Contemporanul, iulie-decembrie 1979 (nr. 27-52)

1979-07-06 / nr. 27

IDEI CONTEMPORANE O pasionantă analiză a savantului de origine română Nicholas Georgescu-Roegen privind relaţia dintre E­ntropie, „săgeata —şi procesele economice— I­MPUSA de logica in­ternă a progresului şti­inţei, interdisciplinari­­tatea presupune folo­sirea unei metodologii proprii şi o anume limitare necesară dincolo de care există pericolul unor confuzii prin ştergerea spe­cificităţii diferitelor domenii. Analiza zonei de interferenţă dintre două sau mai multe ştiinţe, acţiunea unei legi la diferite pa­liere ale existenţei şi cunoaşterii repre­zintă asemenea modalităţi de investigaţie interdisciplinară. Conştient de valoarea euristică a interdisciplinarităţii ca şi de inerentele ei limite, Nicholas Georgescu- Roegen realizează în lucrarea Legea en­tropiei şi procesul economic*), apărută recent in traducere românească, analiza ştiinţifică profundă, nuanţată a relaţiilor dintre procesul economic şi legea entro­piei înţeleasă ca „bază economică a vieţii la toate nivelele“. Noutatea temei, gene­roasa ei deschidere spre cele mai noi re­zultate ştiinţifice — în special din fizică şi biologie —, fac din această lucrare, dincolo de anumite limite, un model de cercetare interdisciplinară. Nu e de mi­rare deci, că, încă de la apariţia ei, în 1971, lucrarea a generat numeroase şi pasionante discuţii. Astfel, în numărul din 1­5 aprilie 1979 al revistei Chemical and Engineering News se afirmă că pentru noua sa orien­tare ştiinţifică Nicholas Georgescu-Roegen merită premiul Nobel subliniindu-se, nu fără justificare, că lucrările sale pun in încurcătură pe profesioniştii ştiinţei eco­nomice. In revista The chartered me­­canical engine­r se propune chiar intro­ducerea studiului termodinamicii (ramură a fizicii în care s-a impus iniţial conceptul de entropie) în învăţămîntul economia O lectură atentă a cărţii relevă faptul că este mai mult decit o abordare interdisci­­plinară : ea se prezintă ca o lucrare de filozofie prin viziunea sintetică, unitară — pe baza legii entropiei — a vieţii la ni­vel anorganic, organic şi social, o lucrare de filozofie a ştiinţei prin analiza critică a posibilităţilor de cunoaştere ale omului, o lucrare de ştiinţă şi de critică a ştiinţei şi o lucrare de economie prin analiza spe­­cifică a relaţiilor economice (şi a relaţiilor ştiinţei economice cu alte ştiinţe) în care ponderea o are relaţia om-mediu şi mai puţin cele sociale. în esenţă este o carte despre condiţia omului, despre posibilită­ţile lui de cunoaştere şi acţiune — mai ales despre limitele acestor posibilităţi­­, a omului intr-un univers conceput ca un *) Nicholas Georgescu-Roegen, Legea en­tropiei şi procesul economic. Studiu intro­ductiv de Aurel Iancu, Gheorghe Mihoc, Barbu Zaharescu, traducere din limba en­gleză de Georgeta Bolomey, Editura Poli­tică, imens sistem, închis totuşi, guvernat de legea entropiei. O demonstrează însăşi structura lucrării, în cadrul căreia primele opt capitole au un caracter general filo­zofic şi ştiinţific — de pildă Ştiinţă, arit­­momorfism, dialectică ; Schimbare, cali­tate şi gindire ; Noutate, evoluţie şi entro­pie ş.a. — pentru ca abia în ultimele trei să se refere la economie în corelaţie cu alte ştiinţe şi, în special, cu biologia (de altfel, relaţia biologic-economie este o coordonată esenţială a cărţii). Nicholas Georgescu-Roegen consideră una din limitele actualului stadiu de dez­voltare al ştiinţei ca fiind cantonarea ei in domeniul analizei şi lipsa unor lucrări de sinteză care să surprindă elementele esenţiale, fundamentale. Singure, matema­tica şi logica, singură abordarea mecani­cistă, realizată prin analiză, nu pot explica procesele din natură şi societate. De aici distincţia dintre ceea ce Nicholas Geor­gescu-Roegen numeşte „aritmomorfism“ şi dialectică, posibilităţi de cercetare com­plementare, nici una, singură, neputind să ofere o imagine adecvată a realităţii. Gin­direa „aritmomorfică“ surprinde, astfel, elementele discret­ distincte, în ultimă in­stanţă, pe baza principiului terii­um non datur şi este foarte eficientă — fără ea nu s-ar putea calcula — dar nu surprinde mişcarea în complexitatea ei, viaţa înţe­leasă ca proces. La rîndul lor „noţiunile dialectice“ ca bine, dreptate, probabilitate sau nevoie nu au limite precis conturate fiind înconjurate de o „zonă de penum­bră“ unde se pot suprapune cu contrariile lor. Concepînd într-un mod propriu dia­lectica, în prelungirea celei hegeliene to­tuşi, Nicholas Georgescu-Roegen consideră că noţiunile dialecticii reflectă o anume imperfecţiune a organelor noastre de simţ ca şi a gindirii, că ele, încâlcind prin­cipiul contradicţiei, se pot suprapune cu contrariile lor în mai multe sau mai puţine accepţiuni şi dincolo de A este non A. Din această perspectivă autorul critică „aritmomania“, abordarea mecanicistă ca şi corolarul ei filozofic, pozitivismul in diferitele lui forme. Cu valoare de prin­cipiu epistemologie autorul afirmă că „un model aritmomorfic nu are valoare decit dacă există un raţionament dialectic care urmează a fi verificat“. De aceea, cu­noaşterea este posibilă numai prin conju­garea aritmomorfismului cu dialectica, a­­ceasta marcînd şi diferenţa dintre om şi computer , care poate proceda cel mult aritmomorfic dar în nici un fel dialectic. „Lucrurile pe care le putem face cu nu­merele au o limită, după cum au şi cele pe care le putem face fără numere“ — ,ne avertizează autorul şi ignorarea unuia dintre aspecte mai ales în economie face de neatins ţelul propus : studierea omului „în speranţa că vom reuşi să-l facem mai fericit în viaţă“. Lucrarea prezintă nu numai certitudini ci şi întrebări, frămîntări filozofice asupra realizărilor ştiinţei şi a realităţii înseşi. Ce se întîmplă sub particulele elementare 7 Ce se întîmplă dincolo de sistemul ner­vos, in palierul psihic al omului 7 Pe lingă aceste întrebări prof. Georgescu-Roegen redeschide complet problematica trecerii de la microscopic la macroscopic și aces­ta este unul din mesajele filozofice fun­damentale ale lucrării. Negind legătura boltzmanniană dintre mecanica statistică și termodinamică, autorul reliefează entro­pia ca mărime ce depinde de macroscopic, de corpurile vii, care sunt cel puţin ma­­cromoleculare, dar şi de raportul dintre discontinuu şi continuu, dintre timpul în­ţeles în microcosmos şi în lumea entro­pică, a viului şi a macroscopicului. Dacă nu putem deduce mărimi termodinamice ca entropia din tratarea statistică a com­ponentelor moleculare sau atomice, atunci entropia are o specificitate macroscopică. Numai în aceste condiţii, se pare că in­tr-adevăr există o „săgeată a timpului“. Acest argument este esenţial pentru Georgescu-Roegen care face o deosebire intre mecanică şi termodinamică, singura care introduce un sens unic de curgere a timpului prin legea entropiei. Dar ce este entropia ca fenomen pri­mar ? în mod evident, în concepţia auto­rului, entropia este legată de structurare şi ordine. Cu cit o substanţă este mai pu­ţin ordonată, mai puţin structurată cu atit are o entropie mai ridicată. S-ar părea că acelaşi lucru îl spune şi termodinamica statistică. Dar nu este aşa, căci mecanica statistică operează cu un timp reversibil şi cu mişcare reversibilă în­ timp. Legea entropiei arată că un sistem închis trece de la ordine la dezordine, îşi măreşte deci entropia şi chiar dacă viul din acest sis­tem se structurează, se ordonează, o face întotdeauna prin consum de entropie joasă din mediul înconjurător. Pe ansam­blu, sistemul evoluează un timp mărin­­du-şi entropia. Este foarte firesc ca multe din ideile formulate astfel să genereze întrebări. Căci, dacă entropia este legată de gradul de structurare, mai bine spus de gradul de dezordine, ce înseamnă o informaţie struc­turată pe palier psihic şi care este rolul ei ? Această întrebare este valabilă fără a da informaţiei o înţelegere probabilistică precum în teoria clasică a informaţiei, care este de fapt numai o teorie statistică a comunicaţiei. Structurile cognitive ale psihicului uman se constituie cu con­sum de entropie joasă, dar cit de joasă poate ajunge entropia acestor structuri . Şi dacă psihicul ar utiliza elemente ma­teriale mai profunde decit cele cunoscute azi, respectiv celula nervoasă, sub parti­culele elementare în care el s-ar putea structura, ce s-ar putea petrece atunci 7 Autorul face o deosebire netă între gin­direa, inteligenţa naturală şi inteligenţa artificială, ceea ce îl îndreptăţeşte să afir­me că sistemul nervos nu lucrează numai cu neuroni ci şi cu „calcule chimice“, în­­trebându-se : „ne-ar surprinde dacă într-o bună zi am afla că el implică şi calcule la nivelul subcuantic încă neexplorat .“ Am subliniat aceste aspecte pentru a reliefa că savantul american consideră deschisă posibilitatea unor descoperiri ,,miraculoase“ în ştiinţă, dar pînă atunci tot el ne arată că este mai prudent să ne incredem strict în legea entropiei, aşa cum ni se prezintă ea astăzi. Or, legea entropiei, fără viitoare deschideri spre profunzimile unde s-ar putea intr-adevăr genera Sau regenera entropie joasă repre­­zintă fondul f­izic al unei istorii cu sfirşit. Istoria îşi are baza fizică in legea entro­piei, iar economia, în concepţia autorului, trebuie să se bazeze pe luarea in conside­rare a acestei legi. Sfera economiei este astfel amplificată, reprezentind o sinteză a posibilităţilor de cunoaştere şi acţiune ale omului, bogat şi divers ilustrată cu exem­ple din matematică, fizică, chimie, bio­logie, autorul punînd în discuţie funda­mentele ştiinţei despre evoluţie în natură şi societate în care nu sunt hotăritoare le­gile mecanicii, ci aceea a entropiei. Aceas­ta permite înţelegerea a ceea ce autorul numeşte o „noutate prin combinaţie“ atit de specifică vieţii in sensul ei cel mai larg şi în virtutea căreia „ireversibilitatea pro­cesului entropie nu este o manifestare a hazardului“. De aici o amplă analiză a relaţiilor dintre hazard, cauză şi scop, asu­pra determinismului şi a felului în care se manifestă la diferitele paliere ale existen­ţei şi conştiinţei, analiză pe parcursul că­reia sunt exprimate idei noi, reluate şi amplificate altele formulate de oameni de ştiinţă şi filozofi de-a lungul anilor, toate oferind o imagine tulburătoare asupra condiţiei umane. Legea entropiei şi pro­cesul economic demonstrează că acesta din urmă este un proces entropie şi nu unul mecanic, că trebuie prin urmare, să fim mai înţelepţi. Să privim lucrurile cu logi­că ştiinţifică, depăşind scientismul necritic dar şi cu înţelegerea caldă a bucuriei de a trăi, de a cunoaşte şi de a crea a spe­ciei umane. E demonstrat, implicit, că nici o ştiinţă nu se mai poate rupe de restul celorlalte şi nici de filozofie. Şi, este pentru noi o satisfacţie că o minte formată iniţial la şcoala românească a elaborat o asemenea viziune sintetică, căci de astfel de structuri se simte tot mai mult nevoia în acest sfirşit de secol XX. Mihai DRAGANESCU Membru corespondent al Academiei Elena SOLNNCA Desen de LIGIA MACOVEI Pleiada precursorilor ■ O JUMĂTATE de frămîntat secol XX reflectată in pagini memorabile de istorie, de filozofie, de economie şi drept din perspectiva unei cercetări obiective, realiste a fenomenelor, a explicării cau­zalităţii şi conexiunii lor, nu în afara unor contradicţii, erori, simplificări de moment, ne relevă modul în care s-a afirmat gindirea social-politică româ­nească de la 1900 pînă în 1944. Antologia alcătuită de Mircea Mâciu ne apare cu atît mai necesară cu cit asupra multora dintre istoricii, filozofii, sociologii, juriştii acestei perioade planează încă o tăcere nejustificată, operele lor, cele mai în­semnate rămîn încă necunoscute genera­ţiilor mai tinere. Autorul antologiei are in vedere revalorificarea unor opere intr-adevăr viabile, dominate de un spirit metodologic ştiinţific, sprijinit pe o cu­noaştere adecvată şi o interpretare exac­tă, adeseori marxistă, a faptelor, eveni­­mentelor. Fireşte, nu e foarte uşor să abordezi pe N. Iorga sau V. Pârvan prin prisma materialismului dialectic şi istoric, dar nu-i deloc dificil să cauţi şi să găseşti în lucrările lor teze, argumente edificatoare în susţinerea unor idei va­loroase precum aceea privind vechimea, continuitatea şi unitatea naţională a ro­mânilor pe aceste meleaguri. Ginditoti *) Texte din gindirea social-politică progresistă românească (1900-1944), Edi­tura Albatros 1979. Antologie, studiu in­troductiv şi note de Mircea Mâciu precum Dobrogeanu-Gherea, A. D. Xeno­­pol, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Lucre­­ţiu Pătrăşcanu sunt convingător reprezen­taţi în antologia de faţă care, deşi com­partimentată, ne oferă o privire conclu­dentă asupra evoluţiei gindirii social-po­­litice româneşti, din această perioadă. Iată, de pildă, sunt reproduse fragmen­te edificatoare din lucrarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu Curente şi tendinţe in filoso­­fia românească, lucrare în care, din pers­pectiva gindirii marxiste, sunt abordate chestiunile esenţiale ale luptei de idei din epocă. Din lucrarea lui Spiru Haret. Me­canica socială, antologia reţine acele tex­te care argumentează utilizarea metodei matematice în studiul unor fenomene so­ciale, în scopul mărturisit de autor „de a pătrunde şi mai adine in cunoaşterea lucrurilor“. Un loc important, în antologie, este acordat acelor scrieri care reflectă vechi­mea, continuitatea şi permanenţa po­porului nostru . Vasile Pârvan, începutu­rile vieţii romane la Gurile Dunării. Gh. I. Brătianu, O enigmă şi un miracol is­toric: poporul român. Fireşte, aici ca şi în alte capitole ar mai fi avut loc şi alte nume de istorici ai noştri care s-au preo­cupat de aceste chestiuni (Const. C. Giu­­răscu, Andrei Oţetea, Const. Daicoviciu). Un merit incontestabil al antologiei ţine de reflectarea luptei de idei privind necesitatea organizării politice a clasei noastre muncitoare, a creării partidului comunist. La acest capitol întîlnim texte memorabile din opera lui Lucreţiu Pă­trăşcanu, Panait Muşoiu, David Fabian, Dr. Petru Groza ş.a. Concepută in două volume, antologia pe care o comentăm mai cuprinde în suma­rul ei un capitol destinat luptei împotri­va fascismului, pentru umanism şi cul­tură. Nume precum D.D. Roşea, Athanase Joja, N.D. Cocea, Zaharia Stancu ilus­trează convingător capitolul acesta. Da­de ce numai acestea ? Autorul antologiei a omis neexplicabil contribuţia unor gîn­­ditori precum Gaal Gabor (1891—1954) re­cunoscut pentru atitudinea sa marxistă. Şi iar ne mai întrebăm, dacă în antologie este inclus Dimitrie Gusti, cum de a fost omis Henri H. Stahl, (n. 1901) recunoscut pentru contribuţiile sale în domeniul so­ciologiei istorice şi arheologiei sociale . De asemenea, sumarul ar fi trebuit să reţină numele unor oameni de ştiinţă precum dr. C.I. Parhon, I. Cantacuzino, Octav Onicescu, ale căror lucrări şi idei s-au situat ferm în perimetrul gindirii progresiste contemporane. Studiul introductiv, conceput cu obiec­tivitate, simţ critic şi percepţie a valori­lor, nu este susit, totuşi, de unele impre­­ciziuni. i se recunoaşte, de pildă, lui M. Ralea o apartenenţă sigură la ideologia înaintată a vremii, şi nu ne explicăm, în aceste condiții de ce Ralea este inclus la capitolul preocupări ale gînditorilor ne­­m­arxişti de a cunoaşte ideile socialismu­lui ştiinţific. Susceptibilă de completare, antologia alcătuită de Mircea Mâciu are meritul prim de a aborda curajos un moment din­tre cele mai controversate din istoria gin­dirii noastre social-politice. Şi nu-i puţin lucru. Grigore MUREŞANU «CONTEMPORANUL

Next