Curentul, noiembrie 1932 (Anul 5, nr. 1709-1737)

1932-11-01 / nr. 1709

ANUL V No. 1709 3LEI II. * Marţi I Noembrie 1932 Director: PAMFIL­OGICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 , Cabinetul directorului 3—7730 [Telefon:­­ Secretariatul şi Provincia 3—1229 | Redacţia 3_6439, Adiţia 3_7528 ABONAM­E N T­E: Iei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929. mea o universitate ? Cercurile intelectuale din Buco­vina, sunt agitate de svonul mu­tării Universităţii de la Cernăuţi la Craiova. Ziarul „Glasul Bucovi­nei“ a desbătut public această ver­siune, căutând să dea unele expli­cări, care, chiar lipsite de ineren­tul substrat politic pot fi înte­meiate. „Unii" profesori umblă să adune iscălituri pentru un me­moriu care cere mutarea univer­sităţii din Cernăuţi la Craiova, iar justificărilor lor, precum că, acest centru universitar este subminat de curente subversive şi de acţiu­nea centrifugă minoritară, li se răspunde cu acuzarea ce pare ve­rosimilă, că unii profesori nu au reşedinţa stabilă în Cernăuţi, şi vin numai intermitent pentru a ţine cursuri. Iată aşa­dar, după spusele ziarului bucovinean o uni­versitate ameninţată cu desrădă­­cinarea şi sădirea ei artificială în alt joc, din motive de confort in­terior. Afirmarea trebuieşte dove­dită, căci dacă se dovedeşte, lu­crul este destul de grav şi cere sancţiuni. Dar chestiunea mai are şi alt aspect. Chiar dacă profesorii plim­băreţi nu şi-ar afla rodnicia spiri­tului lor nestatornic, decât în pă­mânt oltenesc, de ce să se pretin­dă mutarea Universităţii din Cer­năuţi la Craiova, şi să nu purce­­dă el însuşi la înfiinţarea unui in­stitut de înaltă cultură reclamat de craioveni cu îndârjită pasiuni Universitatea din Cernăuţi, are l o vechime de aproape 60 de ani, cu rosturi bine statornicite de cul­tura şi intelectualitatea bucovi­neană. O facultate de drept ne-a dat jurişti şi profesori ale căror tra­tate şi contribuţiuni ne sunt cu­noscute din librăria bucureşteanâ, şi pe această cale, putem pretin­de că au pătruns în circulaţia cu­rentă a ideilor, făcându-se indis­pensabile. Tot asemeni, facultă­ţile de filosofie şi litere, precum şi cea de teologie, vor putea ori­când justifica prin tributul lor spi­ritual, aderenţele de provincia în­­pădurită cu fagi (Bucovina) pre­cum şi de necesităţile culturii na­ţionale încorsetată de tendinţe mi­noritare. Fixându-ne dintru înce­put pe acest teren, nu se poate pro­voca o concurenţă între Cernăuţi şi Craiova. Cele două provincii, îndepărtate una de alta, la capete de ţară, îşi au totuşi rosturi indispensabile in alcătuirea etosului românesc. Oltenii au reclamat de multă vreme, dintr-o îndreptăţită mâh­­drie naţională o universitate în­­ Craiova. Unitatea lor etnică, îi concretizează în jurul aceluiaşi sinbol, dându-le tăria permanen­ţei şi forţa indestructibilă a pă­trunderii. Oltenia este o familie etnică, dar şi o puternică individualita­te culturală. Olteanul este întâi Ol­tean şi apoi român, nu din spi­rit de regionalism sec şi pedant, ci pentru că spiritul oltenesc este esenţial românismului. Tot pentru aceleaşi motive, oltenii nu vor zice niciodată Domnul Tudor ci Tudor Domnul. Pentru dânşii re­­voluţionarul Tudor vorbeşte mai mult decât oficialul „domnul“. Fără nici un fel de exagerare, la Craiova aflăm cele mai mai şi mai perfecţionate instituţii de e­­ditură: „Ramuri“ şi apoi, „Scrisul Românesc". In jurul lor, roeşte o întreagă mişcare de difuziune a culturii: reeditări de autori cla­sici, cârţi didactice, broşuri de pro­pagandâ, şi în sfârşit reviste şi periodice, a căror înfăţişare teh­­nică a atins culmea cea mai înal­tă în istoria tipografiei româneşti. Să ne gândim un moment numai la numărul comemorativ al revis­tei „Ramuri", şi va trebui să re­cunoaştem că Oltenia îşi revendi­ca întâietatea sub acest punct de vedere. Teatrele şi biblio­tecele de la Craiova şi Turnu-Severin , revis­tele şi măruntele publicaţii din o­­raşele acestei provincii, vădesc un ritm constant al unei pronunţate mişcări culturale, care poartă co­loratura spiritului localnic. S’a tipărit o antologie a poeţilor olteni, şi nici unul dintre aceştia nu figurează şi în antologiile tipă­rite de Ion Pilat sau Perpessicius şi Ion Pilat, pentru că Oltenia e o provincie culturală, şi în al doi­lea rând literară. Pentru acest motiv, râvna craiovenilor de a avea universitate în oraşul lor e cu prisosinţă îndreptăţită. Prin ceea ce există, prin ceea ce se a­­firmă, în spiritul acestei provincii, Universitatea există virtual. Dacă cineva, va trece şi la realizarea ei faptică, aceasta nu va face alt­ceva decât să dea o satisfacţie binemeritată de sârguincioasa activitate culturală a acestei pro­vincii. In nici un caz însă, fonda­torii universităţii craiovene nu pot fi transfugii plimbăreţi de la Cernăuţi. Oricât am fi de copleşiţi de şo­majul titraţilor — atâta vreme cât o Universitate serveşte intere­sele culturii superioare ea nu poa­te stânjeni pe nimeni. Cu atât mai mult o eventuală Universitate la Craiova, nu o poate desfiinţa pe cea de la Cernăuţi. Nicolae Roşu Ruptura din organizaţia lui. Muscel a partidului naţional-ţărănesc CÂMPULUNG (Muşcel). — In loca­litate a produs senzaţie retragerea u­­nui grup însemnat de intelectuali din partidul naţional-ţărănesc, in frunte cu d. D. A. Vlădescu, decanul baroului Muscel, fost deputat, senator şi pre­fect. Scrisoarea de demisie semnată de d-nii: D. A. Vlădescu, avocat; R. O­­nofrei, profesor; Gh. If. Mitu, profe­sor; N. Gh. Ulieru, avocat; Gh. Bâlea, profesor; Dem. I. Popescu, avocat; Nicu Georgescu, avocat; I. N. Da­­finescu, avocat; Ion Vlădescu, propr.; Al. A. Vlădescu, propr., are următorul cuprins: DOMNULE PREŞEDINTE, „Conducerea partidului naţional­­ţărănesc a părăsit programul iniţial cu care s’a angajat in faţa ţărei, a renunţat la idealurile vechi din ca­re s’a închegat însăşi fiinţa şi rostul acestui organism politic, pentru a se îndrepta spre soluţii streine de menirea sa. La greşala fundamentală in poli­tica generală se adaugă greşelile săvârşite de Domnia Voastră In politica locală. Intre altele şi prin acela, că aţi înlăturat intelectualii şi elementele serioase după criterii pe cari moralmente nu le-am putut încuviinţa şi aţi încredinţat roluri importante şi de grea răspundere unor elemente cu totul nepregătite la aceasta, procedeuri ce nu au fă­cut decât să păgubească interesele obşteşti. Pentru aceste motive subsem­naţii ne simţim sufleteşte streini de această organizaţie şi vă rugăm să luaţi act de aceasta”. Serbarea aniversării a 10 ani de la „Marşul asupra Romei“ în Capitală D. PREZIOSI, MINISTRUL IT­AL­EI, IN MIJLOCUL COLONIEI ITALIENE DIN BUCUREŞTI Cuvântarea M. S. Regelui Prăznuind astăzi pe Domnitorul cu înfăţişarea blândă căruia popo­rul nostru în adânca lui cuminţenie l-a numit „cel bun”, aducem un prinos de recunoştinţă aceluia ca­re timp de 32 de ani a cârmuit cu înţelepciune ţara Moldovei. Figura lui Alexandru Voevod se desprinde pe orizontul istoriei noa­stre naţionale prin străduinţa lui neobosită de a întări prin aşezări trainice puterea şi prestigiul Ţă­rii. In vremuri când gloria Suverani­lor se măsura în deosebi prin fala lor pe câmpul de bătae şi prin nu­mărul popoarelor pe cari le-a în­vins, acest domnitor din viţa mu­­şatinilor a reuşit să lase urme de organizări paşnice cam­ sute de ani vor lăsa semne adânci pe pământul pe care l-a stăpânit cu iubire şi în­ţelepciune. Despre războaiele lui nu e copil din şcolile primare care să nu fie hrănit cu dânsele, războaie susţinu­te cu vitejie faţă de Regi vestiţi al ţărilor vecine, dar aceste răz­boaie n’au fost duse de pofta de cucerire sau din certuri de nimica, ci au fost dintre acelea cari fac parte din întregul lanţ de lupte pentru păstrarea chiar a fiinţei na­ţionale. Trecerea Pocuţiei şi al Sefeni­­ţului în stăpânirea Moldovei, cu­cerirea Cetăţii Albe şi Părţilor Tă­tăreşti cu Chilia nu sunt cuceriri fudule ci întăriri neapărat necesare ale graniţelor. Dar fapta războinică cea mai de seamă din timpul domniei lui este desigur apariţia acelui mănunchi de ostaşi români conduşi de Spăta­rul Coman sub zidurile Marienbur­­gu­lui. Nu atât de însemnată este a­­ceastă luptă prin victoria dobândi­tă cât prin afirmaţiunea în faţa lu­­mei întregi a valoarei ostaşilor săi şi existenţei Moldovei ca stat care să conteze efectiv în jocul de alianţe ale popoarelor europene. Legăturile noastre depăşeau astfel cercul vecinilor. Ce nesfârşit de interesant şi de instructiv ar fi să putem cunoaşte repercusiunea asupra sufletului ţă­ranului din aceşti munţi ai Neam­ţului şi din alte părţi când porniţi din preajma Mării Negre s’au găsit vărsându-şi sângele pe malurile Balticei. Alţi oameni, alte obiceiuri şi ce impresie a putut naşte din conta© tul acestor cavaleri teutoni, apără­­tori în Nord al credinţei catolice cu el, răzeşul moldovan aci d In Sud- Estul European apărător al credin­ţei sale ortodoxe, îmi amintesc ca şcolar mândria sufletească ce o resimţeam citind această pagină a trecutului nostru, aceiaş emoţie şi mândrie o resimt astăzi ca om matur şi ca Suveran al unei Românii care şi-a afirmat locul el în Europa modernă. 500 de ani au trecut peste capul acestui popor, lupte nesfârşite pen­tru apărarea integrităţii lui au avut loc fără încetare de atuncea, dar ce frumos este de a privi acest în­ceput, astăzi când ne bucurăm de o Patrie întregită pe care prin caii­tăţile atât de frumoase ale popo­rului nostru o vom întări aşa cum trebue întărită. Acest fapt, care trebue să trea­că în marile legende ale neamului, după atâtea veacuri un fapt ca lupta de la Marienburg, are privi­legiul de a cere pecetia legendei ca să facă parte din chiar fiinţa poporului, nu acest fapt este opera de căpetenie a lui Alexandru Mu­­şat, care a îndrituit poporul şi is­toria ca să-l numească, „cel bun’ Prin stăruinţa şi voinţa lui el va lăsa urmă neperitoare prin aceea că este organizatorul bisericei na­ţionale moldoveneşti. După afir­ fi- -.ffi-visy ■ P. NEAMŢ 30..— In vederea co­memorării a 500 ani de la moartea lui Alexandru cel Bun, anunţându­­se venirea M. Sale Regelui, o lume imensă a ieşit în întâmpinarea Su­veranului. Trenul regal a sosit în gara lo­cală la orele 10.30 dim. Pe peron se aflau membrii cor­pului didactic, magistraţii, membrii baroului, d. colonel Coroană, co­mandantul garnizoanei, ofiţerii su­periori, d. Mihail Sadoveanu, P. Bogdan, primarul Iaşilor, dr. Po­­pescu prefect de Roman, Cristea Malhatovici, Ernest Chirculescu, decanul Baroului, Mălinescu, prim preşedintele tribunalului, Sesciorea­nu, prim procuror, Măcelaru ins­pector general de siguranţă, Kal­­muschi, senator, Manoliu, şeful po­liţiei locale, Rimer preşed. comuni­tăţii israelite şi toţi primarii din comunele judeţului nostru. Suveranul a descins din vagon împreună cu Marele Voevod Mihai şi a fost întâmpinat de d. Măcă­­rescu primarul oraşului, cu pâine şi sare. D. MACARESCU, în discursul pe care l-a rostit, a spus: „Azi, ca să­ cinstiţi memoria lui Alexan **-­l cel Bun, aţi venit pen­tru a doua oară în oraşul nostru. Vă aşteptam pentru a treia oară, la 1 octombrie 1933, când se va inaugura teatrul şi se va desveli prima statue a Maiestăţii Voastre, în amintirea faptului că primul o­­raş pe care l-aţi vizitat de la rein­­toarcerea M. Voastre în ţară a fost Piatra Neamţ”. După aceia, Suveranul a trecut în revistă corpul ofiţeresc şi’n ur­mă suindu-se în maşină cu Voevo­­dul Mihai, şi însoţit de toată suita s’a îndreptat spre Mănăstirea Bis­triţa. Pe tot parcursul străzilor din o­raş era masată o mulţime de oa­meni cari au întâmpinat pe Suve­ran cu urale şi flori Deasemenea pe şosea, până la mănăstire erau înşiruiţi ţărani ve­niţi din toate comunele, îmbrăcaţi în strae pitoreşti. La Mănăstire In poarta mânăstirei, se aflau plăeşti. In curte au fost ridicate trei tri­bune, două pentru notabilităţile o­­raşului şi una pentru Rtege şi mi­niştri. Suveranul a intrat pe poarta mâ­năstirei la orele 11, în sunetele im­nului regal şi uralele mulţimei. Suveranul, având în dreapta pe Marele Voevod Mihai a trecut în revistă compania de onoare şi a­­poi a luat loc în tribuna regală. La un pas în urmă, în picioare, erau domnii: Iuliu Maniu, şeful guver­nului, Dem. Qusti, ministrul instruc­ţiunei, Ghelmegeanu, g-ral Ilasie­­vici, g­-ral Flores­cu, colonelă Păl­­tineanu, Grigorescu, Condeescu, co­mandor Fundăţeanu, aghiotanţi re­Ţara întreagă vine astăzi aici, î­n umbra zidurilor Mânăstirei Bis­triţa, ca să sărbătorească aminti­rea lui Alexandru Vodă, Domn al Moldovei, numit prin faptele lui­ Cel Bun. Se împlinesc cinci sute de ani de când a fost coborât în mormânt de piatră, în această cti­torie a lui, în care căutările noas­tre târzii n’au mai putut găsi de­cât o mână de haine strălucite, ca niște odăjdii ale trecutului de mă­rire. Bat clopotele, sună buciuma­­şii pe dealuri, se revarsă încoace satele în cojoace înflorite, citesc din cărţi preoţii şi stau la locurile lor dregătorii — ca atunci ! E unul din acei „descălecători de Ţară, dătători de legi şi to­­tini", cari împodobesc istoria şi dau alt curs vieţii unui popor , un părinte al Patriei, care ne-a lăsat o frumoasă moştenire, şi ca pe un părinte încoronat îl cinstim astăzi cu iubire de fii. Peste puţini ani, alt Muşatin, venit cu ajutor pe aceleaşi dru­muri pe care venise Alexandru, a­­vea să ducă mai departe ceea ce el intemeiase. Ştefan cel Mare a­­proape nu se poate înţelege fără Alexandru cel Bun. Pe umerii lor s’a rezemat şi s’a păstrat Moldo­va, pe care au slujit-o amândoi cu fapta, tot atât cât au slujit-o cu amintirea ei. Neamul nostru a trăit de-atunei 500 de ani, trecând prin minunate întâmplări. Ceeace era în acele timpuri de ieşire din evul nostru Mediu» numai o presimţire sau o devălmăşire nelămurită, s’a înche­gat astăzi în tipare nesdruncinate de Stat. Românii erau şi la înce­putul secolului cl cincisprezecelea un singur popor, care îşi dădea seama de acest adevăr, de câte ori se întâlnea cu părţi ale lui, în diferite unghiuri ale pământului lo­cuit de el, dar valurile politice nu desfăcuseră în trei aripi. Ţara Ro­mănească se întăria ca alcătuire de sine stătătoare în jurul lui Mir­cea. Moldova in jurul lui Alexan­dru, iar Românii din Transilvania erau In aşteptarea M Ion Corvin de Huniade- a lui Jancu Vodă", gali, Măcărescu, primarul oraşului, Radu prefectul judeţului, Mihail Sanoveanu, etc. Slujba religioasă a fost oficiată de: I. P. S. S. Mitropolitul Pimen a Moldovei, Gurie al Basarabiei, Nectarie al Bucovinei, episcopii de Huşi, Roman, Hotin şi preoţii din Piatra Neamţ. Răspunsurile au fost date de co­rul şcoalelor secundare. După oficierea serviciului divin, a luat primul cuvântul I. P. S. S. Mitropolitul PIMEN, care spune că marile evenimente sunt verigi ce incătuesc lanţul istoric ce leagă ge­neraţiile. „Sărbătorim azi, cinci sute de ani de la moartea lui Alexandru cel Bun, care a fost nu numai un ma­re organizator de Stat ci şi unul dintre primii organizatori ai Bise­­ricei. El ocupă un loc important în istoria Ţării româneşti ca fiind acel care a ridicat Biserica româ­nească la un rang deosebit". P. S. Sa urează apoi sănătate Regelui şi Familiei regale, urân­­du-i o domnie glorioasă, al cărui nume începe să capete ră­sunet încă din ultimii ani de dom­nie ai lui Alexandru cel Bun. A fost atunci ca o eroică înflorire a Neamului Românesc, eşit de­o­­dată cu o întreită silinţă la orizon­tul istoriei­, unul singur în trei fi­inţe deosebite. In acest judeţ sfânt al Neamţu­lui, unde s'a ridicat întâia Mănăs­tire a Moldovei dela Neamţ, că­reia i-a urmat Bistriţa de aici, lo­curi de închinare şi totodată în al­te şcoli, trebue să ne fie cu deo­sebire drag să ne întoarcem în tre­cut şi să descoperim legăturile noastre pe vecinicie cu el. Trecu­tul acesta, vechia de cel puţin 1 mie opt sute de ani, e însemnat de figuri luminoase, cum e celul senin al nopţii, de stele şi luceferi. Intre ele se deosebeşte Voievodul pe care îl sărbătorim astăzi, cu numele lui de blândeţe, ca o zâm­bitoare binecuvântare, pusă în în­ceputul istoriei acestui frumos pă­mânt al Moldovei. Ca un semn par’că dumnezeesc al drumurilor pe care Moldova noastră avea să le străbată şi al meritelor pe care era menită să le aibă între cele­lalte neamuri româneşti, descope­rind între satele descălecate sub Alexandru cel Bun şi satul „Filo­sofi“ al boierului Moisă filosoful, vreun cărturar dela curtea Domnu­lui. Intratăt căile de astăzi ne duc mai departe pe cele de altă dată şi noi rămânem moştenitorii părin­ţilor noştrii ! Blânda Moldovă se înştiinţa de atunci gânditoare şi creeatoare de frumos. Să ne închinăm de aceea înain­tea amintirii lui Alexandru cel Bun, care ne-a dat acum cinci sute de ani viaţa lui cu toate faptele ei, iar astăzi ne dă o mare pildă. In zilele frământate de astăzi, când avem nevoie, — atât pentru tine­ret, care îşi caută îndrumătorii, cât şi pentru Ţară, care vrea să simtă alături aşezămintele venite de departe — Domnul Moldovei dela 1400 ne întâmpină ca un sol încoronat al încrederii El se întoarce între noi ca a­­cest praznic, pentru ca încă odată să ne fie de ajutor. El ne spune că un mare domn, ajuns în fruntea poporului lui, îl poate scoate din toate greutăţile, ca să­ ducă la bună stare înăuntru, la siguranţă şi cinstire în afară şi la strălucire culturală peste veacuri. Să înţele­gem cu toţii această lecţie şi să strigăm într’un glas : s­â trăiască Maiestatea Să Re­gele !“ marea internaţională de la Marien­burg vine afirmarea naţională prin impunerea Patriarhiei de la Con­­stantinopol a unui moldovean în capul bisericii. Cum în trecutul nostru cheia de boltă a rezistenţei naţionale a fost biserica căci noţiunea de patrio­tism şi de credinţă se confundau intr’una singură, influenţa organiză­rei acesteia a fost covârşitoare în decursul vremurilor. In locaşurile sfinte de sub jurisdicţia Mitropo­liei Moldoveneşti s’a putut păstra în vremuri de resmeriţe şi de be­jenie credinţa în puterea de rezis­tenţă naţională. Biserica organizată şi întărită de acest mare domn şi-a îndeplinit pe deplin multe veacuri de a rându­ chemarea ei. Dar în acelaş timp ce frumoasă pildă de iubire de neam şi de pri­cepere a unui spirit modern de to­leranţă ne-a dat-o acest domn fă­când această puternică organizare, în timp ce Doamnele Margareta şi Ringala întăreau influenţa catolicis­mului. ^. Opera sa de organizare nu s’a li­mitat numai la biserică căci el a fost şi întemeietorul în Moldova al sfatului Domnesc, al erarhiei boereşti şi a întocmit vămile pe mărfuri, dar totuşi organizarea ca-­­re a lăsat urme mai trainice (CH punctul de vedere naţional tot a bi­sericei a fost. Ce vremuri mari sunt acelea în care a trăit Alexandru cel Bun in Moldova, Mircea în Ţara Românea­scă precursori ai României întregi« te de azi, pe deoparte stăpânite» asupra Basarabiei iar pe de alte asupra Dobrogei. Cum destinurile unui neam se cu­nosc din timp şi cum aceasta ne a­­rată că legile d© evoluţiune sunt imuabile.­­ Aceste legi se văd încă şi prim faptul că Domnitorul a cărui amin­tire o sărbătorim astăzi şi a cărei, operă este în deosebi una de pace, a fost sortit de a muri în urma ră­nilor căpătate în luptă! Şi acuma în faţa Mormântului a­­cestui mare şi bun Domnitor să ne închinăm cu evlavie şi cu reculege­re. E un lucru atât de bun să me­dităm asupra învăţămintelor tre­cutului. O, Alexandre, Domn al Moldovei noi cei de azi ce trăim pe acest pă­mânt pe care l’ai iubit şi l’ai stă­pânit ne gândim cu adâncă recule­gere la opera care ai săvârşit-o tu şi care ne-a ajutat să stăm aci as­tăzi şi să ne Închinăm în faţa amin­tirei tale. . . * După aceia Suveranul a vizitat interiorul mânăstirei unde­­ se afin depuse osemintele voevodului. Ex­plicaţiile au fost date de d. profe­sor Drăghiceanu. A vizitat apoi arhondaricul unde se află depuse năsalina şi resturi din vestmintele voevodului. Tre­când la stareţie, stareţul Ghenadie a oferit înalţilor oaspeţi dulceaţă. Regele s-a interesat în deosebi despre situaţia financiară a mânăs­tirei şi a promis că va insista ca biserica să fie restaurată cât mai curând. Plecarea Suveranului După aceia, Suveranul însoţit de cei din suită s’a înapoiat la Piatra Neamţ de unde cu trenul regal, s’a îndreptat spre Bucureşti. D-nii Iuliu Maniu şi Gusti au mai rămas în oraş, pentru a lua parte la un banchet. Beceanu Discursul ului ministru Gusti a 500 ani de la moartea lui Alexandru cel Bun Serbările dela mănăstirea Bistrița M. S. REGELE Litvinov mi se mai duce la Rene­va LONDRA, 30. (Tel. part.) — Din Moscova se anunţă, că Litvinov nu mai inten­ţionează să vină la Gene­va pentru a participa la lucrările conferinţei de­zarmării. In cercurile iniţiate din Kermlin, această hotărâ­re neaşteptată se explică în modul următor : actu­almente între guvernul german şi cel sovietic au foc tratative, în virtutea cărora dacă Germania nu va primi satisfacţie în ce­rerile sale şi nu va parti­cipa la conferinţa dezar­mării, Rusia Sovietică de asemeni va renunţa la par­ticiparea la lucrările con­ferinţei, care, după păre­rea guvernului sovietic în loc de egalitatea şi^ limita­rea înarmărilor stârneşte îrs formă deghizată a ass­­gura preponderenţa mili­tară anumitor' State-

Next