Convorbiri Literare, 1935 (Anul 68, nr. 1-12)

1935-01-01 / nr. 1-2

20 NICOLAE ROŞU partea de contribuţie a talentului fără silnicia pedantă a criti­cului. Cele mai bune poezii ale lui Mihai Eminescu au fost cetite la «Junimea » şi publicate în « Convorbiri literare ». Vasile Ale­xandri şi-a publicat acolo «Pastelurile » şi «Legendele» şi mai multe piese de teatru pline de duh şi de şarjă satirică. Variaţiile de temperament şi de convingeri n’au fost o piedică în calea acestui constructivism literar. Titu Maiorescu era ateu, Mihai Eminescu panteist-creştin, V. Pogor budist, G. Panu pozi­tivist; creştini erau Ştefan Vargolici şi Al. Naum. Antisemiţi până în măduva oaselor erau Mihai Eminescu, Vasile Conta, Ion Creangă, Vasile Părgor. Lotul « Junimei » politice conservatoare îl deţineau Th. Rosetti, P. P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzi. Fuziunea dintre junimism şi conservatorism, are la bază un grăunte de adevăr. Paşoptismul mai întăi, şi apoi liberalismul a înlăturat pe intelectuali din politică. Putem spune chiar, că politica demo­crată a triumfat în măsura în care avea un contact din ce în ce mai rar şi mai superficial cu intelectul. Junimismul ia contact cu politica conservatoare pentru că era o mişcare eminamente intelectuală şi aristocratică. Maiorescianismul are un fond cultural nu literar. Orientarea lui este filologică, moralizatoare şi didactică. In politică maiorescianismul înseamnă inteligenţă critică, cultură superioară, dialectică reacţionară, şi prin aceasta se situiază la antipodul revoluţiei paşoptiste şi deci a liberalismului. Legătura pragmatică dintre inteligenţă şi reacţiune, şi fuziunea dintre junimism şi conservatorism a precizat-o Titu Maiorescu în câteva pagini de doctrină politică din «Istoria contemporană a României »( Pag. 41—47). Prin fondul naţionalist şi reacţionar suntem aşa­dar mult mai apropiaţi de « Junimea» decât de paşoptism şi de semănă­torism. Prin « Junimea » ne-am găsit tiparele etosului românesc, sfărîmate de politica obscurantistă. Prin junimism ne definim fondul clasic al culturii noastre şi ne integrăm în universalism. Trebue aşa­dar, să înţelegem junimismul ca o expresie totalitară, sintetică, valabilă cu atât mai mult, pentru că a doua jumătate a secolului al XIX-lea era bântuită de curente decadente şi disol­­vante. Să nu uităm că în înţelepciunea lui Mihai Eminescu nu găsim niciuna din ereziile secolului al XIX-lea şi că « Principiile fundamentale ale istoriei», opera filosofică a lui Al. D. Xenopol începe cu o critică a Kantianismului.

Next