Contemporanul, iulie-decembrie 1984 (nr. 28-52)
1984-07-06 / nr. 28
Vizita de lucru a tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, împreună cu tovarăşa ELENA CEAUŞESCU, în judeţele Sibiu şi Alba IEntuziast prilej de reafirmare a dragostei, stimei şi preţuirii pentru cel mai iubit fiu al naţiunii noastre Un obiecţiv fundamental al luptei partidului în anii ilegalităţii : bararea căii fascismului (4) • EROICA - Amfiteatrul iubirii şi al morţii. Elogiu memoriei (5) • Necesitatea potenţării virtuţilor umane (6-7) • Prezent şi perspective in cercetarea economică (8-9) • Dezvoltarea gindirii estetice : 1944-No4 Continuitatea istorică a spiritualităţii Ramuri, revistă şi miez de tradiţie culturală a Craiovei, a serbat douăzeci de ani de la apariţiaseriei noi. Peste două luni, o altă revistă care vine din istoria intelectualităţii progresiste a unui oraş — Ateneul Bacăului — va sărbători tot douăzeci de ani de la apariţia seriei noi prin care, ca şi surata ei, se adresează de atunci încontinuu cititorilor. Numai două simple exemple ale faptului că, anul 1964, anul pregătirii intense şi entuziaste a tuturor premiselor Congresului al IX-lea al partidului, a fost cu totul benefic unei explozii de frumoasă şi dăruită viaţă culturală. Erau, desigur, acumulările primilor douăzeci de ani de la actul Eliberării, acumulările strădaniei primei generaţii de oameni dăruiţi idealului de a construi o cultură nouă, socialistă. Iar acumulările acestea lucraseră pentru o calitate nouă pe care societatea românească de acum douăzeci de ani a trăit-o cu sentimentul deplinei înfloriri la care ajunge o orînduire în marile ei momente. A trăit-o din plin şi şi-a dat seama ce virtuţi are, tocmai pentru că, odată cu ea, se reînnodau toate firele şi se reanimau toate rădăcinile tradiţiei naţionale. Ambele reviste veneau dintr-o emulaţie a acestui secol, răsărită odată cu începuturile lui. Seriile lor, antebelice sau interbelice, au avut apariţii cinci prelungite, cinci intermitente, după posibilităţile întemeietorilor şi strădania celor ce i-au continuat, în ambele, au semnat nume de elită şi au fost lansate nume care au devenit de elită pentru literele noastre. Reapariţia lor în anul 1964, în puternica şi înnoitoarea mişcare ideologică ce conducea spre Congresul al IX-lea, unea temeinic, intr-un tot unitar şi inseparabil, într-o dialectică a întregii sale evoluţii, istoria culturală a ţării, a afirmării limbii române moderne, a afirmării ideilor care au modernizat România şi a valorilor artistice care s-au configurat în virtutea unor asemenea idei. Acesta a fost începutul. Congresul al IX-lea a deschis, ca pretutindeni, toate căile afirmării unei spiritualităţi de continuitate istorică. Familia, Transilvania, Astra, Vatra, Convorbiri literare sunt titluri care vorbesc de la sine de o întreagă tradiţie intelectuală românească amplificată cu strălucire în anii noştri. Iar Tomis, Orizont, Cronica, Argeş, Amfiteatru, A Het, Knijevni Jivot, Manuscriptum ca şi CU-prinzătoarele suplimente cultural-sociale ale gazetelor fiecărui judeţ, sunt cartea de vizită a temeiniciei culturii româneşti, de astăzi. Deci, revenind la dialectica acelei perioade, putem spune că actul partinic de cultură nu înfiinţa numai noi reviste Corneliu LEU (Continuare în pag. 10) GENERAŢII -ritm şi succesiune PENTRU fiinţa nemuritoare a popoarelor, generaţiile înseamnă ritm, succesiune, continuitate. Despărţite de timp printr-un hotar mai mult imaginar decît real, generaţiile îşi dau mina peste acelaşi timp, cu o dezinvoltură proprie fenomenelor naturale ; acest gest al găsirii şi regăsirii într-o fraternitate neepuizată de Chronos nu poate fi destăinuit integral, în toată măreţia lui, decit de operă, adică de acea istorie care nu poate fi confundată cu alta şi care este prin toate ale sale numai şi numai a unui popor. Pentru oricine este înzestrat cu simţul obiectivităţii, istoria României este in totalitatea ei o operă la a cărei desăvirşire au lucrat, anonime sau nu, sute şi sute de generaţii. Spunem : „generaţia de la 1848“, „generaţia care a înfăptuit unirea din 1859“, „generaţia care a cucerit independenţa la 1877“, „generaţia Marii Uniri“. Respectul purtat acestor generaţii este atît de mare, incit chiar şi numai rostirea numelui lor are darul să vizualizeze imagini pe care ochiul nostru nu le-a surprins niciodată. Să fie, cumva, celelalte generaţii fără nume? Este cu neputinţă aşa ceva de vreme ce ele au purtat pe umerii ţara intre aceste mari evenimente. Florin COSTINESCU (Continuare in pag. 10) CONSTANTIN LUCACI : Avint socialist