Contemporanul, iulie-decembrie 1988 (nr. 27-52)
1988-11-18 / nr. 47
■ EMINESCIANA. Foarte tînăr fiind, ispitit adînc de legile dramei, dar şi de construcţia unui mare roman, Eminescu lucra prin 1868—1869 la Geniu pustiu. Lecturile sale întinse pe domenii varii şi fundamentale ale culturii şi civilizaţiei, ochiul atent la mutaţiile politice şi sociale, suflul romantic ce-l caracteriza — sunt citeva puncte de sprijin pentru lucrarea vastă ce o concepea. Poetul i-ar fi zis Naturi catilinare, ideea elaborării urmărindu-l şi în perioada studiilor vieneze, cînd se destăinuia epistolar lui Iacob Negruzzi : „îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman, şi pe mine mă urmăreşte unul, şi sub influenţa acestei urmăriri am şi scris multe coaie dintr-un studiu de cultură, în care caut a veni cu mine însumi în dar asupra fenomenelor epocilor de tranziţiune în genere şi asupra mizeriilor generaţiilor prezente în parte. Scrierea completă ca roman, ,ce s-atinge de scenele de sentimente, de descrierile locurilor, necompletă ca studiu, astfel încît cartea mea de notiţe e plină de cugetările cu care cere a mă clarifica pe mine însumi şi cărora le-am destinat de pe acum locul în scheletul romanului. E intitulat Naturi catilinare...“. Şi în continuare, semnatarul scrisorii adaugă : ....Am cercat a pune în el un sîmbure care să fie mai consistent decît părţile ce se aşează împrejurul lui...“. Ambiţia, seriozitatea şi travaliul intens se vor conjuga fericit cu harul de excepţie al unui tînăr , de numai 20 de ani care „fugise de acasă“. Eminescu-tînărul călătorea în lumea cărţilor, a fanteziei creatoare şi a culturii dătătoare de miez şi sens vieţii. Mai ţineţi minte cum începe Geniul pustiu ? Transcriu : „Dum aş zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieţii...“. (George Chirilă). ■ CU FIECARE AN, cu fiecare zi, creaţia poetului nostru naţional pătrunde tot mai esenţial in adîncul spiritualităţii noastre. Pregătindu-ne a întîmpina cu pioşenie şi slavă centenarul morţii sale, nu facem decît să fim tot mai noi înşine în lucrul de vis, de gînd şi faptă cu care ne hrănim existenţa. In această idee profund românească, filiala din Focşani a Societăţii de ştiinţe filologice, Inspectoratul şcolar al judeţului Vrancea şi „Revista noastră“ au organizat, recent, în sala de festivităţi a liceului „Unirea“, o sesiune de comunicări ştiinţifice intitulată elocvent „Centenarul nemuririi lui Eminescu“. In cadrul manifestării au prezentat comunicări prof. Petrache Dima (director al liceului „Unirea“, redactor-şef al „Revistei noastre“), prof. univ. Zoe Dumitrescu- Buşulenga (înregistrare), prof. univ. Constantin Ciopraga, Mihail Steriade (înregistrare), Eugen Barbu (înregistrare), D. Vatamaniuc, Ștefan Cazimir, Radu Cârneci, D. Grumăzescu, Victor Crăciun, Radu Vaida, Petre Ghelmez, Victor Stoleru, Ion Rogojanu, Gh. Calotă, Dumitru Pricop, Culiţă Uşurelu, precum şi o serie de scriitori vrînceni. Cu acelaşi prilej au fost vernisate o expoziţie de carte rară de şi despre Eminescu, precum şi o expoziţie de cartofilie. Emoţionantele manifestări omagiale de la Focşani s-au încheiat cu un recital muzical pe versuri de Mihai Eminescu, în interpretarea corului „Pastorala“, dirijor prof. D. Săndulache, solist vocal prof. Cătălin Enică (R.C.). ■ MAREA UNIRE. In cadrul „Rotondei 13“, Muzeul Literaturii Române a organizat, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, o seară de evocări literare cu tema: Scriitorii români şi Marea Unire. Au fost prezentate mărturii şi documente literare ale marilor scriitori români privitoare la actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Au fost invitaţi să participe : acad. Al. Bălăci, conf. univ. dr. Radu Florescu, conf. univ. dr. George Gani, prof. univ. dr. Mircea Maliţa, prof. univ. dr. doc. Emilia St. Milicescu, dr. Georgeta Penelea, cercetător ştiinţific, criticul literar Mihai Ungheanu şi actorii Mircea Albulescu şi Ştefan Velniciuc. ■ ZAMOLXIS de Ioanid Romanescu, la Cartea Românească. Un poem în 51 (LI) de cînturi (şi o „novissima verba“) închinat celui care a fost marele zeu al îndepărtaţilor noştri strămoşi. Prilej fericit pentru poetul atit de profund şi autentic, de a vorbi despre misterele vieţii şi morţii, ale inveşnicirii prin adevărul iubirii şi al jertfei de sine. (R. C.). ■ ANTICIPAŢIE: în organizarea Comitetului judeţean Argeş al U.T.C. şi a revistei „Ştiinţă şi tehnică“ s-au desfăşurat, recent, la Piteşti, lucră- rile celei de-a 18-a consfătuiri a cenaclurilor de literatură şi artă de anticipaţie. Timp de trei zile cei peste 250 de participanţi ■ (reprezentînd — prin cele 50 de cenacluri — , doar o infimă parte din masa iubitorilor acestui gen literar purtînd sigla „SF“), au participat la mese rotunde şi dezba- teriprivind rolul edu- caţional al genului, contribuţia lui la formarea creativităţii şi a concep-ţiei materialist-ştiinţifice a tinerilor), o lansare de film SF (Fiul stelelor, al scenaristului şi regizoru- lui Mircea Toia), o ana- liză a Almanahului „An- ticipaţia“ (supliment al revistei „Ştiinţă şi tehni- că“), o întîlnire a tradu- cătorilor, şi finalizarea concursului anual de creaţie în domeniul lite- f raturii şi artei de anti- cipaţie tehnico-ştiinţifică. Dintre laureaţi : Silviu Genescu cu schiţa Privind spre Titanic, Constantin Cosmin cu povestirea Şopronul cu neuristoni, Donuţ Ungureanu cu nuvela Iaşi pe o curbă deschisă, Doru Puteanu cu eseul Pentru lectura participării, Cornel Ionicei (Galaţi), Traian Abruda (Timişoara), Radu Gavrilescu (Iaşi) şi A. Manole (Galaţi) pentru arte vizuale etc. (Al. Mironov). ■ COLLEGIUM ARTIS. O interesantă seară de muzică italiană a oferit nu demult, în sala Studio a Ateneului Român, formaţia „Collegium artis“, alcătuită din violonistele Tatiana Noia şi Tania Popa, violistul Adrian Buligă, violoncelistul Constantin Gheorghiu, pianista Sorina Dobrescu, recitatoarea Anca Dinu (studentă în anul I la I.A.T.C.) şi mezzosoprana Ivona Buzescu, autoare — totodată — a comentariului paginilor interpretate, pagini alese din creaţia lui Albinoni, Monteverdi, Corelli şi Respighi. ■ PREMIERA. Teatrul Dramatic Baia Mare a lansat nu demult un nou spectacol: Fluturi... fluturi... de Aldo Nicolai, în regia lui Cristian Ioan şi scenografia lui Florin Harasim, cu actorii Olga Sîrbul şi Dan Aştilean (în imagine). ■ TEHNIUM ’89. A apărut recent almanahul realizat de revista „Tehnium“, editată de C.J. al U.T.C. cu un sumar bogat ce vine în întîmpinarea celor interesaţi, începînd de la elevii reuniţi în cercuri tehnicoaplicative, studenţi, ingineri şi specialişti din toate domeniile. Cuprinsul variat şi instructiv reuneşte pagini sub genericele : Pentru cercurile tehnico-aplicative: Laborator, Informatică, Service, Automatizări, Atelier, Auto-Moto, Fototehnică, Divertisment (A. C.). ■ COPIII. Ciclul de concerte „Copiii cînţi copiilor“, organizat de Filarmonica Română, Consiliul municipal al Organizaţiei pionierilor şi Inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti, i-a prezentat in sala Ateneului Român pe elevii Liceului de artă „G. Enescu“ din Capitală premiaţi al Concursului de interpretare „Lira de aur“, Suceava 1988. Dintre interpreţi Livia Rus, pian, cîştigătoarea „Lirei de aur“, Florica Grigoraş, vioară, premiul I, Cătălin Opriţoiu, flaut, premiul I, Carmen Roşu, vioară, Premiul Uniunii Compozitorilor, Bogdan Simionescu, vioară, premiul II, Iunia Frandeş, vioară, premiul II. (V.P.). ■ APLAUZE PENTRU APLAUZE. Cu umor dar şi cu rigoare documentară, suplimentul programului de sală al Filarmonicii „George Enescu" are toate calităţile spre a interesa, nu numai pe obişnuiţii concertelor de la Ateneul Român, ci şi pe orice amator de date mai puţin cunoscute, de curiozităţi, de anecdote şi chiar de... cuvinte încrucişate — pe marginea artei muzicale (şi nu numai !). Prezentarea grafică — realizată cu gust şi fantezie de către Radu Georgescu — justifică şi ea titlul suplimentului : Aplauze. ■ MFI. Este o publicaţie a Casei universitarilor din Timişoara, de fapt un buletin al Clubului programatorilor locali care se ocupă, bineînţeles, de prezentarea de hardware şi software pentru sistemele de cal- cul în funcţiune în întreprinderile şi instituţiile noastre. ■ CONCERT. Programul simfonicului de aseară al Filarmonicii „George Enescu“, dirijat de artistul emerit Mihai Brediceanu (in imagine) şi avîndu-l drept solist pe artistul poporului Ion Voicu, se repetă nu numai astăzi, ci şi duminică, la aceeaşi oră (18). Melomanii bucureşteni pot aplauda astfel din nou cele Patru dansuri româneşti de Tiberiu Brediceanu, Concertul pentru vioară de Ceaikovski şi Fantastica lui Berlioz. ■ PAŞI IN TIMP. De la cronică la lucrări privind istoria şi teoria teatrului, de la debutul in dramaturgie (1977) cu piesa Se adună vremile (Vlad Ţepeş) scrisă în colaborare, la volumul recent apărut (Ed. Cartea Românească) reunind cinci piese şi intitulat Paşi în timp, Mihai Vasiliu se situează constant printre iubitorii Thaliei. ■ CONCURSURI. Comitetul judeţean Timiş al U.T.C., Casa de cultură a ştiinţei şi tehnicii pentru tineret din Timişoara, în colaborare cu Asociaţia scriitorilor din Timişoara, organizează în perioada 9—11 decembrie a.c. Concursul de poezie contemporană „Nichita Stănescu“, ediţia a IV-a. Pot participa tineri poeţi care nu au debutat în volum şi care desfăşoară activitate în cadrul cercurilor literare şi al cenaclurilor din sistemul Uniunii Tineretului Comunist. Materialele dactilografiate în 5 exemplare, însoţite de un plic cu date personale (nume, prenume, adresă, număr de telefon, cenaclul pe care îl reprezintă), vor purta un motto şi vor fi trimise pe adresa : Casa Tineretului, str. Arieş nr. 19, 1900 Timişoara, până la 25 noiembrie. Acelaşi motto va fi înscris şi pe plicul închis. ■ LA BOTOŞANI s-a desfăşurat — între 11 şi 13 noiembrie — cea de a II-a ediţie a „Galei recitalurilor păpuşăreşti“, al cărei „trofeu“ a fost cîştigat, anul acesta, de Adela Moldovan şi Aurica Spirk de la Teatrul de marionete din Arad, pentru recitalul O rază de soare, de Al. T. Popescu. PUNCTE CARDINALE The Telegraph Sunday Magazine De vorbă cu Graham Greene ■ 83 DE ANI, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani. Englez, trăieşte in sudul Franţei, la Antibes, din 1966. Călătoreşte — chiar si acum — foarte mult, in ţări pe care ajunge să le iubească si să le descrie in cărţile sale. Admirat, cu toate că nu a obţinut Premiul Nobel pentru literatură pe care poate îl merita. Nici nu-l rîvneşte. In septembrie a.c., a publicat o nouă carte, in care reia temele atit de dragi lui. Gra ZIARE - REVISTE - AGENȚII DE PRESĂ - ZIARE - REVISTE Kam Greene continuă să rămînă un scriitor optimist şi fascinant. Nicholas Shakespeare, care îl cunoaşte de mult, l-a vizitat la Antibes și a publicat, un reportaj din care redăm fragmentele următoare: GREENE. Numele e făcut sandviş între altele pur franţuzeşti. „La etajul al patrulea“, îmi spune o voce guturală. Mă aşteaptă în faţa uşii deschise, un bărbat înalt, cu nişte ochi albaştri apoşi şi păr alb ca de călugăr. Ceva în chipul lui mă face să mă gindesc la un copil care multă vreme mi-a turtit nasul de fereastră. Dacă e să alegi un singur cuvint ca să-l descrii, acesta nu poate fi decit „omenesc“. E cea mai umană fată pe care mi-o pot imagina. Apartamentul său oferă o privelişte spre catargele ridicate ca nişte baionete în golful Antibes. E mic, modest şi aranjat cu rînduri de cărţi. Există şi una sau două picturi moderne, o lampă de culoarea brotăceilor, cu găuri, cîteva mobile din bambus. Greene se așează într-un scaun de bambus, admițînd că e uimit de numărul celor care vor să-l intervieveze și să-l fotografieze. Postul de televiziune „Thames" din Londra, pentru un documentar despre Brighton Rock (Stînca din Brighton — roman scris de Greene în 1938 — n. trad.) — „N-am mai auzit să se fi sărbătorit vreodată a cincizecea aniversare a apariţiei unei cărţi“ — şi BBC-ul pentru un documentar despre omul care este el. Telefonul sună zilnic. „E absolut îngrozitor. Mai rău ca niciodată. Poate că se gindesc cu toții că o să mor curind. N-am cerut să-i văd niciodată pe oamenii pe care îi admir. Nu m-aş fi gîndit să-i scriu lui Conrad“. Dar el n-a luat nimănui vreun interviu ? Se gîndește un moment. îşi scarpină urechea, apoi spune : „Ho Şi Min“. A luat ceaiul cu el. Ho Şi Min vorbea stang, pentru că învăţase engleză pe cind lucra la un hotel în Haymarket. Despre proza sa, Greene a scris că ceea ce i-ar plăcea să reuşească ar fi un stil neremarcat. Ar prefera ca detaliile propriei sale vieţi să fie la fel de opace. „Simt că am un copyright asupra vieţii mele“, spune el, iar întrebărilor le răspunde plecînd de la această premisă. Ceea ce are de spus, a scris. Cind îl scoţi din terenul familiar, împingindu-l spre minele neexplodate, singurul sunet pe care îl obţii este cel al paginilor întoarse. Cum s-a mai spus, prezenţa rece fugară a lui Greene ne-a marcat toată viaţa noastră de cititori. Cel de-al 24-lea roman al său, The Captain and the Enemy (Căpitanul şi duşmanul) a apărut în luna septembrie. „Cred că va fi, probabil, ultimul“, spune Greene, vesel. E lesne de văzut de ce crede asta. Romanul pare să încheie un cerc între zilele de școală de la Berkhamsted și aventurile recente din Panama — acea „mică, îndepărtată țară a visurilor mele“. Greene a urît zilele la Berkhamsted, unde tatăl său era director — și faptul a stat în centrul scrierilor sale. Ar mai fi scris el vreo carte, se întreba în Ways of Escape, dacă „acei ani de umilinţă nu mi-ar fi dat o dorinţă excesivă de a dovedi că eram bun la ceva“ ? The Captain and the Enemy se deschide cu o amintire a celor ani — plictiseala, dorinţa de a evada, ca un personaj, în vreo republică sud-americană unde să-şi treacă timpul capturînd convoaie de catîri cu aur. Povestitorul din carte, un băiat cu numele Victor, e răpit într-o zi de un căpitan straniu care susţine că l-a cîştigat la un joc de table. Căpitanul dispare curînd