Curentul, februarie 1930 (Anul 3, nr. 730-757)
1930-02-01 / nr. 730
ANUL III No. 730 \ ' ’ .V" fi Casele de economie O nouă conferinţă financiară, cu scopul reorganizărei sistemului de economii din ţara noastră. Este vorba de trei lucrări importante, care trebuesc să se efectueze: Introducerea sistemului caselor poştale şi comunale pentru colectarea micilor economii. Reorganizarea şi transformarea actualei case de depuneri, într-o centrală a acestor case de economii, sub forma regiei publice comerciale. O nouă organizare a creditului judeţean şi comunal (după sistemul belgian), cu scopul de a capta economiile interne şi punerea acestora la dispoziţia nevoilor comunale şi judeţene. Cum vedem, este vorba de schimbarea actualului regim de depuneri ale economiilor şi introducerea unei extinderi cât mai largi în această privinţă, pentru ca fiecare cetăţean în orice moment să aibă la îndemână procedura cea mai simplă, pentru depunerea economiilorsale. Actualul mecanism, într’adevăr că este învechit rezumându-se la activitatea Casei de depuneri şi consemnaţiuni care are deja o existenţă de 50 de ani. Economiile depuse la această instituţiune se reduc, (după declaraţiile ministrului de Finanţe), la cca 263 milioane lei hârtie (egal 8 milioane lei aur faţă de 91 milioane lei aur dinainte de războiu). Depunerile spre fructificare în Bănci se ridică insă, la peste 26 miliarde lei hârtie, faţă de cele 263 milioane ale Casei de depuneri. De aci rezultă, că această diferenţă este provocată şi de actualul mecanism al instituţiei din urmă. Rolul Casei de depuneri a fost un rol secundar, condamnată de altfel la aceasta, prin organismul centralist şi birocratic şi neavând alte organe exterioare, decât administraţiile financiare. O chestiune de atât de mare importanţă, nu a atras atenţiunea cercurilor noastre diriguitoare şi financiare timp de mai bine de 50 de ani, chestiune care privea problema micilor economii. D. Madgearu a arătat în expunerea sa, la a doua conferinţă financiară că: „după stabilizare, în porgramul ee normalizare economică, ocupă un loc însemnat stimularea micilor economii, colectarea şi justificarea lor, în interesul progresului producţiunei naţionale şi a bunei stări sociale. Cu ocazia conferinţei de mai sus, s’au fixat şi liniamentele generale de conducere, pentru cele două tipuri de Casse de economie. Primirea de depozite se va face prin: depozite pe livrete nominative și depozitele în cont curent. Depozitele pe livrete nominative, pot fi acceptate de la început de toate casele de economii, ca și de centrala lor. Depozitele în cont curent, la început să fie acceptate de casele de economie poştale — în legătură cu punerea în funcţiune a cecurilor şi viramentelor poştale — şi de centrală. După ce şi casele de economii comunale vor ajunge la o dezvoltare corespunzătoare, li se va acorda şi lor dreptul acestor operaţiuni. Toate aceste organe exterioare îşi concentrează activitatea şi conducerea lor, în „Centrala Casselor de economie“ (pe bazele regiei publice comerciale). Se speră prin acest nou sistem, să se capteze cât mai mult din economiile cetăţenilor acestei ţări şi prin aceasta să se valorifice, un capital altfel, considerat ca mort, după cum vom vedea mai jos. într’adevăr, plasamentul depozitelor şi rezervelor adunate de „Casele de economii“ se va face în: Titluri de rentă şi obligaţiuni împrumuturi garantate de efecte împrumuturi hipotecare (cu termen de maximum 10 ani pentru cele plătite în rate), împrumuturi în cont curent (acordate persoanelor morale). In aceste condiţiuni, este uşor de înţeles, rolul pe care noua organizaţie, îl va juca în alimentarea creditului hipotecar al micii proprietăţi şi al cooperaţiei de credit. De asemenea un rol tot atât de important îl vor avea şi în alimentarea creditului pentru lucrări de utilitate publică ale comunelor şi judeţelor, societăţi de construcţiuni ieftine, etc. Foarte interesant de relevat a fost obiecţiunea ridicată de reprezentantul Băncei Centrale Cooperative, care a adus în discuţiune legătura, ce s’ar putea întemeia între actuala cooperaţiune de creditor, şi noua organizaţie a caselor de economie Această obiecţiune sau propunere, a fost respinsă de ministrul de Finanţe şi cu drept cuvânt. O casă de stat, prezintă în orice caz mai multă garanţie pentru primirea depunerilor ţărănimei econoame, decât o întreprindere particulară. Noi am adăuga, că rolul Băncilor populare se poate restrânge la aceleaşi operaţiuni pe cari Ie-a făcut până astăzi şi chiar asupra cărora ar fi oarecari lucruri de discutat. (Am relevat la vreme această problemă a activităţei cooperatiunei noastre). D. ministru de Finanţe a adaugat că: „s’ar putea vărsa soldurile Casei de depuneri, la cooperaţie în anumite garanţii”. Fără să aducem nici o acuzaţiune, noi suntem de părere, că asemenea operaţiuni ar fi legate de oarecare hazard. In ce priveşte chestiunea depunerilor la băncile mari şi mici, noi nu vedem întru nimic o influenţă favorabilă sau defavorabilă. Liber este cetăţeanul, să-şi depună economiile sale, acolo unde vrea şi unde va găsi mai multă garanţie. Acest sistem este în funcţiune de multă vreme în străinătate şi în special în Germania şi Austria, dând rezultate extraordinare.Urmele se mai găsesc sub oarecare asemănare în Transilvania şi Bucovina, însă aproape în lichidare sau transformate în instituţiuni de credit obicinuit). Propunerea aceasta a d-lui Madgearu, constituie o fericită inovaţiune, de pe urma căreia se va consolida în mod efectiv, atât situaţia depunătorilor (ca garanţie şi rentabilitate a plasamentului), cât şi pentru problema generală a creditului în ţară. Ion Scutăru Două semne se petrece la fundul ţării, ceva misterios, care sperie ca o tăcere neaşteptată şi de gheaţă, în mijlocul vacarmului. Dar mitraliera vorbăreaţă a politicianismului „la centru"*, nu are timp să asculte. Două comunicate aproape oficiale, două informaţiuni suficient controlate, au apărut succesiv in ziarele de eri. Prima este aceea că faţa de numărul infim de declaraţii fiscale făcute până acum, ministerul finanţelor a prelungit termenul depunerii lor până la 8 Februarie. La elocvenţa acestor rânduri scrutate bine, se adaugă a doua informaţiune fără nici o legătură cu prima, dar tot aşa de alarmantă. Faţă cu atentatele de drum de fier, repetate in ultimul timp, ,,circulaţia trenurilor, pe foarte multe din liniile principale, nu mai este garantată". Pentru prima oară în ţara aceasta se ivesc simptome atât de îngrijorătoare. Pe de o parte o pasivitate a cetăţeanului faţă de cele ce vin şi trec cum au venit, fără să lase nici un bine în urmă. O grevă a patriotismului activ, o secătuire a entuziasmului, un scepticism dureros în faţa operei de guvernământ. Pe de ală parte, aceste misterioase atentate, în flagrantă contrazicere cu firea miloasă şi creştină a românului, tentiţa exasperantă a crimei colective. Când s-au mai petrecut fapte asemenea la noi? Refuzăm chiar a crede că ele sunt rezultanta unui proces psichologic, duhneala unei pestilenţe sufleteşti, dar trebue acordată lor, cea mai mare atenţiune fiindcă o ţară pusă la regim sever de însănătoşire nu poate suporta nici un fel de aventură. Presupunem că printre actualii conducători se găsesc destui cari să cunoască istoria popoarelor, şi să ştie că inutilele răsmerite de prin secole, au fost, toate, precedate de dezastre economice, aşa încât incierăţile binecunoscute nu au fost decât sfârşitul inevitabil al unor maladii sociale mult mai vechi şi mai grele... Dar toate au început aşa, prin şoapte, prin svonuri, prin vorbe, prin semne, concertate intr’un fatal crescendo, ca o furtună wagneriană. Nu ne gândim a stabili vreo analogie, sau măcar vreo apropiere, dar informaţiunile amintite la început, nu ne-au plăcut deloc! Zău, deloc!... Cum optimismul nu ne-a lipsit niciodată, tragem nădejde ca vigilenţa organelor de siguranţă să descopere cât mai curând pe atentatorii drumurilor ferate, iar d. Virgil Madgearu, elixirul amorului cu contribuabilul. Că ăsta de până acum, vorba câtecului. ,,n’a fost amor adevărat”. Romulus Dianu BBS Norul de la Răsărit Nu suntem înclinaţi spre panică şi existenţa răului nu o proectăm exagerata, monstruos deformată în coloanele ziarului; ne mărginim la o cât mai fidelă redare a unor realităţi elocinte prin ele înseşi. Deci, nu vom exagera atunci când vom spune: comunismul este intr'un spor continuu. Fireşte că In Basarabia propaganda este mai intensă, iar neofiţii mesianismului roşu sunt cu mult mai îndrăsneţi, dar nu trebue limitat sporul pericolului comunist numai la Basarabia. Serviciul nostru de siguranţă nu a putut identifica încă sutele de proaspeţi propagandişti pe care Moscova nu i-a trimis în dar pentru 1930, dar prezenţa lor se făcea evidentă fie prin atentatele de cale ferată, fie prin alte manifestări de agresivitate în rândurile muncitorilor seduşi de evanghelia insurecţiei. Chiar aşa de izolat nu poate fi socotit gestul asasin al celui ce a încercat să împuște pe d. Al. Vaida- Voevod. De altfel asasinul a ratat Samuel chemat să depună ca martor în procesul Milozi-Panova, în fața tribunalului a avut o atitudine de o impertinentă rară: toată frazeologia comunistă era băiguită cu o cretină fudulie. Deci finalizarea convingerilor în gestul neisbutit de a suprima pe ministru de interne, nu a fost produsul unei fantezii izolate, ci ecoul activ al unei acţiuni de umbră şi crimă. Ce determină Moscova — Ierusalimul roşu — la o intensificare a propagandei în România? Situaţia noastră economică, aşa de nenorocită, creiază un mediu prielnic acţiunii comuniste. In rândurile unor muncitori ocupaţi în uzine, propagandistul sovietic recrutează rar, partizani hotăriţi pentru această „guerilla“ socială a atentatelor. Mizeria ce întovărăşeşte totdeauna şomajul întunecă bunul simţ, frâng? orice normă de disciplină morală, creiază acea ambianţă prielnică utopiilor, realizează mediul necesar insurecţiei. In tarile înapoiate, cu o industrie rudimentară, cu nesigure începuturi de organizaţie burgheză, condiţiile de viaţă ale muncitorimii sunt mult mai crâncene, beneficiile ei adesea, sub faimoasa lege de aramă a lui Lassale, adică sub minimul necesar existenţii. De aceea aceşti muncitori se convertesc mai uşor la comunism decât la socialdemocraţie: mizeria îi abrutizează, lipsa oricărei zări luminoase il împinge, ii face clienţii siguri ai conspiraţiei revoluţionare. Am ascultat desbaterile în jurul asasinatelor de la Lupeni. Douăzeci de muncitori oropsiţi să nu vadă soarele decât Duminica, douăzeci de fiinţe umane cu viaţă de cârtiţe în minele fară aer, prin galeriile pline cu apă, douăzeci de suflete necăjite au fost prinse de valul revoltei, dominate de duhul anarhiei, au provocat şi au murit stupid, inutil, victime nevinovate ale celei mai nemernice demagogii. Social-democraţii se plângeau de la tribuna Camerei de supralicita- re a demagogiei sindicatelor galbene de pe Valea Jiului, mă întreb: cear însemna o ofensivă a demagogiei comuniste printre minerii cu femeie pământii de mucenici desgropaţi? Dar printre muncitorii care îşi oferă zadarnic braţele dornice, harnice fără să poată găsi întrebuinţare? îşi poate imagina cineva o mai cumplită pedeapsă decât a muncitorului care nu se poate hrăni fiindcă munca lui nu are cătare? Sufletul unui şomeur este o întunecată genună in fundul căreia colcăe vulcanul insurecţiei anarhice. Fiecare om are dreptul la muncă, or aceşti răstigniţi ai şomajului sunt pândiţi de agenţii propagandei comuniste, formează elementul sortit recrutării sovietismului. Ofensiva comunistă în România este pentru oricine de o dramatică evidenţă, deci, se impune, pe primul plan al preocupărilor guvernului, o politică de diminuare a şomajului printr-o sporire a activităţii întreprinderilor autohtone, o verificare a tuturor muncitorilor de,toate categoriile şi trimiterea peste graniţe a muncitorilor străini, pentru a aplica protecţionism, nu numai capitalului, dar şi muncii româneşti. Paralel cu această acţiune de diminuare a şomajului, o supraveghere poliţienească foarte severă, o urmărire neînduplecată a comunismului. Aceşti zeloşi ai anarhiei nu se sfiesc să mărturisească, într’o ironică bravadă, că indulgenţa societăţii burgheze faţă de ei nu poate fi nici obligatorie, la reciprocitate, adică dacă autoritatea de azi este prea indulgentă cu ei, să nu creadă că-i converteşte la cuminţenie. De altfel, este ştiut că, pentru comunişti, indulgenţa burgheză este o dovadă de slăbire a puterii autoritare, este un fel de încurajare a acţiunii de destrămare in anarhie a oricărei disciplini sociale. Şi guvernul Maniu este dator să abandoneze toate vechiturile romantice ale unei legalităţi (scopirea ideii de autoritate) intru nimic operantă pentru comunişti. Indulgenţa a durat prea mult, legalitatea a luat un vag aspect de abdicare, iar comunismul în Basarabia are îndrăzneli ce pot fi socotite ca un grav avertisment. Un cititor îmi trimite o foarte interesantă statistică a comunismului în Basarabia. Majoritatea tineret — cu rare excepţie români — ai căror părinţi au trecut Nistrul sub groaza comunismului. Copii care ne-au înduioşat acum zece ani şi i-am primit pe pământul ospitalier al ţării româneşti, copii pe care milostenia noastră i-a scăpat de sub teroarea comunistă şi ne-a îngăduit să crească pe acest pământ liber, larg îngăduitor, sunt astăzi adolescenţii comunişti, ne ameninţă, îndrăznesc să ne conteste dreptul la linişte. Plătim scump toate înduioşările ce au populat Basarabia cu fugarii din paradisul roşu. Guvernul Maniu va trebui să procedeze scurt şi energic, fără oscilaţii în hotărâri, fără acele riscate reticenţi ale autorităţii castrate de legalitatea excesivă. Comuniştii se pun în afară de lege, să fie trataţi în afară de lege. De peste Nistru, de la răsărit, se ridică norul negru al anarhiei. Instinctul de conservare naţională se cere mobilizat, iar târcovnicii smiorcăelilor democratice să tacă! Norul negru dela răsărit să preocupe guvernul Maniu, mai mult decât ce vor spune urnele. Pamfil Șeicaru • .• - *- . ». • - /r* 8 PAGINI 3 IEI Sâmbătă 1 Februarie 1930 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon : Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi Provincia 312/29 Adiţia şi Mica Publicitate 375/28 ABONAMENTE: Lei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 300 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice 1000 lei anual. Pentru străinătate: lei 1700 un an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni. •’Vv ”.J*î•'’ Sf. Sinod a intervenit pe lângă partidele politice, să nu fie amestecată biserica tn lupta electorală. — Cum? Nu votezi cu guvernul? Paştile şi Dumnezeu.« — Sssd... Nu amestecaţi biserica în lupta electorală!... Trenuri şi călători de CEZAR PETRESCU O nouă ordine de bătaie, va să asigure viaţa călătorilor din trenurile de lux, rapide, exprese şi accelerate. Era şi timpul. Până acum deosibirea între o călătorie cu trenul personal sau mixt şi o călătorie cu rapidul, expresul sau acceleratul, consta în faptul că acestea din urmă, te duceau la moarte sigură cu o mai mare viteză. Era un avantaj, care nu ispitea decât doar sinucigaşii prea nerăbdători. Controlul mai strict la căile libere, încrucişări, ace şi alte termene tehnice care ne scapă, va aduce o aproximativă siguranţă. E îmbucurător. Cu aceasta poate trenurile rapide şi scumpe, nu vor mai circula atât de goale cum gonesc acum, purtând vijelios deficitul încasărilor dintr’un capăt de ţară la altul. Dar fiindcă direcţia generală a căilor ferate, pare pornită pe reforme şi îmbunătăţiri, ne permitem a-i atrage luarea aminte asupra unor orândueli absurde şi vexatorii. Un tren de lux, deci scump, ca să poată ademeni călătorul, pe lângă celelalte avantagii de viteză, higienă şi confort, mai are datoria şi să respecte anumite pretenţii foarte legitime ■ ale pasagerului care, slavă Domnului, plăteşte îndestul ca să nu fie tratat ca un prepus delicvent în fieşte ce clipă. Modul în care se face controlul biletelor e cu totul neghiob şi barbar. Un rapid, cu opriri numai în staţiile principale, cu însoţitoare şi însoţitor la fiecare vagon, cu biletul perforat Ia urcarea în staţie, — e totuşi străbătut dintr’un capăt in altul de şeful de tren, care-ţi trânteşte uşa, te deşteaptă din somn sâ te întrebe dacă nu te-ai urcat la staţia precedentă şi dacă n’ai gust să te cobori la stafia următoare, după o jumătate de oră apare un controlor care-ţi mai cere biletul odată să-i mai facă o găurice şi aşa mai departe.. S-ar părea că trenul a fost creiat pentru controlori, iar pasagerul că a cumpărat bilet numai ca să aibă ce oferi diferitelor controale din ceas în ceas. După douăsprezece ore de drum, cobori din vagon cu nervii întinşi ca o strună, gata să iai în palme hamali, portari, birjari, şofeuri, toate făpturile lui Dumnezeu întâlnite în cale. In străinătate, biletul ţi se cere de două ori, la urcarea şi la coborârea din tren. Şi aceasta, nu numai la trenurile care se numesc de lux, rapide, expresuri şi accelerate. Prima doleanţă a călătorilor. A doua: există vagoane cu tot dispozitivul indicând călătorului îngăduinţa de a-şi întinde oasele, dacă norocul îl face să călătorească singur în compartiment şi dacă e atât de civilizat să caute pernele şi pluşul. 0 indică aceasta destul de vizibil pernele mobile, canapeaua care se lărgeşte, etc. Totuşi un sever aviz, interzice pasagerului această favoare, chiar dacă e singur în compartiment şi chiar dacă un caz de forţă majoră îl constrânge să abdice la poziţia verticală. Amendă ! Amendă, în timp ce controlorul, în cabina alăturată, doarme lungit, cu Perdelele trase şi cu uşa ferecată pe dinăuntru. Am călătorit în aceste condiţii cu un copil bolnav, ridicat de pe o masă de operaţie şi silit să călătorească ziua, deci neputând folosi vagonul de dormit. M’am conformat avizului sever nevoie mare. — Uite, domnule şef, plătesc anticipat amenda şi lasă copilul culcat.. Plătesc o sută de lei amendă, primesc o chitanţă de descărcare. (Continuare in pag lia) Opinii subversive Odată cu federalizarea organizaţiilor corpului didactic, s’a hotărât fără să se fixeze data, întrunirea unui nou congres. E un semnal pentru toata profesiunile din ţară. E un pas către federala tuturor profesiunilor intelectuale retribuite, şi care ar fi să cuprindă în primul rând pe profesori, pa magistraţi, pe ziarişti, fiindcă acesta categorii, cele mai încercate de foamete şi lipsuri, au devenit, prin aceasta şi cele mai rezistente. Scopul imediatei unei federale a muncii Intelectuale il vedem în restabilirea dreptei ierarhii in lumea noastră condusă de politicieni, de mislţi şi de cămătari. E o batjocură părăsirea frânelor pe mâna partidelor politice, foste caracterizate prin incultură şi cupiditate. Diferenţa,, foarte reală, în mai bune sau în mai rău, dintre ele, nu interesează aci. Echilibrul şi sănătatea soocietăţii româneşti reclamă grabnice detronare a agentului electoral şi a stăpânului său, umbrit, bancherul, din, fruntea treburilor publice. Puterea aceasta care s’a menţinut prin corupţie, prin teroare şi prin mizeria calculată, a categoriilor Intelectuale, trebuie cu orice preţ, ruinată. Infaţa acestei forţe derizorii, fiindcă nu reprezintă nici numărul, nici ideea, şi va ridica, fatal, corectivul federalei Inteligenţei, care reprezintă, ea, şi numărul, şi ideea. . . . . » Clemenceau a spus că bravura « condiţionată de idee. Profesorii astăzi dimpreună cu cei ce ii vor imita şi urma mâine, sunt pătrunşi de convingerea, simplă şi clară, că uunei misiuni care necesită douăzeci de ani de pregătire şi o atenţie neobosită a întregei vieţi, i se cuvine mei mult decât rolului improvizat al agentului electoral travestit un om politic. Acelaş argument serveşte cauzei şi credinţei celorlalte categorii. ' Din momentul in care s’au constituit în federală, profesorii s’au expus, în massă, prigonirilor de sus. Ei au destulă experienţă, ca in faţa loviturilor iminente, sa nu confunde ameninţările politicienilor cu bravura pe care o simulează, şi nici cu autoritatea pe care o uzurpă. Gesturile tpasmodice care nu vor întârzia să maimuţărească hotărârea şi claritatea de vederi, nu sunt decât traducerea panicei stârnite in poiata pestriţă a bărbaţilor de stat. Nu acestea constituie primejdia. Rămân însă armele clasice ale politicianismului, spionajul, intriga, şi corupţia, prin care profesioniştii minciunii şi ai cointeresării vor incerca să canalizeze mişcarea intelectuală în apele partidelor. Cele trei corni,tete federale de la centru vor şi, fără îndoială, să evite atât rătăcirile cât şi confuziile. Pentru că momentul politic e cât se poate de propice încurcăturilor. Intre diversele campanii electorale şi revendicările învăţământului nu trebuie să coexiste nici un fel de paralelism, nici măcar acela în timp, altfel, prestigiul mişcării anunţate vă, suferi de promiscuitatea Involuntară cu bandele diverse ale sufragiului aniversal. Ion Vinea (Continuare în pag.ilaj Ironica dramatică de ION DUMITRESCU Teatrul „Ventura**: „Sfârşitul d-nei Gheney“ de F. Lonsdale &fuiMatiQual: „Dardaméng“ de Effiazaud „Curs din ele“, comedie de d. Anton Bidescu Unde sunt, — Fecioară Prea Curată, — unde sunt imaculatele năzuinţe ale d-rei Maria Ventura, de la începutul stagiunii, — unde sunt programele idealiste şi eterice, îmbălsămate cu psalmi închinaţi fotogenialităţii autorului străin importat? Ameninţată să-şi liciteze şi olanele şi jghiaburile,— din pricina unui public incapabil de a savura arta de avangardă,— scena d-lui Buzescu capitulează şi ea cu prudenţă, — evoluând docilă spre sfânta anecdotă californiană şi spre candidele puerilităţi aie Caledonienilor- Vreţi să cunoaşteţi quintesenţa nouei comedii prezentate de ansamblul din pasagiul Comoedia, — vreţi să Ştiţi cum se poate rezuma mai patetic „Sfârşitul d-nei Cheney“? Ascultaţi, ascultaţi vibranta slovă a programului, care ne-o defineşte cu iscusinţă: „E vorba de nişte perle, de o căsătorie, de două convertiri, de o scrisoare care provoacă panică în rândurile doamnelor din înalta societate, de un pahar de şampanie aruncat în obrazul unui Lord, — de o viitoare casă de mode şi confecțiuni, — şi de un flagrant delict care... nu e flagrant delict!.. Trei acte de palpitante peripeţii, trei acte de toalete îndrasnete create de cele mai mari case din Paris, — de muzică insinuantă, de şampanie, de flori şi de replici scăpărătoare“... Fiindcă autorul, Lonsdale, — „în prefaţa cărţii ne opreşte să spunem cine este d-na Cheney, şi ce se întâmplă în cele trei acte“,— ar fi inuman şi nereal din partea noastră să încercăm un alt rezumat decât cel oferit de prospectul spectacolului, cu abilităţi stilistice atât de ingenios comerciale. Perlele, doamnele din înalta societate, lordul şi flagrantul delict care nu este flagrant delict, — peripeţiile (palpitante), toaletele (îndrăsneţe) create de cele mai mari case din Paris, muzica (insinuantă), şampania, florile şi din nou şampania, — iată atâtea amănunte susceptibile să pasioneze sensibilităţile amatoarelor de reviste duminitale ilustrate, şi să umple de amărăciune sufletul d-lui Victor Ion Popa, ale cărui frumoase năzuinţe artistice depăşeau predilecţiile caselor de mode şi confecţiuni- Ne rămâne totuşi de adăugat că, în „Sfârşitul d-nei Cheney", perlele veritabile nu sunt nici măcar de valoarea fabricatelor „Tecla", — că doamnele şi lorzii din înalta societate britanică aduc pe scenă îmbelşugate accente de stângăcie băştinaşă,— că toaletele nu comit nici ■ o îndrăsneală mai deosebită, şi că florile sunt toate de stambă ceruită. Şi dacă replicile nu sunt niciodată „scăpărătoare“, aici peripeţiile prea „palpitante“, — în schimb ,,muzica insinuantă” continuă să fie prezentatăpe scena teatrului Ventura sub forma umoristică inaugurată de „Mémo“: deşi neno. cv' V. I. , rocirea a vrut ca niciunul din artitiştii acestui frumos ansamblu să nu ştie să cânte la pian, vioară, saxofon sau mandolină, — orga- nizatorii repertoriului se înverşu- nează să-i distribue în roluri în cari an de executat la vioară şi la pian cele mai complicate partiţiuni muzicale, de la vibranta sonată a lui Lekeu până la săltăreţul „I want to be happy”. Şi o ilaritate cu adevărat „insinuantă” păleşte pe spectatorii răzleţiţi prin fotolii, văzând pe eroina principala cum simulează cu stângăcie o imaginară virtuozitate pianistică deasupra clapelor imobile, — în vreme ce din culise sosesc filmiile melodiei executate de un solist generos în contul interpretei presupuse melomane... Ne mai rămâne să vorbim de „șampanie”, și de „panică”; prima a fost, fireşte, indigenă şi ar