Curentul, iulie 1933 (Anul 6, nr. 1943-1973)
1933-07-01 / nr. 1943
ANUL VI No. 1043 »IBOOTECA „A$TR.\„ S î.tnv rtttr PAQIN13LEI Sâmbătă 1 Iulie 1933 Director: PAMFIL SEÎGARU REDACȚIA ȘiADMINISTRATIii Strada Sărindar No* 4 , Cabinetul directorului a—-lll'M) [Teleîon; J secretariatul şi Provincia a— ^ Redacţia 3—6439, Adţia 3—7528 ABONAMENTE! lei 700 pe an; 356 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şl Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 8 luni Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei lunixa poştală plătită In numerar confuri. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929. BB8Mawawasi O publicaţie periodică fascistă, „Vita Italiană“ se ocupă cu procurarea materialului documentar pentru orientarea intelectualităţii. Revista se adresează nu numai fasciştilor înrolaţi într-o mişcare militantă politică pentru a le servi argumente şi replici gata formulate, sau acelei splendide organizaţiuni tinereşti „Balilla“ unde educaţia sportivă şi higienică, de purificare a rasei, a dat până acum rezultate miraculoase. „Vita Italiană" se adresează întregei Intelectualităţi europene, pentru că problemele pe care le discută sunt de un interes general și argumentate cu dialectica celei mai riguroase logice. Pentru întărirea acestei recomandări, scepticii n’au decât să-și procure indiferent ce număr din pendantul teoretic al radical-socialismului francez ,JJm Revue des vivants“ inspirată de Henry de Jouvenel pentru a comfrunta mai bine cele două atitudini care se exclud printr’o simplă neînţelegere a valorii intelectuale. Intr'un număr recent din „Vita Italiană" d. Sommi Pienardia, dună sub titlul „un document teribil vietic a distrus noţiunea calităţii înlocuind-o cu aceia a cantităţii, a împiedecat desvoltarea unei aristocraţii intelectuale calificate, atâtea defecte pe care Klaus Mehnert crede că le compensează cu prisosinţă eliminarea egoismului şi individualismului muncii burgheze. Din punctul de vedere intelectual şi al speculaţiei spirituale generatoare a tuturor invenţiunilor şi descoperirilor, U. R. S. S. merge către o civilizaţie de îndobitocire şi barbarizare a inteligenţii. Zinoviev a fixat în termeni definitivi punctul de vedere comunist, afirmând că „în fiecare intelectual, se află un duşman al puterii sovietice". Fără îndoială că tot această concepţie a dus la eliminarea ereticilor : Plakhanof, Lu-‘natchiarski, Deborin, Boucharin Trotzki şi Riananof, după care în timp de un an numai „Vita Italiană" şi-a procurat tabloul a 68 de profesori deportaţi şi condamnaţi. Dar munca în comun, solidarizarea generaţiei care n’a înplinit încă 25 de ani de efortul maselor anonime şi inconştiente din uzine o listă de 68 de savanţi, pro- din porturi, sau din agricultură, rîni «AH ______. .1_______ | _ ___________. ..IV __________A _ fesori şi academicieni ruşi deportaţi şi masacraţi numai în anii 1931 şi 1932. Numele lor poate fi lesne găsit în enciclopediile ştiinţifice sau pe coperta studiilor de specialitate. Alăturea de Metchnikoff, Pavlov şi Filatov care în secolul trecut au cules in occidentul civilizaţiei calitative laurii Ştiinţei şi ai muncii de laborator, Isneţa’fiin Soviete, semnează prin martiragiul lor condamnarea unui regim care se distruge singur prin barbarizarea Un publicist german care a stat mult timp îe Rusia şi înainte şi după revoluţia din toamna anului 1917, încearcă printr’o anchetă bine documentată şi obiectivă chiar, să reabiliteze valoarea intelectuală a regimului sovietic .Claus Mehnert, pleacă dela constatarea ce i se pare fundamentală, că în U. R. S. S. trăesc astăzi o sută de milioane de oameni care s'au născut după 1906, şi fiind în vârstă de mai puţin de 25 de ani n’au nici o experienţă personală din epoca dinainte de război, şi s’au desvoltat exclusiv în timpul războiului şi al revoluţiei. Aceasta este generaţia nouă din Rusia sovietică, aceia căreia îi revine datoria, după cuvântul de ordine al lui Lenin de a construi societatea comunistă, cea precedentă fiind acoperită de grija de a submina burghezia răspândind ura printre clasele sociale. Pentru valorificarea practică a acestei considerabile forţe tinereşti, care trăeşte exclusiv sub influenta comunismului, în U. R. S. S. a fost înfiinţată în anii după revoluţie organizaţia „Komsomol" corespunzând unei vaste asociaţii a tinerimii comuniste. Prima mare experienţă trăită a Komsomolilor a fost planul cinfluenal. Pentru îndeplinirea acestui grandios asasinat economic asupra lumei burgheze Rusia avea nevoe de un milion şi jumătate de specialişti recrutaţi din Universităţile şi şcolile speciale din U. R. S. S. Aici cată să se, exemplifice ideia şi necesitatea practică a modificării radicale a învăţământului superior. Sunt în Rusia de astăzi aproximativ un milion de studenţi dintre care 600.000 lucrează în învăţământul tehnic, statul le acordă în timpul studiilor câte o bursă şi întreţinerea gratuită în cămine. In Universitate, a fost desfiinţat învăţământul teoretic, şi toată activitatea studenţilor se reduce la asimilarea cunoştinţelor tehnice in vederea unei stricte specializări.Vechea cultură generală a învăţământului secundar a fost înlocuită cu „Technika“ — organ didactic de specializare în industrie, economie politică, agronomie, medicină etc. Nici un fel de literatură, filosofie sau speculaţie abstractă. Ca şi în atotageţe ştiinţei experimentale din Statele-l Unite intitulate „laboratory method " munca studenţilor fiind eminamente practică se face în comun şi cu unicul scop de a arace un folos comunităţii, vanitatea succesului personal se pierde cu desăvârşire şi nu mai rămâne decât construcţia faptului colectiv. âtonow, Liubansîci , îzare, deportaţi de incomestabil, învăţământul speste o experienţă pe care o poate încerca orice stat ce-şi subvenţionează studenţii cu burse, cămine şi cantine. In trei luni de vacanţă sportul unei mase de 2000 de studenţi cu schimbul, deplasată după nevoile muncii sociale ar fi cea mai superbă reconfortare fizică. In Icanw tuturor utopiilor Komsomolii trăesc o experienţă de care putem tine seamă. ss & itmm na? bw,nuii te grai Există aşadar în noile provincii o parte din „Intelectualitatea românească” a cărei primă grijă, in fiecare dimineaţă, este să subvenţioneze la chioşcul de ziare căprăriile redacţiunilor iredentiste: in Ardeal, mai siest — la Cluj sau la Arad, la Braşov sau la Blajta_ nu poţi ieşi din casă la amiază fără să fii necontenit interpelat de magistraţi sau profesori, de avocaţi şi de medici (români, toţi): . ..Ai citit ce scrie Şandor ăla, în Estilap ?”... „ Văzuşi cum ne înjuri în Ellenzék?... „Ce zici de editorialul din Brassói Lapok?... Oamenii aceştia ş—mai toţi Români cu autentice sentimente româneşti eu par’că nevoia de a dramatiza cotidian evenimentele şi telegramele viaţa nu mai are pentru ei haz, dacă nu asistă matinal la dialogul de insulte dintre presa românească locală şi otrepele iredentismului maghiar, subvenţionate de la Pesta şi cu truse de bancnotem şi cu rezerve de vocambular ofensator. Moravurile acestea de robi, aidetudinea aceasta subalternă a unei vaste porţiuni din „intelectualitatea românească” a Ardealului, __ iată şancrul mental în care se desvoltă şi prosperă insolenţa haimanalelor agresive din redacțiunile iredentismului noinoritar. Ce-a spus Ellenzék?.. Ce-a răspuns Patria?... Ce-a ripostat iarăși Ellenzék?... Dar nu interesează„ Dacă Ellenzék este scris de măgari aroganți, să intre la Ellenzék procurorul și magistratul instructori.. Publicul românesc nu are însă obligaţiunea de a asista cu plată la această corrida grafică, are chiar datoria de a se lipsi de deliciile acestui sedentar spectacol pseudo-teatral. Dar Românul nu se lipseşte: citeşte obrăznicii în Brassói Lapok, __ şi apoi turbează (pe plată). Un motiv mai mult pentru că sdreanţa braşoveană să facă la gură clăbuci atunci când administraţia românească are pretenţiunea de a impune funcţionarilor maghiari să înveţe româneşte. De ce-ar învăţa însă aceşti slujbaşi limba noastră, când atâţia români neaoşi nu fac nimic pentru a-şi expectora din cranii reminiscenţele de literatură turanică?.. Ar fi şi proşti să se jeneze şisă nu urle, Ungurii, când se văd trepanaţi tocmai de nişte Români cari le savurează cu atâta pasiune proza iredentistă!.. Asta facem noi: ne lăudăm cu renaşteri filologice şi aliniem superbe monografii dialectale, slobozim fanfare în jurul campaniilor folkloristice şi a raziilor de recoltare a vocabularelor regionale, r aclamăm dicţionarul Academiei, preamărim atlazul linguiste, şiacem incursiuni lexicologice, şi hărţi fonetice, şi laboratoare filologice... Dar in practică promovăm limba maghiară, subvenţionândui insultele Nicolae Roşu Ion Dîimbnescu D. Vronescu, vicepreşedintele consilliiM de miniştri şi ministru, răe interne, deţine interimatele ministerelor de finanţe şi externe. — BjMîMle miffîisfe*», dar pe n©i când ne primiţi, că stăm de elţ aici... Lăsaţi-mă, domnilor, că sunt foarte ocupat. Trebuie să ţin coessiliul de miniştri singur. iisa s su pfflM infill li Iţi oferă oare alt material de a face o fugară analiză a unor prî desbatere cotidiană echipele poli-1 meidoase afirmaţii crmrnistri tice în succesiunea lor la guvern, cuvântarea ţinută de d. Mihail decât acea continuitate a încălcării legilor? Nimeni nu ar putea să aducă vreo contribuţie inedită, deci constatarea răului impune toi unu «tois’ktsii nete'stătea unei in- ] de d- M. M«n -'iwien motuvarto grădini a abuzurilor, unei re«taui politice și nărăvitelor partide, ceva rări a spiritului de dreptate mai dto mânia cumplită * neofiților, I le I căci doar cariera în otit!câ a iestului P°s~ guvernator al Banci Naţk/naie s’a con- j desfăşurat to salturi dhitr’an par* mult chiar decât litera seacă gtt. Dece omul politic ajuns In twri de comandă se simte sdrâns să calc© legea, adesea piia lui lege? Să aibă în suflet emul ponoc demonii unei stranii perversităţi? Să nu existe oare în rândurile politice nici un om de ispravă, toţi să alcătuiască oare blestemate cohorte robite unui spirit demonic? Necontestat că ar fi o gravă rătăcire această sumară judecată a oamenilor politici, când atâția oameni de ispravă îşi irosesc puterile, trăesc acea câinească viaţă de rob al necesităţilor electorale. Foarte mulţi militează cu toată curăţenia sufletească o credinţă, înfruntă puhoiul adversităţilor, poartă grole adesea povara calomniilor ca la sfârşitul unei existenţe sbuciumate să cunoască şi ingratitudinea. Atunci cum se face ca asemenea oameni de ispravă să nesocotească legea, să practice adesea nedreptatea şi să lucreze chiar protivnic conştiinţelor? Nu ne vom opri la uscăturile, la gutnoaele politice, vom judeca numai pe oamenii politici animaţi de o credinţă şi cari dacă îşi calcă pe suflet, dacă adesea nesocotesc legea o fac sub teribila constrângere a necesităţilor electorale. Pentru a păstra un partizan, pentru a culege câteva păcătoase de voturi răvăşesc rânduiala Statului, sdruncină credinţa în dreptate, creiază acea atmosferă înăbușitoare pentru orice suflet onest. Primatul electoralului este izvorul infect al tuturor păcatelor, primatul electoratului sfărâmă caracterele, cultivă ilegalitatea, alimentează dezordinea în administrarea intereselor Statului. Am socotit necesare aceste precizări introductive înainte de Wild Întî ’altul Astăzi avatarete sonvingerilor sale II sstuiază în afara regimului de partide, cu o ideologie ce se vrea corporatistă. Aşa credem noi că se explică prezenţa sa la aniversarea unei societăţi de funcţionari. Dar vrând să stigmatizeze metodele partidelor, d. Mihail Manolescu n’a uitat că se găseşte în faţa unei categorii electorale fie, sau mai ales corporative, de aceia a făcut ca orice curtezan al voturilor, demagogie. Evident nu demagogia simplistă, brutală a haidamacului de periferie electorală, ci una mai primejdioasă fiind mai fină, mai învăluită. D. Mihail Manoilescu a pornit de la o banală dar nu mai puţin dureroasă constatare: „leghe Statului stau sub asaltul continu al intereselor politice care tind de atâtea ori să facă din favor şi din excepţie mijloace de popularitate. Ca să ajungă unde? „La vechii egipteni, orice funcţionar când era aşezat la locul lui, lua faţă de stăpânire un singur legământ; el jura că nu va asculta pe şefii săi când li vor porunci să calce legea şi dreptatea”. Şi utilizând prezenţa Regelui, fostul curtizan căzut în disgraţie a ţiput să întindă ispita unui autocratism de o necontestată originalitate. Cu o voce caldă seducătoare, d. Mihail Maftsilescu a rostit aceste cuvinte: „Funcţionarii publici ar renunţa azi bucuroşi la toate revendicările lor dacă li s’ar da un singur lucru: dacă Majestatea Voastră ar da poruncă ca de azi înainte funcționarul român să aibă căderea de a tivon î§ ar»* "BWi' ittocare de s statornici dela caz ia caz cânâ pot execute aldinul și când no, Anuuidod că functh narii români de ar fi oa' meni, adică supuși ispitelor, trfcsin Prosinele i&ttreau, ureori şi câte an ministru care şi-a rezervat un subiect sonor şi solemn, foarte optimist, fireşte. Optimismul ofitari unor slăbiciuni,homocratităţii est© ______ et nihil humanum atienam treatură, nu are inşi nimic contagios şi se află în conflict cu rea ar fi colegatori din L ro-$ arhajjgheliter şi a heruvimilor, dar aparatul administrativ al Statutul este complicat, la cea mai neînsemnată hârtie participă o serie de înterpretatori ai legii. Când zici interpretare implicit presupui o contribuţie personală, deci variaţie fie şi numai de nuanţă, cum poţi să impui una din această sultă variată de interpretări, când suprimi zine bolnave după rochii şi după erariţia? Nu va însemna o paralizare a serviciilor această sovietizare a administraţiilor publice? Dar ce, nu ne cunoaştem? Nu ştim că în afară de nemernicul arbitrar al listei electorale, producătorii, roassa acestei ţări mai au de suferit şi arbitrarul funcţionarilor gata de a-şi valorifica autoritatea? Ce-i această nouă formă a demagogiei? Soviete de funcţionari luând în antrepriză administrative publice pentru a avea căderea de a hotărî când legea nu a fost just interpretată? Se poate o formă mai sigură de destrămare a Statului? De ce nu transformarea Statului în societate anonimă pe acţiuni, funcţionarii îndeplinind rolul consiliilor de administraţie? Avem nevoe de autoritate şi de răspundere efectivă a echipelor politice gerante ale funcţiilor de autoritate, avem nevoe de sancţiuni, de disciplină, iar nu de anularea spiritului erarhic. Se pare însă că deghizările spiritului anarhic sunt Infinite, Parasfil Şoicaru pre ■ Manolescu la sărbătorirea cetei a 50 aniversare a primei societăţi de funcţionari din ţară. Nimic de zis împotrivarecfilz»torului făcut monarhi apăra singur legea şi dreptatea, orimire ar veni călcarea ei”. Se ia o mai gravă srzr"r~*~Q a ordii monarhice care înseamnă erarhie şi disciplină? Regele într'un elt de demagogică renegare ' torifoitoa puteri a Radio şi apărarea naţională Ministerul de Interne, de bun acord cu Ministerul Armatei şi având concursul societăţilor intelectuale din ţară, a alcătuit un program de propagandă prin radio, pentru iniţierea populaţiei în secretele apărării contra atacurilor aeriene cu bombe sau cu gaze. Prefecţii au primit ordine precise de a pregăti, în toate judeţele, echipe de instructori destinate a împrăştia la sate noţiunile elementare ale unui răsboiu defensiv care nu e încă probabil dar rămâne înscris în ordinea posibilităţilor de mâine. învăţătorii şi institutorii au fost iniţiaţi să facă elevilor lecţii speciale asupra acestui subiect, şi cu toată enervarea corpului didactic atins, ici şi colo de cretinismul ideologiei comuniste, sunt speranţe ca această acţiune să nu-şi întârzie roadele. Lucrul cel mai interesant şi mai eficace la care s-au gândit guvernanţii este însă incontestabil, propaganda prin radio. Vorba sboară, dar dacă sboară mereu e cu folos. Nu trăim vremuri în care să ni se mai recomande religia minimului efort. Totul trebue început şi reînceput. Revenirile şi parafrazările sunt mijloace de convingere şi nici nu s’ar putea altfel astăzi, când totul, începând cu publicitatea şi sfârşind cu ştiinţa şi cu arta, nu triumfă decât prin obsesie. Acest program de propagandă prin radio este o faptă bună. El se află în ajun de aplicare. Uitai s S spun că istoria aceasta s-a petrecut in Franţa. Pasă-mi-te posturile de radio acolo nu sunt nişte instituţii petrecăreţe, ci fac parte din arsenalul naşie ’ ţ,atât de generoase intenţii faţă de ceea ce este fecund şi de bunăcredinţă în munca spirituală. Dacă ar şti M. S. Regele cum îl ascultă sfetnicii, şi ce oribilă gaşcă s’a încuibat tocmai în cele mai gingaşe posturi ale culturii, desigur că alta ar fi soarta acestora. Absenţa oricărei preocupări mai remarcabile la Radio, trebue să fie pentru noi toţi un motiv de îngrijorare. Prin comparaţia cu posturile străine, institutul nostru este calificat cum merită. Poate că prin misterioase prefaceri, prin redeșteptarea bruscă a celor putini si buni, lucrurile se vor mai îndrepta. Cu vremea, toate se fac bune, numai timpul pierdut nu se mai întoarce. S’au adoptat atâtea snobisme, s’au plagiat atâtea legi, — ce-ar fi să imităm honestamente exemplul Franţei şi în ceea ce priveşte răsboiul defensiv? Romulus Diana fitosul C'CâfCCȘi F adevărat ci lităţile imediate. Noroc însă că la ora rezervată, ministrul nu poate d’ani, fiind ocupat cu nişte electori, aşa că institutul de radiodifuziune îi înlocueşte cu muzică de gramofon... Mai sunt tenori peltici în ebonic, mai sunt cazaci de la Don, cari şi-au lăsat gâlcile zălog pe discuri, mai sunt pnmaglorie. Radio-române la dispoziţia lor, impresarul Celor mai sterse vanităţi, dădaca nepoţilor, magazinul artistic al scâpeţilor deidei şi al impostorilor. Turismul lor incontrolabil, „propaganda” lor încălzită la ideea fericirii universale, sunt singurele să justifice monopolul de stat al emisiunii radiofonice. Nu e păcat? Acest vermorel verbal, această stropitoare cu dulceaţă care e microfonul, are pe aiurea o întrebuinţare mai demnă de interes. Nu se cer pretutindeni vorbitorilor ghiduşii. Intelectualii nu sunt pretutindeni reduşi la funcţiunea de măscărici, la rolul de amanţi ai ideilor-babe şi de tocilari ai locurilor comune. Nu se practică pretutindeni acest sectarism stupid de la Radio, care desparte în mai multe partide mărunta minoritate a soldaţilor culturii. Microfonul ar fi trebuit, de la început, să fie centrul mobilizării tuturor forţelor din toate domeniile muncii intelectuale şi rostul lui să fie determinat de nevoile apărării naţionale şi de progresul ştiinţei şi al artei. M. S. Regele a arătat a Politica scuipătorii O fi având ea anumite avantagii pentru civilizaţiunea europeană, crâncena ofensivă deslănţuiă de Hitler in Germania împotriva marxismului , am aplaudat şi noi la debut acest eficace asalt, menit să pună definitiva lespede de mormânt pe groapa acestui socialism care nu a adus decât ruină şi masacru oriunde i s’a încercat aplicarea. Dar pentru ce ne-am mai Congestiona astăzi asupra acestei, primejdii a unui socialism care în Europa contimporană a şi în re'stat a mai exista alt-undeva decât la Berlin, vmde de altfel este astizi ca ş iremediabil sugrumat?.. Dacă astfe, stau lucrurile, — și nimeni nu poate astăzi nega că marxismul a tv-i pre• tutndeni eliminat ci.« experilkii so. L .. mai sunt tipeSeri periclitau versiunea hilară (Adică mane», istor ei, înseamnă că mate sen i/:n u m a tScut nici Hitler bäträr.ei jupi civilizaţiun‘ conţin ' ntaio. J: ---'«VO liste, la Iuţi unii naţional.socislists-Incep si fie reduse la veritabilele lor propor. puni, — încep astăzi să prindă mai accentuat relief pretutindeni patentele neajunsuri pnn cari se soldeazi peste hotarele Reichului, pentru Statele naţionale, acest delir de orgop al hitlerismului. In România, de pildă,_după cum sublinia aci alaităe, şi exi colegul Romulus Dianu,—str, dea aceasta naţional.soaialistă în pe să se manifesteze patologic, printr’o adevărată meningită a Saşiţo noştri până ieri at&t de domoli şi dolegi. Treponema hitleristă a inoculat acestor blonzi placizi o nou sevă de demenţi: dela pastorala b. Colică, au trecut brusc plăvanii noştri la epopeea marţială, iar dela padenta cuviinţă la accese de terorisii ţabial. Ne-au turbat Saşii... Atâta dobito mai domestic aveam şi noi, prinţi orătăniile noastre minoritare, tocmai ăla se pune astăzi să holbez peste cap ochii în atitudini boierie Cine le-a injectat bălanilor cu perii de cânepă acest divin şi deplora, misticism clinic?... Hitler, — negu şit, dar nu singur Hitler. Şi uu vârtos decât Hitler, politician român, această jivină abjectă şi anală, care tolerează astăzi eczei hitletismului săsesc cu speranţa poată colecta mâine în unii şi prejţioasele voturi ale acestor energieni contaminaţi de paranoia berineză. Este tot vechea politică scuipătorii: te interesezi doar de numărul buletinelor cari cad în umăr nu și de culoarea lor. De cantitat scuipatului expectorat, — nu și varietatea microbilor din spută... N. PAtvh (Continuare în pag. II- CRONICA LITERARA de DRAGOŞ VRANCEANU Romilus Dianu: stopfi la Ada-Kaieli“ tmm Ediţia il-a« Colecţia „Rosicor“ 25 iei După „Adorata” în care Romulus Dianu a exelat un roman de avânt, curăţit de orice reizoluit de plan exterior, susţinut numai din mişcare şi din intersecţii de emoţie, dus până la sfârşit intr’un neastâmpăr şi o mobilitate higienică, ca şi cum un singur moment de repaos prelungit al cunoaşterii de sine ar fi putut strânge la stăvilar şi da curs de revărsare unor ape amare —, corupţiei ispitelor plurale ale sensibilităţii şi imaginaţiei, autorul a publicat un al doilea roman. Cu el iese din această criză de riscuri ale opulenţei, pe care cu agilitate a stăpânit-o, educându-şi instinctul de scriitor — escaladându-l printr’un exerciţiu de o primejdioasă libertate. Căci „Adorata’’ n’are un plan de siguranţă, ea trăeşte dintr’o abandonare deplină, castă, palpitantă, pătrunzătoare la grandairul unui mit ascuns, în voia aventurii regeneratoare. „Nopţi la Ada-Kaleh’’ prinde această calitate de simţire în slujba unui scop diferenţiat. Avem un roman al unui fel de viaţă stabil, al unui mediu, al unor locuri precizate geograficeşte şi cât de bogat înfăţişate! Poziţia scriitorului e în mod simţitor alta. Virtuţile frecvenţei emotive, ineluctabile, au trecut la fund unde menţin tonul sufletesc specific lui, şi cititorul se mişcă pe un plan trasat unde, se joacă, în centrul unei complicate acţiuni, o figură tragică de joc, soarta unei femei, în jurul căreia se formează, din puţine petale, ca florile nobile, precare la vânt, dar de o mireazmă puternică alte figuri de joc, compunând grădina şi şahul românului. Parabola vieţii eroinei e „Gambitul damei” despre care vorbeşte un capitol al romanului. Gambitul Damei e o manieră de deschidere a jocului de şah care lasă câmp de luptă liberă Reginei... „Aşadar domnule Cojocea — vorbeşte un personagiu la un joc în casa acestuia — dumneata eşti de părere că Şahul nu trebue clintit de pe culoarea lui şi Dama trebue obligată să-i facă treburile pe afară, să comande soldaţi nebuni şi cai şi să retragă trupe spre folosul acestui parazit solemn şi tembel care nu se mişcă decât pe un pătrăţel şi zice că e obosit. Mai zici că Dama trebue să se sacrifice înainte d de capitularea şahului. Un fel de harakiri, aplicat la femeile nobile, cu scopul de a ridica moralul acestui public de nebuni şi cai nepricepători. Dumneata nu bagi de seamă că acest joc e o stupiditate socială, deslegat de orice contact cu realitatea, absurd şi cu o afabulaţie urâtă...” (pag. 80). . Prinsă în cercul vieţii conjugale, viaţa interioară a eroinei romanului, Cristina, soţia inginerului Mihu Cojocea, e condamnată la o a ■gitaţie închisă care o duce la un desnodământ tragic. „In timp ce Regina cutreera acest şah de la un capăt la altul, în toate sensurile, disperată, el Regele, el stăpânul se urnea încet ca un gheţar presimţind că e destinat să rămână într’o zi ultim şi singur..’’ (p. 84). Toate acestea în mijlocul unei lumi de provincie, de o aparenţă neglijentă şi comună, în coasta căreia viaţa insulei Ada-Kaleh e oaza de pitoresc a romanului, cu peisagiul ei fluvial, cu eroina ei, fata turcoaică după care umblă ca ogarii bărbaţi plină de ingenuitate şi matură seijsualitate, contrabandistul Melinte „il şarpe printre şerpi’’-i care ies dud ploaie mulţi ca ciupercile pe insul de-i prind copiii, —primarul Huzun. Ntre viaţa de provincie pe care o cunoaştem, şi viaţa acvatică şi sălbaacă a insulei, destinul eroinei, sufl delicat de interior, trebue să ca obosit de cadrilul subtil şi vrăjit vieţii, şi să se sfărâme. ...Nopţi la Ada Kaleh" nu e unman realist. Nu trăeşte prin precum realiste deşi am spus că oriental lui spre exterior îi dă o notă distinctă. Avem în el un sentiment al lucrilor ca o umbră a lucrurilor. Au umbra peregrină a vieţii de provint aruncată într’un moment când rele călător e foarte aproape de indian. Lumina sensibilității lui mulus Dianu e destul de tare ca ca turul lucrurilor să fie cât mai cc