Convorbiri Literare, 1939 (Anul 72, nr. 1-12)

1939-06-01 / nr. 6-9

Vasile I. Posteucă Există atâta altă trudă, cinstitoare şi rodnică întru lămurirea scrisului eminescian şi schiţarea unei monografii critice definitive Eminescu, încât e mai drept ca fiecare dintre noi să aibă unde se opri să se adape, decât la aceste băltoage. Pentru a-l lămuri pe Eminescu e nevoie nu atât de înaltă alura (şi ieftină pusă) de critic recunoscut, cât de dragoste românească şi omenie. Pe linia aceasta a pornit şi continuă să meargă şcoala critică bucovineană. Şcoală care şi-a temeinicit drept şantier de muncă «Buletinul Mihai Eminescu», condus de prof. Leca Morariu şi ajutat până în 1934 de mult competenta colaborare a lui Gh. Bogdan­ Duică, ale cărui legături cu Universitatea Cernăuţeană veniau să între­gească frumos descălecările culturale ardelene în ţara fagilor. Şi mai ales să vorbim, în numărul acesta comemorativ al «Cor­, vorbirilor», despre «Buletinul Mihai Eminescu», tocmai pentru fap­tul că el constitue cel mai frumos omagiu ce i s’a putut aduce până acum universalului cântăreţ al visurilor şi dreptăţii neamului «Traco romanic», demiurgul care va trebui să ne chinuie cugetul până când nu ne vom împlini în el. Cuprinde colecţia masivă a acestui buletin atâtea serioase contribuţii bio şi bibliografice, alături de vaste studii monografice parţiale, ca şi atâtea puneri, pe bună dreptate, la punct, încât cons­titue o adevărată Monografie Eminescu, singura cea mai reală din câte s’au scris. Mai reală, pentru că e privită de buruenile inutile ale frazelor mari şi fundamentată pe serioasă şi disciplinată docu­mentare. «Buletinul Mihai Eminescu» are meritul de a fi pus definitiv la punct metoda care trebue urmată întru cunoaşterea critică a­­poteşteanului: cinstire ! Numai cine ştie cu ce imense greutăţi pot apărea în provincie asemena publicaţii, îşi poate da seama de tot meritul profesorului Leca Morariu, care a strâns în paginile buletinului său pene compe­tente în domeniul Eminescu şi a pus stăvilar precis tuturor intru­şilor bâiguitori şi de sine lustruitori pe amvonul spiritului şi amin­tirii lui Mihai Eminescu. Numai acela poate vedea în publicaţia lui Leca Morariu ceea ce vedem şi noi : altar de oficiere pentru Eminescu. Câlgâie în paginile acestui buletin un duh de înaltă închinare şi pietate, care te ridică de­asupra lutului. Altarul acesta pentru Eminescu e departe de pământ şi de fapt aşa ar trebui să fie toate revistele literare : bucăţi din inima lui Dumnezeu pentru mobila­rea substanţei omeneşti din noi.

Next