Cotidianul, octombrie 2004 (Anul 14, nr. 232-251)

2004-10-01 / nr. 232

SWS5S·SS·AäS p 2 EVENIMENT rswmr=^ INTENȚIE . Moștenitorii familiei Știrbey vor să vândă palatul de pe Calea Victoriei Moștenitorii familiei Știrbey sunt interesați să vândă palatul de pe Calea Victoriei, restituit de curând, întrucât nu dispun de fondurile necesare pentru întreținerea acestuia, a declarat, ieri, baronul Jakob Kripp, soțul nepoatei prințesei Maria Știrbey. „Suprafața desfășurată este de circa 2500 de metri pătrați. Sperăm ca un investitor să facă ceva deosebit aici“, a spus Kripp, care a precizat că deocamdată nu a primit nici o ofertă în acest sens. El a afirmat că, ținând cont de amplasamentul clădirii și de valoarea istorică a acesteia, prețul palatului ar putea ajunge la o valoare destul de mare, în condițiile în care lucrările de renovare se ridică la aproximativ un milion de euro. UNIFICARE BNS și CNSLR-Frăția au votat fuziunea Fuziunea dintre Blocul Național Sindical (BNS) și CNSLR-Frăția a fost votată în unanimitate, ieri, de reprezentanții celor două formațiuni sindicale, într-o ședință de cinci ore care a încununat șase ani de negocieri dificile. Viitoarea structură, despre care liderii sindicali susțin că va avea cel puțin un milion de membri cotizanți, se va numi „Blocul Național Sindical Frăția“ și ar putea avea congresul de constituire la mijlocul lunii octombrie. în 14 octombrie vor avea loc congresele în care cele două confederații vor lua decizia finală privind fuziunea, iar a doua zi va fi ședința de constituire a noii structuri. Tot atunci ar urma să fie desemnată conducerea și să fie adoptate statutul și strategia confederației, în ceea ce privește orientarea politică a viitoarei centrale sindicale (în condițiile în care BNS și partidul fondat de această confederație a încheiat un acord cu PRM, iar CNSLR-Frăția are o înțelegere similară cu PSD), liderii BNS și CNSLR-Frăția au evitat să adopte o poziție tranșantă. EXCES Lege specială pentru asociațiile de pensionari Interesul pe care instituțiile statului îl manifestă în ultima vreme pentru pensionari începe să frizeze absurdul după ce, ieri, Senatul a aprobat proiectul unei legi speciale privind constituirea și funcționarea asociațiilor de pensionari. Inițiativa legislativă aparține deputaților PSD Smaranda Dobrescu și Dumitru Buzatu, care susțin că prin acest proiect s­­ „se intenționează să se asigure o implicare activă a pensionarilor în viața socială, printr-o colaborare permanentă între aceștia și autoritățile­­ administrației publice centrale și locale“. La dezbateri, mai mulți senatori din opoziție și-au exprimat îndoiala cu privire la utilitatea­­ practică a acestei propuneri legislative, dat fiind că există deja legi care­­ reglementează constituirea și funcționarea asociațiilor, iar dreptul de asociere este garantat de Constituție. Potrivit proiectului, asociația pensionarilor are caracter nepatrimonial, este autonomă și apolitică, se constituie dintr-un număr de cel puțin 25 de pensionari și dobândește personalitate juridică în momentul înregistrării. PREȚURI . Trenul, mașina și gazele naturale se scumpesc Petrom va majora de astăzi prețurile de de referință la carburanți cu 200 de lei pe litru, ca urmare a deprecierii monedei naționale față de euro, se arată într-un comunicat al companiei. Decizia de majorare a prețului se aplică atât în cazul benzinei, cât și al motorinei, indiferent de sortiment. Pe de altă parte, tarifele pentru transportul feroviar de călători vor fi majorate de astăzi cu 5,6%, măsura vizând toate categoriile de trenuri, conform unui comunicat al CFR Călători. Tot de astăzi se scumpesc și gazele naturale, cu 5%, astfel că toate categoriile de consumatori vor plăti cu circa 200.000 de lei mai mult pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale consumate. ÎNVĂȚĂMÂNT 9 ........ o ti ; Comă alcoolică la ora de chimie Doi elevi din clasa a IX-a a unui liceu din Vaslui au intrat, ieri, în comă alcoolică, în timpul orei de chimie, după ce au băut, împreună cu alți doi colegi, doi litri de țuică, fiind transportați la spital. Cei doi elevi ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui au căzut din bancă în timpul orei de chimie, iar după ce li s-a acordat primul ajutor au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Această situație este fără precedent la LPS Vaslui, iar conducerea școlii a anunțat că îi va sancționa drastic pe cei doi. TOPUL EVENIMENTELOR ** Alianța PNL-PD „Dreptate și Adevăr“ prezintă componente din programul său de guvernare care îi privesc pe vârstnici. ** Reprezentanța UNICEF în România, în colaborare cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului și Centrul pentru Politici Publice „Aven Amenza“ organizează o masă rotundă la care va fi dezbătută problema discriminării copiilor romi în cadrul campaniei „Discriminarea ucide vise“. * Prim-ministrul, Adrian Năstase participă la inaugurarea Muzeului Național Filatelic. -:M HP VINERI, 1 OCTOMBRIE 2004 CAZUL BASESCU Un material strict secret ce sugerează o colaborare între Traian Băsescu și Direcția de contrainformații militare s-a scurs în presă Jocul cu documentele Securității Mihaela Gănet . Un document secretizat ajuns în presă­­ dar prezentat oficial doar ju­decătorului din dosarul „Băsescu vs Ciuvică“­­ sugerează că Traian Bă­sescu, liderul Partidului Democrat, a avut o colaborare cu fosta Secu­ritate, mai precis cu Direcția de con­trainformații militare, colaborare a cărei natură urmează să o stabileas­că CNSAS. Documentul a fost soli­citat de Judecătoria sectorului 2 de­ținătorilor de arhivă, respectiv MApN, pentru a face proba verității în procesul de calomnie intentat de Traian Băsescu lui Mugur Ciuvică, liderul Acțiunii Populare, care l-a acuzat public de colaboraționism cu poliția politică a fostului regim, „în evidența depozitului de arhivă, se află Registrul-jurnal pentru eviden­ța rețelei informative a Comanda­mentului Marinei Militare Constan­ța, inventariat la nr. 39/1972. Din stu­diul acestuia, rezultă că Traian Bă­sescu, născut la data de 04.11.1951, a fost colaborator al organelor de contrainformații militare, pe timpul cât era elev al Institutului de Mari­nă“, la care se adaugă un număr de dosar personal, dar și faptul că nu i s-a stabilit nume conspirativ. Ar fi, așadar, vorba de un angajament de colaborare din vremea studenției, la care nu sunt atașate eventuale ra­poarte. Băsescu susține că „nu exis­ta om care să nu fi plecat în străină­tate și să nu fi fost obligat să-și pre­zinte rapoartele la întoarcere, ca să i se înnoiască avizul anual de naviga­ție“. Dincolo de semnificația docu­mentului, pe care numai CNSAS este în măsură să o lămurească, se pune problema respectării Legii se­cretului de stat. Documentul ajuns la instanță nu a putut fi consultat de avocații părților, dar a ajuns la presă fără ca nimeni să fi putut explica pe ce filieră. Mai mult, documentul a ajuns la presă înainte de a ajunge la CNSAS. Liderul PD, Traian Băsescu, a susținut, ieri, că redacția ziarului Libertatea, care i-a transmis pe fax documentul, susține că i-a fost pus la dispoziție de MApN. De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al MApN neagă acest lucm, iar ziarul Libertatea nu a oferit un răspuns; în continuare, Ministerul Apărării Na­ționale a ieșit public cu două decla­rații prin care își nuanțează implica­rea. Purtătorul de cuvânt al MApN, locotenent-colonel Gelaledin Nezir, a explicat că și CNSAS, și Judecă­toria au primit același document, care conținea răspunsul la solicitarea instanței în dosarul „Băsescu-Ciu­­vică“, după ce, anterior, CNSAS, prin vocea lui Horia-Roman Pata­pievici, acuza MApN că a încălcat legea dacă a trimis instanței un do­cument pe care ar fi trebuit să-l fur­nizeze CNSAS, în codițiile în care SIE, SRI și MApN au răspuns Con­siliului că nu au nici un document privind legătura lui Băsescu cu Securitatea. în continuare, Gelal­din Nezir a explicat că, înainte de alegerile lo­cale, CNSAS a primit un alt răs­puns, deoarece făcuse un alt tip de cerere, în timp ce Judecătoria secto­rului 2 a primit un document clasi­ficat referitor la Traian Băsescu, la solicitarea „concretă“ a instanței. Nezir spune că CNSAS a cerit MApN cu totul altceva decât a cerit Justiția. Așa s-ar explica de ce la CNSAS documentul a ajuns ulteri­or primirii lui la instanță și în presă, fiind desigilat și discutat în Colegiul CNSAS abia ieri, data trimiterii fiind 28 septembrie. „Dacă MApN ar fi avut un astfel de document, în momentul în care noi am făcut o cerere la investigarea lui Băsescu, ar fi trebuit să ne spună­ atenție, există o problemă, formăm o comisie mix­tă și să prezentăm documentul ca să decidem dacă rămâne sau nu clasi­ficat“, insistă Horia-Roman Pata­pievici. „CNSAS a cerut altceva de­cât a cerut instanța. Dacă ne cerea, dacă instanța ne cerea tot ce ne-a cerut CNSAS, primea același răs­puns pe care l-a primit CNSAS“, a menținut, de partea cealaltă, argu­mentul MApN ministrul Ioan Mir­­cea Pașcu, citat de BBC. Totodată, întrebat cum s-a întâm­plat ca documentul să se „scurgă“ către presă, partorul de cuvânt al MApN spune că nu știe și că insti­tuția sa l-a trimis doar la instanță și la CNSAS, însă chestiunea încăl­cării Legii secretului de stat, o dată cu apariția documentului în presă, „trebuie lămurită de cei abilitați“ și că nu se pune problema unei anche­te interne. De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Parchetului, Simona Fro­­lu, ne-a declarat că „MApN ar tre­bui să facă plângere la noi pentru că a dispărut acest document, ei ar tre­bui să-și suspecteze propriii oa­meni“. SRI, care este responsabil de siguranța națională, nu a intervenit public. Din punctul său de vedere, Tra­ian Băsescu a explicat că este im­portant ca Judecătoria sectorului 2 să confirme dacă documentul care a ajuns în posesia sa și pe baza căruia spune că i s-a propus o negociere, identic cu ajuns în presă, este ace­lași. El spune că persoana care a în­cercat să-l șantajeze provine din mediul „politic“, refuzând însă să precizeze numele acesteia. Băsescu a afirmat că a primit documentul de la „un mesageri” al cuiva din mediul politic, care a venit la Primăria Ca­pitalei. „Documentul de la Liberta­tea este similar cu cel clasificat pre­zentat doar judecătoarei? Atunci, înseamnă că avem un serviciu im­plicat în campania electorală și mai ales servicii care scot documente de dragul de a face un joc politic“, a spus Băsescu, în privința verdictu­lui, el a spus că se așteaptă la orice, dar că nu se consideră o victimă po­litică și că Alianța nu va avea de pierdut în plan electoral. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității consideră că „ deținătorii de arhivă socotesc normal să manipuleze documentele de care dispun după interese și strategii proprii, în disprețul obligației de a răspunde cu acuratețe “ solicitărilor instituției Campania electorală înlătură praful de pe dosare „Utilizarea politică a temei colaborării cu Securitatea este marginală din punct de vedere al efectului electoral“ Analistul politic Cristian Preda consideră că această temă de atac asupra lui Traian Băsescu nu va avea efectele scontate, deoarece subiectul colaborării cu Securitatea nu este de interes larg. „Crearea CNSAS și dezbaterea publică pe tema Securității nu s-au sincronizat. CNSAS a fost creat cu întârziere. Tocmai de aceea, acum, utilizarea politică a temei colaborării cu Securitatea este marginală din punct de vedere al efectului electoral. Traian Băsescu a ieșit favorabil din aceste confruntări tocmai datorită tonusului pe care îl manifestă, în plus, o parte importantă din publicul românesc percepe încă apartenența la Securitate drept un lucru bun. Implicit persoanele care au fost asociate cu Securitatea sunt văzute astfel ca având elemente «sănătoase». E adevărat că acest public aparține electoral PSD și PRM, însă nu integral. La aceste considerații se poate adăuga faptul că lui Traian Băsescu îi sunt oarecum favorabile astfel de atacuri, pentru că îi dau posibilitatea să reacționeze într-un stil iritat, stil ce i-a adus popularitate. Mai degrabă, atacurile venite pe tema dosarului «flota» ar fi putut să-l slăbească electoral pe Traian Băsescu“, consideră Cristian Preda. Analistul Cristian Ghinea consideră că e greu de apreciat dacă aceste atacuri vor diminua sau nu din popularitatea lui Băsescu. Ghinea atrage atenția asupra felului disproporționat în care Băsescu, pe de o parte, și Năstase, pe de altă parte, sunt mediatizați: „în timp ce Adrian Năstase vizitează ferme agricole și întreprinderi private și după femei simple la televizor, Băsescu e ținut în corzi, i se arată diferite «pisici» și apare în mass-media în contexte negative. Aceasta se întâmplă în situația în care monitorizările CNA îi arată pe cei doi aproximativ la egalitate în privința numărului aparițiilor și totodată în contextul în care în campania electorală din acest an a fost restricționată publicitatea tv și în ziare“, consideră Cristian Ghinea. ■ pp _____ _ _ _ Cotidianul _______ Jf­ ACCIDENTUL ZILEI Triplu campion în Raliul Paris-Dakar. Richard Saind­ a murit în deșert Motociclistul francez Richard Saind­ a fost ultimul faraon al deșertului, calitatea sa de triplu învingător în Raliul Paris-Dakar (1999, 2000, 2003) conferindu-i sceptrul lăsat de Stephane Paterhansel, care, acum câțiva ani, prefera sigu­ranța volanului în locul ghidonului. Savidt a ră­mas să înfrunte nisipul din plin și, atras în perma­nență de măreția dunelor, a ales să participe, în această săptămână, la Raliul Faraonilor din Egipt. După trei etape, era al patrulea în clasa­mentul general, motiv pentru care, miercuri sea­ră, a forțat accesul pe podium. Pe drumul dintre Baharia și Siwa, el a desconsiderat pericolul creat de nisipul fin pe suprafața cu foarte mici nere­­gularități, astfel că a accelerat până la 285 km/oră. Deșertul a fost, însă, nemilos și cea mai mică greșeală a pilotului francez a fost pedepsită tra­gic și definitiv. Savnct a căzut și a rămas incon­știent lângă motocicleta sa, în deșertul mut de lângă frontiera cu Libia. Agitația în jurul său avea să se stârnească după câteva minute, când a fost transportat cu elicopterul la clinica mobilă de la Siwa, apoi la Cairo, unde medicii nu au pu­tut face altceva decât să constate decesul. Avea 34 de ani și se mândrea cu victoria în ediția din 2002 a Raliului Faraonilor. Nu au trecut decât doi ani și Savid­ avea să plătească cu viața îndrăz­neala de a tulbura liniștea deșertului. (D.S.) CNSAS va studia dosarul Băsescu în consecința a tot ce s-a întâmplat. CNSAS protestează față de faptul că „deținătorii de arhivă socotesc normal să manipuleze documentele de care dispun după interese și strategii proprii, în disprețul obligației de a răspunde cu acuratețe“ solicitărilor Consiliului, amintind că, în data de 27 februarie 2004, conform procedurilor curente, Colegiul CNSAS a solicitat deținătorilor de arhive (inclusiv MApN) documentele necesare în vederea stabilirii eventualelor raporturi ale lui Traian Băsescu cu fosta Securitate, iar MApN a informat, prin Adresa nr. 4­619 din 18 mai 2004, că nu există în cazul în speță documente incriminatoare. „Este încă o dovadă că, nedeținând întregul fond arhivistic al fostei Securități, precum și un acces nelimitat la instrumentele de evidență ale acestui fond, așa cum prevede Legea 187/1999, CNSAS nu poate face cercetări temeinice și nu poate emite judecăți definitive cu privire la persoanele pe care, de drept, le verifică“, se mai arată în comunicat. CNSAS precizează că protestează față de această situație de la data înființării, „din păcate, fără nici un rezultat“. Potrivit lui Horia-Roman Patapievici, după desigilarea documentului primit abia ieri de la MApN, Colegiul va cere să studieze dosarul la care face trimitere acesta. cut în plasă PETRE DAEA ministrul Agriculturii Pentru că, la inițiativa sa, șco­lile din mediul rural vor beneficia pe timpul iernii de lemne de foc gratuite. Sut în bază OVIDIU BRÂNZAN ministrul Sănătății Pentru că a comandat o canti­tate insuficientă de doze de vac­cin antigripal, nerespectând reco­mandările OMS.

Next