Convorbiri Literare, 1889-90 (Anul 23, nr. 1-12)
1889-11-01 / nr. 8
634EMINESCU ŞI POESIILE LUI nici de a le modifica, nici de a lăsa pe unele la o parte. Prin urmare aşa cum se presintă şi astăzi unicul volum, el cuprinde toate poesiile, şi cele de la inceput, pe care insă autorul declarase de mult că voia să le indrepteze şi in parte să le suprime. Nici cele 8 poesii citate in prefaţă la ediţia I, nici Călin, nici Epigonii, nici Strigoii nu sunt Eminescu in toată puterea lui. Contururile tremurănde ale descrierilor fără destulă precisie intuitivă, lipsa de claritate a gândirii, greşeli in accentul ritmic şi in rimă sunt defecte, al căror cel mai aprig critic era chiar Eminescu. Dacă totuşi aceste poesii au meritat şi vor merită să figureze in opera lui literară, este că in fiecare din ele apare deodată din mijlocul imperfecţiilor o frumuseţe de limbă şi o înălţare de gândiri, care prevesteau de la inceput ce avea să devie poetul ajuns la culmea lui. Rezerva dar, ce un simţiment de dreptate elementară ne impune să o facem, este că in cercetarea următoare nu vom avea in vedere decăt poesiile, din norocire cele mai numeroase, pe care le-a scris Eminescu in epoca deplinei sale desvoltări. Acestea vi se reclamă toată luarea aminte a criticei literare in privinţa formei lor şi cu deosebirea înrudirii cu poesia populară, din care s’au hrănit mai ăntăi şi deasupra căreia s’au ridicat pas cu pas pănă la exprimarea celor mai inalte concepţiuni. Condiţia fundamentală a acestei ridicări a formei poetice era o mânuire perfectă a limbei materne, pentru ca ea să fie pregătită pentru o concepţiune mai întinsă şi să poată crea din propria ei fire veştmântul noilor cugetări. Aceasta este lupta dreaptă, ce o încearcă Eminescu, pentru a turna in formă nouă limba veche și înțeleaptă.