Contemporanul, ianuarie-iunie 1983 (nr. 1-26)

1983-01-01 / nr. 1

O revoluţie în tehnologie: MICROPROCESOARELE I­I Editura Militară a apărut volumul Micro­­procesoare-Aplicaţii de Cristian Lupu, Vlad Ţepelea şi Emil Purice. Domeniul este deosebit de interesant şi nou, microproce­sorul fiind, după părerea profesorului dr. doc. Mihai Drăganescu, care prefaţează volumul în discuţie, elementul-cheie al unei noi revoluţii industriale, revoluţia microelectronică. Această componentă electronică, realizată astăzi sub forma unei capsule cu o suprafaţă activă de mărimea unei mărci poştale, reprezintă baza unui spectru foarte larg de aplicaţii, mergind de la telecomunicaţiile spaţiale pină la comanda maşinilor de spălat me­najere. Intenţia lucrării este de a prezenta in­formaţiile de bază şi cele de detaliu ne­cesare pentru proiectarea efectivă a dis­pozitivelor bazate pe microprocesor. Din acest punct de vedere putem spune că ea acoperă un gol tematic în literatura nu prea numeroasă consacrată acestui dome­niu, apărută pină in prezent la noi, ceea ce justifică și marele ei succes de libră­rie. Considerăm deosebit de valoroasă ideea autorilor de a axa lucrarea pe două ti­puri reprezentative de microprocesoare : 8080 şi 2300, aceste două familii fiind asi­milate sau in curs de asimilare în ţările socialiste. f­ară a pierde prea mult din generalitate, dealtfel prezentarea măcar sumară a tuturor tipurilor de microproce­soare existente ar depăşi cu mult spaţiul unui volum, autorii au urmărit, credem, prin aceasta, să ofere celor interesaţi un material informativ de asemenea factu­ră incit să le pună la dispoziţie acel gen de cunoştinţe practice necesare pentru proiectarea efectivă a unor noi echipa­mente bazate pe microprocesor. O aseme­nea abordare orientală pe exemple face cartea deosebit de accesibilă, fie că este vorba de instruirea generală in acest do­meniu, fie că se urmăreşte familiarizarea cu un anumit tip de schemă. Justificîn­­du-şi astfel pe deplin titlul, cartea are un pronunțat caracter aplicativ, practic, capitolele 4, 6 şi 10 oferind ,,reţete“ com­plete, detaliate, de proiectare hardware şi software a unor blocuri electronice re­prezentative din componenţa schemelor ce folosesc microprocesoare. Posibilitatea de a produce în serie mare, deci la un preţ de cost scăzut, cir­cuite electronice foarte complexe, care pot fi specializate pentru o anumită operaţie prin intermediul unui program special de funcţionare, evidenţiază pon­derea crescindă a activităţii de progra­mare in proiectarea de echipamente ba­zate pe microprocesor. De aceea, conside­răm oportună importanţa pe care autorii o acordă acestui domeniu, dedicîndu-i un capitol special, care prezintă atît cunoş­tinţele de bază necesare, cit şi tehnici mai evoluate pentru uzul celor iniţiaţi. O menţiune specială se acordă metodo­logiei de proiectare prezentate, axată pe noţiunea de sistem de dezvoltare, un sistem martor pe care se experimentează şi se pun la punct prototipurile noilor echipamente bazate pe microprocesor; capitolul 4 este consacrat descrierii unui astfel de sistem, realizat practic de către autori. O notă distinctivă, caracteristică dealt­fel tuturor apariţiilor ce poartă emblema Editurii Miltare, este prezentarea grafic amplă, realizată la un înalt nivel calita­tiv. Considerăm volumul discutat ca o lu­crare de ţinută, pe care o recomandăm cu căldură specialiştilor în automatică, electronică şi calculatoare care doresc să se perfecţioneze în domeniul microproce­soarelor, ca şi studenţilor de la facultă­ţile de profil. Prof. dr. ing. Adrian PETRESCU ELENA GRECULESI : Republica între mitologie şi realităţile contemporane NUMĂRUL N­U ESTE numărul o no­ţiune fosilă a matema­ticii ? Vremea lui n-a apus odată cu noua domnie a mulţimilor, structurilor şi cal­culatorului ? Mitul numărului cuprinsese In vechime mai toate popoarele şi a dăi­nuit îndelung. I s-au cercetat proprietăţile şi i s-au reliefat tot felul de curiozităţi. S-au umplut mii de pagini cu studiul nu­merelor triunghiulare — care se pot intro­duce într-un triunghi — (3, 6, 10...), pătrate (22=4, 32=9), cubice (volumele corpurilor), pare şi impare, perfecte (adică egale cu părţile lor, ultimul număr descoperit din această categorie avea 3 376 cifre !), prie­tene (egale fiecare dintre ele cu suma di- Vizorilor celuilalt) şi cite altele. S-a zăbo­vit ani şi ani pentru a se calcula, cit mai exact, cite un număr dintre cele mai deo­sebite, cu 10, 100, 1 000... de zecimale. în sfirşit, au fost întocmite tot felul de clasi­ficări (tipologii) ale numerelor. într-un manuscris de acum trei veacuri, un şco­lar de la colegiul din Alba Iulia nota că numerele sunt împărţite fie în numere de numărat, adică concrete sau formale, fie in numere ale lucrului (rei), ale actului (actus) şi habitului (habitudinis !). Desuete idei ! în ciuda revoluţiilor interne ce au zgu­duit matematica modernă, şi azi chiar mai putem medita, cu interes, asupra celei mai bătrîne noţiuni fundamentale a ei, căci şi azi mai aflăm noutăţi atît în privinţa ar­heologiei numărului, cit şi în privinţa în­trebuinţării lui. Idei proaspete vin să ra­fineze aspectele cunoscute mai do­­noţiunii de număr sau să deschidă per­spective tulburătoare şi uneori spectacu­loase. Cele mai primitive sisteme de numera­re scrisă au aplicat principiul adunării. Unii se nota cu o liniuţă sau un punct, iar numărul n cu n liniuţe sau puncte. Pentru economia de spaţiu oamenii au inventat semne speciale pentru bazele şi puterile sistemelor de numeraţie. Unii au folosit ca bază de numeraţie pe 10 (siste­mele zecimale), alţii pe 60 şi 20 etc. Egip­tenii, în prima lor scriere a numerelor, desenau un cirlig pentru 10, o spirală în loc de 100, o floare de nufăr pentru 1 000, un deget era simbolul lui 10 000, un mor­moloc a lui o sută de mii, iar un zeu cu braţele ridicate, al unui milion. Cu aceste cunoştinţe putem descifra imediat cea mai veche inscripţie conţinînd numere din is­toriografia egipteană : o pradă de război. Din reproducerea inscripţiei de la Hicro­­bopolis e uşor de înţeles că : 1) boul care are dedesubtul lui 4 mormoloci (cite 2 pe rind) se traduce prin 400 000 de bovine ; 2) capra are la dreapta un zeu (un milion), dedesubt 4 mormoloci (400 000) şi două de­gete (20 000), adică 420 000 , iar zeul are dedesubt două flori de nufăr stilizate (2 000) , deci în total 1 422 000 de capre ; 3) prizonierul legat la mîini are dedesubt un mormoloc (o sută de mii) şi 2 degete (20 000), deci au fost luaţi 120 000 de oa­meni prizonieri, în consecinţă prada egip­tenilor s-a ridicat la 400 000 de bovine, 1 422 000 de capre şi 120 000 de prizonieri. Asemănătoare acestui mod de concepţie proprie primei numeraţii scrise a egipte­nilor a fost şi notaţia cea mai veche a az­tecilor. Baza lor de numeraţie a fost 20, spre deosebire de cea a egiptenilor care era 10. Un deget ridicat reprezenta la az­teci pe 1 (2°), un drapel înfăţişa numărul 20 (201), un arbore (conifer) însemna 202=400, un sac de tămiie desemna pe 203”=8 000, care era dealtfel cea mai mare putere cunoscută de ei ! Mult mai tirziu aztecii aduc sistemului cîteva simplific destul de... nostime. Astfel dacă arborele pierdea 1/4 din frunze se citea 300 ; dacă arborelui îi lipseau 1/2 din frunze el repre­zenta numărul 200 ; in sfirsit dacă arbo­rele avea doar 1/4 din frunze el se tra­ducea prin 100. Pentru a nota numărul 15 999 (cel mai mare număr la azteci), trebuiau juxtapuşi 19 saci de tămiie, 19 arbori, 19 drapele şi 19 cerculeţe, în total 76 de semne. într-unul dintre sistemele de numeraţie ale mayaşilor, cel mai puţin raţional, sunt folosite pentru numere tot felul de semne­­animale, plante şi zei. Iată cum notau ei numărul 16 : o maimuţă care ţine în mîi­­nile ei puţin ridicate capul zeului 6, în timp ce capul zeului Cimi (zeul numărul 10), se sprijină pe membrele ei inferioare. In timp, multe popoare au născocit no­taţii ermetice (egiptenii, chinezii etc.). Alte popoare au adoptat sistemele alfabe­tice pentru scrierea numerelor (grecii, ara­bii, evreii), în Muntenia şi Moldova, în timpul cînd se scria cu caractere chirilice, se notau numerele cu semne alfabetice. Numeraţia de poziţie, adică în care lo­cul fiecărei cifre indică dacă este unitate, zece, mie ş.a.m.d., descoperită întii de su­merieni şi babilonieni, apoi de mayaşi, a deschis drumul progresului ce şi-a aflat împlinirea la indieni — strămoşii siste­mului nostru de notare — a aşa-ziselor cifre arabe (după numele transmiţătorilor), în epoca modernă, numărul îşi urmează calea sa ascendentă. Omul i-a mărit cîm­­pul de acţiune de fiecare dată, atunci cînd pentru nevoile lui practice sau teoretice, folosind vechile tipuri de numere pe care le cunoştea, lucrurile se încurcau şi ajun­gea în impas. După cum s-a inventat nu­mărul fracţional atunci cînd n-a mai pu­tut împărţi în mod exact două numere na­turale creind categoria mai largă a nume­relor raţionale, tot aşa a fost născocit nu­mărul negativ atunci cînd nu s-a mai pu­tut scădea un număr mai mare dintr-unul mai mic. în acelaşi chip au fost introduse numerele iraţionale cînd nu s-a reuşit extragerea exactă a rădăcinii pătrate ; ca­tegoria raţionalelor şi iraţionalelor a fost denumită a numerelor reale. Procesul se continuă prin noi şi noi extinderi şi apar noi categorii de numere. Numerele alge­brice sunt numerele iraţionale care sínt rădăcini ale ecuaţiilor algebrice avînd co­eficienţi raţionali ; numerele transcenden­te sínt toate celelalte iraţionale care nu sínt numere algebrice. Aşa cum este nu­mărul „e“ sau numărul „pi“. Celelalte ştiinţe, viaţa, practica au me­reu nevoie de numere pentru a măsura precis, pentru a edifica precis. Pentru a ne apropia de realitate e nevoie de nu­mere adecvate. Reliefăm aportul lui De­­dekind denumit şi „Newton al aritmeticii generale a numerelor algebrice“. Iar Cantor — creatorul teoriei mulţimilor — construieşte numerele transfinite, arătînd că ideea de infinit poate fi disecată, că două mulţimi infinite nu sînt neapărat la fel de infinite şi introduce numerele transfinite ordinale şi numerele transfi­­nite cardinale. Dar mai rămîneau încă lucruri încurcate iar teoria acestora a fost desăvîrşită abia acum vreo cinci decenii de Sierpinski. Numerele car­dinale exprimă cantitatea (1, 2, 3, 4 etc.), caracterizează puterea unei mulţimi (o mulţime finită de 7 obiecte are ca nu­măr cardinal pe 7), o mulţime infinită are drept cardinal un număr ales (cel mai simplu dintre aceste numere, alef zero, este cardinalul mulţimilor infinite numă­­rabile (de ex. 1, 2, 3... n...). Şi... cercetările privind numerele continuă. Dacă omul a lucrat de obicei în sistem zecimal (deoarece are 10 degete la mîini), calculatorul, acest gigant modern, aer­o zmeu matematic lucrează în sistem bir adică foloseşte două cifre anume 0 şi * (circuit electric închis sau deschis) denu­mite biţi. Deşi numerele devin mult mai lungi, operaţiile se fac simplu şi ceea ce calcula cu greu un om de geniu din seco­lul trecut într-un an face calculatorul în cîteva ceasuri. Calea străbătută în cunoaş­terea numerelor este lungă, dar azi aproa­pe toţi copiii lumii operează cu numere şi milioane de oameni folosesc calculatorul de buzunar. Nichita Stănescu împărtăşea viziunea sa asupra numerelor în „Laus Ptolemaei“ : Aleph! Iată punctul din care / se vede sensul întregului, ca şi cum / sensul ar fi însuşi întregul // Aleph ! Arunc plumb topit / în apă rece, / Aleph ! Ce bobotea­ză arunc! plumbul topit în apă rece, şi / iată-mi ghicesc viitorul // Trupul plum­bului topit / svîrlit în apă rece / e trupul viitorului“. Viitorul numerelor nu rămîne însă un domeniu al ficţiunii lirice, este o realitate în care credem. Eliza ROMAN EXCELSIOR Epilog la anul aniversar TITULESCU O complexă personalitate I t I •­­ ® I t ^ a t â* • M­itica şi ştiinţifica C­OMPLEXA personali­tate a lui Nicolae Ti­­tulescu a preocupat şi preocupă mereu pe is­torici, jurişti şi oamenii politici care caută în inestimabila moştenire pe care a lăsat-o posterităţii, prin opera sa juri­­dico-diplomatică, noi şi actuale semnifi­caţii. Propunîndu-şi un examen ştiinţific al activităţii desfăşurate de marele jurist şi diplomat român pe „frontul păcii“, lucra­rea, elaborată în cadrul Institutului de is­torie şi arheologie „A. D. Xenopol“ al Universităţii din Iaşi de un colectiv coor­donat de dr. Gh. Buzatu, pune în lumină — pe baza unor documente edite şi ine­dite — aspecte fundamentale ale acţiunii şi gîndirii titulesciene îndreptate spre in­staurarea, organizarea şi menţinerea pă­cii globale. Sunt abordate astfel, după o prezentare a coordonatelor activităţii diplomatice a marelui om de stat în perspectivă istorio­­grafică, activitatea şi concepţia lui Nico­lae Titulescu ca patriot şi diplomat de renume mondial, promotor al lărgirii re­laţiilor externe ale României, dimensiu­nile economice şi financiare, complexa strategie a păcii în diversele sale ipos­taze, poziţia ministrului de externe în viaţa politică internă a ţării. Jurist şi om politic de dimensiune mondială, Nicolae Titulescu a militat activ pentru înţelegere şi cooperare internaţională, fiind convins că „Bunul cel mai preţios al unei ţări este pacea prelungită, care singură îngă­duie unei naţiuni să-şi găsească drumul, care singură îngăduie să se aducă civili­zaţiei generale binefacerile creatoare ale geniului naţional“. Prin ideile sale despre pace, despre or­ganizarea şi dinamica sa, «substanţa în­săşi a vieţii mele», Nicolae Titulescu s-a rupt de concepţia tradiţională care consi­dera pacea doar ca o absenţă a războiului. El a inaugurat o concepţie nouă, în care pacea presupune, pe lingă o organizare legală, şi un sistem de relaţii interstatale de colaborare şi cooperare, un caracter indivizibil şi general. Proclamarea principiului indivizibilită­ţii păcii ca postulat fundamental al doc­trinei Titulescu porneşte de la constata­rea profund ştiinţifică că orice conflict internaţional, indiferent de natura sa şi pe cine priveşte, afectează pacea ca fe­nomen global, încalcă principiile funda­mentale ale dreptului internaţional, uni­citatea sa. Lucrarea prezintă, de aseme­nea, importante aspecte ale activităţii neobosite depuse de către ministrul de externe român în plan diplomatic — mai ales în calitatea sa de preşedinte al celor de a XI-a şi a XII-a sesiuni a Societăţii Naţiunilor —, în crincena luptă purtată pe frontul păcii generale. Alături de interesante studii care apro­fundează şi exprimă noi semnificaţii ale gîndirii şi acţiunii marelui bărbat de stat, lucrarea cuprinde, în anexă, pe lingă o bibliografie cvasicompletă a lucrărilor în­chinate operei juridico-diplomatice titu­lesciene, pagini din „jurnalul“ diploma­tului dintre anii 1923—1931 (care astfel sunt folosite pentru prima dată într-un volum ce vede lumina tiparului in limba română), mărturii din arhive străine. Dintre acestea din urmă menţionăm adresa Facultăţii de litere şi filosofie din Iaşi, din 7 februarie 1935, adresată recto­rului Universităţii şi prin care Consiliul profesoral propunea pe Nicolae Titulescu pentru Premiul Nobel al Păcii pe anul 1935. Era al doilea român, după juristul V. V. Pella în 1926, propus pentru acor­darea celebrei distincţii, închinată unui mare patriot şi diplomat, jurist şi strateg al păcii, acum la centenarul naşterii sale, valoroasa întreprindere a istoricilor ieşeni capătă astfel, pe lingă o profundă semni­ficaţie ştiinţifică, şi una de sublimă cin­­­stire memoriei unui mare înaintaş. Mircea DUŢU 4 CONTEMPORANUL

Next