilor muzicale T.V. textierii şi autorii orchestraţiilor ? Sau poate că cineva consideră aportul lor neglijabil ?... • După Concursul naţional de muzică uşoară de la Constanţa, din acest an, puţine au fost ziarele care au publicat concluzii. Mai la obiect , articolul din „Viaţa studenţească“, însă străduinţa, demnă de laudă, şi curajul lui Mihai Tatulici nu sunt, din păcate, dublate şi de competenţă. Acest lucru se observă şi în concluziile, publicate cu puţin timp în urmă, pe marginea unei mai largi anchete iniţiate de revistă — despre care am mai scris. Oricum, primii paşi sunt lăudabili, iar iniţiativa revistei — notabilă... • Competenţă şi iarăşi competenţă, iată primul deziderat al comentariului de muzică uşoară, în emisiunea T.V. „Portativ“, formaţia „Phoenix“ cîntă şase compoziţii ale lui Nicolae Covaci, anunţate drept:„prelucrări folclorice“ !!... • Revista timişoreană „Orizont“ acordă un (foarte) mic spaţiu şi muzicii uşoare. Dar, uneori, parcă este prea mare şi acesta, căci semnatarul rubricii „Recording“, Lucian Bureriu, reuşeşte să înghesuie pe micul spaţiu o mulţime de inexactităţi, erori de informaţie şi ortografiere, chiar pleonasme (,,brass-ul de suflători“). Iar aprecierile sale vis-avis de formaţia „Roşu şi Negru“ sînt foarte, foarte exagerate... • In sfîrşit, o prestigioasă instituţie timişoreană s-a arătat dispusă să colaboreze cu formaţia „Phoenix“ : este vorba de Opera de Stat, a cărei direcţie (toată stima noastră !) a întrevăzut cîştigurileşi materiale, dar mai ales morale) ce pot rezulta din colaborarea cu acest grup talentat şi pus pe fapte mari. Mult succes „Studioului experimental“ şi spectacolului, in pregătire, „Meşterul Manole“ ! Octavian Ursulescu