Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL479 d­tiţii, că era îngrozitor să se facă dintr’o faptă bună a unui om, o armă împotriva lui, că nu mai e de mirat, dacă după aşa lucruri, găseşti într’o bună dimineaţă oameni buni, năs­cuţi din părinţi buni, ascuţindu şi dinţii, pentru a putea trăi într’o lume în care ticăloşia e a tot stăpînitoare... Ei şi?... Dar indignarea oraşului ?... Dar stăruinţa prefectului şi a lui Ioniţă Protopopescu ?... dar acuzarea lui Vasiliadi ?... Ar fi fost de luptat împotriva unui chip îngeresc, cu pSrul tuns băieţeşte, cu ochi frumoşi, umezi de lacrămi : chi­pul ei, părul ei, ochii ei, care sta nevinovată în sala de şe­dinţă? Şi avea o rochiţă de toată frumuseţea şi o pălă­rioară de toată nostimada ! Ar fi putut să desgroape ca s’o pue alături de viaţa unui Protopopescu şi a tuturor celor de soiul lui, viaţa cu­rată şi patriarhală a generaţiei lui Pană Trăsnea, fără ca procurorul să nu fi şoptit: «une­leton de geologie alors ?» Cu ce i-ar fi împiedicat de a-l osîndi la o lună de în­chisoare, în afară de amendă şi de despăgubiri faţă cu dînsa?... Cu istorisirea vieţei lui ?... Cu învierea celei atît iubite, care se dusese pe vecie ?... Cu descrierea amănunţită a poamelor, a altoaielor de trandafiri şi a lobeliilor albastre ca marea de la Triest?... Poate că dacă Pană Trăsnea s’ar fi învoit să fie apărat i-ar fi înduioşat Moldoveanu, de le-ar fi putut arăta, cum, în clipa în care i se judeca procesul, el îşi stropea liniştit tipa­­roazele... Poate că da... şi totuşi nu !... Căci i-ar fi fost cu neputinţă, ca numai cu vorba să-i facă să sufere durerile al­tuia, — să-i facă să trăiască zi cu zi o viaţă de douăzeci şi opt de ani senină şi neclintită ca mersul stelelor pe cer.... * * * In zadar i-a scris Moldoveanu, care acum era bolnav, cu o mână tremurătoare, trei-patru scrisori, prin care îl jura să facă opoziţie, să facă apel. Avusese un singur răspuns : «Facă ce-or vrea.» Şi acelaşi răspuns l-a avut şi plînsul lui Hager.

Next