Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL455 reală), cum sînteţi amîndoi potoliţi, puteţi să trăiţi o viaţă, să rîvnească şi împăraţii la dumneavoastră. — Pe tată-seu nu l-ai cunoscut şi nici nu-l mai poţi cunoaşte, căci a murit de sînt şease ani; dar ți-i spuiu eu că era de pus pe rană să te vindeci cu el. Pe Catinca, maică-sa, o s’o vezi şi o s’o iubeşti. Că dacă este adevărat că ce ese din pisică şoareci mănîncă, apoi tot atît de adevărat e, că ce se trage din neam bun, bun o să fie. — Dar lasă, frate Manolache, că dacă n’ar avea nici un sfanţ şi tot aş lua-o. Şi peste opt luni de zile a luat-o. I-a logodit cocoana Catinca Nichitoaia, mama fetei, cu boerul Manolache şi tot ei i-au cununat, — iar nunta s’a făcut în casă la naş, căci avea casă mare şi era unde să încapă groaza de lume poftită din oraş şi din Bucureşti. A fost foarte frumoasă nunta. Şi a fost frumoasă nu numai pentru orăşeni, cărora le era un lucru rar lăutarii aduşi într’adins de la Ploeşti şi bufetul adus de la Fialkowski din Bucureşti; dar chiar pentru Christache Mincu, prefectul de pe vremea aceea şi pentru familia lui, venită într’adins din Bucureşti pentru nuntă — (căci el şedea singur acolo) — chiar pentru ei, Bucureşteni, a fost frumoasă. — Căci era minunată priveliştea din pridvorul casei peste curtea plină de lume, care petrecea împrejurul unui butoiu mare cu vin, aşezat pe nişte rotile, încît se putea mişca din loc, — la lumina lanternelor veneţiane şi a străchinilor cu păcură. A fost frumoasă nunta, iar după ce au plecat toţi poftiţii streini, a fost de vezut odată şi de neuitat toată viaţa, scena mesei de familie, la care au plîns toţi, cînd, — după îndemnul lui Ioniţă feciorul, care cunoştea gusturile lui coconu Manolache, — Paraschiva lăutarul a început să cânte: «Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rîndunele Dar nu i stol de rîndunele, Ci sunt dragostele mele...» Au plîns toţi. Şi boerul Manolache, care ridica ochii în tavan ca să nu se bage de seamă—dar tot se băga de sea