Contemporanul, ianuarie-iulie 1998 (Anul 8, nr. 1-26)

1998-01-08 / nr. 1-2

2 G.G. Constandache METAFIZICLE SAVANŢILOR COGNITIVIŞTI­­D­ intr-o lucrare anterioară, am dezvoltat punctul de vede­re că cercetarea ştiinţifică, în cazul disciplinelor cogniţiei, ne invită să „regândim noi aspecte ale disputelor epistemo­logice şi metafizice“­ privind subiectul cunoscător în pers­pectiva unor probleme de tehnologie sistemică sau con­ceptuală. Intr-adevăr, funcţionarea ordinatorului sugerează structuri şi modele corespunzătoare proceselor cerebrale. Dar ştiinţele cognitive propun teorii specifice folosind analogii inverse celor pe care se bazează teoreticienii In­teligenţei Artificiale, trecând de la mentalul uman la pro­gramarea maşinii. In cele ce urmează, ne propunem să con­tinuăm investigaţia subliniind, în dezacord cu P. Suppes2, că schimbările din ştiinţă readuc în dezbatere clasicele pre­supoziţii metafizice. Acceptând că problemele cunoaşterii necesită, spre a fi soluţionate, teorii corespunzătoare nive­lului ştiinţelor şi că numai din astfel de teorii se pot obţine date pentru realizarea unor noi instrumente utile cunoaşte­rii, dorim să argumentăm corelaţia strânsă dintre problema referitoare la izvoarele sau metodele cunoaşterii şi perspec­tiva metafizică asupra omului sau a lumii. La jumătatea secolului nostru, Lucian Blaga avea îndreptăţire să considere că „Rostul metafizicii este să însufleţească din nou lumea pe care ştiinţa o dezanimea­­ză“3. Dar la sfârşitul secolului XX, cercetarea mecanismelor care generează cunoştinţele - îndeosebi cele ştiinţifice - îmbracă, de cele mai multe ori, forma unei autocritici. Iar o înţelegere corespunzătoare a obiectivităţii ştiinţifice pre­supune intersubiectivitatea sau acordul oamenilor de ştiinţă. In acest fel, teoretizarea activităţii cognitive se întâlneşte cu problemele etice ale cunoaşterii. Nu mai este suficient să se evidenţieze etapele descoperirii ştiinţifice sau să se evalueze conceptele utilizate de cercetători. Analiza obiec­tivităţii cogniţiei invită la reorganizarea comunităţii savan­ţilor, având în vedere nu numai societatea, ci şi natura. Intenţia unei cunoaşteri totalizante este deosebit de semni­ficativă pentru proiectul ştiinţelor cognitive, care aspiră la înţelegerea omului ca întreg. Rapida evoluţie a ştiinţelor cognitive ne invită să observăm o îndepărtare progresivă de teoriile tradiţionale, empiriste sau raţionaliste. Noile teorii au caracter interdisciplinar, realizând sinteze ale cercetărilor din neurobiologie, cibernetică sau teoria informaţiei, lingvistică, psihologie şi sociologie, antropologie etc. Descriind structuri şi procese mentale considerate indepen­dent de factorii sociali şi biologici, ele ridică probleme filo­sofice referitoare la natura cunoaşterii umane, modelarea proceselor de reprezentare, definirea maşinii inteligente etc. S-a spus chiar, de către unii comentatori, că protago­nişti ai acestor discipline revin la explicite preocupări de factură metafizică. Relevând temeiurile unei coapartenenţe a fiinţelor vegetale, animale şi umane la o natură unică, ex­plicarea proceselor cognitive pare, adeseori, să sugereze un fel de “redare a sufletului lumii“, prin trepte de cunoaştere, care îi exprimă tocmai gradele de realizare. Bogăţia con­fruntărilor interdisciplinare incită pe savanţii cognitivişti la revigorarea permanentă a îndrăznelilor originare, ştiinţele spiritului dau semnalmentele unei filosofii revigorate. Fun­damentarea metodologică a ştiinţelor cognitive, presupu­nând cercetarea stărilor şi proceselor conştiente, include: - perspectiva ontologică asupra naturii eului; - perspectiva epistemologică în explicarea şi înţelege­rea actelor cognitive; - perspectiva semantică în abordarea semnificaţiilor comportamentului intenţional. Caracterul tot mai complex, tot mai elaborat al doctri­nelor cognitiviste, adică, în ultimă instanţă, abordarea tot mai concretă a subiectului cunoscător şi a mijloacelor sale de raportare la obiectele lumii de cunoscut semnalează ten­dinţa de asumare a unui nou statut al ştiinţei. Suntem deja ceva mai departe de momentul ironizat de L. Blaga, în ur­mătoarele cuvinte: „Din melodia existenţei şi a vieţii, omul de ştiinţă nu surprinde şi nu înseamnă decât portativele, dar nu şi notele.“4... Abordând relaţia metafizicii cu ştiinţa epocii noastre, va trebui să recurgem la o definiţie mai cuprinzătoare a ştiinţei, care să includă orice gândire sistematică. Această extindere a conceptului de ştiinţă se datorează îndeosebi disciplinelor preocupate de cogniţie, de subiectul cunos­cător şi de metodele de cunoaştere. Cercetarea mecanisme­lor cunoaşterii relativizează frontierele care asigurau omului în mod tradiţional un loc aparte în ordinea naturii şi prilejuieşte reconsiderarea atitudinii metafizice, aspirând la totalizare şi aprofundare fără limită. De exemplu, filoso­­fia mentalului­ îşi propune să răspundă la astfel de întrebări: - este mentalul distinct de materie? - formează funcţiile mentale o unitate? - poate fi definit specificul evenimentelor mentale cu ajutorul conceptelor de intenţionalitate sau conştienţă? - maşinile pot fi construite în aşa fel încât să fie con­ştiente? Activitatea savantului presupune modele ale universu­lui, adică structuri care pot fi utilizate spre a simula şi an­ticipa evoluţia fenomenelor. Dar aceste modele sunt conce­pute, de obicei, spre a răspunde unor probleme particulare, specifice unui anumit domeniu. Din acest motiv, astfel de cercetări exclud problema explicării Universului ca atare, a lumii în ansamblu. In schimb, modelele diverselor ştiinţe ne spun ceva despre lumea savanţilor, despre felul cum văd ei universul. Creativitatea presupune îndeosebi capacitatea de a găsi noi modalităţi de abordare a fenomenelor, imaginând va­riate diferenţieri spre a (re)structura realitatea dată. Apro­fundarea explicării realului implică, aşadar, abilitatea de a reconsidera permanent componentele modelului şi ale con­textului în funcţie de obiectivele cercetării. Astfel, struc­tura şi organizarea descrierilor realului de către savanţi ne spun ceva despre eul şi, respectiv, motivaţiile acestora, evi­denţiind existenţa unui model mental prin care se repre­zintă pe ei înşişi. Intr-adevăr, modelele ne pot ajuta să răspundem la întrebări nu numai despre obiectul cunoaş­terii, ci şi despre subiectul cunoscător. Pe când cibernetica, chiar în ultima ei fază de dez­voltare, şi-a menţinut proiectul de a modela inteligenţa na­turală, strângând legăturile cu neurobiologia, inteligenţa artificială s-a eliberat de această constrângere, legându-şi destinul de evoluţia ordinatoarelor. într-adevăr, deşi logica matematică a servit pentru modelarea reţelelor, ca şi pentru realizarea programelor de calcul, aceasta nu înseamnă că reţelele calculatoarelor pot fi considerate drept modele propriu-zise ale gândirii logice. 1. G.G. Constandache, Metafizica Ordinatoarelor, Computer Publishing Center TIMS, Bucureşti, 1994, p. 7. 2. Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 70 (Metafizicianul empirist consideră că presupoziţiile metafizice se schimbă o dată cu schimbările din ştiinţă). 3. Lucian Blaga, Elanul insulei, Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 197. 4. Lucian Blaga, Elanul insulei, ed. cit., p. 247. 5. Angela Botez, Filosofia mentalului - Intenţionalitate şi experiment (antologie), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996, p. 7-18 (studiu introductiv). (Va urma) Redacţia Telefon 222.33.18; 222.33.02; 222.33.91; 222.15.20/2162/2539; Secretariatul de redacţie Telefon 222.33.18; 222.33.02; Corectura Telefon 222.15.30/2456, 2175; Administraţia Telefon 223.15.30/2162, 2539; Tehnoredactare computerizată Cristina Popescu Edgar REICHMANN Emmerich SCHÄFFER (München) Florin SICOIE (redactor şef) Victor SCORADEŢ (redactor şef adjunct) Magdalena POPA-BULUC Gheorghe GRIGURCU Călin CĂLIMAN Dorin POPA Aura CHRISTI Octavian SOVIANY Ovidiu PECICAN Augustin FRĂŢILĂ Cătălin IONESCU Olga ANDRONACHE Sanda VOICU Casa de presă şi editură „Cultura Naţională“ Piaţa Presei Libere nr. 1 Sector 1, Bucureşti Tiparul: Regia autonomă a Imprimeriilor Imprimeria „Coresi“ Bucureşti

Next