Contemporanul, ianuarie-iunie 2000 (Anul 10, nr. 1-25)

2000-01-06 / nr. 1

2 - ideea europeană PREZENTUL CONTINUU... 1. Aniversarea criticului Nicolae MANOLESCU a adunat în jurul domniei sale nu puţini prieteni (de la stânga la dreapta): G.DIMISIANU, M. H.SIMIONESCU, N. BREB­AN, L.PINTILIE. Toamna anului 1999. 2. Iosif SAVA - una dintre personalităţile importante ale culturii române, ce rămâne a fi în memoria noastră un model în lupta pentru lansarea şi impunerea valorilor spirituale. 3. Aprilie 1980. Heidelberg (de la stânga la dreapta), fugarul estetic - N. BREBAN, conducătorul seminarului de limba şi literatura română la catedra profesorului Heitmann - S. DAMIAN ce-a invitat şi prezentat ca nici un alt critic român, în oraşul lui Hegel, nenumăraţi scriitori români în perioada dictaturii, şi o frumoasă doctorandă, Barbara, originară din Sibiu, studentă la seminarul lui Sami. Fotografii şi text: _ MAGISTER LUCI i deco cur Manuscrisele trimise la redacţie nu se înapoiază Ediţia se închide miercurea la ora 12 Adresa redacţiei: Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti 1 cod 79711 Tel/Fax: 222.33.02 E-mail: contemporanul@yahoo.com http://contemporanul.home.ro p cono Redactor şef Cătălin ŢÎRLEA Aura CHRISTI (redactor şef adjunct) Calin CALIMAN G. G. CONSTANDACHE Augustin FRAŢILA Horia GÂRBEA Adrian MIHALACHE Ovidiu PECICAN Victor SCORADEŢ Octavian SOVIANY Viziunea grafică Mircia DUMITRESCU Secretariat de redacţie Olga ANDRONACHE Crina POPESCU Tehnoredactare Şerban ŢÎRLEA (uim­ire din pag. 1) ce curgea din ei, geniul întrupat se exprimase deja şi devenise invincibil. Nu numai în faţa fiarei, ci şi în faţa omului!... Ce este anul 2000 decât o cifra schimbată într-o poziţie absurdă, imposibilă. Locul acela în minte, unde zece secole a tronat unul, ce părea unicul, unitarul, aproape zeul. Ia­tâ-l detronat şi noi va trebui să facem o grimasă mentală costisitoare pentru a-l sluji pe Impostor, pentru a ne apleca genunchiul în faţa doimii, a dedublării, a relativităţii care începe să curgă. Deoarece o ştim asta de la tata Fichte, când fiinţa absoluta, Unul, încearcă sa se definească, elaborând legea contradicţiei (A nu este egal cu nouA) Dumnezeu cade în istorie şi noi odata cu El, înlocuind, deci, zeul Unu cu zeul Doi, simţim nu numai Timpul, dar şi dulcea, irezistibila surpare in istorie. Şi această alunecare o poate mai fascinanta, mai înfricoşătoare decât simetria cu spaimele anului „1000“ şi cu toate magiile pe sfert şi superstiţiile gogonate pe care le aduce cu sine. Şi, în aceste spaime eterogene, insistente, oare nu Profetul sau profeţii­­ mascaţi în artişti plastici, mimi sau literaţi, compozitori şi dansatori,­­ sunt cei care ar trebui sa ne salveze din noile spaime, din vechile spaime. Dar noi suntem în criză, se spune. Metaforele, istoriile, dansul şi culorile noastre nu mai sunt percepute de o lume aparent indiferentă, în fapt, abrutizată de criza ştiinţei ce a decăzut în tehnologie: ce distanţa enormă, penibilă, de la suava ştiinţa a alchimiei la utilitarismul tehnic şi matematic! Şi atunci, deoarece nu mai suntem auziţi, nici văzuţi, nici urmaţi, nici măcar huliţi, ar trebui poate sa facem ca acei predicatori din Hyde-Parck, care, duminica dimineaţa, suindu-se pe o cutie sau pe un scaun fragil, comunica adevărul lor lumii. Adevărul. Şi numai al lor. Dar... Despuiat de metafore, de culori, de forme şi de armonie, adevărul nostru ar mai rezista? Ar mai fi el adevâr... necesar, lor și, mai ales, nouă?* Nicolae BREBAN­U

Next