Curentul, aprilie 1932 (Anul 5, nr. 1499-1527)

1932-04-16 / nr. 1514

ANUL V Bio. Ial4 Sâmbătă 16 PAGINI LEI Diractor: Falki SEICARO REDUCŢIA SI.. WtiMINISTRATSA Strada Sărindar No. 4 Cabinetul diectorului 3—Tî30 Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3- 6439; Ac­ţia 3-7528 ABONAM­ENTE: lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an­, 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele , încep la 1 şil5 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929 Telefon■I omul conversiunii Există o dragoste de pământ lite­rară, p­atonică şi consumată în fas­tidios verbalism, îşi are loc în ver­suri idilice, în romane ţărăneşti mai mult sau mai puţin apropiate de realitatea cea aspră a vieţii rurale, în patetice rodomondade oratorice­ Acestea pentru viaţa cea vie nu rezolvă nimic. Căci iubirea, chiar sinceră, a gliei natale, nu rezolvă nimic câtă vreme rămâne proiecta­tă în nebu­loza unei mistice literare. Cum nimic nu rezolvă nici specu­­lar­ea electorală, a diferitelor forme de ţărănism şi poporanism, cu toate subdiviziunile lor. Există însă cealaltă dragoste de pământ, activă şi dublată de com­­petinţă. Ea vine de departe, e hră­nită din simţimântul de grandoare şi de permanenţă al unui popor, cu unicul hrisov de nobleţe înscris în­­tr’un mileniu de plugărie, care ne-a ţinut lângă brazdă şi turmă, ne-a dat structura unei civilizaţii ţără­neşti, a rezistat tuturor vitregiilor lăuntrice şi din afară, ne-a păstrat statornici aci, in vreme ce alte mai puternice imperii vecine se pulve­rizau în toate vânturile. Structura statului nostru ţără­nesc se află atinsă în măduva osu­lui. , După o împroprietărire demago­gic realizată, toate partidele sau supralicitat urmărind beneficiul po­litic al reformei, toate guvernele au căutat să capteze recunoştinţa şi fidelitatea maselor electorale rura­le svârlindu-le praf în ochi, dar nici un partid şi nici un guvern n­u a întors ochii la realitatea cea ame­ninţătoare, în marş­ N’a făcut ni­meni efortul de adaptare la preţuri şi la ritmul renovărilor tehnice, ca­re au luat pretutindeni în jurul nos­tru cadenţa violentă a boalelor cu febră. Nimic na prevenit criza mondială — desigur, acria în, afară de puterea de acţiune a oricărui guvern de dar, nimic, n’a prevenit catastrofa, consolidându-ne pentru a primi rezistenţi lovitura preţuri­lor scoborând vertical şi vertigi­nos, a concurenţei uneori neloiale, a aprigei lupte fără cruţare, care caracterizează viaţa economică de­­când sa încheiat pacea fără să su­prime războiul tarifar. Era o datorie faţă de statul social şi faţă de statul national. A fost neglijată­ In vremea aceasta pluga­rul lăsat la propriile lui puteri şi pri­ceperi s’a îndatorat. A ajuns să producă sub preţul de cost. Abun­denta recoltelor a mărit desechili­­brul. La discreţia fenomenelor at­mosferice şi sub teroarea credito­rului, na încheiat nici în anii cei mai prosperi un bilanţ favorabil. Pro­blema se contura- Dar toţi o oco­leau- Fiindcă toţi, uitau că prospe­ritatea plugarilor într’o ţară de plugărie, e condiţia fundamentală a prosperităţii şi stabilităţii generale. Ar fi putut s-o afle, nu dela un spe­cialist de bibliotecă, dar măcar dela un om al politicei ca Tardieu. Agricultura minată ar însemna într adevăr prin suprimarea puterii sale de cumpărare şomajul imediat al industriei noastre — şomajul adi­că cel m­ai greu şi steril dintre im­pozitele înscrise în bugete şi re­­aprpu­tându-se asupra tuturor pre­ţurilor- Agricultura minată ar în­semna desechilibrul economiei, con­gestiunea oraşelor, toate riscurile speculaţiei etc. etc.” Ar însemna — pentru Franţa-Pentru noi a însemnat-Asasinatul era consumat Atinşi în elementul nostru vital, aşteptam un miracol sau un om de curaj lu­cid, care să curme experienţele em­pirice şi experienţele de ultima oră. Nu ni se poate atribui o extatică admiraţie pentru omul politic Arge­toianu- N'am scăpat niciodată prile­jul, să-i subliniem, poate exage­rând, tot ce în cariera sa politică ni s’a părut straniu, inconsecvent sau de-o inutilă violenţă. Dar toc­mai deaceia, în perfecta noastră obiectivitate, nu ne putem opri să recunoaștem că miracolul a fost cu putinţă numai datorită acestui sin­gur om, care­ a văzut dincolo de tânguirile bocitoarelor politice, de liricile apeluri fără soluţii ale par­tidelor, dincolo de prejudecăţile rutinei, a privit problema în faţă­­a luat-o în piept şi a răsturnat toate obstacolele- Câte ? Recapi­tulaţi numai coalizarea ocultă a tuturor celor financiarmente sau politiceşte interesaţi să nu se rea­lizeze conversiunea sau dacă se realizează, meritul să revină altuia, oricui­ Pumnul de fier, de atâtea ori e­­vocat pentru a discredita o carieră politică, a răscumpărat cu o sifigur­ă lovitură energică prompta si la loc potrivit, tot ceiace în urmă va fi aruncat în viata unui om o um­bră. Căci în definitiv, nu e vorba aci nici de o ..carieră politică”, nici de precara existenţă a unui om. Comandamentul venea mai de de­parte­ Dintr’un adânc de trecut. Dela neamul ctitorilor Argetoieni, dela străbunii plugari din Breasta şi din Argetoia, legaţi de pământ şi de destinul pământului, prin mai adânci rădăcini decât succesul unei vremelnice acţiuni politice­ De a­­colo omul conversiunii, a găsit fermitatea necesară faptei şi suple­ţea cu care a câştigat ideii pe cei la început înspăimântaţi poarte de temeritatea soluţiei- Cuvântul rege­lui, a dat întâia deslegare. Autori­tatea şi înţelegerea preşedintelui de consiliu, prezenţa cărturarului şi animatorului Nicolae Iorga în desăvârşirea acestui act, care ne desleagă mâinele şi ne redă respi­raţia,a eliberat orizontul la un mo­ment închis şi ostil. Mâine, poate ne vom relua locul de atenţi obser­vatori şi vom pomeni iarăşi, des­pre pumnul inutil brutal al ministru­lui Argetoianu, despre vre­o ciuda­tă contradicţie a omului politic Ar­getoianu. Dar de acum înainte nu putem uita, că prin el j şi numai prin el, minunea a fost cu putinţă în ciuda tuturor protivniciilor- A­­tât este destul, pentru a justifica o viaţă de om — când ajunge pentru aceasta să fie sădit un singur pom­­să eliberezi isvoarele unei singure fântâni- El a eliberat viaţa pămân­tului. Cezar Petres­cu Pentru un mandat 21 de candidaţi Atâţia sunt amatorii de glorie de­mocratică. Îmbulziţi să cucerească la Tutova fotoliul de deputat rămas va­cant prin moartea regretatului C. Ha­­mangiu: douăzeci şi unu de candidaţi pentru un singur joc... Proporţiunea este aproape tot atât de impresionantă ca şi aceea a ofertanţilor grămădiţi anul trecut spre a ocupa un post de corector nocturn la ziarul nostru, şi este de mirare că nu se îmbrâncesc la Bârlad de două ori 109, câţi se iviseră la „Curentul'', — când ştiut este că pentru a fi corector de gazetă ai ne­­voe de vaste şi prompte facultăţi in­telectuale, pe câtă vreme pentru a fi deputat in parlament nu ţi se cere nici livret de armată, nici condicuţă de bună purtare, nici diplomă de cu­­noaştere a alfabetului. Ţi se cere doar cunoaşterea alfabetului electo­ral, silabisit cu ajutorul manualului perfectului demagog,­­ dar pentru a­­cela nu este nevoe nici de cultură, nici de inteligență, nici de caligrafie. Oricum, insă, este destul de măgu­­litor pentru actuala Cameră, zilnic su­­gestionată cu şoapte de dizolvare și cu svonuri de agonie, amănuntul că pentru un mandat efemer în extenu­ata ei incintă se agită in caznele pro­pagandei 21 de candidaţi, d­e partea partidelor cari participă la lupta e­­lectorală, este o mărturie de încre­dere in vitalitatea parlamentului pre­­zent, căruia i se acordă astfel indirect câteva neaşteptate brevete de longe­­vitate. Căci dacă majorităţile d-lui N. Iorga sunt condamnate să fie curând demobilizate, şi dacă actualii deputaţi sunt atât de sigur cum se pretinde o­­săndiţi să se întoarcă prematur la ve­­tre, atunci nu şi-ar irosi atâtea orga­­nizaţiuni judeţene fondurile electorale intro alegere al cărei triumfător nici nu ar avea răgazul de a-şi lua in pri­mire fotoliul... Dintre cei 21 de candidaţi,­­ ne destăinueşte un confrate statistician. . numai opt sunt amatori serioşi, reprezentând partide într'adevăr de­cise să trudească pentru victorie. Cei­lalţi, sunt simpli independenţi fără şanse, dietanţi fără pasiune, sau fi­guranţi cari au consimţit să candideze numai pentru a servi pieziş interesele candidaţilor seroşi ai cluburilor res­­pective. Liberalii­ seniori au cinci can­­d­daturi de această nuanţă — naţio­­nal-ţărăniştii, trei, — iar liberali juni­­ori, două. Şi alegătorii, — cari nu au de obicei prea multă erudiţiune po. Uf că, nici excesive rezerve de pers­picacitate strategică, sunt obligaţi să deosebească in acest movilis pe ade­­vâraţii amatori de prepuşii umpluţi doar cu paie. In limbaj de partid, asemenea pro­cedee tactice, menita să zăpăcească un judeţ in care majoritatea alegător­ilor sunt de pe-acum depliin năuciţi, — fa, desigur parte din aşa­ zisa sinceritate".,, La o asemenea since­­ritate trebue să răspundă mult slă­vită sinceritate a votului­. Ion Dimitrescu Crezi că votarea asta de legi peste Ieşi o să mai ţie mult? Păi... până ce fiecare cetăţean o să ajungă să aibă legea lui!. Contra unui nou împrumut Se impune o­eşire din acest grav impas al Statului, care nu-şi mai poate salariza funcţionarii. Aşteaptă omul o lună, două, trei, se împru­mută, cumpără pe credit de pe la negustori, îşi reduce continuu chel­­tueiile, se strimtorează până la un fel de forţată grevă a foamei, dar şi aceste jertfe au o limită, iar a­­mânarea­ plăţii salariilor continuă, ca şi când ar fi în ordinea normam această metodă. Nu vom avea ac­cente de falsă revoltă aşa cum se lăfăesc în coloanele ziarelor de par­tid, ci vom analiza originea răului care e mult mai profund decât du­rata unui guvern. In marasmul economic în care ne sbatem, încasările Statului merg sub redusele prevederi bugetare, iar deficitul înseamnă neplata sala­riilor şi neachitarea ordonanțelor de plată ale furnizorilor. Oricât ge­niu ar avea un ministru de finanțe, nu poate să născocească un sistem de a suplini în vistieria Statului im­pozitele care nu se încasează, nu din moliciunea perceptorilor şi nici din reaua voinţă a contribuabililor, ci din cumplita sărăcie a vremurilor ce le străbatem, încovoiaţi sub a­­păsarea impozitelor, plătesc contri­buabilii cât au şi ei, dar scoasă iin vânzare cu toba sărăcia, tot sără­cie dă pentru vistieria Statului- Des­cumpănirea bugetului duce la acea­stă alternativă: sau reducem la foamete pe funcţionari prin neplata salariilor şi plătim cuponul datoriei externe; sau plătim salariile şi ce­rem o păsuire în executarea sca­denţelor la diversele datorii ale Statului- Această descumpănire a bugetului e ceva mai veche, înce­puse să se resimtă încă din 1928 şi a mers accentuându-se în cadenţa crizei economice- Şi sub guverna­rea naţional ţărănistă erau întâr­zieri la plata salariilor, uneori până la 2—3 luni, dar se plăteau ulterior, încasările Staului — ce e drept — mergeau tot atât de anevoie, dar deficitele se acopereau prin împru­muturi și prin expedientul concesii­lor monopolurilor Statului. Când se lărgea prea mult gaura în buget imediat se acoperea prin ceiace se putea obţine printr’un împrumut sau printr’o concesie şi necesităţile ur­gente ale vistieriei erau imediat acoperite. Cum se încheiau aceste împrumuturi, în­ ce condiţii se fă­ceau nu-i greu de inteles, strimto­­rarea obligându-te să accepţi cele mai oneroase condiţii. Bietul cetă­ţean român îşi închipuia că primim exact cifra cu care ne îndatoram, ori suta nu era sută ci 78—80, iar nici aceia 80 la sută nu intrau în casa Statului, căci jumătate erau furnituri băgate la­ gât indiferent dacă aveam sau nu nevoe, sau con­tracte de speţa celui cu şoselele suedeze. Dacă s'ar scrie odată istoria îm­prumuturilor noastre, dacă s’ar cu­noaşte cum am fost trataţi ca o pradă, strimtorarea făcându-ne fă­ră apărare, obligându-ne să accep­tăm condiţiile ce-ar fi stârnit legiti­ma admiraţie a lui Shylock, atunci fără îndoială că s’ar înţelege de ce nu s’a ales nimic de pe urma tutu­ror împrumuturilor şi concesiilor de monopoluri- Fireşte acest proces al împrejurărilor ce ne-au strangulat libertatea de mişcare, este inutil, astăzi ne găsim în alternativă, sa­lariile funcţionarilor sau cuponul­ Ştiu că în rândurile făloşilor noştri oameni politici, o cerere de exami­nare a capacităţii noastre de plată şi concluzia firească, o păsuire de 4—5 ani, egalează o mare înfrân­gere, ştiu că pentru a obţine un cer­tificat măgulitor ,România este o ţară care îşi ţine angajamentele cu orice fel de jertfe”, orice gu­vern este capabil să mai impună la noi contribuţii pe răbdătorul cetă­ţean, dar suntem la capătul acestor sforţări şi pest© laşitatea noastră de a ne hotărî, împrejurările aşea­ză poruncitoarea nevoe de a ne hotărî. De aici, acea ezitare în a lua drumul cel drept, de a pune răs­picat problema situaţiei noastre fi­nanciare şi in locul unei cereri de a­mânare pe 4—5 ani a plăţii cuponu­lui ni se anunţă ca o mere ispravă în perspectivă un nou împrumut extern. Fără nici o sfială, cu toată tăria o vom spune: contra oricărui nou împrumut extern­ Ştiu că a­­tât am ajuns cu deformata judecă­ţii, încât încheerea unui împrumut extern — indiferent condiţiile — e­­galează cu un certificat de presti­giu şi încrederea străinătăţii. Nu are absolut nici o importantă câte ciurucuri de materiale îi bagă sub forma de furnituri obligatorii, ce contract­ii agaţă în coadă, nici cât intră efectiv în vistieria Statului incheerea împrumuturilor are apa­renţele unei mari vitejii. Presupu­­nând pe actualul ministru de finan­ţe înzestrat cu toate darurile de seducţie, radiind încrederea ceia ce ar învinge rezistenţa bancherilor străini, tot n’ar isbuti în actuala conjectură a pieţi! financiare să facfi un împrumut în condiţii prea uşoa­re- In cazul cel mai bun ar putea să obtie cam aceleaşi condiţii ca şi a celorlalte împrumuturi făcute înainte- Ispiteşte pe cineva aseme­nea perspective de reeditare a con­­diților în care am încheiat celelalte împrumuturi? Dar să presupunem că totuși s’ar face un împrumut de un miliard de francă francezi adică 6 jum. miliar­de lei, dar această sumă ar tre­bui s’o socotim în raport cu 80 la sută cât s’ar cota, deci cam miliarde și 200 milioane din care s’ar scădea comisionul bancherilor, plus dobânzile plătite anticipat pe un an, şi s’ar mai scădea şî unele furnituri, efectiv am primi cam 3 miliarde de lei. Or, ca să putem e­­fectua un nou împrumut extern suntem obligaţi să fim de o impeca­bilă punctualitate în achitarea cu­ponului la soroace, deci ca să pu­tem primi efectiv 3 miliarde, sun­tem obligați să plătim cuponul de aproape 7 miliarde- Și această is­­pravă se chiamă un mare succes fi­nanciar, orice împrumut fiind sem­nul „creditului sănătos de care se bucură România peste hotare” etc., etc. Nu-ti trebue cine ştie ce savan­tă iniţiere în misterioasa ştiinţă a cifrelor, nu-ţi trebue să fii o ,,auto­ritate financiară" ca să prinzi ridi­­colul unui împrumut pe jumătate decât eşti obligat să plăteşti ca sa poţi încheia un nou împrumut-Nici un nou împrumut, nici o nouă grevare a Statului, o simplă păsui­re de 4—5 ani (în cazul cel mai rău, criza economică prelungindu-se) la plata cuponului şi păstrarea or­ganismului Statului ameninţat cu descompunerea prin neplata sala­riilor, prin respiraţia de falit a vis­tieriei. Deci, contra unui nou împrumut, Pamfil Șeicaru eva despre manuale de IOACHIM BOTEZ Nu s’a născut incă pe lume şi nici nu se va naşte cândva dască­lul de orice treaptă şi specialitate care să susţină cu tăria lui Mac­beth că toate lecţiile Lau mers în plin, şi că nici un caz de neatenţie a clasei nu La turburat strădania. E drept că pentru asta, ştiinţa pe­­dagogiei are multe leacuri: aper­­cepţie, intuiţie, interes.« Ea arată desluşit cum nouile cunoştinţe tre­­pue să răspundă in sufletul celui care le primeşte unei adânci ce­­rinţi sufleteşti şi să deştepte intere­sul, adică legătura aperceptivă din­­tre starea sufletească a elevului şi lecţia cea nouă. Şi cu toate astea, nu odată se­ întâmplă ca dascălul, in toiul ,lecţiei făcută cu întreg dis­chisul pedagogicesc, să confişte de prin pupitre, romane poliţiste, mu­zicuţe de hârtie sau răvaşe de dra­goste. De ce Fiindcă in sufletul elevu­lui orice mai face, nu se deşteaptă totdeauna acea adâncă cerinţă su­­fletească, adică setea nepotolită de a afla ce mai este cu conjugarea tare sau cu sulful moale. Sunt, pur şi simplu, lecţii cari nu-1 interesea­ză sau care-1 plictisesc deadreptul. Şi aici, fără să fim pe deantregul de partea lui Rousseau care ura căr­ţile fiindcă-l învăţau pe Emil sa vorbească despre lucruri pe care nu le pricepuse, credem că, începând cu străvechea gramatică a lui De­nys din Halicarnas, manualele sting de multe ori interesul con sufletul elevului, întocmai ca mucurile lu­mina din sfeşnice. Gândiţi-vă numai la atâtea gene­raţii de şcolari cari potrivit tipi­cului lui Boileau, au trebuit să ia în serios şi să înveţe pe de rost, de pildă, versuri din Negriada lui Aron Densuşianu ce număra vreo 12000 de stihuri împărţite In două volu­me... Iată cum începea sacramentala Invocare cu ortografie cipariana , Ol dalba Gos'nziana, descinde şt ml slopiesce St versa ’n ăl meu sufletu tot focala teu divtna.„ Cât despre marele apărător al Parnasului, cel care a slăvit In hexametri _ ditirambici gloria Rege­lui Soare fiindcă trecuse un crac al Rinului pe o mare seceta, nici azi nu se spune la manual ceea ce a Îndrăznit să afirme de mult Taine: „II y a deux sortes de vers dans Roileau. Ies plus nomereux c­ut sera­­blent d’un bon éléve de troisiem­e, les moins nombreux, qul semblent dim bon éléve de rhetoriaue". Negreșit, nu mai încape nici un fel de îndoială că manualele şcola­rilor de astăzi, faţă de cele de acum o jumătate de veac sau chiar şi mai­ încoace, sunt în cea mai mare parte o binefacere a minţii şi o desfătare a ochiului. Copilaşii de acum nu mai studiază in clasa doua primară Isteria sacra pe nişte cărţi groase şi pustii de gravuri ca deşer­tul străbătut de Moise, sau apele fără zare pe care a plutit Noe... Dar vechile gramatici, adevărate unelte de tortură scolastică ? Dar retoricele şi poeticele de odinioară care arătau ca la cartea de bucate cum se scrie un răsărit de soare, sau o furtună pe mare de unde nu trebuia, să lipsească nimic din zar­zavatul metaforelor, metonimiilor, ipotipozelor, sinecdocei... A, când îmi aduc aminte de dascălul şi de cartea de aritmetică raţionată de clasa doua gimnazială I.. Şi ce păcat că până şi astăzi, dintr'o superstiţie şi un cult exage­rat al strămoşilor, sau poate nu­­mai din constrângerea programelor analitice, tot se mai stăruie prin manualele de literatură asupra u­­nor lucruri dee mult răsuflate, fă­­ră să se pună cel puţin în mâna e­­levului cheia unui just şi sigur simţ critic. .Admiră“, că te tai !“ ar trenui să se pună ca motto pe coperta atâtor şi atâtor cărţi de şcoală. Un manual întărit cu slobo­­zenia stăpânirii, ca şi cele pe care te făceau iezuiţii ad asum del, plaini, nu trebue să cuprindă nimic ce ar ştirbi din aureola sau ar con­trazice faima de veci statornicite a cutărui savant sau mare scriitor. In­­văţăm şi nu băgăm de seamă că în cărţi sunt lucruri pe care numai de nevoia examenelor le mai citim, căci altfel, cine de bună plăcere ar­eContinuare in png. II­ al Controlați-mi averea pelin■ 68 Un deputat a cerut din nou, la Cameră, o lege pentru controlul averilor ! Ba bine că nu! Totdeauna cei fără avere au avut această maladivă curiozi­tate de a afla de unde au avere, cei ce au... Totdeauna conflictul dintre foame și onoare a izbucnit pieziș, prin întrebări delicate re­lative la origina bunurilor adunate discret. Tineretul politic a văzut în această lege o admirabilă spe­rietoare pentru a furnica puţin coloana cervicală a celor ce nu mai pot dormi bine din pricina nesiguranţei banilor lor. Partidele democratice, idealiste şi sărace la început, au socotit o datorie de onoare pentru ele să agite acest steag. Totuş, e curios! Ori de câte ori s’a discutat ţinta unei legi care să autorize controlul averilor, s’au lămurit intenţiunile într’un chip extrem de comod: „Ştiţi ce, domnilor deputaţi. Noi deocam­dată să controlăm averea funcţio­narilor statului. E mai uşor. Ii avem la îndemână. Să punem mâna pe unu, să-l târnuim bine, şi la scandalul ce se va isca, noi să zicem că am prins pe hoţ. E simplu, şi vom face cea mai bună impresie în ţară”... Nici nu se poate altfel! Cum o să controlăm averea celor cu moşii, cu vile şi cu Packardul la tişe?Vreţi să ne ia la palme? Vreţi sa ne scoată trădători? Vreţi să nenorociţi o splendidă generaţie politică? Dar să începem cu funcţionarii: — De unde ai tu ghete, măga­rule? Tu n’ai primit leafa de şase luni de zile. De unde ai cravată ? Asta ce e? — Cămașe!­­ — Vad eu ca o cămașe, dar cu ce bani ți-aî cumpărat-o? Cum de n’ai murit de foame până acum ? Doar nu vei fi tu mai tare ca pri­marul din Korck... Evident că prin metode atât de radicale vom moraliza societatea într’un timp destul de scurt. După toate răsboaele s’au ivit contingente noui de bogaţi. Nu e nici o lege care să mă oprească pe mine de a ajunge acolo unde pot, îşi spune fiecare. Averile, vedeţi dvr domnilor deputaţi, nu circulă numai în sens unic. Lumea a fost totdeauna un vânat pentru cei tari. Nu mai trebue deosebit cel care a strâns averea prin mijloace oneste de cel care a furat. Cine se însărcinează cu această ope­raţie? Cine să controleze? Cre­deţi serios în existenţa unui in­divid sărac, şi care acum după apusul elitelor, după deprecierea oricărei noţiuni spirituale, să re­ziste în faţa miilor de tentaţiuni materiale care i se vor deschide, în clipa când va începe contro­lul? E o iluzie. In această materie nu se judecă lucrurile după cum ar trebui să fie, ci după cum sunt. Doctrinele extremiste, de stân­ga, au căutat să demonstreze că tot ce intră in slujba statului ac­tual, se strică. Averea creiază o stare nouă sufletească ce­ui ve­nit să reprezinte suferinţa şi să­răcia. Nu se poate concepe tra­tament mai radical al comunistu­lui decât o fată cu zestre! E ele­mentar, ce dracu’... Atunci cum controlul averilor?” Nu vedeţi că e o imposibilitate? Societatea aceasta decepţionată ar fi fericită să afle că statul ro­mân a găsit mijlocul cel mai eficace pentru a intra în posesiu­nea bunurilor de care a fost co­pios prădat în anii de fericire de­mocratică de după răsboiu. Dar nu ştiu cam ce primire ar face poporul celor cari, trecuţi prin maşina de scărmănat origina ave­rilor, ar apărea cu virginitatea refăcută complect, şi ar ieşi, mă rog, drept nişte oameni atât de cinstiţi că nu le-am mai ajunge la nas! Se ştie că un om politic este destul de inteligent pentru a pa­rodia viaţa schivnicilor, când este oportun, dar nimeni n’a­r jura că acest exemplar de humanitate se hrăneşte cu rădăcini şi cu lă­custe! De ce să statuăm ca nimeni nu are voe să se îmbogăţească din politică? Ce vreţi să facă ei cu atâţia bani? Va trece şi legenda controlului averilor, lin, lin, cum trec toate legendele, încet, să nu se deş­tepte mortul. Romulus Dianu Viaţa lui Eminescu Pentru cine cunoaşte importanţa o­­perii lui Mihai Eminescu, pare foarte surprinzător faptul, că nu avem încă, adunate in volume, scrierile complecte ale inspiratului interpret al sufletului românesc, Vina, cade deopotrivă a­­supra criticilor, îndeobşte preocupaţi cu lansarea tinerelor talente speciali­zate in purtarea servietei maestrului, şi asupra istoricilor literari, dornici să-şi edifice gloria pe sterile comen­­tarii la producţia unui autor necunos­cut, şi a editurilor, care n- au fost nici­odată ispitite nici măcar de succesul de librărie pe care il va oferi tipări­rea operii complecte a lui Mihai E­­minescu. Răspunzând unei îndoite chemări li­terare şi culturale, Editura „Cultura Naţională”, şi-a asumat lăudabila şi temerara obligaţie morală faţă de pu­­blicul cititor, tipărind Operele Cont. plede ale lui I. L. Caragiale in „edi­ţii definitive”. Iniţiativa încoronată de succes, este dusă mai departe, prin publicarea, unui volum, cuprinzând „Viaţa lui Mihai Eminescu“ scrisă de d. G. Călinescu. Golul biografic care se întinde in jurul lui Eminescu, a fost adâncit cu deosebire, de că­tre o seamă de publicişti minori, naivi in credinţa că,şi vor cre­a un nume, dând publicităţii elemente senzaţio­­nale şi dramatice din viaţa poetului. Iniţativa editurei „Cultura Naţio­nală”, de­ a publica „Viaţa lui Mihai Eminescu", sub forma unei lucrări In. jghebata metodic pe bază de docu­mentări autentice şi informaţie com­plectă, reprezintă nu numai o reabi­litare de mult aşteptată, dar umple şi golul bine simţit până acum in biblio­­tecele intelectualilor oneşti. Nu intenţionăm ca in aceste rân­duri. Să reedităm aceleaşi laude me­­rit­ate, in ceea ce priveşte tehnica perfecţionată în care apar cărţile ti­­părite de Editura „Cultura Naţio­­nală”, îmbogăţite cu planşe şi vândute pe un preţ convenabil. Gândul nos­­tru se îndreaptă, de data aceasta, către viaţa precară şi aventuroasă a lui Mihai Eminescu, nedreptăţită şi diformată de şoarecii de arhivă care au trăit din beneficiile broşurilor lip­­site de obiectivitate şi pline de false interpretări.—Deaceia,—credem, rjj „Viaţa lui Mihai Eminescu", recons. limită pe deantregul după ce mai în­­tăi au fost cercetate toate informa­­ţiunile şi documentele putând aduce o contribuţie biografică, echivalează cu un eveniment cultural. II semna­lăm, pentru că de mult ne urmărea gândul unei reabilitări a portretului mo­ral şi psihologic al lui Mihai Emines­cu, şi apoi, pentru a aduce un cuvânt de laudă Editurei „Cultura Naţio­nală". Nicolae Roşu

Next