Cotidianul, octombrie 1997 (Anul 7, nr. 227-253)

1997-10-01 / nr. 227

Senatul a aprobat anularea impozitului pe venitul agricol până în anul 2000. Impozitul, care reprezenta 10% din venitul agricol, era vărsat la bugetele locale. Anularea acestui impozit a fost unul din punctele programului CDR Mai mult de jumătate din căminele studențești nu au primit autorizație de funcționare. în urma controalelor, unui număr de 19 cămine li s-a emis decizie de suspendare, iar altor 41 li s-a permis funcționarea temporară. Amănunte în pagina 3 Dispută pentru AFDPR între Dumitrescu și Ionițoiu Pe zi ce trece conflictul dintre senatorul țărănist Constantin Ticu Dumitrescu și conducerea PNȚCD se adâncește, mer­gând, se pare, către o ruptură ireconcilia­bilă. După ce Dumitrescu l-a acuzat pe Ionescu-Galbeni că blochează finalizarea proiectului său de lege cu privire la accesul cetățenilor la dosarele întocmite de fosta Securitate, iar pe Ion Diaconescu că se lasă manipulat de Galbeni, iată că liderii țără­niști trec la o contraofensivă înverșunată. Lunii parlamentari din cadrul PNȚCD au declarat că în locul lui Ticu Dumitrescu la conducerea AFDPR va fi propus Cice­rone Ionițoiu, membru PNȚCD și fost deținut politic. Iată părerea dlui Ticu Dumitrescu despre această propunere: “Am înțeles că dl Galbeni și dl Manea, care nu este parlamentar și nu știu sub ce umbrelă se află, s-au întâlnit luni cu parla­mentarii PNȚCD pe care domniile lor i-au convocat. Atunci l-au propus candidat la funcția de președinte, AFDPR pe dl Cicerone Ionițoiu. Este un gest firesc și democratic. Problema este mai veche și ea s-a discutat deja la Consiliul Național Director de la Tg. Jiu în 28-29 august. Cu acel prilej am spus că, deși nu mai aveam de gând să candidez, candidatura lui Cicerone mă incită. Am spus-o în sensul că având un contracandidat de talia dânsului, voi candida și eu. Rămâne ca membrii asociației să se pronunțe. Cred însă că Ionescu-Galbeni prin acest gest își plătește polițe. Nu este prima dată când el are ocazia să se dea în spectacol și am înțeles de la niște prieteni care au asistat la această întâlnire că a fost extrem de agitat. Furia care l-a cuprins acum vine de la faptul că toate barierele doctrinare și nedoctrinare ale PNȚCD nu mai pot stopa proiectul meu de lege care se apropie de final. Asta îl agită și îl sperie, îi înțeleg neliniștea, iar replica mea la toți și la toate va fi legea. Pe lângă Galbeni în partid sunt destui care se tem. După ce amicii mei se vor consuma, eu vorsta liniștit și voi aștepta efectele legii, în mod normal ascensiunea lui Ionițoiu nu trebuia să fie forțată, să fie făcută cu bătăi de pumn în masă, sub formă ultimativă. Ca și când ai spune că PNȚCD a condus AFDPR, îl conduce mai departe și pune la conducere pe cine vrea și când vrea. Asta intră în conflict cu mândria membrilor AFDPR. Am aflat că Radu Ciuceanu și-a adus un serios «obol» la această chestiune. Eu însă nu cred că Cicerone se va prostitua în felul acesta și va renunța la demnitatea domniei sale lăsându-se manipulat. Cu o anumită rezer­vă eu cred că ceea ce se încearcă acum seamănă mai degrabă cu o lovitură de forță. Eu nu știu de ce se teme atât de tare PNȚCD de acest proiect de lege acum când se află la Putere, după ce si-a dat deplinul acord în perioada în care se afla în Opoziție. Eu cred că până acum doi ani acest partid era adevăratul PNȚCD. Așa cum este condus astăzi este o caricatură.” în replică, dl Cicerone Ionițoiu ne-a declarat că este unul dintre inițiatorii acțiunii de organizare a deținuților politici încă din 1978, când a făcut un proiect de decret cu privire la anumite despăgubiri: “în Franța am trecut la organizarea acestei asociații a deținuților politici anticomuniști împreună cu Remus Radina. Am rămas surprins acum când am văzut în ziare că singurul rezistent din țara românească a fost Ticu Dumitrescu, după ce o bună parte de timp nu a fost prezent la acțiunile noas­tre din țară în perioada comunistă. Venind în țară după 1989 am văzut că se petrec unele lucruri stranii, că AFDPR a fost divizată în două categorii. Ticu Dumitrescu­ a fost susținut de PNȚCD ca fiind membru al partidului, dar am rămas uimit când am văzut că s-a pornit­ o acțiune ce m-a șocat la prima vedere că s-a anunțat retragerea AFDPR din CDR. Acum o săptămână i-am spus­ lui Dumitrescu: «Cum ți-ai permis să faci una ca asta, asta este o crimă. Este exact ceea ce a făcut doctorul Lupu în ‘46, o scindare a partidului, în loc să dai voie Convenției să meargă mai departe tu vii și șantajezi». Oare nu se întâmplă asta pentru că nu a avut acces la o funcție de conducere în partid sau SRI, sau MI, mai ales că începuse atacul și împotri­va lui Dejeu. M-am gândit că ar putea fi o ambiție bolnăvicioasă și l-am rugat insis­tent să renunțe la candidatura la președinția AFDPR. Are probleme la Senat și alte probleme. De exemplu, vii acum și ceri publicarea listelor cu informatorii! Se știe cine are dosar la ora actuală. 90% sunt foștii deținuți politici. Scoțând dosarele nu prevezi ce se va întâmpla cu cei care în­­tr-adevăr au o vină și există unele suspi­ciuni. Ce faci, cu ei? îi dai jos din ierarhia societății? Sau îi dai afară din țară? Vino­vați sunt dar nu produci atunci un război civil între deținuții politici? Asociația trebuie să aibă un rol de asanare morală și nu unul politic; în concluzie, cred că activi­tatea lui Ticu Dumitrescu la conducerea AFDPR a fost și este nesatisfăcătoare.” Marian Sultănoiu Foștii deținuți politici Ticu Dumitrescu și Cicerone Ionițoiu concurează la președinția AFDPR pentru a rezolva un conflict din PNȚCD; e vorba de tensiunile create de Legea deconspirării dosarelor de Securitate / Foto: O. Tibăr Bref Rugă Odată cu reluarea activității parla­mentare a fost reluată și campania Ordonanțelor guvernamentale de toamnă - dintre care cea mai răsărită este ordo­nanța privind redistribuirea fondurilor provenite din privatizarea prin vânzare. Potrivit noului algoritm, 70% din bani intră la bugetul statului, 15% revin FPS, în calitate de vânzător, iar restul de 15% intră într-un fond de dezvoltare gestionat tot de guvern. Faptul că grosul vânzării merge în buzunarul patroanei, 15% merge la proxenet iar 15% ajunge la sectorist­­ lăsând cea mai veche între­prindere din lume în pagubă, n-a trecut neobservat. Astfel, deși dl Sorin Dimitriu e convins că noua distribuție a fondurilor va fi un succes cu casa închisă, dl Bogdan Baltazar reprezentând PD - FPS, consideră că banilor intrați la buget li se va pierde urma­și, că, nefiind folosiți , pentru retehnologizare, vor da investito­rilor semnalul “că am schimbat macazul”. Schimbarea macazului l-a dus pe dl Baltazar direct la Dumnezeu: “Mă rog la Dumnezeu, a mărturisit dânsul, ca Guvernul să nu bage acești bani în consum sau în mânuirea aparatului biro­cratic”. Mă rog, să sperăm că Dumnezeu va preciza destinația acestor sume, întru­cât așa cum dacă din pământ ești, în pă­mânt te vei întoarce, dacă ești din privati­zare, în privatizare se cuvine să te întorci, în fine, spre deosebire de dl Baltazar, dl Iliescu s-a rugat la TVR să-i dea și dânsu­lui o oră pentru a începe lupta cea mare cu puterea actuală. Drept care, luni seara liderul PDSR a apărut alături de dl Diaconescu la o oră de maximă nervozi­tate și a reușit să-și piardă atât de repede măsura încât a lăsat impresia că-și caută ridicolul cu lumânarea. Dacă Diaconescu zicea, de pildă, că în timpul dlui Iliescu în locul privatizării “s-a făcut un hibrid”, dl Iliescu sărea imediat zicând că “cel mai concludent hibrid” este acum. Dacă dl Diaconescu observa că în cei șapte ani “s-a deschis poarta corupției”, dl Iliescu țâșnea iarăși susținând că “nu există corupție mai amplă” decât acum. Dacă reapariția dlui Iliescu la TVR n-a adus nimic nou­­ ba, din contră, a adus ceva foarte vechi, în schimb Floriana Jucan, invitată de PRO TV să prefațeze, cu autoritatea-i recunoscută, filmul “Femei pătimașe” a făcut o observație nocturnă interesantă la adresa intrării dlui Măgu­­reanu în politică: “Rămâne de văzut dacă dl Măgureanu va mai fi peste două luni la fel de liber ca acum”. Această premoniție pătimașă sugerează că dl Măgureanu n-a neglijat posibilitatea de a juca-n cătușe. __________Tia Șerbănescu 1 ț Gavra îi cere scuze Gelul Voican l-a vizitat pe Măgureanu Gelu Voican Voiculescu, membru mar­cant al PDSR, a fost văzut de către reporterii de la “Cotidianul” în timp ce ieșea­ din sediul în care își desfășoară activitatea Virgil Măgureanu. Contactat de reporteri, Gelu Voican Voiculescu a declarat cu inocență că nu știe dacă în acest sediu își desfășoară activitatea Virgil Măgureanu. Fapt prea puțin probabil, datorită restricțiilor puse­ tuturor celor care doresc să intre în clădire, în strada Nicolae Iorga la nr. 1 ființează firma “Consultanța pentru România”, unde fostul numărul unu al SRI oferă “consultanță”, dar nu și interviuri, întrucât “nu are nimic de oferit presei”. (C. Rang­heț, C­ruțu)_______ Deputatul PUNR Ioan Gavra a cerut ieri scuze ministrului Gavril Dejeu pentru că în cotidianul “National” a apărut un articol despre o “aventură” a lui Dejeu cu deputata PNȚCD Ana- Maria Galic. Ioan Gavra, cunoscut pen­tru gura sa “slobodă”, susținuse, potrivit ziarului “National”, că fiind vecin de cameră cu Ana Galic, aflase de mai mult timp de relația intimă a celor doi. Ieri însă, Gavra a dezmințit informațiile din presă, afirmând: “Eu nu am spus asa ceva”. De asemenea, deputatul PUNR a adăugat că ministrul Gavril Dejeu are dreptul să i se respecte viata privată, “ca orice persoană, de altfel”. Din cauza afir­mațiilor lui Gavra, grupul parlamentar PUNR a fost în fierbere, ieri, Biroul Permanent întrunindu-se de urgență și făcând ulterior presei precizări de genul: “Biroul Permanent al PUNR se disociază de cele spuse de Ioan Gavra. Reamintim că Ioan Gavra nu este membru al Biroului Permanent și nu deține nici o funcție de conducere în partid”. Menționăm că președintele PUNR, Valeriu Tabără, este plecat din țară._____ lui Dejeu întrucât în săptămânalul “VIP” și în ediția de ieri a cotidianului “National” era citat ca sursă a informației Ioan Gavra a precizat în exclusivitate pentru “Cotidianul”: “La mijloc cred că este vorba de o acțiune de compromitere a lui Dejeu. S-a lucrat tipic polițienesc, în «VIP» a apărut fotografia deputatei Ana- Maria Biriș și numele deputatei Lia Galic. Prima este blondă, cealaltă este brunetă, în «National» s-a făcut aceeași confuzie, apărând în desenul de pe prima pagină o persoană feminină blondă. Ori este vorba de nonprofesionalismul unor ziariști, ori așa li s-a indicat. Personal, nu am declarat și am făcut-o pe toate canalele mass-media, la timpul respectiv, că m-a deranjat descinderea în miez de noapte a celor ce asigurau protecția dlui Clinton. Nimic mai mult”. Indiferent de confuziile făcute, ieri ambele deputate erau vizibil marcate de cele apărute în presă. Lucian Gheorghiu ________Adriana Duțulescu Gavra confirmă spusele lui Abraham care anunțase compromiterea lui Dejeu Drumul spre Europa e pavat cu vize Una dintre temele abordate de către președintele României, dl Emil Con­stantinescu, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o luni cu președintele Comisiei Europene, dl Jacques Santer, a fost posi­bilitatea eliminării vizelor pentru cetățenii români dornici să călătorească în țările comunitare. Președintele CE a afirmat că vizele constituie în prezent o discriminare la adresa țării noastre, dar că autoritatea cu putere de decizie în acest sens este Consiliul Uniunii. Acesta se va reuni în luna decembrie a.c. Până atunci, românii vor prezenta, ca și până acum, mai multe documente atunci când se vor înscrie pentru a primi viză de la ambasade. Spre exemplu, pentru obținerea unei vize de ședere de maximum trei luni în Elveția, solicitantul depune un dosar care conține pașaportul și o fotografie tip, o cerere de viză, precum și o invitație scrisă în germană, franceză, italiană sau engleză din partea persoanei domiciliate în Elveția. în cazul unui sejur de durata unei luni, persoana în cauză prezintă o ade­verință de la serviciu, care certifică faptul că aceasta are loc de muncă asigurat la întoarcerea în țară. Intervalul scurs din momentul depunerii dosarului și până la obținerea răspunsului variază în funcție de țară. Astfel, pentru Marea Britanie, răspunsul se obține în câteva ore, pentru Elveția și Austria într-o zi, iar pentru Italia într-o săptămână. Există diferențe și în ceea ce privește valoarea taxelor care se plătesc pentru obținerea vizelor.­Viza pentru Elveția comportă o taxă de 200.000 lei, cea pentru Italia 192.000 lei, pentru Marea Britanie 429.000 lei, în timp ce pentru viza de turist în Suedia sunt nece­sari 180.000 lei, iar pentru tranzitarea acestei țări - 120.000 lei. Nici una din ambasadele țărilor pe care le-am avut în vedere nu primiseră, ieri, instrucțiuni de schimbare a regimului vizelor pentru cetățenii români. (Alexandra Ardelea, Mihaela Bengulescu și Sorina Buza­tu) Ciorbea a discutat pre­n șii cu sindicatele t Ieri, în urma întâlnirii Guvernului cu Patronatul și sindicatele, președintele Cartelului “Alfa”, Bogdan Hossu a declarat: “Un câștig este angajamentul Guvernului ca de la 1 ianuarie 1998 plata TVA-ului și a impozitului pe profit să se facă la data încasării facturii și nu la data livrării.” De asemenea, Guvernul s-a angajat ca sindicatele și patronatul să participe la perfectarea Legii investitoru­lui, Legea privatizării și a Bugetului pe anul 1998. Președintele BNS, Dumitru Costin a constatat în urma acestei întâl­niri lipsa de comunicare cu Guvernul în ce privește modificarea sistemului de impozite pe salarii și pe venitul global, precum și felul în care va fi conceput bugetul de stat pe anul viitor. Gabi Zamora In urma întâlnirii cu fostul lor coleg, Victor Ciorbea, Bogdan Hossu s-a declarat mulțumit, iar Dumitru Costin, dimpotrivă­­ Foto: R. V. A4i Delegația română la Consiliul Euro­pei a recunoscut, ieri, că membrii acesteia nu reușesc să colaboreze. Adrian Năstase a considerat că “e o situație specială a delegației române”, spunând că György Frunda nu se consultă niciodată cu colegii săi. La rândul său, Frunda a criticat presa precizând că ziariștii nu știu să facă diferența între o știre și un comentariu (G. A.) Corespondență din Luxemburg de la Ioana Lupea “Poporul român e gata să se sacrifice” a declarat președintele Emil Constantinescu Guvernul luxemburghez estimează că, în timp rezonabil, România va deveni o țară cu care se vor putea începe negocierile de aderare, a declarat ieri premierul Luxemburgului, Jean-Claude Junker, președintele în exercițiu al Uniunii Europene, după întâlnirea cu șeful statului român, Emil Constantinescu. Statele care nu vor fi nominalizate în decembrie, la reuniunea Consiliului European, nu vor fi îndepărtate, soluția fiind, așa cum a spus și Jacques Santer, președintele Comisiei Europene, reexaminarea periodică a situa­ției lor. Junker a subliniat că trebuie găsite instrumentele de apropiere între acestea și Uniunea Europeană. Mesajul transmis de Junker, asemănător cu cel al președintelui Comisiei Europene, Santer, a fost că toate țările candidate vor avea aceeași șansă, dar că drumul României spre integrare este greu și plin de sacrificii. Despre sacrificii a vorbit ieri și președintele Constantinescu. “Poporul român este gata să se sacrifice”, s-a angajat Emil Constantinescu, procesul de integrare în UE fiind unul anevoios, îndelungat, care impune schimbări radi­cale în economie și administrație, cu atât mai mult cu cât România nu este pregătită să facă acest pas. Ceea ce a obținut președintele la întrevederile cu premierul belgian Jean-Lu­c Dehaene, cu Jacques Santer și cu Jean-Claude Junker, a fost promisiunea că procesul de extindere nu va fi unul discriminator. Astfel, pe măsură ce va îndeplini criteriile de aderare, România va putea intra în programul de extindere al UE. Vizita președintelui Emil Constatinescu în Belgia, respectiv întâlnirile cu premierul Jean-Luc Dehaene și cu Jacques Santer, a trecut neobservată pentru mass-media de limbă franceză. Ziarele de mare tiraj de ieri, “Le Soir”, “La libre belgique”, preocupate de evenimentele comunității (cum ar fi rata crescută a divorțurilor în Belgia), ignoră vizita președintelui României, ce-i drept neoficială și fără rele­vanță pentru belgianul de rând, singura publicație care a acordat spațiu, una locală, din Liege, a relatat momentul deschiderii anului universitar, unde a participat și Emil Constantinescu. Prezența lui Emil Constantinescu s-a făcut însă simțită în hotelul “Hollyday Sun”, unde a fost cazat, împreună cu soția sa Nadia, venită special de la Strasbourg, prin numărul body­­guarzilor de la etajul VII și prin buchetele de flori primite la recepție pentru președin­tele României. Astăzi, președintele Constantinescu se va întâlni, la Bruxelles, cu Marc Werwilghen, reprezentant al Partidului Liberalilor și Democraților din Belgia (VLD), devenit celebru ca președinte al Comisiei care anchetează cazul “Dutroux”. Prima BANCA ROMÂNA DE COMERȚ EXTERIOR LA CEA MAI BUNĂ BANCĂ DIN ROMÂNIA (EUROMONEY Magazine - Iulie 1997) Vă prezintă Y­UMILE DE FINANȚARE EXTERNĂ PE RELAȚIA BELGIA în perioada 08.09.1997 - 23.09 1997 s-a convenit și semnat extinderea perioadei de utilizare a Convenției de Credit Cadru dintre BANCOREX și GENERALE BANK­­ Belgia (la care au aderat și alte bănci belgiene, respectiv: Banque Bruxelles Lambert S.A., Kredierbank N. V., Banque Paribas Belgique S. A. și Cera Investment Bank). Principalele condiții prevăzute de convenția semnată cu banca belgiană și a cărei destinație este finanțarea contractelor comerciale dintre importatori români și furnizori belgieni, sunt: 1. Obiectul contractelor comerciale ce se pot finanța: * echipamente, mașini, instalații, inclusiv serviciile aferente; 2. Schema de finanțare: * avans: 15%, din efortul propriu al importatorului; * cota finanțabilă: 85% din valoare­a contractului comercial; 3. Valuta finanțării: *BEF; 4. Valoarea minimă a unei încadrări: * BEF 3.000.000; 5. Durata creditului: *3-5 ani, în funcție de valoarea finanțării; 6. Modalități de rambursare, în rate semestriale, egale și consecutive; 7. Dobanda: *CIAR în vigoare la data semnării încadrării, plătibilă semestrial; 8. Comisioane: * comision de gestiune: calculat flat la valoarea creditului; * comision de neutilizare: calculat asupra soldului neutilizat al fiecărei încadrări. 9. Asigurare OND: * creditele sunt asigurate de OND - instituția de asigurare a creditelor de export din Belgia. Informații suplimentare se pot obține de la sucursalele BANCOREX, precum și de la Direcția Finanțări Proiecte și Risc Bănci din Centrala BANCOREX - tel. 614.9190 int. 7122 lE.Wt OIKI-A - Imiim Jicnii prunciiilor ric­ii filicri!

Next