Cronica, 1995 (Anul 30, nr. 1-24)
1995-01-16 / nr. 2
Traian MOCANU La nașterea Sfintului Pentru că tocmai clipele stingerii lui au fost tulburate de cuvînt greu și necugetat, de hărțuiala continuă și răuvoitoare, concentrată spre stingerea lumii și iluminării, am fost și de data aceasta încredințați că măcar clipa nașterii lui trebuie să rămînă neatinsă și neamestecată nici barem cu lacrima unui înger. Adînca și neprihănita uluire în sine ni s-a părut cea mai nimerită pentru a grăi despre nașterea lui Eminescu. Dintr-o asemenea rațiune și gestul Muzeului literaturii Române din Iași care în cadrul manifestărilor consacrate evenimentului in zilele de 14—15 ianuarie 1995 a acordat copiilor întîietate de a vorbi despre nașterea Sfintului Cuvîntului. Copii ca lacrima, teți frumoși din lacrimă de la Cercul literar Aripi al Școlii nr. 16, prof. îndrumător Rodica Dorobanțu, ai cercului artistic „Porni Luceafărul" de la Școala nr. 4, profesor îndrumător Nadia Nuță, cenaclul „Mugurașii“ de la Școala nr. 43, îndrumător înv. Magdalena Mănuță, ansamblul artistic al școlilor nr. 39, 26 și 43 au fost toată ziua de sîmbătă 14 ianuarie începînd cu orele 10 „oaspeți cu azur în gene“ ai Muzeului „Mihai Eminescu“ de la Copou, exprimîndu-și dorința de a colinda și de a revesti nașterea celui prin care spiritul românesc se mîntuie de pieire în fiece clipă și își asigură dăinuirea. Lucru dificil dar nu și imposibil. Apelîndu-se la un buchet de colinde laice, pe versuri de M. Eminescu, Valeriu Anania, Nichifor Crainic, Radu Gyr etc., relatarea genezei s-a făcut în mod simplu, firesc, momentului fiindu-i însumate prioritar emoție și sacralitate. Recitalurile din creația eminesciană, circumscrise tematic spațiului copilăriei și adolescenței, rostite de elevi ai aceleiași școli, au avut darul să ne convingă că acolo, la Ipotești, în acest Bethleem din nordul României, așa cum însuși Eminescu o spune, atunci, cu 145 de ani în urmă , părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă și nu o stea unică prin strălucirea sa și prin traiectoria ei de pe cerci Luceafărul însuși s-a înlăcrimat în tării, hotărindu-se pentru Cuvântului o reîncarnare durabilă pe pământ. Evocarea susținută de prof. univ. dr. Gavril Istrate a reetalonat dimensiunile naționale și universale ale conștiinței și creației lui Eminescu, forța regeneratoare a poetului în varii domenii de manifestare. Finalul manifestărilor din prima parte a zilei a revenit actorului Gabriel Lazăr și cantautorilor Radu Ștefan și Dorin Cernei. Emoționant și pe deplin convergent cu ideea manifestărilor momentul lansării volumelor : Eminescu și copiii și Creangă și copiii apărute sub egida Editurii Porțile Orientului , datorate scriitorilor Boris Crăciun și, respectiv, Constantin Parascan. Clipa răsăririi Luceafărului de seară fost vestită de poetul Cezar Ivănescu prin a cursul său de poezie care a devenit deja o permanență a calendarului de activități al Muzeului Literaturii Române din Iași și prin excelentul recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. Noaptea pînă tîrziu la Iași s-a colindat pentru nașterea Sfintului Cuvîntului. A răsărit soarele. Și a fost ziua a doua Zi consacrată genezei eminesciene și genezelor contemporane în mod deliberat. Sub raza geniului poeziei românești își fac înscrierea pe firmamentul creației artistice membrii cercului de artă plastică „Nicolae Tonitza“ de la Școala nr. 16 sub îndrumarea pictorului Mihai Zaii și ai cercului Școlii nr. 43 Iași îndrumător prof. Vasile Corcaci și, selectiv, elevi ai Liceului „Octav Băncilă“ din Iași, în explozia cromatică a spațiului expozițional, prezențe de prestigiu : Ioanid Romanescu, lansîndu-și un nou volum de poezie : Noul Adam, Editura Junimea, Iași, cu concursul criticului Ioan Holban și formațiile artistice ale Liceului de artă înobilînd spațiul cu sonuri de filarmonică celebră. Pînă seara tîrziu Templul Eminescu din Copou a stat cu ușile deschise fiind vadul unui adevărat flux de vizitatori care își fac din ce în ce mai des simțită și aici prezența. Ion CHIRIAC ----------------- --------------------------------------------------- - ODA (In metru untic) Nu credeam să-nvăț a muri vr’odată. Pururi tînăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei ’nălțăm visători la steaua Singurătății. Cînd deodată tu răsăriși în cale-mi. Suferință tu, dureros de dulce... Pînă-n fund băut voluptatea morții Ne-ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i . Focul meu a I stinge un pot cu toate Apele mării. Нi-al meu propriu vis mistuit mă vaiet. Pe al meu propriu rug mă topesc in flăcări... Pot să mai renvin luminos din el ca Pasărea Pheonix ? Piară-mi ochii tulburători din cale. Vino iar în sîn, nepăsare tristă. Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă ! Mi-ar fi plăcut să găsesc un titlu mai puțin provocator, dar realitatea lui se impune din ce în ce mai acut conștiinței profesionale a acelui care se ocupă și cu predarea literaturii în această epocă de tranziție înspre forme de comunicare ce tind să plaseze literatul și literaritatea în zone tot mai greu de perceput sau definit. Mi-ar mai fi plăcut să dispun — în această epocă a informatizării, a mediului ca mesaj, a sondajelor și statisticilor — deoarece date, fie ele și foarte aproximative, referitoare la cititorii marilor autori ai lumii , și anume, cîți oameni de pe acest glob, la sfîrșitul mileniului al doilea și la peste trei mii cinci sute de ani după inventarea alfabetului, găsesc în vreo zi anume din an posibilitatea de a-și propune ceva de tipul : „Astăzi aș citi o pagină din Goethe ; un sonet de Shakespeare ; un evit de Homer ; cîteva terține din Dante..." ; sau cîți români, la vreun sfîrșit de săptămînă sau în vreo seară de iarnă mohorîtă, simt impulsul de a lua în mină un volum de Eminescu. Bineînțeles că nu dispun de asemenea informații, fie și numai pentru faptul că I.R.S.O.P.-ul nu are nici printre cele mai vagi intenții ale sale un sondaj la care să participe 1342 de cetățeni reprezentativi, cu o marjă de eroare între 0,01 și 0,02 la sută, și care să fie întrebați cînd au citit ultima dată o poezie (de Eminescu, eventual), care este textul lor preferat din acest gen, dacă ar recomanda așa ceva copiilor, altor rude, prietenilor, sau dacă prevăd o soartă mai bună ai marilor autori români și străini după promulgarea noii legi a învățămîntului. Buletin de informare editat de INSPECTORATUL PENTRU CULTURĂ AL JUDEȚULUI IAȘI Anul III Nr. 13(22) ianuarie 1995 Necititul Eminescu In consecință, urîciosul, ireverentul, sumbrul și prăpăstiosul titlu ales rămîne descoperit, nedovedit și nejustificat. Vor fi fiind numeroși japonezi care îl citesc pe Eminescu în traduceri sau în original, după cum și studenți din Australia, Bangladesh, Canada sau Portugalia înscriși la cursuri de cultură și civilizație românească, în care un loc central îl ocupă poetul. Vor fi fiind și studenți la facultățile de litere ale marilor universități din această țară care nu primesc diplome de licență fără a fi dovedit că l-au citit pe Eminescu în cvasi-integralitatea operei sale. Sau vor mai fi fiind și critici și istorici literari care nu scriu despre Eminescu decît după ce i-au citit poemele ; profesori care nu-1 predau ani la rînd fără a-1 reciti ; sau eminescologi care își practică vocația din motivații care nu țin nicicum de orgolii personale, posibilități de promovare, apariții ocazionale în public, la radio-TV etc. Sau, in sfîrșit, se va găsi cineva care să-i dovedească unuia care l-a tradus pe Eminescu, care i-a urmărit destinul în două mari tradiții cultural-literare, care l-a privit în „context universal“ și l-a comparat cu alți mari autori ai lumii, că aceste cîteva rînduri sînt o inepție, produsul unui pesimism nejustificat, bolnăvicios, al unor supoziții complet nefondate ; că noi am intrat în lume (și) prin Eminescu ; sau că mistificările și demistificările nu au nimic de a face cu evoluția formelor culturale și a mentalităților într-o perioadă sau alta. Ștefan AVADANEI