Contemporanul, ianuarie-iulie 1998 (Anul 8, nr. 1-26)
1998-01-08 / nr. 1-2
2 G.G. Constandache METAFIZICLE SAVANŢILOR COGNITIVIŞTID intr-o lucrare anterioară, am dezvoltat punctul de vedere că cercetarea ştiinţifică, în cazul disciplinelor cogniţiei, ne invită să „regândim noi aspecte ale disputelor epistemologice şi metafizice“ privind subiectul cunoscător în perspectiva unor probleme de tehnologie sistemică sau conceptuală. Intr-adevăr, funcţionarea ordinatorului sugerează structuri şi modele corespunzătoare proceselor cerebrale. Dar ştiinţele cognitive propun teorii specifice folosind analogii inverse celor pe care se bazează teoreticienii Inteligenţei Artificiale, trecând de la mentalul uman la programarea maşinii. In cele ce urmează, ne propunem să continuăm investigaţia subliniind, în dezacord cu P. Suppes2, că schimbările din ştiinţă readuc în dezbatere clasicele presupoziţii metafizice. Acceptând că problemele cunoaşterii necesită, spre a fi soluţionate, teorii corespunzătoare nivelului ştiinţelor şi că numai din astfel de teorii se pot obţine date pentru realizarea unor noi instrumente utile cunoaşterii, dorim să argumentăm corelaţia strânsă dintre problema referitoare la izvoarele sau metodele cunoaşterii şi perspectiva metafizică asupra omului sau a lumii. La jumătatea secolului nostru, Lucian Blaga avea îndreptăţire să considere că „Rostul metafizicii este să însufleţească din nou lumea pe care ştiinţa o dezanimează“3. Dar la sfârşitul secolului XX, cercetarea mecanismelor care generează cunoştinţele - îndeosebi cele ştiinţifice - îmbracă, de cele mai multe ori, forma unei autocritici. Iar o înţelegere corespunzătoare a obiectivităţii ştiinţifice presupune intersubiectivitatea sau acordul oamenilor de ştiinţă. In acest fel, teoretizarea activităţii cognitive se întâlneşte cu problemele etice ale cunoaşterii. Nu mai este suficient să se evidenţieze etapele descoperirii ştiinţifice sau să se evalueze conceptele utilizate de cercetători. Analiza obiectivităţii cogniţiei invită la reorganizarea comunităţii savanţilor, având în vedere nu numai societatea, ci şi natura. Intenţia unei cunoaşteri totalizante este deosebit de semnificativă pentru proiectul ştiinţelor cognitive, care aspiră la înţelegerea omului ca întreg. Rapida evoluţie a ştiinţelor cognitive ne invită să observăm o îndepărtare progresivă de teoriile tradiţionale, empiriste sau raţionaliste. Noile teorii au caracter interdisciplinar, realizând sinteze ale cercetărilor din neurobiologie, cibernetică sau teoria informaţiei, lingvistică, psihologie şi sociologie, antropologie etc. Descriind structuri şi procese mentale considerate independent de factorii sociali şi biologici, ele ridică probleme filosofice referitoare la natura cunoaşterii umane, modelarea proceselor de reprezentare, definirea maşinii inteligente etc. S-a spus chiar, de către unii comentatori, că protagonişti ai acestor discipline revin la explicite preocupări de factură metafizică. Relevând temeiurile unei coapartenenţe a fiinţelor vegetale, animale şi umane la o natură unică, explicarea proceselor cognitive pare, adeseori, să sugereze un fel de “redare a sufletului lumii“, prin trepte de cunoaştere, care îi exprimă tocmai gradele de realizare. Bogăţia confruntărilor interdisciplinare incită pe savanţii cognitivişti la revigorarea permanentă a îndrăznelilor originare, ştiinţele spiritului dau semnalmentele unei filosofii revigorate. Fundamentarea metodologică a ştiinţelor cognitive, presupunând cercetarea stărilor şi proceselor conştiente, include: - perspectiva ontologică asupra naturii eului; - perspectiva epistemologică în explicarea şi înţelegerea actelor cognitive; - perspectiva semantică în abordarea semnificaţiilor comportamentului intenţional. Caracterul tot mai complex, tot mai elaborat al doctrinelor cognitiviste, adică, în ultimă instanţă, abordarea tot mai concretă a subiectului cunoscător şi a mijloacelor sale de raportare la obiectele lumii de cunoscut semnalează tendinţa de asumare a unui nou statut al ştiinţei. Suntem deja ceva mai departe de momentul ironizat de L. Blaga, în următoarele cuvinte: „Din melodia existenţei şi a vieţii, omul de ştiinţă nu surprinde şi nu înseamnă decât portativele, dar nu şi notele.“4... Abordând relaţia metafizicii cu ştiinţa epocii noastre, va trebui să recurgem la o definiţie mai cuprinzătoare a ştiinţei, care să includă orice gândire sistematică. Această extindere a conceptului de ştiinţă se datorează îndeosebi disciplinelor preocupate de cogniţie, de subiectul cunoscător şi de metodele de cunoaştere. Cercetarea mecanismelor cunoaşterii relativizează frontierele care asigurau omului în mod tradiţional un loc aparte în ordinea naturii şi prilejuieşte reconsiderarea atitudinii metafizice, aspirând la totalizare şi aprofundare fără limită. De exemplu, filosofia mentalului îşi propune să răspundă la astfel de întrebări: - este mentalul distinct de materie? - formează funcţiile mentale o unitate? - poate fi definit specificul evenimentelor mentale cu ajutorul conceptelor de intenţionalitate sau conştienţă? - maşinile pot fi construite în aşa fel încât să fie conştiente? Activitatea savantului presupune modele ale universului, adică structuri care pot fi utilizate spre a simula şi anticipa evoluţia fenomenelor. Dar aceste modele sunt concepute, de obicei, spre a răspunde unor probleme particulare, specifice unui anumit domeniu. Din acest motiv, astfel de cercetări exclud problema explicării Universului ca atare, a lumii în ansamblu. In schimb, modelele diverselor ştiinţe ne spun ceva despre lumea savanţilor, despre felul cum văd ei universul. Creativitatea presupune îndeosebi capacitatea de a găsi noi modalităţi de abordare a fenomenelor, imaginând variate diferenţieri spre a (re)structura realitatea dată. Aprofundarea explicării realului implică, aşadar, abilitatea de a reconsidera permanent componentele modelului şi ale contextului în funcţie de obiectivele cercetării. Astfel, structura şi organizarea descrierilor realului de către savanţi ne spun ceva despre eul şi, respectiv, motivaţiile acestora, evidenţiind existenţa unui model mental prin care se reprezintă pe ei înşişi. Intr-adevăr, modelele ne pot ajuta să răspundem la întrebări nu numai despre obiectul cunoaşterii, ci şi despre subiectul cunoscător. Pe când cibernetica, chiar în ultima ei fază de dezvoltare, şi-a menţinut proiectul de a modela inteligenţa naturală, strângând legăturile cu neurobiologia, inteligenţa artificială s-a eliberat de această constrângere, legându-şi destinul de evoluţia ordinatoarelor. într-adevăr, deşi logica matematică a servit pentru modelarea reţelelor, ca şi pentru realizarea programelor de calcul, aceasta nu înseamnă că reţelele calculatoarelor pot fi considerate drept modele propriu-zise ale gândirii logice. 1. G.G. Constandache, Metafizica Ordinatoarelor, Computer Publishing Center TIMS, Bucureşti, 1994, p. 7. 2. Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 70 (Metafizicianul empirist consideră că presupoziţiile metafizice se schimbă o dată cu schimbările din ştiinţă). 3. Lucian Blaga, Elanul insulei, Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 197. 4. Lucian Blaga, Elanul insulei, ed. cit., p. 247. 5. Angela Botez, Filosofia mentalului - Intenţionalitate şi experiment (antologie), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996, p. 7-18 (studiu introductiv). (Va urma) Redacţia Telefon 222.33.18; 222.33.02; 222.33.91; 222.15.20/2162/2539; Secretariatul de redacţie Telefon 222.33.18; 222.33.02; Corectura Telefon 222.15.30/2456, 2175; Administraţia Telefon 223.15.30/2162, 2539; Tehnoredactare computerizată Cristina Popescu Edgar REICHMANN Emmerich SCHÄFFER (München) Florin SICOIE (redactor şef) Victor SCORADEŢ (redactor şef adjunct) Magdalena POPA-BULUC Gheorghe GRIGURCU Călin CĂLIMAN Dorin POPA Aura CHRISTI Octavian SOVIANY Ovidiu PECICAN Augustin FRĂŢILĂ Cătălin IONESCU Olga ANDRONACHE Sanda VOICU Casa de presă şi editură „Cultura Naţională“ Piaţa Presei Libere nr. 1 Sector 1, Bucureşti Tiparul: Regia autonomă a Imprimeriilor Imprimeria „Coresi“ Bucureşti