Contemporanul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 28, nr. 1-27)

1974-04-30 / nr. 19

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Marţi 30 aprilie 1974 Nr. 1904-34 10 pag. 11 leu SAPT AMINAL AL CONSILIULUI CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE 1 MAI TRADIŢIONALA zi a muncii, a solidarităţii muncitoreşti, Unu Mai are pentru noi, anul acesta, un număr sporit de semnificaţii, pe care i le conferă contextul unei multitudini de evenimente politice şi sociale. Se împlinesc, astfel, la această dată, treizeci de ani de la apariţia manifestului comun al P.C.R. şi P.S.D. ce anunţa un moment hotăritor in realizarea unităţii de luptă şi acţiune a clasei muncitoare din România : constituirea, în luna aprilie 1914, a Frontului Unic Muncitoresc. Acest succes de seamă al clasei muncitoare era încununarea unor eforturi perseverente, intensificate in anii dictaturii fasciste şi ai războiului, pe care Partidul Comunist Român le desfăşurase incepind încă din anii imediat următori înfiinţării sale. Si-au adus contribuţia la realizarea acestui act istoric pentru destinele muncitorimii şi ale ţării, şi unii lideri clarvăzători ai celorlalte partide muncitoreşti existente pe atunci in România, dar merită a fi subliniată totdeauna tenacitatea comuniştilor care, punind mai presus interesele supreme ale ţării, aflată in grea cumpănă, au avut mereu iniţiativa înfăptuirii unităţii clasei muncitoare. Frontul Unic Muncitoresc a jucat, precum evenimentele au dovedit-o, un rol de primă importanţă in pregătirea şi victoria insurecţiei naţionale antifasciste ca şi in etapele ce au urmat, şi care au dus la schimbarea radicală a destinelor social-politice şi economice ale ţării noastre. Legată, pentru poporul român, pentru clasa noastră muncitoare, de importanta aniversare amintită — ea insăşi o dovadă elocventă a spiritului neinfinit de solidaritate muncitorească, ziua de 1 Mai se mai află situată, în acest an, in mijlocul desfăşurării unor evenimente politice şi sociale care, fie că au premers-o, fie că-i vor urma, vor avea repercusiuni numeroase şi dintre cele mai binefăcătoare pentru avansarea poporului român, cu tot mai mari succese, pe calea edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a construirii unei Românii civilizate, ai cărei cetăţeni să beneficieze — aşa cum cu prisosinţă o merită — de un ridicat confort material, de o bogată şi superioară viaţă spirituală şi morala. Memorabilă va rămîne pentru noi şi pentru generaţiile ce vor veni, ziua de 28 martie, zi de înaltă, vibrantă trăire patriotică, în care poporul şi-a ales, prin unanimitatea de voinţă a reprezentanţilor săi, pe primul preşedinte din istoria României. Este această supremă învestitură, o recunoaştere, o preţuire unanimă a meritelor pe care secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi Ie-a ciştigat în conducerea cu înţelepciune şi exemplară devoţiune a destinelor ţării, în efortul de consolidare a unei lumi a colaborării şi păcii. Sunt cunoscute şi se bucură de un mare prestigiu Internaţional acţiunile întreprinse de partidul şi statul nostru pentru lărgirea şi intensificarea relaţiilor de colaborare prietenească cu toate ţările socialiste, cu ţările în curs de dezvoltare, de statornicire a unor raporturi bazate pe respectarea independenţei, egalităţii şi suveranităţii între toate popoarele lumii, în elaborarea şi promovarea acestei politici externe, în afirmarea şi întărirea solidarităţii partidului şi poporului nostru cu toate forţele din lume care luptă pentru libertate şi suveranitate naţională, pentru democraţie şi progres social, contribuţia secretarului c. Desen de CIR DAMADIAN (Continuare in pag. 2) URARE In piept inima bate ca un mai, Trei roiuri de albine in alei. S-adune ceară, miere şi să mai Stirneascâ rost in florile de mai De Mai Intii dă şi tu vieţii rost Să fie rod mai bun de cum a fost, Să fie sărbătoare pretutindeni, In fabrici, pe ogoare, de Armindeni; Să sune glasul mierlelor in luncă Şi să se-nalţe-n fiecare prag A primăvară crengile de fag Şi steagul biruinţelor in muncă Înalţă şi-un pahar de vin afară Şi-nchină-n cinstea celor ce muncesc In lume şi pe plaiul românesc, Cărarea să le fie triumfală Mihai Beniuc i.uii. nimmt m; 11 .ivemmmmammmimmimMiMmMiiNiHiiHimmnniimiimimimmiHmtmBimmRmimmimmmmmmtmmBimi^^ Ziua de 1 Mai — măreaţa sărbătoare a primăverii şi muncii — a intrat în conştiinţa popoarelor ca un simbol al uriaşei energii revoluţionare şi al forţei înnoitoare a proletariatului, a milioanelor de făuritori ai bunurilor materiale, ai progresului şi civilizaţiei umane, a cării misiune istorică este aceea de a dezrobi popoarele de sub jugul exploatării şi asupririi, de a asigura clădirea societăţii noi , a egalităţii, echităţii şi justiţiei sociale, a demnităţii şi fericirii omului —, la care au visat, de-a lungul secolelor, minţile cele mai luminate. NICOLAE CEAUŞESCU 11 fi ms 8 Imn închinat muncii STABILI un raport direct între artă şi energie nu pare deloc o misiune facilă. Expoziţia cu acest titlu deschisă în noua Galerie a plasticienilor de lingă Piaţa Romană — care îşi face cu excesivă discreţie „vadul“ în lumea artistică bucureşteană — întreprinde cu destul succes o demonstraţie : dacă relaţia artă-energie nu este absolut bivalentă determinînduse reciproc, ea poate fi complementară ambelor sensuri, „homo tehnologicus“, păşind ferm în metaforă, întreprinderea animatorilor acestei originale expoziţii are un start dificil dar ea cunoaşte, prin demonstraţia dialogului posibil, un cert succes. Ingeniozitatea lor a constat nu numai în asamblarea unor lucrări de valoare pe o tematică dată, ci şi în realizarea unui convingător suport teoretic inspirat de selecţia cîtorva zeci de citate din scrierile filozofilor, artiștilor loan Grigorescu (Continuare in pag. 9) NE 'NTÎLNIM Sint dorinţele noastre un multiplu de creste Contopite-n văzduh de reala minune A voinţei şi-a faptei care azi le supune : Transparente preludii cu accente agreste. Ne intilnim in efort, in odihnă, iubire, Pe superbele pajişti ale luptei unite, Picături de lumină construind stalactite, Roşii se vede Mai strălucind in potire. Riul, ramul ne sint aliaţi şi te bucuri Că puterile firii ca un nimb ne-nconjoară Şi săminţa sădită pe întinderi de ţară Izbucneşte acum in petale şi muguri. Virgil Teodorescu Exupéry TUNCI, cînd atîţia vorbeau de parcă ar fi lăstrat, coborind speţa umană pe cea mai de jos treaptă a josniciei, cind o satanică industrie a minciunii râstlmăcise, cu sfruntată neruşinare, ziua şi noaptea, cele mai evidente şi categorice adevăruri, cind pe lingă marii lupi, care ne vesteau o domnie a lor de o mie de ani, schelălăiau tot felul de javre, adăugind la groaza acelei vremi o violenţă scirbă, atunci, cind încotro s-ar fi îndreptat, urechea nu deosebea decit tropot de cisme, scrişnet de tancuri, şi clipocitul celor mai negre ape ale morţii, în acel timp al închisorilor şi al plutoanelor de execuţie, in oraşele în care oamenii se strecurau pe lingă ziduri, degete febrile şi suflete înfrigurate au început să-şi treacă , unele altora o carte, de necrezut că a fost scrisă în acel timp, de către un om al acelui timp, pentru oamenii acelui timp, spre a nu lăsa să li se stingă in inimi speranţa, iar titlul ei, cum nu se poate mai simplu şi cum nu se poate mai potrivit cu starea de atunci a umanităţii, cu starea de fapt şi cu starea de spirit a milioane de bărbaţi şi de femei, era : Scrisoare către un ostatec. Se vor împlini, în vara care vine, treizeci de ani de cînd autorul acestei cărţi, ostaş al patriei sale batjocorite, a plecat cu avionul în misiune de război, şi nu s-a mai intors şi n-a mai fost găsit niciodată, ca şi cum cerul, gelos de puritatea lui, ar fi vrut să-l absoarbă, să-l topească în imensa-i albăstrime. Fiindcă rareori, în vremi atît de josnice, un om a rămas atît de neclatinat în nobleţea lui, drapel niciodată coborit al credinţei omului in sine însuşi, credinţă fără de care întreaga omenire ar putrezi ca un uriaş cadavru. Pentru mine, rămîne un lucru cu totul de neînţeles că, In anii următori războiului, cînd aveam de urcat atîtea trepte de pe care alunecasem în jos, acest om exemplar şi acest scriitor exemplar n-a devenit, oricit interes şi oricîtă pasiune ne-ar fi stirnit alte feluri de a scrie, una dintre stelele noastre călăuzitoare. Geo Bogza Cercetarea ştiinţifică - o vocaţie In cursul săptămî- nii trecute a avut loc la Bucureşti un eveniment cu importante consecinţe in viaţa ştiinţifică a ţării noastre şi în ultimă analiză în dezvoltarea economiei naţionale. Este vorba de Plenara Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Această plenară a fost însoţită de o expoziţie de aparate şi instalaţii, microproducţie a atelierelor specializate ale instituţiilor noastre de învăţămînt, de cercetare, sau ale deparameritelor. Este prima expoziţie de o asemenea amploare, preludiu promiţător al unui gen de activitate menită să ne elibereze de unele servituţi, să multiplice gradele de libertate ale cercetării din ţara noastră. Dar, drept să spun, nu analiza acestei expoziţii m-a determinat să scriu aceste rînduri. în fapt, mă aflu încă sub impresia cuvintelor rostite de preşedintele Republicii noastre, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la încheierea lucrărilor plenarei. Cuvinte cu atît mai adine ecou cu cit erau spontane, ieşite din inimă pentru a ajunge în inimile noastre, a acelor care se găseau pe băncile amfiteatrului — şi mai departe, în inimile tuturor cercetătorilor de pe întinsul ţârii noastre. Cercetător el însuşi în sectorul cel mai delicat şi cel mai plin de răspundere şi de griji al activităţii sociale, acela al conducerii destinelor unui stat şi al unui popor, preşedintele Republicii a definit într-o formulare extraordinar de precisă coordonatele activităţii de cercetare: „Cercetarea presupune pasiune, dăruire completă, gindire creatoare, imaginaţie, efort". Aşa cum a remarcat mai departe, există un statut al cercetării, dar calităţile care se cer unui cercetăto nu pot fi înscrise intr-un statut. Dacă un asemenea lucru s-ar încerca în acest domeniu și în toate domeniile de activitate, statutele ar deveni adevărate tratate de etică și de comportare socială. Toate diplomele din lume nu pot transforma un tînăr intr-un cercetător, dacă acest tinăr nu este agitat de focul sacru al curiozităţii creatoare, mereu nesatisfăcute. „Avem 60 000 de oameni care lucrează in cercetare“ a spus preşedintele în cuvîntul său. Cîţi dintre aceştia sunt intr-adevăr cercetători? Cîţi dintre aceştia încearcă să rupă lanţurile rutinei? Iată de ce calificativul de „cercetător“ trebuie acordat cu grijă deosebită, aşa cum se acordă calificativul de „pictor“, „poet“, „compozitor“ etc. „Cercetător“ trebuie să fie mult mai mult decât un termen administrativ, un nume oarecare printre miile de nume din nomenclatorul funcţiilor din statul nostru. A fi cercetător, este mai mult decit o funcţiune în statul de plată. A fi cercetător este o vocaţie, care cere o dăruire totală, continuă. Acest lucru nu este înscris în statutul cercetătorului. Nu încă. Acad. Miron Nicolascu Branişte IACA ar mai fi în viaţă, ar fi împlinit la sfirşitul acestui aprilie 75 de ani. Fac o socoteală. Vasăzică, în vara lui ’63, atunci cînd îl vedeam urcînd încet, cumplit de gîrbov, aleea de pe Cumpătu, avea numai 69 de ani. Marca o sută. Trupul lui, micşorat, noduros, tcorburos, era o buturugă. Parcă s-ar fi refugiat într-însa duhul unui veac de nepătruns, dur, de pădure bătrînă. Dar din chipul tasat, înfundat între umerii lui Quasimodo, Maria Banuf (Continuare In pag. 9) Incepînd cu nr. următor: • In intenţia de a răspunde mai adecvat — prin profilul său tematic — imperativelor educaţiei socialiste, formării concepţiei materialist-dialectice a maselor, a conştiinţei lor revoluţionare, în spiritul programului ideologic al partidului pentru reflectarea corespunzătoare a esenţei şi implicaţiilor pe care cuceririle gindirii ştiinţifice moderne le au asupra vieţii sociale şi confruntării de idei din lumea contemporană, incepînd cu nr. 20 (1435) din 10 mai 1974, revista noastră adaugă, preocupărilor sale de pină acum, pe cele referitoare la filozofia şi sociologia culturii, la lărgirea orizontului cunoaşterii ştiinţifice, la funcţiile modelatoare, educative ale artei şi culturii, cărora le va consacra, in mod constant, pagini speciale