Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

458PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL­ UI neuitata lui călătorie cu Elizai A fost un vis încân­tător și plin de vrajă! Căci în afară de farmecul obicinuit al tuturor călătoriilor, făcut, pe lîngă frumusețea lucrurilor de vă­­zut, din lipsa de prefăcută dragoste cu care te întîmpina în țara ta atîția care de-abia te cunosc, din lipsa grijei celor ce ai de făcut pe mîine şi din împrejurarea că necunoscend pe nimeni, îi iei drept ceea ce ţi se înfăţişează, fără a-ţi a­­mărî inima cu gîndul că n’ar fi vrednici să fie ceea ce sînt, — călătoria lui mai era înfrumuseţată prin nedeslipita pre­zenţă a celei mai vrednice de iubit femee, prin gingăşia ei, prin ochii ei aic­i şi mai cu seamă prin glasul ei. E aşa de firesc obiceiul de a pleca îndată după căsătorie. Căci din faptul de a se găsi împreună, înconjuraţi de lume necunoscută, se naşte trebuinţa de a-şi face de îndată destăi­nuiri, care ar fi întîrziat în alte împrejurări, de a se lega împreună cît mai în grabă, de a-şi pune toată nădejdea unul în altul, toată grija unul pentru altul; iar din toate acestea, putinţa de a se cunoaşte. Şi e atît de adevărat încît a devenit proverb. Or încântătoarele privelişti văzute de pe puntea vaporului sau din goana trenului şi mai încântătoare făcute prin extasul ei copilăresc, prin încrederea cu care se lăsa pe braţele lui şi prin melodia glasului ei: «ah ! ce fru­mos !» Şi dacă, de cum a văzut-o, a iubit-o, presimţindu-i firea bună şi senină, —- acum, cînd pe zi ce mergea se încredinţa că e naivă şi plină de adevăr, ca un copil care n’are nimic de ascuns; cînd vedea că nu era împrejurare care să-i schimbe ori să-i micşoreze drăgălăşia ; acum, cînd vedea că peste toate aceste însuşiri, plutea, stăpînindu-le pe toate, un dor de viaţă curată şi un nesaţiu numai pentru lucrurile frumoase ; — a­­cum o iubea înmiit; o iubea aşa încît îl durea... îşi trecea mîna pe frunte... şi încă odată mai apăsat şi-o trecea, cînd dînsa, pricepînd cele ce se petreceau într'însul, îl ameninţa cu degetul în chip de mustrare: «Să nu fii copil, nene.» Ai cum o iubea! Că dacă zilnic s’a întrebuinţat şi se întrebuinţează de atîtea ori cuvîntul de iubire, de fiecare fiiinţă vorbitoare, pu-

Next