Curentul, ianuarie 1930 (Anul 3, nr. 709-729)
1930-01-14 / nr. 712
JMiU*. Ill If®* 71A f ' - '4 PAOBVI 3 LEU Marti 14 Ianuarie 1930 Director: PAMFIL ŞERCARF REDACŢIA sTĂDMIMbXRAT LA STRADA SĂRINDAR No. 4 Tdtfoa: Direcţia «1 Redacţia 364/39 Secretariatul ţi provincia 312/24* Adiţia «i Mica Publicitate 375/28 ABONAMENTE: IaA 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni. Cei tOO pe 3 luni Pentru Bănci, Institutionaal Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lai 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 fi 15 ale Becărei luni Apoteoza romana Ultimele ecouri trezite de căsătoria principelui moştenitor al Italiei s’au stins, — şi rând pe rând s’au potolit şi efluviile însufleţirii stârnite de cortegiul domniţei din Miază-Noapte, conduse spre altar în mijlocul unanimelor aclamaţi ale peninsulei. Amatorii de catastrofe şi doctrinarii democraţiei* cari urmăresc cu ura lor tenace orice iniţiativă a Italiei de astăzi, nu au fost serviţi cu spectacolul pe care îl scontau (mai mult sau mai puţin conştient) : bombele încercate la Bruxelles nu au făcut ravagii prin mulţimea adunată sub ferestrele Quirinatului, — şi cununia principelui Umberto a fost încununată cu triumfalele urale ale întregului popor italian, mai mult ca oricând strâns în jurul tronului şi-al regimului-O rasă de oameni încrezători în destin creşte astăzi pe pământul care a dăruit civilizaţiei icoana omului clasic; o rasă de „evelpizi", de o invincibilă şi semeaţă voioşie, cu atât mai dornică de ascensiune şi de efort creator cu cât simte îndreptate spre ea privirile pizmaşe sau admiratoare ale întregii Europe. A fost destul, pentru aceasta, ca energia luiul om superior să-i traverseze destinul ca o binecuvântată linie de forţă, desgropând comorile de vlagă ale atavistaelor naţionale, eliberând geniul creator ce nu aştepta decât apelul menit să-l ridice la lumină Fanaticii licenţioaselor incoherenţe ale democraţiei, specializaţi în metodica depreciere a succeselor recoltate de Benito Mussolini, vorbesc încă de tirania fascismului, plângând libertăţile suprimate ale bietei Italii captive- Poporul italian, — se poate recunoaşte, *— este astăzi prizonier, — dar nicidecum al unui partid sau al unui regim. Roma este astăzi captivă a gloriei sale reînoite, prizonieră a prestigiului mereu sporit cu care a dăruit-o truda de regenerare a Dictatorului- Pândită de rivali ca şi de sceptici, ea se vede hărăzită unui destin de eforturi şi progrese mereu afirmate, demne de noua ei statură în lumea continentală. Iată adevărata şi fecunda captivitate pe care Ducele fascismului a ştiut să o impună unei întregi naţiuni, — proiectându-i în faţa ochilor imaginea unui viitor care să-i egaleze splendoarea amintirilor trecute. Un neam asupra căruia sunt bracate astăzi privirile atente ale lumii întregi, — o ţară care ştie să fie o uzină, o cetate, o grădină; sub îndemnul acestei supravegheri ascensiunea forţelor generoase s’a săvârşit în ritmuri armonios disciplinate, menite să justifice, legitimul orgoliu al tinerelor echipe de muncă- Nici o efuziune anarhică, nici un delir, nici o ezitare; în clipa în care impunea poporului italian o viziune eroică a vieţii, Benito Mussolini ştia să fie un admirabil făuritor de calm. Ştia că politica este mai ales arta de a coordona eforturile unui neam, — şi că cea mai funestă greşeală a unui popor este aceea de a importa şi găzdui febra tuturor celorlalte noroade. Să imiţi cu eforturi de caricatural şi subaltern mimetism toate trăsdrăvăniile democratice ale Franţei, Americii sau Angliei?.. Rezultatul egalează în ridicul truda clovnilor din circurichinuiţi de dorinţa de a imita pe cărareaţă. Decalogul fascist, cu toate asprimile lui, a avut darul de a dărui generaţiei încadrate în ritmul nassolinian iluzia unui adevărat spor de libertate, sentiment firesc, la indivizi cari regăseau însfârşit adevărata respiraţie a rassei, ,descoperindu-şi rostul destinului într-o viaţă trăită cu mai intensă plenitudine Oricât ar vrea gradaţii democraţiei să prezinte Italia ca o ţară cu tâmplele încinse de fierbinţeală, oricâte calomnii s’ar strecura asupra omului care a întrupat seva şi geniul Italiei într’o atât de măiastră sinteză, — nimeni nu poate contesta că o autoritate nouă emană astăzi de la Roma- Ca şi indivizii, naţiunile pot încerca uneori efortul de a părea mai înzestrate şi mai bune decât sunt în realitate. Amintind poporului italian măreţia unui trecut a cărui tradiţie fusese întunecată, Mussolini s-a convins că preţueşte mai mult decât îl prezentau aparenţele. Vrând să pară mai bună, naţiunea s’a ameliorat: metoda premergătorului Oriani, acest profetic vizionar a! gloriei de mâine a Italiei, îşi dăduse în câţiva ani roadele. Pretinsa tiranie fascistă a fost *n realitate o Unealtă de depăşire.. — disciplina fiind scula cea mai bună de eliberare a energiei celor tari, pe cari îl revelează lor inşilor. Iar în vreme ce peninsula clasică este astfel primenită de virtuţile exaitante ale fascismului, — acest binevenit antidot al patologiei democratice, — zeci de naţiuni europene tânjesc încă dincoace de posibil, dincoace de zările civilizaţiei la care ar putea aspira. Devorate de echipele termitelor electorale, sunt permanent menţinute în credinţa neputinţei lor iremediabile de a-şi înalţa, statura, cu mândria cu care Italia de astăzi îşi afirmă febra ei regala- Intr’o vreme care oferă atât de puţine prilejuri de a lăuda, — în faţa rutinei libertare care se trudeşte să născocească noi motive de a nu admira, — pentru ce nu ne-am mărturisi tresărirea în faţa cortegiului Italiei care trece? Pasul ei se cadenţează pe ritmurile etern seducătoare ale forţei- Ion Dimitrescu urima nădejde Nu suntem singurii cari am relevat primejdia cluburilor. Oameni bine-intenţionaţi şi noii apropiaţi de cercurile conducătoare au făcut, unora dintre membrii guvernului, vehemente pledoarii contra acestor infame tentacule ale lumii, necinstei şi morţii. Răspunsul lor a fost deprimant: ,,Nu, avem ce face; legea e cu ei Fie!„. Făuritorii codului, n’au prevăzut, probabil, dezastrele pe ce şi elasticitatea sumarelor dispoziţii legale, in această privinţă, le va provoca, după câteva deceniu Bl. şi?... Este oare legea, ceva rigid, ce nu poate suporta o amen,dare?... S’au modificat atâtea dispoziţii anacronice — în domenii, cu mult mai gingaşe — şi nu se poaete legifera — multiplicând condiţiile de funcţionare ale caselor de joc şi înăsprind sancţiunile, in caz de aalteri — o adevărată operă de profilaxie socială?... Să admitem, totuşi, că şi acest lucru ar fi greu de realizat. (Simplă ipoteză!). Mai rămâne o nădejde. Singura • Dacă organele departamentului Justiţiei şi ale celui de Interne, para. Uzate de hlamida ocrotitoare a legii, sunt silite să suporte, resemnate, surâsul batjocoritor al patronilor de tripouti — caria i se închid şi mâine se deschid — ultima nădejde rămâne în ministrul Finanţelor. Domniei-sale ne adresăm, deci şi nu ştiu cum am putea, în cât mai puţine cuvinte, să arătăm îndoitul rol ce-l incumbă, de a da un puternic sprijin unei opere de asanare morală şi, mai ales, de a canaliza spre vesteda Statului, un filon de aur prins in curentul evaziunii fiscale. Ştiţi domnia voastră, domnule ministru, ce sume fantastice recoltează cluburile, din jocul de cărţi? E cu neputinţă să vă faceţi o ideie!... Sunt cluburi, in Capitală, cari fac peste 1.000.000 (UN MILION) „cagniotă", într’o lună. Cât încasează Fiscul, din aceste sume? Cercetaţi — dar cercetaţi inopinat şi, mai ales, prin mijlocirea unor organe superioare, de control. Veţi■ rămâne înmărmurit! Acesta e singurul termen ce poate reda, stupefacţia în care vă va arunca distonanţa catastrofală dintre două cifre: aceia a încasărilor declarate şi aceia a încasărilor reale. Nu ştim ce cotă de impunere e aplicabilă acestui soiu de venituri. Bănuim, insă, că ea trebuie să fie dintre cele mai urcate. Iar dacă ne înșelăm, dacă legiuitorul fiscal n’a împlântat îndeajuns bisturiul în ele, nimic nu împiedică modificarea legii. Oricum, simpla aplicare a legii actuale, chiar dar o aplicare reală — ar aduce in patrimoniul Statului venituri nebănuite şi indirect, ar provoca închiderea celor mai multe dintre cluburi. Căci acelea ceriri au alt scop decât îmbogăţirea vertiginoasă a antreprenorilor lor, formează imensa majoritate... Grigore Patriciu Citiţi in pagina IV-a a Campania electorală va deslanui revoluţie? SENZAŢIONALELE DECLARAŢII ALE D-LUI EFL M. LUPU O expediţie românească, pregătindu-se să plece la Potul Soră, a cărui săi se trimeată din ţară ido kgr■ fasole albă, 200 kgr. mălai, 100 kgr. prune lisate, 50 kgr. brămă în patină, etc. ZIARELEV D. AUREL VI. A O se cunoaşte că sunt eu ministru de Industrie şi Comerţ î la te uita cum a început să crească exportul I... Alegeri comunale Se fac pregătiri in vederea alegerilor comunale. Fiecare partid îşi inspectează gealaţii, face discrete tatonări In ceia ce priveşte temperatura opiniei publice şi caută să întocmească lista de partid sau deghizată sub forma ziselor liste cetăţeneşti. Dar in tot robotul acesta electoral, zadarnic vei căuta o preocupare ce ar depăşi cadrul de partid. Alcătuirea unei liste se face exact la comună, cum se face şi pentru parlament, după criterii de club. Dacă oraşele noastre sunt aşa de oribile, cu străzi ca de batjocură, fără canalizare, dacă higena este inexistentă, dacă nicieri nu apar acele energii de gospodari vrednici, cu tragere de inimă pentru comuna pe care o reprezintă, totul dar absolut totul se datoreşte politicei de club. Dacă mai vezi într’un oraş un bulevard, o clădire de şcoală mai arătoasă, un spital, o primărie impunătoare, sunt mărturii ale unui trecut de vrednică iniţiativă edilitară. Minunea parcului Bibescu ce formează mândria Craiovei se datoreşte unui Nicola Romanescu, primar de indrăsneaţă concepţie. Tot ce este în Buzău mai de seamă — acel admirabil Bulevard trasat ca o linie geometrică, pornind din faţa parauum comunal şi mergând până în centrul Crângului — se datoreşte unui gospodar fără pereche, Nicu Constantinescu. Acest primar, care a făcut cele mai mari şi mai numeroase lucrări edilitare, in valoare de zeci de milioane aur, a murit sărac, înmormântat de comună. Pe urma lui nu s’a mai făcut nimic. Asemenea gospodari îşi iubiau oraşul lor natal pe care o vroiau cât mai împodobit, cât mai mândru. Această iubire pentru oraşul lor, ii făcea să-şi fixeze amintirea lor în acea muncă tenace, ordonată, in acea vrednicie edilitară ce forma orgoliul vieţii lor. Astăzi mi primar este un şef al unui clan electoral care l’a adus, care l’a impus şi-l menţine in măsura favorurilor pe care le poate acorda. şi-a putut revărsa Caragiale îndrăcită Ini versă, prezentând pe Leonida Condeescu, primarul Minoiului, ca pe un personaj sortit sa fie erou de comedie, dar am prefera pe acel primar cu temperament tarasconez, oricărui edil de stil nou. Ce înseamnă un edil de stil nou? Să încarci devizele, să faci pavaje care se surpă, să visezi un împrumut fie și oneros pentru comună, să nu te jeneze murdăria străzilor, să găseşti fîresc ca lumina să fie noaptea cât mai puţină şi totuşi să ţi se pară că totul este de minune, că eşti părintele comunei, celei mai fericite, iar fără tine nimic nu s’ar putea realiza, căci ai şi iluzia că se realizează lucruri fabuloase. Această capitală pe care numai iniţiativa particulară mai o schimbă prin fastuoase construcţii, ar putea fi totuşi în bună parte schimbată dacă la primărie s’ar găsi o energie rară, temerară, o voinţă înfăptuitoare. Este adevărat că alinierile înseamnă exproprieri şi noi ştim ce au însemnat exproprierile comunei, jaful comunei. Dar trecând peste aceste îndatinări păcătoase, Capitala şi-ar schimba aspectul oriental. Ceia ce nu am putut pricepe a fost absenţa interesului pentru Bucureşti, absenţă ce apare destul de evidentă la regele Carol Cum a putut să nu aibă mândria unei capitale regele Carol care şi-a arătat iubirea pentru Sinaia aşa de splendid realizată? Şi cu atât mai mult stârne nedumerirea cu cât era un rege mândru, de mare autoritate, iar acum o jumătate de veac orânduirea geometrică a Bucureştilor se putea face cu mult mai multă uşurinţă decât acum. Dar nu-i nevoe să ne controlăm regretele pentru trecut, ci să ne verificăm nevolnicii prezentului. Spiritul de partid domină gospodăria comunală, iar cetăţenii nu s-au dumerit încă, rămânând incapabili de a schiţa o cât de vagă rezistenţă, să-şi manifeste voinţa unei oneste întrebuinţări a bugetului comunei. Din impasibilitatea, din vinovata nepăsare a noastră a tuturora reese toată anarhia edilitară, se tolerează toate abuzurile, se promovează toată murdăria orientală. Dacă partidele îşi întocmesc hăitaşii pentru goana voturilor* O manifestare foarte simptomatică este a grupării „Vlad-Ţepeş“ care publică in fiecare zi prin „Epoca”4 următoarele sfaturi: „Cetăţenii care anulează votul, îşi respectă averea44. „Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul. Ţara va înţelege atunci că nu vrei să votezi cu toţii“. „Cetăţeanul cinstit îşi anulează votul ca să nu fie părtaş cu jefuitorii“. Nu se poate imagina o mai fidelă manifestare a acelui indiferentism ce caracterizează pe cetăţeanul român. Dacă îşi anulează votul împiedică oare ca alegerile să se efectueze şi să avem primari in toată legea? Sfaturile „Epocei” par ecoul, ceva mai energic, al cetăţeanului care spune cu mândrie: „eu, domnule, nu fac politică, îmi e silă de ceia ce se numeşte politică4*. Stă acasă. Îşi dă drumul la indignarea acumulată în timpul zilei, dar politica pe care o ignoră, îşi manifestă prezenţa în cele mai mici amănunte ale existenţii cetăţeanului refractar politicei. Anularea votului este o manifestaţie pur platonică. Nu ar fi fost mai bine o listă cu adevărat cetăţenească de oameni fără nici o legătură de partid, cu adevărat vrednici să-şi asume răspunderea intereselor comunei, a cărei bună gospodărire ar fi garantat-o un întreg trecut de cinste? Să se fi încercat prezentarea unei asemenea liste şi, oricât de sceptic ar fi d. Grigore N. Filipescu, sunt sigur că ar fi avut neaşteptate surprize. Alegeri comunale, prilej de mobilizare a cluburilor, de dezmăţ al politicianismului în acţiune. Şi gospodăria comunelor va continua să rămână prada mănoasă a partidelor. Famii! Şeicaru Alte aiureli sovietiste de ION SCUTARI! Conducerea Rusiei sovietice, ne dă în fiecare zi, noui soluţiuni ,miraculoase“, pentru rezolvarea diferitelor chestiuni vitale ale Republicei vecine, adaptate evident concepţiei comuniste Astfel presa streină ne aduce ştiri despre ultimul congres al „marxiştilor agrarieni“, în scopul rezolvării diferitelor probleme ale agriculturei sovietice, din punct de vedere al comunismului- Stalin, a ţinut un nou discurs referitor la politica agrară a partidului comunist şi a guvernului sovietic. Iată însă, că în sânul comitetului de conducere s-au ivit divergenţe de păreri . Unii susţin ca ar fi necesară o „colectivizare forţatăşi radicală a economiei agricole productive“. Stalin a precizat punctul său de vedere : „Nu poate exista o gospodărie individualistă, concomitent cu gospodăria colectivă. Sau îndărăt la capitalism, sau înainte spre socialism Nu există nici un fel de cale mijlocie“. Deci, dictatorul sovietic nu admite nicio tranzacţie. Foarte bine şi face. Noi am putea complecta, declaraţiile sale, cu încă ceva (bazaţi pe dezastrul spre care merge politica economică sovietică) : „înainte spre falimentul inevitabil al doctrinei colectiviste“! Agenţia „Ceps“ ne aduce şi alte detalii foarte interesante asupra mentalităţei economice bolşevice şi anume . .. Al doilea lucru pe care Stalin îl consideră ca inadmisibil este părerea că satul poate păşi independent de oraşul socialist, că satul trebue lăsat ca să urmeze voluntar exemplul oraşului socialist. Stalin spune că această teorie este antimarxistă- Satul trebue să fie condus de oraş în direcţia înlăturării economiei individuale şi introducerii metodelor socialiste- Unii savanţi ruşi au declarat că toate încercările de colectivizare n’au realizat şi nu vor putea realiza nimic în direcţia intensificării producţiei- Stalin respinge aceasta teorie în mod hotărât- După părerea lui gospodăria colectivă este mult mai productivă decât gospodăria individuală. O importanţă deosebită acordă Stalin dotării gospodăriilor colective cu mijoace technice, maşini agricole, tractoare, etc Odată cu colectivizarea şi mecanizarea agriculturii se schimbă şi psihologia Ţăranului, care devine astfel apropiat de proletariatul oraşelor-Stalin a mai accentuat că lupta contra ţăranilor chiaburi trebue dusă mai departe, ca astfel „aceştia să fie desfiinţaţi ca clasă aparte“- Toate acestea indică directivele politicii agricole sovietice. Stalin urmăreşte nimicirea câtorva milioane de proprietari mijlocii de pământ, cari după părerea lui, stau în calea colectivizării. * Nebunia ..colectivizam“ trece însă, din domeniul economic şi în acela conjugal! Deci ..colectivizarea şi ridicarea femeii !! Presa sovietică este plină cu următoarele lozinci lapidare şi violente: Inluturaţi îngrădirile“ sau „Nimiciţi economia agricolă individualistă", alături de ,,Rupeţi lanţurile robiei casnice’’, sau ,,Fugiţi, din captivitatea hârburilor”, „Treceţi la comunizarea traiului?". Dintr’un ziar bolşevic, cetim însă, că rezultatele acestei „campanii de colectivizare, nu are tocmai pe placul iniţiatorilor. ,.Cu organizarea hranei publice nu s’a făcut până în prezent decât foarte puţin. Din 46 gospodării colective organizate în Judeţul Novosibirsk, numai 6 comune au o bucătărie şi numai 9 comune câte o brutărie. Din 52 gospodării colective în judeţul Omsk numai 4 comune au o bucătărie şi o ospatărie comună. Este deci clar că şi în comunele, unde viaţa a fost „comunicată" traiul a ramas dividual. In ce priveşte înlesnirea muncii femeilor şi ridicarea nivelului lor de trai, ziarul constată că femeia are aceiași pozitiune inferioară ca și înainte- Femeia din întreprinderi și din gospodării colective este plătită cu 20—30 la sută mai |Continuare in pagina) orbe şi lapte te CEZAR PETRESCU De ce ne-am mira? Cea mai frumoasă femee din lume, nu-ţi poate da decât ceea ce are. Cel mai bine intenţionat guvern, nu-ţi poate da decât ceea ce-i ajută puterile. In aceste din urmă trei luni, guvernul d-lui Iuliu Maniu n’a avut o presă care să-i gâdile tălpile cu pană de păun. Dimpotrivă, ziarele cele mai înverşunat susţinătoare ale unui guvern naţional-ţărănist, vreme de atâţia ani, au fost silite să schimbe de front. După cum astăzi şi opinia publică este cu desăvârşire pierdută pentru naţionalţărănişti. Erorile s’au îmbulzit. Î4 lipsa de tact Dar mai ales taina acestei rapide şi iresistibile prăbuşiri de popularitate, stă în disproporţia celor făgăduite şi celor realizate. Nu orice cetăţean a dat utilizare de hârtie higienică manifestelor de acum un an şi câteva luni. Unii le-au păstrat. Recitarea lor constituie pentru guvern, un mai aspru rechizitoriu decât toate acuzările rostite cu patos la întrunirile liberale. Cu un creion roşu, e destul în dreptul fiecărei făgădueli să însemni realizarea. Bilanţul e la fiecare capitol deficitar. Contrastul dintre optimismul fălos de atunci, şi neputinţa dovedită de acum, ne aminteşte zicala latinească despre muntele care s’a scremut până în adâncul măruntaielor ca să fete un şoarec. Guvernul a fătat chiar şi acest ridicul şoarec, mort. Nu spunem că stările ţării, n’au fost intr’adevăr mai grele ca oricând. Nu spunem că actualul guvern, n’a fost nevoit să lichideze greşeli vechi şi să lupte cu o tradiţie înrăită. Nu spunem ca n’a existat bunăvoinţă şi ca pe banca ministerială, nu s'au aflat câţiva oameni, care şi-au pus zi şi noapte, munca şi mintea să poată desnoda încâlcitele probleme ale momentului. Sunt fapte certe. Sunt circumstanţe atenuante vrednice de toată luarea aminte. Dar răul stă mereu aci. In contrastul strigător dintre ceea ce ni s-a făgăduit şi jalnica realizare. In zece ani de opoziţie, un program putea fi alcătuit pe realităţi şi pe capacitatea de realizare, nu pe basme îndrugate. Ţara nu cerea numaidecât atât de sforăitoare baliverne. S’ar fi mulţumit cu mult mai puţine, dar temeinice înfăptuiri. Niciodată un guvern nu s’a bucurat da o mai totală şi necondiţionată bunăvoinţă. Opinia publică, massa neînregimentată în nici un partid, presa, regenta, străinătatiiea şi mereu, punectul de temma presei... Trebui să fie grozav de dureroasă funcţiunea de ministru... Până să ajungi aşa ceva, e nevoe să te sbaţi, să strângi cordial toate mâinile, inclusiv pe cele murdara să faci exerciţii de mare pamfletar, să ataci, şi să pui pe alţii să atace. Iar când, in sfârşit ai ajuns, când eşti dispus să-ţi zici: „Destuii De mâine încolo redevin cttmsecadge potolit“, când ai ajuns la punctaj unde sunt îndreptate ţevile micratilor presei şi ale opiniei publice, te vezi victima propriei tale armate. Iţi plăceau înainte pamfletele, şi încep subit să-ţi placă poemele , ditirambii Iubeai pe cei extagoşi şi inteligenţi, acum iubeşti pe proşti prompţi, şi pe laşi. Savurai ai tirod scurt, sprinten şi otrăvit Ca musca ţeţe, acum guşti discursul lung şi be? 'tabu, guşti răsfăţul fracelor neîntrerupte de nici un adversar, şi guşti pe săturate genul liric. Nu-ţi mai place epica, ţiu-ţi mai place lupta,,, Trist sfârşiţi... Atunci iţi dă prin gând Sacov, trueşti un ştreang solid pentru a spânzura de limbă pe ceia cazi, învăţaţi de tine, ştiu să ochească, şi tragă şi să stârpească. — Domnule jurnalist, zici, nu mai scrie in acest gen pamfletărc.• Dumneata eşti un om de valoare! Şi în chipul cel mai politicos din lume, îl întemniţezi pe afurisitul denunţător al misterelor politicei, pe acest cunoscător al potecilor junglei dumitale. — Dacă te pocăești, domnule jurnalist. Dumnezeu te va ierta (atât demare e mila lui), pe lumea cealaltă. Dumte, bunule domn, și nu mai păcătui... Du-te la Văcărești... Tot rea i se vorbea lui PaulLouis Courier, la începutul secolului rea, toți au acordat guvernului un trecut. Cu toate astea, noi ştim ci credit nelimitat. Nici un guvern al- voinţa poporului a înfrânt pa aceea lut, n'ar fi cutezat deopildă, o teroare fiscală ca aceea inaugurată de noul Vintilă al partidului naţional-ţărănesc. Docilă, ţara a fost dispusă să accepte toate sacrificiile, fiindcă la capătul lor li se promiteau toate miracolele. Chiar cerul a fost element cu acest guvern. Cerul, pământul şi ploile. Ele ne-au dat în celaolaltă, un an agricol, nu atât de îmbelşugat cum îl trâmbiţase cu optimism exagerat profeticele comunicate oficiale, dar ne-au dăruit în orice caz un an plugăresc mai generos decât recoltele precedente. întrebaţi toţi plugarii şi nu veţi găsi unul singur care să nu blesteme această prosperitate care ne-a calicit Lipsa totală de organizare şi de prevedere, ne-a făcut să pierdem mâna căzută din cer. Specialiştii guvernului , specialiştii financiari, economici, agricoli, a guvernanţilor, ba chiar uneori pe aceea a unor suverani. Dacă guvernul domnului Iuliu Maniu va mai trece această lege, sau nu, prin Parlament, lucrul devine fără importanţă. Mult mai de seamă îmi pere marea lecţie de psichologie guvernamentală şi democratică, pe care au primit-o cu acest rar prilej jurnaliştii. Ei vor şti să ţină minte ceva. Guvernele nu confiscă operele voluminoase. Acelea, întro democraţie, nu sunt citite. Dar guvernele ae ţrut in faţa micilor articole inocente şi pline de informaţii picante. Căci cum spunea acelaş mare pamfletar care luptase la Wagram, un pic de acetat de morfină trece nesimţit într’o căldare cu apă, intr’o ceaşcă te face să verşi, dar Intr’o lingură e ucigător. Romulus Dianu s sto ■■ ■ ■ etc. — sunt gata să ne dovedească strălucit că nu se putea altfel. Dar Doamne! Aceiaşi specialişti, ne imaginăm, au alcătuit şi manifestele guvernului când făgăduiau că vor putea totul. Când ne-au minţit? Şi de ce ne-au minţit ? Pipăiţi pulsul ţării. Simptomele sunt alarmante pentru guvern. Alarma opiniei publice pe chestii constituţională. Succesul de asistentă al întrunirilor liberale, care recuperează o încredere a masse(Continuare Sn pag* II-«]