Curentul, noiembrie 1932 (Anul 5, nr. 1709-1737)
1932-11-01 / nr. 1709
ANUL V No. 1709 3LEI II. * Marţi I Noembrie 1932 Director: PAMFILOGICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 , Cabinetul directorului 3—7730 [Telefon: Secretariatul şi Provincia 3—1229 | Redacţia 3_6439, Adiţia 3_7528 ABONAME N TE: Iei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929. mea o universitate ? Cercurile intelectuale din Bucovina, sunt agitate de svonul mutării Universităţii de la Cernăuţi la Craiova. Ziarul „Glasul Bucovinei“ a desbătut public această versiune, căutând să dea unele explicări, care, chiar lipsite de inerentul substrat politic pot fi întemeiate. „Unii" profesori umblă să adune iscălituri pentru un memoriu care cere mutarea universităţii din Cernăuţi la Craiova, iar justificărilor lor, precum că, acest centru universitar este subminat de curente subversive şi de acţiunea centrifugă minoritară, li se răspunde cu acuzarea ce pare verosimilă, că unii profesori nu au reşedinţa stabilă în Cernăuţi, şi vin numai intermitent pentru a ţine cursuri. Iată aşadar, după spusele ziarului bucovinean o universitate ameninţată cu desrădăcinarea şi sădirea ei artificială în alt joc, din motive de confort interior. Afirmarea trebuieşte dovedită, căci dacă se dovedeşte, lucrul este destul de grav şi cere sancţiuni. Dar chestiunea mai are şi alt aspect. Chiar dacă profesorii plimbăreţi nu şi-ar afla rodnicia spiritului lor nestatornic, decât în pământ oltenesc, de ce să se pretindă mutarea Universităţii din Cernăuţi la Craiova, şi să nu purcedă el însuşi la înfiinţarea unui institut de înaltă cultură reclamat de craioveni cu îndârjită pasiuni Universitatea din Cernăuţi, are l o vechime de aproape 60 de ani, cu rosturi bine statornicite de cultura şi intelectualitatea bucovineană. O facultate de drept ne-a dat jurişti şi profesori ale căror tratate şi contribuţiuni ne sunt cunoscute din librăria bucureşteanâ, şi pe această cale, putem pretinde că au pătruns în circulaţia curentă a ideilor, făcându-se indispensabile. Tot asemeni, facultăţile de filosofie şi litere, precum şi cea de teologie, vor putea oricând justifica prin tributul lor spiritual, aderenţele de provincia înpădurită cu fagi (Bucovina) precum şi de necesităţile culturii naţionale încorsetată de tendinţe minoritare. Fixându-ne dintru început pe acest teren, nu se poate provoca o concurenţă între Cernăuţi şi Craiova. Cele două provincii, îndepărtate una de alta, la capete de ţară, îşi au totuşi rosturi indispensabile in alcătuirea etosului românesc. Oltenii au reclamat de multă vreme, dintr-o îndreptăţită mâhdrie naţională o universitate în Craiova. Unitatea lor etnică, îi concretizează în jurul aceluiaşi sinbol, dându-le tăria permanenţei şi forţa indestructibilă a pătrunderii. Oltenia este o familie etnică, dar şi o puternică individualitate culturală. Olteanul este întâi Oltean şi apoi român, nu din spirit de regionalism sec şi pedant, ci pentru că spiritul oltenesc este esenţial românismului. Tot pentru aceleaşi motive, oltenii nu vor zice niciodată Domnul Tudor ci Tudor Domnul. Pentru dânşii revoluţionarul Tudor vorbeşte mai mult decât oficialul „domnul“. Fără nici un fel de exagerare, la Craiova aflăm cele mai mai şi mai perfecţionate instituţii de editură: „Ramuri“ şi apoi, „Scrisul Românesc". In jurul lor, roeşte o întreagă mişcare de difuziune a culturii: reeditări de autori clasici, cârţi didactice, broşuri de propagandâ, şi în sfârşit reviste şi periodice, a căror înfăţişare tehnică a atins culmea cea mai înaltă în istoria tipografiei româneşti. Să ne gândim un moment numai la numărul comemorativ al revistei „Ramuri", şi va trebui să recunoaştem că Oltenia îşi revendica întâietatea sub acest punct de vedere. Teatrele şi bibliotecele de la Craiova şi Turnu-Severin , revistele şi măruntele publicaţii din oraşele acestei provincii, vădesc un ritm constant al unei pronunţate mişcări culturale, care poartă coloratura spiritului localnic. S’a tipărit o antologie a poeţilor olteni, şi nici unul dintre aceştia nu figurează şi în antologiile tipărite de Ion Pilat sau Perpessicius şi Ion Pilat, pentru că Oltenia e o provincie culturală, şi în al doilea rând literară. Pentru acest motiv, râvna craiovenilor de a avea universitate în oraşul lor e cu prisosinţă îndreptăţită. Prin ceea ce există, prin ceea ce se afirmă, în spiritul acestei provincii, Universitatea există virtual. Dacă cineva, va trece şi la realizarea ei faptică, aceasta nu va face altceva decât să dea o satisfacţie binemeritată de sârguincioasa activitate culturală a acestei provincii. In nici un caz însă, fondatorii universităţii craiovene nu pot fi transfugii plimbăreţi de la Cernăuţi. Oricât am fi de copleşiţi de şomajul titraţilor — atâta vreme cât o Universitate serveşte interesele culturii superioare ea nu poate stânjeni pe nimeni. Cu atât mai mult o eventuală Universitate la Craiova, nu o poate desfiinţa pe cea de la Cernăuţi. Nicolae Roşu Ruptura din organizaţia lui. Muscel a partidului naţional-ţărănesc CÂMPULUNG (Muşcel). — In localitate a produs senzaţie retragerea unui grup însemnat de intelectuali din partidul naţional-ţărănesc, in frunte cu d. D. A. Vlădescu, decanul baroului Muscel, fost deputat, senator şi prefect. Scrisoarea de demisie semnată de d-nii: D. A. Vlădescu, avocat; R. Onofrei, profesor; Gh. If. Mitu, profesor; N. Gh. Ulieru, avocat; Gh. Bâlea, profesor; Dem. I. Popescu, avocat; Nicu Georgescu, avocat; I. N. Dafinescu, avocat; Ion Vlădescu, propr.; Al. A. Vlădescu, propr., are următorul cuprins: DOMNULE PREŞEDINTE, „Conducerea partidului naţionalţărănesc a părăsit programul iniţial cu care s’a angajat in faţa ţărei, a renunţat la idealurile vechi din care s’a închegat însăşi fiinţa şi rostul acestui organism politic, pentru a se îndrepta spre soluţii streine de menirea sa. La greşala fundamentală in politica generală se adaugă greşelile săvârşite de Domnia Voastră In politica locală. Intre altele şi prin acela, că aţi înlăturat intelectualii şi elementele serioase după criterii pe cari moralmente nu le-am putut încuviinţa şi aţi încredinţat roluri importante şi de grea răspundere unor elemente cu totul nepregătite la aceasta, procedeuri ce nu au făcut decât să păgubească interesele obşteşti. Pentru aceste motive subsemnaţii ne simţim sufleteşte streini de această organizaţie şi vă rugăm să luaţi act de aceasta”. Serbarea aniversării a 10 ani de la „Marşul asupra Romei“ în Capitală D. PREZIOSI, MINISTRUL ITALEI, IN MIJLOCUL COLONIEI ITALIENE DIN BUCUREŞTI Cuvântarea M. S. Regelui Prăznuind astăzi pe Domnitorul cu înfăţişarea blândă căruia poporul nostru în adânca lui cuminţenie l-a numit „cel bun”, aducem un prinos de recunoştinţă aceluia care timp de 32 de ani a cârmuit cu înţelepciune ţara Moldovei. Figura lui Alexandru Voevod se desprinde pe orizontul istoriei noastre naţionale prin străduinţa lui neobosită de a întări prin aşezări trainice puterea şi prestigiul Ţării. In vremuri când gloria Suveranilor se măsura în deosebi prin fala lor pe câmpul de bătae şi prin numărul popoarelor pe cari le-a învins, acest domnitor din viţa muşatinilor a reuşit să lase urme de organizări paşnice cam sute de ani vor lăsa semne adânci pe pământul pe care l-a stăpânit cu iubire şi înţelepciune. Despre războaiele lui nu e copil din şcolile primare care să nu fie hrănit cu dânsele, războaie susţinute cu vitejie faţă de Regi vestiţi al ţărilor vecine, dar aceste războaie n’au fost duse de pofta de cucerire sau din certuri de nimica, ci au fost dintre acelea cari fac parte din întregul lanţ de lupte pentru păstrarea chiar a fiinţei naţionale. Trecerea Pocuţiei şi al Sefeniţului în stăpânirea Moldovei, cucerirea Cetăţii Albe şi Părţilor Tătăreşti cu Chilia nu sunt cuceriri fudule ci întăriri neapărat necesare ale graniţelor. Dar fapta războinică cea mai de seamă din timpul domniei lui este desigur apariţia acelui mănunchi de ostaşi români conduşi de Spătarul Coman sub zidurile Marienburgului. Nu atât de însemnată este această luptă prin victoria dobândită cât prin afirmaţiunea în faţa lumei întregi a valoarei ostaşilor săi şi existenţei Moldovei ca stat care să conteze efectiv în jocul de alianţe ale popoarelor europene. Legăturile noastre depăşeau astfel cercul vecinilor. Ce nesfârşit de interesant şi de instructiv ar fi să putem cunoaşte repercusiunea asupra sufletului ţăranului din aceşti munţi ai Neamţului şi din alte părţi când porniţi din preajma Mării Negre s’au găsit vărsându-şi sângele pe malurile Balticei. Alţi oameni, alte obiceiuri şi ce impresie a putut naşte din conta© tul acestor cavaleri teutoni, apărători în Nord al credinţei catolice cu el, răzeşul moldovan aci d In Sud- Estul European apărător al credinţei sale ortodoxe, îmi amintesc ca şcolar mândria sufletească ce o resimţeam citind această pagină a trecutului nostru, aceiaş emoţie şi mândrie o resimt astăzi ca om matur şi ca Suveran al unei Românii care şi-a afirmat locul el în Europa modernă. 500 de ani au trecut peste capul acestui popor, lupte nesfârşite pentru apărarea integrităţii lui au avut loc fără încetare de atuncea, dar ce frumos este de a privi acest început, astăzi când ne bucurăm de o Patrie întregită pe care prin caiităţile atât de frumoase ale poporului nostru o vom întări aşa cum trebue întărită. Acest fapt, care trebue să treacă în marile legende ale neamului, după atâtea veacuri un fapt ca lupta de la Marienburg, are privilegiul de a cere pecetia legendei ca să facă parte din chiar fiinţa poporului, nu acest fapt este opera de căpetenie a lui Alexandru Muşat, care a îndrituit poporul şi istoria ca să-l numească, „cel bun’ Prin stăruinţa şi voinţa lui el va lăsa urmă neperitoare prin aceea că este organizatorul bisericei naţionale moldoveneşti. După afir fi- -.ffi-visy ■ P. NEAMŢ 30..— In vederea comemorării a 500 ani de la moartea lui Alexandru cel Bun, anunţânduse venirea M. Sale Regelui, o lume imensă a ieşit în întâmpinarea Suveranului. Trenul regal a sosit în gara locală la orele 10.30 dim. Pe peron se aflau membrii corpului didactic, magistraţii, membrii baroului, d. colonel Coroană, comandantul garnizoanei, ofiţerii superiori, d. Mihail Sadoveanu, P. Bogdan, primarul Iaşilor, dr. Popescu prefect de Roman, Cristea Malhatovici, Ernest Chirculescu, decanul Baroului, Mălinescu, prim preşedintele tribunalului, Sescioreanu, prim procuror, Măcelaru inspector general de siguranţă, Kalmuschi, senator, Manoliu, şeful poliţiei locale, Rimer preşed. comunităţii israelite şi toţi primarii din comunele judeţului nostru. Suveranul a descins din vagon împreună cu Marele Voevod Mihai şi a fost întâmpinat de d. Măcărescu primarul oraşului, cu pâine şi sare. D. MACARESCU, în discursul pe care l-a rostit, a spus: „Azi, ca să cinstiţi memoria lui Alexan **-l cel Bun, aţi venit pentru a doua oară în oraşul nostru. Vă aşteptam pentru a treia oară, la 1 octombrie 1933, când se va inaugura teatrul şi se va desveli prima statue a Maiestăţii Voastre, în amintirea faptului că primul oraş pe care l-aţi vizitat de la reintoarcerea M. Voastre în ţară a fost Piatra Neamţ”. După aceia, Suveranul a trecut în revistă corpul ofiţeresc şi’n urmă suindu-se în maşină cu Voevodul Mihai, şi însoţit de toată suita s’a îndreptat spre Mănăstirea Bistriţa. Pe tot parcursul străzilor din oraş era masată o mulţime de oameni cari au întâmpinat pe Suveran cu urale şi flori Deasemenea pe şosea, până la mănăstire erau înşiruiţi ţărani veniţi din toate comunele, îmbrăcaţi în strae pitoreşti. La Mănăstire In poarta mânăstirei, se aflau plăeşti. In curte au fost ridicate trei tribune, două pentru notabilităţile oraşului şi una pentru Rtege şi miniştri. Suveranul a intrat pe poarta mânăstirei la orele 11, în sunetele imnului regal şi uralele mulţimei. Suveranul, având în dreapta pe Marele Voevod Mihai a trecut în revistă compania de onoare şi apoi a luat loc în tribuna regală. La un pas în urmă, în picioare, erau domnii: Iuliu Maniu, şeful guvernului, Dem. Qusti, ministrul instrucţiunei, Ghelmegeanu, g-ral Ilasievici, g-ral Florescu, colonelă Păltineanu, Grigorescu, Condeescu, comandor Fundăţeanu, aghiotanţi reŢara întreagă vine astăzi aici, în umbra zidurilor Mânăstirei Bistriţa, ca să sărbătorească amintirea lui Alexandru Vodă, Domn al Moldovei, numit prin faptele lui Cel Bun. Se împlinesc cinci sute de ani de când a fost coborât în mormânt de piatră, în această ctitorie a lui, în care căutările noastre târzii n’au mai putut găsi decât o mână de haine strălucite, ca niște odăjdii ale trecutului de mărire. Bat clopotele, sună buciumaşii pe dealuri, se revarsă încoace satele în cojoace înflorite, citesc din cărţi preoţii şi stau la locurile lor dregătorii — ca atunci ! E unul din acei „descălecători de Ţară, dătători de legi şi totini", cari împodobesc istoria şi dau alt curs vieţii unui popor , un părinte al Patriei, care ne-a lăsat o frumoasă moştenire, şi ca pe un părinte încoronat îl cinstim astăzi cu iubire de fii. Peste puţini ani, alt Muşatin, venit cu ajutor pe aceleaşi drumuri pe care venise Alexandru, avea să ducă mai departe ceea ce el intemeiase. Ştefan cel Mare aproape nu se poate înţelege fără Alexandru cel Bun. Pe umerii lor s’a rezemat şi s’a păstrat Moldova, pe care au slujit-o amândoi cu fapta, tot atât cât au slujit-o cu amintirea ei. Neamul nostru a trăit de-atunei 500 de ani, trecând prin minunate întâmplări. Ceeace era în acele timpuri de ieşire din evul nostru Mediu» numai o presimţire sau o devălmăşire nelămurită, s’a închegat astăzi în tipare nesdruncinate de Stat. Românii erau şi la începutul secolului cl cincisprezecelea un singur popor, care îşi dădea seama de acest adevăr, de câte ori se întâlnea cu părţi ale lui, în diferite unghiuri ale pământului locuit de el, dar valurile politice nu desfăcuseră în trei aripi. Ţara Romănească se întăria ca alcătuire de sine stătătoare în jurul lui Mircea. Moldova in jurul lui Alexandru, iar Românii din Transilvania erau In aşteptarea M Ion Corvin de Huniade- a lui Jancu Vodă", gali, Măcărescu, primarul oraşului, Radu prefectul judeţului, Mihail Sanoveanu, etc. Slujba religioasă a fost oficiată de: I. P. S. S. Mitropolitul Pimen a Moldovei, Gurie al Basarabiei, Nectarie al Bucovinei, episcopii de Huşi, Roman, Hotin şi preoţii din Piatra Neamţ. Răspunsurile au fost date de corul şcoalelor secundare. După oficierea serviciului divin, a luat primul cuvântul I. P. S. S. Mitropolitul PIMEN, care spune că marile evenimente sunt verigi ce incătuesc lanţul istoric ce leagă generaţiile. „Sărbătorim azi, cinci sute de ani de la moartea lui Alexandru cel Bun, care a fost nu numai un mare organizator de Stat ci şi unul dintre primii organizatori ai Bisericei. El ocupă un loc important în istoria Ţării româneşti ca fiind acel care a ridicat Biserica românească la un rang deosebit". P. S. Sa urează apoi sănătate Regelui şi Familiei regale, urându-i o domnie glorioasă, al cărui nume începe să capete răsunet încă din ultimii ani de domnie ai lui Alexandru cel Bun. A fost atunci ca o eroică înflorire a Neamului Românesc, eşit deodată cu o întreită silinţă la orizontul istoriei, unul singur în trei fiinţe deosebite. In acest judeţ sfânt al Neamţului, unde s'a ridicat întâia Mănăstire a Moldovei dela Neamţ, căreia i-a urmat Bistriţa de aici, locuri de închinare şi totodată în alte şcoli, trebue să ne fie cu deosebire drag să ne întoarcem în trecut şi să descoperim legăturile noastre pe vecinicie cu el. Trecutul acesta, vechia de cel puţin 1 mie opt sute de ani, e însemnat de figuri luminoase, cum e celul senin al nopţii, de stele şi luceferi. Intre ele se deosebeşte Voievodul pe care îl sărbătorim astăzi, cu numele lui de blândeţe, ca o zâmbitoare binecuvântare, pusă în începutul istoriei acestui frumos pământ al Moldovei. Ca un semn par’că dumnezeesc al drumurilor pe care Moldova noastră avea să le străbată şi al meritelor pe care era menită să le aibă între celelalte neamuri româneşti, descoperind între satele descălecate sub Alexandru cel Bun şi satul „Filosofi“ al boierului Moisă filosoful, vreun cărturar dela curtea Domnului. Intratăt căile de astăzi ne duc mai departe pe cele de altă dată şi noi rămânem moştenitorii părinţilor noştrii ! Blânda Moldovă se înştiinţa de atunci gânditoare şi creeatoare de frumos. Să ne închinăm de aceea înaintea amintirii lui Alexandru cel Bun, care ne-a dat acum cinci sute de ani viaţa lui cu toate faptele ei, iar astăzi ne dă o mare pildă. In zilele frământate de astăzi, când avem nevoie, — atât pentru tineret, care îşi caută îndrumătorii, cât şi pentru Ţară, care vrea să simtă alături aşezămintele venite de departe — Domnul Moldovei dela 1400 ne întâmpină ca un sol încoronat al încrederii El se întoarce între noi ca acest praznic, pentru ca încă odată să ne fie de ajutor. El ne spune că un mare domn, ajuns în fruntea poporului lui, îl poate scoate din toate greutăţile, ca să ducă la bună stare înăuntru, la siguranţă şi cinstire în afară şi la strălucire culturală peste veacuri. Să înţelegem cu toţii această lecţie şi să strigăm într’un glas : sâ trăiască Maiestatea Să Regele !“ marea internaţională de la Marienburg vine afirmarea naţională prin impunerea Patriarhiei de la Constantinopol a unui moldovean în capul bisericii. Cum în trecutul nostru cheia de boltă a rezistenţei naţionale a fost biserica căci noţiunea de patriotism şi de credinţă se confundau intr’una singură, influenţa organizărei acesteia a fost covârşitoare în decursul vremurilor. In locaşurile sfinte de sub jurisdicţia Mitropoliei Moldoveneşti s’a putut păstra în vremuri de resmeriţe şi de bejenie credinţa în puterea de rezistenţă naţională. Biserica organizată şi întărită de acest mare domn şi-a îndeplinit pe deplin multe veacuri de a rându chemarea ei. Dar în acelaş timp ce frumoasă pildă de iubire de neam şi de pricepere a unui spirit modern de toleranţă ne-a dat-o acest domn făcând această puternică organizare, în timp ce Doamnele Margareta şi Ringala întăreau influenţa catolicismului. ^. Opera sa de organizare nu s’a limitat numai la biserică căci el a fost şi întemeietorul în Moldova al sfatului Domnesc, al erarhiei boereşti şi a întocmit vămile pe mărfuri, dar totuşi organizarea ca-re a lăsat urme mai trainice (CH punctul de vedere naţional tot a bisericei a fost. Ce vremuri mari sunt acelea în care a trăit Alexandru cel Bun in Moldova, Mircea în Ţara Românească precursori ai României întregi« te de azi, pe deoparte stăpânite» asupra Basarabiei iar pe de alte asupra Dobrogei. Cum destinurile unui neam se cunosc din timp şi cum aceasta ne arată că legile d© evoluţiune sunt imuabile. Aceste legi se văd încă şi prim faptul că Domnitorul a cărui amintire o sărbătorim astăzi şi a cărei, operă este în deosebi una de pace, a fost sortit de a muri în urma rănilor căpătate în luptă! Şi acuma în faţa Mormântului acestui mare şi bun Domnitor să ne închinăm cu evlavie şi cu reculegere. E un lucru atât de bun să medităm asupra învăţămintelor trecutului. O, Alexandre, Domn al Moldovei noi cei de azi ce trăim pe acest pământ pe care l’ai iubit şi l’ai stăpânit ne gândim cu adâncă reculegere la opera care ai săvârşit-o tu şi care ne-a ajutat să stăm aci astăzi şi să ne Închinăm în faţa amintirei tale. . . * După aceia Suveranul a vizitat interiorul mânăstirei unde se afin depuse osemintele voevodului. Explicaţiile au fost date de d. profesor Drăghiceanu. A vizitat apoi arhondaricul unde se află depuse năsalina şi resturi din vestmintele voevodului. Trecând la stareţie, stareţul Ghenadie a oferit înalţilor oaspeţi dulceaţă. Regele s-a interesat în deosebi despre situaţia financiară a mânăstirei şi a promis că va insista ca biserica să fie restaurată cât mai curând. Plecarea Suveranului După aceia, Suveranul însoţit de cei din suită s’a înapoiat la Piatra Neamţ de unde cu trenul regal, s’a îndreptat spre Bucureşti. D-nii Iuliu Maniu şi Gusti au mai rămas în oraş, pentru a lua parte la un banchet. Beceanu Discursul ului ministru Gusti a 500 ani de la moartea lui Alexandru cel Bun Serbările dela mănăstirea Bistrița M. S. REGELE Litvinov mi se mai duce la Reneva LONDRA, 30. (Tel. part.) — Din Moscova se anunţă, că Litvinov nu mai intenţionează să vină la Geneva pentru a participa la lucrările conferinţei dezarmării. In cercurile iniţiate din Kermlin, această hotărâre neaşteptată se explică în modul următor : actualmente între guvernul german şi cel sovietic au foc tratative, în virtutea cărora dacă Germania nu va primi satisfacţie în cererile sale şi nu va participa la conferinţa dezarmării, Rusia Sovietică de asemeni va renunţa la participarea la lucrările conferinţei, care, după părerea guvernului sovietic în loc de egalitatea şi^ limitarea înarmărilor stârneşte îrs formă deghizată a assgura preponderenţa militară anumitor' State-