Cotidianul, februarie 1994 (Anul 4, nr. 25-48)

1994-02-01 / nr. 25

SNCFR obligă mecanicii de locomotivă la grevă_____ "Nu mi-am pierdut niciodată speranța" Nebunia concurenței " va face din sport un cimitir “Doresc ca România să-și găsească locul său în concertul națiunilor europene” revista “Point de vute” (nr. 1374/ februarie 1994) redică nouă pagini Casei regale a României, abliniind că “restaurarea monarhiei este singura alternativă posibilă pentru a asigura țării o reală labilitate politică, resta­­blirea încrederii și ieșirea României din criză. Ca și altă dată, Regele Mihai este țara să-și servească țara. Cu aceeași integritate și același tiraj care i-au marcat storia celor două domnii î­ ntr-un cuprinzător interviu acordat dnei Silvie sauviliier, Suveranul nostru declară: “Nu mi-am­ierdut niciodată speranța”. (citiți în pagina a l-a acest interviu)_________ Bref Memorandumul Astăzi se începe sesiunea ordinară a arlamentului și, fără îndoială, cel mai treptat punct pe ordinea de zi rămâne otarea Memorandumului cu FMI, Starea celebrului document, de care epiinde rapiditatea finanțării externe, stârnit deja controverse. O bună ucată de vreme șefii Parlamentului ici n-au știut ce să facă cu el și nici­­um nu s-au lămutrit prea bine. onform informațiilor oferite până­­um, PDSR și coaliția sa ar opta întru o declarație de susținere gene­­tlă, în timp ce opoziția preferă o stare “la obiect”. Dacă, în mod armal, în ce privește Memorandumul­ropriu-zis, surprizele sunt excluse, vând în vedere că teoretic toată lumea reține reforma și e conștientă că are evoie de finanțare, în schimb chestiu­­ile de procedură au constituit întot­­eauna obiectul unor lungi contro­­erse. Ca de obicei, până la reformă, e mănâncă procedurile. Un exemplu răitor este și așa-numita “reformă a istiției” pe care simpozioanele nu mai outenesc s-o analizeze. Și cu toată ceastă reformă, Senatul a votat - cu tate protestele opoziției - prevederea­otrivit căreia găzduirea unui cetățean răin trebuie anunțată în 48 de ore la ea mai apropiată circă de poliție. Cât espre “reforma” culturii, aproape că u merită să mai vorbim. După numi­re pe care actualul guvern le-a făcut t Teatrul National, la Muzeul de Artă­­ la Televiziune, începe să devină mpede că tezele de la Mangalia lansate de Ceaușescu) nu și-au știrbit alabilitatea. Ideea unui trust al diturilor de stat condus de Ion­­ăduva Poenaru e de tot hazul și, dacă e adeverește, ea nu poate decât să o vedească până unde poate merge tașamentul pentru non-valori al dtualei administrații. Sub raport strict stetic (dacă se poate spune așa), se are că semnul cel mai izbitor al stuației în care ne aflăm este reprezen­­tt de un prost gust desăvârșit. Probabil că Memorandumul va fi d­at, în consecință, finanțarea externă a veni. Partidul și guvernul PDSR se ar putea lăuda și cu această realizare,­­numai că de acest prost gust genera­l­izat n-o să ne scape nici un for inter­­ațional și n-o să ne salveze nici un fel e fonduri. Nu pentru că banii n-ar duce fericirea ci pentru că nu există ie­lume sume îndeajuns de mari care­ă țină pasul cu o incompetentă aflată a delir. Pentru că, până una­ alta, la tot prostia e foarte scumpă. ______Tia Șerbănescu Referendum diversionist Vremea astăzi. Va ninge trecător în nordul, centrul și estul țării, îndeosebi în cursul dimineții. Vânt moderat în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 ° și 5 ° C, iar cele minime între -9 ° și 0 °, mai mici în estul Transilvaniei. Memoria înseamnă libertate Luni, 31 ianuarie, la Muzeul Țăranului Român din Capitală, a avut loc Adunarea Generală extraordinară a Fundației Culturale “Memoria”. La întrunire, au participat, din partea Comitetului Director, dna Ana Blandiana, dna­ Banu Rădulescu - președinte, Ștefan Augustin Doinaș - vicepreședinte, Gheorghe Derevencu -­ director executiv, Mircea Dumitrescu și părintele Galeriu, în calitate de invitat. Scopurile propuse o dată cu înființarea acestei fundații sunt relevate de articolul doi din statut: “Dezvăluirea întregului adevăr în legătură cu opresiunea la care a fost supus poporul nostru, spiritualitatea românească, mai ales în ultima jumătate de veac, în timpul regimului comunist, rea­ducerea în circuitul cultural universal a operelor marilor personalități culturale românești, împiedicate în toată această perioadă, sub diverse forme, să-și afirme valoarea, înfățișarea prejudiciilor suferite de spiritualitatea românească în diverse medii sociale și domenii de activitate”. Acțiunile culturale promovate de fundație în 1993 au acoperit o arie tematică vastă, de la expoziții de artă organizate împreună cu Alianța Civică, întâlniri cu elevi ai liceelor din țară, distribuirea gratuită a revistei “Memoria” celor fără posibilități materiale, până la programul de acordare a burselor de studii în străinătate unor tineri artiști plastici români. Fondurile necesare s-au strâns exclusiv prin donații în bani, din țară și din străinătate.­ La ora actuală, revista “Memoria”, ajunsă la numărul 9 prin eforturi deosebite, apare datorită străduințelor a numai doi angajați: redac­torul șef și adjunctul său; se speră, totuși, într-un ajutor al Uniunii Scriitorilor, editorul de până acum al revistei “Memoria”. în scurta sa cuvântare, părintele Galeriu a “tâlcuit însuși cuvântul memorie”: “ (...) Se disting două memorii: o memorie ontologică inițială, fundamen­tală, care și constituie statutul condiției umane. Mircea Eliade a definit magistral această condiție fundamentală a lui homo religiosus, în înțelesul că divinul, sacrul, nu-i o achiziție volitivă în istoria umanității, ci divinul sacru este constitutiv condiției umane. Memoria noastră se insti­tuie adânc cu condiția urbiană, cu definiția noastră de-a fi spirit și libertate, adevăr și iubire, logică și credință, dreptate, bunătate, pace. Acestor memorii fundamentale li s-a adăugat memoria istorică, a experienței umane în istorie”. Un fapt remarcabil este alegerea patriotului român închis la Tiraspol, Ilie Ilașcu, ca membru de onoare al fundației. Adunarea generală s-a încheiat cu alegerea Comitetului Director și a Comisiei de Cenzori; în urma numărării voturilor, s-a stabilit noua componență a celor două birouri executive: Ana Blandiana, Mihaela Ghițescu, Banu Rădulescu, Gheorghe Derevencu, Sabin Ivan, Magda Macici, Mircea Dumitrescu, Alexandru Paleologu, Ștefan Augustin Doinaș - pentru Comitetul Director și Mihai Giugariu ca președinte al Comisiei de Cenzori. (Andrei Zabot) Părintele Galeriu Dl Banu Rădulescu Sindicatele continuă să se implice în activitatea politică Unul dintre motivele apariției “rupturii” între CNSLR-Frăția și Cartelul ALFA, în opinia dlui Miron Mitrea, este opțiunea celei de-a doua confederații pentru privatizarea prin metoda MEBO, pe care CNSLR-Frăția o consideră “o mare păcăleală”. Cu toate acestea, CNSLR-Frăția vrea să participe la guvernare alături de niște partide care au respins orice altă variantă de privati­zare. “Participarea unor reprezentanți ai noștri la acțiunea de guvernare este al doilea aspect al implicării sindicatelor în politică. Din 1992, când sindicatele au sprijinit Partidul Convenția Solidarității Sociale, acest pas înseamnă o altă latură a problemei. Nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului”, declara ieri dl Victor Ciorbea. La vremea respectivă, cele două confederații CNSLR și Frăția fuseseră cele care acaparaseră listele de candida­­turi ale partidului amintit. Acum, Cartelul ALFA și BNS sunt acuzate că fac politică, prin aceasta înțelegându-se că fac opoziție actualului sistem. Argumentația oferită de dl Ciorbea, prin care urmărea să convingă presa de temeinicia motivelor ce au determinat confederația să ceară portofoliul Muncii și Protecției Sociale, se clatină serios. în ceea ce privește decalajul acțiunilor greviste adoptate de CNSLR-Frăția, dl Ciorbea a declarat că : “Din orgoliu, Comitetul Executiv a solicitat să fie consultat înaintea luării deciziilor la vârf­ și nu a acceptat datele propuse de BNS și Cartel ALFA. După cum se știe, CNSLR-Frăția nu participă la greva generală de o zi din 4 februarie și nici la greva generală pe termen nelimitat din 16 februarie. Greva minerilor din Valea Jiului a fost calificată de către dl Miron Mitrea drept lipsă de coordonare a acțiunilor greviste din cadrul Cartelului ALFA. Oricum, ceea ce s-a dorit s-a realizat. Divergența de interese este motivul pentru care marile confederații sindicale au ajuns să se acuze reciproc, mișcarea sindicală fiind în pragul bulversării. Gabriela Dinescu Nu știm încă totul despre Cernobîl După cum reiese dintr-un amplu studiu întocmit de către cercetătorul american Alexander Sich, repercusiunile exploziei produse în anul 1986 la centrala nucleară de la Cernobîl sunt mult mai grave decât s-a relatat inițial, întrucât incendiul declanșat a dus la topirea completă a inimii reactorului, relatează în numărul său de duminică publicația “Boston Globe”. Cantitatea de radiații emanată a fost de patru-cinci ori mai mare decât cea comu­nicată oficial, iar eforturile repetate de Consiliul Local al Municipiului București (CSMB) a aprobat asocierea sa cu societatea comercială “Cosmopolitan Ltdl’ cu sediul la Londra, în vederea restaurării și modernizării imobilului din Calea Victoriei nr 115 (Casa Monteoru). Veniturile obținute în urma acestei asocieri vor reveni în proporție de 50% Uniunii Scriitorilor (fost proprietar și actual locatar al clădirii), iar restul de 50% CLMB, pentru susținerea activităților culturale bucureștene. Vom reveni în numerele viitoare cu amănunte de la ședința CLMB de ieri, 31 ianuarie a.c. (A.F.)________ betonare­a locului sinistrului au fost sortite eșecului, a mai afirmat Sich, care timp de 18 luni a examinat la fața locului ravagiile incendiului. Cele peste 5.000 de tone de materiale, care au fost aruncate din elicoptere, deasupra reactorului, nu au atins obiectivul. Potrivit constatărilor cercetătorului american, incendiul a dus la transformarea inimii reactorului într-un lichid vâscos asemănător lavei, care, din fericire, a ars numai în interiorul vasului reactorului. Această precizare este de o importanță copleșitoare întrucât există astfel dovada că nu s-a ajuns la apariția așa­­zisului “sindrom China”. Cu alte cuvinte, lichidul rezultat nu s-a infiltrat prin structura de beton, în sol, evitându-se astfel o contaminare masivă a straturilor freatice și, în ultimă instanță, produ­cerea unei uriașe explozii. Incendiul a durat de fapt circa 10 zile, emisiile radioactive luând sfârșit o dată cu încetarea de la sine a reacției nucleare. Datorită importanței deosebite a informațiilor incluse în lucrarea cerce­tătorului american, aceas­ta urmează să fie prezen­tată cât de curând Depar­tamentului de Tehnologie Nucleară din cadrul MIT. Din ’91 s-a produs o explozie a sărăciei conferința de presă a reprezentanței UNICEF București, ziariștilor le-au fost prezentate două raporte: unul al Centrului de Dezvol­tare a Copilului, de la Florența, la care au colaborat echipe de specia­liști din Albania, Bulgaria, Cehia, Polonia, Româ­nia, Rusia, Slova­cia, Ucraina, Ungaria, și celălalt al echipei românești (Cătălin Zamfir, Marius Pop, Elena Zamfir). Rapoartele analizează starea social­­economică în aceeași perioadă de timp, 1989-93, în nouă țări foste comuniste, în aceeași zi, la Geneva și în întreaga lume, a fost lansat raportul regional: “Politici publice și condițiile sociale, monitorizarea tranziției la economia de piață în centrul și estul Europei”. La București, el a fost însoțit și de raportul echipei naționale: “Dinamica bunăstării și politica socială între 1989-1993”. Datele conținute sunt alarmante, deși cunoscute. România se situează, nu de puține ori, pe ultimul loc între cele nouă țări, în privința standardu­lui de viață. Nu suntem nici din cale afară de sensibili, nu avem nici un deosebit spirit de observație când înregistrăm creșterile îngrijorătoare ale copiilor din stradă, ale sărmanilor bătrâni cerșetori, ale abia veniților pe lume care deschid ochii și, imediat, trec în neființă. Prin aceste două rapoarte, avem concluzia științifică, în procente, a adâncirii sărăciei, a creșterii violenței, crimelor, mortalității infantile. Cătălin Zamfir, direc­torul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, sublinia nevoia de a dispune continuu de date comparative din zona țărilor care au ieșit din încorsetarea comunistă și trec deseori prin aceeași grea perioadă de tranziție, deoarece, dacă “ne comparăm numai cu noi, nu știm cine suntem”. Tranziția la economia de piață, așa cum a fost ea condusă până acum și cum au simțit-o milioane de români, este șocantă și în traiul zilnic, și nu procente. Sumele acordate pentru asigurările sociale scad sensibil, în 1993, față de 1990, România are, dintre cele nouă țări exami­nate, cel mai redus buget pentru sănătate. Salariul mediu din învățământ, ca și din sănătate, este sub salariul mediu din industrie. E mult prea cunoscut exemplul femeii de serviciu de la RENEL, care este mai bine plătită, pentru munca ei, decât un profesor sau un medic, care au asimilat biblioteci în ani de studiu. Se constată retragerea statului din multe din funcțiile de protecție socială. Din analiza comparativă, cea mai gravă este situația copiilor și acesta este rostul principal al rapoartelor întocmite sub egida UNICEF. 65,6% dintre copiii români trăiesc sub un minimum de subzistență, mulți dintre ei fiind cei pe care-i vedem nespălați, nemâncați, ghemuiți de frig, improvizându-și un culcuș sub o scară de bloc, întinzând mâna după o chiflă. Situația țiganilor este un alt tablou înspăimântător, deloc surprinzător, dacă ținem seama de realitate și nu de deformările propagandei. în timpul lui Ceaușescu s-a declarat că întreaga țara este știutoare de carte. Ce comunică unul dintre rapoarte? 45% bărbați și 55% femei, din rândul țiganilor, nu știu să citească. Dintre copiii români, la vârsta formării, 18% nu merg la școală, iar 15,5% doar ocazional. Cunoașterea unei stări de fapt nu este suficientă, dar știindu-se unde sunt punctele sensibile, se pot lua deciziile cele mai potrivite, se pot alerta organismele naționale și internaționale. UNICEF produce docu­mente esențiale pentru a-și îndeplini mandatul de avocat al copiilor. (continuare în pagina 3) Carmen Dumitrescu In statisticile mondiale, România se situează de cele mai multe ori pe ultimele locuri în privința standardului de viață, apreciat ca extrem de coborît pentru o țară europeană Multe edituri au renunțat la colaborarea cu “Arcadia” O nouă acțiune de intimidare Prin hotărîre guvernamentală, mai exact H.G. 697/28 decembrie ‘93, s-a decis înființarea unei societăți de tip holding, numită “Cultura Națională”, care înglobează toate editurile de stat (care sunt în număr de nouă), Regia Autonomă Arcadia (societate de distri­buție a cărților) și tipografia “Coresi”. Aceasta din urmă a refuzat înglobarea în cadrul “Culturii Nationale”. Practic, se încearcă o centralizare la nivel de minister, centralizare cu care Arcadia nu este de acord. Acesta este motivul pentru care dl Petru Pagu, liderul Sindicatului liber, a organizat o conferință de presă la sediul Arcadiei, din Calea Moșilor. Chiar de la poartă, ziariștii s-au confruntat cu o atitudine ostilă din partea dlui Ion Văduva-Poenaru, fostul director al Arcadiei și actualul director al societății “Cultura Națională”. Motivația domniei sale se baza pe faptul că nu a fost anunțat despre această conferință de presă, organizată de către sindicat. Situația este oricum tulbure, deoarece, așa cum am amintit, dl Văduva Poenaru nu mai poate deține vechea sa funcție de conducere de la Arcadia, în condițiile în care a fost numit director general la “Cultura Națională”. (Robert Schica) Alte amănunte în pagina 6 de miercuri, 2 februarie. Vineri, 28 ianuarie a.c., între orele 11.30 - 15.00, apartamentul dlui deputat Alexan­dru Konya a fost devastat. In timp ce frun­tașul UDMR-ist se afla la o înmormântare, persoane necunoscute au pătruns în aparta­ment, devastându-l complet. Au fost sus­trase 18 microcasete conținând înregistrări (interviuri cu Andrei Pleșu, Mircea Dines­cu, Vaclav Havel etc.) din anii 1990 - 1992, un reportofon, niște documente fără importanță și câteva bijuterii de valoare insignifiantă. Ceea ce este suspect însă, in­fractorii nu au furat o blană de vulpe argin­tie (ce a costat aproape 1 milion de lei), aflată la vedere, nici alte obiecte de va­loare, printre care un ceas conținând 18 grame de aur de 24 carate și aparatură elec­tronică. Poliția a fost alertată în jurul orei 16.40, dar echipajul de la “judiciarul” municipal a sosit cu două ore întârziere. Nu același lucru se poate spune și despre reprezentanții presei care au venit la fața locului (anunțați de către UDMR) cu o oră înaintea polițiștilor. Dl deputat Konya ne-a declarat: “Nu bănuiesc pe nimeni, dar cred că nu jaful a constituit mobilul spargerii. Este vorba de o acțiune de intimidare”. (Lucian Gheorghiu) Opt deputați români - patru la solicitarea Ministerului de Externe și patru sub egida CSCE­­ vor participa în calitate de obser­vatori la alegerile care vor avea loc în Republica Moldova. Mandatul parlamen­tarilor români este valabil pentru perioada 25 februarie - 1 martie. Deși nominalizarea celor care vor compune delegația este prevăzută pentru joi, toate grupurile parla­mentare doresc să-și trimită reprezentanți dincolo de Prut. (L.G.) Româncele au jucat cu gândul la Insulele Vanuatu MIRCEA TUDORAN le-a urmărit pe fetele noastre la Australian Open Mult lăudatele noastre reprezentante, după ce au tăiat pământul în două ca să ajungă tocmai la antipozi, se înapoiază acasă cu zero performanțe, eliminate din concurs înainte ca acesta să înceapă cu adevărat. Irina Spârlea (locul 62 în lume) și Ruxandra Dragomir (locul 77) au ieșit din primul tur, pierzând în fața unor adversare mai prost clasate în ierarhia mondială, niște seminecunoscute. Mai ales Anna Smashnova, din Israel, care și-a câștigat locul în urma disputării partidelor de califi­care, a eliminat-o pe Ruxandra cu 6-2, 6-0. In me­ciul încheiat la acest scor, înseamnă că românca nici nu a jucat, deși Smashnova ocupă locul 148. Irina Spârleș nu a rezistat nici ea nemțoaicei Christina Singer (2-6, 4-6), cu toate că ocupă un loc mai bun (63) decât învingătoarea ei (78). Doar Cătălina Cristea (133), eliminând-o pe australianca Joanne Simmer (318) cu 7-6, 6-3, a pus piciorul în turul doi­, unde Manuela Maleeva Fragmière, una dintre fruntașele tenisului feminin mondial și-a dovedit clasa. Cu toată rezistența, Cătălina a părăsit terenul învinsă (7-5,4-6,4-6), după ce câștigase primul set. Și cu asta, aventura australiană s-a încheiat pentru tenisul românesc, care a lipsit din capul locului de pe tabloul bărbaților; în pofida acestor nereușite, cele trei jucătoare românce sunt mai tot anul prezente la concursuri pe diferite meridiane, dar concursuri de mâna a doua sau a treia. Ori de câte ori încearcă să dea mâna cu performanța, sunt stopate cu ușurință. Asta dovedește că talentul lor nu este suficient, că nu este dublat de muncă, de voința de a învinge. Labilitatea lor psihică (cum altfel se poate explica victoria Smashnovei asupra Ruxandrei Dragomir?) le caracterizează, le ține pe loc, le trage în jos, deși numai de experiență competițională internațională nu se pot plânge. Așa cum spune o vorbă din bătrâni, “românul se mulțumește cu puțin”. Calificându-se în finala unui turneu oarecare, ele încasează câteva mii de dolari care, transformați în monedă națională fac ca fie­care dintre aceste tinere să devină milionară în lei, câștigând într-o săptămână salariul pe mai mulți ani al unui profesor universitar, de pildă. Probabil că ele au jucat la Melbourne cu gândul la cine știe ce “mare” turneu din Bahamas sau Insulele Vanuatu. Arantxa Sanchez a fost, cel puțin, umilită în finală 1

Next