Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)

1970-01-03 / nr. 1

Proletari din toate țările, uniți-vă! BIBLIOTECA„ASTfTA"| SIBIU _• lui 2005 Mi G 29?o, ' d< й* nra, SAPTAMÎNAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL o ANUL V * NR. 1 (204) • SÎMBATA 3 / 1970 • 12 PAGINI 1 LEU BUCOVINA Intîi iți ies in cale, supli, fagii să-ți drămuiască o Suceviță-n zori , apoi ies munții din brilogul lor cu apele, cu omătul și cu fragii. Intii se lasă vulturii in zbor spre șesuri incarcate de miragii, pe urmă se pornesc, așa ca magii spre stea de vis, păduri de brad sonor. O, țara mea de foșnet și de dulce pâmint visind cu stelele in ierbi ! Cind prea trudit coboară să se culce Voievodul soare smulge dintre cerbi o frunză de trifoi și-o mănăstire să bea din ele dor și strălucire... Dragoș Vițcol în acest număr desene de MARCELA CORDESCU RURAL-URBAN-URBANIZARE C eea ce a reușit pînă în prezent să stabilească statistica și sociologia, cu un caracter de valabilitate științifică indiscutabilă, cu privire la relația dintre rural și urban, este caracterul logic al trecerii de la rural la urban, în condițiile dezvoltării economice și sociale a vieții umane Deschis puternic de revoluția industrială, fenomenul se intensifică pe măsura dezvoltării procesului de industrializare. Actuala revoluție a științei și tehnicii îl adîncește mai mult. In condițiile ei, alături de sectorul agriculturii și de cel al industriei se dezvoltă impetuos sectorul serviciilor, aceasta alimentînd în mod specific rîndurile populației urbane. Mai mult decît atît, Ruralul face el însuși pași hotărîtori în sensul transformării sale în urban. Adoptînd tehnica modernă în lucrările și în mișcările sale, exigențele vieții moderne în orarul său de muncă, în legăturile sale cu piața, adoptînd confortul, telefonul, televizorul, mașina, mobilierul și utilajul modern al locuinței, ruralul evoluat devine un tip al urbanului, un tip care prezintă din multe puncte de vedere avantaje față de urbanul tipic, obișnuit. Cercetătorii din domeniul vieții sociale urmăresc cu un viu interes dezvoltarea fenomenului în acest sens. Ei își pun probleme de măsurare a gradului de urbanizare, de caracterizare a stadiului procesului în diferite țări, epoci și sisteme social-economice, de studiere a consecințelor ce le are procesul asupra organizării viitoare a așezărilor omenești și asupra felului de a fi al omului. Procesul de urbanizare este un proces complex. El pune probleme foarte variate, unele privind cauzele lui, altele privind consecințele sale, imediate și de perspectivă : probleme urbanistice, socio-economice, culturale, psihologice, sanitare etc. Noțiunile «rural» și «urban» sînt noțiuni complexe și evolutive, iar, ca atare, ele pot fi privite sub aspecte diferite , ca mod sau stil de viață, ca nivel de viață, ca tip de ocupații, ca peisaj geografic. Ca stil de viață, putem vorbi de simplitate rurală în fața complexității urbane, de liniște rurală alături de zgomotul urban, de tradiționalism rural în fața evoluționismului sau dinamismului specific urban. Ca nivel de viață, mai ales cind punem față în față satul tipic și orașul, se poate stabili o diferențiere între nivelul specific rural față de cel urban. Ca tip de ocupații, se diferențiază, pe de o parte, ocupațiile specifice rurale, legate mai ales de agricultură, silvicultură, pescuit, păstorit, industrie casnică, iar pe de altă parte, ocupații de tip urban, legate de industrie, transporturi, construcții, comerț servicii. Ca peisaj geografic, ne referim îndeosebi la aspectul exterior al celor două tipuri : o răspîndire mare în teritoriu a populației rurale, alături de aglomerații caracteristice ale populației în cazul urbanului. In toate cazurile, se pot ivi zone de interferență între cele două tipuri. Trecerile de la un tip la altul nu se pot delimita în mod riguros. In peisajul geografic îndeosebi sînt recunoscute zonele de legătură dintre rural și urban sub forma preurbanului. O zonă preurbană evoluează totdeauna spre urban, tinde să se încorporeze în urban. La rîndul său, urbanul își găsește adesea în preurban un fel de cîmp de respirație. Iar fenomenul acesta, de respirație a urbanului în cîmpul deschis al ruralului și, în sens invers, de prelungire a ruralului în urban, nu este încercuit ; cîmpul de mișcare al fenomenului este în continuă creștere. Zonele de pendulare ale multor muncitori între oraș, unde ei își au locul de muncă și între sat, unde își au domiciliul și familiile, se extind și ele tot mai mult, pe măsura modernizării mijloacelor de transport. Aceste zone pot fi clasificate astăzi în zone de rază mică, mijlocie și mare, cele din urmă ajungînd la peste 50 de kilometri distanță de la centrul urban respectiv. Și aceste zone se apropie într-un fel de urban. Muncitorii navetiști sînt agenți ai influenței urbane în mediul rural în care domiciliază încă familiile lor. Interferențele sînt tot mai vizibile între astfel de spații și tipuri diferite. Trecerile din astfel de zone în urbanul propriu zis se fac într-un chip tot mai lejer. In sens completiv, în condițiile mijloacelor moderne de circulație și în condițiile dezvoltării unor factori indezirabili ai marilor aglomerații, apare și fenomenul invers, de trecere din urbanul propriu zis în zonele mai liniștite ale preurbanului sau în cele de pendulație mai mare. Fenomenul este foarte bine cunoscut în țările în care s-a ajuns la importante aglomerații urbane. Tot în acest sens trebuie să privim extinderea sistemului reședinței a doua a citadinilor în rural. In principiu, statistica nu poate lucra decît cu date comparabile, iar astfel de date nu se pot obține decît din definiții unitare și din tehnici de măsurare unitare. Dintre metodele privind măsurarea gradului de urbanizare, statistica s-a oprit cu preferință la formula care exprimă ponderea populației urbane în totalul populației. Dar această formulă implică determinarea concretă a celor două categorii (elemente de calcul): urban și rural. Și tocmai aici intervin dificultățile problemei. Remarcabil în mod deosebit în sensul acestei preocupări, este faptul că Le Al. Bărbat (continuare in pag. a 3-a)