Contemporanul, iulie-decembrie 1988 (nr. 27-52)

1988-11-18 / nr. 47

■ EMINESCIANA. Foar­te tînăr fiind, ispitit adînc de legile dramei, dar şi de construcţia unui mare roman, Eminescu lucra prin 1868—1869 la Geniu pustiu. Lecturile sale în­tinse pe domenii varii şi fundamentale ale culturii şi civilizaţiei, ochiul atent la mutaţiile politice şi sociale, suflul romantic ce-l caracteriza — sunt citeva puncte de sprijin pentru lucrarea vastă ce o concepea. Poetul i-ar fi zis Naturi catilinare, ideea elaborării urmă­­rindu-l şi în perioada studiilor vieneze, cînd­­ se destăinuia epistolar lui Iacob Negruzzi : „îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman, şi pe mine mă urmăreşte unul, şi sub influenţa acestei urmăriri am şi scris multe coaie dintr-un studiu de cultu­ră, în care caut a veni cu mine însumi în d­ar asupra fenomenelor epo­cilor de tranziţiune în genere şi asupra mizerii­lor generaţiilor prezente în parte. Scrierea com­pletă ca roman, ,ce s-atin­ge de scenele de senti­mente, de descrierile locurilor, necompletă ca studiu, astfel încît cartea mea de notiţe e plină de cugetările cu care cere a mă clarifica pe mine în­sumi şi cărora le-am des­tinat de pe acum locul în scheletul romanului. E intitulat Naturi catilina­re...“. Şi în continuare, semnatarul scrisorii a­daugă : ....Am cercat a pune în el un sîmbure care să fie mai consistent decît părţile ce se aşează împrejurul lui...“. Ambiţia, seriozitatea şi travaliul intens se vor conjuga fericit cu harul de excepţie al unui tînăr , de numai 20 de ani care „fugise de acasă“. Emi­­nescu-tînărul călătorea în lumea cărţilor, a fan­teziei creatoare şi a cul­turii dătătoare de miez şi sens vieţii. Mai ţineţi minte cum începe Geniul pustiu ? Transcriu : „Du­m aş zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieţii...“. (George Chirilă). ■ CU FIECARE AN, cu fiecare zi, creaţia poetului nostru naţional pătrunde tot mai esen­ţial in adîncul spiritua­lităţii noastre. Pregătin­­du-ne a întîmpina cu pioşenie şi slavă cente­narul morţii sale, nu fa­cem decît să fim tot mai noi înşine în lucrul de vis, de gînd şi faptă cu care ne hrănim exis­tenţa. In această idee profund românească, filiala din Focşani a Societăţii de ştiinţe filologice, Inspec­toratul şcolar al judeţu­lui Vrancea şi „Revista noastră“ au organizat, recent, în sala de festi­vităţi a liceului „Unirea“, o sesiune de comunicări ştiinţifice intitulată eloc­vent „Centenarul nemu­ririi lui Eminescu“. In cadrul manifestării au prezentat comunicări prof. Petrache Dima (di­rector al liceului „Uni­rea“, redactor-şef al „Re­vistei noastre“), prof. univ. Zoe Dumitrescu- Buşulenga (înregistrare), prof. univ. Constantin Ciopraga, Mihail Steria­­de­ (înregistrare), Eugen Barbu (înregistrare), D. Vatamaniuc, Ștefan Ca­­zimir, Radu Cârneci, D. Grumăzescu, Victor Cră­ciun, Radu Vaida, Petre Ghelmez, Victor Stoleru, Ion Rogojanu, Gh. Calo­tă, Dumitru Pricop, Cu­­liţă Uşurelu, precum şi o serie de scriitori vrîn­­ceni. Cu acelaşi prilej au fost vernisate o expozi­ţie de carte rară de şi despre Eminescu, precum şi o expoziţie de carto­­filie. Emoţionantele manifes­tări omagiale de la Focşani s-au încheiat cu un recital muzical pe versuri de Mihai Emi­nescu, în interpretarea corului „Pastorala“, diri­jor prof. D. Săndulache, solist vocal prof. Cătălin Enică (R.C.). ■ MAREA UNIRE. In cadrul „Rotondei 13“, Muzeul Literaturii Ro­mâne a organizat, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, o seară de evocări literare cu tema: Scriitorii români şi Marea Unire. Au fost prezentate mărturii şi documente literare ale marilor scriitori români privitoare la actul isto­ric de la 1 Decembrie 1918. Au fost invitaţi să participe : acad. Al. Bălăci, conf. univ. dr. Radu Florescu, conf. univ. dr. George Gani, prof. univ. dr. Mircea Maliţa, prof. univ. dr. doc. Emilia St. Milicescu, dr. Georgeta Penelea, cercetător ştiinţific, criti­cul literar Mihai Un­­gheanu şi actorii Mircea Albulescu şi Ştefan Vel­­niciuc. ■ ZAMOLXIS de Ioa­­nid Romanescu, la Cartea Românească. Un poem în 51 (LI) de cînturi (şi o „novissima verba“) în­chinat celui care a fost marele zeu al îndepărta­ţilor noştri strămoşi. Pri­lej fericit pentru poetul atit de profund şi auten­tic, de a vorbi despre misterele vieţii şi morţii, ale inveşnicirii prin ade­vărul iubirii şi al jert­fei de sine. (R. C.). ■ ANTICIPAŢIE: în organizarea Comitetului judeţean Argeş al U.T.C. şi a revistei „Ştiinţă şi tehnică“ s-au desfăşurat, recent, la Piteşti, lucră-­­ rile celei de-a 18-a con­sfătuiri a cenaclurilor de literatură şi artă de an­ticipaţie. Timp de trei zile cei peste 250 de participanţi ■ (reprezentînd — prin cele 50 de cenacluri — , doar o infimă parte din masa iubitorilor acestui­­ gen literar purtînd sigla „SF“), au participat la­­ mese rotunde şi dezba-­­ teri­­privind rolul edu-­­ caţional al genului, con­tribuţia lui la formarea­­ creativităţii şi a concep-­­­ţiei materialist-ştiinţifice­­ a tinerilor), o lansare de­­ film SF (Fiul stelelor, al­­ scenaristului şi regizoru-­­ lui Mircea Toia), o ana-­­ liză a Almanahului „An-­­ ticipaţia“ (supliment al­­ revistei „Ştiinţă şi tehni-­­ că“), o întîlnire a tradu-­­ cătorilor, şi finalizarea­­ concursului anual de creaţie în domeniul lite- f raturii şi artei de anti-­­ cipaţie tehnico-ştiinţifică.­­ Dintre laureaţi : Silviu­­ Genescu cu schiţa Pri­vind spre Titanic, Con­stantin Cosmin cu po­vestirea Şopronul cu neuristoni, Donuţ Un­­gureanu cu nuvela Iaşi pe o curbă deschisă, Doru Puteanu cu eseul Pentru lectura participă­rii, Cornel Ionicei (Ga­laţi), Traian Abruda (Ti­mişoara), Radu Gavriles­­cu (Iaşi) şi A. Manole (Galaţi) pentru arte vi­zuale etc. (Al. Mironov). ■ COLLEGIUM AR­TIS. O interesantă seară de muzică italiană a ofe­rit nu demult, în sala Studio a Ateneului Ro­mân, formaţia „Colle­gium artis“, alcătuită din violonistele Tatiana Noia şi Tania Popa, violistul Adrian Buligă, violonce­listul Constantin Gheor­­ghiu, pianista Sorina Do­­brescu, recitatoarea Anca Dinu (studentă în anul I la I.A.T.C.) şi mezzoso­­prana Ivona Buzescu, au­toare — totodată — a comentariului paginilor interpretate, pagini alese din creaţia lui Albinoni, Monteverdi, Corelli şi Respighi. ■ PREMIERA. Teatrul Dramatic Baia Mare a lansat nu demult un nou spectacol: Fluturi... flu­turi... de Aldo Nicolai, în regia lui Cristian Ioan şi scenografia lui Florin Harasim, cu actorii Olga Sîrbul şi Dan Aştilean (în imagine). ■ TEHNIUM ’89. A apărut recent almanahul realizat de revista „Teh­­nium“, editată de C.J. al U.T.C. cu un sumar bogat ce vine în întîmpi­­narea celor interesaţi, începînd de la elevii re­uniţi în cercuri tehnico­­aplicative, studenţi, ingi­neri şi specialişti din toate domeniile. Cuprin­sul variat şi instructiv reuneşte pagini sub ge­nericele : Pentru cercu­rile tehnico-aplicative: Laborator, Informatică, Service, Automatizări, A­­telier, Auto-Moto, Foto­­tehnică, Divertisment (A. C.). ■ COPIII. Ciclul de concerte „Copiii cînţi copiilor“, organizat de Filarmonica Română, Consiliul municipal al Organizaţiei pionierilor şi Inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti, i-a prezentat in sala A­­teneului Român pe ele­vii Liceului de artă „G. Enescu“ din Capita­lă premiaţi al Con­cursului de interpretare „Lira de aur“, Suceava 1988. Dintre interpreţi Livia Rus, pian, cîştigă­­toarea „Lirei de aur“, Florica Grigoraş, vioară, premiul I, Cătălin Opri­­ţoiu, flaut, premiul I, Carmen Roşu, vioară, Premiul Uniunii Compo­zitorilor, Bogdan Simio­­nescu, vioară, premiul II, Iunia Frandeş, vioară, premiul II. (V.P.). ■ APLAUZE PENTRU APLAUZE. Cu umor dar şi cu rigoare documenta­ră, suplimentul progra­mului de sală al Filar­monicii „George Enescu" are toate calităţile spre a interesa, nu numai pe o­­bişnuiţii concertelor de la Ateneul Român, ci şi pe orice amator de date mai puţin cunoscute, de cu­riozităţi, de anecdote şi chiar de... cuvinte încru­cişate — pe marginea ar­tei muzicale (şi nu nu­mai !)­­. Prezentarea gra­fică — realizată cu gust şi fantezie de către Radu Georgescu — justifică şi ea titlul suplimentului : Aplauze. ■ M­F­I. Este o publi­caţie a Casei universita­rilor din Timişoara, de fapt un buletin al Clu­bului programatorilor lo­cali care se ocupă, bine­înţeles, de prezentarea de hardware şi software pentru sistemele de cal-­ cul în funcţiune în între­prinderile şi instituţiile noastre. ■ CONCERT. Progra­­mul simfonicului de a­­seară al Filarmonicii „George Enescu“, dirijat de artistul emerit Mihai Brediceanu (in imagine) şi avîndu-l drept solist pe artistul poporului Ion Voicu, se repetă nu nu­mai astăzi, ci şi dumini­că, la aceeaşi oră (18). Melomanii bucureşteni pot aplauda astfel din nou cele Patru dansuri româneşti de Tiberiu Brediceanu, Concertul pentru vioară de Ceai­­kovski şi Fantastica lui Berlioz. ■ PAŞI IN TIMP. De la cronică la lucrări pri­vind istoria şi teoria tea­trului, de la debutul in dramaturgie (1977) cu piesa Se adună vremile (Vlad Ţepeş) scrisă în colaborare, la volumul recent apărut (Ed. Car­tea Românească) reunind cinci piese şi intitulat Paşi în timp, Mihai Va­­siliu se situează con­stant printre iubitorii Thaliei. ■ CONCURSURI. Comi­tetul judeţean Timiş al U.T.C., Casa de cultură a ştiinţei şi tehnicii pen­tru tineret din Timişoa­ra, în colaborare cu A­­sociaţia scriitorilor din Timişoara, organizează în perioada 9—11 decembrie a.c. Concursul de poezie contemporană „Nichita Stănescu“, ediţia a IV-a. Pot participa tineri poeţi care nu au debutat în volum şi care desfăşoa­ră activitate în cadrul cercurilor literare şi al cenaclurilor din sistemul Uniunii Tineretului Co­munist. Materialele dac­tilografiate în 5 exempla­re, însoţite de un plic cu date personale (nume, prenu­me, adresă, număr de telefon, cenaclul pe care îl reprezintă), vor purta un motto şi vor fi trimise pe adresa : Casa Tineretului, str. Arieş nr. 19, 1­900 Timişoara, până la 25 noiembrie. Acelaşi motto va fi înscris şi pe plicul închis. ■ LA BOTOŞANI s-a desfăşurat — între 11 şi 13 noiembrie — cea de a II-a ediţie a „Ga­lei recitalurilor păpuşă­reşti“, al cărei „tro­feu“ a fost cîştigat, anul acesta, de Adela Mol­dovan şi Aurica Spirk de la Teatrul de marionete din Arad, pentru recita­lul O rază de soare, de Al. T. Popescu. PUNCTE CARDINALE The Telegraph Sunday Magazine De vorbă cu Graham Greene ■ 83 DE ANI, unul dintre cei mai cu­noscuţi scriitori contemporani. Englez, trăieşte in sudul Franţei, la Antibes, din 1966. Călătoreşte — chiar si acum — foar­te mult, in ţări pe care ajunge să le iu­bească si să le descrie in cărţile sale. Admirat, cu toate că nu a obţinut Pre­miul Nobel pentru literatură pe care poate îl merita. Nici nu-l rîvneşte. In septembrie a.c., a publicat o nouă carte, in care reia temele atit de dragi lui. Gra­ ZIARE - REVISTE - AGENȚII DE PRESĂ - ZIARE - REVISTE Kam Greene continuă să rămînă un scrii­tor optimist şi fascinant. Nicholas Sha­kespeare, care îl cunoaşte de mult, l-a vi­zitat la Antibes și a publicat, un reportaj din care redăm fragmentele următoare: GREENE. Numele e făcut sandviş între altele pur franţuzeşti. „La etajul al patrulea“, îmi spune o voce guturală. Mă aşteaptă în faţa uşii deschise, un bărbat înalt, cu nişte ochi albaştri apoşi şi păr alb ca de călugăr. Ceva în chipul lui mă face să mă gindesc la un copil care mul­tă vreme mi-a turtit nasul de fereastră. Dacă e să alegi un singur cuvint ca să-l descrii, acesta nu poate fi decit „ome­nesc“. E cea mai umană fată pe care mi-o pot imagina. Apartamentul său ofe­ră o privelişte spre catargele ridicate ca nişte baionete în golful Antibes. E mic, modest şi aranjat cu rînduri de cărţi. E­­xistă şi una sau două picturi moderne, o lampă de culoarea brotăceilor, cu găuri, cîteva mobile din bambus. Greene se așează într-un scaun de bambus, admițînd că e uimit de numă­rul celor care vor să-l intervieveze și să-l fotografieze. Postul de televiziune „Thames" din Londra, pentru un docu­mentar despre Brighton Rock (Stînca din Brighton — roman scris de Greene în 1938 — n. trad.) — „N-am mai auzit să se fi sărbătorit vreodată a cincizecea ani­versare a apariţiei unei cărţi“ — şi BBC-ul pentru un documentar despre omul care este el. Telefonul sună zilnic. „E absolut îngrozitor. Mai rău ca nicio­dată. Poate că se gindesc cu toții că o să mor curind. N-am cerut să-i văd nicio­dată pe oamenii pe care îi admir. Nu m-aş fi gîndit să-i scriu lui Conrad“. Dar el n-a luat nimănui vreun inter­viu ? Se gîndește un moment. îşi scarpi­nă urechea, apoi spune : „Ho Şi Min“. A luat ceaiul cu el. Ho Şi Min vorbea stang, pentru că învăţase engleză pe cind lucra la un hotel în Haymarket. Despre proza sa, Greene a scris că ceea ce i-ar plăcea să reuşească ar fi un stil neremarcat. Ar prefera ca detaliile pro­priei sale vieţi să fie la fel de opace. „Simt că am un copyright asupra vieţii mele“, spune el, iar întrebărilor le răs­punde plecînd de la această premisă. Ceea ce are de spus, a scris. Cind îl scoţi din terenul familiar, împingindu-l spre mi­nele neexplodate, singurul sunet pe care îl obţii este cel al paginilor întoarse. Cum s-a mai spus, prezenţa rece­ fu­gară a lui Greene ne-a marcat toată viaţa noastră de cititori. Cel de-al 24-lea ro­man al său, The Captain and the Enemy (Căpitanul şi duşmanul) a apărut în luna septembrie. „Cred că va fi, probabil, ultimul“, spu­ne Greene, vesel. E lesne de văzut de ce crede asta. Romanul pare să încheie un cerc între zilele de școală de la Berk­­hamsted și aventurile recente din Pana­ma — acea „mică, îndepărtată țară a vi­surilor mele“. Greene a urît zilele la Berkhamsted, unde tatăl său era director — și faptul a stat în centrul scrierilor sale. Ar mai fi scris el vreo carte, se întreba în Ways of Escape, dacă „acei ani de umilinţă nu mi-ar fi dat o dorinţă excesivă de a do­vedi că eram bun la ceva“ ? The Captain and the Enemy se des­chide cu o amintire a celor ani — plicti­seala, dorinţa de a evada, ca un perso­naj, în vreo republică sud-americană unde să-şi treacă timpul capturînd con­voaie de catîri cu aur. Povestitorul din carte, un băiat cu nu­mele Victor, e răpit într-o zi de un căpi­tan straniu care susţine că l-a cîştigat la un joc de table. Căpitanul dispare curînd

Next