Contemporanul, ianuarie-iunie 1977 (nr. 1-25)

1977-01-07 / nr. 1

ÎV CERTITUDINI IARA a intrat în cel de al doilea an al cincinalului 1976— 1980 cu sentimentul plenar al datoriei împlinite, cu conştiinţa marilor răspunderi cetăţeneşti, ale tuturora şi ale fiecăruia, în grandioasa operă de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, de înaintare spre comunism. „Semne bune anulare", spune vorba din bătrîni, şi semnele bune ale lui 1977, materializate în faptele importante de muncă, de creaţie, ale anului recent încheiat, sunt rodul politicii înţelepte, de temeinică perspectivă, a partidului în toate sectoarele vieţii economico-sociale,in clipele solemne ale pragului dintre ani. Mesajul adresat poporului de tovarăşul Nicolae Ceauşescu a exprimat vibrant gîndul ţării întregi. „începem anul 1977 cu hotărirea fermă de a înfăptui neabătut planul dezvoltării economico-sociale a ţârii, de a asigura, in continuare, progresul in ritm rapid al industriei şi agriculturii, al întregii economii naţionale." In cuvintele secretarului general al partidului — ascultate pretutindeni cu viu interes, cu emoţie, cu un sentiment de legitimă mîndrie — şi-a aflat expresie hotărîrea întregului popor de a face totul pentru ascensiunea necontenită a patriei noastre spre culmile cele mai înalte de civilizaţie şi progres. Am intrat într-un an deosebit de bogat în semnificaţii, pe toate planurile vieţii materiale şi spirituale. 1977 este anul în care vom sărbători centenarul Independenţei de stat, eveniment istoric de importanţă hotărîtoare pentru întreaga dezvoltare economico-socială a ţării, pentru afirmarea liberă şi independentă a naţiunii noastre. Este anul în care se împlinesc şapte decenii de la marile răscoale ţărăneşti. 1977 este anul primului festival naţional Ciitarea României, care se anunţă de pe acum drept o puternică manifestare a muncii şi creaţiei. Cu rol determinant în educaţia politică a maselor, în consacrarea geniului creator al poporului nostru, în afirmarea noului umanism revoluţionar. Mari reuniuni naţionale — Congresul cooperativelor agricole de producţie, primul Congres al consiliilor oamenilor muncii — vor aborda aspecte fundamentale ale construcţiei socialiste. 1977 este şi anul Conferinţei naţionale a partidului care va dezbate probleme de importanţă deosebită pentru înfăptuirea hotărîrilor Congresului al XI-lea. Oamenii de artă şi cultură intră în noul an cu certitudinea că munca lor, parte din munca întregii ţări, va fi tot mai mult în măsură să răspundă setei de adevăr şi de frumos a maselor, că va înfăţişa tot mai cuprinzător, mai emoţionant viaţa naţiunii noastre socialiste. Să fie, aşadar, 1977 un an al înfloririi puternice a creaţiei spirituale, definitoriu pentru potenţialul de gînd şi simţire al poporului nostru. Anul unei arte majore, capabile să pătrundă în profunzime sensurile devenirilor contemporane, al unei arte creatoare, dinamizatoare, pusă răspicat în slujba omului, poporului, patriei, cauzei socialismului şi comunismului. Creatorii de frumos de pe întreg cuprinsul ţării pornesc spre noi urcuşuri, cu hotărîrea de a transforma îndemnurile şi urările tradiţionale de An Nou în memorabile fapte de creaţie. Intrată în cel de al 30-lea an de Republică, România socialistă priveşte demn, temerar, spre viitor. (britem/uftanut Din lupta dreaptă care ne-ncunună Un Veac-Erou, înscris în calendare, Fiinţa noastră pururea răsare Pe-acest pămînt de ardere străbună. Desen de CIR DAMADIAN „CÎNTAREA ROMÂNIEI“ s -A ÎNCHEIAT un an deosebit de rodnic pentru afirmarea ascendentă, în orice sferă a activităţii umane, a celor care trăiesc şi creează pe păminturile României socialiste. S-a încheiat primul an al cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi realizările acestei perioade constituie o solidă bază pe care se înalţă proiectele noastre îndrăzneţe de viitor. A fost şi anul evenimentului istoric al Congresului educaţiei politice şi al culturii socialiste care a subliniat hotărât rolul esenţial al culturii ca modelatoare a unui tip uman capabil să realizeze pe aceste pământuri edificarea celei mai libere şi mai luminoase orinduiri din cite le cunoaşte istoria acestui popor. Congresul a trasat liniile directoare ale unui Program în care se înscriu dimensiunile unei noi condiţii umane, caracteristicile unor profunde nutaţii sociale, etice şi estetice, corespunzătoare unor timpuri de renaştere în toate domeniile, de neîntrerupt lul spiritual, de deplină efervescenţă creatoare. S-au afirmat încă o dată cu claritate principiile fundamentale ale umanismului revoluţionar, temelie şi încununare a marilor transformări politice şi filozofice pe care le-a purtat cu sine construirea vieţii noi. In curgerea timpului istoric nici o forţă ostilă nu a putut să incovoaie poporul român, conştient de dreptul său de a fi stăpîn peste munţi şi păduri, peste coline şi cîmpii, pînă la „marea cea mare“. Alexandru BĂLĂCI (Continuare în pag. a 2-a) UMENT Cuvînt despre cuvinte ■ MEDITAŢIA asupra cuvîntului, a valorii sale, a foloaselor şi primejdiilor care pot sa se nască din el, este o firească preocupare a artistului ce se foloseşte de cuvinte, a scriitorului deci, aşa cum fiecare meşteşugar se gîndeşte la uneltele sale şi nu tinde numai sǎ le perfecţioneze dar şi ştie, dacă e cu adevărat un bun meseriaş, câ-i pot scăpa de sub control devenind nocive. Există un fin echilibru al mijloacelor, aşa cum întreaga lume se bizuie pe fine contradicţii dialectice care o fac sǎ se dezvolte continuu. La început, bănuim, oamenii nici n-au ştiut că folosesc cuvinte. Cînd le auzeau sau le pronunţau, vedeau aievea lucrurile şi actele desemnate de ele năseîndu-se din amintire. Apoi, fermecaţi de minunata lor descoperire, le-au dat o importanţă covârşitoare şi magică. Cuvintele năşteau lucrurile, nu lucrurile năşteau în mintea omului numele lor. E foarte greu sa scapi, aproape în fiecare generaţie, de această tentaţie, care te face puternic, mai puternic decît devii realmente prin cuvînt. Primejdia acestei forţe înzecite şi exagerate vine din faptul că uneori, în asemenea ocazii, în asemenea condiţii, cuvîntul nu duce la un obiect sau la un şir de fenomene, la complicatele procese ale realităţii, ci la alte şiruri de cuvinte care au tendinţa să se lege între ele într-o deasă reţea ce nu mai permite pătrunderea spre transparenţa faptelor. Limbajul însuşi ajunge ca un geam murdar care întunecă încăperile noastre interioare transformîndu-le în labirinturi în care ne rătăcim. Rupîndu-se de lume, cuvintele îşi trăiesc o ciudată autonomie barocă, iar lumea lor umană, fără ele, nu rămîne indiferentă ci, dimpotrivă, se întunecă şi dă frîu liber tendinţelor limitate de cuvînt. A lupta neîncetat pentru legătura dintre cuvînt şi faptă, dintre vorbe şi lume, a ţine proaspăt cuvîntul prin organică legătură cu lumea din care s a născut, e una din îndatoririle scriitorului, şi nu numai a scriitorului. Vorba goală nu este numai ridicolă dar şi primejdioasă. N-am vrut prin aceasta să spun banalitatea că adevărul e preferabil minciunii. Chiar şi adevărurile, odată rostite, dacă nu privim evoluţia lucrurilor şi le repetăm fără continuu control, pot deveni mai primejdioase decît obișnuita minciună. Alexandru IVASIUC Legămînt Poate-o să mor curînd ori mai tîrziu. Dar las în urmă tot ce-a fost mai viu Din mine-n verb şi tescuit din veac. Să dea dreptate omului sărac. Nu-n faţa unui tribunal de legi, Ci-n văzul şi auzul lumii-ntregi. Eu inima mi-am stors-o ca ciorchine, Să curgă singe mînios din vine, Dospit în suferinţe seculare In crîncene-ncleştări : „Care pe care!" Am biruit? S-ar zice cum că da. Iar de-or mai fi duşmani, în ei vom da Pin’ ce-i vom face una cu pămîntul — Acesta ni-i cu viaţa regămîntul. Mihai BENIUC Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! s шштшшш TRI Pledoarie pentru claritate ! E unele porţiuni ale scrisului literar şi ale scrisului cu destinaţie ideatică, azi, se cultivă o anume obscuritate. I se dă acestei obscurităţi, pe alocuri, aproape valoare categorială. Ii sunt atribuite magii superioare. Este considerată drept condiţie a calităţii profunde. Disonanţa este purtată pe trepte înalte : piatră de sistem, principiu de artă, formă de modernitate. S-ar părea, deci, că în viaţa conceptelor au survenit elemente noi şi că se petrec mutaţii neaşteptate. Zonele de mister ajung să treacă înaintea conţinuturilor limpezi şi constituite, îşi fage drum asocieri şi accepţiuni ctff acestea : „limbajul neînţelesului", „tensiune disonantă", „dramatism poetic agresiv“ ş.a. Alăturările paradoxale nu sperie, nici nu miră. Dimpotrivă ! Li se găsesc virtuţi ; li se conferă putere semiotică ; sínt aplaudate şi sărbătorite pentru gîndirea nouă pe care ar pune-o in mişcare. Conceptul de ambiguitate, şi acesta, este urcat pe socluri. Pluralitatea posibilă de sensuri ! vagul i inconsistenţa , plutirea In ceaţă , acestea — toate — sínt socotite de unii ca forţe generatoare de substanţă literară şi de ambianţă spirituală. La fel, şi în ce priveşte imaginea poetică. Aceasta revendică din ce în ce mai mult libertatea de a se retrage în ea însăşi, constituindu-şi astfel o lume proprie, fără vreo obligaţie ca în formulările ei să inveşmînteze idei, să propage sentimente, să transmită mesaje. Acordul gîndirii cu realitatea riscă să devină la unii obiect de maliţie, de ironie şi chiar de stigmatizare, sub etichetă de tiranie a minţii ori de mediocritate a spiritului. De aici , invocări de tip halucinatoriu ale mitului primar, cufundări în vis, reîntoarceri în haos, beţii reci cu gustul neantului în ele... De aici, de asemenea, odată cu diferite anateme zvîrlite asupra descripţiei ori asupra ordonării arhitec- Prof. univ. dr. doc. Ion ZAMFIRESCU (Continuare In pag. a 2-a)