Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

472PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL La nouă ceasuri, a doua zi, a venit la dînsul Mitică Moldoveanu, acum om în toată firea, de treizeci şi-şase de ani, foarte cinstit și cu multă ştiință de carte. — Uite, nene Pană, nici n’am lăsat din mână biletul dumitale. Mi-am luat repede pălăria și am venit. A rămas în urmă Hager. Ce e porunca ? Până ținea în mâna dreaptă un briceag, în mâna stingă un fir de teiu și în gură un altoiu de trandafir. — Nu e vorba de poruncă, dragul meu, a răspuns el lăsând lucrurile pe scăunelul pe care ședea, când altoea trandafirii. Apoi, trecându i mâna pe după mijloc şi ducendu-l spre chioşc : «Uite de ce e vorba.» Şi în fraze liniştite şi mesurate, îi arăta hotărîrea ce şi-a luat, ca înnainte de a închide ochii, să dăruească oraşului casele lui de alături, pentru a se face din ele o şcoală de fete. Copii n’avea, finul, prunele şi banii puşi de-o parte din chiria de pînă acum a casei îi erau de ajuns, pentru a duce şi pe viitor viaţa dusă pînă în vremea de faţă — şi multă nu mai avea de dus, — loc la biserică avea, — banii îngropăciunii — banii îngropăciunii... «Uite ăsta mi-e gîndul, dumneata ce zici?» Ce era să zică Mitică Moldoveanu ? I-a luat mîna mișcat de simplitatea cu care își arătase hotărîrea, căci și dînsul era un băiat tare de ispravă și păcat că nu mai trăia boerul Manolache, ca să fi văzut cum i se împlinise vorba, că «ce ese din neam bun, bune.» — Mi-a mai trecut mie odată prin gînd s’o fac asta, acum vre-o patru ani; dar m’am lăsat din pricină că era primar pe atunci Ioniţă Protopopescu, care m’a înjurat în toate chipurile şi pe toate cărările pentru că n'am vrut... Acum tu ştii că atîta patimă am şi eu : florile. Şi era să-mi jumulesc eu grădina ca să-i dau lui cu ce să-şi împodobească salonul la primirea prefectului. Dar acum fiindcă se brodeşte să fie primar Tache Urlăţeanu, pe care-l ştiu ce om de treabă e, mi-ar părea bine s’o fac cît o mai sta el. Toate bune, dar nu se pricepea cum s’o facă, şi de a-