Convieţuirea, 1999 (Anul 3, nr. 2-3)

ISTORIE

ISTORIE, spuneţi voi, noi ne bucurăm, ca fraţi de fericirea fraţilor lor. Dar noi nu pricepem aceea ce ziceţi voi, că fericirea noastră ar atírna singur de la unirea Ardealului cu Ţara Ungurească. Noi ştim că fericirea atírna de la libertate, aceasta însă e legată de firea omenească, iară nu de unirea cu Ţara Ungurească. Timpul prezent, fraţilor, e timpul libertăţii. Ardealul, ca stat, e liber, supus numai împăratului, ca unui mare principe, neatîrnat de Ungaria. Prin unirea cu asta îşi pierde libertatea ca stat de sine şi se face o parte a Ţării Ungureşti. Noi credem că e mai bine a fi liber decît supus altuia, pentru aceea nu voim a supune Ardealul Ţării Ungureşti, ci vrem ca să fie liber, să aibă legislaţiunea sa şi administraţiunea sa proprie în Ardeal nu in Pesta. Mai încolo, voim şi pretindem împărtăşire atît în legislaţiune, cit şi în administraţiunea statului nostru, şi în aceasta să figurăm ca români, adecă cu limba noastră română. Voi ziceţi că sînteţi liberi, iar noi robi. Fraţilor, luaţi seamă bine şi veţi vedea că ştergerea iobăgiei şi a decimelor pe voi numai trupeşte v-au făcut liberi, iar sufleteşte sînteţi mai robi decît pînă acum. Voi, fraţilor, n-aveţi naţionalitate recunoscută şi garantată prin legi, şi după spiritul legilor ungureşti nici nu puteţi avea. Limba română, ereditatea cea sîntă a voastră, n-are influinţă în trebile statului, ea e condamnată şi restrînsă numai în beserică, pînă le va plăcea ungurilor să o scoată de acolo. Apoi în casă, după legile ungureşti, voi cu D-zeu însuşi, cu muierile şi pruncii voştri numai pînă atunci puteţi vorbi româneşte pînă cînd să va îndura ministeriul a vă îngădui. Aduceţi-vă aminte de vorba de dăunăzi,ca să se întoarcă pre ungurie toate cărţile bisericeşti«; de asta nici nu veţi scăpa, dacă va sta sistema voastră de acum. Voi bine ştiţi că naţionalitatea română fără limba română nu poate fi, şi aceea încă o ştiţi că libertatea fără naţionalitate e ca şi trupul fără suflet. Aşadar, fraţilor, voi încă sînteţi morţi ca şi noi, adecă sufleteşte, au dacă vreţi politice. Strămoşii noştri în timpurile cele barbare mai tare şi-au apărat limba şi naţionalitatea decît viaţa... Vă mai spunem încă odată, fraţilor, că dacă nu vom cîştiga limbii noastre influenţă în trebile statului, atunci limba şi naţionalitatea noastră e moartă, pe lingă toate libertăţile şi derogătoriile care le pomeniţi. Fraţilor! Voi ziceţi că noi n-avem viitoriu fără de voi. Asta noi o primim ca adevărată, însă sub condiţiune dacă veţi crede că nici voi încă n-aveţi viitoriu fără de noi. Ce să facem dară, fraţilor? Singur una ne trebuieşte, să dăm mîna ca fraţii, iar dacă s-ar întîmpla să nu putem da mîna curînd, cel puţin vă rugăm, fraţilor, să nu daţi mîna cu altul în contra noastră. Maramurăşeni, bănăţeni, cei din Sătmar, Bihor şi din toate părţile, aduceţi-vă aminte că sintem fraţi şi cum că, ca fraţi sîntem dători a ne ajuta unii pe alţii în timp de nevoe. ” Eforturile lui Nicolae Bălcescu cu privire la „împăciuirea” românilor de dincolo şi de dincoace de Munţii Apuseni s-au dovedit a fi zadarnice, precum şi concilierea temporară dintre unguri şi români, consfinţită prin semnarea, la 14 iulie 1849, la Seghedin a Proiectului de împăciure a avut loc prea tîrziu. Revoluţia s-a terminat cu „înfrîngerea” ambelor popoare. ISIirnlaf* JRr»I^nsnn