Contemporanul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 28, nr. 1-27)

1973-12-28 / nr. 1

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Vineri 28 decembrie 1973 Nr. 1­0416) 1O pag. — 1 leu SAPT­AMÎNAL AL CONSILIULUI CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE An nou pentru REPUBLICĂ Semnificaţiile datinilor legate­­de Întâmpinarea noului an, sedi­mentate in veacuri numeroase de rodnică exersare a spiritului, inteligenţei şi fanteziei, se orinduiesc mai toate in jurul ideii de fertilitate a muncii, a destoini­ciei practice, dar şi al acelora de isteţime, curaj şi in­transigenţă morală, frumuseţe fizică şi dexteritate în buna ducere la capăt a celor începute. De douăzeci şi şase de ani încoace, ideea aceasta a fecundităţii muncii, a împlinirii, cultivată cu ardoare­ mai ales in ajunul noului an, din vechimi insondabile, este in mod fericit şi ireversibil legată de actul politic al naşterii Republicii, populare şi democratice, întru început, socialistă şi înfloritoare în zilele noastre. Aşa se face că, în spiritul şi continuarea îndelungatei tra­diţii, urările de succes şi prosperitate pentru anul care vine sînt in mod firesc legate de izbînzile — unite prin multe şi trainice resorturi de instaurarea Republicii — anului care trece, cele dinţii fiind urma­rea sporită a celor din urmă. Şi la fel de firesc este, pentru cugetul şi simţirea noastră, să aşezăm în primul rînd al determinărilor care ne înlesnesc şi ne îndrumă succesele, politica profund patriotică şi constructivă a partidului, alături şi inseparabilă de hărnicia şi tena­citatea adeziunii la idealul de progres ale tuturor ce­lor ce trăiesc, muncesc şi visează lucid pe întregul cuprins al ţării. Avem motive pentru un spor de încredere la fi­nele acestui an. Oglinda fidelă şi cuprinzătoare a mij­loacelor de informare ne-a comunicat cotidian, de-a lungul întregului an care expiră, rezultate edifica­toare prin numărul şi calitatea lor, pentru ritmul şi dimensiunile propăşirii socialiste a patriei. Adunate şi evaluate, realizările din sfera­ primordială — a creaţiei materiale oferă garanţia subliniată adesea de către conducătorul partidului, a devansării preconi­zate a cincinalului in curs — etapă cu deosebită pon­dere in edificarea societăţii socialiste multilateral dez­voltA*o in Rcn*4nia. — String legat de amploarea realizărilor Interne, tre­buie neapărat relevat, cu legitimă mindrie, prestigiul politicii externe a partidului şi statului nostru, poli­tică susţinută Prin promovarea contactelor şi colabo­rării intre state în spiritul justiţiei şi echităţii, al ega­lităţii şi independenţei, al conlucrării reciproc avanta­joase intre toate popoarele lumii, pentru instaurarea deplină a păcii şi progresul civilizaţiei. Cu adevărat istorice sunt, în acest sens, pe lingă alte multe iniţia­tive de plan extern, vizitele pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu Ie-a efectuat, in anul 1973, intr-o serie de ţări din America Latină ca şi aceea, mai recentă, în Statele Unite ale Americii. Prestigios, neîndoielnic, in contextul unui bilanţ al împlinirilor, este şi aportul celor ce au ca unelte de lucru facultăţile creatoare de frumos, romancierii şi poeţii, dramaturgii şi cineaştii, artizanii culorii şi su­netelor, interpreţii artei vii. Toţi cei care, intr-un fel sau altul, îşi destinează activitatea cultivării superi­oare a sufletului şi minţii oamenilor , sprijiniţi moral şi călăuziţi filozofic de către partid, bizuindu-se pe o platformă materială mereu mai consistentă. Şi nu e de prisos poate, în ilustrarea acestei din urmă afirma­ţii, să reamintim zestrea cu care, de pildă, activitatea teatrală de la noi a fost dotată numai anul acesta , edificiile de înaltă concepţie modernă ale Teatrului de Stat din Tg. Mureş şi ale Teatrelor Naţionale din Cra­iova şi Bucureşti. Inaugurarea ultimului dintre ele, vie incă în conştiinţa noastră, a fost un act de aleasă săr­bătoare a culturii şi artei româneşti, la fel de vie ca şi chemarea pe care, cu acest memorabil prilej, tova­răşul Nicolae Ceauşescu a adresat-o slujitorilor artei. Aceştia, îşi exprimă convingerea secretarul general al partidului, vor face şi în viitor totul pentru a con­tribui la realizarea nobilelor idealuri de umanism, de dreptate, de echitate socială în patria noastră, căci ac­e. (Continuare in pag. 2) ZIUA DE MÎINE la-ţi mina rece de pe fruntea mea, Mai am de scris o duzină de cărţi. Dacă-ţi mai trebuie incă un suflet Cauta-i şi prin alte părţi. Peste zăpada căzută ieri Azi se aşterne altă zăpadă. La primăvară intregul pămint Va semăna c-o-nflorita livadă. Vreau să mai văd cirduri de dropii, Cocori scincind prin văzduh să-i aud. Toamna vine cu geruri din Nord, Vara cu soare din Sud. Oameni tineri mor cu faţa-n ţarină, In iarba aspră ori în nisip. Ziua de miine alt miez va avea şi fără-ndoială alt chip. la-ţi mina rece de pe fruntea mea, Mii de pagini mai am de scris. Unele despre lume şi viaţă. Altele despre vis. Zaharia Stancu Tuturor cititorilor noştri, „La mulţi ani!”/ PREZENT SI VIITOR I­N anul 1973, care se apropie de sfîrşit şi care marchează trei ani din cincinalul 1971—1975, am participat şi participăm la prefaceri economice şi sociale fără egal în ţara noastră prin profunzimea şi caracterul lor revoluţionar, într-o perioadă care poate fi considerată cea mai dinami­că din istoria patriei, prefaceri fun­damentale pentru înfăţişarea de azi şi de mîine a României, datorate unui progres organic şi rapid care se afir­mă sub toate aspectele şi în toate domeniile de activitate. Efortul nostru conştient şi liber consimţit, concentrat intr-un singur cîmp de forţă şi consacrat aceluiaşi ţel, răspunde, prin desfăşurarea lui simultană şi succesivă, multilaterală, şi diversă, pe de o parte comanda­mentelor exercitate de noua structură socială şi imperativelor de ordin su­perior ale existenţei noastre, şi, pe de altă parte, imaginii pe care o realizăm în perspectiva viitorului, prin lucida şi exacta înţelegere şi a­­profundare a datelor prezentului, o imagine radioasă, valabilă pentru în­treaga comunitate şi pentru fiecare dintre noi. Viitorul se clădeşte, desigur, în pre­zent, el se clădeşte pe temelia succe­selor şi cuceririlor obţinute azi, pre­viziunile viitorului se întemeiază pe realităţile prezentului, devansindu-le, aşa cum, în curgerea lor maiestuoasă spre mare, apele unui fluviu devan­sează ponderea materială a substan­ţei lichide, cu zonele ei de transparen­ţă şi opacitate, supunînd-o unei miş­cări neîntrerupte, fertilă şi decisivă. Dimensiunea calitativă a efortului Virgil Teodorescu (Continuare in pag. 9) Unul din cei şase de pe Omul... ( ABINA teleferi­­cului lunecă ae­rian lăsînd Sinaia în vale, ascensiu­nea e rapidă şi comodă, treptat cor­tinele văzduhului se trag în părţi dind la iveală spectacolul unor prive­lişti mirifice : Valea Prahovei şi Bu­­cegii, Peleşul şi Drumul Moroienilor în extremităţi, Zamora şi Buşteni in sus, apoi Sorica, Clăbuceturile, Diha­­mul, Masivul Gîrbova şi iată acum şi un petec din Predeal şi din Piatra Mare... Toate sub zăpadă proaspătă, parcă anume pregătită pentru pragurile A­­nului Nou. Vizibilitatea, perfectă, ta­ie brazilor, piscurilor, văilor pînă la ultima depărtare, contururi limpezi, precise, cu o grație de traforaj. — Bună vreme, bunicuţo ! îartă-ne Cicerone Theodorescu (Continuare tn pag 8) Minimum___ _ ORI de cite ori trec prin faţa cinematografelor unde ru­lează un film ,.Interzis tinerilor sub 18 ani“ mă împiedic de ci­­teva sute de adolescenţi vizibil sub care încearcă să intre-n sală. Indicaţia cu pricina — în­­tilnibilă de altminteri pe toate meridianele — însoţeşte pelicu­lele — străine — socotite a cere spectatorului un plus de maturi­­tate şi înţelegere a vieţii.­­Spu­neam străine, deoarece n-am văzut niciodată asemenea prescripţii pe afişele producţiilor bucureştene, fenomen remarcabil, fără îndo­ială dar care nu trebuie să ne îndemne a considera că operele respective ar fi pe înţelesul tu­turor, sau lipsite de maturitate). Curiozitatea celor sub este fa­tală, aşa cum a fost, mai de mult, curiozitatea lui Adam şi­ a Evei la vederea fructului strict oprit; şi cine ştie ce s-ar fi intimplat dacă, folosind metode pedago­gice moderne, autorul interdicţiei ar fi cerut tinerilor, siciitor şi cu de-a sila, consumarea merelor (sunt sănătoase...) ; probabil că, minaţi de instinctul care ne face să respingem sfaturile părinteşti, cei doi ar fi fugit de pomul lău­dat ca de dracu... Dar poate că nu e prea tirziu să învăţăm din experienţa înaintaşilor Şi poate că, privind interdicţia ca pe-un miraculos deschizător de pofte, n-ar fi rău să fie lipite pe afişele unor concerte simfonice (fără so­lişti celebri), pe geamurile unor expoziţii de pictură sau pe coper­­ţile unor cărţi, banderole uriaşe cu : „Interzis persoanelor sub 30 ani..." AL. MIRODAN ȚARA Din depărtare, mi-ai devenit frunte, Din depărtare, mi-ai devenit lacrimă, Frunte îngîndurată, Lacrimă clară, Mai mult decit frunte, Mai mult decit lacrimă — Steaua Polară. Mă ţin după tine ca magii S-ajung lingă ieslea de stîncă — Leagănul bunilor mei, Pruncii cu plete de codri .Ce se-nchinau lui Zamolxe, Mă ţin după tine ca magii, Muma-Stea, neistovită de veghe, încovoiată de-a pururi Pe leagănul meu călător. In el, ca-ntr-o Arcă a lui Noe Cu sufletul am încărcat Pietre din munţii tăi, drept perne, Stropi din riurile tale, merinde, O frunză de tei, o frunză de nuc Ca aripi amare de-ntoarcere, Un fluier de fag, un fluier de os Să te pot doini, să te pot intreba Pe firul lor de Ariadnă Să mă intere la tine pe jos, Mumă-Stea. Ion Brad Atena, decembrie 1973 Observaţii şi me­ditaţii asupra oţelului de APORTURILE mele directe cu oţelul, mă simt dator­i­t să spun de la început, sunt dintre cele mai modeste. Nu am avut prilejul să pilotez avioane sau automobile de curse, nici să mînuiesc vreo aparatură de precizie, ceea ce, îmi închipui, mi-ar fi dez­văluit cine ştie ce legi sau taine ale lui. Mărturiile celor aflaţi în aceste situaţii vor fi existînd pe undeva şi vor fi fiind, fără îndoială, extrem de inte­resante, dar mie nu mi-a căzut sub ochi nici una. Aşa că, încă o dată, vorbesc despre un lucru ca şi cum eu l-aş fi descoperit, iluzie şi ignoranţă fără de care mi-e teamă că, mai niciodată, nu aş fi avut prea multe de spus. Deci, raporturile mele cu acest nobil aliaj sunt extrem de modeste, dar durează de un mare număr de ani şi sunt zilnice : în fiecare dimi­­neaţă îmi întorc ceasornicul, care are un arc de oţel, şi în fiecare dimi­neaţă îmi rad barba, cu o lamă de oţel. Mai puţin nici nu s-ar putea, şi totuşi, chiar aceste mărunte experienţe m-au dus la descoperiri pe care, oral, le-am împărtăşit pînă acum — şi ca pe nişte enigme, şi ca pe un fel de învăţătură — multor cunoscuţi. Ori de cite ori vreun produs industrial nu dă rezultatele aşteptate, sau prezintă ciudăţenii de neînţeles, îmi îngădui să vin cu ceea ce ştiu eu însumi în această privinţă. Anume, că într-unul şi acelaşi pachet cu lame de ras, fabricate din aceeaşi materie primă, în aceeaşi clipă, de aceeaşi maşină — un alt absolut al standardizării nici nu s-ar putea în­chipui — se găsesc unele pe care, după ce le întrebuinţezi de două, trei ori, eşti nevoit să le arunci, pe cînd altele durează zece zile, ivindu-se şi cazuri de o uluitoare longevitate : cite una care devine din ce in ce mai tăioasă, pusă parcă pe o viaţă fără de sfirşit. Cum se poate, mă întreb de fiecare dată, ca intr-un domeniu atit de precis şi de supus controlului, cum va fi fiind tehnica fabricării lamelor de ras, să existe aceleaşi inegalităţi şi aceleaşi surprize ca şi în lumea noastră, a celor care sintem un produs al biologiei ? Recunosc că acţiunea de a-ţi rade barba se numără printre cele mai banale cu putinţă. Insă, datorită acestei întrebări, chiar ea se poate învălui intr-un anume mister. Dar arcul ceasornicului, ce taină va fi ascunzind oare ? Sint zile cînd to­tul se petrece normal : în timp ce-l întorc, simt o rezistenţă minimă, care, de mult, mi-a devenit familiară. Dar, într-o bună dimineaţă, operaţiunea necesită, în cel mai evident mod cu putinţă, un efort de zece ori mai mare ca de obicei, incit abia reuşesc să adun în vîrful degetelor forţa necesară. Am căutat să corelez această bizară comportare cu starea vremii, cu gra­dul de umiditate, cu variaţiunile temperaturii, cu presiunea atmosferică sau cu altitudinea, însă n-am putut stabili nici o legătură. Sînt şi zile cînd arcul se întoarce aproape singur, trăgîndu-mi parcă el degetele, ca şi cum s-ar grăbi, ca şi cum ar avea vreun motiv de bucurie. Ori de cite ori se petrec aceste fapte, surpriza mea e mare. Mă aflu în primele ore ale dimineţii, solicitat de cine ştie ce ştiri im­portante, dar măruntul amănunt survenit la întoarcerea ceasului mă umple de nedumerire şi mă lasă visător. Ce se petrece oare cu oţelul ? De cele mai multe ori, împotrivirea sau consimţămîntul lui îmi aduce aminte de calul pe care, înhămat la o şaretă, îl minam adeseori In copi­lărie. Cînd abia se urnea, incit mă dureau braţele lovindu-l cu hăţurile pe spinare, cînd se aşternea pe un trap vioi, părind dispus să alerge astfel pînă la capătul lumii. Dar ce legătură poate fi intre calul care mă purta pe valea Teleajenului şi minuscula spirală de oţel care îmi măsoară orele vieţii... Sau, poate,­­ vreo legătură ? Geo Bogza fertilul dualism , a existat do­­­­cument de par­tid, după cum nu a existat cuvîntare a secretarului general al partidului nostru, în care să nu se sublinieze rolul determinant al ştiinţei şi al teh­nicii în dezvoltarea societăţii, pre­cum şi influenţa pe care cercetarea ştiinţifică o are asupra progresului tehnic. Un lucru bine cunoscut tutu­ror practicanţilor din acest domeniu vast al întîlnirii dintre ştiinţă şi teh­nică, dar mai puţin scos în evidenţă este faptul că tehnica nu este numai beneficiară a cercetării ştiinţifice, dar şi generatoare de cercetare ştiin­ţifică. Această ritmică pendulare a gîndirii şi a imaginaţiei spiritului uman între cercetarea ştiinţifică —, în căutarea veşnică a legilor care gu­vernează fenomenele nou descope­rite, — şi tehnica, motor al civiliza­ţiei şi al dezvoltării sociale, dar şi impuls al cercetării ştiinţifice, rezu­mă întreaga istorie a ştiinţei. Ştiinţa şi practica se condiţionează reciproc, nu pot fi despărţite şi nici nu se poate interveni artificial pentru schimbarea unui echilibru, pe care l-aş putea numi ecologic, între aceste două aspecte ale activităţii gîndirii umane, fără o serioasă tulburare a unei organizări determinate de toate condiţiile anterioare, asupra cărora nu se poate acţiona. Totul este o curgere, un fluviu imens al gîndirii omeneşti, a cărui stare este determinată, într-un punct al traiectoriei sale, de toate stările anterioare. Cercetarea ştiinţifică, fără asocie­rea cu practica, ar fi rămas la mo­delul speculaţiilor scolastice ale evu­lui mediu din care nu am fi putut ieşi niciodată. Practica fără ajutorul sintezei ştiinţifice ne-ar fi oprit la modelul vieţii din antichitatea­­ pre­­helenică. Asocierea şi sprijinul reci­proc pe care aceste două aspecte ale activităţii umane şi l-au acordat, ne-au adus la momentul de astăzi, ele condiţionează dezvoltarea de mîine a societăţii noastre. Aceste reflecţii ne-au fost determi­nate de lectura a două documente re­cente. Primul dintre acestea este con­vorbirea pe care un membru al re­dacţiei ziarului „Scînteia“ a avut-o cu prof. Ion Ursu, preşedintele Con­siliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Este un semn de robust realism al politicii ştiinţei faptul că, in această convorbire, se pune un ac­cent deosebit de puternic pe cercetă­rile privind descoperirea și valorifi-Acad. Hiron Nicolescu (Continuare in pag. 9) t: Consemnării Pluguşor P­LOAREA soarelui împodobită cu stele şi luminînd lingă inimă. Lerui-lor, şi-o fată pierdută-n o­­glinzi, şi zîmbetul ei de măr furat şi ascuns în sin fluturînd printre zăpezi­le de dincolo de rîuri. Noapte lungă, rîzînd cu sorcove în sîngele timpului. Struguri de argint lunecaţi la streaşi­nă caselor Miroase a merişor crescut între iezi, a lemn din săniile purtind mirese, iar vinul, descălţat de orice gînd urît, e vin care se varsă numai pentru iubire şi viaţă. Noaptea alcătuirii zodiilor. Şi noap­tea citirilor. Ianuarie, zăpezi păgîne, februarie, cap de lup în suliţă pe gard ; lumina brînduşei şi a liliacului pe pîraiele lui martie şi aprilie ; mai, gura trandafirului înălţîndu-se dintre micşunele spre gura fetelor în floare . Fânuş Neagu (Continuare in pag. 9) Panacee INTR-O frumoasă zi de vară, pe o bancă din Cişmigiu, un om blind, înţelept şi convingător mi-a demon­strat că sîntem nişte sinucigaşi. înfu­lecăm cu inconştienţă fructe, legume, pîine, elemente, alimente admirabile, dăruite de natură, dar care, trecute prin foc şi cuptor, devin adevărate otrăvuri pentru bietul nostru orga­nism care gîfîie cumplit şi se pără­­duieşte, în sforţările sale vane de a le asimila. Dacă vrem să ne mîntuim trupul şi, subsecvent, spiritul, drumul e acesta : întîi la „Consignaţia“ unde se procură o presă universală, din care extragem sucurile morcovilor, salatei, strugurilor etc., pe care le con­sumăm natur; apoi la piaţă, de unde cumpărăm griu, pe care îl consumăm tot natur, dar după ce a dat colţ (umezit, trecut prin site etc). Carnea, sub orice formă, se exclude de plano. Şi dacă sucombi de poftă tre­­cînd pe lingă un grătar cu mititei ? Omul blind, surizător, mă privi cu milă, înţelegînd că n-am înţeles esenţa : — Nu veţi mai pofti. Beţivul se opreşte la toate cîrciumile. Omul pu­rificat e atras de miresmele florilor. Şi făcu un gest larg spre trandafi­rii care înfloresc şi se desfoliază lingă bustul de piatră solidă al Maicii Smara. Alt om blind, înţelept şi con­vingător, întîlnit pe Calea Victoriei« Maria Banu. (Continuare in pag. 9)

Next