Contemporanul, iulie-decembrie 1983 (nr. 27-52)
1983-08-05 / nr. 32
PUNCTE CARDINALE INFORMATIONS Festival de poezie la UNESCO Ш UN FESTIVAL de poezie avind titlul Război războiului a fost organizat la sediul UNESCO din Paris. Au participat poeţi din toate continentele. Doi dintre ei, indianul A. K. Ramanujan şi americana de culoare Jayne Cortez sunt prezenţi şi în publicaţia UNESCO Informations, cu interviuri ample. Ramanujan vorbeşte îndeosebi despre sinteza a trei culturi lingvistice, prezentă în opera sa : tradiţia tamil, căreia îi aparţine prin naştere, tradiţia kannada, din Karnataka, o provincie din centrul Indiei meridionale, unde a fost crescut, precum şi cultura engleză, introdusă în India în secolul XIX şi pe care a studiat-o în şcoala medie şi la universitate. Acest poet care scrie în trei limbi, afirmă că în poezia sa există împrumuturi şi influenţe reciproce între cele trei culturi, un fel de comunicare permanentă între ele. La întrebarea „Ce înseamnă pentru dv. războiul?“, temă pe care UNESCO a axat acest festival de poezie, Ramanujana 6 CONTEMPORANUL TRADIȚIA PATRIOTISMULUI ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ 111 ...........................'»ДДДДД I — Ilii I ------- Eminescu, Ciprian Porumbescu şi spiritualitatea angajată IN BIOGRAFIA romanticului compozitor Ciprian Porumbescu, oraşul Iaşi nu şi-a ocupat pînă azi locul meritat. Aproape tofţi exegeţii muzicianului au omis „dulcele tîrg“ moldovenesc din popasurile chiar pasagere ale lui Ciprian Porumbescu, deoarece izvoarele documentare nu atestau cu certitudine vreo adăstare a autorului Baladei în urbea lui Musicescu și Eminescu. Iată însă că cercetările mai atente din ultima vreme ne conduc la unele legături surprinzătoare cu lumea ieşeană. Cu ocazia sărbătoririi centenarului morţii lui Ciprian Porumbescu la Conservatorul din Bucureşti, pianista Crimhilda Cristescu a interpretat strălucit inspiratul vals Basme iaşiane, lucrare puţin cunoscută pînă azi în repertoriul nostru instrumental (doar entuziastul muzicolog clujean Enea Borza o readuce în memoria auditorilor) , se păstrează un manuscris muzical în Muzeul din Suceava, evocator intitulat Souvenir de Iassy. Atestă aceste documente muzicale prezenţa compozitorului în capitala Moldovei ? Exista în practica profesională a lui Ciprian Porumbescu obiceiul de a marca printr-o piesă instrumentală fiecare trecere prin centrele care i-au legănat tinereţea : Souvenir de Vienne, Souvenir de Braşov, Souvenir de Nervi (Italia). Deci acea polcă Souvenir de Iassy nu mai lasă îndoieli asupra intilnirii compozitorului cu ..dulcele tîrg“. Cit priveşte Basme iaşiane, se păstrează o pasageră dar preţioasă menţiune a prietenului braşovean, Nicolae Petru- Petrescu, înserată în schiţa biografică publicată la Sibiu în 1884, că valsul a fost compus „după reîntoarcerea lui de la Iaşi". Ceva mai mult : datarea apropiată a celor două miniaturi pianistice ne conduce spre" ipoteza că Ciprian Porumbescu a vizitat Iaşii chiar în vara anului 1878, într-o scrisoare în versuri, adresată „Prea scumpului unchi şi mult iubitei mătuşi“, datată 17 IX 1875, compozitorul menţiona la sfîrşitul originalei epistole momentul redactării : „în ziua plecării unchiului la Iaşi“. Cine erau „unchul“ şi „mătuşa“ compozitorului o aflăm dintr-o scrisoare a Marioarei Porumbescu către Leca Morariu, document ce ni l-a comunicat Nina Cionca : „Tanti Fani — sora Ştefania — preciza sora compozitorului la 21/9. 1931 — cea mai mică soră a mamei mele, măritată după Onkel Strigi“. Deci, rudele familiei Klodniţki (Emilia Porumbescu, născută Klodniţki, a fost mama lui Ciprian) poposiseră în Iaşi încă de la mijlocul veacului trecut. Departe de a se limita doar la o simplă călătorie familială, vizita lui Ciprian S -A SCRIS mult şi totuşi insuficient despre transpunerea muzicală a creaţiei eminesciene. In ciuda unor dificultăţi pe care le ridică pentru muzicieni, lirica Luceafărului poeziei româneşti (ea însăşi o muzică suigeneriis, recunoscută ca atare de marii săi exegeţi, de la Ibrăileanu la Călinescu) a constituit una din cele mai importante surse de inspiraţie ale artei sonore. Dacă numele multora dintre autorii romanţelor pe versuri de Eminescu s-au pierdut, unele circulînd ca romanţe populare, se pare că cel dinţii compozitor care a tălmăcit versurile eminesciene în forme corale sau vocale cu acompaniament de pian rămîne Ciprian Porumbescu, muzicianul mai tînăr decit poetul cu aproape patru ani şi care a trecut în eternitate cu şase ani mai înainte. Cei doi aştri ai culturii româneşti au văzut lumina zilei în două sate din Ţara de Sus, intrate în geografia spirituală românească prin ei : Şipotele Sucevei şi Ipoteştii Botoşanilor , şi au un destin cu foarte multe puncte comune : studiile la Cernăuţi, într-o atmosferă de efervescenţă patriotică, întîlnirea cu şcoala lui Aron Pumnul, studiile la Viena — încît s-ar putea spune că cercetarea detaliilor de viaţă ale unuia serveşte şi pentru celălalt. Se poate deci discuta despre o afinitate spirituală a celor doi reprezentanţi de seamă ai culturii noastre româneşti, care nu se bazează numai pe nişte detalii de viaţă comune ci şi pe comunitatea de gîndire a timpului, pe admiraţia pentru creaţia populară şi pe dorinţa exprimării năzuinţelor unui neam, în creaţii de forţa Tricolorului, devenit în anii socialismului imn naţional, sau a nu mai puţin înflăcăratei poezii c Î-ţi doresc eu ţie, dulce Porumbescu la Iaşi avea desigur şi alte scopuri, demne de investigat în viitor de muzicologia noastră. Să nu uităm că muzicianul abia fusese eliberat din închisoarea de la Cernăuţi şi nu avea slujbă. Ceva mai mult , bursa de studii de la Viena îi fusese respinsă de autorităţile habsburgice. Tînărul muzician urmărea să obţină un sprijin financiar din partea unei personalităţi influente, spre a se perfecţiona în compoziţie intr-un Conservator de prestigiu, în Iaşi trăiau oameni de cultură ca Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu, care îl sprijiniseră odinioară pe violonistul Toma Micheru (1848—1892). Este greu de respins ideea că Ciprian Porumbescu, invitindu-l pe TomaMicheru să participe la serata artistică a societăţii „Arboroasa“ din 26 IV 1876, ţinută în restaurantul „Augustin“ din Cernăuţi (unde acesta a interpretat la vioară o Fantezie asupra unei teme române, Doina şi Hora), să nu fi aflat de sprijinul acordat de ieşeni spre a concerta în marele centru cultural al Moldovei. Atît Slavici, cit şi Eminescu, interveniseră pe lingă conducătorii societăţii „Junimea“ ca acest „demon viguros şi armonic“ — cum îl caracteriza Eminescu pe Toma Michelu — să poată apărea în faţa publicului ieşean. Tot în acest oraş se afla poeta Matilda Cugler, pe ale cărei versuri compusese Românie. Ilustrativ pentru poziţia lor faţă de cultura şi arta naţională scrie Eminescu în „Timpul“ anului 1880: „O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală şi pentru alţii, nu se poate întemeia decit pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria, pe geniul lui“. Se pare că prima întîlnire a lui Eminescu cu Porumbescu a fost cea de la ampla sărbătoare putneană, determinată de destrucarea lui Ştefan cel Mare, primul făcînd parte din comitetul de organizare iar secundului oferindu-i-se prilejul de a cînta „Daciei întregi“, smulgînd vioara din mîna vestitului lăutar Grigore Vinderea pentru a „zice“ o horă în care s-au prins românii din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării despărţită de hotare vremelnice. Ecourile sărbătorii au profunde semnificaţii patriotice : Eminescu scrie poezia închinare lui Ştefan cel Mare, iar în imaginaţia lui Porumbescu încolţeşte ideea cantatei Altarul Mănăstirii Furna. Inspiraţia amîndurora se va întîlni în cîntarea Dulcii Bucovine, în acordurile păstrate încă în manuscrisul-album donat Olimpiei Gheorghian. Să-i mai urmărim pe fiecare tînjind după o dragoste neîmplinită, generatoare a unor creaţii care lingă plopii fără soţ sau Resemnare ? Să le urmărim patriotismul incandescent şi frecventele întîlniri în istoria şi în cultura naţională sau să amintim că la Viena îşi vor tipări unul, în 1883, capodopera sa Luceafărul, iar celălalt, in 1880, capodopera sa Colecţiune de cintece sociale pentru studenţii români, în care-şi fac loc nemuritoarele cîntece di-al nostru steag e scris Unire şi Cîntecul tricolorului ? Vasile VASILEV Ciprian Porumbescu prima sa lucrare, O dorinţă. Desigur că nu i-a lipsit din bibliotecă volumul ei de Poezii (Iaşi, 1847), fiindcă din aceste texte compozitorul a transpus în muzică Lăsaţi-mă şi cint. A căzut o rază lină. O roză vestejită. Ca o mărturie a preţuirii poetei ieşene, partitura tipărită a romanţei A căzut o rază lină (unde se anunţa şi apariţia valsului Basme iaşiane !) poartă menţiunea următoare : „Dedicată Doamnei Matilda Poni, născută Cugler“. Desigur că există şi alte motive ce-i îndreptau privirea lui Ciprian Porumbescu spre Iaşi. Societatea „Arboroasa“ stabilise legături de prietenie şi schimb de publicaţii cu Clubul studenţilor universitari, cu revista „Convorbiri literare“, cu ziarele „Curierul de Iaşi“, „Curierul“, (Balassan) etc. Preşedintele „Arboroasei“ obţinuse chiar sume de bani pentru activitţet°a societăţii şi, totodată, muzicianul nu putuse uita că în ziarul „Curierul“, „Foaia intereselor generale“, s-a publicat telegrama „Arboroasei“, precum şi ample referiri favorabile asupra procesului intentat societăţii. Iată, deci, suficiente motive ca Ciprian Porumbescu să viziteze personal Iaşii, spre a stabili legături politice şi culturale de viitor. Viorel COSMA Rare - deviate - agenţii toi ■ШёХжЯИЬкт - revist răspuns : «Am scris despre război ca un om care trăieşte într-o lume obişnuită, mereu ameninţată de coşmarul acestui cataclism. N-am cunoscut războiul şi scriu ca un om oarecare, ca un tată de familie ale cărui preocupări curente sunt afectate de evenimente mai importante. Am scris mai multe poezii despre această prezenţă indirectă a coşmarului în vieţile noastre obişnuite. Războiul este pentru mine un subiect mult prea uriaş pentru ca să-l pot aborda în ansamblu. Am scris cîndva un poem despre istoria Indiei şi am simţit că subiectul era prea vast pentru mine. Mai tîrziu am scris un poem intitulat Reflecţii la scară redusă despre o casă mare şi cred că este ceea ce corespunde genului meu. Am scris o serie întreagă de „Dialoguri de unul singur“, care reprezintă două aspecte ale eului meu sau două persoane diferite într-una singură. în prima parte a acestor poezii este vorba de teamă sau, mai degrabă, de groază : groaza Hiroshimei, a războiului din Vietnam sau din Biafra. Dar mai există și alt fel de groază, o groază mică, la fel de înspăimîntătoare pentru un copil sau un adult : aceea a loviturii date pe la spate vieţii, securităţii nopţilor şi zilelor noastre», întrebat dacă împărtăşeşte opinia celor care consideră că pentru poeţii indieni holocaustul nuclear n-a fost niciodată o realitate efectivă, că ar fi fost prea izolaţi, că tradiţia indiană este orientată mai mult spre interior, poetul a spus : „Nici o cultură nu ignoră războiul şi nu cred că ar trebui să idealizăm tradiţia indiană şi să spunem că este nonviolentă, că nu cunoaşte războiul. Unele dintre cele mai vechi poeme ale Indiei sunt poemele războinice tamil , dar ele evocă moartea unor luptători singuratici. Mahabharata este un poem eroic în care războiul şi dragostea sunt teme dominante. Dar e adevărat că noi n-am conştientizat încă holocaustul nuclear. Cum să trăieşti în lumea modernă ignorînd-o? Şi noi avem reactoarele noastre atomice şi problema reziduurilor nucleare nu este încă rezolvată. Cîteva fire de praf nuclear sunt suficiente pentru a ne provoca suferinţe imense. La fel ca în poemele cele mai vechi, evenimentele cele mai îndepărtate ale lumii nu ne sunt cu adevărat străine ; nu există soluţie de noncontinuitate între ele şi noi. Poezia trebuie să imagineze ceea ce ştie dar şi ceea ce nu ştie şi să vadă chiar lucrurile îndepărtate“. La rîndul ei, poeta Jayne Cortez mărturiseşte : „Mă simt profund preocupată de soarta lumii, de armele nucleare şi de radiaţii, de distrugerea vieţii, a Pămîntului. Pentru că pe el trăim şi cred că majoritatea poeţilor — şi nu numai ei — sînt acum din ce în ce mai îngrijoraţi. Cred că exprimarea acestei îngrijorări în cuvinte, în versuri, îi poate ajuta pe oameni să vizualizeze această cumplită ameninţare, această eventualitate îngrozitoare că poate atunci ne vom putea uni pentru a hotărî ce fel de fiinţe omeneşti dorim să fim“. în Statele Unite — şi nu numai — se spune că poezia este o formă literară pe cale de dispariţie, în fiecare an tot mai puţini oameni cumpără cărţi de poezie. Ce face această poetă pentru a face mai bine cunoscută poezia? Răspunsul : „îmi citesc poeziile pe un acompaniament muzical. Am înregistrat un disc intitulat There It Is, care este distribuit de o societate specializată în muzica populară şi de jazz. Am realizat emisiuni de radio şi de televiziune ; oamenii mă pot vedea în casele lor şi pot asculta ceea ce scriu, în propria mea interpretare“. De ce este important pentru ea ca mesajul poeziilor ei să ajungă la oameni, la cîţi mai mulţi oameni? „Pentru că problemele pe care le abordez — apartheidul, inegalitatea, exploatarea, războiul — sunt probleme de viaţă şi de moarte“. Se simte Jayne Cortez foarte apropiată de inspiraţia înaintaşilor ei, poeţi pacifişti? „Da, foarte, pentru că ştiu că şi ei încercau aceleaşi temeri. Mă simt o continuatoare a lor. Dacă suntem în stare să ieşim din pasivitatea noastră, dacă ştim să ajungem la o informaţie autentică şi să cunoaştem ceea ce se petrece cu adevărat, este neîndoios că vom opta pentru viaţă“. Jayne Cortez. A. Ramanujan Chinese Literature Medalia Goethe 1983 ■ PROFESORUL Feng Zhi, poet, traducător şi director onorific al Institutului pentru literatură străină de pe lingă Academia chineză de ştiinţe sociale, a fost distins cu Medalia Goethe 1983. Institutul Goethe atribuie in fiecare an această me