Convorbiri Literare, 1889-90 (Anul 23, nr. 1-12)
1889-11-01 / nr. 8
EMINESCU ŞI POESIILE LUI riscată este întrebuinţarea numelor proprii in poesia lirică, şi intr’o veche cercetare literară a noastră câteva exemple înspăimântătoare. Eminescu vise a ştiut să se folosească de ele cu măestrie, şi tocmai aceste rime sunt dintre cele mai frumoase şi mai bine primite ale lui. Ca să vad’un chip, se uită Cum aleargă apa ’n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvent al sfintei cercuri. Ca să iasă chipu ’n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvent al sfintei Vineri. Ce ? să ’ngămi pe coardă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce ’n operetă e condus de Menelaos ? * Cu murmurele lor blânde un izvor de horum-harum, Câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum, Cu evlavie adâncă ne ’nveţau al minţii scripet, Legănând cănd o planetă, cănd p’un rege din Egipet. * După vremuri mulţi veniră, incepend cu acel oaspete din vechi se pomeneşte, cu Dariu al lui Istaspe.