Curentul, august 1930 (Anul 3, nr. 906-936)

1930-08-01 / nr. 906

ANUl. Ill N«906 s e&nUUM 3 LEI m % ■ W .. = . F, ;;Í*7-Vineri I 'August 1930 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACţII 91 ADMINISTRAŢIA t STRADA SĂRINDAR No. 4 T*roton:Direcţia «I Redacţia 364/89 Secretariatul 91 Provincia 312, 1 şi Provincia! Ad*ţia şi Mica Publicitate 373 ABONAMENTE: 14 TOO pe ea; lei 350 pe 6 hmti M 903 pa 3 luni Pentru Band Instituţiual 4 Adjuk pUtraţi Publice 1000 lei anual Pent» străinătate: lei 1700 un an; M 899 pe 6 luni; lei 500 pe 8 bani Abonamentele incep la 1 si 15 ale flecarei lui Tabula Cabinetul Macdonald a reunit, suficient, de penibil, să traverseze dificultăţile politice interne şi circumstanţele grave coloniale — numai graţie diviziunilor din sâ­nul partidelor opoziţioniste. Şi se menţine, astfel, la conducere. Prelungirea, însă, a acestei gu­vernări a fost o demonstraţie e­­videntă pentru întregul popor britanic, a imposibilităţii de rea­lizare a programului travaillist în cadrul unei orânduiri, pe care vrea s’o menţină ministerul Mac­donald. ...Vrea s‘o menţină în contra tuturor faptelor şi a rea­lităţilor, care pretind tabula rasa şi reconstruirea din temelii a u­­nui organizam economic, astăzi absurd prin contradicţiile provo­cate şi periculos pentru existenţa masselor populare. In afară de ciudata impresie pe care o menţine represiunea bri­tanică din colonii, evenimentele din India şi complicaţiile din valea Nilului şi care irită prole­tariatul mondial faţă de repre­zentanţii unui partid, intitulat uurier — cauza cea mai serioasă a uzurii politice travailliste, cau­za care impune, în mod practic, problema revizuirii organizmu­­lui politic şi a unui alte soluţii este teribila dificultate a şoma­jului. De când e tolerat la putere, — un an — Labour Party n‘a izbutit să remedieze situaţia iar metodele întrebuinţate s’aui dove­dit experienţe insuficiente sau e-­forturi agravante. Vasta organi­zaţie ministerială creată sub di­recţia lui Thomas pentru ajuto­rarea şomeurilor , proectul pen­tru deschiderea debuşeurilor în colonii; reglementarea lucrului în mine; reorganizarea indus­triei — nimic n’a izbutit să îm­piedice desvoltarea şomajului. Chiar reluarea relaţiilor comer­ciale cu Rusia Sovietică şi spe­ranţa plasărei producţiei brita­nice pe cuprinsul vastei republi­ce moscovite — n’a reuşit să re­ducă numărul şomeurilor al că­ror număr creşte în proporţie geometrică, neliniştind întreaga viaţă politică. Există azi, în Marea Britanie, o armată uriaşă de isgoniţi din mine, fabrici, industrii şi care numără — cel puţin — două mi­lioane de oameni, ceea ce împreu­nă cu membrii familiilor ajung la şase milioane de inşi. In ase­menea condiţii, oricând pot iz­bucni mişcări de stradă impo­­­­zante. Faptul că poate fi mobili­zată această massă flămândă şi preparat, energic, un atac, pe ba­za celui mai simplist program şi cu cea mai incoloră parolă — ne­linişteşte partidele opoziţioniste şi explică toleranţa acordată lui Macdonnald. Fiindcă nici un om politic conservator sau liberal, nu îndrăzneşte să-şi asume răspun­derea situaţiei şi preferă execu­ţia tuturor represiunilor interne şi externe, prin mijlocirea parti­dului travaillist. Astfel arena parlamentară va fi desbărată de un adversar — gândeşte Bald­win , şi se va fi lichidat speranţa pe care opoziţia lui Labour Party a creat-o în opinia uvrieră, fă­când insuficiente garanţiile pe care se bizuia Lloyd George întru captarea încrederei generale! Ultimele evenimente din Sco­ţia , cheltuelile bugetare ce co­vârşesc puterea de plată a con­tribuabilului englez — au creat o reţea suficientă de ură contra lui Macdonald şi au silit guvernul laburist să-şi accentueze caracte­rul social-fascist. Sunt fapte eloc­vente : massarea poliţiştilor, for­ţe enorme, contra flămânzilor şi din care trag beneficii politice tendinţele legaliste a partidelor ţie dreapta şi sectarismul grupa­tei de stânga din sânul partidu­lui,o grupare condusă de Max­­ton. In atari împrejurări orice scân­teie revoluţionară este de temut şi poate avea succes, transfor­mând manifestaţiile şi dându-le o amploare şi o putere ofensivă antipatronală. Pentru a doua oară, politica lui Labour Pai­ty dă faliment în folosul manevrelor conservatoare demonetizând rezistenţa şi înlă­turând aureola lui Macdonald. Au evitat partidele de dreapta să-şi asume răspunderea unei a­­venturi nenorocite şi gloria repre­siunilor şi a insuficienţei, cedân­­du-le, toate acestea unui partid muncitoresc. Tot acestui partid îi cedează şi răspunderea relaţiilor cu Sovietele. Şi nici un­a din aceste soluţii ! Rasa travailliste n‘a înlăturat şomajul n‘a potolit revolta din colonii n'a ridicat economia britanică Ultima rezervă a democraţiei engleze şi-a parcurs existenţa. La toamnă, în Octombrie, An­glia va fi cutremurată de schim­barea guvernului Macdonald. In acelaş timp când Franţa îşi va reprimi conducerea lui Poin­caré şi Germania va cunoaşte dictatură a lui Hindenburg. Apusul Europei — se conturea­ză energic şi dictatorial spre ex­trema dreaptă — numai ca să ba­lanseze omenirea — trântită spre răsărit în brutalitatea unei dic­taturi roşii, de extremă stângă. Ion Vinea Principii de la Flatcasa Un pensionar din oraşul Roman, fost oficiant superior şi diriginte al unui oficiu poştal din provincie, îmi scrie o lungă scrisoare, expunân­­du-mi „cazul său“. Corespondentul meu nu posedă darul scrisului. La el, nedumerirea, deprimarea Şi revolta se amestecă, într'un înduioşător amalgam: ...Cum, domnule ?■„ De ce, dom­­nule Vasăzică tot noi suntem cei proşti! Noi cari am tăcut şi-am în­ghiţit... Vasăzică, pe viitor să se ştie, să ia, fiecare, băţul în mâna. In loc, din contra, să zică: Poftim, fiindcă aţi fost oameni de ordine şi v-aţi supus, iaca vă facem drep­tate­­...“ Şi aşa mai departe. Scrisoarea se întinde pe patru pagini de coală, plină de argum­ente puerile, dar ex­­halâind o logică şi un bun-simţ pe care numai o cauză dreaptă le mai poate mobiliza, in serviciul ei, din creierul unui pensionar. Aşa fiind, trebuie să renunţ la plă­cerea de a reproduce textual jalba corespondentului meu. Mă voiu mul­ţumi a reda pe scurt, „cazul“ pen­sionarului de la Roman. Cazul lui e cazul celor mai mulţi din proaspeţii pensionari ai regii­­lor autonome. Pe ziua de 1 ianuarie 1930, acestea —­ toate, fără excepţie — au înţeles să aplice, funcţionari­lor lor, dispoziţiunile legii pentru pensionarea, în condiţii excepţiona­le, a slujbaşilor ministerelor. Toată lumea a sesizat eroarea. Dispoziţiile legii menţionate, nu pu­teau fi extinse şi aplicate funcţiona­rilor regiilor autonome (C.F. R„ P. T. T„ etc.). Dintre aceştia, unii au luat calea justţiei şi au câştigat,­ alţii — cei mai n­oi — şi-au făcut următoarea socoteală: Ori legea nu este aplicabi­lă, şi atunci cei cari se plâng con­tenciosului vor pierde, ori aplicarea ei e nelegală şi atunci injustiţia va fi reparată faţă de toţi. Or, ce s'a întâmplat? La prime­le hotărîri ale justiţiei, prin care se declarau ca ilegale pensionările pre­mature ale slujbaşilor regiilor auto­nome, guvernul a prezentat parla­mentului un proiect de lege prin care dispoziţiile legii, anterior vota­te, erau extinse şi la administraţiile regiilor. Di­n momentul acela, nici o con­troversă nu mai era cu putinţă. Funcţionarii cari se adresaseră jus­tiţiei au fost reintegraţi în dreptu­rile lor, chit ca să fie din nou pen­sionaţi — de astă dată în mod regu­lat — pe ziua de 1 Iulie a. c. (în loc de 1 Ianuarie). Cum intre salariul funcţiunii lor şi Intre pensiunea ce urmează să pri­mească, există o sensibilă diferenţă, e lesne de înţeles durerea celorlalţi, a celor cari — ca şi corespondentul meu — au înţeles să-şi plece capul, cu ocazia pensionării dela 1 Ianua­rie. Ce e de făcut? Dreptatea acestor oameni sare în ochi. La forurile un­­de am încercat să pledez cauza lor, mi s’a ţinut un limbagiu care para­frazează un adagiu popular: copi­lului care nu plânge, nu-i dă mă­­sa... lapte! Eu, care n'am nici o experienţă in materie de alăptarea copiilor, mă mulţumesc să recomand năpăstuiţi­lor, aflaţi în categoria pensionarului dela roman, un adagiu de drept: ceea ce e nul dela început, nu poate deveni valabil, niciodată. Să încerce şi ei! Cine ştie! Se prea poate întâmpla ca un principiu de drept român să triumfe, odată, asu­pra unui principiu de... lăptăreasă. Grigore Patriciu „Guvernul, cu concursul tuturor elementelor legate indisolu­bil printr-un program de realizări şi prin o credinţă comună..." D. ION MIHALACHE, la Câmpulung. Două „elemente legate indisolubil“..... Microbii anarhiei In toamnă vor reîncepe turbură­­ile studenţeşti. Informaţii culese din toate părţile ne îndreptăţesc să anticipăm chiar un caracter accen­tuat de violent al acestor turburări, ce vor fi — evident — antisemite. Al. Vaida-Voevod a făcut unui gazetar american, trimis special al agenţiei , American Jewish Tele­graphic Agency“, printre altele şi aceste declaraţii. ,Am luat acum măsuri energice pentru a preîntâmpina repetarea exceselor antisemite. Am dat ordin ca fiecare individ, care se face vi­novat de propagandă antisemită fă­­rşe, să fie arestat. Vom merge aşa de departe, încât vom utiliză chiar forţa armată, dacă aceasta va fi necesar pentru menţinerea ordi­­nei“. Cuvinte hotărîte şi pe care le socotim tot atât de sincere, dar a­­ceste declaraţii nu ar fi fost prilej­uite, nu ar­­ fost necesare dacă ministrul de interne nu ar fi avut slăbiciunea să tolereze un echivoc in imediata sa apropiere. In mijlocul ultimelor evenimente s’a profitat ciudăţenia demersurilor unuia din şefii de cabinet ai d-lui Al. Vaida pe lângă Corneliu Zelea Codreanu, arestat pentru afişarea unor declaraţii de încurajare a imi­tării gestului de asasinat încercat de Gh. Beza. Tânărul şef de cabi­net a căutat să aibă o convorbire cu cel arestat, dar fără ştirea mi­nistrului de justiţie, convorbirea ur­mând să fie tăinuită. Intenţia era să-l convingă pe Corneliu Zelea Co­dreanu de oportunitate.» unei ime­diate frânări a mişcărilor antise­mite, deoarece „nu este încă mo­mentul de revoluţie“. Acest „încă“ are toată savoarea, dat fiind că cel ce declară că „ nu este încă mo­mentul de revoluţie“ îndeplineşte încă — la data când svârlea sen­tenţios această constatare — func­ţia de şef de cabinet al ministrului de interne, paznic al ordinei, pre­supus dig al oricărei încercări re­voluţionare. Deci revoluţia nu este o aberaţie, nu formează un capitol de prăpăstioasă rătăcire; în sine re­voluţia este o acţiune firească, salu­­tară chiar, dar la momentul potri­vit; acum însă ,­nu este încă mo­mentul de revoluţie“, de aceea şeful de cabinet de la Interne voia să ob­ţină încetarea atentatelor diverse­lor gărzi metalice. Iată ce luminea­ză grava confuzie, Inerent încura­jatoare a tuturor îndrăsneiilor. Fi­reşte că nici o minte echilibrată nu va solidariza pe d. AL Vaida-Voe­vod cu declaraţia nătângă a şefului său de cabinet,­­ nu este încă mo­­dul Bucovinei, publicate în „Cu­mentul de revoluţie“, dar imbecila suficienţă a neisprăvitului său şef de cabinet nu ar fi fost posibi­l, dacă îngăduinţa miloasă a ministru­lui nu ar fi luat proporţii de slăbi­­ciune. Când din rândurile obscure a celor cu liceul abia trecut până la jumătate (Tăstroanui are numai pa­tru clase de liceu) scosi im exerc Plar şi-l ridici brusc la un rol care cere şi o pregătire de vârstă şi de cultură, un rol ce impune o seriozi­tate personală și autoritate, când a­­ceastă bruscă ascensiune nu i-a ce­rut neisprăvitului liceului absolut nici un efort, ci a cules-o prin sim­pla întâmplare a unei scrisori pa­tetice care a înduioșat pe d. Al. Vai­da-Voevod, ce poate fi mai logic de­cât convingerea putorului că este predestinat unor mari chemări în stat? Vecinie ia situaţia de a exer­cita o putere efectivă, de a gusta din beneficiile puterii (când ani de zile n’ai gustat decât din necazuri© unei strâmtorări de mizerie), de a inventa bazaconia „Straja regelui’ ş! în acelaş timp pentru rentabili,­tate să-i mai adaogi şi o loterie, când puteai să vorbeşti aproape poruncitor unui prefect, când i-a fost încredinţată greaua şi delcata însărcinare de a culege demisiile în alb (funcţia a îndeplinit-o şeful de cabinet Tăslăoanu), de ce nu s’ar înfumura, nu s’ar socoti che­­mat şi pentru funcţii mai mari în Stat ? Revoluţia are avantajul de a nu cere altceva decât îndrăznea­la celor ce au totul de câştigat şi nimic de pierdut; are marele avan­taj că nu cere absolut nici un fel de muncă ordonată, nici o sforţare in­telectuală spre a înlesni o afirmare; cere numai îndrăsneală. Cariera re­voluţionară, este cariera temerari­lor, a celor ce sunt gata să-şi risce viaţa într-o lovitură. „Nu este încă momentul de revoluţie", atât, cât priveşte revoluţia în sine, rămâne doar o chestie de oportunitate. Iată de ce am socotit existenţa unei legături între recentele tulbu­rări antisemite şi echivocul tolerat in preajma sa de d. AL Vaida-Voe­vod, sub forma atenţiei speciale a­­cordate şefului său de cabinet Tăs­­căoanu, care se vroia regisorul tu­turor organizaţiilor cu caracter se­­diţios. Lăsăm la o parte faptul că toate mişcările antisemite au un efect dezastruos peste hotare ; mai tre­­bue să socotim şi conjectura în care se incep. Intr’o serie de an­chete asupra frământărilor din su­­ samfil Şeicaru reniul", se zicea, între altele, privi­tor la mişcările antisemite. „Dacă rolul instigatorilor apare evident şî trebue stigmatizat, fără cruţare, trebue totuşi să evidenţiem că de n’ar fi fost la mijloc revolta profun­dă contra cămătarilor, toate aţâţă­­rile ar fi rămas sterile. înşişi de­vastatorii nu s’au atins de locuin­ţele evreilor cari se ocupă cu a­­gricultura. In p’in centrul satului — unde au fost devastările — au ră­mas neatinse gospodăriile familii­­lor evreeşti P. Glukmann, Zeilig Haas şi Rosenthal, caci sunt agri­cultori. In schimb, furia devastato­rilor s’a deslănţuit aprig la gospo­dăriile altor evrei, ca de pildă Wollf Haas, cămătar denunţat al parchetului pentru că ia procente de 50—60 la sută. Locuinţa acestuia cât şi a altui cămătar anume Liber,­nie au fost distruse complect.„ Reese limpede că mişcarea anti­semită începe să se diferenţieze, să piardă caracterul quasi-religios spre a deveni o mişcare pur socială cu caracter economic. De aici începe terenul favorabil agenţilor comu­nişti, teren pregătit în prealabil de agitatorii antisemiti, întrucât poate fi surprinzător ca începutul tulbu­­rărilor studenţeşti ce se anunţă pentru la toamnă să servească in­voluntar ca o rodnică prefaţă unor agitate comuniste, când şomajul este într’o continuă creştere, când mizeria apare în forme tot mai si­­nistre? Şi se pare că tânărul şef de cabinet avea dreptate să spună că „nu este încă momentul de revo­luţie”. La toamnă... Dacă guvernul nu este hotărât să afirme o voinţă de autoritate acti­vă, dacă nu sfârşeşte cu o toleran­ţă ce poate îi socotită drept încu­rajare, atunci repercusiunile crizei economice vor lua forma unei a­­narhii totale ce nu va mai putea fi stăvilită, oricât ar fi de hotărît de ministru de interne să „meargă aş­a de departe încât va utiliza şi forţa armată dacă aceasta va fi vissar pentru menţinerea ordinei“. D. A. Vaida este medic şi îşi dă seama mai bine decât oricine de impera­tivul higienei preventive; interven­ţia chirurgicală presupune o infec­ţie ce nu mai poate fi extirpată fă­ră operaţie. Din vreme înlăturaţi microbii a­­narhiei, ca să nu mai fie nevoe de intervenţia armatei ! Lichefiarea cărbunelui de ION SCUTARU Germania­, una din ţările cele mai bogate în zăcăminte carboni­fere, dispune de foarte puţine te­renuri petrolifere. Producţia ei anuală de petrol se cifrează la câ­teva zeci de mii de tone, care ra­portată la producţia mondială nu atinge nici 0-1% din aceasta. Este evident deci ca Germania, care consumă cantităţi imense de benzină şi uleiuri pe cale de im­port, să încerce o emancipare de pieţele străina şi în speral de 4- 1­merica. De ani de zile se lucrează o intensitate şi se experimentea­ză area metoda noui pentru li­­ci­­tarea c" ' \â, pentru a găsi calea cea mai rentabilă de a ‘”age r’-1'­­-■ benzină di., căr­bune, cheltuindu-se anual milioa­ne de mărci în acest scop. De ani de zile se lucrează în la­­boratoriile celei mai mari indus­trii "Inmice C* n r • ■ dustrie) din Ludwigshafen ■— Mannheim la această problemă pentru a do­bândi independenţa unui mare domeniu al economiei naţionale germane de influenţa americană. încercările depuse în această direcţie n’au fost fără succes şi s’a reuşit chiar să se lichefieze cantităţi apreciabile de cărbune. Aceasta a determinat pe cea mai mare societate petroliferă mondi­ală, Standard Oil Company să încheie un contract de colaborare cu industria germană de vopsele care deţinea patentele de licbefi­­are. Dealtfel colaborarea, dintre Standard Oil şi I. G. Farbenin­dustrie am relevat-o şi acuma câ­teva zile când au format,o socie­tate pentru finanţarea pe­tentelor lji Bergius privitoare la o nouă metodă de rafinare a­ ţiţeiului, me­todă care s-a­ dovedit rentabilă şi pe care şi-au asigurat-o până a­­cuma 80% dintre deţinătorii de rafinerii din America. Principiul care este la baza transformărei cărbunelui în ben­zină, ulei etc­, este un proces chi­­mic de hydrogenare în prezenţa catalizatorilor. Acestea sunt sub­stanţe chimice care prin prezenţa lor provoacă un fel de „nervozi­tate“ a mediului dimprejur, acce­lerând procesul chimic. Cataliza­torii au astfel un rol de accelera­re în reacţiunea chimică ce se­­ trece, fără ca ei înşişi să ia parte la proces şi fără ca să dea ceva din substanţa lor pro­prie. (Continuarea in pag. ll­ a) Premajoritatea reformei administrative Vom continua, astăzi analiza si­tuaţiei administrative a ţării sau mai bine zis, discuţia cauzelor proastei situaţii administrative, în care se află astăzi dar d­in articolele noastre precedente, mai ales în cel de eri, am precizat ca legea administraţiei locale aşa cum a prevăzut scriitorul a­­cestor rânduri încă de-acum un an , nu se poate aplica; ca, din această pricină, administraţie Sta­tului este în plin haos; că, totuşi, guvernul Maniu avea misiunea ca­tegorică de a reorganiza adminis­traţia; că n’a reuşit, fiindcă, din primul moment, a trebuit să renun­ţe la singura cale, pe care se pu­tea realiza o imediată reintrare in ordinea administrativă, adică la ceea ce s’a numit „administraţia pe Un exemplu sezisant al rezultate­­lor fericite, pe care le poate da „ad­ministraţia pe loc“, l-am avut re­cent, în Bucovina, după — fireşte că după! — turburările antisemi­te dela Suceava, Bălăceana, etc. S’a spus imediat ce s’a cunoscut vestea izbucnirii turburarilor: nu este o mişcare antisemită, ci ex­plozia nemulţumirilor unei popu­laţii exasperate, căreia instigato­rii antisemiţi i-au deschis o pers­pectivă de reacţiune? Pentru calma­r a spiritelor, au fost trimişi ime­diat în Bucovina d-nui subsecretar de Stat Pompiliu Ioniţescu şi se­cretar general Victor Cădere. Ambii înalţi funcţionari au um­blat din sat în sat, au luat contact direct cu oamenii, le-au ascultat necazurile, au stabilit pe loc o se­rie de măsuri pentru îndreptarea stărilor rele de lucruri, au găsit punctele nevralgice ale situaţiei, au intimidat funcţionarii neglijenţi ori abuzivi, şi iată, în­tr o săptămâ­nă mimai­­ fără să se facă mei o singură lege nouă, ceeace pentru actualul guvern este fenomenali — calmul s’a restabilit în ţinuturile bântuite de spiritul rebeliunii, lu­mea s’a liniştit, încrederea în con­ducătorii Statului s’a refăcut­ Daca s’ar fi aplicat dintru înce­put acest sistem, pe tot cuprinsul ţării, şi fără legi noui, care să răs­toarne toate orânduirile existente, neisbutind să înfiripe altele, mă­car tot atât de solide, în locul lor!­ Dar idealul acesta, aşa cum am arătat în articolul de ieri, nu s’a putut realiza şi s’a venit în schimb cu legea administraţiei locale; le­­gea aceasta nu era rea în forma anteproectului d-lui Stere; com­promisurile, care au modificat-o a­ici, colo, şi anume , părţile e­senţiale ! — au transformat-o în­tr’un monument de confuzie, pen­­tru descurcarea căruia nu avem nici oamenii, nici fondurile, şi mai ales nici timpul necesar, reorgani­zarea administrativă fiind o pro­blemă de arzătoare actualitate, pretinzând soluţii clare şi inun­diate. Am publicat în ziarul nostru, in cadrul anchetei asupra situaţiei administrative a ţării, declaraţiile d-lui Constantin Potârca, primarul Craiovei. Facem apel­­ pentru în­tărirea afirmaţiilor noastre — şi la mărturiile cinstite ale acestui om, care nu cunoaşte buclucul le­gii administraţiei locale numai ca noi, din studiul textelor, rapoarte­lor şi din relatările altor persoane, ci direct din aplicarea legii pe te­ren­ Observaţiile d-lui Potârcă con­cordă întru totul cu constatările noastre. Cităm „Legea, administrativa nu a dat aproape nici un rezultat . „Viciul este fi la lege și în mo­dul cum se aplică"­,,Descentralizarea în ultimul an nu a făcut nici un progres și nici nu cred să facă sub forma ac­tuala". „Satul nu s’a putut constitui din lipsă de fonduri în primul rând, iar în al doilea rând din lipsa oa­menilor necesari unei bune admi­nistraţii". „S’au dat atribuţii administrati­ve unor grupări care n aveau nici o pregătire pentru aceasta şi care îşi înţeleg drepturile în mod­ anar­hic"• ,,Legea fiind compromisul mai multor concepţii, în forma ei ac­tuală nu preconizează o adevărata descentralizare“ . Se vede limpede din declaraţiile de mai sus ale unui înalt funcţio­nar, deţinând o părticică din mi­siunea aplicării reformei adminis­trative, că legea administraţiei lo­cale nu se poate aplica, FIIND PREMATURA. S’a venit prea de vreme cu o ne­formă administrativă prea radica­lă, pentru care se cere prea mult timp, prea multe fonduri, prea multă pregătire politică şi func­ţionărească­ De altfel, după cum vom încerca să arătăm într’un viitor articol, o bună parte din legiuirile actualu­lui regim, au acest fatal caracter de prematuritate. Este o greşeală generală a guver­nării naţ­ional-ţărăn­iste, este gre­şeala capitală a guvernului Maniu, greşeală, care constitue obârşia principală a celor mai multe d­in relele, nemulţumirile şi dezamăgi­rile de astăzi. Vîsrfcm* R*?dl»w ummmmmnmmmmaBaammumzmKSMaiEsaEn Copii din Sibri Intr'o recentă statistică adusă de Ceps se constată cu brutalitate, că numărul cel mai mare de copii ne­legitimi îl dă Austria. Auziţi că in mignona ţară eminamente muzica­lă, din patru copii, unu e făcut cu oamenii de pe drum. Cu toate că se zice că femeea nu are ţară şi când iubeşte graniţele nu o mai interesează, publicitatea unei atât de indiscrete constatări e de o grosolănie fără păreche. In România lucrul se ştia, şi în legătură cu el există, de aproape douăzeci de ani, cântecul. S'a dus Carp să se distreze La Viena, cu şanteze. Prin urmare statisticians nu a des­coperit nici America, nici praful de puşcă. Legitimi sau nelegitimi, esenţialul este că in Austria mai dăinueşte încă moda ca mamele să nască copii. De nelegitimitatea lor sunt vinovaţi in primul rând, bărbaţii cari nu-şi­ fac aşa cum se cuvine, datoria, când ştiut este tot dintr'o statistică vie­­neză, că un bărbat e destul la un etaj. In această privinţă agitaţia or­ganizaţiilor femenine din Austria, în favoarea Anschlusuluii, adică a uni­rii cu Germania, capătă o nouă sem­nificaţie, plină de sens, şi dacă vreţi, in cel mai nobil spirit loca­r­­nean. Prin cele mai multe ţări din Eu­ropa, natalitatea e în descreştere. In Franţa, unde nu sunt ierni prea geroase, când se naşte vreun copil e sărbătoare naţională. In România, de voe, de nevoe, in­­ghesuindu-se unul într'altul de frig, oamenii noştri mai scapă câte un copil, pe care-l transportă la biuroul de înregistrare al ofiţerului stării civile, unde funcţionarii statului în­haţă pe nefericitul tată să le arate carnetul de contribuabil. Există, şi tot la noi, o categorie de copii, zişi din flori, şi cari, în realitate sunt din porumb, din la­nul de secară, sau din coşarele cu cereale nevândute, copii trişti şi destinaţi să nu înveţe carte, să pască vitele, să îngroaşe rândurile neno­rociţilor, ale necăpătuiţilor. Pentru aceştia încă nu s-a orga­nizat nici o societate de protecţie, nesocotindu-li-se probabil sufletul ne­desvoltat, şi strălucirea viitoare a minţii lor, uitându-se, sau ignorăn­­du-se faptul că marele enciclope­dist d’Alembert nu a fost decât un copil găsit, un copil din flori, lepă­dat pe treptele unei catedrale. AU fost şi alţii: Edgar Poe, Dumas... Despre inteligenţa bastarzilor se vorbeşte in termeni superlativi. Ar urma de aici ca poporul austriac să dea omenirii cel mai mare număr de genii şi de binefăcători, ceea ce nu e un lucru dovedit îndeajuns. In ţara românească a domnit odată un copil din flori al lui Ştefan cel Mare, care a fost un domn bun, dar n'a murit de meningită: Petru Ra­­reş. Atunci la ce bună o statistică ne­­delicată ? Romulus Diatm

Next