Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

466 şi atunci... o ! atunci... cu povestirea întreruptă a tutulor icoa­nelor drăgălaşe din scurta lui viaţă cu dînsa, — acolo, în faţa patului de sub portretul mamei lui, au prins, au prins mult şi el şi Moldoveanu şi Maria, care sta cu şorţul la ochi, cu capul ascuns între sobă şi zid. Apoi el cel d’întîi s’a sculat, şi-a şters ochii şi mergînd spre fereastra de unde se vedea mormîntul ei, peste care bă­­tea luna plină, a spus potolit, rar şi lămurit: «domnul a dat, domnul a luat», pe cînd Moldoveanu era plîngend fără a-i zice bună-seara, însoţit de Maria care se închina cu cruci mari şi măsurate. Nu mai mergea nicăeri, ci toată ziua şi-o petrecea cu cîte­va cărţi,—printre care cea de căpetenie era cărticica roşie, în care-şi scrisese impresiile călătoriei, — şi cu florile : vara în grădină, iarna în florăria acoperită cu sticlă, ce şi-o clădise în fundul curţii, ajutat de Hager, un neamţ de ispravă, care ţinea o grădinărie la marginea oraşului, unde se prăsise nu se ştie cum şi care, fiind iubitor de flori şi pricependu-se la îngrijitul lor, îi intrase la inimă de cum se arătase la dînsul umilit şi trenţăros, cu rugăciunea de a-i da voe să-i vază grădina. Nu mai era nicăeri, afară de Joia şi Vinerea Paştelui, cînd se ducea la biserică în strana strămoşească ; şi totuşi la doi ani de zile, cînd a murit Manolache Moldoveanu, soco­tind că nu e destul de despărţit de lume, a dat jos ulucile din­spre uliţă şi a pus să­­ ridice altele de un stînjen şi ju­mătate. — Multe mai face şi desface vremea scurgendu-se încetinel şi mult se schimbă şi se prefac lucrurile. Aceasta se vede pretutindeni, dar mai îndeosebi se vede în ţările care, înde­lungă vreme rămase în urmă, vin de­odată în atingere cu altele ajunse la cea mai înnaltă treaptă de înnaintare. Căci a­ II. PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL

Next