Curentul, ianuarie 1930 (Anul 3, nr. 709-729)

1930-01-14 / nr. 712

JMiU*. Ill If®* 71A f ' - '4 PAOBVI 3 LEU Marti 14 Ianuarie 1930 Director: PAMFIL ŞERCARF REDACŢIA sTĂDMIMbXRAT LA STRADA SĂRINDAR No. 4 Tdtfoa: Direcţia «1 Redacţia 364/39 Secretariatul ţi provincia 312/24* Adiţia «i Mica Publicitate 375/28 ABONAMENTE: IaA 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni. Cei tOO pe 3 luni Pentru Bănci, Institutiona­al Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lai 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 fi 15 ale Becărei luni Apoteoza romana Ultimele ecouri trezite de că­sătoria principelui moştenitor al Italiei s’au stins, — şi rând pe rând s’au potolit şi efluviile însu­fleţirii stârnite de cortegiul dom­niţei din Miază-Noapte, conduse spre altar în mijlocul unanimelor aclamaţi ale peninsulei. Amatorii de catastrofe şi doctrinarii demo­craţiei* cari urmăresc cu ura lor tenace orice iniţiativă a Italiei de astăzi, nu au fost serviţi cu spec­tacolul­­ pe­ care îl scontau (mai mult sau mai puţin conştient) : bombele­­ încercate la Bruxelles nu au făcut ravagii prin mulţimea adunată sub ferestrele Quirinatu­­lui, — şi cununia principelui Um­berto a fost încununată cu trium­falele urale ale întregului popor italian, mai mult ca oricând strâns în jurul tronului şi-al regimului-O rasă de oameni încrezători în destin creşte astăzi pe pământul care a dăruit civilizaţiei icoana omului clasic; o rasă de „evelpizi", de o invincibilă şi semeaţă voioşie,­­ cu atât mai dornică de ascen­siune şi de efort creator cu cât simte îndreptate spre ea privirile pizmaşe sau admiratoare ale în­tregii Europe. A fost destul, pen­tru aceasta, ca energia luiul om superior să-i traverseze destinul ca o binecuvântată linie de forţă, desgropând comorile de vlagă ale atavistaelor naţionale,­­ eliberând geniul creator ce nu aştepta decât apelul menit să-l ridice la lumină­ Fanaticii licenţioaselor incoheren­­ţe ale democraţiei, specializaţi în metodica depreciere a succeselor recoltate de Benito Mussolini, vor­besc încă de tirania fascismului, plângând libertăţile suprimate ale bietei Italii captive- Poporul ita­lian, — se poate recunoaşte, *— este astăzi prizonier, — dar nici­decum al unui partid sau al unui regim. Roma este astăzi captivă a gloriei sale reînoite, prizonieră a prestigiului mereu sporit cu care a dăruit-o truda de regenerare a Dictatorului- Pândită de rivali ca şi de sceptici, ea se vede hărăzită unui destin de eforturi şi progrese mereu afirmate, demne de noua ei statură în lumea continentală. Iată adevărata şi fecunda captivi­tate pe care Ducele fascismului a ştiut să o impună unei întregi na­ţiuni, — proiectându-i în faţa ochi­lor imaginea unui viitor care să-i egaleze splendoarea amintirilor trecute. Un neam asupra căruia sunt bracate astăzi privirile atente ale lumii întregi, — o ţară care ştie să fie o uzină, o cetate, o grădină; sub îndemnul acestei supravegheri ascensiunea forţelor generoase s’a săvârşit în ritmuri armonios dis­ciplinate, menite să justifice, le­gitimul orgoliu al tinerelor echipe de muncă- Nici o efuziune anarhi­că, nici un delir, nici o ezitare; în clipa în care impunea poporului italian o viziune eroică a vieţii, Benito Mussolini ştia să fie un ad­mirabil făuritor de calm. Ştia că politica este mai ales arta de a coordona eforturile unui neam, — şi că cea mai funestă greşeală a unui popor este aceea de a impor­ta şi găzdui febra tuturor celorlal­te noroade. Să imiţi cu eforturi de caricatural şi subaltern mimetism toate trăsdrăvăniile democratice ale Franţei, Americii sau An­gliei?.. Rezultatul egalează în ri­­dicul truda clovnilor din circuri­­chinuiţi de dorinţa de a imita pe cărareaţă­.­ Decalogul fascist, cu toate asprimile lui, a avut darul de a dărui generaţiei încadrate în ritmul nassolinian iluzia unui ade­vărat spor de libertate, sentiment firesc, la indivizi cari regăseau în­­sfârşit adevărata respiraţie a ras­­sei, ,descoperindu-şi rostul desti­nului într-o viaţă trăită cu mai in­tensă plenitudine­ Oricât ar vrea gradaţii demo­craţiei să prezinte Italia ca o ţară cu tâmplele încinse de fierbinţeală, oricâte calomnii s’ar strecura asu­pra omului care a întrupat seva şi geniul Italiei într’o atât de măiastră sinteză, — nimeni nu poate contesta că o autoritate nouă emană astăzi de la Roma- Ca şi in­divizii, naţiunile pot încerca une­ori efortul de a părea mai înzes­trate şi mai bune de­cât sunt în realitate. Amintind poporului ita­lian măreţia unui trecut a cărui tradiţie fusese întunecată, Musso­lini s-a convins că preţueşte mai mult decât îl prezentau aparenţele. Vrând să pară mai bună, naţiunea s’a ameliorat: metoda premergă­torului Oriani, acest profetic vi­zionar a! gloriei de mâine a Italiei, îşi dăduse în câţiva ani roadele. Pretinsa tiranie fascistă­ a fost *n realita­te o Unealtă de depăşire.. — disciplina fiind scula cea mai bună de eliberare a energiei celor tari, pe cari îl revelează lor inşi­lor. Iar în vreme ce peninsula cla­sică este astfel primenită de vir­tuţile exaitante ale fascismului, — acest binevenit antidot al patolo­giei democratice, — zeci de na­ţiuni europene tânjesc încă din­coace de posibil, dincoace de ză­rile civilizaţiei la care ar putea aspira. Devorate de echipele ter­mitelor electorale, sunt permanent menţinute în credinţa neputinţei lor iremediabile de a-şi înalţa, sta­tura, cu mândria cu care­­ Italia de astăzi îşi afirmă febra ei regala- Intr’o vreme care oferă atât de puţine prilejuri de a­ lăuda, — în faţa rutinei libertare care se tru­deşte să născocească noi motive de a nu admira, — pentru ce nu ne-am mărturisi tresărirea în faţa cortegiului Italiei care trece? Pa­sul ei se cadenţează pe ritmurile etern seducătoare ale forţei- Ion Dimitrescu urima nădejde Nu suntem singurii cari am relevat primejdia cluburilor. Oameni bine-intenţionaţi şi noii apropiaţi de cercurile conducătoare au făcut, unora dintre membrii gu­vernului, vehemente pledoarii contra acestor infame tentacule ale lum­ii, necinstei şi morţii. Răspunsul lor a fost deprimant: ,,Nu, avem ce face; legea e cu ei Fie!„. Făuritorii codului, n’au pre­văzut, probabil, dezastrele pe ce şi elasticitatea sumarelor dispoziţii le­­gale, in această privinţă, le va pro­voca, după câteva deceniu Bl. şi?... Este oare legea, ceva ri­gid, ce nu poate suporta o amen,­dare?... S’au modificat atâtea dispoziţii a­­nacronice — în domenii, cu mult mai gingaşe — şi nu se poaete legifera — multiplicând condiţiile de funcţionare ale caselor de joc şi înăsprind sanc­ţiunile, in caz de aalteri — o adevă­rată operă de profilaxie socială?... Să admitem, totuşi, că şi acest lu­cru ar fi greu de realizat. (Simplă ipoteză!). Mai rămâne o nădejde. Singura • Dacă organele departamentului Justiţiei şi ale celui de Interne, para. Uzate de hlamida ocrotitoare a legii, sunt silite să suporte, resemnate, su­râsul batjocoritor al patronilor de tri­­pouti — cari­­a­ i se închid şi mâine se deschid — ultima nădejde ră­mâne în ministrul Finanţelor. Dom­­niei-sale ne adresăm, deci şi nu ştiu cum am putea, în cât mai puţine cu­­vinte, să­ arătăm îndoitul rol ce-l incumbă, de a da un puternic sprijin unei opere de asanare morală şi, mai ales, de a canaliza spre vesteda Sta­tului, un filon de aur prins in curentul evaziunii fiscale. Ştiţi domnia­ voastră, domnule mi­nistru, ce sume fantastice recoltează cluburile, din jocul de cărţi? E cu neputinţă să vă faceţi o ideie!... Sunt cluburi, in Capitală, cari fac peste 1.000.000 (UN MILION) „cagniotă", într’o lună. Cât înca­sează Fiscul, din aceste sume? Cer­cetaţi — dar cercetaţi inopinat şi, mai ales, prin mijlocirea unor organe superioare, de control. Veţi■ rămâne înmărmurit! Acesta e singurul termen ce poate reda, stu­pefacţia în care vă va arunca disto­­nanţa catastrofală dintre două cifre: aceia a încasărilor declarate şi aceia a încasărilor reale. Nu ştim ce cotă de impunere e a­­plicabilă acestui soiu de venituri. Bănuim, insă, că ea trebuie să fie dintre cele mai urcate. Iar dacă ne înșelăm, dacă legiuitorul fiscal n’a împlântat îndeajuns bisturiul în ele, nimic nu împiedică modificarea legii. Oricum, simpla aplicare a legii ac­tuale, chiar dar o aplicare reală — ar aduce in patrimoniul Statului venituri nebănuite şi indirect, ar provoca închiderea celor mai multe dintre cluburi. Căci acelea ceri­ri au alt scop decât îmbogăţirea vertigi­noasă a antreprenorilor lor, formează imensa majoritate... Grigore Patriciu Citiţi in pagina IV-a a Campania electorală va deslan­ui revoluţie? SENZAŢIONALELE DECLARAŢII ALE D-LUI EFL M. LUPU O expediţie românească, preg­ătindu-se să plece la Potul Soră, a cărui să­i se trimeată din ţară ido kgr■ fasole albă, 200 kgr. mălai, 100 kgr. prune lisate, 50 kgr. bră­mă în patină, etc. ZIARELEV D. AUREL VI. A O s­­e cunoaşte că sunt eu ministru de Industrie şi Co­merţ î la te uita cum a început să crească exportul I... Alegeri comunale Se fac pregătiri in vederea ale­gerilor comunale. Fiecare partid îşi inspectează gealaţii, face dis­crete tatonări In ceia ce priveşte temperatura opiniei publice şi caută să întocmească lista de par­tid sau deghizată sub forma zise­lor liste cetăţeneşti. Dar in tot robotul acesta electoral, zadarnic vei căuta o preocupare ce ar de­păşi cadrul de partid. Alcătuirea unei liste se face exact la comună, cum se face şi pentru parlament, după criterii de club. Dacă oraşele noastre sunt aşa de oribile, cu străzi ca de batjocură, fără canali­zare, dacă higena este inexistentă, dacă nicieri nu apar acele e­­nergii de gospodari vrednici, cu tragere de inimă pentru comuna pe care o reprezintă, totul dar absolut totul se datoreşte politicei de club. Dacă mai vezi într’un oraş un bulevard, o clădire de şcoală mai arătoasă, un spital, o primărie im­punătoare, sunt mărturii ale unui trecut de vrednică iniţiativă edili­tară. Minunea parcului Bibescu ce for­mează mândria Craiovei se dato­­reşte unui Nicola Romanescu, pri­mar de ind­răsneaţă concepţie. Tot ce este în Buzău mai de seamă — acel admirabil Bulevard trasat ca o linie geometrică, pornind din faţa parauu­m comunal şi mergând până în centrul Crângului — se dato­­reşte unui gospodar fără pereche, Nicu Constantinescu. Acest primar, care a făcut cele mai mari şi mai numeroase lucrări edilitare, in valoare de zeci de mi­lioane aur, a murit sărac, înmor­mântat de comună. Pe urma lui nu s’a mai făcut nimic. Asemenea gospodari îşi iubiau oraşul lor natal pe care o vroiau cât mai îm­podobit, cât mai mândru. Această iubire pentru oraşul lor, ii făcea să-şi fixeze amintirea lor în acea muncă tenace, ordonată, in acea vrednicie edilitară ce forma orgo­liul vieţii lor. Astăzi mi primar este un şef al unui clan electoral care l’a adus, care l’a impus şi-l menţine in mă­sura favorurilor pe care le poate acorda. şi-a putut revărsa Caragiale în­drăcită Ini versă, prezentând pe Leonida Condeescu, primarul Mino­­iului, ca pe un personaj sortit sa fie erou de comedie, dar am pre­fera pe acel primar cu tempera­ment tarasconez, oricărui edil de stil nou. Ce înseamnă un edil de stil nou? Să încarci devizele, să faci pavaje care se surpă, să visezi un împru­mut fie și oneros pentru comună, să nu te jeneze murdăria străzi­lor, să găseşti fîresc ca lumina să fie noaptea cât mai puţină şi totuşi să ţi se pară că totul este de mi­nune, că eşti părintele comunei, celei mai fericite, iar fără tine ni­mic nu s’ar putea realiza, căci ai şi iluzia că se realizează lucruri fa­buloase. Această capitală pe care numai i­­niţiativa particulară mai o schim­bă prin fastuoase construcţii, ar putea fi totuşi în bună parte schim­bată dacă la primărie s’ar găsi o energie rară, temerară, o voinţă înfăptuitoare. Este adevărat că alinierile în­seamnă exproprieri şi noi ştim ce au însemnat exproprierile comu­nei, jaful comunei. Dar trecând peste aceste îndatinări păcătoase, Capitala şi-ar schimba aspectul o­­riental. Ceia ce nu am putut pricepe a fost absenţa interesului pentru Bucureşti, absenţă ce apare destul de evidentă la regele Carol Cum a putut să nu aibă mândria unei capitale regele Carol care şi-a ară­tat iubirea pentru Sinaia aşa de splendid realizată? Şi cu atât mai mult stârne nedumerirea cu cât era un rege mândru, de mare auto­ritate, iar acum o jumătate de veac orânduirea geometrică a Bu­cureştilor se putea face cu mult mai multă uşurinţă decât acum. Dar nu-i nevoe să ne controlăm regretele pentru trecut, ci să ne verificăm nevolnicii prezentului. Spiritul de partid domină gospo­dăria comunală, iar cetăţenii nu s-au dumerit încă, rămânând inca­pabili de a schiţa o cât de vagă rezistenţă, să-şi manifeste voinţa unei oneste întrebuinţări a bugetu­lui comunei. Din impasibilitatea, din vinovata nepăsare a noastră a tuturora reese toată anarhia edili­tară, se tolerează toate abuzurile, se promovează toată murdăria o­­rientală. Dacă partidele îşi întocmesc hăitaşii pentru goana voturilor* O manifestare foarte simptomatică este a grupării „Vlad-Ţepeş“ care publică in fiecare zi prin „Epoca”4 următoarele sfaturi: „Cetăţenii care anulează votul, îşi respectă averea44. „Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul. Ţara va înţelege a­­tunci că nu vrei să votezi cu toţii“. „Cetăţeanul cinstit îşi anulează votul ca să nu fie părtaş cu jefui­torii“. Nu se poate imagina o mai fi­delă manifestare a acelui indife­rentism ce caracterizează pe ce­tăţeanul român. Dacă îşi anulează votul împie­dică oare ca alegerile să se efec­tueze şi să avem primari in toată legea? Sfaturile „Epocei” par e­­coul, ceva mai energic, al cetăţea­nului care spune cu mândrie: „eu, domnule, nu fac politică, îmi e silă de ceia ce se numeşte politică4*. Stă acasă. Îşi dă drumul la indig­narea acumulată în timpul zilei, dar politica pe care o ignoră, îşi manifestă prezenţa în cele mai mici amănunte ale existenţii cetă­ţeanului refractar politicei. Anula­rea votului este o manifestaţie pur platonică. Nu ar­ fi fost mai bine o listă cu adevărat cetăţenească de oameni fără nici o legătură de partid, cu adevărat vrednici să-şi asume răspunderea intereselor co­munei, a cărei bună gospodărire ar fi garantat-o un întreg trecut de cinste? Să se fi încercat prezenta­rea unei asemenea liste şi, oricât de sceptic ar fi d. Grigore N. Fili­­pescu, sunt sigur că ar fi avut ne­aşteptate surprize. Alegeri comunale, prilej de mo­bilizare a cluburilor, de dezmăţ al politicianismului în acţiune. Şi gospodăria comunelor va con­tinua să rămână prada mănoasă a partidelor. Famii! Şeicaru Alte aiureli sovietiste de ION SCUTARI! Conducerea Rusiei sovietice, ne dă în fiecare zi, noui soluţiuni ,mi­raculoase“, pentru rezolvarea di­feritelor chestiuni vitale ale Re­­publicei vecine, adaptate evident concepţiei comuniste­ Astfel presa streină ne aduce ştiri despre ultimul congres al „marxiştilor­ agrarieni“, în scopul rezolvării diferitelor probleme ale agriculturei sovietice, din punct de vedere al comunismului- Stalin, a ţinut un nou discurs re­feritor la politica agrară a parti­dului comunist şi a guvernului so­vietic. Iată însă, că în sânul comitetu­lui de conducere s-au ivit diver­genţe de păreri . Unii susţin ca ar fi necesară o „colectivizare forţată­­şi radicală a economiei agricole productive“. Stalin a precizat punctul său de vedere : „Nu poate exista o gos­podărie individualistă, concomi­tent cu gospodăria colectivă. Sau îndărăt la capitalism, sau înainte spre socialism Nu există nici­ un fel de cale mijlocie“. Deci, dictatorul sovietic nu ad­mite nicio tranzacţie. Foarte bine şi face. Noi am putea complecta, declaraţiile sale, cu încă ceva (ba­zaţi pe dezastrul spre care merge politica economică sovietică) : „înainte spre falimentul inevitabil al doctrinei colectiviste“! Agenţia „Ceps“ ne aduce şi alte detalii foarte interesante asupra mentalităţei economice bolşevice şi anume­­­­ . .. Al doilea lucru pe care Stalin îl consideră ca inadmisibil este părerea că satul poate păşi inde­pendent de oraşul socialist, că sa­tul trebue lăsat ca să urmeze vo­luntar exemplul oraşului socialist. Stalin spune că această teorie este antimarxistă- Satul trebue să fie condus de oraş în direcţia înlătu­rării economiei individuale şi in­troducerii metodelor socialiste- Unii savanţi ruşi au declarat că toate încercările de colectivizare n’au realizat şi nu vor putea rea­liza nimic în direcţia intensificării producţiei- Stalin respinge aceasta teorie în mod hotărât- După pă­rerea lui gospodăria colectivă este mult mai productivă decât gospo­dăria individuală. O importanţă deosebită acordă Stalin dotării gospodăriilor colective cu mij­­oace technice, maşini agricole, tractoare, etc­ Odată cu colectivi­zarea şi mecanizarea agriculturii se schimbă şi psihologia Ţăranului, care devine astfel apropiat de proletariatul oraşelor-Stalin a mai accentuat că lupta contra ţăranilor chiaburi trebue dusă mai departe, ca astfel „a­­ceştia să fie desfiinţaţi ca clasă aparte“- Toate acestea indică di­rectivele politicii agricole sovie­tice. Stalin urmăreşte nimicirea câtorva milioane de proprietari mijlocii de pământ, cari după pă­rerea lui, stau în calea colectivi­zării. * Nebunia ..colectivizam“ trece însă, din domeniul economic şi în acela conjugal! Deci ..colectivizarea şi ridicarea femeii !! Presa sovietică este plină cu ur­mătoarele lozinci lapidare şi vio­lente: Inluturaţi îngrădirile“ sau „Nimiciţi economia agricolă indi­vidualistă", alături de ,,Rupeţi lan­ţurile robiei casnice’’, sau ,,Fugiţi, din captivitatea hârburilor”, „Tre­ceţi la comunizarea traiului?". Dintr’un ziar bolşevic, cetim însă, că rezultatele acestei „cam­panii de colectivizare, nu ar­e tocmai pe placul iniţiatorilor. ,.Cu organizarea hranei publice nu s’a făcut până în prezent de­cât foarte puţin. Din 46 gospodării colective organizate în Judeţul Novosibirsk, numai 6 comune au o bucătărie şi numai 9 comune câte o brutărie. Din 52 gospodării colective în judeţul Omsk numai 4 comune au o bucătărie şi o ospa­­tărie comună. Este deci clar că şi în comunele, unde viaţa a fost „comunicată" traiul a ram­as di­­vidual. In ce priveşte înlesnirea muncii femeilor şi ridicarea nivelului lor de trai, ziarul constată că femeia are aceiași pozitiune inferioară ca și înainte- Femeia din întreprin­deri și din gospodării colective este plătită cu 20—30 la sută mai |Continuare in pag­­in­a) orbe şi lapte te CEZAR PETRESCU De ce ne-am­ mira? Cea mai frumoasă femee din lume, nu-ţi poate da decât ceea ce are. Cel mai bine intenţionat gu­vern, nu-ţi poate da decât ceea ce-i ajută puterile. In aceste din urmă trei luni, gu­vernul d-lui Iuliu Maniu n’a avut o presă care să-i gâdile tălpile cu pană de păun. Dimpotrivă, ziarele cele mai înverşunat susţinătoare ale unui guvern naţional-ţărănist, vreme de atâţia ani, au fost silite să schimbe de front. După cum as­tăzi şi opinia publică este cu desă­vârşire pierdută pentru naţional­­ţărănişti. Erorile s’au îmbulzit. Î4 lipsa de tact Dar mai ales taina acestei ra­pide şi iresistibile prăbuşiri de popularitate, stă în disproporţia celor făgăduite şi celor realizate. Nu orice cetăţean a dat utilizare de hârtie higienică manifestelor de acum un an şi câteva luni. Unii le-au păstrat. Recitarea lor consti­tuie pentru guvern, un mai aspru rechizitoriu decât toate acuzările rostite cu patos la întrunirile libe­rale. Cu un creion roşu, e destul în dreptul fiecărei făgădueli să în­semni realizarea. Bilanţul e la fie­care capitol deficitar. Contrastul dintre optimismul fălos de atunci, şi neputinţa dovedită de acum, ne aminteşte zicala latinească despre muntele care s’a scremut până în adâncul măruntaielor ca să fete un şoarec. Guvernul a fătat chiar şi acest ridicul şoarec, mort. Nu spunem că stările ţării, n’au fost intr’adevăr mai grele ca ori­când. Nu spunem că actualul gu­vern, n’a fost nevoit să lichideze greşeli vechi şi să lupte cu o tradi­ţie înrăită. Nu spunem ca n’a existat bună­voinţă şi ca pe banca ministerială, nu s'au aflat câţiva oameni, care şi-au pus zi şi noapte, munca şi mintea să poată desnoda încâlci­tele probleme ale momentului. Sunt fapte certe. Sunt circumstanţe atenuante vrednice de toată luarea aminte. Dar răul stă mereu aci. In con­trastul strigător dintre ceea ce ni s-a făgăduit şi jalnica realizare. In zece ani de opoziţie, un pro­gram putea fi alcătuit pe realităţi şi pe capacitatea de realizare, nu pe basme îndrugate. Ţara nu cerea numaidecât atât de sforăitoare ba­liverne. S’ar fi mulţumit cu mult mai puţine, dar temeinice înfăp­tuiri. Niciodată un guvern nu s’a bu­curat da o mai totală şi necondi­ţionată bunăvoinţă. Opinia publică, massa neînregimentată în nici un partid, presa, regenta, străinăta­tii­ea şi mereu, punectul de temm­a presei... Trebui să fie grozav de dureroasă funcţiunea de ministru... Până să ajungi aşa ceva, e nevoe să te sbaţi, să strângi cordial toate mâinile, inclusiv pe cele murdara să faci exerciţii de mare pamfletar, să ataci, şi să pui pe alţii să atace. Iar când, in sfârşit ai ajuns, când eşti dispus să-ţi zici: „Destuii De mâine încolo redevin cttmsecadg­e potolit“, când ai ajuns la­ punctaj unde sunt îndreptate ţevile micrati­­lor presei şi ale opiniei publice, te vezi victima propriei tale armate. Iţi plăceau­ înainte pamfletele, şi încep subit să-ţi placă poemele , ditirambii Iubeai pe cei extag­oşi şi inteli­genţi, acum iubeşti pe proşti prompţi, şi pe laşi. Savurai ai tirod scurt, sprinten şi otrăvit Ca musca ţeţe, acum guşti discursul lung şi be? 'tabu, guşti răsfăţul fracelor neîntre­­rupte de nici un adversar, şi guşti pe săturate genul liric. Nu-ţi mai place epica, ţiu-ţi mai place lupta­,,, Trist sfârşiţi... Atunci iţi dă prin gând Sa­cov, trueşti un ştreang solid pentru a spânzura de limbă pe ceia cazi, în­văţaţi de tine, ştiu să ochească, şi tragă şi să stârpească. — Domnule jurnalist, zici, nu mai scrie in acest gen pamfletărc.• Dumneata eşti un om de valoare! Şi în chipul cel mai politicos din lume, îl întemniţezi pe afurisitul de­nunţător al misterelor politicei, pe acest cunoscător al potecilor junglei dum­itale. — Dacă te pocăești, domnule jur­nalist. Dumnezeu te va ierta (atât de­­mare e mila lui), pe lumea cea­laltă. Dumte, bunule domn, și nu mai păcătui... Du-te la Văcărești... Tot rea i se vorbea lui Paul­Louis Courier, la începutul secolului rea, toți au acordat guvernului un trecut. Cu toate astea, noi ştim ci credit nelimitat. Nici un guvern al- voinţa poporului a înfrânt pa aceea lut, n'ar fi cutezat deopildă, o te­roare fiscală ca aceea inaugurată de noul Vintilă al partidului naţio­­nal-ţărănesc. Docilă, ţara a fost dispusă să accepte toate sacrifi­ciile, fiindcă la capătul lor li se pro­miteau toate miracolele. Chiar cerul a fost element cu a­­cest guvern. Cerul, pământul şi ploile. Ele ne-au dat în celaolaltă, un an agricol, nu atât de îmbelşu­gat cum îl trâmbiţase cu optimism exagerat profeticele comunicate o­­ficiale, dar ne-au dăruit în orice caz un an plugăresc mai generos decât recoltele precedente. între­baţi toţi plugarii şi nu veţi găsi u­­nul singur care să nu blesteme a­­ceastă prosperitate care ne-a cali­cit Lipsa totală de organizare şi de prevedere, ne-a făcut să pier­dem mâna căzută din cer. Specialiştii guvernului , specia­liştii financiari, economici, agricoli, a guvernanţilor, ba chiar uneori pe aceea a unor suverani. Dacă guvernul domnului Iuliu Ma­niu va mai trece această lege, sau nu, prin Parlament, lucrul devine fără importanţă. Mult mai de seamă îmi pere marea lecţie de psichologie guvernamentală şi democratică, pe care au primit-o cu acest rar prilej jurnaliştii. Ei vor şti să ţină minte ceva. Guvernele nu confiscă operele vo­luminoase. Acelea, întro democraţie, nu sunt citite. Dar guvernele ae ţru­t in faţa micilor articole inocente şi pline de informaţii picante. Căci cum spunea acelaş mare pamfletar care luptase la Wagram, un pic de acetat de morfină trece nesimţit în­tr’o căldare cu apă, intr’o ceaşcă te face să verşi, dar Intr’o lingură e uci­­gător. Romulus Dianu­ s sto ■■ ■ ■ etc. — sunt gata să ne dovedească strălucit că nu se putea altfel. Dar Doamne! Aceiaşi specia­lişti, ne imaginăm, au alcătuit şi manifestele guvernului când făgă­duiau că vor putea totul. Când ne-au minţit? Şi de ce ne-au min­ţit ? Pipăiţi pulsul ţării. Simptomele sunt alarmante pentru guvern. A­­larma opiniei publice pe chestii constituţională. Succesul de asis­tentă al întrunirilor liberale, care recuperează o încredere a masse­(Continuare Sn pag* II-«]

Next