Contemporanul, iulie-decembrie 1983 (nr. 27-52)

1983-08-05 / nr. 32

PUNCTE CARDINALE INFORMATIONS Festival de poezie la UNESCO Ш UN FESTIVAL de poezie avind titlul Război războiului a fost organizat la sediul UNESCO din Paris. Au parti­cipat poeţi din toate continentele. Doi dintre ei, indianul A. K. Ramanujan şi americana de culoare Jayne Cortez sunt prezenţi şi în publicaţia UNESCO Infor­mations, cu interviuri ample. Ramanujan vorbeşte îndeosebi despre sinteza a trei culturi lingvistice, prezentă în opera sa : tradiţia tamil, căreia îi apar­ţine prin naştere, tradiţia kannada, din Karnataka, o provincie din centrul Indiei meridionale, unde a fost crescut, precum şi cultura engleză, introdusă în India în secolul XIX şi pe care a studiat-o în şcoa­la medie şi la universitate. Acest poet care scrie în trei limbi, afirmă că în poe­zia sa există împrumuturi şi influenţe re­ciproce între cele trei culturi, un fel de comunicare permanentă între ele. La întrebarea „Ce înseamnă pentru dv. războiul?“, temă pe care UNESCO a axat acest festival de poezie, Ramanujan­a 6 CONTEMPORANUL TRADIȚIA PATRIOTISMULUI ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ 111 ...........................'»ДДДДД I — Ilii I -------­ Eminescu, Ciprian Porumbescu şi spiritualitatea angajată I­N BIOGRAFIA ro­manticului compozitor Ciprian Porumbescu, oraşul Iaşi nu şi-a ocupat pînă azi locul meritat. Aproape tofţi exegeţii muzicianului au omis „dul­cele tîrg“ moldovenesc din popasurile chiar pasagere ale lui Ciprian Porum­bescu, deoarece izvoarele documentare nu atestau cu certitudine vreo adăstare a autorului Baladei în urbea lui Music­es­­cu și Eminescu. Iată însă că cercetările mai atente din ultima vreme ne conduc la unele legături surprinzătoare cu lumea ieşeană. Cu ocazia sărbătoririi centenarului morţii lui Ciprian Porumbescu la Conser­vatorul din Bucureşti, pianista Crimhilda Cristescu a interpretat strălucit inspira­tul vals Basme iaşiane, lucrare puţin cu­noscută pînă azi în repertoriul nostru in­strumental (doar entuziastul muzicolog clujean Enea Borza o readuce în memo­ria auditorilor) , se păstrează un manus­cris muzical în Muzeul din Suceava, evo­cator intitulat Souvenir de Iassy. Atestă aceste documente muzicale prezenţa com­pozitorului în capitala Moldovei ? Exista în practica profesională a lui Ciprian Porumbescu obiceiul de a marca printr-o piesă instrumentală fiecare tre­cere prin centrele care i-au legănat tine­reţea : Souvenir de Vienne, Souvenir de Braşov, Souvenir de Nervi (Italia). Deci acea polcă Souvenir de Iassy nu mai lasă îndoieli asupra intilnirii compozitorului cu ..dulcele tîrg“. Cit priveşte Basme iaşiane, se păstrea­ză o pasageră dar preţioasă menţiune a prietenului braşovean, Nicolae Petru- Petrescu, înserată în schiţa biografică pu­blicată la Sibiu în 1884, că valsul a fost compus „după reîntoarcerea lui de la Iaşi". Ceva mai mult : datarea apropiată a celor două miniaturi pianistice ne con­duce spre" ipoteza că Ciprian Porumbescu a vizitat Iaşii chiar în vara anului 1878, într-o scrisoare în versuri, adresată „Prea scumpului unchi şi mult iubitei mătuşi“, datată 17 IX 1875, compozitorul menţiona la sfîrşitul originalei epistole momentul redactării : „în ziua plecării unchiului la Iaşi“. Cine erau „unchul“ şi „mătuşa“ compozitorului o aflăm dintr-o scrisoare a Marioarei Porumbescu către Leca Morariu, document ce ni l-a comu­nicat Nina Cionca : „Tanti Fani — sora Ştefania — preciza sora compozitorului la 21/9. 1931 — cea mai mică soră a ma­mei mele, măritată după Onkel Strigi“. Deci, rudele familiei Klodniţki (Emilia Porumbescu, născută Klodniţki, a fost mama lui Ciprian) poposiseră în Iaşi încă de la mijlocul veacului trecut. Departe de a se limita doar la o sim­plă călătorie familială, vizita lui Ciprian S -A SCRIS mult şi to­tuşi insuficient despre transpunerea muzicală a creaţiei eminesciene. In ciuda unor dificultăţi pe care le ridică pentru muzicieni, lirica Luceafărului poe­ziei româneşti (ea însăşi o muzică sui­­generiis, recunoscută ca atare de marii săi exegeţi, de la Ibrăileanu la Călinescu) a constituit una din cele mai importante surse de inspiraţie ale artei sonore. Dacă numele multora dintre autorii ro­manţelor pe versuri de Eminescu s-au pierdut, unele circulînd ca romanţe popu­lare, se pare că cel dinţii compozitor care a tălmăcit versurile eminesciene în forme corale sau vocale cu acompaniament de pian rămîne Ciprian Porumbescu, muzi­cianul mai tînăr decit poetul cu aproape patru ani şi care a trecut în eternitate cu şase ani mai înainte. Cei doi aştri ai culturii româneşti au văzut lumina zilei în două sate din Ţara de Sus, intrate în geografia spirituală ro­mânească prin ei : Şipotele Sucevei şi Ipoteştii Botoşanilor , şi au un destin cu foarte multe puncte comune : studiile la Cernăuţi, într-o atmosferă de efervescenţă patriotică, întîlnirea cu şcoala lui Aron Pumnul, studiile la Viena — încît s-ar putea spune că cercetarea detaliilor de viaţă ale unuia serveşte şi pentru celălalt. Se poate deci discuta despre o afini­tate spirituală a celor doi reprezentanţi de seamă ai culturii noastre româneşti, care nu se bazează numai pe nişte detalii de viaţă comune ci şi pe comunitatea de gîndire a timpului, pe admiraţia pentru creaţia populară şi pe dorinţa exprimării năzuinţelor unui neam, în creaţii de forţa Tricolorului, devenit în anii socialismului imn naţional, sau a nu mai puţin înflăcă­­ratei poezii c Î-ţi doresc eu ţie, dulce Porumbescu la Iaşi avea desigur şi alte scopuri, demne de investigat în viitor de muzicologia noastră. Să nu uităm că mu­zicianul abia fusese eliberat din închi­soarea de la Cernăuţi şi nu avea slujbă. Ceva mai mult , bursa de studii de la Viena îi fusese respinsă de autorităţile habsburgice. Tînărul muzician urmărea să obţină un sprijin financiar din partea unei personalităţi influente, spre a se perfecţiona în compoziţie intr-un Conser­vator de prestigiu, în Iaşi trăiau oameni de cultură ca Iacob Negruzzi şi Titu Ma­­iorescu, care îl sprijiniseră odinioară pe violonistul Toma Micheru (1848—1892). Este greu de respins ideea că Ciprian Po­rumbescu, invitindu-l pe Toma­­Micheru să participe la serata artistică a societăţii „Arboroasa“ din 26 IV 1876, ţinută în restaurantul „Augustin“ din Cernăuţi (unde acesta a interpretat la vioară o Fantezie asupra unei teme române, Doina şi Hora), să nu fi aflat de sprijinul acor­dat de ieşeni spre a concerta în marele centru cultural al Moldovei. Atît Sla­vici, cit şi Eminescu, interveniseră pe lingă conducătorii societăţii „Junimea“ ca acest „demon viguros şi armonic“ — cum îl caracteriza Eminescu pe Toma Michelu — să poată apărea în faţa pu­blicului ieşean. Tot în acest oraş se afla poeta Matilda Cugler, pe ale cărei versuri compusese Românie. Ilustrativ pentru poziţia lor faţă de cultura şi arta naţională scrie Eminescu în „Timpul“ anului 1880: „O a­­devărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală şi pentru alţii, nu se poate întemeia decit pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradi­ţiile, obiceiurile şi istoria, pe geniul lui“. Se pare că prima întîlnire a lui Emi­nescu cu Porumbescu a fost cea de la ampla sărbătoare putneană, determinată de destrucarea lui Ştefan cel Mare, pri­mul făcînd parte din comitetul de orga­nizare iar secundului oferindu-i-se prile­jul de a cînta „Daciei întregi“, smulgînd vioara din mîna vestitului lăutar Grigore Vinderea pentru a „zice“ o horă în care s-au prins românii din cele mai îndepăr­tate colţuri ale ţării despărţită de hotare vremelnice. Ecourile sărbătorii au profunde semnificaţii patriotice : Eminescu scrie poezia închinare lui Ştefan cel Mare, iar în imaginaţia lui Porumbescu încolţeşte ideea cantatei Altarul Mănăstirii Furna. Inspiraţia amîndurora se va întîlni în cîntarea Dulcii Bucovine, în acordurile păstrate încă în manuscrisul-album donat Olimpiei Gheorghian. Să-i mai urmărim pe fiecare tînjind după o dragoste neîmplinită, generatoare a unor creaţii ca­re lingă plopii fără soţ sau Resemnare ? Să le urmărim patrio­tismul incandescent şi frecventele întîl­­niri în istoria şi în cultura naţională sau să amintim că la Viena îşi vor tipări unul, în 1883, capodopera sa Luceafărul, iar celălalt, in 1880, capodopera sa Colec­­ţiune de cintece sociale pentru studenţii români, în care-şi fac loc nemuritoarele cîntece di-al nostru steag e scris Unire şi Cîntecul tricolorului ? Vasile VASILEV Ciprian Porumbescu prima sa lucrare, O dorinţă. Desigur că nu i-a lipsit din bibliotecă volumul ei de Poezii (Iaşi, 1847), fiindcă din aceste texte compozito­rul a transpus în muzică Lăsaţi-mă şi cint. A căzut o rază lină. O roză veste­jită. Ca o mărturie a preţuirii poetei ie­şene, partitura tipărită a romanţei A că­zut o rază lină (unde se anunţa şi apa­riţia valsului Basme iaşiane !) poartă menţiunea următoare : „Dedicată Doam­nei Matilda Poni, născută Cugler“. Desigur că există şi alte motive ce-i îndreptau privirea lui Ciprian Porum­bescu spre Iaşi. Societatea „Arboroasa“ stabilise legături de prietenie şi schimb de publicaţii cu Clubul studenţilor uni­versitari, cu revista „Convorbiri literare“, cu ziarele „Curierul de Iaşi“, „Curierul“, (Balassan) etc. Preşedintele „Arboroasei“ obţinuse chiar sume de bani pentru acti­­vitţet°a societăţii şi, totodată, muzicia­nul nu putuse uita că în ziarul „Curierul“, „Foaia intereselor generale“, s-a publi­cat telegrama „Arboroasei“, precum şi ample referiri favorabile asupra procesu­lui intentat societăţii. Iată, deci, suficien­te motive ca Ciprian Porumbescu să vizi­teze personal Iaşii, spre a stabili legături politice şi culturale de viitor. Viorel COSMA Rare - deviate - agenţii toi ■ШёХжЯИЬкт - re­vist răspuns : «Am scris despre război ca un om care trăieşte într-o lume obişnuită, mereu ameninţată de coşmarul acestui ca­taclism. N-am cunoscut războiul şi scriu ca un om oarecare, ca un tată de familie ale cărui preocupări curente sunt afectate de evenimente mai importante. Am scris mai multe poezii despre această prezenţă indirectă a coşmarului în vieţile noastre obişnuite. Războiul este pentru mine un subiect mult prea uriaş pentru ca să-l pot aborda în ansamblu. Am scris cîndva un poem despre istoria Indiei şi am simţit că subiectul era prea vast pentru mine. Mai tîrziu am scris un poem intitulat Reflecţii la scară redusă despre o casă mare şi cred că este ceea ce corespunde genului meu. Am scris o serie întreagă de „Dialo­guri de unul singur“, care reprezintă două aspecte ale eului meu sau două persoane diferite într-una singură. în prima parte a acestor poezii este vorba de teamă sau, mai degrabă, de groază : groaza Hiroshi­­mei, a războiului din Vietnam sau din Biafra. Dar mai există și alt fel de groază, o groază mică, la fel de înspăimîntătoare pentru un copil sau un adult : aceea a lo­viturii date pe la spate vieţii, securităţii nopţilor şi zilelor noastre», întrebat dacă împărtăşeşte opinia celor care consideră că pentru poeţii indieni holocaustul nuclear n-a fost niciodată o realitate efectivă, că ar fi fost prea izolaţi, că tradiţia indiană este orientată mai mult spre interior, poetul a spus : „Nici o cul­tură nu ignoră războiul şi nu cred că ar trebui să idealizăm tradiţia indiană şi să spunem că este nonviolentă, că nu cu­noaşte războiul. Unele dintre cele mai vechi poeme ale Indiei sunt poemele răz­boinice tamil , dar ele evocă moartea unor luptători singuratici. Mahabharata este un poem eroic în care războiul şi dragostea sunt teme dominante. Dar e adevărat că noi n-am conştientizat încă holocaustul nuclear. Cum să trăieşti în lumea mo­dernă ignorînd-o? Şi noi avem reactoa­rele noastre atomice şi problema reziduu­rilor nucleare nu este încă rezolvată. Cîteva fire de praf nuclear sunt suficiente pentru a ne provoca suferinţe imense. La fel ca în poemele cele mai vechi, eveni­mentele cele mai îndepărtate ale lumii nu ne sunt cu adevărat străine ; nu există so­luţie de noncontinuitate între ele şi noi. Poezia trebuie să imagineze ceea ce ştie dar şi ceea ce nu ştie şi să vadă chiar lucrurile îndepărtate“. La rîndul ei, poeta Jayne Cortez mărtu­riseşte : „Mă simt profund preocupată de soarta lumii, de armele nucleare şi de radiaţii, de distrugerea vieţii, a Pămîntu­­lui. Pentru că pe el trăim şi cred că ma­joritatea poeţilor — şi nu numai ei — sînt acum din ce în ce mai îngrijoraţi. Cred că exprimarea acestei îngrijorări în cuvinte, în versuri, îi poate ajuta pe oa­meni să vizualizeze această cumplită ame­ninţare, această eventualitate îngrozitoare că poate atunci ne vom putea uni pentru a hotărî ce fel de fiinţe omeneşti dorim să fim“. în Statele Unite — şi nu numai — se spune că poezia este o formă literară pe cale de dispariţie, în fiecare an tot mai puţini oameni cumpără cărţi de poezie. Ce face această poetă pentru a face mai bine cunoscută poezia? Răspunsul : „îmi citesc poeziile pe un acompaniament mu­zical. Am înregistrat un disc intitulat There It Is, care este distribuit de o so­cietate specializată în muzica populară şi de jazz. Am realizat emisiuni de radio şi de televiziune ; oamenii mă pot vedea în casele lor şi pot asculta ceea ce scriu, în propria mea interpretare“. De ce este important pentru ea ca me­sajul poeziilor ei să ajungă la oameni, la cîţi mai mulţi oameni? „Pentru că pro­blemele pe care le abordez — apartheidul, inegalitatea, exploatarea, războiul — sunt probleme de viaţă şi de moarte“. Se simte Jayne Cortez foarte apropiată de inspiraţia înaintaşilor ei, poeţi paci­fişti? „Da, foarte, pentru că ştiu că şi ei încercau aceleaşi temeri. Mă simt o conti­nuatoare a lor. Dacă suntem­ în stare să ieşim din pasivitatea noastră, dacă ştim să ajungem la o informaţie autentică şi să cunoaştem ceea ce se petrece cu adevărat, este neîndoios că vom opta pentru viaţă“. Jayne Cortez­­. A. Ramanujan Chinese Literature Medalia Goethe 1983 ■ PROFESORUL Feng Zhi, poet, tradu­cător şi director onorific al Institutului pentru literatură străină de pe lingă Aca­demia chineză de ştiinţe sociale, a fost distins cu Medalia Goethe 1983. Institutul Goethe atribuie in fiecare an această me­

Next