Contemporanul, iulie-decembrie 1985 (nr. 27-52)

1985-07-05 / nr. 27

NICOLAE GRIGORESCU : Ţesătoarea (Din expoziţia retrospectivă deschisă la Muzeul de Artă al R.S.R.) Efortul sinergetic P­REGĂTIREA ideo­­tehno­logică pentru intrarea în noul secol (şi mileniu) preocupă un tot mai mare număr de intelectuali din toate ţările, adică persoane care po­sedă o formaţie temeinică de speciali­tate, lucrînd in domeniul ştiinţei şi teh­nicii, al artelor sau al ştiinţelor sociale şi care aparţin profesiilor condiţionate şi inseparabile de capacitatea de a gîndi, de a cunoaşte, de a opera cu noţiuni, de a lucra efectiv cu mintea. Printre „problemele“ (in sensul de in­terogaţii fără răspuns, sau cu răspuns incert) acestui set specific de preocupări, revine tot mai des aceea a sinergiei (asocierea mai multor organisme pentru îndeplinirea aceleiaşi funcţiuni) mij­loacelor de informare, comunicare şi persuasiune, in special de a elabora me­todologia şi programele acelei pregătiri in următorii cinci ani. Trebuie să recu­noaştem că acest termen e destul de scurt. Să înzestrăm, prin urmare, noul con­tingent de contemporani, cu un bagaj de cunoştinţe apt să le asigure o „viaţă fericită şi îmbelşugată“ peste mai puţin de două decenii, în virtutea principiului foarte înţelept : la vremuri noi, oa­meni noi ! Pentru ca o asemenea viaţă să fie pro­dusă cu bună ştiinţă, ar fi nevoie pînă la urmă şi de „o lume mai bună“. Cele două sloganuri au o istorie a lor, cu lu­mini şi cu umbre proprii. Dar luindu-le drept ceea ce se vor, adică elemente dintr-o ipostază programatică, trebuie să acceptăm că e în cauză o lume care si-şi guverneze mai bine resursele ma­teriale şi intelectuale, întru şi pentru cei mai mulţi. Numărul proiectelor, mo­delelor şi programelor creşte necontenit. Urmarea romanului politic şi social scris in latina umaniştilor de Thomas Morus s-a preschimbat în serial. Utopia conti­nuă, fiindcă vorbele sunt aceleaşi, doar sensul lor variază, după vieţi şi lume : adevărul de dincoace devine minciună dincolo. Aceasta ar fi problema funda­mentală în teoria interpretărilor. De unde, poate, şi yoga în care a intrat hermeneutica filosofică, cu sarcina de a-şi concretiza orizontul problematic şi a-şi clarifica exigenţele interpretative ca să vină în ajutorul noii conştiinţe sociale. Pentru a ieşi din secolul XX cu con­ştiinţa împăcată, gata să păşească astfel in cel următor, omul are de înfruntat nu numai problemele confruntării secu­lare individ-societate, dar şi pe ale glo­­balizării unor contradicţii datorate ex­tinderii interdependenţei economice, po­litice ş.a., noilor exigenţe ale dezvoltării şi ale progresului tehnico-ştiinţific, me­diului înconjurător etc. Restructurarea psihologică a conştiinţei sociale în acest spirit pare să prezinte astăzi interesul principal şi în sinul diriguitorilor mijloacelor de informare în masă. Intr-o revistă internaţională de ştiinţe sociale dedicată Educaţiei, citeam cu în­tristare că procentajul de analfabetism în lume continuă să fie atit de ridicat, incit din cele şase miliarde de cetăţeni ai planetei din anul 2000, cel puţin o treime nu se vor bucura direct de bine­facerile ştiinţei şi culturii şi nici nu vor şti să-şi pretindă respectarea drepturilor legale ca oameni şi cetăţeni liberi, edu­caţia lor juridică fiind nulă. Mai mult de jumătate se vor lăsa copleşiţi de o putere oligarhică şi arbitrară, pradă co­rupţiei şi abuzurilor de tot felul, pentru că imaturitatea politică nu le va putea permite să impună controlul social prin mijloace democratice. Ştiinţele istorice, care au fost dintotdeauna o sursă de ju­decăţi de valoare în procesul de perfec­ţionare a doctrinelor politice, îşi redes­coperă de aceea folosul şi în pregătirea lumii de mîine. Cu toate acestea, nu e mai puţin ade­vărat că, independent de vechimea sta­telor naţionale contemporane (majorita­tea fiind recunoscute abia după ultimul război) societatea ca atare a beneficiat de procesul general de culturalizare, proprie, cu mijloace de informare mai avansate, în o serie de ţări cu o poli­tică educaţională mai intensivă sporind vertiginos nivelul intelectual al întregii naţiuni. Pregătirea saltului cultural în veacul următor ar cam trebui, în consecinţă, să şi înceapă, beneficiind de un plan metodic care să plece de la „ce se vrea“ şi să ştie aproximativ exact „unde se poate ajunge“, luînd în consideraţie pro­babilităţile şi posibilităţile demonstrate de stadiul prezent. Citeva date existente, puse cu gene­rozitate la dispoziţie de numeroasele studii de prognoză de care dispun atit economiştii cit şi sociologii, — îndeobşte participanţi la elaborarea acestora,­­ încă ne mai deschid ferestre spre ori­zonturi nesigure, deoarece informaţiile pe care se bazează au exclus de cele mai multe ori factorul psihologic, facto­rul subiectiv, atit cel individual, cit şi pe acela societal, privind psihologia ma­selor plasate brusc intr-un spaţiu-timp relativ inadecvat, sau greu admisibil. A crescut de aceea şi rolul psihologiei ca ştiinţă aplicată in planificarea lideri­lor de opinie, factorul psiho-social ope­­rînd chiar şi în relaţiile politice inter­naţionale. Există desigur şi cei ce doresc s-o uti­lizeze in scopuri mai puţin avuabile, denaturind informaţia şi manipulînd co­municarea, deci alienînd însăşi educaţia, intr-un fel de pedagogie monstruoasă, antisocială şi antiumană, favorabilă ca şi-n trecut robiei, exploatării şi tero­rismului. Apare, de aceea, imperios necesar ca slujitorii tuturor ştiinţelor să-şi dea mina, contribuind la realizarea unei „vieţi (efectiv) mai bune“ pe pămintul oamenilor, printr-un efort liber consim­ţit, îndeajuns de pregătit teoretic şi apt de a fi tradus neîntîrziat în­­ practica ideo-tehno­logică existentă, spre a în­depărta viziunea apocaliptică a noii bar­barii prorocită de pesimiştii înspăimin­­taţi şi spre a apropia, — cit mai mult şi cit mai repede —, clipa cînd cugetul omenesc va fi mai tare decit puterea făţarnicilor „sclavi ai tuturor viciilor pe care le condamnă“ (Seneco). Consensul umanist al ştiinţelor a înce­put deja ca un „efort sinergetic“, cum îl denumesc — poate niţel pedant — filo­sofii care nu şi-au pierdut încă speranţa in dreptul omului cu minte de a decide prin ceea ce-l menţine superior celor­lalte vietăţi, prin inteligenţă. Mihnea GHEORGHIU NICOLAE GRIGORESCU : Pe malul mării (Din expoziţia retrospectivă deschisă la Muzeul de Artă al R.S.R.) 2 CONTEMPORANUL promovat şi de noua intelectualitate ­i eveniment F­IECARE dintre nume­roasele întîlniri de lucru ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu d­i oamenii muncii din diverse domenii de activitate confirmă şi sporeşte virtuţile constructive ale politicii profund demo­cratice a partidului nostru, o politică a poporului pentru popor, îmbogăţeşte, prin specificul său, determinat de perioada şi caracterul unităţii economice vizitate, prin rezultatele ce concretizează orien­tări şi indicaţii ştiinţifice, cea mai în­floritoare epocă din istoria României — EPOCA NICOLAE CEAUŞESCU. Des­făşurată în preajma aniversării a două decenii de la Congresul al IX-lea al partidului, vizita întreprinsă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în j­udeţul Gorj a pri­lejuit reafirmarea hotărîrii oamenilor muncii de pe aceste locuri de a transforma intr-o realitate superioară obiectivele stra­tegice ale politicii partidului nostru, care intr-un răstimp scurt a înscris şi acest judeţ, ca întreaga ţară, pe traiectoriile progresului social multilateral. In mijlo­cul făuritorilor de bunuri şi valori, îm­preună cu ei, secretarul general al parti­dului a analizat in profunzime modalită­ţile în care este îndeplinit planul de producţie la combinatele miniere de la Rovinari şi Motru, care au făcut ca Gor­­jul să devină cel mai mare centru de cărbune energetic, a indicat adoptarea unor soluţii concrete de natură să contri­buie eficient la creşterea producţiei ener­getice a ţării. In acest cadru, marea adu­nare populară din oraşul Rovinari, cu­­vintarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu reprezintă o semnificativă ex­presie a forţei creatoare de progres a poporului, potenţată de sistemul demo­craţiei noastre revoluţionare, muncito­reşti, sistem instituit şi perfecţionat în cei douăzeci de ani de la Congresul al IX-lea al partidului. Reliefind principiul fundamental în virtutea căruia socialis­mul nu se poate construi decit în con­diţiile unei depline concordanţe cu aspi­raţiile, năzuinţele şi idealurile poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat că marile realizări din ultimii douăzeci de ani îşi au temeiul in practica demo­craţiei noastre revoluţionare. „Putem spune — afirma secretarul general al partidului — că tocmai datorită acestor largi consultări cu poporul, cu oamenii muncii, cu partidul am găsit întotdeauna cele mai bune căi pentru a realiza pro­gramele de dezvoltare — şi aceasta a dus la întărirea unităţii indestructibile a întregului popor in jurul Partidului Co­munist Român, forţa politică conducă­toare a naţiunii noastre socialiste“. Este um adevăr de esenţă al istoriei de două decenii de la Congresul IX, un adevăr pe care-l găsim reflectat în tot ceea ce dă trăinicie şi strălucire acestui timp eroic de plenară afirmare creatoare a poporului nostru. Munca şi viaţa noastră de fiecare zi vin să ilustreze faptul că idealurile de progres şi prosperitate sunt indisolubil legate cu idealurile de pace şi bună în­ţelegere între toate popoarele lumii. In mitingurile şi marile adunări populare, desfăşurate în aceste zile, oamenii mun­cii îşi exprimă adeziunea deplină la noua iniţiativă de pace a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, sintetizată în Apelul F.D.U.S., fac auzite, încă o dată, cele mai profund umane năzuinţe — năzuinţa spre pace, dorinţa de viaţă liberă şi demnă, cu atit mai importante cu cit suntem­ conştienţi că aberanta cursă a înarmărilor nu poate avea decât efecte dintre cele mai dăună­toare pentru toate popoarele, pentru toţi oamenii, pentru întreaga istorie a umani­tăţii. Dreptul la viaţă, dreptul la liber­tate şi pace sunt drepturi fundamentale în apărarea cărora poporul român s-a angajat în lupta pentru oprirea pericu­loasei curse a înarmărilor, pentru crearea unui climat de pace și destindere, a unei lumi mai bune, mai drepte, mai umane. Alex. VASILESCU Un conducător, un popor, un gînd suprem: PACEA! (Urmare din pag. 1) în расе şi stimă cu celelalte popoare este singura cale pe care umanitatea tre­buie să meargă. A apela la soluţiile paş­nice in relaţiile internaţionale, la inter­venţiile diplomatice in slujba vieţii şi civilizaţiei, iată o politică românească de bună şi îndelungă tradiţie. Fără-ndoială trăim o vreme gravă, cînd însăşi existenţa Planetei este ameninţată, cînd valori ale culturii materiale şi spi­rituale pot fi date neantului, cînd exis­tenţa omului şi a faptelor sale de timp pot fi spulberate intr-o clipă. Ci, împo­triva acestui apocalips posibil, popoarele îşi ridică glasurile, îşi înalţă voinţa de a trăi, de a crea în pace şi armonie, de a exista, deci. Personalităţi politice de primă mărime îşi pun întreaga lor pu­tere in slujba ideii de convieţuire paşni­că. Preşedintele României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este în acest sens un permanent şi luminos exemplu. Iniţiati­vele sale care sunt şi ale noastre, ale tu­turor, intervenţiile sale în arena politică mondială privind pacea şi dezarma­rea nucleară pot fi şi sunt pilduitoare. Este, în fapt, continuarea în timpul pre­zent a acelor tradiţii umaniste româneşti de care aminteam mai sus. Acum, la acest vîrf al pericolului nuclear, înţelep­ciunea conducătorilor de state şi atot­puternicia popoarelor trebuie să se dove­dească salvatoare. Mai tîrziu va fi prea tîrziu. (Urmare din pag. 1) tuturor popoarelor europene, Statelor Unite ale America şi Canadei, cit şi din Apelul pe aceeaşi temă al Consiliului Na­ţional al Oamenilor Muncii şi al Consiliu­lui Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale. Este un îndemn la luciditate. Este glasul de pace al poporului meu, lu­­minind peste lume, chemind popoarele şi pe conducătorii acestora la raţiune. Am vizitat in mai multe rânduri o în­treprindere economică de însemnătate mijlocie din Capitală — întreprinderea „Metaloglobus“. Oamenii muncii de aici, ca toţi fiii pămintului de la Dunăre, Car­­pafi fi Marea cea mare, lucrînd la maşi­nile şi uneltele lor, la benzile de montaj, dînd viaţă mulţimii de produse pe care le creează, au o singură dorinţă : aceea de a-şi creşte copiii in pace, in linişte. Ei sunt solidari cu toţi oamenii muncii de pe Terra, care îşi fac din dorinţa de pace visul lor cel mai ardent. Glasul lor trece, unit, peste meridiane şi paralele, opunin­­du-se înarmărilor, cerind pace. Pace pen­tru întregul Pămint ! Ei sunt stăpini pe taina cea mai mare ce dă sens şi fru­museţe vieţii : munca liberă, creatoare de bunuri materiale şi spirituale. Lor, acestor oameni ai muncii paşnice din România contemporană, le sunt închi­nate toate poemele mele. Merită cu pri­sosinţă ! (Urmare din род. 1) bătălii întru apărarea fiinţei naţionale, a graiului de acasă, a „tot ce mişcă-n ţara asta“, de aceea, mai mult ca oncind astăzi, poporul român, ţinînd seama de dureroasa lecţie a atîtor şi atîtor intim­­plări care au fost, îşi exprimă dorinţa de pace, supremă valoare care se cere ocro­tită precum o floare rară. Nici un bun nu este mai de preţ decit liniştea, spune cu fermitate şi clarviziune politică şi uma­nistă marele bărbat din fruntea partidu­lui şi statului român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care de două decenii conduce cu strălucire destinele poporului nostru, timp in care patria a dobindit o nouă în­făţişare, sub semnul muncii, al creaţiei şi bunei vecinătăţi şi înţelegerii cu toate popoarele. Libertatea, iubirea, lumina, răspunderea pentru tot ce se înalţă spre soare constituie punctele de sprijin ale crezului nostru moral, ale idealului nostru politic şi social. Acestea pentru noi cei de aici sunt autentice forţe modelatoare ale unei lumi pe care o vrem departe de ruină şi moarte, aşezată sub semnul fer­til al înţelegerii, paşnicei convieţuiri şi colaborări întru progres. „Avem ferma convingere — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tri­buna Congresului al XIII-lea al Partidu­lui Comunist Român — că, acţionînd unite, popoarele pot schimba cursul eve­nimentelor, pot­ împiedica războiul mon­dial şi catastrofa nucleară, pot impune dezarmarea şi pacea internaţională. Deşi sunt multe probleme de soluţionat, pri­vim cu deplină încredere viitorul lumi­nos de pace şi bunăstare al omenirii“. Citim aici ca şi în recentele iniţiative de pace ale României, ale eminentu­lui nostru conducător, o statornică şi în­ţeleaptă lucrare întru realizarea în lume a unui climat de linişte, destindere, cli­mat în care armele să fie reduse pentru totdeauna la tăcere. Şi-n locul lor, să auzim muzica orzului ce dă în spic, iarba cresei noi, copiii noştri inălţind imnuri soarelui şi prieteniei.

Next