Curentul, noiembrie 1929 (Anul 2, nr. 643-672)

1929-11-01 / nr. 643

etti ISCA Díj Paradisul birocratizat «In orice ţară burgheză — recunoaşte la sfârşit Panait Istrati — un muncitor care nu cere decât să-şi câştige pâinea şi pe urmă să fie lăsat in treaba lui, nare de nicăieri nici o supărare. Nu tot aşa stau lucrurile în patria proletariatului. Mai întâi, pace nu există pentru nimeni in Rusia, nici pentru biurocratul care-şi petrece ziua şi noaptea întrebându-se dacă se află dans la ligne, dacă nu s’a strămutat din întâmplare cu un milimetru în timpul somnului ori în vreme ce-şi ştergea nasul". Acestea le scrie Panait Istrati în fruntea aluia unui număr din La Nouvelle Revue Fransaise, într’un articol care a destărtuit scandal şi emoţie, provocând excomunicarea lui din partidul comunist, cu învinuirile anexe că de astădată a încasat bani dela infama burghezie pentru a calomnia paradisul proletar din Sovietia, după cum până mai eri, gazetele burgheze îl învinuiau că se vindea pe un blid de linte, ca să atace capitalismul și vechile alcătuiri de stat. N’avea nevoie să o facă Drepturile de autor literar, tradus în douăsprezece limbi şi cu volume tipărite pe hârtie de Japonia imperială, Madagascar şi Holandă Van Gelder ca orice scriitor burghez, îl dispensau de asemenea târg al conştiinţei-Panait Istrati n’a fost nici când un calomniator conştient, chiar când se întâmpla să fie înadins trimis să ne calomnieze, ci a rămas o permanentă victimă a opticei sale deformante. O victimă a broşurilor de vulgarizare socialisto-comunistă. Lectorul inflamat de retorica revoluţionară şi acceptând drept realităţi viabile, toate construcţiile doctrinare din cărticelele cu scoarţa roşie. Când l-am socotit primejdios, era tocmai din pricina aceasta. Un om vândut se poate cumpăra cu un preţ mai mare Un om prost informat şi chiar sosit cu o idee preconcepută, îşi poate strămuta părerea strâmbă, complectându-şi informaţiile şi revizuindu-şi convingerile. Panait Istrati a fost şi a rămas un fanatic al balivernelor revoluţionare. Spirit agitat şi neîncadrat în disciplinele sociale, prin temperament, incapabil să înţeleagă şi să le accepte prin deficitul de cultură ca orice auditor de curs seral pentru adulţi, el a fost sincer când ne calomnia, fiindcă nu vedea realitatea netă, ci realitatea deformată de revoluţionismul lecturilor de propagandă, prost citite şi prost digerate. Un asemenea om nu poate fi convins, nici prin argumente, nici prin ademenire, nici prin constrângere- Rămâne rebel. Cititor credul al broşurilor comuniste, Panait Istrati din ceasul fulgurantului său succes literar, n’a contenit să insulte România peste graniţe, înfăţişând-o ca o ţară abrutizată, de sclavi şi de tirani, incapabilă de reacţie fiindcă poporul românesc e incapabil de ideal- Ura sa pornea mai cu seamă fiindcă România stătea barieră inexpugnabilă la frontiera răsăriteană a paradisului bolşevic. Ura sa era utilizată de toate organizaţiile comuniste apusene, fiindcă prin campaniile antiromâneşti ale lui Panait Istrati, se nădăjduia o sdruncinare a acestui bastion antisovietic, care a rămas neclintit unsprezece ani. Când citeam apologia înflăcărată a paradisului comunist, aşa cum ţâşnea din condeiul naiv al lui Panait Istrati, nu doream altă satisfacţiune decât o constatare de visu a autorului, o expediţie în Rusia, unde amatorul de revoluţii în devenire să guste drojdia revoluţiei realizate■ De aceia, acum doi ani, când Panait Istrati pornea spre Rusia, ne-am bucurat şi am aşteptat. Experienţa nu putea da alte rezultate decât deziluzia Şi experienţa a fost mai mult decât amară, pentru înfocatul duşman al alcătuirilor burgheze. Paginile tipărite în fruntea revistei franceze, fac parte dintr’un ciclu de trei volume, care vor apărea în cursul lui Noembrie. Tustrele, alcătuind cel mai sumbru rechizitoriu care s’a scris cândva împotriva regimului sovietic- Capitolul intitulat ,,Afacerea Russacov’’ e o mostră- Concluziile ajung pentru a clătina toate fanatistieie comunismului. Ascultaţi: ✓Spuneţi camarazilor de acolo (din Apa) ci tréfa» tft apere U. R.3S.CI pretui vieţii şi si moară apărând Uniunea Sovietică. Dar să nu facă la fel cu noi: să nu vină aci (în Rusia) dacă sunt revoluţionari, ca să guste din pâinea Revoliţiei’. Și în altă parte: ✓Părăsesc UR S. S. mai mizerabil decât în timpul când eram eu însumi unul din acei muncitori călcați sub toate regimele. A exploata oamenii, a-i face să trăiască cu o bucată de pâine neagră, răpându-le chiar, bietul drept de a se plânge, pe urmă a împușca pe cel care a strigat intr’o zi, pentru nimic altceva decât tu a strigat ceva mai tare decât de obiceiu, aceasta nu există nicăeri pe pământ..”. Sublinierile sunt ale lui Panait Istrati, anchetatorul nostru dela Lupeni. Nicăeri, pe pământ? Nici în România? Ciudat. In ,,anchetele’’ sale de până maieri, Panait Istrati, descoperea România un infern proletar în opoziţie cu paradisul proletar de peste Nistru. E drept că aci nimeni nu i-a arătat un paradis camuflat, cum Rusia sovietică oferea tuturor călătorilor şi cum Panait Istrati recunoaşte fără înconjur: ,,ni s’a dat o autorizaţie scrisă pentru a pătrunde în uzinele Samoilova, pe altă poartă şi cu alt scop, decât acele pe care le-am cunoscut un an întreg de triumf late vizite in atâtea fabrici, uzine, institudi, ale căror tragedii intime erau tăinuite”Ah! Le voyage disenchants, camarade Panait? Cezar Petrescu Academia comercială şi anul preparator După discuţiuni ţi târguieli interminabile,în jurul unei inovaţii universitare care s’a dovedit inaplicabili, ţi împotriva căreia s’au ridicat aproape toate corpurile profesorale ale Facultăţilor, — anul preparator a fost escamotat mai la toate Universităţile din ţară. S’a desfiinţat, printr’o umoristici schimbare de titlu a vechiului an I, la Drept, la Facultatea de Ştiinţe, In locul celor doi ani de practică, de altă dată, s’a etichetat cu ingeniozitate „an preparator“, primul, rămânând ca studenţii să nu-l mai completeze decât cu un singur an de practică. Academia de Drept din Chişinău, la rândul ei, a adoptat sistemul, desfiinţând pe faţă anul preparator, şi neconservând din programul lui decât două materii, cari au fost strecurate în materia primului an de Facultate. Toată lumea este, aşadar, mulţumită : studenţii, — cărora li se cruţi o pierdere de vreme, contestabil utilizată, — profesorii, al căror efort suplimentar ar fi trebuit să fie prestat fără nici o recompensă, — ţi autorii legii, cari au uitat esenţialul in elaborarea unei legi expediate cu pripa „entuziasmului“ reformator al legislatorilor improvizaţi. Singurii cari au rămas năpăstuiţi — ca întotdeauna, — au fost tocmai cei cari ar fi avut dreptul la mai multă înţelegătoare solicitudine din partea autorităţilor universitare . Studenţii Academiei Comerciale, pentru cari inovaţia anului preparator era nu numai absolut inutilă, dar şi descurajatoare, lată, intr'adevăr, o categorie de absolvenţi cari sosesc la Academie după opt ani de specializare. In cei patru ani de curs superior, ca ţi In cei de curs inferior, elevii aceştia ai şcolilor comerciale au urmat cursuri serioase de limbă engleză, __ practică de corespondenţă germană ţi franceză, — studii de istorie contimporană, in legătură cu evoluţia economiei mondiale, — toate materiile prevăzute astăzi in programul anului preparator al Universităţii, devenit astfel cu totul inutil. Şi totuşi, — cu o izolată ţi neînţeleasă îndărătnicie, — conducerea Academiei comerciale stărite in conservarea acestui anpreparator, — taxat la suma exorbitantă de 5000 lei, ţi menit să desguste de cariera comercială tineretul unei ţări care ar avea mai mult ca oricând nevoie de încurajarea vocaţiunii negustoreşti sau industriale. Director Taşcă, — pe care îi ştim atât de înţelegător, ţi de preocupat de, adevăratele interese ale instituţiei în fruntea căreia se află, — nu va lua ţi d-sa necesara măsură a desfiinţării anului preparator, — astăzi, la trei săptămâni de la deschiderea cursurilor ? Ion Dimitrescu Am convingerea că nici un guvern nu cade sub presiunea asaltului opiniei publice organizate de partidele din opoziţie, decât într’un singur caz: Intr’o declanşare a revoluţiei. Normal orice guvern cade fiind complect slăbit în interior fie din neputinţa lui de a creia, fie dintr’o ceartă continuă a elementelor componente. In 1928 Noembrie, guvernul Brătianu a căzut înfrânt de consecinţele dezastroase ale politicei economice îndărătnic agresivă faţă de ideia oricărei colaborări reale cu capitalul străin. S’a mai adăugat şi conjectura unui an agricol dezastros cu regiuni întregi bântuite de foamete pe urma lanurilor pârjolite de secetă, greutatea de a organiza rapid o aprovizionare şi mai ales Înclinarea mulţimii spre simplificarea cauzelor răului, ceia ce o determină să socotească drept vinovat a toate guvernul din care toate purced. Aşa a căzut guvernul Brătianu. Noul guvern Maniu a preluat puterea într’o atmosferă de optimism uşor de explicat, în mijlocul unui entuziasm delirant, şi nu facem literatură când amintim acea zi de Noembrie din 1928. Eram într’un sat din Dâmboviţa, poposit involuntar din cauza unei pene la motor. In timp ce şoferul căuta să repună în funcţie motorul oprit brusc, ţăranii se adunaseră in preajma automobilului privind curioşi. Unul din ei, mai plin de curaj prinse a mă întreba: „Ce mai nou pe la Bucureşti?“ şi când i-ara spus că guvernul liberal a căzut, a fost o spontană isbucnire de bucurie, ca şi când s’ar fi deschis larg, nesfârşit, drumul tuturor noroacelor. In ziua aceia mi-am dat seama ce greu lupţi cu iluzia populară şi ce imensă răspundere îşi asumă cel ce urcă spre guvernarea ţării împins de iluzia populară. Deci aceasta era starea de spirit când naţional-ţărăniştii au ajuns, după zece ani de opoziţie, să formeze iarăş guvernul. Am fi nedrepţi dacă n’am recunoaşte o sârguinţă neostenită, o pasiune creiatoare, animând fiecare zi de guvernare, o grijă de a nu dezice apologia legalităţii, făcută în opoziţie, un curaj al iniţiativei grele, cum este stabilizarea, făcute în condiţii bune, o restabilire a creditului în străinătate, verificată cu ocazia vizitei la Londra a d-lui Virgil Madgearu, deci suficiente titluri ce pot legitima orgoliul unui guvern harnic. Dar cu toate acestea, greutăţile ce apasă biata ţară nu s’au terminat, criza de credit continuă, devastând întreprinderi vechi, conduse cu toată cuminţenia, iar recolta foarte îmbelşugată s’a dus pe apa Sâmbetei, prin preţurile aşa de scăzute din linia cumpărătorilor. Niciodată n’au fost mai amărâţi producătorii ca în acest an de abundenţă inutilă, plugarii rămânând mai departe hărţuiţi de dobânzile ruinătoare. S’a vorbit de creditul agricol şi de un an de zile se tot moşeşte la el, fără să se fi isbutit absolut nimic, un inceput de realizare măcar şi tot ar fi însemnat o injecţie de optimism pentru agricultori. Totul a rămas încă in faza pur teoretică. Noi am indicat o soluţie mântuitoare: moratoriul agricol sau dacă termenul speria pe cei cari au admis totuş moratoriul comercial direct în legătură cu creditul extern, să-l fi numit simplă păsuire a scadenţelor, păsuire întovărăşită de o scădere a dobânzilor ce au strangulat toate puterile producătoare. Ni s-a răspuns cu acea suficienţă ironică: „leacuri băbeşti“, fără să se producă savanta terapeutică a unui credit agricol rapid organizat. Or, această situaţie aşa de grea, de iritantă pentru plugari nu vine tocmai in favoarea guvernului national-ţărănist. Am schiţat liniile sumbre ale tabloului politic pentru a reliefa şi mai bine situaţia excepţional de grea a guvernului care-şi permite totuşi luxul răfuelilor personale între cei ce-i compun. Nu ne sunt necunoscute toate punctele nevralgice pe care tactul d-lui Maniu vrea să le menajeze, am fost informaţi de toate ambiţiile ce se opun, se ciocnesc subteran, sau se încleştează in şedinţele consiliului de miniştri, dând drumul la invective, la acuzaţii reciproce, la răfueli jenante. Ne-am ferit să le dăm cu toată brutalitatea preciziei, socotind că bunul simţ în cele din urmă va triumfa, iar intern politica economică, operaţiilegerea cuminte se va restabili spre a duce mai departe acţiunea de guvern. Nu este puţin lucru pentru guvern ca între membrii ce-l compun să fie raporturi de vrăjmăşie gata de a răbufni în public şi d-lui lulii Maniu ii revine mâhnitoarea sarcină de a lupta cu opoziţiile din guvern, în loc să aibă de luptat ca opoziţia firească a celorlalte partide. Nu exagerăm cu nimic, nu este o optică deformatoare, dacă afirmăm că mult mai lesne s’a trecut peste toate greutăţile ce s’au ivit in calea guvernului dela moartea regentului Buzdugan, decât se va trece peste toate neînţelegerile — şi nu ne sfiim să le calificăm — stupide ce macină unitatea cabinetului Maniu. O clipă nu ne indoim de spiritul cumpănit, de puterea împăciuitoare, de autoritatea nediscutată d-lui Iuliu Maniu, dar avem impresia că ceva s’a rupt in unitatea sufletească a guvernului, că ambiţiile au frânt acea legătură ce formează garanţia unei acţiuni rodnice. Şi deschiderea parlamentului, după ce remanierea va accelera nemulţumirile astăzi reduse la semidiscreţia consiliilor de miniştri, va însemna şi deschiderea răfuelilor publice. Nici discursurile d-lui Vintilă Brătianu, nici demonstraţia şi somaţia d-lui general Averescu, nici intriga de culise, nici Regenţa nu vor dărâma actualul guvern, ci el se va surpa prin lipsa de măsură a ambiţiilor încleştate într’o luptă fără alt sens decât al celui mai descurajat minorat politic. Nici măcar interesul de partid — de ţară ce să mai vorbim? — nu potoleşte pornirile necugetate, nu disciplinează acţiunile precipitate în violente răfueli. E în joc tot capitalul moral al partidului naţionalţărănist cu atâta trudă, cu atât sbucium strâns în zece ani de demnă opoziţie. E în joc toată opera realizărilor acestui guvern şi noi o spunem răspicat pentru a curma acest început de alunecare pe panta iremediabilului sfârşit. Şi n’ar fi un sfârşit prea glorios. Zileie ce urmează sunt hotărîtoare pentru viabilitatea guvernului naţional-ţărănist. Autoritatea d-lui Iuliu Maniu este în joc. Pamfi! Şeicaru 2). Iuliu Manta a plecat manevrele regale. (ZIARELE vern!. — Ei, cum vă plac, domnule prim-ministru, manevrele? — Astea nu au nimic, domnule generali să vezi manevre la mine Ingu invitaţie la ţară de I.VIKEA rează, straniu, pofta de fericire pe vacanţă. De ce? Poate veţi înţelege mai mult decât mine. Ascultaţi: ...„Aşadar, doritule, aşteptatule, fericită a nepriceperii. Iar tu îmi vei împărtăşi bucuriile şi necazurile tale din acest lung răstimp. Ai să-mi vorbeşti, ca odinioară, de poezie, de muzică, de artă. Vei fi îmi vei fi oaspe. E un vis al nostru pentru soţia mea o adevărată alide tinereţă, să petrecem o vară, mare. Am devenit un logofăt, unalângă cărţile preferate, împreună, şi pentru mine această târzie şi melancolică realizare se răscumpără, deplin: ai să calci pe moşia mea, am să te găzduesc în casa pe care muşchiul şi edera urcă până la olanele brune de pe acoperişul străbun. Iţi voi povesti, aici, lupta crâncenă pe care am dus-o în anii despărţirii noastre, cu toţi creditorii şi veneticii perindaţi în proprietatea de unde părintele meu, cu lenea lui patriarhală, fusese isgonit. (Eram pe atunci în vârsta (Continuarea in pag. 11) Am frământat pentru cea din urmă oară, cu gestul august al brutarului, conţinutul alb al valizei de pe scaun. Acum a consimţit, rebela, să se închidă, şi mânerul ei de piele, aşteaptă. Mă uit nehotărât la ceas. Ora trenului se apropie. Dimineaţa proaspătă a inundat oraşul peste clopotniţe şi plopi, şi mi-a spălat ferestrele cu lumină. Scrisoarea de chemare a prietenului meu stă pe masă şi nu-mi dau seama de ce, încă, ezit. Totuş soarele de pe boltă ameninţă, pogoară, asfaltul şi praful tresar, frunza bulevardelor s’a răsucit. ...Departe, o gară adumbrită de salcâmi, cu peronul de nisip stropit, cu şeful de staţie în bluza de vară, şi prietenul cu pălăria de fermier, care ar primi sosirea mea voioasă, la oprirea trenului... Apoi, goana în trăsură, înspre conac, printre ţăranii cari salută şi prin faţa cantonului unde veghiază o femee cu genunchii goi şi cu steguleţul înfăşurat. Ar gândi cu toţii: iată musafirul boierului. Şi Dumineca la plată, la curte, s’ar îmbulzi să mă contemple. Visul meu estival, mă ispiteşte. Dar recitesc scrisoarea, care-mi temperendas, un om de la ţară, obsedat de ploile ce se mişcă pe cer, de grindina iminentă, de vântul care, trădător, se iscă. Vorbele mele sunt strict măsurate pe grijile cari mă apasă. Doar dacă în tocmelile cu samsarii de cereale redevin, când e nevoie, oratorul de altă dată. Astfel că, în sânul familiei, sunt aspru faţă de duzina de copii’ cu cari m’a binecuvântat divinitatea, şi posac pentru nevasta care. Kokain__ — Dar, Doamne, accidentele de cale ferată, cum le explici?, se întreabă undeva Cocteau. E drept, asta e o întrebare la care poate răspunde mai bine un Ion Păun, oarecare, decât Dumnezeu. A, dar cui să adresăm astăzi denunțul spăimântător ce ne stă înainte, privitor la ultimele accidente aviatice de la noi? Nişte întâmplări atât de sensaţionale, ca rostogolirea aviatorilor noştri, cu jucăria lor cu tot, la pământ, nu permite întotdeauna oricui să se apropie de focarul cauzelor. O socoteală grosolană a consfinţit regula că toate avioanele cad din pricina construcţiei lor inferioare, sau a ruinei în care se găsesc. Nici o minte normală nu s’a gândit că Moartea e uneori îmbarcată alături de sburătorii îndrăsneţi şi pusă la pârghia de conducere să aprecieze apropierea de Orcus. Cu tot scrupulul nostru de a nu scrie decât despre cele ce putem îndată proba, ne vedem astăzi, nevoiţi să atragem atenţia celor în drept asupra unei nenorociri nebănuite care ar putea continua să doboare avioanele, ca şi până acum, nevânată de nici o supraveghere-Denunţul ce Tam primit astăzi spune răspicat că există în Capitală un mare local de petrecere unde se face un intens trafic de cocaină. Este posibil şi chiar probabil, ca până în acest moment autorităţile să fi fost sezisate de acelaş misterios denunţător şi să fi început cercetările inevitabile, cami de obiceiu se istovesc în nimicuri şi naufragiază la nişte concluzii pline de haz. Dar e bine ca măcar căutările acestea să rămână memoriei, pentru a ne imbăta cel puţin de iluzia că paza bunelor moravuri nu a încetat. Ar fi, desigur, îndrăsneţ să credem că unul dintre ultimele accidente de aviaţie în, care a pierit un curător, se datoreşte faptului că reflexele bravului pilot n’au mai reacţionat, sau că dimpotrivă au reacţionat alandala, slăbite de excitaţiuni nefireşti. Ar fi prea mult spus, dacă am spune că de asemenea căpitanul Drossu şi locotenentul Garofeanu, cari şi-au îndoliat familiile şi corpul de aviaţie din care făceau parte, şi-au întâlnit moartea în văzduh, legănaţi de prelungirile unor delicii ruinătoare prea bine cunoscute, şi ştiut interzise. Temerile pot fi însă îndreptăţite. Bănuelile cari ar încercui pe traficanţii cocainei, ar fi un semn de prevedere şi o atenţie deosebită dată morţii lor. Când camarazii acestor dispăruţi păstrează convingeri intime extrem de revelatoare asupra împrejurărilor absurde în care s’au petrecut amintitele accidente, şi când se ştie cu preciziune că în noaptea care a precedat sborul fatal, aviatorii au vizitat localul unde se face trafic de cocaină, fără nici un gând de a ofensa memoria sburătorilor, dar cu cele mai agere iscodiri trebue să ancheteze în acelaş timp autorităţile militare şi civile. Detestăm să credem că denunţul care ne prilejueşte aceste rânduri a avut măcar în vedere cât de puţin să dea loc la o alarmă exagerată. Credinţa aceasta este singura ce ne porunceşte moderaţiune în ton şi voluntare impreciziuni. Dacă va fi nevoe vom reveni. Accidentele de aviaţie, îndesite dela o vreme, voim să credem că au pricini mai banale decât cele presupuse până acum. Cronica scandaloasă, a unei insule de trandafiri povesteşte cândva tragica viaţă a unui om tare cumsecade, care n’a putut fi niciodată fericit din pricină că-şi schimba anual nevestele, iar acestea fugeau regulat dela el, în luna Maiu. Lucrul se întâmplase de atâtea ori încât omul ajunsese la spăimântătoare teorii fataliste şi metafizice. Observând însă odată mai atent cauzele, către bătrâneţe, a descoperit că în fiecare lună Maiu, cineva aruncă trandafiri în balconul budoarului femeii sale, care fugea după două-trei zile, cotropită de dorinţa unui amor ideal. S’a pus la pândă nefericitul şi a văzut cum o maimuţă a vecinului devasta o grădină şi arunca florile în balcon. Şi n’a putut spune acest bătrân, niciuneia dintre femeile cari-l părăsiseră, că totul fusese pentru o iluzorie fericire, care se mâna iremediabil la nenoroc. In cazul relatat de noi, al traficului de cocaină, am dori ca anchetatorii să descopere „maimuțele“ ce aruncă trandafiri nimicitori la avioanele armatei. Romulus Disnu Citiți în pag. Villa Solemnitatea incheerii manevrelor regale Vteerf I RoemSris 1929 S PAGINI ANUL II No. 0433 cj1 n!L!!" Vi'Hi .......................in Director: PAMFIL Leicariu REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 w,hB! Adiţia şi MicaPublicitate375/28 ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 loni, Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Institution si Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1915 ale fiecărei luni Şi brutarii câştigă multe milioane Articolul nostru referitor la figurile morarilor şi brutarilor, in dauna pe de o parte a producători,lor, pe de altă parte a consumatorilor, a produs oarecari proteste, din partea celor două categorii de industriaşi, mai ales in ce private cifrele date de noi. Or, am declarat tncă dela titom put izvoarele de unde am luat 'ia-, tele noastre, şi cari nu suferă nickt' contrazicere. Evident că dacă concentrăm «Ufa tigul d«la unitate (kgrj, |« intrig consumul ţârei, să ajungem te cifru fantastice. O comisiune s’a întrunit chimeri, luând în discuţiune chestiunea păinei. Comisiunea a deferit cazul Ministerului de Industrie şi Comerţ, care urmează să întreprindă o anchetă atât la morari, cât ţint brutari, pentru a se convinge de adevăr şi a proceda la fixarea preţurilor pe viitor. Suntem de comun acord. Să se urmărească grâul de cănd iese din magazia producătorului şi până când ajunge în mâinile consumatorului, sub formă de pâine. Să se stabilească câştigul legal al fiecăruia, fără cruţare pentru nimeni, având în vedere, că destul s’a speculat zece ani de zile, speculă din care s-au amortizat cu vârf şi îndesat, toate cheltuelile de instalaţie şi realizându-se câştiguri, pe cari le-ar invidia orice întreprinderi industriale. Problema nu trebue tratată cu atâta uşurinţă. Este vorba de principalul produs al exploataţiei agricole şi de prima necesitate. Voiu da un alt exemplu, înainte de a continua cu socotelile noastre deja începute. La greutatea de 1 kgr. al păinei, se admite o toleranţă (evident un minus) de 50 grame. Pentru ce s’a introdus această toleranţă ? Lipsa la cântar, a devenit (pentru pâine) o vbicinuinţă, atât de înrădăcinată în mentalitatea fabricantului. * Dar s’a întrebat cineva, ce însemnează aceste 50 gr. la fiecare pâine ? Ne vom baza tot pe calcule (chiar cu fizicul de a fi declarate fanteziste de cei interesaţi). La 500-O°0 pâini consumaţie zilnică în Capitală, toleranţa „legală44 de 50 grame însemnează cca. 1 lum vagoane făină, adică cel puţin 150 mii lei, ceea ce reprezintă, într’un an circa 50 milioane. Iată încă un câştig (legal?!) pe care îl au brutăriile din Bucureşti. Cât face pentru întreaga ţară? Iară vorbim de miliarde şi iarăşi ni se va spune că suntem fantezişti. Şi totuşi aceasta este realitatea. Nu ajungea acest câştig „de toleranţă”, pe lângă cheltuelile de fabricaţie a unei pâini, fixate la 2.80, (cine a fixat această cifră şi pe baza căror criterii?), dar brutarii au cerut sporirea acestei toleranţe la 100 gr. de pâine. Ni se pare cel puţin straniu, ca să nu numim altfel, această nouă pretenţiune. Ceea ce se întâmplă cu specula pâinii este pur şi simplu scandalos.Intervenţia autorităţilor în drept, pe cât de urgentă, pe atât de drastică, se impune. 1 Ion Scntaru