Contemporanul, ianuarie-iunie 1978 (nr. 1-26)
1978-01-06 / nr. 1
IDEI CONTEMPORANE Istorie locală — istorie totală MONTAILLOU este un mic sat din sudul Franţei, aşezat la poalele Pirineilor, la altitudinea de 1 300 metri. Aparent izolat de marile evenimente istorice şi practic necunoscut, el îşi face astăzi o intrare spectaculoasă în istoriografie, graţie unei cărţi recente, care s-a bucurat de un mare succes, atit în cercul specialiştilor cit şi al unui public mai larg. Lucrarea, cu titlul Montaillou, village occitan, de 1294 à 1324, publicată de cunoscuta editură Gallimard, aparţine lui Emmanuel Le Roy Ladurie, unul dintre cele mai importante nume ale istoriografiei franceze contemporane. De fapt, cu peste șase secole înaintea istoricului, un alt personaj se interesase îndeaproape de locuitorii acestui sat. Episcopul Jean Fournier, care avea să devină papă la Avignon, condusese intre 1318— 1325 cercetările tribunalului inchizitorial împotriva sătenilor acuzaţi de erezie. Amplul material al interogatoriilor a fost acum reluat, reinterpretat, structurat potrivit cerinţelor istoriografiei actuale, de către Emmanuel Le Roy Ladurie. Cele 600 pagini ale cărţii înfăţişează, uneori in cele mai mici amănunte, viaţa unei comunităţi de 200 locuitori la începutul secolului XIV. O frescă unică in felul ei, un adevărat roman al vieţii rurale, plin de viaţă şi culoare. Aceste calităţi, care în mare măsură au asigurat popularitatea unei cărţi altminteri alcătuită după cele mai stricte norme ştiinţifice, se împletesc cu o problematică şi o metodologie esenţiale pentru definirea unor tendinţe ale istoriografiei actuale. Este o istorie locală şi totală în acelaşi timp. Locală, în sensul cel mai restrins al noţiunii, intrucît studiază o comunitate umană relativ izolată, alcătuită din citeva zeci de familii ce trăiau într-o strînsă interdependenţă şi chiar înrudire, o mare familie de fapt. Studiu istoric total, istoric în sensul cel mai larg, adică sociologic, etnografic şi antropologic în acelaşi timp. Le Roy Ladurie nu a scris doar o carte de succes, ci a reuşit să dovedească marile posibilităţi ale istoriei locale, cu nimic mai puţin interesantă decit sintezele de ansamblu ; dimpotrivă, mai apropiată de viaţa concretă, de problematica reală a omului. Analizînd sub toate aspectele o structură socială relativ simplă, făcind deci o cercetare asemănătoare cu cea a sociologului, singura deosebire fiind distanţarea în timp, istoricul reuşeşte să ajungă la cele mai simple şi mai esenţiale resorturi ale raporturilor umane, să le detaşeze piesă cu piesă, să stabilească precis modalitatea funcţionării lor. Nimic nu lipseşte : mediul geografic şi alimentaţia, relaţiile sociale şi ocupaţiile cotidiene, economia şi modul de trai, casa şi familia, raporturile sexuale, dragostea şi căsătoria, tinereţea, bătrîneţea şi moartea, sociabilitatea şi multiplele ei forme de manifestare, mentalitatea oamenilor, sentimentul timpului şi spaţiului, al naturii şi universului, credinţele, religia şi ereziile, folclorul şi miturile — toate acestea sunt tratate detaliat, monografia satului concentrind astfel practic întreaga problematică a istoriografiei actuale, cu tendinţa spre o reconstituire „totală” a vieţii istorice. De fapt, acest deziderat al unei viziuni globale asupra trecutului se vădeşte a fi mai pe deplin realizabil în contextul istoriei locale, limitată in spaţiu şi timp, oferind specialistului, atunci cind documentaţia există, adevărate condiţii de laborator, prin posibilitatea izolării şi tratării exhaustive a subiectului. Se poate deci considera — şi cartea lui Le Roy Ladurie este un exemplu semnificativ în această privinţă — că, in viitor asemenea cercetări la nivel local vor constitui unul din factorii principali de progres al ştiinţei istorice, de îmbogăţire substanţială a cunoştinţelor noastre despre trecut. Marile sinteze nu mai sunt de conceput fără monografierea prealabilă a unităţilor de bază geografice şi istorice, în care pulsează nemijlocit adevărata viaţă a generaţiilor dinaintea noastră. Cercetările de acest gen au şi darul de a verifica şi adesea de a nuanţa concluzii considerate uneori definitive la nivelul istoriei generale. Nu o dată, istoria micului sat din Pirinei ridică semne de întrebare in faţa ideilor de ansamblu pe care le avem despre evul mediu occidental şi, intr-un plan mai vast, despre caracteristicile civilizaţiei rurale. Autorul ne înfăţişează o societate, desigur puţin evoluată sub unele raporturi, dar in alte privinţe surprinzător de modernă, mai apropiată de preocupările şi mentalitatea omului de astăzi decit suntem in genere tentaţi să considerăm epoca in discuţie. Ţăranii din Montaillon duc pe la 1300 o viaţă socială dinamică, mobilă, dovedesc iniţiativă economică (comerţul, schimbul în bani, raporturile salariale sunt mai dezvoltate decit ne-am fi închipuit), reuşesc să scape de sub controlul senioral strict şi îşi apără dirz drepturile împotriva bisericii, au ginduri şi sentimente apropiate de ale noastre, respectă, deşi necunoscători ai scrisului, cultura şi cartea, şi îşi găsesc delectarea în îndelungi discuţii cu pronunţat caracter abstract, chiar filozofic. Iată o imagine destul de diferită de cea a unei economii naturale stricte, închise, şi a unei societăţi ţărăneşti arhaice, în afara marilor curente ale progresului istoric. Desigur, Montaillou nu înseamnă întreaga societate feudală a Apusului şi o generalizare pe baza datelor ce ni le oferă ar fi pripită şi de altfel istoricul francez se fereşte să o întreprindă. Cert este însă faptul că, pentru o definire mai completă şi mai nuanţată a raporturilor de producţie, a vieţii de fiecare zi, a mentalităţii diferitelor perioade şi civilizaţii, istoricii vor trebui să plece în mai mare măsură ca pină acum de la realităţi locale ferme şi nu de la rigide scheme de ansamblu. In acest sens, cartea în discuţie constituie un remarcabil început de drum. Fidel metodei şcolii de la Annales, al cărui reprezentant de marcă este, Le Roy Ladurie se interesează în mod deosebit de structurile sociale şi mentale durabile, de „timpul lung“ al istoriei. In acelaşi timp, fără a renunţa la aceste preocupări, autorul a reuşit să realizeze şi o expunere vie a faptelor, a evenimentelor — desigur mărunte, dar semnificative — din viaţa locuitorilor satului de munte. De fapt, sute şi sute de întîmplări de tot felul şi o serie de portrete şi caractere precis conturate constituie primul nivel al cărţii — descriptiv, narativ, evenimenţial. Al doilea nivel — pe baza materialului oferit de primul — generalizează şi extrage semnificaţii. In bună măsură, farmecul cărţii şi marele său succes se pot explica prin savanta şi plăcuta îmbinare a evenimentului cotidian cu analiza structurală. Relativa reabilitare a evenimentului — repetăm, fără renunţarea la ce e bun cîştigat în domeniul structurilor durabile şi abstracte — constituie o notă oarecum nouă, detectabilă şi în alte lucrări recente ale istoriografiei franceze, preocupată în ultimele decenii, prin ce a dat mai bun și mai original, de timpul lung în defavoarea celui scurt, de general în defavoarea particularului, de structuri în defavoarea evenimentelor. Chiar Le Roy Ladurie vorbise odată despre „istoria imobilă“. Există, fără îndoială, elemente de permanenţă, care străbat secolele (şi anumite lucruri, raporturi sau idei familiare celor din Montaillou le putem regăsi şi astăzi), dar există şi neopritul curs de fiecare zi al istoriei. Cită mobilitate, ce bogăţie de evenimente, cite situaţii noi, neprevăzute, în viaţa cotidiană a unei localităţi care, privită de departe, ar părea imobilă, lipsită de istorie. Interesant de semnalat şi faptul că analiza cantitativă a seriilor istorice (corespunzînd concepţiei structuraliste şi ideii „timpului lung“), în mare măsură promovată de şcoala franceză şi de însuşi Le Roy Ladurie, lasă locul acum unei abordări mai curînd de natură calitativă (în primul rînd, din pricina lipsei unei documentaţii adecvate, care să fie tratată ma-tematic). Astfel, departe de a se reduce la scheme şi demonstraţii, cartea ne apare vie, plină de seva istoriei, reuşind să îmbine rigoarea cu o anumită libertate a stilului şi ideilor. Un echilibru între metodele moderne şi abordarea tradiţională, fără vreo tendinţă de excludere, reprezintă o formulă ce poate avea darul, prin însăşi complexitatea ei, de a satisface toate exigenţele. în multe privinţe deci, noua scriere a lui Emmanuel Le Roy Ladurie — la prima vedere-simplă monografie a unei mici localităţi pe parcursul cîtorva ani — ridică in realitate probleme fundameale ale ştiinţei istorice, în privinţa pomaticii, metodologiei, modalităţilor de expunere şi domeniilor caracteristice cercetării actuale. Fără a teoretiza, ea lansează de fapt un întreg program de cercetare. Dr. Lucian BOIA MIHAELA LISENCO : Nicolae Belcescu PUNCTE CARDINALE CONCURS • Pentru bicentenarul morţii lui JeanJacques Rousseau, Academia de ştiinţe, arte şi litere din Dijon, care in 1750 a distins pe celebrul filozof pentru Discurs asupra ştiinţelor şi artelor, a lansat un concurs cu tema : Rousseau şi epoca noastră. Premiul a revenit genovezului Henry Babel, care a încercat să pună într-o nouă lumină vasta operă a lui Rousseau, atit de contestată de-a lungul timpului. EXPOZIŢIE • In Berlinul occidental s-a deschis o expoziţie la care 35 de pictori, graficieni şi sculptori prezintă lucrări dedicate poetului turc Nazim Hikmet. Paralel au loc o serie de simpozioane şi spectacole cu piese de Nazim Hikmet. Manifestările urmăresc popularizarea operei marelui scriitor şi poet progresist. ARTA • în Irak a fost dată publicităţii o listă oficială care indică 61 de opere de artă datind din epoca sumeriană sau babiloniană, expuse în muzeele din alte ţâri. Dintre acestea 28 se află la Luvru şi 14 la British Museum. Delegatul irakian la Naţiunile Unite, Ismat Kittani, a cerut tuturor ţârilor care posedă opere de artă ce nu le aparţin să înceapă negocierile cu proprietarii legitimi, in vederea restituirii lor. Se ştie că Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat, la 11 noiembrie 1977, o moţiune in care se arată că restituirea operelor de artă către ţările de origine, reprezintă un act de progres. REVELATOR • La Detroit s-a făcut de curînd următoarea experienţă : 120 de familii au fost rugate să se lipsească de televiziune timp de o lună, în schimbul unei sume destul de substanţiale. Au acceptat numai 27. În Germania Occidentală 184 de familii au consimţit, contra unei compensaţii financiare, să renunţe la micul ecran timp de un an. Nici o singură familie n-a rezistat pînă la capăt. Prima a eşuat după 15 zile . „Nu puteam pierde meciul ■ . , ■ -V. ' echipei mele de fotbal" — a declarat tatăl familiei. La Hamburg, familia cea mai tenace a rezistat cinci luni şi jumătate, după care a deschis aparatul. Motivaţia: „Am vrut să vedem sfîrşitul serialului despre care vorbesc toate ziarele". Curiozitatea, presiunea psihologică a celor din jur, obişnuinţa — iată motivele cel mai des invocate. Altă constatare : 93 la sută din adulţii lipsiţi de televiziune au început să-şi bată copiii ! CONCERT • 7 000 de spectatori — elevi, studenţi, muncitori — din Düsseldorf (R.F.G.) au asistat la concertul susţinut în oraşul for de cîntâreţul american Harry Belafonte. Cintecele lui Belafonte au răsunat ca un protest împotriva discriminării rasiale, a asupririi indienilor şi negrilor in Statele Unite, ca şi împotriva apartheidului în Africa de Sud. Fondurile realizate din concert vor fi depuse la fondul Festivalului mondial al tineretului şi studenţilor ce se va desfăşura la Havana. MIDEM • Al 12-lea tîrg internaţional al discului, Midem 1978, se va desfăşura la Cannes între 20 şi 26 ianuarie. Şi-au anunţat participarea 1054 firme şi 467 de reprezentanţi din 47 de ţări. ZIARISTĂ O Bătrîneţea este titlul unui eseu scris de Simone de Beauvoir în 1970. Acelaşi este titlul filmului realizat de Marianne Ahmne de la Televiziunea suedeză. „Vedetă" şi scenaristă : Simone de Beauvoir. Transformindu-se un ziarist, scriitoarea la interviuri, ascultă declaraţii ale medicilor, infirmierelor, persoanelor în vîrstâ. însoţită de echipa suedeză, ea a putut pătrunde în azilurile de la Nanterre şi Ivry, ceea ce pînă acum se interzisese televiziunii franceze. Filmul va fi difuzat pe marele ecran la începutul anului 1978. LEMNE • Tot mai mulţi americani, scrie U. S. News and World Report, folosesc pentru încălzirea locuinţelor un combustibil „nou" — lemnele. Bineînţeles, rezultatul este că în ultimul an preţul acestora a crescut considerabil. Fabricanţii de sobe sunt fericiţi, produsele lor fiind cerute tot mai mult. Patronul unei asemenea firme din Chicago, de exemplu, declara că volumul total al vînzărilor sale a sporit de patru ori in ultimii trei ani. PORTRET • Intr-o localitate din nordul Angliei a fost descoperit, într-o colecţie particulară, un portret pictat de Tizian. Bărbatul în veşminte scumpe pe care-l înfăţişează tabloul ţine in mina dreaptă o scrisoare pe care se poate citi numele său : Giacomo Delfino. Acesta a fost un veneţian bogat care şi-a comandat portretul prin anul 1530. Despre acest portret se pomeneşte in cartea lui Giorgio Vasari, consacrată artiştilor Renaşterii. Tabloul nu a fost înregistrat nicăieri şi nu se ştie cum a ajuns in Anglia. In continuare el va nimeri, probabil, tot într-o colecţie particulară, intrucît va fi vindut la licitaţie la galeria londoneză Christie’s. ORIGINAL . Ediţia originală a Celor trei muşchetari de Alexandre Dumas a fost achiziţionată, cu 70 de mii de franci, la o licitaţie de un bibliofil belgian, după o dispută înverşunată cu un librar parizian. Cartea aparţinuse unei rude îndepărtate a Anei de Austria, personaj-cheie al celebrului roman. DRASTIC • O reuniune recentă a unui grup de specialişti greci şi străini a propus demontarea completă a Erechteionului şi cariatidelor şi transferarea lor intr-un loc mai sigur, pentru a le proteja împotriva poluării distructive. Avocaţii cei mai vehemenţi ai acestor măsuri drastice sunt prof. Dontas, directorul muzeului de la Acropole, şi prof. Platon de la Universitatea din Salonic. O analiză aprofundată a situaţiei a relevat că in ultimii ani monumentele au avut 4. mai mult de suferit decit în cele 25 de secole anterioare. 4 CONTEMPORANUL