Convorbiri Literare, 1889-90 (Anul 23, nr. 1-12)

1889-11-01 / nr. 8

EMINESCU ŞI POESIILE LUI 627­ nirea nebuniei, al cărei germen era din naştere, îndrep­tat intru cătva la începutul anului 1884, dară dege­nerat in forma lui etică şi intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 Iunie 1889 intr’un institut de alienaţi. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnasiu după o trupă de actori, darea lui in jude­cată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adecă nu s’ar putea explică decăt prin necesităţi materiale, lipsa de orce distincţii convenţionale, de premieri academice, de decoraţii ş. c. l., toate aceste, puse in legătură mai ales cu isbucnirea alienaţiei mentale, par a da vieţei sale o coloare romantică, şi unele reviste şi ziare, care l-au ignorat, cătă vreme eră in toată vi­goarea lui, au găsit aici prilegiul de a’şi arătă senti­mentalitatea şi de a acasă societatea romănă, care ar fi lăsat un asemenea om nebăgat in samă şi intr’o miserie, din causa căreia ar fi nebunit. Noi credem, că aceste aprecieri sunt greşite. Ceea ce caracterizează mai ăntăi de toate perso­nalitatea lui Eminescu, este o aşa de coverşitoare in­teligenţă, ajutată de o memorie, căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar in epoca alienaţiei declarate), incăt lumea, in care trăia el după firea lui şi fără nici o silă, eră aproape exclu­siv lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână. In aceeaş proporţie tot ce eră cas individual, intemplare externă, convenţie socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obştească, şi chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană, ei erau indiferente. A vorbi de miseria materială a lui Eminescu însemnează a intrebuinţa o expresie nepo­trivită cu individualitatea lui şi pe care el cel d’intăi ar fi respins-o. Căt i-a trebuit lui Eminescu pentru ca să trăiască in accepţiunea materială a cuvântului, a avut el totdeauna. Grijile existenţei nu l-au cuprins niciodată in vremea puterii lui intelectuale, când nu

Next