Curentul, martie 1932 (Anul 5, nr. 1468-1498)

1932-03-01 / nr. 1468

ANUE. V No. 140S4 PAGINI A \ Pi \ 1LEI r~ Marți I mane iS32 ****** ...................... 1 nani«n MMMii, ^Director: PAMFIL SEIGARD REDACȚII! S1 AD34SM5ST&AIS.A STRADA SARINDAR No. 4 Telef©« s Cabinetul directorului 8—7730 Secretariatul si Provincia 8—1220 Pedacția 3—6439, Ad­ţia 3—7528 ABONANE­NTEI Id 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Admi­nistraţii. Publice lei ÎOOO anual; pentru străi­­nătate: lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Armamente încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni edilitara sanitară Legile trecute prin Parlament îşi au şi ele o epocă de glorie şi alta de decadenţă. Epoca de glorie cul­minează în însăşi frenezia votării, când bilele se multiplică sub miste­rioasa oblăduire a destinului, şi apoi începe perioada de aplicare, cu alte cuvinte, decadenţa. N’aţi ob­servat câtă panică stârneşte legea cumulului, sau a controlului averi­lor, sau a reducerii chiriilor? Şi prin câte metamorfoze trec aceste biete „proecte“ încât îşi pierd cu totul semnificaţia — şi ajung să se aplice unui număr infim de cazuri, fără să producă, fireşte, nici un rezultat. Panica încetează odată cu votarea, şi decadenţa începe odată cu aplicarea. Sunt insă unele legi , de o im­per­uoasă necesitate, care nu au parvenit până la stigmatizarea numerică a votării, căci, tocmai atunci a căzut şi guvernul, care intenţiona sa le dea viaţă. Dacă insă, legea a fost votată, şi totuşi prin aplicarea ei vor reîntineri a­­num­ite categoiii profesionale vlă­guite, atunci reapar regulamentele care vor trebui să reglementeze principiile legii. Regulamentele insă, atenuiază severitatea legilor, încât, izbutesc să le modifice efec­tele salutare. Ne învârtim, aşa­dar, într’un cerc vicios. Şi guvernul acesta, ca şi cel precedent, intenţionează să a­­ducă modificări radicale „Legii sanitare". Nemulţumirea stârnită de principiile de largă înţelegere democratică, puse în circulaţie de ţărănişti, este pe de-a întregul întemeiată. „Legea Sanitară", căp­tuşită cu interese electorale şi concepută în atmosfera insalubră a clanului politic, trebuia să su­fere operaţia cezariană a d-lui prof. Cantacuzino. In preajma modificărilor ce se vor aduce — şi pe care le-am dori cât mai principale, ne-au nă­pădit scrisori din ţară, care tăl­măcesc în cuvinte bine înţelese, fie suferinţa bolnavilor, fie neca­zurilor doctorilor. Un medic de spital mixt, dintr-un oraş de pro­vincie, reuşit primul la concursul care-i dă dreptul să ocupe locul unde funcţionează , ne aduce la cunoştinţă o nemulţumire ce se cere dată la iveală. Domnul Mi­nistru al Sănătăţii, a trecut prin Parlament, în timpul verei, o lege prin care se impunea revizuirea tuturor numirilor făcute ilegal până atunci. Proectul d-lui I. Can­tacuzino, corespundea unei evi­dente necesităţi, care trebuia să corecteze hotărârile şi nepotis­­mele democraţiei de tristă amin­tire. Numai cât, trecerea la fapte, s’a făcut prin numirea aceleiaşi comisiuni care făcuse numirile „ilegale”. Medicul care îşi spume­gă indignarea împotriva acestui procedeu, nu așteaptă să fie nu­mit nicăeri, ci pretinde numai, să fie înaintat pe baze de vechime și valoare personală, verificabilă prin titluri, lucrări și concursuri. Cine se poate împotrivi acestor cereri întemeiate? Dar ca ele să treacă în fapt, trebuesc revizuite numirile ilega­le. Ori, aici, " apar lupii păzi­tori la oi", adică tot membrii din vechea comisiune. Conchidem deci, un corp medical, nepurificat de ciosvârtele hatârului politic, nu poate respira în voe pentru de­săvârşirea nouei opere sanitare. Concomitent cu aceasta, mai mulţi medici de circumscripţie ru­rală, ne confirmă, că au putut ve­rifica cu deosebire în cursul aces­tei ierni, ineficacitatea actualei or­ganizaţiuni sanitare. Sunt regiuni — şi nu puţine — în care nu a­­flăm decât un singur medic la 25 mii de suflete. Sate îndepărtate— raza de activitate a unui medic de circa 25 km. drumuri imprac­ticabile, şi nici un mijloc de de­plasare, cu lefuri derizorii, medi­cii de circumscripţii rurale, pre­dică în deşert, şi recomandă tra­tamente numai pe hârtie. S’a ridicat în paginele ziarului nostru chestiunea necesităţii ca­mionetei sanitare, — anexată cir­cumscripţiilor medicale rurale. Toţi medicii care au venit în contact cu satele, şi au cunoscut în­dea­­proape patologia rurală , speci­fică ţării noastre, şi legată de condiţiunile vieţii domestice şi ad­ministrative, i-au recunoscut ne­cesitatea. Privind mai deaproape atribuţiunele medicului de la sate, cu alte cuvinte : combaterea boa­­leior sociale, combaterea epide­miilor, şi consultaţiunile gratuite bisăptămânale, trebue să recunoaş­tem că nu se pot executa pentru că, tratamentul boaleior sociale, • sifilis, paludism, tuberculoză, pre­supun medicamente, iar stingerea epidemiilor şi consultaţiile medi­cale, mijloace de locomoţie ra­pidă, care, sunt , inexistente. In astfel de condiţiuni, camioneta sanitară — cu trusa destinată chi­rurgiei de urgenţă şi a medica­mentelor ce trebuesc administra­te fără întârziere, este de o evi­dentă necesitate. Faimoasa robus­teţe a ţăranului a devenit o legen­dă. Mortalitatea infantilă şi ma­ladiile sociale dau un procent mai mare la sate, adică tocmai acolo, unde ignoranţa populaţiei refrac­tare este complectată de insuficien­ţa asistenţei medicale. Diletantis­mul care s’a practicat la ministe­rul Sănătăţii de către popa Lu­­paş, poetul de pârloagă Pan Ha­­lippa­­ şi geometrul Inculeţ, tre­bue să fie rectificat de­­medicul I. Cantacuzino. Satele cotropite de boi şi cor­pul medical depreciat de invazia politicianismului, aşteaptă înfrân­gerea definitivă a deretantismului sanitar. , Nicolae Roşu Ce-a inventat Polonia Se cunoaşte prea puţin la noi ceea ce reprezinţi ca munci fi curat de inteligenţi vecina noastră aliaţi de la NordDe rassi slavi, dar catolică, republica poloni a suferit aceeaşi pa­radoxală formaţiune ca fi România, care e latină, dar ortodoxă. A 00 la, ca şi la noi, vizitatorul străin va­sist a­­ceeaşi transpoziţia de planuri sufle­teşti contradictorii, care formează particularitatea russelor dela perife­ria civilizaţiei europene. Din călătoria de studii şi de anche­tă politici la Danzig şi în Silezia Superioară, m’am intora in ţară cu un sentiment de profundă admiraţie faţă de efortul pe carel reprezintă dinamul acesta catolic, pus ai apere continentul, ca şi Romicia, de valul asiatic, barbar. E o ţară care nu~şi dispreţueşte in­­telectualii. In fiecare luni primesc de la Varşovia, dela Torun, dela Poznan, dela Cracow, dela Wino, dela Lem­berg şi dela Danzig, broşuri, ziare, hărţi, tot ce poate contribui cu o lu­mină la opera de justiţie pe care o prepari şi o aşteaptă statul polonez, salvat de Clemenceau. Ce a inventat Polonia Numai aici se poate pune această întrebare şi în această formă. E un stat de veche nobleţă, mai veche de­­cit nobleţă franceză __ căci Franţa nu e nobilă decit după Sf. Ioana d'Arc, pe când Polonia era mare pu­­tere în Europe secolului al XI-lea. Lipsită de graniţe naturale, firi munţi şi firi ape la fruntarii, ex­ceptând masivul Tatra, dinspre Ceho­slovacia, şi câţiva philometri de ma­­re, la Baltici,­­ Polonia a inventat ceva mai puternic decât graniţele şi mai defensiv decât gropile de lup: a creiat un tip de intelectual patriot, un tip de scriitor cu voluptate naţională, un tip de gânditor cu memorie, care ştie că şi în starea de robie ţara lui nu a încetat de a furniza lumii sfinţi in calendarul gregorian■ şi mucenici, scriitori şi pictori, savanţi cum a fost Köpetnie, şi muziciani cum a fost Chopin. Acum primesc broşura d.lui Thau­deu Bierowschi, despre „Oraşul Li­ber Danzig şi războiul polono.bolşe­­vic, din 1920”. E opera unuia dintre soldaţii intelectuali ai republicii po­lone, e glasul unuia dintre cei mai buni polonezi, ca şi cartea despre Silezia Superioară, ţară a contrastelor scrisă atât de frumos şi de documen­­tat de amicul meu J. Weinstein, strălu­citor intelectual evreu din Varşovia. Această artilerie intelectuală a re­public­ii poloneze, este admirabil uti­lată de o poliţie a etherului, făcută prin radio, organizată potrivit cu in­teresele acestei ţări bogată şi activă, in care intelectualii sunt în cea mai bună unitate de aspiraţii cu ţiratu­l. Din Galiţia prii la ţara Caşubilor din Poznania şi din Silezia pană la Wilno, unde complotează ruşii cu li­­tuanii­ împotriva Poloniei, aceste bro­şuri sunt împrăştiate, această conşti­­inţă e activi. Intelectualii nu sunt o floare de lux la butoniera Poloniei. Ei sunt o armătură pe care ţara se bizue. Prin alte locuri, munţii şi apele în­conjurătoare osândesc pe muncitorii intelectuali ai diferitelor ţări, o con­damnabilă lene, sau la o vagă aspira­ţie de valorificare, sub zodia dispre­­ţului de stat — căci e un dispreţ o­ficial faţă de intelectuali­i în care trăim. Romulus Oianu SITUAȚIA DIN PARTIDUL POPORULUI — Ai spus ceva ? —• Eu? Nimic. Parca d-ta ziceai«. — Eu? Asi Ți s’a părut... Iscă an duşman al Angliei: De Valera Rezultatul alegerilor irlandeze năruieşte iluzia unei Irlande mo­derate, integrată în comunitatea anglo-saxonă ca domicilimne de cele­lalte, Canada sau Australia. Victo­ria partidului republican şi resus­citarea lui De Valera, deschid iarăşi uşile necunoscutului. In vreme ce soarele Mare­ Bri­tanii apune pe toate mările globu­lui, în vreme ce în Egipt şi în In­dia mişcările autonomiste au căpă­tat un caracter permanent, rezul­tatul acestor alegeri aruncă o sa­bie grea în cumpăna istoriei. Căci nu e victoria unui politician meşter in combinaţii de culise şi gata la tocmeli. De Valera a luptat in răz­boiul independenţei cu sufletul unui conspirator şi cu mijloacele unui te­rorist. „Nu un om de stat — spune cu drept cuvânt Pierre Dominique — aşa cum sunt concepuţi în Occi­dent, ci un şef de clan, un şef de bandă, un revoluţionar care Înţe­lege să ajungă până la capăt intru înfăptuirea ideii şi să se servească de toate mijloacele”. Intr’adevăr, dela 1922, când s'a potolit mişcarea SINN-FENNERISTA Şi când a fost înscăunat Cosgrave, reprezentantul elementelor modera­te, aparent De Valera capitulase. Dar schimbase numai de tactică. Şi numai pentru o scurtă durată. Punându-se pe terenul legalităţii şi constituind un bloc al opoziţiei in sânul DAIL­EIREANNULUI, — Par­lamentul din Dublin — a pregătit refacerea frontului vechiu. Zece ani, Irlanda a părut astfel resignată re­gimului actual, care i-a recunoscut autonomia întrucât priveşte admi­nistraţia generală, forţa publică şi reprezentanţa în străinătate, dar a obligat-o la jurământ de supunere faţă de coroana britanică şi la un tribut anual de trei milioane lire sterline, pentru a rambursa avan­surile acordate de Anglia în vede­rea reformei agrare. Sub acest re­gim, Irlanda se afla despicată In două. Deoparte Irlanda catolică și quasi independentă, fermă in gal­­lismul său, cu un trecut tragic și mândru, de altă parte Ulsterul pro­testant, populat in majoritate de strănepoţii englezilor statorniciţi incă din timpul invaziei de acqui trei veacuri, acceptând nu numai tutela Angliei, dar făcând corp cu Imperiul şi trimiţându-şi direct re­prezentanţii in Westminster. In decifisica campaniei, partidul republican al lui De Vaiera şi-a a­­fişat fără nici o rezervă programul. El echivalează cu o declaraţie fă­ţişă de războiu. In primul rând refuzul de a a­­chita tributul de trei milioane de lire, sub cuvânt că pământurile ţă­ranilor irlandezi reveneau de drept şi de fapt vechilor stăpânitori, după ce trei veacuri au fost confiscate cu forţa de năvălitori. In al doilea rând refuzul de a de­pune jurământ regelui şi procla­marea independenţii complecte. In al treilea rând denunţarea tra­tatului din 1922, care separă Irlan­da de Nord şi Irlanda de Sud — denunţare care înseamnă pur şi simplu preludiul unui nou războiu civil. Şi in fine, ridicarea unei bariere de tarifuri vamale intre Irlanda şi Anglia, adică războiul tarifelor şi instaurarea unui protecţionism ir­landez. Evident, că nici Marea Britanie, nici Ulsterul protestant şi fidel co­roanei, nu vor accepta această ruptură prin simpla voinţă a noului guvern din Dublin. Cele două uşi deschise necuno­scutului, duc una spre revoluţie, alta spre răboiu. Iar amintindu-ne sângeroasele episoade din timpul mişcării sinn-iem­eriste, când irlan­dezii recunoşteau amici de drept toţi inamicii Angliei, putem profeţi de pe acum, că nu se va incheia to­tul cu câteva baricade pe stradă, câteva şarje de cavalerie şi câteva benzi de mitralieră. Lupta va fi mai cruntă şi de mai lungă durată. Ir­landezii au o veche tradiţie a unei asemenea rezistenţe. Nici mijloacele presiunilor economice, nu vor avea efect, cum speră guvernul din Lon­dra. Căci repetând justele reflecţii ale lui Jacques Bainville: „Irlanda este obicinuită cu frugalitatea şi cu sărăcia, iar adevăratele sale bogă­ţii sunt cele spirituale, în timp ce tezaurul său de războiu se află în mâna celor dintre fiii ei care­ au făcut avere in America. Este ex­trem de puţin probabil că va fi si­lită să capituleze împiedicând scur­gerea cartofilor săi, care de altfel sunt foarte necesari hranei Marei Britanii. Aceste lucruri au in viata popoarelor, importanţă, fără În­doială, DAR CEVA MAI PUŢIN DE­CÂT SE SPUNE. NU SUNT TO­­TUL. ŞI SUNT MOMENTE CÂND­­NU MAI SUNT NIMIC“. Realitatea e aceasta, Jacques Bainville o întrevede mai neagră. Că Valera îi pare un Hitler irlan­dez; victoria sa dovedeşte că ex­tremismul are astăzi o forţă mult mai mare şi reprezintă o ameninţare mult mai imediată, de cum o socot diplomaţii sau oamenii de guvern. De altfel, pentru situaţia imperiu­lui britanic, cu toate încheeturile pârâind, revoluţia irlandeză va avea şi alt răsunet Nu trebuieşte uitat că ea coincide cu ceasul când steaua sa apune pretutindeni şi se ridică steaua Americei, unde atâ­ţia irlandezi au emigrat, au o in­fluenţă considerabilă — „atât de considerabilă — aminteşte „Lt TEMPS“­­— încât s’a făcut sim­ţită mai mult de o singură dată, în circumstanţe critice, primejduind bunele relaţii anglo-americane”. Va fi deci un războiu civil, cu re­zervele băneşti şi morale, dincolo de ocean. Muniţiile irlandeze vin mult mai de departe şi sunt mult mai teribile, decât intr’o altă revoluţie, oare­care. Gexar Petrescu Citiți in pag. 4-a Universitatea din Ca­pitala sub lanțuri și lacat Prof. Emil Severin: „Petrolul“ de Dr. Ing. C. OTIN In vitrinele librăriilor noastre se etalează, sfidând totul din jurul său, volumul „PETROLUL, stu­diu fizic, chimic, geologic, techno­logic şi economic de Emil Severin profesor la şcoala politechnică Re­gele Carol II”. Trebue să recu­nosc, că e un tratat de mult aştep­tat, iar prin felul cum se prezintă, ca lucrare tipografică, tentează a­­tât pe specialist cât şi pe amator­­întrucât menţionatul studiu al d-lui Severin care se raportă la una din bogăţiile noastre de seamă, vine în directă atingere cu specialitatea­­ce profesez la Universitatea din Iaşi, am căutat să-l corectez cu toată râvna, ce o am sperând, că voi găsi o lucrare demnă de im­portanţa subiectului tratat. Cu toa­ta că numele d-lui Severin nu spu­ne nimic în domeniul chimiei, cre­deam, că cel puţin în acela al com­pilaţiei va însemna ceva. Am în­cercat însă o crudă decepţie. Mă rezervasem, să-i acord toată cins­tea cuvenită în faţa forurilor com­­petinte de specialitate, când mi se atrage atenţia asupra unui artico­laş semnat de d. dr­ E. C.­ şi a­­vând ca titlu ,­Un important Stu­diu asupra petrolului“, iar ca subti­tlu „El­­este datorit d-lui Emil Se­verin profesor la Şcoala politech­nică Regele Carol H”- D. dr. E- Ch. îşi luase sarcina, să arate marelui public nu atât valoarea cărţei, cât mai ales aceia a autorului ei, a d-lui profesor Severin. Rezultatul însă a fost cu totul altul, fiindcă nimeni n’ar fi reuşit, să compromită cu a­­tâta succes de d- Severin ca lau­dele exagerate, nesincere şi neme­ritate aduse de d. dr­ E- Ch. Câtă deosebire între modul de a vedea al d-lui E. Ch­ şi acela al d-lui prof. Simionescu, care cu discre­ţia şi cinstea omului de ştiinţă, care şi-a dat seama de ceia ce cu adevărat aparţine d-lui Severin din amintitul studiu scrie :-.-Petro­lul, scos sub direcţia d-lui E. Se­verin de la şcoala politechnică din Bucureşti cu concursul celor mai de seamă specialişti de la noi. Lu­crările ştiinţifice asupra petrolului începute de Poni în partea chimi­că, de Cobâlcescu şi continuate de Mrazec în cea geologică, reprezin­tă o importantă contribuţie la stu­diul chestiunilor petrolifere în ge­nere”­ Iar mai departe d. Simione­scu completează cu remarca, că avem specialişti în technica şi in­dustria petrolului „ale căror cerce­tări sunt şi aiurea folosite”. Din cele de mai sus se ved­e, care este adevaratul loc al d-lui Severin în mişcarea studiilor ştiinţifice asu­pra petrolului în care s’a ilustrat, un Poni, Istraţi, Saligny, cum şi partea sa de contribuţie şi tratatul „Petrolul”­ Pentru cei trei mari chimişti ai noştri, cari ne fac cins­­­te, savantul (?!) profesor Severin nu găseşte de­cât 3 linii la pag. 38 într’un studiu, care se ocupă cu Petrolul! Nu ştii, ce să admiri mai mult, ignoranţa sau ingratitudinea d-lui profesor pentru lucrările ştiin­ţifice româneşti făcute în domeniul petrolului ? ! Dar idiosincrasia savantului de la Şcoala politechnică pentru P. Poni şi Istrati este îndea­juns de cunoscută pentru a se ex­plica indelicateţa sa. Acum să examinăm, puţin, cât ne permite cadrul unei gazete, studiul „Petro­lul" pe a cărui copertă stă tipărit cu emfasă: „Studiu“ fizic, chimic, geologic, technologic și economic de Emil Severin profesor...“ Ori (Continuare în pap. ll­al Oborul de oseminte Povestea aceasta, — trăită zilele trecute de enoriaşii Tecuciului, — merită să fie ridicată pe estrada marilor parabole naţionale. Ascul­­­taţi-o, şi mărturisiţi că face să fie povestită oaspeţilor chiar înainte de dessert . Pe caldarâmul de pe strada Plu­gului* câţiva drumeţi tecuceni sur­prindeau deunăzi între măselele u­­nui dulău de pripas un picior au­tentic de om, pe care dobitocul flă­mând îl scosese la aer şi la ză­padă. Mădularul anonim, anevoe salvat din colţii zăvodului, era ce­­tăţeneşte depus la biroul comisa­rului Lelescu, a cărui perspicacitate profesională începea să sondeze tainee mahalalelor­— Piciorul ăsta este al bărba­tului meu, dispărut de acasă acum patru zile, — începu să se boceas­că la prima anchetă femeea unui oarecare Ion Dândală.» ..11 recu­nosc după bătătura asta de la dege­tul cel mic !.­. Și femeea arătă plângând, sub țâţâna ultimului deget, o gămălie de bătătură cât­e un cofet. Individul pe care natura îl zămislise pe pos­tamentul piciorului vagabond fuse­se identificat. Dar privirile radioscopice ale co­misarului descoperiseră, în jurul beteliei de la retezătură, dârele sta­cojii ale tincturii de iod : mem­brul răzleţ evadase deci dintr’un spital, şi la spital trebuia să-i fie cercetată identitatea­ Dar pentru că la spitalul „Anton Cincu” din Tecuci sa interzis personalului să comită prin târg indiscreţiu­ii de serviciu, — din pricina unor bu­clucuri cari nu au ce căuta în po­vestea noastră. — pentru a putea descreţi misterele dramei, comisa­rul Lelescu s’a văzut osândit să simuleze pentru împrejurare o boală imaginară, prezentându-se la vizita medicală ca bolnav amator. In camera de gardă, în sfârşit, a­­ducând vorba despre cruzimile co­mise de japonezi pe spinarea bie­ţilor Chinezi, siliţi s’o ia repede la picior, — poliţistul a isbutit să afle de la un infirmier mai limbut că la spitalul din Tecuci nu fusese am­putat în ultima vreme decât un sin­gur picior : acela al gospodarului Spiru Pintilie, din satul Ireasca­ ofi­lit de o nenorocită cangrenă. Abea în clipa în care comisarul soma administraţia spitalului să-i indice locul hărăzit piciorului pen­tru vecinică odihnă, mărturisea in­firmierul Dumitru Tucaliuc că, în loc de a îngropa după datină şi după regulament în pământ putre­gaiul, se mulţumise să-l arunce voi­niceşte peste gard, la discreţia du­lăului de pe strada Plugului­.. Astăzi, casapul Dumitru Tuca­liuc­ — atât de generos cu labele semenilor săi din judeţ­ — îşi aş­teaptă rechizitoriul la parchetul din Tecuci- Dar necăjitu­l de Spiru Pintilie îşi plânge încă nerăzbunat ruşinea : în clipa în care a aflat despre trista soartă la care fusese condamnat după amputare fostul său picior, era să i se cangrene­ze de durere şi inima- La atâta câinie nu se aşteptase din partea­­doftorilor cari-l uşuraseră de mem­brul beteag-Ce comentariu se mai poate a­­dăuga, la sfârşitul unei asemenea isprăvi?... Elogii pentru comisarul constrâns de satrapii abatorului la exerciţii de deghizare clinică, şi la acrobaţii de chiromanţie manciu­­riană?... Imprecaţiuni pentru cămă­tarii din fruntea spitalului, cari dis­­tribue la popota câinilor de pe maidane ciolanele răscoapte ale oamenilor ciungiţi ?... Sau bănuieli adulterine pe seama nevestei care­şi recunoscuse greşit caznicul, du­pă stigmatele înşelătoare» al­e unei bătături ?•» Ar fi inutil. Cuvenită este însă o vorbă de mângâiere pen­tru Spiru Pintilie , un îndemn de consolare, căci cinstea nu i-a fost cu nimic pângărită prin pelerinajul îndurat de picior după amputare- Să-i dea Atot-Puternicul sănătate, să-și poată întrema trupul beteag, că de plimbările membrilor rete­zate nu poate fi nimeni responsabil. Atâţia creştini întregi îşi leorcnesc labele, în nopţile de zaiafet, pe mai­danele şi pe sub boturile turbăciu­­niilor, fără ca acest gen de turism orizontal să-i facă să moară de inimă rea !.­.. Capul să rămână sdravăn, şi să vegheze la mân­­­dria obrazului : ce-a căzut pe buş­tean, rămâne în seama pământului şi în straja neantului- In definitiv, — de mi sar reteza un picior. — l-aş lăsa mai curând în gura u­­nui câine flămând decât în puterea viermilor. In orice caz, este desti­nul pe care îl putem ura, alături de Spiru Pintilie, picioarelor pe cari se plimbă prin Tecuci infirmierii de la spitalul „Anton Cincu”, atât de generoşi cu osemintele forfecate ale compatrioţilor...­­ Ion Dimitrescu ! Prestaţia in ustură O lungă ,jalbă“, purtând câteva, zeci de semnături — dintre care multa îmi sunt personal cunoscute — îmi a­parvine, pe o cale ocolită. (Jălbarii in chestie au socotit mai nimerit s'o în.­ credinţeze unei persoana particulare,­, care venea la Bucureşti, cu rugămin-­ rea de a mi-o preda in mâini propriii' in loc să-i aplice timbrele legale și s’a arunce in cutia poștii...). Poate că în vremea asta troienele de zăpadă — de „omăt”, cum zic d­e care Ic paralizează orice activitate, obturându-le drumul până la târgul cel mai apropiat, or fi și început deja a se topi. *­­, Lucrul, însă, e prea puţin probabil.* Fiiindcă gospodarii, cari mi se jălue sunt tocmai dela Cristeşti, sat mare şi binecuvântat de Dumnezeu dar aşe­zat la răspântia a două văi în care viscolul se bate cap în cap, cu el însuşi­. 7 De ce se plâng oamenii aceştia Şi ce vor ei? Se plâng de un mare ne-­ ajuns — o nenorocire, aproape — şi vor... te mât­i­ce şi mai nimic. Se plâng că viscolul, care a bân­tuit cu furie prin partea locului, le-a întroienit satul şi ar vrea — cu că­ruţele, cu lopeţi şi târnăcoape şi chiar cu palmele, să-şi facă drum spre sa­tele şi târgurile învecinate. Dar ar mai vrea ceva, ci­­ncmai aci e dificultatea. Ar vrea ca truda şi pierderea lor de timp să le f­ie ţi­­nute în seamă, de perceptor, la „par­tida“ lor de „prestaţie"... Acum cred că aţi înţeles. Semna­tarii plângerii de .­.sic vorbesc — şi cari mă asigură că au, la spatele lor, satul întreg... „cu căţel cu purcel ” reclamă „prestaţia în natură", so­­lîcitându-mi un concurs,,, iluzoriu in sprijinul revendicărilor lor. Revendicările acestea — iertaţi-mi indrăsneala — eu unul le găsesc juste* Şi, în orice caz, pitorescul termenilor în care e redactată jalba lor mă în­deamnă să citez câteva fragmente, din cat „..că acum dumneavoastră Şt­iţi cum îi rumânul nostru, măcar să ştie de bine că orişice-ar fi, da' pâri nu ştie el că Şi-a făcut un drept al lui, nu se mişcă... Doamne fereşte!" Iar niî la vale: „...Că, de plătit, tot nu putem plăti, că nu-i de unde. Dar aşa mai vine, se chiamă Şi pagubă, pe deasupra. Că, dacă-i drumul troienit, nici tu lemne dală pădure, nici tu popusc la târg, nici tu vr’un franc de parale, di ni­căeri..." însfârşit, gospodar li mai far­ahi, zie la unei­ proverbe româneştii „Omului să-i iei orice, mimai sufletul nu...” „dela un datornic rău, e bun şi un sac de pae“„, şi câte, câte altele Iar pentru eventualitatea când Stă­pânirea s’ar înverşuna să te ceară mu­sai bani, întru achitarea prestaţiei, mai pomenesc, zeflemisind rezultatul unor eventuale execuţiuni silite", ceva despre..., „caii dela bicicletă“... Să mă ier­te prietenii mei din Cris­­teşti! Odată ce-au pomenit de „caii dela bicicletă“, vrând să spue că să­­răcia lor nu va oferi Statului nici o posibilitate de executare, efectivă, a prestaţiei în bani, ce aş mai putea adăuga eu?.„ Cu argumente de felul acesta se pot câştiga cauze şi mai grele, încă, de­cât adoptarea prestaţiei „in natură''... Drigor® Patrism­

Next