Contemporanul, ianuarie-iunie 1978 (nr. 1-26)

1978-01-06 / nr. 1

IDEI CONTEMPORANE Istorie locală — istorie totală M­ONTAILLOU este un mic sat din sudul Fran­ţei, aşezat la poalele Pirineilor, la altitudinea de 1 300 metri. Aparent izolat de marile evenimente istorice şi practic necunoscut, el îşi face astăzi o intrare spectaculoasă în istoriografie, graţie unei cărţi recente, care s-a bucurat de un mare succes, atit în cercul specialiştilor cit şi al unui pu­blic mai larg. Lucrarea, cu titlul Montail­­lou, village occitan, de 1­294 à 1324, pu­blicată de cunoscuta editură Gallimard, aparţine lui Emmanuel Le Roy Ladurie, unul dintre cele mai importante nume ale istoriografiei franceze contemporane. De fapt, cu peste șase secole înaintea istori­cului, un alt personaj se interesase în­deaproape de locuitorii acestui sat. Epis­copul Jean Fournier, care avea să devină papă l­a Avignon, condusese intre 1318— 1325 cercetările tribunalului inchizitorial împotriva sătenilor acuzaţi de erezie. Am­plul material al interogatoriilor a fost acum reluat, reinterpretat, structurat po­trivit cerinţelor istoriografiei actuale, de către Emmanuel Le Roy Ladurie. Cele 600 pagini ale cărţii înfăţişează, uneori in cele mai mici amănunte, viaţa unei comunităţi de 200 locuitori la începutul secolului XIV. O frescă unică in felul ei, un adevărat roman al vieţii rurale, plin de viaţă şi culoare. Aceste calităţi, care în mare măsură au asigurat popularitatea unei cărţi altminteri alcătuită după cele mai stricte norme ştiinţifice, se împletesc cu o problematică şi o metodologie esen­ţiale pentru definirea unor tendinţe ale istoriografiei actuale. Este o istorie locală şi totală în acelaşi timp. Locală, în sensul cel mai restrins al noţiunii, intrucît studiază o comuni­tate umană relativ izolată, alcătuită din citeva zeci de familii ce trăiau într-o strînsă interdependenţă şi chiar înrudire, o mare familie de fapt. Studiu istoric to­tal, istoric în sensul cel mai larg, adică sociologic, etnografic şi antropologic­­ în acelaşi timp. Le Roy Ladurie nu a scris doar o carte de succes, ci a reuşit să do­vedească marile posibilităţi ale istoriei locale, cu nimic mai puţin interesantă decit sintezele de ansamblu ; dimpotrivă, mai apropiată de viaţa concretă, de pro­blematica reală a omului. Analizînd sub toate aspectele o structură socială relativ simplă, făcind deci o cercetare asemănă­toare cu cea a sociologului, singura deo­sebire fiind distanţarea în timp, istoricul reuşeşte să ajungă la cele mai simple şi mai esenţiale resorturi ale raporturilor umane, să le detaşeze piesă cu piesă, să stabilească precis modalitatea funcţionării lor. Nimic nu lipseşte : mediul geografic şi alimentaţia, relaţiile sociale şi ocupa­ţiile cotidiene, economia şi modul de trai, casa şi familia, raporturile sexuale, dra­gostea şi căsătoria, tinereţea, bătrîneţea şi moartea, sociabilitatea şi multiplele ei forme de manifestare, mentalitatea oame­nilor, sentimentul timpului şi spaţiului, al naturii şi universului, credinţele, reli­gia şi ereziile, folclorul şi miturile — toate acestea sunt tratate detaliat, mono­grafia satului concentrind astfel practic întreaga problematică a istoriografiei ac­tuale, cu tendinţa spre o reconstituire „totală” a vieţii istorice. De fapt, acest deziderat al unei viziuni globale asupra trecutului se vădeşte a fi mai pe deplin realizabil în contextul isto­riei locale, limitată in spaţiu şi timp, ofe­rind specialistului, atunci cind documen­taţia există, adevărate condiţii de labo­rator, prin posibilitatea izolării şi tratării exhaustive a subiectului. Se poate deci considera — şi cartea lui Le Roy Ladurie este un exemplu semnificativ în această privinţă — că, in viitor asemenea cerce­tări la nivel local vor constitui unul din factorii principali de progres al ştiinţei istorice, de îmbogăţire substanţială a cu­noştinţelor noastre despre trecut. Marile sinteze nu mai sunt de conceput fără mo­­nografierea prealabilă a unităţilor de bază geografice şi istorice, în care pulsează nemijlocit adevărata viaţă a generaţiilor dinaintea noastră. Cercetările de acest gen au şi darul de a verifica şi adesea de a nuanţa conclu­zii considerate uneori definitive la nive­lul istoriei generale. Nu o dată, istoria micului sat din Pirinei ridică semne de întrebare in faţa ideilor de ansamblu pe care le avem despre evul mediu occiden­tal şi, intr-un plan mai vast, despre ca­racteristicile civilizaţiei rurale. Autorul ne înfăţişează o societate, desigur puţin evoluată sub unele raporturi, dar in alte privinţe surprinzător de modernă, mai apropiată de preocupările şi mentalitatea omului de astăzi decit suntem­ in genere tentaţi să considerăm epoca in discuţie. Ţăranii din Montaillon duc pe la 1300 o viaţă socială dinamică, mobilă, dovedesc iniţiativă economică (comerţul, schimbul în bani, raporturile salariale sunt mai dez­voltate decit ne-am fi închipuit), reuşesc să scape de sub controlul senioral strict şi îşi apără dirz drepturile împotriva bi­sericii, au ginduri şi sentimente apropiate de ale noastre, respectă, deşi necunoscă­tori ai scrisului, cultura şi cartea, şi îşi găsesc delectarea în îndelungi discuţii cu pronunţat caracter abstract, chiar filozo­fic. Iată o imagine destul de diferită de cea a unei economii naturale stricte, în­chise, şi a unei societăţi ţărăneşti arhai­ce, în afara marilor curente ale progre­sului istoric. Desigur, Montaillou nu înseamnă în­treaga societate feudală a Apusului şi o generalizare pe baza datelor ce ni le oferă ar fi pripită şi de altfel istoricul francez se fereşte să o întreprindă. Cert este însă faptul că, pentru o definire mai completă şi mai nuanţată a raporturilor de produc­ţie, a vieţii de fiecare zi, a mentalităţii diferitelor perioade şi civilizaţii, istoricii vor trebui să plece în mai mare măsură ca pină acum de la realităţi locale ferme şi nu de la rigide scheme de ansamblu. In acest sens, cartea în discuţie consti­tuie un remarcabil început de drum. Fidel metodei şcolii de la Annales, al cărui reprezentant de marcă este, Le Roy Ladurie se interesează în mod deosebit de structurile sociale şi mentale durabile, de „timpul lung“ al istoriei. In acelaşi timp, fără a renunţa la aceste preocu­pări, autorul a reuşit să realizeze şi o ex­punere vie a faptelor, a evenimentelor — desigur mărunte, dar semnificative — din viaţa locuitorilor satului de munte. De fapt, sute şi sute de întîmplări de tot felul şi o serie de portrete şi caractere precis conturate constituie primul nivel al cărţii — descriptiv, narativ, evenimen­­ţial. Al doilea nivel — pe baza materia­lului oferit de primul — generalizează şi extrage semnificaţii. In bună măsură, farmecul cărţii şi marele său succes se pot explica prin savanta şi plăcuta îm­binare a evenimentului cotidian cu ana­liza structurală. Relativa reabilitare a evenimentului — repetăm, fără renunţarea la ce e bun cîş­­tigat în domeniul structurilor durabile şi abstracte — constituie o notă oarecum nouă, detectabilă şi în alte lucrări re­cente ale istoriografiei franceze, preocu­pată în ultimele decenii, prin ce a dat mai bun și mai original, de timpul lung în defavoarea celui scurt, de general în defavoarea particularului, de structuri în defavoarea evenimentelor. Chiar Le Roy Ladurie vorbise odată despre „istoria imobilă“. Există, fără îndoială, elemente de permanenţă, care străbat secolele (şi anumite lucruri, raporturi sau idei fami­liare celor din Montaillou le putem re­găsi şi astăzi), dar există şi neopritul curs de fiecare zi al istoriei. Cită mobilitate, ce bogăţie de evenimente, cite situaţii noi, neprevăzute, în viaţa cotidiană a unei localităţi care, privită de departe, ar pă­rea imobilă, lipsită de istorie. Interesant de semnalat şi faptul că ana­liza cantitativă a seriilor istorice (cores­­punzînd concepţiei structuraliste şi ideii „timpului lung“), în mare măsură promo­vată de şcoala franceză şi de însuşi Le Roy Ladurie, lasă locul acum unei abor­dări mai curînd de natură calitativă (în primul rînd, din pricina lipsei unei docu­mentaţii adecvate, care să fie tratată ma-­­­tematic). Astfel, departe de a se reduce la scheme şi demonstraţii, cartea ne apare vie, plină de seva istoriei, reuşind să îm­bine rigoarea cu o anumită libertate a stilului şi ideilor. Un echilibru între me­todele moderne şi abordarea tradiţională, fără vreo tendinţă de excludere, repre­zintă o formulă ce poate avea darul, prin însăşi complexitatea ei, de a satis­face toate exigenţele. în multe privinţe deci, noua scriere a lui Emmanuel Le Roy Ladurie — la pri­ma vedere-simplă monografie a unei mici localităţi pe parcursul cîtorva ani — ri­dică in realitate probleme fundame­­ale ale ştiinţei istorice, în privinţa po­maticii, metodologiei, modalităţilor de ex­punere şi domeniilor caracteristice cerce­tării actuale. Fără a teoretiza, ea lansea­ză de fapt un întreg program de cerce­tare. Dr. Lucian BOIA MIHAELA LISENCO : Nicolae Belcescu PUNCTE CARDINALE CONCURS • Pentru bi­centenarul morţii lui Jean­­Jacques Rousseau, Academia de ştiinţe, arte şi litere din Dijon, care in 1750 a distins pe celebrul filozof pentru Discurs asupra ştiinţelor şi artelor, a lansat un concurs cu tema : Rousseau şi epo­­ca noastră. Premiul a reve­nit genovezului Henry Ba­bel, care a încercat să pună într-o nouă lumină vasta operă a lui Rousseau, atit de contestată de-a lungul timpului. EXPOZIŢIE • In Berlinul occidental s-a deschis o expoziţie la care 35 de pic­tori, graficieni şi sculptori prezintă lucrări dedicate poetului turc Nazim Hikmet. Paralel au loc o serie de simpozioane şi spectacole cu piese de Nazim Hikmet. Manifestările urmăresc popu­larizarea operei marelui scrii­tor şi poet progresist. ARTA • în Irak a fost dată publicităţii o listă ofi­cială care indică 61 de ope­re de artă datind din epoca sumeriană sau babiloniană, expuse în muzeele din alte ţâri. Dintre acestea 28 se află la Luvru şi 14 la British Museum. Delegatul irakian la Naţiunile Unite, Ismat Kittani, a cerut tuturor ţâri­lor care posedă opere de artă ce nu le aparţin să în­ceapă negocierile cu pro­prietarii legitimi, in vede­rea restituirii lor. Se ştie că Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat, la 11 noiembrie 1977, o moţiune in care se arată că restituirea operelor de artă către ţările de ori­gine, reprezintă un act de progres. REVELATOR • La Detroit s-a făcut de curînd urmă­toarea experienţă : 120 de familii au fost rugate să se lipsească de televiziune timp de o lună, în schimbul unei sume destul de substanţiale. Au acceptat numai 27. În Germania Occidentală 184 de familii au consimţit, contra unei compensaţii fi­nanciare, să renunţe la mi­cul ecran timp de un an. Nici o singură familie n-a rezistat pînă la capăt. Pri­ma a eşuat după 15 zile . „Nu puteam pierde meciul ■ . , ■ -V. ' echipei mele de fotbal" — a declarat tatăl familiei. La Hamburg, familia cea mai tenace a rezistat cinci luni şi jumătate, după care a deschis aparatul. Motivaţia: „Am vrut să vedem sfîrşitul serialului despre care vor­besc toate ziarele". Curiozi­tatea, presiunea psihologică a celor din jur, obişnuinţa — iată motivele cel mai des invocate. Altă constatare : 93 la sută din adulţii lipsiţi de televiziune au început să-şi bată copiii ! CONCERT • 7 000 de spec­tatori — elevi, studenţi, mun­citori — din Düsseldorf (R.F.G.) au asistat la con­certul susţinut în oraşul for de cîntâreţul american Harry Belafonte. Cintecele lui Be­­lafonte au răsunat ca un protest împotriva discrimină­rii rasiale, a asupririi indie­nilor şi negrilor in Statele Unite, ca şi împotriva apar­theidului în Africa de Sud. Fondurile realizate din con­cert vor fi depuse la fondul Festivalului mondial al tine­retului şi studenţilor ce se va desfăşura la Havana. MIDEM • Al 12-lea tîrg internaţional al discului,­ Midem 1978, se va desfăşura la Cannes între 20 şi 26 ia­nuarie. Şi-au anunţat parti­ciparea 1054 firme şi 467 de reprezentanţi din 47 de ţări. ZIARISTĂ O Bătrîneţea este titlul unui eseu scris de Simone de Beauvoir în 1970. Acelaşi este titlul filmului realizat de Marianne Ahmne de la Televiziunea suedeză. „Vedetă" şi scenaristă : Si­mone de Beauvoir. Transfor­­mindu-se un ziarist, scriitoa­rea la interviuri, ascultă de­claraţii ale medicilor, infir­mierelor, persoanelor în vîrstâ. însoţită de echipa suedeză, ea a putut pătrun­de în azilurile de la Nanter­­re şi Ivry, ceea ce pînă acum se interzisese televi­ziunii franceze. Filmul va fi difuzat pe marele ecran la începutul anului 1978. LEMNE • Tot mai mulţi americani, scrie U. S. News and World Report, folosesc pentru încălzirea locuinţelor un combustibil „nou" — lemnele. Bineînţeles, rezul­­tatul este că în ultimul an preţul acestora a crescut considerabil. Fabricanţii de sobe sunt fericiţi, produsele lor fiind cerute tot mai mult. Patronul unei aseme­nea firme din Chicago, de exemplu, declara că volu­mul total al vînzărilor sale a sporit de patru ori in ul­timii trei ani. PORTRET • Intr-o locali­tate din nordul Angliei a fost descoperit, într-o colec­ţie particulară, un portret pictat de Tizian. Bărbatul în veşminte scumpe pe care-l înfăţişează tabloul ţine in mina dreaptă o scrisoare pe care se poate citi nu­mele său : Giacomo Delfi­­no. Acesta a fost un vene­­ţian bogat care şi-a coman­dat portretul prin anul 1530. Despre acest portret se pomeneşte in cartea lui Giorgio Vasari, consacrată artiştilor Renaşterii. Tabloul nu a fost înregistrat nicăieri şi nu se ştie cum a ajuns in Anglia. In continuare el va nimeri, probabil, tot în­­tr-o colecţie particulară, in­trucît va fi vindut la licitaţie la galeria londoneză Chri­stie’s. ORIGINAL . Ediţia origi­nală a Celor trei muşchetari de Alexandre Dumas a fost achiziţionată, cu 70 de mii de franci, la o licitaţie de un bibliofil belgian, după o dispută înverşunată cu un librar parizian. Cartea apar­ţinuse unei rude înde­părtate a Anei de Austria, personaj-cheie al celebrului roman. DRASTIC • O reuniune recentă a unui grup de specialişti greci şi străini a propus demontarea completă a Erechteionului şi cariati­delor şi transferarea lor in­tr-un loc mai sigur, pentru a le proteja împotriva po­luării distructive. Avocaţii cei mai vehemenţi ai aces­tor măsuri drastice sunt prof. Dontas, directorul mu­zeului de la Acropole, şi prof.­­ Platon de la Uni­versitatea din Salonic. O analiză aprofundată a situa­ţiei a relevat că in ultimii ani monumentele au avut 4. mai mult de suferit decit în cele 25 de secole anterioare. 4 CONTEMPORANUL

Next