Convorbiri Literare, 1889-90 (Anul 23, nr. 1-12)

1889-11-01 / nr. 8

EMINESCU ŞI POESIILE LUI633 primit şi asimilat nu chiar individualitatea lui intelec­tuală. Deprins astfel cu cercetarea adevărului, sincer mai întăi de toate, poesiile lui sunt totdeauna adevă­rate ; sunt subiectiv adevărate nu numai atunci, cănd exprimă o intuiţie a naturei sub formă descriptivă, o simţire de amor uneori veselă, adeseori melancolică, ci şi atunci cănd trec peste marginea lirismului indivi­dual şi îmbrăţişează şi represintă un simţimănt naţional sau umanitar. De aici se explică in mare parte adănca impresie ce a produs-o opera lui asupra tuturor. Şi ei au sim­ţit in felul lor ceea ce a simţit Eminescu, in emoţiu­­nea lui işi regăsesc emoţiunea lor; numai că el ii re­­sumă pe toţi şi are mai ales darul de a deschide mişcării sufleteşti cea mai clară expresie, aşa incât gla­sul lui, deşteptând resunetul in inima lor, le dă tot­deodată cuvăntul ce singuri nu l-ar fi găsit. Această scăpare a suferinţei mute prin farmecul exprimării este binefacerea, ce o revarsă poetul de geniu asupra oa­menilor ce -l ascultă, poesia lui devine o parte inte­grantă a sufletului lor, şi el trăieşte de acum inainte in viaţa poporului său. Dar cuprinsul poesiilor lui Eminescu nu ar fi a­­vut atâta putere de a lucra asupra altora, dacă nu ar fi aflat forma frumoasă, sub care să se presinte. Şi fiind­că tocmai această formă este partea cea mai sugges­­tivă in opera lui, să ne fie permis a termină studiul de faţă prin analizarea elementelor ei distinctive. O rezervă trebue făcută din capul locului, şi este cu atât mai importantă, cu cât mulţi din imitatorii lui Eminescu nu par a o fi făcut. Volumul, in care sunt adunate poesiile sale, nu este publicat de el insuş, din causa împrejurărilor cunoscute şi atinse in prefaţă la ediţia I de la 1883. Editorul, dacă in starea in care se află Eminescu atunci, a putut luă asupră’şi datoria de a publică culegerea poesiilor lui, nu avea dreptul

Next