Contemporanul, iunie-decembrie 2002 (Anul 12, nr. 27-52)

2002-06-04 / nr. 27

3 PROFIL Ion RALU POEZIA LUI GEO DUMITRESCU ÎN LIMBA FRANCEZĂ Editura Fundaţiei Culturale Române a publicat o ediţie bilingvă, română-franceză, din versurile d-lui Geo Dumitrescu, sub titlul Biliard/Billard; traducerea a fost realizată de d-na Micaela Slavescu; d-l Gabriel Dimisianu semnează o succintă prefaţa şi o selecţie restrânsă de referinţe critice, de la Ov. S. Crohmalniceanu, la d-nii Eugen Simion şi Marin Mincu. Versurile au fost selectate din toate volumele. De la Portret, reluat din Aritmetică, 1941, la poemul Libertatea de a trage cu puşca, din culegerea cu acelaşi titlu, 1946, la Balada corăbiilor de piatră, din Aventuri lirice, 1963, şi cele mai multe piese lirice din Nevoia de cercuri, 1966. Poeziile au fost antologate cronologic. Alcătuitorul ediţiei a urmat exemplul poetului însuşi care, în Jurnal de campanie, 1974, îşi aşeza textele într-o altă ordine decât cea iniţială. Fără a o contrazice pe aceea anterioară, o nuanţa şi corecta imperceptibil, reliefând constanţa unei atitudini şi subliniind persistenţa unor mijloace expresive şi a motivelor esenţiale. Reluând o sintagmă rostită cândva de Gertrude Stein, critica din ultimii ani l-a integrat pe d-l Geo Dumitrescu în “generaţia pierduta”, alături de Ion Caraion, Constantin Tonegaru, Mircea Popovici şi Ben. Corlaciu, poeţi care au debutat puţin înainte de începerea celui de al doilea război mondial şi imediat după sfârşitul lui, opera tuturor a fost interzisă după 1948 de dictatura comunista, vreme de aproape un deceniu şi jumătate. Billard Billard ne oferă posibilitatea unei incursiuni lapidare în creaţia unui mare poet. Cu invidiabilă cutezanţă, în primele două volume, d-l Geo Dumitrescu se avântă “în larguri de ocean”, navigator temerar, “singur între rime, adâncuri şi eter”. Universul liric tradiţional, retorica poetică, solemna, erau discreditate cu inocenta cruzime, la nivel ideatic şi expresiv, de un spirit antiromantic şi antiacademic. Sensibilitatea poetului fusese rănită de grandilocvenţa literaturii oficiale într-o epocă neconvenţională, străbătută de seisme politice şi zguduită de convulsii sociale. Tragismul cotidianului nu mai putea fi înfăţişat cu mijloacele artistice obişnuite. Din reala imposibilitate de a exprima adevărul sau, d-l Geo Dumitrescu utilizează procedeele annaziene: depoetizarea sarcastică, desacralizarea nemiloasa, exuberanţa ireverenţioasă, spre a-şi manifesta oroarea şi împotrivirea. Conversaţiile sociale, etice şi artistice, cu transparente aluzii la realităţile politice concrete sunt supuse unei persiflări acide. Sarcasmul se revărsă abundent în gesturi şi atitudini de sfidare teribilista, poetul asimilând şi integrând personalităţii sale modalităţile specifice avangardei. De aici vin imaginile şocante, dezavuarea, totul exprimat într-un vers liber, şlefuit cu tenacitate: Aventură în cer, Pelagră, Despre certitudini. Sub ironia necruţătoare, se ascunde tristeţea, dincolo de râsul amar se întrezăreşte melancolia, versurile reliefând o tăinuită delicateţe, tenace reprimată. Este ideea ce strǎbate un sugestiv Portret, desenat în maniera lui Picasso: “Aici o sa desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici creierul - un aparat sacru si concret.// Undeva vor fi neaparat nasul, gura,/ n-are nici un sens sa omit ochii - doua semne de întrebare/ aici în colţ o să-mi pictez gândurile/ o claie informa de rufe murdare”. De sub imagini răzbate un suspin şi pleoapele strivesc o lacrimă: o privire atentă ar putea zări “în maldărul recuzitelor inutile/ ceva ce ar putea să semene a ideal sau a munte”. Dominant în aceste versuri rămâne elementul hidric: lacrimile, ploaia, aburul, oceanele... Apa deschide imaginarul, elementul acvatic relevându-se un factor de revitalizare a umanului și de înlăturare a materiei impure. Imaginile neplatonice caracterizează și volumul Aventuri lirice, evenimentul liric al anului 1963; ele au constituit pentru generaţia intrata atunci în câmpul literaturii un model eliberator; tinerii poeţi au găsit în poezia d-lui Geo Dumitrescu argumente pentru o poetica novatoare, în mijlocul tinerilor ori mai vârstnicilor confraţi, d- l Geo Dumitrescu a pastrat consecvent o atitudine mediană faţa de limbaj, identic de inaccesibilă în perfectibilitatea ei ca şi năzuinţa spre absolut. “Simplitatea” vocabularului său reflectă un pindarism modern, constituit pe un fond lexical istoriceşte esenţializat, în care predomina verbele şi substantivele. Un atare limbaj nu exclude, uneori, utilizarea lexicului tehnico-ştiinţific. Identic procedase, cântând marile cuceriri industriale, Carl Sandburg în Good morning America! Simplitatea se îngeamăna cu cerebralitatea şi asemenea lui Jacques Prevert, d-l Geo Dumitrescu aşează expresia lingvistică în structuri relaţionale ce depăşesc semnificaţiile comune. Timpurile verbale, refrenul, introducerea unui sentiment dominant, cromatica, exprimarea eliptica, intensificarea polisemiei lexicale sunt integral subsumate aceluiaşi obiectiv prioritar, însă nu utilizarea unor procedee anume îl singularizează pe d-l Geo Dumitrescu, ci un accent axiologic, “ceva adânc şi sclipitor ca visul, misterios şi perfect ca un cristal”. Majoritatea marilor poeme valorifică structuri arhetipale. Mitul cosmogonic îl întâlnim în Balada corăbiilor de piatră. Macarale la marginea oraşului reactualizează mitul jertfei construcţiei. Câinele de lângă pod reflecta străduinţa umanului de a-şi transcede condiţia. Poemele, toate, au o structura dramatica, izvorâta atât din reflecţia meditativă, cât şi din utilizarea efectivă a dialogului. Interlocutorul rămâne un pretext dialectic, un element de sprijin în incitanta dezbatere interioară la care participă vocea poetului şi glasul conştiinţei sale, un unghi subiectiv de investigaţie, prin care se întoarce către sine, pentru a se situa mai adecvat în existenţă. D-l Geo Dumitrescu gândeşte poemul ca un proces, reflexiv pe care îl rescrie în faţa cititorului, ca şi cum ar râspunde unei replici imaginare. Şi, uneori, spre a preîntâmpina, înainte chiar de a fi rostita, argumentează închipuindu-şi-o spusă. Aşa se explică digresiunile observate şi, uneori, reproşate. Ele înfăţişează un fel de a fi, un poet digresiv, gradul zero al personalităţii sale poetice, întâlnirea cu sine însuşi sub imperativul unei duble experienţe emoţionale. Aspectele gnoseologice ale liricii d-lui Geo Dumitrescu sunt reliefate de volumul Nevoia de cercuri. Poetul sesizează feţele ignorate ale lumii comune, descoperă relaţiile dintre lucruri şi fenomene lacunar ştiute şi codifică reflectarea senzorial-perceptivă în simboluri seducătoare, din unghiuri neuzitate, în numele “rotundei desăvârşiri”, în efortul de a coborî spre adâncurile insondabile ale psihismului uman şi ale realităţii este vizibila năzuinţa - cum nu o întâlnim în identica măsură la colegii de generaţie - de a medita la idealul desăvârşirii. Poetul este convins că omul îşi poate restitui sieşi întreaga lui umanitate potenţiala: Biliard. Dar eu spun mereu: Din câte adevăruri şi transpune într-un registru ideatic îngrijorarea omului contemporan care a declanşat, asemenea ucenicului vrăjitor, forţe incontrolabile: Dans, Africa de sub frunte, Jurnal de campanie. Cele mai multe poezii din ciclul Furtună în Marea Serenităţii, grupate simfonic într-o cantată a dragostei, din care prezenta culegere extrage Daruri, Şcoala frumuseţii, Madrigal răsturnat accentueazâ înfiorarea în faţa nestinsului miracol feminin. La vârsta maximei intelectualităţi, poetul def femeii se întâlneşte cu Lucian Blaga din Poemele luminii şi din poeziile postume. Iubirea sporeşte „bucuriile lumii”, deschide existenţa, situând-o deasupra efemerului şi a stingerii fizice. “Şcoală a frumuseţii”, feminitatea este transfigurată într-un prototip de elevată delicateţe şi investita cu puteri demiurgice, apte sa ofere manifestărilor firii modelul potenţial. Noile civice din Jurnal de campanie, mai grave, mai melancolice, au o alta tonalitate. Fragmentările sintactice disociază tot mai frecvent elementele constitutive ale propoziţiei sau frazei în două ori mai multe versuri distincte, impactul cu ingambamentul prozodic contribuie la sporirea atenţiei şi versul, caracterizat printr-un potenţial de elevata simplitate, respiră o atmosferă uşor enigmatica. O simbolistica inedită arde deasupra poemelor, dezvăluind aceleaşi implicări în problematica timpului. Toate volumele de versuri ale d-lui Geo Dumitrescu dezvăluie o dată cu oroarea faţă de locurile comune, de tendinţa demonetizării cuvintelor - o subtilă fineţe stilistica. Trăsătură nativâ, fineţea intră într-o filiaţie ce coboară pânâ la D. Anghel şi Al. Odobescu. O altâ caracteristică a stilului poetic o reprezintă energetismul adânc, ce îl include, temperamental, într-un filon ale cărui jaloane referenţiale sunt Fr. Villon, Maiakovski şi, în literatura româna, Geo Bogza. Un stil nervos, sacadat, cu unduiri ritmice pe mari dimensiuni. Aceloraşi funcţii li se subordonează neologismele de puternic răsunet afectiv, însuşirea distinctiva a limbajului folosit de d-l Geo Dumitrescu o constituie caracterul conotativ primordial, complexa folosire a resurselor asociativ-sugestive. în poezia ultimilor decenii ale secolului trecut, tehnica poetică şi stilul d-lui Geo Dumitrescu au fost imitate subconştient sau cu intenţie de mulţi poeţi din toate generaţiile. Acumularea digresiva a imaginilor, metaforele construite pe asociaţii antitetice, notaţia prozaica, abordarea ironica a gravităţii şi a tragicului sunt vizibile în numeroase volume. ^ în mijlocul colegilor de generaţie, atraşi excesiv, cei mai mulţi de întinderile tematice, d-l Geo Dumitrescu a evoluat constant spre adâncime, a lărgit continuu spaţiul liric şi a îmbogăţit universul poeziei cu idei, gânduri, sentimente şi procese considerate iniţial “antipoetice”, construindu-şi astfel un destin poetic individualizat. Remarcăm fluenţa translaţiei realizate de d-na Micaela Slavescu. lata, de pildă, în citatul Portret, efortul notabil de a transpune ideile poetului român în limba franceză: “Là, je dessinerai mon coeur - une tete d' allumette,/ lâ, mon cerveau appareil sacré et concret.// Il y aura place, c'este évident, pour la nez, pour la bouche,/ pour les yeux qu'il serait absurde d'oublier - ces deux points d'interrogation,/ et là, dans un coin, ce fouillis de linge sale ©©Miri[M]^©^Kl[y)[L • ideea europeană