Curentul, martie 1932 (Anul 5, nr. 1468-1498)
1932-03-01 / nr. 1468
ANUE. V No. 140S4 PAGINI A \ Pi \ 1LEI r~ Marți I mane iS32 ****** ...................... 1 nani«n MMMii, ^Director: PAMFIL SEIGARD REDACȚII! S1 AD34SM5ST&AIS.A STRADA SARINDAR No. 4 Telef©« s Cabinetul directorului 8—7730 Secretariatul si Provincia 8—1220 Pedacția 3—6439, Adţia 3—7528 ABONANENTEI Id 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii. Publice lei ÎOOO anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Armamente încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni edilitara sanitară Legile trecute prin Parlament îşi au şi ele o epocă de glorie şi alta de decadenţă. Epoca de glorie culminează în însăşi frenezia votării, când bilele se multiplică sub misterioasa oblăduire a destinului, şi apoi începe perioada de aplicare, cu alte cuvinte, decadenţa. N’aţi observat câtă panică stârneşte legea cumulului, sau a controlului averilor, sau a reducerii chiriilor? Şi prin câte metamorfoze trec aceste biete „proecte“ încât îşi pierd cu totul semnificaţia — şi ajung să se aplice unui număr infim de cazuri, fără să producă, fireşte, nici un rezultat. Panica încetează odată cu votarea, şi decadenţa începe odată cu aplicarea. Sunt insă unele legi , de o imperuoasă necesitate, care nu au parvenit până la stigmatizarea numerică a votării, căci, tocmai atunci a căzut şi guvernul, care intenţiona sa le dea viaţă. Dacă insă, legea a fost votată, şi totuşi prin aplicarea ei vor reîntineri anumite categoiii profesionale vlăguite, atunci reapar regulamentele care vor trebui să reglementeze principiile legii. Regulamentele insă, atenuiază severitatea legilor, încât, izbutesc să le modifice efectele salutare. Ne învârtim, aşadar, într’un cerc vicios. Şi guvernul acesta, ca şi cel precedent, intenţionează să aducă modificări radicale „Legii sanitare". Nemulţumirea stârnită de principiile de largă înţelegere democratică, puse în circulaţie de ţărănişti, este pe de-a întregul întemeiată. „Legea Sanitară", căptuşită cu interese electorale şi concepută în atmosfera insalubră a clanului politic, trebuia să sufere operaţia cezariană a d-lui prof. Cantacuzino. In preajma modificărilor ce se vor aduce — şi pe care le-am dori cât mai principale, ne-au năpădit scrisori din ţară, care tălmăcesc în cuvinte bine înţelese, fie suferinţa bolnavilor, fie necazurilor doctorilor. Un medic de spital mixt, dintr-un oraş de provincie, reuşit primul la concursul care-i dă dreptul să ocupe locul unde funcţionează , ne aduce la cunoştinţă o nemulţumire ce se cere dată la iveală. Domnul Ministru al Sănătăţii, a trecut prin Parlament, în timpul verei, o lege prin care se impunea revizuirea tuturor numirilor făcute ilegal până atunci. Proectul d-lui I. Cantacuzino, corespundea unei evidente necesităţi, care trebuia să corecteze hotărârile şi nepotismele democraţiei de tristă amintire. Numai cât, trecerea la fapte, s’a făcut prin numirea aceleiaşi comisiuni care făcuse numirile „ilegale”. Medicul care îşi spumegă indignarea împotriva acestui procedeu, nu așteaptă să fie numit nicăeri, ci pretinde numai, să fie înaintat pe baze de vechime și valoare personală, verificabilă prin titluri, lucrări și concursuri. Cine se poate împotrivi acestor cereri întemeiate? Dar ca ele să treacă în fapt, trebuesc revizuite numirile ilegale. Ori, aici, " apar lupii păzitori la oi", adică tot membrii din vechea comisiune. Conchidem deci, un corp medical, nepurificat de ciosvârtele hatârului politic, nu poate respira în voe pentru desăvârşirea nouei opere sanitare. Concomitent cu aceasta, mai mulţi medici de circumscripţie rurală, ne confirmă, că au putut verifica cu deosebire în cursul acestei ierni, ineficacitatea actualei organizaţiuni sanitare. Sunt regiuni — şi nu puţine — în care nu aflăm decât un singur medic la 25 mii de suflete. Sate îndepărtate— raza de activitate a unui medic de circa 25 km. drumuri impracticabile, şi nici un mijloc de deplasare, cu lefuri derizorii, medicii de circumscripţii rurale, predică în deşert, şi recomandă tratamente numai pe hârtie. S’a ridicat în paginele ziarului nostru chestiunea necesităţii camionetei sanitare, — anexată circumscripţiilor medicale rurale. Toţi medicii care au venit în contact cu satele, şi au cunoscut îndeaproape patologia rurală , specifică ţării noastre, şi legată de condiţiunile vieţii domestice şi administrative, i-au recunoscut necesitatea. Privind mai deaproape atribuţiunele medicului de la sate, cu alte cuvinte : combaterea boaleior sociale, combaterea epidemiilor, şi consultaţiunile gratuite bisăptămânale, trebue să recunoaştem că nu se pot executa pentru că, tratamentul boaleior sociale, • sifilis, paludism, tuberculoză, presupun medicamente, iar stingerea epidemiilor şi consultaţiile medicale, mijloace de locomoţie rapidă, care, sunt , inexistente. In astfel de condiţiuni, camioneta sanitară — cu trusa destinată chirurgiei de urgenţă şi a medicamentelor ce trebuesc administrate fără întârziere, este de o evidentă necesitate. Faimoasa robusteţe a ţăranului a devenit o legendă. Mortalitatea infantilă şi maladiile sociale dau un procent mai mare la sate, adică tocmai acolo, unde ignoranţa populaţiei refractare este complectată de insuficienţa asistenţei medicale. Diletantismul care s’a practicat la ministerul Sănătăţii de către popa Lupaş, poetul de pârloagă Pan Halippa şi geometrul Inculeţ, trebue să fie rectificat demedicul I. Cantacuzino. Satele cotropite de boi şi corpul medical depreciat de invazia politicianismului, aşteaptă înfrângerea definitivă a deretantismului sanitar. , Nicolae Roşu Ce-a inventat Polonia Se cunoaşte prea puţin la noi ceea ce reprezinţi ca munci fi curat de inteligenţi vecina noastră aliaţi de la NordDe rassi slavi, dar catolică, republica poloni a suferit aceeaşi paradoxală formaţiune ca fi România, care e latină, dar ortodoxă. A 00 la, ca şi la noi, vizitatorul străin vasist aceeaşi transpoziţia de planuri sufleteşti contradictorii, care formează particularitatea russelor dela periferia civilizaţiei europene. Din călătoria de studii şi de anchetă politici la Danzig şi în Silezia Superioară, m’am intora in ţară cu un sentiment de profundă admiraţie faţă de efortul pe carel reprezintă dinamul acesta catolic, pus ai apere continentul, ca şi Romicia, de valul asiatic, barbar. E o ţară care nu~şi dispreţueşte intelectualii. In fiecare luni primesc de la Varşovia, dela Torun, dela Poznan, dela Cracow, dela Wino, dela Lemberg şi dela Danzig, broşuri, ziare, hărţi, tot ce poate contribui cu o lumină la opera de justiţie pe care o prepari şi o aşteaptă statul polonez, salvat de Clemenceau. Ce a inventat Polonia Numai aici se poate pune această întrebare şi în această formă. E un stat de veche nobleţă, mai veche decit nobleţă franceză __ căci Franţa nu e nobilă decit după Sf. Ioana d'Arc, pe când Polonia era mare putere în Europe secolului al XI-lea. Lipsită de graniţe naturale, firi munţi şi firi ape la fruntarii, exceptând masivul Tatra, dinspre Cehoslovacia, şi câţiva philometri de mare, la Baltici, Polonia a inventat ceva mai puternic decât graniţele şi mai defensiv decât gropile de lup: a creiat un tip de intelectual patriot, un tip de scriitor cu voluptate naţională, un tip de gânditor cu memorie, care ştie că şi în starea de robie ţara lui nu a încetat de a furniza lumii sfinţi in calendarul gregorian■ şi mucenici, scriitori şi pictori, savanţi cum a fost Köpetnie, şi muziciani cum a fost Chopin. Acum primesc broşura d.lui Thaudeu Bierowschi, despre „Oraşul Liber Danzig şi războiul polono.bolşevic, din 1920”. E opera unuia dintre soldaţii intelectuali ai republicii polone, e glasul unuia dintre cei mai buni polonezi, ca şi cartea despre Silezia Superioară, ţară a contrastelor scrisă atât de frumos şi de documentat de amicul meu J. Weinstein, strălucitor intelectual evreu din Varşovia. Această artilerie intelectuală a republicii poloneze, este admirabil utilată de o poliţie a etherului, făcută prin radio, organizată potrivit cu interesele acestei ţări bogată şi activă, in care intelectualii sunt în cea mai bună unitate de aspiraţii cu ţiratul. Din Galiţia prii la ţara Caşubilor din Poznania şi din Silezia pană la Wilno, unde complotează ruşii cu lituanii împotriva Poloniei, aceste broşuri sunt împrăştiate, această conştiinţă e activi. Intelectualii nu sunt o floare de lux la butoniera Poloniei. Ei sunt o armătură pe care ţara se bizue. Prin alte locuri, munţii şi apele înconjurătoare osândesc pe muncitorii intelectuali ai diferitelor ţări, o condamnabilă lene, sau la o vagă aspiraţie de valorificare, sub zodia dispreţului de stat — căci e un dispreţ oficial faţă de intelectualii în care trăim. Romulus Oianu SITUAȚIA DIN PARTIDUL POPORULUI — Ai spus ceva ? —• Eu? Nimic. Parca d-ta ziceai«. — Eu? Asi Ți s’a părut... Iscă an duşman al Angliei: De Valera Rezultatul alegerilor irlandeze năruieşte iluzia unei Irlande moderate, integrată în comunitatea anglo-saxonă ca domicilimne de celelalte, Canada sau Australia. Victoria partidului republican şi resuscitarea lui De Valera, deschid iarăşi uşile necunoscutului. In vreme ce soarele Mare Britanii apune pe toate mările globului, în vreme ce în Egipt şi în India mişcările autonomiste au căpătat un caracter permanent, rezultatul acestor alegeri aruncă o sabie grea în cumpăna istoriei. Căci nu e victoria unui politician meşter in combinaţii de culise şi gata la tocmeli. De Valera a luptat in războiul independenţei cu sufletul unui conspirator şi cu mijloacele unui terorist. „Nu un om de stat — spune cu drept cuvânt Pierre Dominique — aşa cum sunt concepuţi în Occident, ci un şef de clan, un şef de bandă, un revoluţionar care Înţelege să ajungă până la capăt intru înfăptuirea ideii şi să se servească de toate mijloacele”. Intr’adevăr, dela 1922, când s'a potolit mişcarea SINN-FENNERISTA Şi când a fost înscăunat Cosgrave, reprezentantul elementelor moderate, aparent De Valera capitulase. Dar schimbase numai de tactică. Şi numai pentru o scurtă durată. Punându-se pe terenul legalităţii şi constituind un bloc al opoziţiei in sânul DAILEIREANNULUI, — Parlamentul din Dublin — a pregătit refacerea frontului vechiu. Zece ani, Irlanda a părut astfel resignată regimului actual, care i-a recunoscut autonomia întrucât priveşte administraţia generală, forţa publică şi reprezentanţa în străinătate, dar a obligat-o la jurământ de supunere faţă de coroana britanică şi la un tribut anual de trei milioane lire sterline, pentru a rambursa avansurile acordate de Anglia în vederea reformei agrare. Sub acest regim, Irlanda se afla despicată In două. Deoparte Irlanda catolică și quasi independentă, fermă in gallismul său, cu un trecut tragic și mândru, de altă parte Ulsterul protestant, populat in majoritate de strănepoţii englezilor statorniciţi incă din timpul invaziei de acqui trei veacuri, acceptând nu numai tutela Angliei, dar făcând corp cu Imperiul şi trimiţându-şi direct reprezentanţii in Westminster. In decifisica campaniei, partidul republican al lui De Vaiera şi-a afişat fără nici o rezervă programul. El echivalează cu o declaraţie făţişă de războiu. In primul rând refuzul de a achita tributul de trei milioane de lire, sub cuvânt că pământurile ţăranilor irlandezi reveneau de drept şi de fapt vechilor stăpânitori, după ce trei veacuri au fost confiscate cu forţa de năvălitori. In al doilea rând refuzul de a depune jurământ regelui şi proclamarea independenţii complecte. In al treilea rând denunţarea tratatului din 1922, care separă Irlanda de Nord şi Irlanda de Sud — denunţare care înseamnă pur şi simplu preludiul unui nou războiu civil. Şi in fine, ridicarea unei bariere de tarifuri vamale intre Irlanda şi Anglia, adică războiul tarifelor şi instaurarea unui protecţionism irlandez. Evident, că nici Marea Britanie, nici Ulsterul protestant şi fidel coroanei, nu vor accepta această ruptură prin simpla voinţă a noului guvern din Dublin. Cele două uşi deschise necunoscutului, duc una spre revoluţie, alta spre răboiu. Iar amintindu-ne sângeroasele episoade din timpul mişcării sinn-iemeriste, când irlandezii recunoşteau amici de drept toţi inamicii Angliei, putem profeţi de pe acum, că nu se va incheia totul cu câteva baricade pe stradă, câteva şarje de cavalerie şi câteva benzi de mitralieră. Lupta va fi mai cruntă şi de mai lungă durată. Irlandezii au o veche tradiţie a unei asemenea rezistenţe. Nici mijloacele presiunilor economice, nu vor avea efect, cum speră guvernul din Londra. Căci repetând justele reflecţii ale lui Jacques Bainville: „Irlanda este obicinuită cu frugalitatea şi cu sărăcia, iar adevăratele sale bogăţii sunt cele spirituale, în timp ce tezaurul său de războiu se află în mâna celor dintre fiii ei care au făcut avere in America. Este extrem de puţin probabil că va fi silită să capituleze împiedicând scurgerea cartofilor săi, care de altfel sunt foarte necesari hranei Marei Britanii. Aceste lucruri au in viata popoarelor, importanţă, fără Îndoială, DAR CEVA MAI PUŢIN DECÂT SE SPUNE. NU SUNT TOTUL. ŞI SUNT MOMENTE CÂNDNU MAI SUNT NIMIC“. Realitatea e aceasta, Jacques Bainville o întrevede mai neagră. Că Valera îi pare un Hitler irlandez; victoria sa dovedeşte că extremismul are astăzi o forţă mult mai mare şi reprezintă o ameninţare mult mai imediată, de cum o socot diplomaţii sau oamenii de guvern. De altfel, pentru situaţia imperiului britanic, cu toate încheeturile pârâind, revoluţia irlandeză va avea şi alt răsunet Nu trebuieşte uitat că ea coincide cu ceasul când steaua sa apune pretutindeni şi se ridică steaua Americei, unde atâţia irlandezi au emigrat, au o influenţă considerabilă — „atât de considerabilă — aminteşte „Lt TEMPS“— încât s’a făcut simţită mai mult de o singură dată, în circumstanţe critice, primejduind bunele relaţii anglo-americane”. Va fi deci un războiu civil, cu rezervele băneşti şi morale, dincolo de ocean. Muniţiile irlandeze vin mult mai de departe şi sunt mult mai teribile, decât intr’o altă revoluţie, oarecare. Gexar Petrescu Citiți in pag. 4-a Universitatea din Capitala sub lanțuri și lacat Prof. Emil Severin: „Petrolul“ de Dr. Ing. C. OTIN In vitrinele librăriilor noastre se etalează, sfidând totul din jurul său, volumul „PETROLUL, studiu fizic, chimic, geologic, technologic şi economic de Emil Severin profesor la şcoala politechnică Regele Carol II”. Trebue să recunosc, că e un tratat de mult aşteptat, iar prin felul cum se prezintă, ca lucrare tipografică, tentează atât pe specialist cât şi pe amatorîntrucât menţionatul studiu al d-lui Severin care se raportă la una din bogăţiile noastre de seamă, vine în directă atingere cu specialitateace profesez la Universitatea din Iaşi, am căutat să-l corectez cu toată râvna, ce o am sperând, că voi găsi o lucrare demnă de importanţa subiectului tratat. Cu toata că numele d-lui Severin nu spune nimic în domeniul chimiei, credeam, că cel puţin în acela al compilaţiei va însemna ceva. Am încercat însă o crudă decepţie. Mă rezervasem, să-i acord toată cinstea cuvenită în faţa forurilor competinte de specialitate, când mi se atrage atenţia asupra unui articolaş semnat de d. dr E. C. şi având ca titlu ,Un important Studiu asupra petrolului“, iar ca subtitlu „Eleste datorit d-lui Emil Severin profesor la Şcoala politechnică Regele Carol H”- D. dr. E- Ch. îşi luase sarcina, să arate marelui public nu atât valoarea cărţei, cât mai ales aceia a autorului ei, a d-lui profesor Severin. Rezultatul însă a fost cu totul altul, fiindcă nimeni n’ar fi reuşit, să compromită cu atâta succes de d- Severin ca laudele exagerate, nesincere şi nemeritate aduse de d. dr E- Ch. Câtă deosebire între modul de a vedea al d-lui E. Ch şi acela al d-lui prof. Simionescu, care cu discreţia şi cinstea omului de ştiinţă, care şi-a dat seama de ceia ce cu adevărat aparţine d-lui Severin din amintitul studiu scrie :-.-Petrolul, scos sub direcţia d-lui E. Severin de la şcoala politechnică din Bucureşti cu concursul celor mai de seamă specialişti de la noi. Lucrările ştiinţifice asupra petrolului începute de Poni în partea chimică, de Cobâlcescu şi continuate de Mrazec în cea geologică, reprezintă o importantă contribuţie la studiul chestiunilor petrolifere în genere” Iar mai departe d. Simionescu completează cu remarca, că avem specialişti în technica şi industria petrolului „ale căror cercetări sunt şi aiurea folosite”. Din cele de mai sus se vede, care este adevaratul loc al d-lui Severin în mişcarea studiilor ştiinţifice asupra petrolului în care s’a ilustrat, un Poni, Istraţi, Saligny, cum şi partea sa de contribuţie şi tratatul „Petrolul” Pentru cei trei mari chimişti ai noştri, cari ne fac cinste, savantul (?!) profesor Severin nu găseşte decât 3 linii la pag. 38 într’un studiu, care se ocupă cu Petrolul! Nu ştii, ce să admiri mai mult, ignoranţa sau ingratitudinea d-lui profesor pentru lucrările ştiinţifice româneşti făcute în domeniul petrolului ? ! Dar idiosincrasia savantului de la Şcoala politechnică pentru P. Poni şi Istrati este îndeajuns de cunoscută pentru a se explica indelicateţa sa. Acum să examinăm, puţin, cât ne permite cadrul unei gazete, studiul „Petrolul" pe a cărui copertă stă tipărit cu emfasă: „Studiu“ fizic, chimic, geologic, technologic și economic de Emil Severin profesor...“ Ori (Continuare în pap. llal Oborul de oseminte Povestea aceasta, — trăită zilele trecute de enoriaşii Tecuciului, — merită să fie ridicată pe estrada marilor parabole naţionale. Ascultaţi-o, şi mărturisiţi că face să fie povestită oaspeţilor chiar înainte de dessert . Pe caldarâmul de pe strada Plugului* câţiva drumeţi tecuceni surprindeau deunăzi între măselele unui dulău de pripas un picior autentic de om, pe care dobitocul flămând îl scosese la aer şi la zăpadă. Mădularul anonim, anevoe salvat din colţii zăvodului, era cetăţeneşte depus la biroul comisarului Lelescu, a cărui perspicacitate profesională începea să sondeze tainee mahalalelor— Piciorul ăsta este al bărbatului meu, dispărut de acasă acum patru zile, — începu să se bocească la prima anchetă femeea unui oarecare Ion Dândală.» ..11 recunosc după bătătura asta de la degetul cel mic !.. Și femeea arătă plângând, sub țâţâna ultimului deget, o gămălie de bătătură câte un cofet. Individul pe care natura îl zămislise pe postamentul piciorului vagabond fusese identificat. Dar privirile radioscopice ale comisarului descoperiseră, în jurul beteliei de la retezătură, dârele stacojii ale tincturii de iod : membrul răzleţ evadase deci dintr’un spital, şi la spital trebuia să-i fie cercetată identitatea Dar pentru că la spitalul „Anton Cincu” din Tecuci sa interzis personalului să comită prin târg indiscreţiuii de serviciu, — din pricina unor buclucuri cari nu au ce căuta în povestea noastră. — pentru a putea descreţi misterele dramei, comisarul Lelescu s’a văzut osândit să simuleze pentru împrejurare o boală imaginară, prezentându-se la vizita medicală ca bolnav amator. In camera de gardă, în sfârşit, aducând vorba despre cruzimile comise de japonezi pe spinarea bieţilor Chinezi, siliţi s’o ia repede la picior, — poliţistul a isbutit să afle de la un infirmier mai limbut că la spitalul din Tecuci nu fusese amputat în ultima vreme decât un singur picior : acela al gospodarului Spiru Pintilie, din satul Ireasca ofilit de o nenorocită cangrenă. Abea în clipa în care comisarul soma administraţia spitalului să-i indice locul hărăzit piciorului pentru vecinică odihnă, mărturisea infirmierul Dumitru Tucaliuc că, în loc de a îngropa după datină şi după regulament în pământ putregaiul, se mulţumise să-l arunce voiniceşte peste gard, la discreţia dulăului de pe strada Plugului.. Astăzi, casapul Dumitru Tucaliuc — atât de generos cu labele semenilor săi din judeţ — îşi aşteaptă rechizitoriul la parchetul din Tecuci- Dar necăjitul de Spiru Pintilie îşi plânge încă nerăzbunat ruşinea : în clipa în care a aflat despre trista soartă la care fusese condamnat după amputare fostul său picior, era să i se cangreneze de durere şi inima- La atâta câinie nu se aşteptase din parteadoftorilor cari-l uşuraseră de membrul beteag-Ce comentariu se mai poate adăuga, la sfârşitul unei asemenea isprăvi?... Elogii pentru comisarul constrâns de satrapii abatorului la exerciţii de deghizare clinică, şi la acrobaţii de chiromanţie manciuriană?... Imprecaţiuni pentru cămătarii din fruntea spitalului, cari distribue la popota câinilor de pe maidane ciolanele răscoapte ale oamenilor ciungiţi ?... Sau bănuieli adulterine pe seama nevestei careşi recunoscuse greşit caznicul, după stigmatele înşelătoare» ale unei bătături ?•» Ar fi inutil. Cuvenită este însă o vorbă de mângâiere pentru Spiru Pintilie , un îndemn de consolare, căci cinstea nu i-a fost cu nimic pângărită prin pelerinajul îndurat de picior după amputare- Să-i dea Atot-Puternicul sănătate, să-și poată întrema trupul beteag, că de plimbările membrilor retezate nu poate fi nimeni responsabil. Atâţia creştini întregi îşi leorcnesc labele, în nopţile de zaiafet, pe maidanele şi pe sub boturile turbăciuniilor, fără ca acest gen de turism orizontal să-i facă să moară de inimă rea !... Capul să rămână sdravăn, şi să vegheze la mândria obrazului : ce-a căzut pe buştean, rămâne în seama pământului şi în straja neantului- In definitiv, — de mi sar reteza un picior. — l-aş lăsa mai curând în gura unui câine flămând decât în puterea viermilor. In orice caz, este destinul pe care îl putem ura, alături de Spiru Pintilie, picioarelor pe cari se plimbă prin Tecuci infirmierii de la spitalul „Anton Cincu”, atât de generoşi cu osemintele forfecate ale compatrioţilor... Ion Dimitrescu ! Prestaţia in ustură O lungă ,jalbă“, purtând câteva, zeci de semnături — dintre care multa îmi sunt personal cunoscute — îmi aparvine, pe o cale ocolită. (Jălbarii in chestie au socotit mai nimerit s'o în. credinţeze unei persoana particulare,, care venea la Bucureşti, cu rugămin- rea de a mi-o preda in mâini propriii' in loc să-i aplice timbrele legale și s’a arunce in cutia poștii...). Poate că în vremea asta troienele de zăpadă — de „omăt”, cum zic de care Ic paralizează orice activitate, obturându-le drumul până la târgul cel mai apropiat, or fi și început deja a se topi. *, Lucrul, însă, e prea puţin probabil.* Fiiindcă gospodarii, cari mi se jălue sunt tocmai dela Cristeşti, sat mare şi binecuvântat de Dumnezeu dar aşezat la răspântia a două văi în care viscolul se bate cap în cap, cu el însuşi. 7 De ce se plâng oamenii aceştia Şi ce vor ei? Se plâng de un mare ne- ajuns — o nenorocire, aproape — şi vor... te mâtice şi mai nimic. Se plâng că viscolul, care a bântuit cu furie prin partea locului, le-a întroienit satul şi ar vrea — cu căruţele, cu lopeţi şi târnăcoape şi chiar cu palmele, să-şi facă drum spre satele şi târgurile învecinate. Dar ar mai vrea ceva, cincmai aci e dificultatea. Ar vrea ca truda şi pierderea lor de timp să le fie ţinute în seamă, de perceptor, la „partida“ lor de „prestaţie"... Acum cred că aţi înţeles. Semnatarii plângerii de ..sic vorbesc — şi cari mă asigură că au, la spatele lor, satul întreg... „cu căţel cu purcel ” reclamă „prestaţia în natură", solîcitându-mi un concurs,,, iluzoriu in sprijinul revendicărilor lor. Revendicările acestea — iertaţi-mi indrăsneala — eu unul le găsesc juste* Şi, în orice caz, pitorescul termenilor în care e redactată jalba lor mă îndeamnă să citez câteva fragmente, din cat „..că acum dumneavoastră Ştiţi cum îi rumânul nostru, măcar să ştie de bine că orişice-ar fi, da' pâri nu ştie el că Şi-a făcut un drept al lui, nu se mişcă... Doamne fereşte!" Iar niî la vale: „...Că, de plătit, tot nu putem plăti, că nu-i de unde. Dar aşa mai vine, se chiamă Şi pagubă, pe deasupra. Că, dacă-i drumul troienit, nici tu lemne dală pădure, nici tu popusc la târg, nici tu vr’un franc de parale, di nicăeri..." însfârşit, gospodar li mai farahi, zie la unei proverbe româneştii „Omului să-i iei orice, mimai sufletul nu...” „dela un datornic rău, e bun şi un sac de pae“„, şi câte, câte altele Iar pentru eventualitatea când Stăpânirea s’ar înverşuna să te ceară musai bani, întru achitarea prestaţiei, mai pomenesc, zeflemisind rezultatul unor eventuale execuţiuni silite", ceva despre..., „caii dela bicicletă“... Să mă ierte prietenii mei din Cristeşti! Odată ce-au pomenit de „caii dela bicicletă“, vrând să spue că sărăcia lor nu va oferi Statului nici o posibilitate de executare, efectivă, a prestaţiei în bani, ce aş mai putea adăuga eu?.„ Cu argumente de felul acesta se pot câştiga cauze şi mai grele, încă, decât adoptarea prestaţiei „in natură''... Drigor® Patrism