Convorbiri Literare, 1889-90 (Anul 23, nr. 1-12)
1889-11-01 / nr. 8
EMINESCU ŞI POESIILE LUI633 primit şi asimilat nu chiar individualitatea lui intelectuală. Deprins astfel cu cercetarea adevărului, sincer mai întăi de toate, poesiile lui sunt totdeauna adevărate ; sunt subiectiv adevărate nu numai atunci, cănd exprimă o intuiţie a naturei sub formă descriptivă, o simţire de amor uneori veselă, adeseori melancolică, ci şi atunci cănd trec peste marginea lirismului individual şi îmbrăţişează şi represintă un simţimănt naţional sau umanitar. De aici se explică in mare parte adănca impresie ce a produs-o opera lui asupra tuturor. Şi ei au simţit in felul lor ceea ce a simţit Eminescu, in emoţiunea lui işi regăsesc emoţiunea lor; numai că el ii resumă pe toţi şi are mai ales darul de a deschide mişcării sufleteşti cea mai clară expresie, aşa incât glasul lui, deşteptând resunetul in inima lor, le dă totdeodată cuvăntul ce singuri nu l-ar fi găsit. Această scăpare a suferinţei mute prin farmecul exprimării este binefacerea, ce o revarsă poetul de geniu asupra oamenilor ce -l ascultă, poesia lui devine o parte integrantă a sufletului lor, şi el trăieşte de acum inainte in viaţa poporului său. Dar cuprinsul poesiilor lui Eminescu nu ar fi avut atâta putere de a lucra asupra altora, dacă nu ar fi aflat forma frumoasă, sub care să se presinte. Şi fiindcă tocmai această formă este partea cea mai suggestivă in opera lui, să ne fie permis a termină studiul de faţă prin analizarea elementelor ei distinctive. O rezervă trebue făcută din capul locului, şi este cu atât mai importantă, cu cât mulţi din imitatorii lui Eminescu nu par a o fi făcut. Volumul, in care sunt adunate poesiile sale, nu este publicat de el insuş, din causa împrejurărilor cunoscute şi atinse in prefaţă la ediţia I de la 1883. Editorul, dacă in starea in care se află Eminescu atunci, a putut luă asupră’şi datoria de a publică culegerea poesiilor lui, nu avea dreptul