Curentul, august 1930 (Anul 3, nr. 906-936)
1930-08-01 / nr. 906
ANUl. Ill N«906 s e&nUUM 3 LEI m % ■ W .. = . F, ;;Í*7-Vineri I 'August 1930 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACţII 91 ADMINISTRAŢIA t STRADA SĂRINDAR No. 4 T*roton:Direcţia «I Redacţia 364/89 Secretariatul 91 Provincia 312, 1 şi Provincia! Ad*ţia şi Mica Publicitate 373 ABONAMENTE: 14 TOO pe ea; lei 350 pe 6 hmti M 903 pa 3 luni Pentru Band Instituţiual 4 Adjuk pUtraţi Publice 1000 lei anual Pent» străinătate: lei 1700 un an; M 899 pe 6 luni; lei 500 pe 8 bani Abonamentele incep la 1 si 15 ale flecarei lui Tabula Cabinetul Macdonald a reunit, suficient, de penibil, să traverseze dificultăţile politice interne şi circumstanţele grave coloniale — numai graţie diviziunilor din sânul partidelor opoziţioniste. Şi se menţine, astfel, la conducere. Prelungirea, însă, a acestei guvernări a fost o demonstraţie evidentă pentru întregul popor britanic, a imposibilităţii de realizare a programului travaillist în cadrul unei orânduiri, pe care vrea s’o menţină ministerul Macdonald. ...Vrea s‘o menţină în contra tuturor faptelor şi a realităţilor, care pretind tabula rasa şi reconstruirea din temelii a unui organizam economic, astăzi absurd prin contradicţiile provocate şi periculos pentru existenţa masselor populare. In afară de ciudata impresie pe care o menţine represiunea britanică din colonii, evenimentele din India şi complicaţiile din valea Nilului şi care irită proletariatul mondial faţă de reprezentanţii unui partid, intitulat uurier — cauza cea mai serioasă a uzurii politice travailliste, cauza care impune, în mod practic, problema revizuirii organizmului politic şi a unui alte soluţii este teribila dificultate a şomajului. De când e tolerat la putere, — un an — Labour Party n‘a izbutit să remedieze situaţia iar metodele întrebuinţate s’aui dovedit experienţe insuficiente sau e-forturi agravante. Vasta organizaţie ministerială creată sub direcţia lui Thomas pentru ajutorarea şomeurilor , proectul pentru deschiderea debuşeurilor în colonii; reglementarea lucrului în mine; reorganizarea industriei — nimic n’a izbutit să împiedice desvoltarea şomajului. Chiar reluarea relaţiilor comerciale cu Rusia Sovietică şi speranţa plasărei producţiei britanice pe cuprinsul vastei republice moscovite — n’a reuşit să reducă numărul şomeurilor al căror număr creşte în proporţie geometrică, neliniştind întreaga viaţă politică. Există azi, în Marea Britanie, o armată uriaşă de isgoniţi din mine, fabrici, industrii şi care numără — cel puţin — două milioane de oameni, ceea ce împreună cu membrii familiilor ajung la şase milioane de inşi. In asemenea condiţii, oricând pot izbucni mişcări de stradă impozante. Faptul că poate fi mobilizată această massă flămândă şi preparat, energic, un atac, pe baza celui mai simplist program şi cu cea mai incoloră parolă — nelinişteşte partidele opoziţioniste şi explică toleranţa acordată lui Macdonnald. Fiindcă nici un om politic conservator sau liberal, nu îndrăzneşte să-şi asume răspunderea situaţiei şi preferă execuţia tuturor represiunilor interne şi externe, prin mijlocirea partidului travaillist. Astfel arena parlamentară va fi desbărată de un adversar — gândeşte Baldwin , şi se va fi lichidat speranţa pe care opoziţia lui Labour Party a creat-o în opinia uvrieră, făcând insuficiente garanţiile pe care se bizuia Lloyd George întru captarea încrederei generale! Ultimele evenimente din Scoţia , cheltuelile bugetare ce covârşesc puterea de plată a contribuabilului englez — au creat o reţea suficientă de ură contra lui Macdonald şi au silit guvernul laburist să-şi accentueze caracterul social-fascist. Sunt fapte elocvente : massarea poliţiştilor, forţe enorme, contra flămânzilor şi din care trag beneficii politice tendinţele legaliste a partidelor ţie dreapta şi sectarismul grupatei de stânga din sânul partidului,o grupare condusă de Maxton. In atari împrejurări orice scânteie revoluţionară este de temut şi poate avea succes, transformând manifestaţiile şi dându-le o amploare şi o putere ofensivă antipatronală. Pentru a doua oară, politica lui Labour Paity dă faliment în folosul manevrelor conservatoare demonetizând rezistenţa şi înlăturând aureola lui Macdonald. Au evitat partidele de dreapta să-şi asume răspunderea unei aventuri nenorocite şi gloria represiunilor şi a insuficienţei, cedându-le, toate acestea unui partid muncitoresc. Tot acestui partid îi cedează şi răspunderea relaţiilor cu Sovietele. Şi nici una din aceste soluţii ! Rasa travailliste n‘a înlăturat şomajul n‘a potolit revolta din colonii n'a ridicat economia britanică Ultima rezervă a democraţiei engleze şi-a parcurs existenţa. La toamnă, în Octombrie, Anglia va fi cutremurată de schimbarea guvernului Macdonald. In acelaş timp când Franţa îşi va reprimi conducerea lui Poincaré şi Germania va cunoaşte dictatură a lui Hindenburg. Apusul Europei — se conturează energic şi dictatorial spre extrema dreaptă — numai ca să balanseze omenirea — trântită spre răsărit în brutalitatea unei dictaturi roşii, de extremă stângă. Ion Vinea Principii de la Flatcasa Un pensionar din oraşul Roman, fost oficiant superior şi diriginte al unui oficiu poştal din provincie, îmi scrie o lungă scrisoare, expunându-mi „cazul său“. Corespondentul meu nu posedă darul scrisului. La el, nedumerirea, deprimarea Şi revolta se amestecă, într'un înduioşător amalgam: ...Cum, domnule ?■„ De ce, domnule Vasăzică tot noi suntem cei proşti! Noi cari am tăcut şi-am înghiţit... Vasăzică, pe viitor să se ştie, să ia, fiecare, băţul în mâna. In loc, din contra, să zică: Poftim, fiindcă aţi fost oameni de ordine şi v-aţi supus, iaca vă facem dreptate...“ Şi aşa mai departe. Scrisoarea se întinde pe patru pagini de coală, plină de argumente puerile, dar exhalâind o logică şi un bun-simţ pe care numai o cauză dreaptă le mai poate mobiliza, in serviciul ei, din creierul unui pensionar. Aşa fiind, trebuie să renunţ la plăcerea de a reproduce textual jalba corespondentului meu. Mă voiu mulţumi a reda pe scurt, „cazul“ pensionarului de la Roman. Cazul lui e cazul celor mai mulţi din proaspeţii pensionari ai regiilor autonome. Pe ziua de 1 ianuarie 1930, acestea — toate, fără excepţie — au înţeles să aplice, funcţionarilor lor, dispoziţiunile legii pentru pensionarea, în condiţii excepţionale, a slujbaşilor ministerelor. Toată lumea a sesizat eroarea. Dispoziţiile legii menţionate, nu puteau fi extinse şi aplicate funcţionarilor regiilor autonome (C.F. R„ P. T. T„ etc.). Dintre aceştia, unii au luat calea justţiei şi au câştigat, alţii — cei mai noi — şi-au făcut următoarea socoteală: Ori legea nu este aplicabilă, şi atunci cei cari se plâng contenciosului vor pierde, ori aplicarea ei e nelegală şi atunci injustiţia va fi reparată faţă de toţi. Or, ce s'a întâmplat? La primele hotărîri ale justiţiei, prin care se declarau ca ilegale pensionările premature ale slujbaşilor regiilor autonome, guvernul a prezentat parlamentului un proiect de lege prin care dispoziţiile legii, anterior votate, erau extinse şi la administraţiile regiilor. Din momentul acela, nici o controversă nu mai era cu putinţă. Funcţionarii cari se adresaseră justiţiei au fost reintegraţi în drepturile lor, chit ca să fie din nou pensionaţi — de astă dată în mod regulat — pe ziua de 1 Iulie a. c. (în loc de 1 Ianuarie). Cum intre salariul funcţiunii lor şi Intre pensiunea ce urmează să primească, există o sensibilă diferenţă, e lesne de înţeles durerea celorlalţi, a celor cari — ca şi corespondentul meu — au înţeles să-şi plece capul, cu ocazia pensionării dela 1 Ianuarie. Ce e de făcut? Dreptatea acestor oameni sare în ochi. La forurile unde am încercat să pledez cauza lor, mi s’a ţinut un limbagiu care parafrazează un adagiu popular: copilului care nu plânge, nu-i dă măsa... lapte! Eu, care n'am nici o experienţă in materie de alăptarea copiilor, mă mulţumesc să recomand năpăstuiţilor, aflaţi în categoria pensionarului dela roman, un adagiu de drept: ceea ce e nul dela început, nu poate deveni valabil, niciodată. Să încerce şi ei! Cine ştie! Se prea poate întâmpla ca un principiu de drept român să triumfe, odată, asupra unui principiu de... lăptăreasă. Grigore Patriciu „Guvernul, cu concursul tuturor elementelor legate indisolubil printr-un program de realizări şi prin o credinţă comună..." D. ION MIHALACHE, la Câmpulung. Două „elemente legate indisolubil“..... Microbii anarhiei In toamnă vor reîncepe turburăile studenţeşti. Informaţii culese din toate părţile ne îndreptăţesc să anticipăm chiar un caracter accentuat de violent al acestor turburări, ce vor fi — evident — antisemite. Al. Vaida-Voevod a făcut unui gazetar american, trimis special al agenţiei , American Jewish Telegraphic Agency“, printre altele şi aceste declaraţii. ,Am luat acum măsuri energice pentru a preîntâmpina repetarea exceselor antisemite. Am dat ordin ca fiecare individ, care se face vinovat de propagandă antisemită fărşe, să fie arestat. Vom merge aşa de departe, încât vom utiliză chiar forţa armată, dacă aceasta va fi necesar pentru menţinerea ordinei“. Cuvinte hotărîte şi pe care le socotim tot atât de sincere, dar aceste declaraţii nu ar fi fost prilejuite, nu ar fost necesare dacă ministrul de interne nu ar fi avut slăbiciunea să tolereze un echivoc in imediata sa apropiere. In mijlocul ultimelor evenimente s’a profitat ciudăţenia demersurilor unuia din şefii de cabinet ai d-lui Al. Vaida pe lângă Corneliu Zelea Codreanu, arestat pentru afişarea unor declaraţii de încurajare a imitării gestului de asasinat încercat de Gh. Beza. Tânărul şef de cabinet a căutat să aibă o convorbire cu cel arestat, dar fără ştirea ministrului de justiţie, convorbirea urmând să fie tăinuită. Intenţia era să-l convingă pe Corneliu Zelea Codreanu de oportunitate.» unei imediate frânări a mişcărilor antisemite, deoarece „nu este încă momentul de revoluţie“. Acest „încă“ are toată savoarea, dat fiind că cel ce declară că „ nu este încă momentul de revoluţie“ îndeplineşte încă — la data când svârlea sentenţios această constatare — funcţia de şef de cabinet al ministrului de interne, paznic al ordinei, presupus dig al oricărei încercări revoluţionare. Deci revoluţia nu este o aberaţie, nu formează un capitol de prăpăstioasă rătăcire; în sine revoluţia este o acţiune firească, salutară chiar, dar la momentul potrivit; acum însă ,nu este încă momentul de revoluţie“, de aceea şeful de cabinet de la Interne voia să obţină încetarea atentatelor diverselor gărzi metalice. Iată ce luminează grava confuzie, Inerent încurajatoare a tuturor îndrăsneiilor. Fireşte că nici o minte echilibrată nu va solidariza pe d. AL Vaida-Voevod cu declaraţia nătângă a şefului său de cabinet, nu este încă modul Bucovinei, publicate în „Cumentul de revoluţie“, dar imbecila suficienţă a neisprăvitului său şef de cabinet nu ar fi fost posibil, dacă îngăduinţa miloasă a ministrului nu ar fi luat proporţii de slăbiciune. Când din rândurile obscure a celor cu liceul abia trecut până la jumătate (Tăstroanui are numai patru clase de liceu) scosi im exerc Plar şi-l ridici brusc la un rol care cere şi o pregătire de vârstă şi de cultură, un rol ce impune o seriozitate personală și autoritate, când această bruscă ascensiune nu i-a cerut neisprăvitului liceului absolut nici un efort, ci a cules-o prin simpla întâmplare a unei scrisori patetice care a înduioșat pe d. Al. Vaida-Voevod, ce poate fi mai logic decât convingerea putorului că este predestinat unor mari chemări în stat? Vecinie ia situaţia de a exercita o putere efectivă, de a gusta din beneficiile puterii (când ani de zile n’ai gustat decât din necazuri© unei strâmtorări de mizerie), de a inventa bazaconia „Straja regelui’ ş! în acelaş timp pentru rentabili,tate să-i mai adaogi şi o loterie, când puteai să vorbeşti aproape poruncitor unui prefect, când i-a fost încredinţată greaua şi delcata însărcinare de a culege demisiile în alb (funcţia a îndeplinit-o şeful de cabinet Tăslăoanu), de ce nu s’ar înfumura, nu s’ar socoti chemat şi pentru funcţii mai mari în Stat ? Revoluţia are avantajul de a nu cere altceva decât îndrăzneala celor ce au totul de câştigat şi nimic de pierdut; are marele avantaj că nu cere absolut nici un fel de muncă ordonată, nici o sforţare intelectuală spre a înlesni o afirmare; cere numai îndrăsneală. Cariera revoluţionară, este cariera temerarilor, a celor ce sunt gata să-şi risce viaţa într-o lovitură. „Nu este încă momentul de revoluţie", atât, cât priveşte revoluţia în sine, rămâne doar o chestie de oportunitate. Iată de ce am socotit existenţa unei legături între recentele tulburări antisemite şi echivocul tolerat in preajma sa de d. AL Vaida-Voevod, sub forma atenţiei speciale acordate şefului său de cabinet Tăscăoanu, care se vroia regisorul tuturor organizaţiilor cu caracter sediţios. Lăsăm la o parte faptul că toate mişcările antisemite au un efect dezastruos peste hotare ; mai trebue să socotim şi conjectura în care se incep. Intr’o serie de anchete asupra frământărilor din su samfil Şeicaru reniul", se zicea, între altele, privitor la mişcările antisemite. „Dacă rolul instigatorilor apare evident şî trebue stigmatizat, fără cruţare, trebue totuşi să evidenţiem că de n’ar fi fost la mijloc revolta profundă contra cămătarilor, toate aţâţările ar fi rămas sterile. înşişi devastatorii nu s’au atins de locuinţele evreilor cari se ocupă cu agricultura. In p’in centrul satului — unde au fost devastările — au rămas neatinse gospodăriile familiilor evreeşti P. Glukmann, Zeilig Haas şi Rosenthal, caci sunt agricultori. In schimb, furia devastatorilor s’a deslănţuit aprig la gospodăriile altor evrei, ca de pildă Wollf Haas, cămătar denunţat al parchetului pentru că ia procente de 50—60 la sută. Locuinţa acestuia cât şi a altui cămătar anume Liber,nie au fost distruse complect.„ Reese limpede că mişcarea antisemită începe să se diferenţieze, să piardă caracterul quasi-religios spre a deveni o mişcare pur socială cu caracter economic. De aici începe terenul favorabil agenţilor comunişti, teren pregătit în prealabil de agitatorii antisemiti, întrucât poate fi surprinzător ca începutul tulburărilor studenţeşti ce se anunţă pentru la toamnă să servească involuntar ca o rodnică prefaţă unor agitate comuniste, când şomajul este într’o continuă creştere, când mizeria apare în forme tot mai sinistre? Şi se pare că tânărul şef de cabinet avea dreptate să spună că „nu este încă momentul de revoluţie”. La toamnă... Dacă guvernul nu este hotărât să afirme o voinţă de autoritate activă, dacă nu sfârşeşte cu o toleranţă ce poate îi socotită drept încurajare, atunci repercusiunile crizei economice vor lua forma unei anarhii totale ce nu va mai putea fi stăvilită, oricât ar fi de hotărît de ministru de interne să „meargă aşa de departe încât va utiliza şi forţa armată dacă aceasta va fi vissar pentru menţinerea ordinei“. D. A. Vaida este medic şi îşi dă seama mai bine decât oricine de imperativul higienei preventive; intervenţia chirurgicală presupune o infecţie ce nu mai poate fi extirpată fără operaţie. Din vreme înlăturaţi microbii anarhiei, ca să nu mai fie nevoe de intervenţia armatei ! Lichefiarea cărbunelui de ION SCUTARU Germania, una din ţările cele mai bogate în zăcăminte carbonifere, dispune de foarte puţine terenuri petrolifere. Producţia ei anuală de petrol se cifrează la câteva zeci de mii de tone, care raportată la producţia mondială nu atinge nici 0-1% din aceasta. Este evident deci ca Germania, care consumă cantităţi imense de benzină şi uleiuri pe cale de import, să încerce o emancipare de pieţele străina şi în speral de 4- 1merica. De ani de zile se lucrează o intensitate şi se experimentează area metoda noui pentru licitarea c" ' \â, pentru a găsi calea cea mai rentabilă de a ‘”age r’-1'-■ benzină di., cărbune, cheltuindu-se anual milioane de mărci în acest scop. De ani de zile se lucrează în laboratoriile celei mai mari industrii "Inmice C* n r • ■ dustrie) din Ludwigshafen ■— Mannheim la această problemă pentru a dobândi independenţa unui mare domeniu al economiei naţionale germane de influenţa americană. încercările depuse în această direcţie n’au fost fără succes şi s’a reuşit chiar să se lichefieze cantităţi apreciabile de cărbune. Aceasta a determinat pe cea mai mare societate petroliferă mondială, Standard Oil Company să încheie un contract de colaborare cu industria germană de vopsele care deţinea patentele de licbefiare. Dealtfel colaborarea, dintre Standard Oil şi I. G. Farbenindustrie am relevat-o şi acuma câteva zile când au format,o societate pentru finanţarea petentelor lji Bergius privitoare la o nouă metodă de rafinare a ţiţeiului, metodă care s-a dovedit rentabilă şi pe care şi-au asigurat-o până acuma 80% dintre deţinătorii de rafinerii din America. Principiul care este la baza transformărei cărbunelui în benzină, ulei etc, este un proces chimic de hydrogenare în prezenţa catalizatorilor. Acestea sunt substanţe chimice care prin prezenţa lor provoacă un fel de „nervozitate“ a mediului dimprejur, accelerând procesul chimic. Catalizatorii au astfel un rol de accelerare în reacţiunea chimică ce se trece, fără ca ei înşişi să ia parte la proces şi fără ca să dea ceva din substanţa lor proprie. (Continuarea in pag. ll a) Premajoritatea reformei administrative Vom continua, astăzi analiza situaţiei administrative a ţării sau mai bine zis, discuţia cauzelor proastei situaţii administrative, în care se află astăzi dar din articolele noastre precedente, mai ales în cel de eri, am precizat ca legea administraţiei locale aşa cum a prevăzut scriitorul acestor rânduri încă de-acum un an , nu se poate aplica; ca, din această pricină, administraţie Statului este în plin haos; că, totuşi, guvernul Maniu avea misiunea categorică de a reorganiza administraţia; că n’a reuşit, fiindcă, din primul moment, a trebuit să renunţe la singura cale, pe care se putea realiza o imediată reintrare in ordinea administrativă, adică la ceea ce s’a numit „administraţia pe Un exemplu sezisant al rezultatelor fericite, pe care le poate da „administraţia pe loc“, l-am avut recent, în Bucovina, după — fireşte că după! — turburările antisemite dela Suceava, Bălăceana, etc. S’a spus imediat ce s’a cunoscut vestea izbucnirii turburarilor: nu este o mişcare antisemită, ci explozia nemulţumirilor unei populaţii exasperate, căreia instigatorii antisemiţi i-au deschis o perspectivă de reacţiune? Pentru calmar a spiritelor, au fost trimişi imediat în Bucovina d-nui subsecretar de Stat Pompiliu Ioniţescu şi secretar general Victor Cădere. Ambii înalţi funcţionari au umblat din sat în sat, au luat contact direct cu oamenii, le-au ascultat necazurile, au stabilit pe loc o serie de măsuri pentru îndreptarea stărilor rele de lucruri, au găsit punctele nevralgice ale situaţiei, au intimidat funcţionarii neglijenţi ori abuzivi, şi iată, într o săptămână mimai fără să se facă mei o singură lege nouă, ceeace pentru actualul guvern este fenomenali — calmul s’a restabilit în ţinuturile bântuite de spiritul rebeliunii, lumea s’a liniştit, încrederea în conducătorii Statului s’a refăcut Daca s’ar fi aplicat dintru început acest sistem, pe tot cuprinsul ţării, şi fără legi noui, care să răstoarne toate orânduirile existente, neisbutind să înfiripe altele, măcar tot atât de solide, în locul lor! Dar idealul acesta, aşa cum am arătat în articolul de ieri, nu s’a putut realiza şi s’a venit în schimb cu legea administraţiei locale; legea aceasta nu era rea în forma anteproectului d-lui Stere; compromisurile, care au modificat-o aici, colo, şi anume , părţile esenţiale ! — au transformat-o într’un monument de confuzie, pentru descurcarea căruia nu avem nici oamenii, nici fondurile, şi mai ales nici timpul necesar, reorganizarea administrativă fiind o problemă de arzătoare actualitate, pretinzând soluţii clare şi inundiate. Am publicat în ziarul nostru, in cadrul anchetei asupra situaţiei administrative a ţării, declaraţiile d-lui Constantin Potârca, primarul Craiovei. Facem apel pentru întărirea afirmaţiilor noastre — şi la mărturiile cinstite ale acestui om, care nu cunoaşte buclucul legii administraţiei locale numai ca noi, din studiul textelor, rapoartelor şi din relatările altor persoane, ci direct din aplicarea legii pe teren Observaţiile d-lui Potârcă concordă întru totul cu constatările noastre. Cităm „Legea, administrativa nu a dat aproape nici un rezultat . „Viciul este fi la lege și în modul cum se aplică",,Descentralizarea în ultimul an nu a făcut nici un progres și nici nu cred să facă sub forma actuala". „Satul nu s’a putut constitui din lipsă de fonduri în primul rând, iar în al doilea rând din lipsa oamenilor necesari unei bune administraţii". „S’au dat atribuţii administrative unor grupări care n aveau nici o pregătire pentru aceasta şi care îşi înţeleg drepturile în mod anarhic"• ,,Legea fiind compromisul mai multor concepţii, în forma ei actuală nu preconizează o adevărata descentralizare“ . Se vede limpede din declaraţiile de mai sus ale unui înalt funcţionar, deţinând o părticică din misiunea aplicării reformei administrative, că legea administraţiei locale nu se poate aplica, FIIND PREMATURA. S’a venit prea de vreme cu o neformă administrativă prea radicală, pentru care se cere prea mult timp, prea multe fonduri, prea multă pregătire politică şi funcţionărească De altfel, după cum vom încerca să arătăm într’un viitor articol, o bună parte din legiuirile actualului regim, au acest fatal caracter de prematuritate. Este o greşeală generală a guvernării naţional-ţărăniste, este greşeala capitală a guvernului Maniu, greşeală, care constitue obârşia principală a celor mai multe din relele, nemulţumirile şi dezamăgirile de astăzi. Vîsrfcm* R*?dl»w ummmmmnmmmmaBaammumzmKSMaiEsaEn Copii din Sibri Intr'o recentă statistică adusă de Ceps se constată cu brutalitate, că numărul cel mai mare de copii nelegitimi îl dă Austria. Auziţi că in mignona ţară eminamente muzicală, din patru copii, unu e făcut cu oamenii de pe drum. Cu toate că se zice că femeea nu are ţară şi când iubeşte graniţele nu o mai interesează, publicitatea unei atât de indiscrete constatări e de o grosolănie fără păreche. In România lucrul se ştia, şi în legătură cu el există, de aproape douăzeci de ani, cântecul. S'a dus Carp să se distreze La Viena, cu şanteze. Prin urmare statisticians nu a descoperit nici America, nici praful de puşcă. Legitimi sau nelegitimi, esenţialul este că in Austria mai dăinueşte încă moda ca mamele să nască copii. De nelegitimitatea lor sunt vinovaţi in primul rând, bărbaţii cari nu-şi fac aşa cum se cuvine, datoria, când ştiut este tot dintr'o statistică vieneză, că un bărbat e destul la un etaj. In această privinţă agitaţia organizaţiilor femenine din Austria, în favoarea Anschlusuluii, adică a unirii cu Germania, capătă o nouă semnificaţie, plină de sens, şi dacă vreţi, in cel mai nobil spirit locarnean. Prin cele mai multe ţări din Europa, natalitatea e în descreştere. In Franţa, unde nu sunt ierni prea geroase, când se naşte vreun copil e sărbătoare naţională. In România, de voe, de nevoe, inghesuindu-se unul într'altul de frig, oamenii noştri mai scapă câte un copil, pe care-l transportă la biuroul de înregistrare al ofiţerului stării civile, unde funcţionarii statului înhaţă pe nefericitul tată să le arate carnetul de contribuabil. Există, şi tot la noi, o categorie de copii, zişi din flori, şi cari, în realitate sunt din porumb, din lanul de secară, sau din coşarele cu cereale nevândute, copii trişti şi destinaţi să nu înveţe carte, să pască vitele, să îngroaşe rândurile nenorociţilor, ale necăpătuiţilor. Pentru aceştia încă nu s-a organizat nici o societate de protecţie, nesocotindu-li-se probabil sufletul nedesvoltat, şi strălucirea viitoare a minţii lor, uitându-se, sau ignorăndu-se faptul că marele enciclopedist d’Alembert nu a fost decât un copil găsit, un copil din flori, lepădat pe treptele unei catedrale. AU fost şi alţii: Edgar Poe, Dumas... Despre inteligenţa bastarzilor se vorbeşte in termeni superlativi. Ar urma de aici ca poporul austriac să dea omenirii cel mai mare număr de genii şi de binefăcători, ceea ce nu e un lucru dovedit îndeajuns. In ţara românească a domnit odată un copil din flori al lui Ştefan cel Mare, care a fost un domn bun, dar n'a murit de meningită: Petru Rareş. Atunci la ce bună o statistică nedelicată ? Romulus Diatm