Curentul, ianuarie 1932 (Anul 5, nr. 1418-1438)
1932-01-11 / nr. 1418
ANISELV No. 141& Lung I1 Ianuarie 1932 PAGINI LEI Director: PAMFIL ŞEIGARU DIDACŢIA ŞI ADMINISTRATIA STRADA SARINDAR No. 4 Telefon: Cabinetul directorului 3—7730 Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3—6439; Adiţia 3—7528 ABONAMENTE: lei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate : lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamente încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şiai Situ Mi se strânge inima de teamă când un om politic român călătoreşte peste hotare- improvizaţi să poarte răspunderi ce le depăşesc pregătirea, majoritatea de formaţie electorală, îşi rezumă cunoştinţele la câteva vagi generalităţi utilizabile in cuvântări, în discursuri rostite în Parlament şi in tot ce formează manifestările omului politic- Prin ţările Apusului, formaţia omului politic este ştiinţifică sau literară şi alături de pregătirea lui profesională îşi menţine un cât mai strâns contact cu tot ce formează manifestările gândirii umane. La inaugurarea monumentului lui Maurice Barrés, înălţat pe hrimoasa „Colină inspirată” cel mai frumos discurs ca pătrundere literară, ca expresie, ca înălţare lirică, a fost rostit de Poincare, salvatorul finanţelor franceze, Herriot şeful radicalilor socialişti, a publicat o admirabilă monografie asupra lui Beethoven; iată semnele evadărilor din atmosfera înăbuşitoare a politicei, de înviorare sufletească de înălţare morală prin contactul cu înălţimile gândirii pure sau cu marile creaţii ale artei- Sporit ca sensibilitate, familiarizat cu alte norme de valorificare, deprins să mediteze şi asupra temelor eterne ale vieţii, omul politic poate să se smulgă din prizonieratul actualităţii, să înfrunte cu hăzuinţi de permanentă nestatornicia vremii, sa încerce a da modelărilor ce le face în materialul eferner al vieţii sociale ceva din durata din ţinta de durată a unei opere de artă.Când mă gândesc că pentru majoritatea oamenilor noştri politici preocupările literare sau de artă formează semne vizibile de neseriozitate, înţeleg absenţa unui suflu de credinţă, a înălţătoarelor pasiuni din viaţa noastră socială Inteligente nu Hosest, unde de o strălucită vioiciune scăpărătoare de spirit, de ingeniozitate specific mediteranieană, dar tuturor le lipseşte acea adâncime, acea înţelegere a vieţii pe care ţi-o dau lungile meditaţii asupra unor probleme ce nu pot forma nicicând un material posibil de legiferare. De aici şi acea vizibilă stânjenire pe care o manifestă oamenii politici când călătoresc oficial sau nu peste hotare. Nu au curajul de a pune problemele ţării noastre cu acel spirit de mândrie în care svâcneşte conştiinţa soartei solidare a tuturor statelor, o tonalitate scăzută cu nuanţă de implorare-Iată origina situaţiei de inferioritate pe care şi-a creiat-o România in politica externă- Am aşteptat deci cu o legitimă curiozitate manifestările d-lui C. Argetoianu în diversele popasuri pe care le face în marile centre ale Europei- De serioasă pregătire, neostenită curiozitate intelectuală menţinând un strâns contact cu problemele de bază ale acestei epoci de trecere între două evuri, d. C- Argetoianu îşi trece examenul de seriozitate, îşi defineşte valoarea politică prin manifestările ce vor puncta acest drum-Primele declaraţii făcute la Roma inaugurează o altă atitudine, un alt ton, mai accentuat ca putere de a rosti răspicat, curajos acele adevăruri elementare ale situaţiei internaţionale. „România este pregătită, cuponul asigurat, dar dacă criza se va precipita, fără soluţii practice reale chiar şi in ţările cu civilizaţie industrială avansată, desigur că nici noi nu ne putem sustrage consecinţelor ei. Dar cine se va găsi atunci în condiţiuni mai rele, vor fi nouii sărăciţi- căci România este obişnuită cu sărăcia, ea este o aristocrată*a sărăciei” Iată un adevăr ignorat : ţările agrare cu un nivel de viaţă materială aşa de scăzut, lovite cumplit de prăbuşirea preţurilor sunt adaptate unei rezistenţi mict mai mare in străbaterea crizei decât ţările industriale ce-şi măsoară mersul crizei în sporul numeric al şomerilor, întro latentă febră revoluţionară cu virtualităţi de catastrofă. Dar nu se va putea nădăjdui într o cât de vagă remediere a crizei statelor industriale până ce nu se va soluţiona criza statelor cu structură economică agrară, adică pieţele de consum ale producţiei industriale. De aici decurg logic celelalte adevăruri rostite din declaraţiile făcute presei italiene de d. C Argetoianu„Interdependenţa economică a popoarelor după răsboiu este astfel că măsurile izolate ale diferitelor ţări nu pot remedia relele ce bântue lumea. Din cauza aceasta salvarea nu poate tcni decât din măsuri comune Dacă voim să normalizăm viaţa economică a Europei şi să adaptăm funcţionarea societăţii capitaliste la conditiunile „standardului” de viaţă stabilit de situaţiunile de fapt după război ar e nevoe ca acordurile să nu se mai facă încă aşteptate” Nimic nou în aceste afirmaţii, sunt adevăruri curente, dar nu mai puţin ignorate de conducătorii politici ai statelor europene. Criza capitalismului, fenomen de adaptare sau preludiul fatalului desnodământ prevăzut de marxism nu a determinat acea solidarizare, acea unitate de ritm, acea raţionalizare a raportului dintre puterile de producţie şi capacitatea de consum Statele economiei burgheze se operează reciproc cu o feroce inconştienţăîn timp ce negaţia activă a capitalismului, Rusia sovietică, se organizează prin planul quinquenal pentru lupta decisivă. Se putea imagina o organizare şi temerarul plan de intensificare a producţiei sovietice, fără finanţarea capitalismului? Nu ştiu dacă in acest act de quasi sinucidere, nu se citesc semnele vremii; o mioapă şi nestăpânită patimă de beneficii imediate impinge societatea bugheză să-şi organizeze însăşi negaţia capitalismului- Organizarea economiei burgheze, adaptarea la noile condiţii economice ar presupune o clasă politică stăpână absolută pe posturile de comandă, având independenţa iniţiativelor, fiind liberă să decidă linia de mişcare a statelor pe care le conduce-Susit elementele clasei politice, din toate ţările, realmente stăpâne pe posturile de comandă sau nu îndeplinesc decât funcţia actorului, rostind cu patetism textul pe care îl şoptesc din cuşcă nevăzuţii sufleuri ? Nicăeri n am citit o mai complectă denunţare, o mai crâncenă anatomie morală a capitalismului in faza lui de criză acută şi in lupta cu Sovietele, decât în romanul „Europe société anonime" de Ilya Ehrenbourg- Sunt denunţaţi ascunşii sufleuri, sunt puşi în lumină regisorii politici, acei potentaţi ai capitalismului, stăpânii forţelor de producţie, deslănţuitorii de conflicte, neînduplecaţii voinţii de putere, fioroase incarnaţii ale halucinaţiilor lui Nietzche. Toată epopeea, tot patetismul tragic al capitalismului, totă încleştarea sălbatică între diversele trusturi, sunt zugrăvite cu o rară putere de evocare. Lupta dintre Olson (o deghizare a lui Krueger, faimosul rege al chibriturilor) și Weinstein se duce cu o neîndurată pasiune, semănând dezastre, poposind în fiecare ţară schimbând guvernele, modificând politica economică după necesităţi- Sunt prezenţi în Australia ca şi în Cehoslovacia, îşi măsoară puterile la conferinţă reparaţiilor ca şi la o şedinţă a comisiei dezarmării de pe lângă Liga Naţiunilor, nu întâmpină nici o rezistenţă în devastatoarea lor sete de forţă, îşi dau reciproc lovituri, ei îşi sângerează doar orgoliul, iar mulţimile sunt svârlite cu indiferenţă pradă şomajului- Aceşti regişori ai vieţii statelor stimulează toate cuceririle capitalismului dar îi alimentează şi criza până la anarhizarea producţiei-Ce înseamnă alături de aceşti uriaşi, liliputanii politicei? Are clasa pcSSdf a Europei in realitate vis-ari putere spre a-i disciplina, spre a-i subordona nevoilor de aşezare, de normalizare a producţiei ? Sunt doar simplele marionete mişcate intr’un sens sau într’altul de voinţele nevăzute ale stăpânitorilor reali, de deţinătorii posturilor de comandă ale capitalismului. Tratativele Franţei cu Rusia sovietică ? Cine ştie ce trusturi industriale au ordonat această orientare politică ce ultragiază principiile elementar de apărare a societăţii burgheze! Intr’adevăr „Europa" este compusă dintr’o serie de societăţi anonime, guvernele Statelor burgheze având exact tot atâta putere cât au şi consiliile de administraţie faţă de deţinătorii majorităţii acţiunilor- adică exact nici un fel de putere- „Europe société anonyme’’ romanul de o deprimantă denunţare a lui Ilya Ehrenbourg, lămureşte datele anarhiei producţiei capitaliste- Şi in fond ce pot face conducătorii destinelor bietelor naţiuni ? D. C. Argetoianu declară : „Dacă voim să normalizăm viaţa economică a Europei” Evident toate Statele râvnesc aceeaş înlăturare a anarhiei, aceiaşi restaurare de echilibru- dar în realitate clasa politică mai este stăpână pe voinţa eimai are libertatea de iniţiativă ? Europa burgheză este o societate anonimă condusă de consilii de administraţie care se mai numesc guverne şi reprezintă expresia voinţii populare Pamfil Şeicaru Popasul aniversării Europa, societate anonimă mmaumx posum Patru ani împlineşte astăzi ,,Curentul“. Al o mie patru suteoptăsprezecelea, număr. E o zi de popas cu care ne-am deprins în fiecare an. Nu pentru a număra odată cu zilele, succesele de breaslă şi pentru a măsura drumul despicat până acum în opinia publică. Ar fi dovada unei deşertăciuni străină de firea noastră. Dimpotrivă, folosim ca întotdeauna asemenea popas pentru ca privind îndărăt şi recapitulând cei patru ani de necurmată luptă cu toate obstacolele pe care cititorul poate că nici nu le bănueşte, sări cerem lui, prietenului nostru de toată ziua, iertare că n’am putut desăvârşi mai mult. Spuneam atunci, la apariţia celui dintâi număr, că nu începem o luptă, ci o continuăm. O luptă mai veche în care am fost căliţi. Şi adăogam că în loc de program şi angajamente, aduceam relativa noastră tinereţe, îndârjirea şi elanul de oameni ce n’au depăşit încă patruzeci de ani şi nu sunt prizonierii formulelor anchilozate. De atunci, unii ne-am apropiat de mijlocul acela al vieţii unde s’a oprit cândva şi Dante să privească cu egală melancolie calea , străbătută în urmă şi drumul deschis înainte. Mulţi am cărunţit. Altora li s’a mai rănit , coama leonină. Dar toţi ne simţim încă mai strânşi, ca atunci, cot la cot şi umăr la umăr, în această casă a noastră care a fost câteodată mai tare ca o cetate. Căci de aci a crescut puterea gazetei tinereşti de acum patru ani. Din această armonie desăvârşită, întemeiată pe o tot atât de desăvârşită libertate. Diversitatea de priceperi, de temperamente, de preocupări, a celorcâţi s-au strâns şi au rămas în jurul „Curentului“, a fost disciplinată şi armonizată de unica preocupare să slujim cititorul şi marile interese româneşti. Am privit întotdeauna momentul trecător, faptul mărunt, evenimentul, cu sensaţionalul de-o săptămână, sub perspectiva mai îndepărtată, în timp. Tot aşa intenţiile şi actele oamenilor, care au însemnat ceva, cândva, în viaţa noastră publică. N’am dat inegală atenţie unei categorii sociale, unor suferinţe şi unor probleme, în dauna altora. N’am fost alarmişti. In loc să ne înspăimântăm verbal şi demagogic de gravitatea unui moment, l-am articulat în ritmul cel mare al proceselor istorice, economice şi sociale, am căutat cauzele îndepărtate şi am cercat să descifrăm anticipat efectele îndepărtate, şi numai după această situare a unei probleme, ne-am îngăduit să propunem remedii şi soluţii. Dacă ar fi să amintim numai campaniile noastre în , chestia conversiunei datoriilor agricole, în chestia comuniştilor, pentru a ameliora soarta învăţătorilor, pentru a împiedica contractele oneroase cu Stewart, cu măştile pentru, gazele asfixiante, cu sicriile sburătoare ale aviaţiei militare de acum doi-trei ani, campania pentru industrializarea monopolurilor, propunerea noastră pentru a se examina capacitatea de plată a statului faţă de creditorii streini — toate acestea au fost mărturii ale realismului în care ara încadrat fiecare problemă, am coborît-o pe pământ, ferindu-ne să ne mărginim numai la vagi idei generale şi la îmbălsămarea lor cu uscate floricele retorice. Nu aceasta ne-ar fi încântat Nu aceasta ne-ar fi adunat atâţia cititori în jurul nostru, câţi nu cutezam să-i nădăjduim la apariţia primului număr. Căci vremurile nu îngăduiesc deşarta preocupare a scrisului frumos, ci grija de a face să biruie adevărul şi dreptatea — grija noastră de fiecare ceas. E puţin, fără îndoială. E încă puţin. Dar patru ani ce înseamnă faţă de o viaţă,de om7 — şi mai ales faţă de viaţa unei gazete care ne depăşeşte, — şi ne va depăşi ? Cezar Petrescu Ziua Domnului Sf. Pavel scrie Corintenilor, în epistola a doua. Nu sîntem la fel cu cei mulţi cari amestecă cuvintul lui Dumnezeu (2 Corinteni 2, 17). Verbul grecesc întrebuinţat de marele apostol are înţelesul lui frelater, din limba franceză. Aşadar, a turna apă în vinul cuvântului dumnezeesc. Trebue să recunoaştem, cu inima grea, că alături de învăţătura dreaptă şi curajoasă evangelică, a existat şi azi există mai mult de căt oricând surogate didactice şi contra-fazeri păgubitoare. Când citim scrierile Părinţilor Bisericeşti, din epoca de aur a literaturii creştine, deosebirea dintre adevăratul creştinism şi palida-i copie doctrinară curentă este constrângătoare. Biserica moştenitoare şi-a dat osteneala să facă să coboare in văile contimporane apa cea vie duhovnicească şi a canalizat o deapururi, prin aetipărirea şi tălmăcirea Părinţilor Bisericeşti. In biserica şi in teologia noastră românească na lipsit niciodată această tendinţă. In ceasul de faţă, Facultatea teologică din Chişinău se strădueşte să dea la iveală, în traduceri refăcute sau bine controlate, măcar câteva din marile opere ale literaturii patristice. Ultimul volum apărut este intitulat„ Omilii duhovniceşti, opera Sf. Macarie Egipteanul, unul dintre eroii vieţii monahale egiptene, din veacul al patrulea. Cartea aceasta preţueşte, pentru creştinul cunoscător sau pentru preotul sârguincios, cât o întreagă bibliotecă omiletică. Colegul care a luat asupra-şi povara acestei lucrări — controlarea, traducerea şi adeseori elucidarea textului Omiliilor Duhovniceşti — a săvârşit o faptă vrednică nu numai de elogiul dar şi de recunoştinţa noastră. Părintele profesor Cicerone Iordăchescu a făcut meritoasă şi înfloritoare, pentru obştia creştină românească, teologia şi erudiţia cu cari îşi ornează catedra de la Chişinău. Nădăjduim mult că autorităţile noastre bisericeşti vor judeca cu prize pură judecată valoarea acestui fapt literar, bisericesc şi rur-l vor lăsa să rămână columnă stingheră, nu pustiu. Cei ce doresc să-şi recreeze inima, cu puterea şi frumuseţea creştinismului aşa cum împărăţea pe malurile Nilului acum o mie cinci sute de ani, vor râvni să citească Omiliile Sf. Macarie Egipteanul. Gaia Galaction Devotaţii d-lui prim-ministru Nicolae Iorga au fost căzniţi de o neaşteptată criza de conştiinţă: descomplectarea subită a Cabinetului, prin moartea ministrului de Justiţie, le-a răscolit brusc toate energiile şi resentimentele, anesteziate de deliciile vacanţei festive. Iar svonurile mai mult sau mai puţin verosimile asupra unei eventuale întregiri a ministerului cu d. I. Vasilescu-Valjean sau Istrate Micescu le-au înfierbântat susceptibilităţile îndelung comprimate: mai în şoaptă, mai cu jumătate gură, bosumflările încep să se desgheţe, adoptând tonul unor imperioase injoncţiuni. Valjean ?... Micescu ?.„ Cine sunt aceşti domni?... Ultimul, este adevărat, a rostit o vibrantă cuvântare în Cameră, cu prilejul sărbătoriri celor şaizeci de ani ai d-lui Nicolae Iorga, dar meritul acestei efemere apologii comptează prea puţin, în bilanţul unei sărbătoriri pe care oficiosul primului ministru a lungit-o dealungul câtorva duzini de săptămâni. Atunci?... Atunci, partizanii d-lui Nicolae Iorga îşi iau cu mâhnire tâmplele în mâini, şi le funcţionează, şi nu ajung să înţeleagă cum ar fi cu putinţă ca un minister prezidat de omul asupra căruia au mizat să fie complectat cu nişte personalităţi socotite drept anonime, din moment ce nu figurează în registrele arhivei de partid cu atâta sudoare întocmită de laboriosul d. Munteanu-Râmnic. Psichologia partizanilor d-lui Nicolae Iorga este plină de patetic,— şi mişcătoare, în fragila sa originalitate. Prin anumite aspecte ale ei, aminteşte candoarea făpturilor îmbătrânite departe de voluptăţile dragostei, şi târziu convocate la desfătările contacturilor erotice. Din punctul de judecată al caracterului, aproape toţi cei pe cari ascensiunea politică a d-lui Nicolae Iorga i-ry surprins incls picioarele şefului, pot fi catalogaţi ca oameni de o masivă şi compactă realitate devotament canin, fanatică docilitate, — toate calităţile cari alcătuesc tradiţionalele podoabe ale martirilor In juruil lor, aventurieri cu stagii politice mult mai reduse isbuteau să realizeze prin diversele partide politice fructuoase cariere de tranzit, ciugulind ici o funcţiune remuneratoare, dincolo o afacere restauratoare: ei, deţinuţii smeriţi ai unei ascetice adoraţiuni, nu recoltau decât precarele satisfacţiuni ale supunerii globale, înviorată din când în când de câte o afectuoasă ironie a maestrului- Alţii, — cu ambiţiunile mai puţin paciente, — se răzleţeau pe cărările pierzării, pactizând cu partidele megieşe, sau părăsînd gospodăria naţionalistă cu mica lor boccea de principii; ei, însă, sfetnicii şi ucenicii cucernici ai apostolului, stăruiau în pasionata lor recluziune. In practicarea acestei sublime gimnastici morale, este adevărat, seimenii politici ai d-lui Nicolae Iorga şi-au betonat câteva auguste virtuţi sufleteşti, unanim apreciate de adevăraţii amatori de viaţă evanghelică. Dar, insensibil, aceste cronice exerciţii de subordonare le-au coagulat în unele dintre sectoarele inteligenţii critice acel indispensabil instinct al ripostei, spiritul de autonomie, de personalitate şi de aplomb, atât de necesar unei bănci ministeriale sărace în făpturi înzestrate cu „prezenţă de spirit“ în desbateri. Peste câteva decenii, după o practică parlamentară mai intensă, vor deveni desigur şi partizanii d-lui Nicoale Iorga apţi la aceste utile îndeletniciri ; până atunci, însă, nu au decât de câştigat din continuarea atitudinii de cuvioasă placiditate, în care le sta mult mai bine decât în noua lor postură de neofiţi ai malthusianismului de Glut politicianist. Ion Dimitrescu Crimă politică E drept că România, într o eventuală istorie a criminalităţii, ar figura ca o mică putere, ca un flecuşteţ de ţară, de la care umanitatea poate aştepta eşantioane de contribuabili blânzi, tacâmuri de politiciani demagogi, părechi de spărgători şi bretanuri de escroci. Dar criminali interesanţii nu. Vedetele criminalităţii se nasc pe alte tărâmuri. Cu toate astea, patima politică, odată intrată în oasele românului, face acolo un fel de reumatism criminal destul de curios. In comuna Siaşoniş, din Severin, locuitorul Constantin Afîrea avea şi el opiniile lui, ideile lui, admise odată cu drepturile cetăţeneşti, despre oamenii zişi mari, ai ţării. Credea, bunăoară, in talentul oratoric al domnului Cappătrat, in genialitatea creerului economic şi prăjit al cufărul conducător de masse, şi nu se sfia si afirme pe cuvântul său de onoare. Ci ăştia, domnule, ăştia sunt copiii spaţielui rătăciţi, din mila Domnului, pa plaiurile suspensorului Balcanilor, Ut Bucureşti. Din atâta terra se nasc duşmănii politice. Rivalitatea politică la ţară nu se bucură insă de protecţia spătoşilor. , ■'’heftori, ta in Parlament. Te prinde rivalii şi te snopeşte in argumente, te întoarce şi pe partea ailaltă, foarte apreciată in coresţiunile de familie, şi-ţi mai cară şi acolo, pentru definitiva convingere. Inamicii din Slaşoma au vrut să se distingă. N’au vrut facă moarte de om pentru nişte chestiuni de principii, ci au intrat noaptea, în grajdul adversarului şi au turnat gaze peste vitele lui, apoi au pus foc, şi duşi au fost. O cruzime mai imbecilă nu s’a văzut. Şeful de post al jandarmilor a telegrafia! parchetului de Mehedinţi. Iată textul telegramei: „Raportăm că în seara zilei de 26-27, Decembrie 1931, orele 22-25 răi făcători au găzuit doi cai şi doi boi ai locuitorului Const N. Mirea din Slaşoma, care au ars şi decedat, un cai şi un bou, iar cei rămaşi sunt in agonie. „Bănueli sunt asupra indivizilor Drugă, Tudor Bora şi Marin Se„Pagubele se urcă. la 31.000 lei. Cazul se cercetea noi“. Să se cerceteze!Dom’ purtă diagnosticul!... Şi să n drept, cum a devenit ştim şi noi de dragul nii noştri politici au şi doi cai. Ar fi in noi cine a merita pentru care idee sinate dobitoacele prea-cuvântătorul noatea mea, dom’ o epistolă, numai așa Rorti iu plot carta inter. A fost instituită o comisiune pentru numiri şi înaintări de funcţionari (ZIARELE) — Domnule preşedinte, de trei luni umblu după postul acela de uşier». — Păi nu vezi, omule, să îî’îhs vasaii feti membri? »emisiunii?»*